Tudor Octavian, sau scriitorul de la pagina 3, asa cum l-a consacrat Jurnalul National, are mereu ceva de spus. Ca e vorba de arta, de zarzavaturi, de presedinte sau de curentul electric, de cuvinte sau planuri urbanistice, Tudor Octavian iteste o poveste. Recent, Tudor Octavian a publicat la PRO Editura si Tipografie o antologie de texte, care contine o parte din povestioarele ""tonice si ironice"" pe care scriitorul le-a zarit ivindu-se din vartejul marilor si micilor intamplari ale vietii, pe care le-a daltuit apoi ca sa-ncapa-n tiparele genului si pe care ulterior le-a potrivit ""dupa chipul si asemanarea"" spatiului de Jurnal: 2.300-2.500 de semne. SEMNE. Nu resimte insa ""incorsetarile"" firesti impuse de un cotidian ca pe niste piedici parsive in calea desfasurarii actului creator. Dimpotriva: ""Ar trebui sa-i invidiez pe colegii care pot scrie cate 5-6.000 de semne sau chiar mai multe zilnic, dar ar insemna sa-i invidiez si pe cei care castiga mai mult, care au mai multe case, care sunt mai tineri si mai sanatosi, care nu-s obligati sa munceasca tot timpul. Ar insemna sa pun insa invidia inaintea unor nevoi sufletesti si intelectuale mai folositoare. Cum ar fi, de exemplu, nevoia acuta de a istorisi intamplari si mai incitante, cu numai 2.000-2.100 de semne"". Aceasta, dar mai pe larg, e povestea care deschide ciclul celorlalte 184. De-aici. VALOARE. Daca se deosebeste cumva povestirea de ziar de cea de volum? Da. ""De ce tu arati altfel cand te coafezi?"", gaseste Tudor Octavian intrebarea care ""ascunde"" fatis raspunsul. ""E nevoie de o conjunctura editoriala pentru ca aceeasi materie sa isi implineasca altfel functia. Ziarul ma face pe mine scriitor dandu-mi voie sa scriu ce vreau intr-o rubrica, iar eu, la schimb, fac ziarul sa fie interesant exact in felul in care el, de fapt, si-a propus."" CENZURA. Cand rostesti numele unui ziar, efectul imediat e ca starnesti gura lumii. Care-l apreciaza, il dispretuieste, il citeste sau il critica, pentru ca cenzureaza materialele in functie de diverse interese. Cand vorbim de carti, vorbim de cenzura editurilor. Tudor Octavian propune insa alta perspectiva: ""Niciodata nu e vorba de cenzura la nivelul gandirii. Un control al adresarii, da, tinand cont de popularitatea ziarului, de publicul care ar putea fi interesat de textele tale, de vocabular, de frazare, ca sa poti avea parte de un public mare cu o materie care altfel ar parea interesanta pentru unul mai mic"". ""De exemplu"", spune el, ""cand scriu o carte de arta, nu-mi propun sa fac o «astfel» de carte, ci plec de la banii pe care ii da un sponsor pe acea carte si in functie de ce pot scoate cu banii aia - hartie, tiraj - imi calibrez atat dorintele, cat si puterile si iese o carte maxim de buna intr-un set de conditii date."" POVESTITOR. Intrebarea ""De unde va luati subiectele"" adresata unei persoane care se ocupa cu scrisul, pe langa faptul ca a devenit sacaitoare si banalizata prin repetitie, s-a-mpamantenit si ca norma absoluta. Iata insa si un raspuns franc, desi abrupt: ""Pai, eu nu m-asez pe toaleta ca sa-mi vina vreo idee. Eu nu inventez povesti, asa m-am nascut"". Asa e Tudor Octavian, deci. Scriitorul pentru care totul e un capat de ata, apoi un fir lung, apoi un ghem. Ca-n teoria bulgarelui de zapada. ""Nu pot spune niciodata ca ceva nu e interesant, pentru ca eu pot prelucra orice fel de materie intr-un mod interesant, singurul imperativ fiind acela de a alege acele modalitati interesante care au un continut mai bogat de idei, care au calitatea de a fi usor de memorat si care au ceva din functia anecdotei."" COMANDAMENT
""Scriitorul trebuie sa scrie. Nu esti bun daca n-ai reusit sa-ti castigi publicul pentru scriitura ta. Sau du-te, domnule, acolo unde e publicul tau, decat sa-l condamni pe asta ca nu-i destul de bun pentru tine. Cauta-ti publicul, formeaza-ti-l!""
Tudor Octavian, scriitor PERSONAJUL VASILE B.