Scandalul inchisorilor CIA din tarile europene continua. Autoritatile elvetiene au anuntat ca au declansat o ancheta penala impotriva ziaristilor de la SonntagsBlick care sunt acuzati ca au divulgat secrete militare, lucru care da un parfum de credibilitate articolelor publicate de cei doi. Mai exact, ancheta demonstreaza ca documentele invocate de jurnalisti, in care se fac referiri la centre de detentie administrate de CIA pe teritoriul Romaniei, exista in realitate... Pe de alta parte, autoritatile de la Bucuresti au declarat ca accepta ca informatiile surprinse din satelit de catre centrul spaniol Torehon sa fie puse la dispozitia echipei care va investiga scandalul privind bazele CIA din Europa.
O procedura penala militara a fost deschisa, luni, impotriva redactorului-sef si a altor doi ziaristi de la SonntagsBlick, acuzati de divulgarea unor secrete militare prin publicarea, duminica, a documentului egiptean interceptat de serviciile secrete elvetiene, relateaza site-ul swissinfo.org.
Potrivit unui comunicat, informatiile publicate de SonntagsBlick intra sub incidenta secretului militar, iar incalcarea acestor secrete este pedepsita de Codul Penal militar cu pana la cinci ani de inchisoare, la care se poate adauga plata unei amenzi.
In acelasi timp, a fost initiata procedura de cautare a dovezilor preliminare pentru identificarea sursei care a transmis informatiile catre publicatia SonntagsBlick, se arata intr-un comunicat al Biroului auditorului principal, care este echivalentul militar al Ministerului de Justitie, in Elvetia. Ancheta va fi condusa de un judecator de instructie de la Tribunalul Militar.
Multiplicarea surselor
Publicatia SonntagsBlick a dezvaluit faptul ca serviciile de informatii elvetiene au interceptat un fax transmis de la Cairo de Ministerul de Externe catre ambasada Egiptului din Londra, care ar demonstra existenta unor centre secrete de detentie, administrate de CIA, in Romania, Bulgaria, Ucraina, Macedonia si provincia sarba Kosovo. In documentul respectiv, egiptenii sustin ca au dovezi ca 23 de irakieni si afgani au fost interogati intr-o baza americana din Romania. Conform unor surse este vorba de Mihail Kogalniceanu.
Autoritatile romane au negat stirea imediat. Mai mult, sursele noastre sustin ca ultima stire publicata de elvetieni ar putea face parte din acelasi scenariu declansat cu ceva timp in urma. Este vorba de procedeul denumit de agentii serviciilor secrete "multiplicarea tintelor".
Practic, aruncand pe piata stiri despre centre de detentie in tari est-europene si provocand ura fundamentalistilor islamici, se spera transferarea atentiei celor care planuiesc atentate teroriste dinspre tarile occidentale catre cele estice...
Acceptam investigatiile cu satelitul
Autoritatilor romane li s-a solicitat oficial acceptul pentru ca informatiile surprinse din satelit de catre centrul spaniol Torehon sa fie puse la dispozitia echipei care va investiga informatiile privind bazele CIA din Europa, oficialii de la Bucuresti exprimandu-si acordul in acest sens. Informatia a fost anuntata, luni, de catre premierul Calin Popescu Tariceanu. El a declarat ca priveste "cu multa suparare" ultimele informatii privind ipoteticele baze CIA din Romania si ca autoritatile de la Bucuresti isi mentin decizia de a pune la dispozitie toate datele care vor fi solicitate in timpul investigatiei ce urmeaza sa fie efectuata de catre Consiliul Europei. "Concluziile vor fi stabilite dupa aceste investigatii", a adaugat Tariceanu.
Laburistii britanici nu ne cred
Purtatorul de cuvant pentru afaceri sociale al grupului laburist din Parlamentul de la Londra, Claude Moraes, crede ca Romania nu spune adevarul in scandalul CIA si risca amanarea aderarii la UE pana in 2009 sau chiar pe termen nedefinit, relateaza The Daily Telegraph, in editia electronica de marti. "Romania nu va marturisi niciodata.
Dar daca sunt prinsi, risca cel putin amanarea aderarii pentru 2009 sau, in cel mai rau caz, suspendarea aderarii pe termen nedefinit", a subliniat el.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Gabi Tamaș a câștigat Survivor 2026, la finalul unei ultime ediții care a...
Sursa: kudika.ro