Motto: ""Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant"" -
(Nichifor Crainic)

In prag de 15 ianuarie, ce poate fi mai firesc decat sa-l recitesti pe Eminescu ca perpetua rememorare si omagiu al aducerii aminte.
Dar, recitind ceea ce poarta amprenta trecerii a peste un secol de zbucium si prefaceri, te surprinde actualitatea fiecarui cuvant. Daca liric este usor explicabil prin eternizarea simtirilor profund umane, pentru opera politica - de cele mai multe ori concretizata jurnalistic - surprinderea este reala si poate inexplicabila. Este oare darul unei previziuni sau poate numai o repetabilitate a istoriei din care nu invatam nimic? Cred ca este mult mai mult decat atat. Este o formidabila capacitate de esentializare a fenomenelor care, privite de la nivelul jurnalistic al cotidianului, conduce la concluzii general valabile, istoriceste constante.
Am remarcat aceasta sintetizare a unor concluzii constante si in domeniul justitiei poate si datorita faptului ca actualitatea noastra impune aici dezbateri furtunoase. In justitia ultimilor ani am parcurs intr-un timp scurt si intr-un ritm galopant tot felul de prefaceri cu titlul de ""reforma"" care, practic, nu au rezolvat nimic ci - dimpotriva - au adancit nefunctionalitatea ei. Pentru a se ""reforma"" ceea ce trebuia sa fie un pasaj armonic s-au extras note separate pentru a li se da o alta valoare, posibil si mai buna, dar care, in contextul armonic, suna fals. Iar fiecare nota a fost scrisa in ""tonalitatea"" preferata a ministrilor succesivi ce se doreau dirijori de ""reforme"""". Acum nimic nu mai este armonios si ""dirijorul"" ministerial gesticuleza inutil in fata unei orchestre pe care a facut-o nefunctionala in primul rand pentru ca nu ti-a inteles locul si rolul.
""Care e obiectul ministeriului de justitie pe langa instantele judecatoresti?"" se intreba Eminescu in fragmentele sale politice. Si tot el dadea un raspuns a carui valabilitate o resimtim si astazi: ""Ministeriul realizeaza conditiunile pentru activitatea tribunalelor; un organ care face posibila activitatea tribunalelor, fara ca sa se raporte vreodata la cestiuni de drept"".
Simpla existenta a Consiliului Superior al Magistraturii, garant al independentei justitiei, nu a rezolvat problema caci, institutia democratica impiedica evident ministrul Justitiei sa aiba un control total asupra mecanismului judiciar. Un control pe care si-l doreste intr-un reflex de autoritarism deloc democratic. Si atunci, in loc sa realizeze ""conditiunile pentru activitatea tribunalelor"" - rolul sau firesc - declanseaza un razboi impotriva a ceea ce trebuie sa insemne garantul independentei justitiei iar ministerul, dintr-un ""organ care face posibila activitatea tribunalelor"", devine factorul care face aceasta activitate imposibila.
Campanii de presa negative, denigrari de oameni nu pentru ceea ce fac ci pentru ceea ce se presupune ca au facut candva, paraciuni la Porti ce le considera inalte, depasesc nivelul rafuielii personale, evident politice, si devin o rafuiala cu o institutie profund democratica, o rafuiala cu democratia insasi ce le este neconvenabila.
Sigur ca justitia nu poate functiona atunci cand institutia chemata sa fie garantul acestei functionari independente este tratata in acest mod. Poate acesta este de fapt scopul.
Ceea ce solicita populatia tarii si observa organismele internationale este necesitatea unei justitii functionale. Functionarea justitiei este conditia aderarii la Uniunea Europeana si nu suprematia ministrului Justitiei. Iar daca acest razboi dus de ministrul Justitiei impotriva Consiliului Superior al Magistraturii obstructioneaza evident functionarea justitiei, responsabilitatea fata de cetatenii tarii si pentru neindeplinirea conditiilor de aderare este a celui care l-a declansat. Iata de ce este bine ca macar astazi ministrul Justitiei sa-l citeasca pe Eminescu. Ca sa-si cunoasca rolul si locul.