In timp ce alte vedete investesc in restaurante sau saloane de infrumusetare, iata ca trupa Voltaj si-a cumparat... scena. Pe care o si inchiriaza organizatorilor de spectacole. Nu mai stim ca o alta trupa din Romania sa-si fi achizitionat o scena, mai ales ca valoarea acesteia, de vreo 100.000 de euro, nu e pe bugetul oricui. ACCIDENT. Dar investitia baietilor Voltaj este de inteles. In urma cu patru ani, ziarele vuiau pe seama accidentului suferit de Oliver Sterian, basistul trupei, in timpul unui recital. Trupa Voltaj se afla la Satu Mare, fanii erau in delir, cand, la nici cateva minute de show, un reflector s-a incapatanat sa nu stea la locul lui, accidentandu-l grav pe Oliver, fiul regretatului interpret Vali Sterian. Desi la prima vedere nu parea a fi vorba de ceva serios, in urma unor investigatii suplimentare doctorii au constatat ca instrumentistul are doua vertebre rupte, impunandu-se interventia chirugicala. Ghinionul l-a tinut pe ranit departe de lumea show-biz-ului mai mult de patru luni, timp pe care l-a petrecut sub atenta observatie a medicilor, pe patul de spital. Asadar, pentru a evita un alt posibil accident, mai ales ca scenele puse la dispozitie de organizatorii de spectacole nu sunt tocmai sigure, Calin Goia si colegii sai au strans bani pentru a avea propria scena: ""De trei ani tot strangem bani, iar acum, in sfarsit, ne simtim in siguranta. Plecam in turnee cu tot cu scena, dar nu e obligatoriu sa caram dupa noi si reflectoarele sau intreaga aparatura tehnica, in cazul in care cele puse la dispozitie sunt in regula. Nu mai facem greseala de a ne pune viata in pericol. Scena masoara 10 metri, suficient pentru a ne desfasura in voie"". Ei par ca s-au gandit la toate, caci in zilele in care nu au spectacole scena este scoasa la mezat. Si uite asa isi mai recupereaza din investitie. ALBUM NOU. Trupa Voltaj pregateste un nou album, al saptelea din cariera, dar si un nou videoclip care se afla la montaj. Cat priveste viata personala a lui Calin Goia, acesta a refuzat sa mai faca vreo declaratie. Gurile rele sustin ca inca nu si-a revenit dupa despartirea de solista Dana Nalbaru, acum femeie maritata. Cu un actor. INVESTITIE
""De trei ani tot strangem bani, iar acum, in sfarsit, ne simtim in siguranta. Nu mai facem greseala de a ne pune viata in pericol. Scena masoara 10 metri"".
Calin Goia, solistul trupei Voltaj