Pana la capat

Viata fiecaruia e tot o intrecere, ca in epocile de pana in secolul al XX-lea, doar ca acum nu stim cu cine ne intrecem, din ce motiv, cu ce folos si cum se stabileste invingatorul.

Ne ramane, ca alternativa la aceasta nesfarsita deruta, infruntarea cu noi insine. O alternativa sau o amagire? Aduni averi si adunatul se intoarce contra ta. O cina in doi cu femeia iubita te umple de simtaminte rotunde si durabile. Dar la ce trairi sa te astepti cand finantezi o masa copioasa pentru o mie de persoane? Ce baza sufleteasca poate sa aiba mandria de a o putea organiza? In toate directiile ajungi la un prag, peste care cantitatea, acumularea nu mai au nici un inteles. Sa lupti indarjit ca sa ajungi mai repede la aceste praguri? Asta reprezinta cunoasterea de sine, intelegerea limitelor? Sa fie oare asta solutia, sa stii ca mai departe nu-i de tine si ca n-are rost sa te zbati? Sa-ti stii, de la nastere, speranta de viata?
Nu-s intrebarile mele. Mai bine zis, nu-s toate ale mele. Se pravalesc peste mine, dupa ce vad la Discovery emisiunile despre alcatuirea umana, despre bolile genetice, despre tot ce-i fatal in fiinta noastra. Recent, descoperirea unui biolog, referitoare la lungimea degetelor de la maini si testosteronul, cu care suntem crescuti masculi in pantecele mamei, m-a naucit pur si simplu. N-am mai fost om cateva zile. Biologul a ghicit, in cadrul unui test, doar ma-surand degetele concurentilor, care din alergatorii dintr-o cursa de viteza va fi castigatorul. Nu numai castigatorul intrecerii unde omul de stiinta paria pe teoria lui, ci al tuturor curselor la care atletul urma sa participe. La un antrenament egal, el era sortit sa fie primul. Era nascut vitezist. Asta inseamna ca nu e departe ziua cand, inca din primul an de viata, vom sti, dupa un set de analize, care ne-am nascut invingatori si care perdanti. Ni s-ar putea aplica si niste etichete pe frunte, de tipul ""Om de categoria a VII-a, nascut sa fie vidanjor. Nu insistati cu scoala si cu educatia, nu duc nicaieri"". Unul din savantii ajunsi la pragul unde se putea interveni genetic pentru ameliorarea soartei se intreba infricosat cat de departe ne e permis sa mergem in treburile pe care, pana azi, le decidea numai Dumnezeu.
Avem oare dreptul - se intreba el - sa mergem pana la capat? Prin mersul pana la capat, savantul numea momentul cand oamenii vor puea hotari cum sa le fie copiii. La multi bani, comanzi un geniu. La bani putini, te consolezi cu ce-ti da natura. Capatul de drum intrevazut de el era, in fapt, un nou inceput. Pana la capatul emisiunii insa mai erau vreo zece minute. Am inchis televizorul, deoarece orice idee mai departe ma speria. Si in materie de amenintari exista praguri. La cateva am ajuns.

---

Despre autor: