Unul dintre cele mai vizibile fapte politice ale lui 2005 il reprezinta intepenirea PSD in procentajul de 28%-30%. Cazile de baie mai pricopsite sunt prevazute cu un dispozitiv numit popular si opritor. Gratie acestuia, cand apa ajunge la un anumit nivel, dand sa se reverse si sa transforme in iahturi papucii proprietarului, se ridica automat dopul din gatlejul de evacuare. Principalul partid de Opozitie pare a fi fost dotat, in 2005, cu un asemenea dispozitiv. Ori de cate ori a fost sa dea in sondaje peste marginile lui 28%-30%, ceva a actionat ca un opritor. PSD s-a pastrat la acest nivel.
S-a pus aceasta stagnare pe seama disensiunilor de la varf. Fara a exclude rolul nefast al imaginii de formatiune inca nelimpezita, aceasta nu epuizeaza explicatiile fixarii PSD intr-un anume procentaj.
Cauzele sunt mult mai profunde.
Sunt cauze de esenta.
PSD are un nou presedinte dupa Congresul din aprilie 2005. Mircea Geoana - pentru ca despre domnia-sa e vorba - n-a fost ales insa in urma unei nemultumiri de proportii in randurile militantilor si simpatizantilor. Victoria domniei-sale n-a fost impotriva lui Adrian Nastase - liderul sub conducerea caruia PSD a castigat la limita parlamentarele din 2004 si a pierdut - tot la limita - prezidentialele. Mircea Geoana l-a invins pe Ion Iliescu. Fostul presedinte candida insa la functia suprema in PSD gratie unei intelegeri din vara lui 2004. Intre domnia-sa si rezultatele scrutinului nu era nici o legatura. Congresul din aprilie 2005 n-a fost dominat de revolta fata de ajungerea PSD in Opozitie. N-au fost discursuri care sa ceara capul conducerii. Cu atat mai putin, n-au fost discursuri care sa se intrebe asupra capacitatii partidului de a reactiona viu, creator, la provocarile realitatii. Si s-ar fi impus aceasta. Succesul momentelor teatrale regizate si jucate cu brio de Traian Basescu (a se vedea afacerea cu fraudarea alegerilor), minilovitura de stat prin care presedintele a insarcinat cu formarea noului guvern Alianta, care pierduse parlamentarele, si nu PSD, care le castigase, au fost posibile si in contextul unui PSD ultrabirocratizat, reactionand greoi si previzibil la miscarile de tigru ale Aliantei. S-ar fi impus ca membrii si militantii sa gaseasca in Congres un prilej de a se intreba cum a ajuns partidul la o asemenea anchilozare si, mai ales, de a avansa propuneri de revigorare a PSD ca formatiune politica, si nu ca institutie de administratori. In absenta acestei stari de spirit, noua conducere a fost rezultatul unor combinatii de culise, si nu al unei revolutii in PSD. Ca sa fim corecti, trebuie sa precizam ca o asemenea stare de spirit era imposibila la Congresul din aprilie:
Pentru ca PSD e un partid de oameni asezati. Primari, presedinti de Consilii judetene, administratori ai diferitelor domenii, activistii PSD nu pot fi apucati de nebunia care isca revolutii.
Pentru ca PSD obtinuse un rezultat bun la alegerile din 2004. Localele ii adusesera sefia celor mai multe primarii si Consilii judetene. Parlamentarele ii adusesera presedintia celor doua Camere ale Parlamentului. Pierduse, e drept, prezidentialele. La un scor insa atat de strans, incat cu greu se putea vorbi de un esec. Sau, mai precis, de acel esec zguduitor care trezeste un partid la realitate. In atari conditii, Mircea Geoana n-a avut nici mandatul, nici argumentele unei revolutii in PSD. S-a spus ca noul presedinte n-a facut mare lucru in partid, deoarece n-ar avea forta necesara. Nu credem ca asta e principala cauza. Pentru ca un nou lider sa schimbe radical o formatiune, e musai ca aceasta sa simta nevoia unei asemenea schimbari.
In PSD nu se simte insa o asemenea nevoie. Si din doua motive:
Rezultatul alegerilor a facut ca majoritatea liderilor sa devina parlamentari. Si nu doar atat. Multi dintre ei sunt sefi sau vicesefi de comisii. Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu sunt presedinti de Camere. Ce i-ar indreptati pe acesti lideri sa ceara o schimbare radicala in partid? O asemenea exigenta apare intr-un partid ajuns la podele; intr-un partid in care liderii nu mai au nimic de pierdut.
Procentajul in sondaje e suficient de bun pentru a asigura o stare de automultumire.
Ce ar putea scoate PSD din stagnare? Pierderea alegerilor anticipate!