Cu 23 de poezii publicate in reviste, Eminescu nu putea ramane in constiinta nationala drept un mare poet sau chiar drept cel mai mare poet al neamului. Din 1883 si pana in 1911, Titu Maiorescu scoate 11 editii ale volumului ""Poesii"", iar acest lucru a dus la consacrarea definitiva a poetului. Eminescologul Nicolae Georgescu dezvaluie drumul interesant al poemelor eminesciene la tipar si greselile, care sunt si mai interesante. Titu Maiorescu a schimbat semne de punctuatie si chiar termeni in poemele lui Eminescu, iar pentru ca urmasii sa aiba de muncit ani la rand, niciodata cu certitudinea ca au aflat adevarul, Maiorescu a pierdut o coala editoriala din primul volum al ""Poesiilor"", in graba de a-i face lui Eminescu bucuria volumului tiparit de Craciunul intunecatului an 1883. Dar Maiorescu are marele merit ca ""l-a salvat pe Eminescu din conjunctura lui 28 iunie 1883, in singurul mod in care mai putea: ca poet! Nu se poate ca Eminescu sa aiba o moarte definitiva. Moare ziaristul, moare omul politic, moare prietenul, dar nu poetul Eminescu, care are diamante"", reconstituie Nicolae Georgescu posibilul gand maiorescian. EDITIILE. ""Ce-a facut Maiorescu la editia lui Mihai Eminescu este insa altceva. El a diluat poeziile, a schimbat punctuatiile lui Eminescu, a pus virgulele acelea scolaresti, a facut din poezia lui Eminescu un tratat de psihologie si de logica. Titu Maiorescu l-a editat pe Eminescu de 11 ori, din 1883 pana in 1911. Eminescu a lasat materialul pentru prima editie, cu ordinea in care sa apara tiparite, dupa care a fost la spital. Volumul a iesit in lipsa lui. Dupa ce l-a citit, l-a rupt! L-a calcat in picioare. Editia a doua nu i-a placut, editia a treia i-o cere, vrea sa aiba o colaborare cu Maiorescu, dar nu se mai poate, intervine un prieten de-al sau, Mortun, care scoate o editie paralela. In cele 11 editii ale sale, Titu Maiorescu intervine de fiecare data, schimba ordinea poeziilor si punctuatia data de Eminescu. «Lacul» este in centrul volumului lui Eminescu si in jurul lui, Maiorescu organizeaza - cand pune «Floare albastra» inainte, cand dupa. Maiorescu pierde insa o coala editoriala din acest volum, care trebuia sa aiba inca 16 pagini. Aceste 16 pagini sunt recuperate in timp, cele 12 poezii publicandu-se intre 1883 si 1889, spre disperarea lui Maiorescu si a tuturor. «Iar a mai aparut o poezie de Eminescu!» Sunt acele asa-zise «postume in viata». Coala editoriala se recupereaza in timp, dupa 6 ani, in acei ani negri ai lui Eminescu. Editia este mult mai importanta decat pare la prima vedere. De la 15 aprilie 1870 pana la 1 septembrie 1881, deci in 11 ani, in «Convorbiri literare», Eminescu a publicat, mari si late, 23 de poezii. Ca sunt «Scrisorile», «Imparat si proletar», poeme scurte, poeme lungi, cu 23 de poezii, Eminescu nu putea sa devina un mare poet. Volumul pe care i-l publica Maiorescu in 1883, de Craciun, contine 64 de poezii. Problema este a acestor poezii adaugate, pe care, din manuscrise, Titu Maiorescu nu le putea lua"", afirma Nicolae Georgescu. ""Unele apar in grupaj, in Convorbiri literare, dupa ce apar in volum. Un alt grupaj de opt poezii dintre acestea apare in revista Familia de la Oradea. Or, filologic, aceste texte nu seamana unele cu altele. In editia Maiorescu, in Convorbiri literare publicate dupa aceea si in Familia, aceeasi poezie nu este la fel in toate cele trei variante de publicare. La modul ca sunt alte virgule, alte sensuri, alti termeni. Maiorescu are «Vremea trece, vremea vine», iar in Convorbiri apare Vreme trece, vreme vine. Altceva. Atunci trebuie sa arunci o privire comparativa. In primul rand, cele 11 editii ale lui Maiorescu difera una fata de alta in ceea ce priveste punctuatia si termenii. Apoi textele din Convorbiri literare publicate de Eminescu in cei 11 ani, cu aceleasi texte publicate de Maiorescu. Aici lucrurile devin foarte interesante. Greselile de tipar sunt interesante. In Convorbiri apar greselile: «Femei cu cumse frigiene», in loc de «cusme». O metateza de litere. Si la Maiorescu in editia princeps apare la fel, aceeasi greseala."" INDREPTARE. Demonstratia lui Nicolae Georgescu, publicata si sustinuta atat in cartile dedicate operei eminesciene, cat si in articole publicate in reviste culturale, este aceea ca Eminescu a facut singur ordonarea poemelor in volumul pe care i l-a incredintat lui Maiorescu spre tiparire. ""Intre cele 23 de poezii publicate, Eminescu intercaleaza poezii noi. Anii 1881 si 1882 sunt in viata lui Eminescu mai relaxati, mai ales in ziaristica, si a avut timp pentru o elaborare maxima. Cele mai multe poezii ale lui sunt scrise in acesti ani. Are ragazul, pretextul si prilejul sa rotunjeasca volumul sau, pe care in 1883 il trimite ca pe un pachet efectiv lui Maiorescu spre tiparire. Si Perpessicius recunoaste acest lucru"", afirma Georgescu. Parerea de rau a eminescologului este ca se mai scot editii actuale cu greselile de punctuatie ale lui Maiorescu, ""pentru ca editiile Maiorescu devin editii tiranice"". Dupa ani multi de cercetare, Nicolae Georgescu a tiparit volumul ""Poesii"", subintitulat ""Cu formele si punctuatia autorului"". ANTITETIC
""Proiectele nedefinitivate din Dodecameronul dramatic depun marturie in favoarea unui spirit care percepe totul la modul eroic si antitetic. Ca si in cazul exacerbarii senzitive a lui Caragiale («vaz enorm si simt monstruos»), si organele de perceptie ale lui Eminescu sunt atat de sensibile, incat permit inregistrarea concomitenta a infinitului si a infinitezimalului"" GENIALITATE
""Tendinta subiacenta a lucrarii mele este de a pune in evidenta etosul eminescian al literaturii romane, respectiv imaginatia gigantesca si delicata, totdeodata, ca si implicatiile eroice ale eroticii sale. Ceea ce-l distinge pe poetul roman de marii romantici europeni este tensiunea inaltarii spre genialitate ca spre cea mai de seama intruchipare a eforturilor umane de desavarsire"" - Felix Nicolau, autorul cartii ""Eroismul eminescian"" EROISMUL EMINESCIAN