Exista in istoria fiecarei mari iubiri o mitologie. Ea se naste, creste si devine amintire pentru a da intamplarii fondatoare caracterul unei predestinari. Asa a fost si in cazul iubirii dintre regele Carol al II-lea si Zizi Lambrino. O poveste de amor
cu miros de levantica.

Sosirea la Bucuresti la 8 ianuarie 1926 e reperata de Siguranta Generala. O sinteza a filajului la care a fost supusa e redactata la 11 martie 1926, doua luni dupa sosirea lui Zizi la Bucuresti. Tot la Hotelul Athen...e Palace ""au sosit si au descins la acelasi hotel (...) mama sa, Frusina Lambrino, impreuna cu copilul Lulu si guvernanta Louce Berthe"". Urmeaza o lunga lista de persoane care au frecventat-o pe Zizi. Ne atrag atentia numele lui Constantin Mille, directorul ziarului Lupta, cu care Zizi ""avea convorbiri telefonice,vizite in familie si la gazeta, ei se inrudesc"", cu maiorul Epaminonda Arghiropol, ""este de la Marele Stat Major al armatei (sectia operatii), cu care Zizi Lambrino avea dese convorbiri"", cu reprezentantul oficiului comercial englez, Louis Johnston etc. In ceea ce priveste evocarea noastra, trebuie sa spunem ca dupa reintoarcerea la Paris ""Princesse J. Lambrino, 64, Rue Borghese, Neuilly-Paris, France"", se va adresa in scris unui editor american cu oferta cartii in ale carei sanse de a fi un best-seller credea cu indreptatire. Manuscrisul, dupa marturisirea autoarei, continea povestea fidela a vietii sale si relatarea imprejurarilor extraordinare pe care le-a trait impreuna cu Printul Carol. Oferta era extrem de generoasa sub raportul dezvaluirilor promise plus fotografii, scrisori primite de la Printul Mostenitor al Romaniei, dar si despre ceea ce Carol credea ca e adevaratul caracter al Reginei! Pretul piperat cerut de doamna Lambrino ca drept de autor, 100.000 de dolari plus 3% din vanzari, merita toti banii si ceva pe deasupra, adica un film! Expeditoarea scrisorii stia sa-si negocieze bine marfa, neomitand sa-i vorbeasca editorului de propunerea care i se facuse de a trece Oceanul pentru a participa la un ""film de cinema"". Evident, daca spezele de transport si sejurul vor fi suportate de ""cher Monsieur Stuart"", mai ales ca ""fiul meu, micul prince Mircea, a fost foarte grav bolnav si in acest moment e in convalescenta"".
Nu stim daca aceasta misiva a apucat sa treaca Oceanul. Copia ei dactilografiata am gasit-o in arhiva Casei Regale. Ca si urmatoarea telegrama ""strict confidentiala"" adresata de Legatia Romaniei din Paris Ministerului de Externe de la Bucuresti: ""Am fost chemat astazi de ASR Principele Carol (!sic!), care m-a rugat sa va previn ca doamna Zizi Lambrino pregateste in colaborarea unui publicist american o carte care va fi publicata in America. Aceasta carte contine atacuri si aluziuni injurioase si calomnioase la adresa Suveranilor nostri si mai cu seama M.S. Regina"". Sa fi fost ex-Principele Mostenitor cel care intrase in posesia scrisorii catre editorul american sau serviciul de informatii secrete?
ZIZI CONTRA CAROL. Timp de un sfert de veac, cartea redactata in franceza avea sa ramana in manuscris si publicata abia in 1950, la Paris, sub titlul ""Sotul meu, Carol al II-lea"". Anul 1926, cand Zizi Lambrino a facut prima tentativa de a o publica in Statele Unite, este si inceputul unui lung razboi pentru recunoasterea paternitatii lui Mircea Lambrino. In octombrie, dupa cum aflam din scrisoarea citata, copilul era in convalescenta dupa o suferinta nespecificata. Ar fi trebuit sa fie la scoala, in clasa I. Inscrierea copilului a fost un bun pretext pentru Ioana Lambrino ca, imediat dupa intoarcerea din Romania, sa se adreseze Justitiei. Ofensiva declansata urmarea ca fiul ei sa dobandeasca numele regal pe care Justitia romana i-o refuzase, pour raisons politiques, dupa cum scrie Le Quotidien, unul dintre numeroasele ziare frantuzesti care avea sa se ocupe de acest scandal declansat inainte de a se fi potolit valvataia produsa de renuntarea la tron a lui Carol. Le proviseur du Lycee Michelet, directorul de studii, nu poate satisface dorinta mamei de a-l trece pe Mircea in registrul scolii ca fiu al lui Carol, ""ex-prince de Roumanie"".
Tribulatiile acestui proces au toate ingredientele unui film tematic cu care Hollywood-ul castiga de un secol piata internationala. Personajele care se confrunta nu sunt ano-nime, au identitati cu mare expunere mediatica, se afla de dinainte sub reflectoarele opiniei publice. Speta procesului e soarta unui copil, rezultat al unei iubiri anulate din motive de casta, caruia i se refuza dreptul de a purta numele tatalui. Un copil condamnat sa ramana in ochii viitorilor sai colegi de scoala drept bastard, desi e primul nascut al viitorului rege al Romaniei. Procesul, care urma sa se desfasoare la Paris, capitala primei tari din lume care desfiintase inegalitatea oamenilor pe criterii de casta, era menit sa acuze, nu-i asa!, tocmai nedreptatea produsa unui descendent al ilustrei familii dinastice europene, Hohenzollern, a carei ramura valaha introdusese interdictia vexatorie ca vlastarele sale sa nu se casatoreasca cu bastinase etc.
TREABA TELEGRAFULUI E SA BATA... Cum nu avem intentia sa scriem aici un scenariu de film, ci, cel mult, sa punem cap la cap materia epica a unui scenariu literar, sa transcriem cate ceva din documentele vremii. In primul rand, sa spunem ca in tot anul 1926 corespondenta dintre Legatia Romaniei la Paris si centrala diplomatica de la Bucuresti a fost ocupata mai ales de acest proces. Sarcina cheltuielilor avea sa cada, ca de obicei, pe seama statului roman. In telegrama semnata (I.G.) Duca aflam ca ""primul-ministru (Ion I.C. Bratianu"" - n.n.) este de parere ca trebuie dat, desi neoficial, tot ajutorul Principelui Carol in procesul intentat de Zizi Lambrino. Pentru aceasta sa se angajeze un bun avocat. (...) Onorariul lui va privi ministerul"". Daca avocatul angajat de doamna Lambrino, maestrul Albert Salmon, probabil cunoscut in epoca, nu ne spune azi nimic, in schimb, cel contactat pentru apararea onoarei Casei Regale e Paul Boncour, ramas in dictionarele consacrate eternizarii personajelor ilustre ca parlamentar, demnitar al Frantei, al unor organisme internationale, fondator al unei organizatii socialiste. Pare neobisnuit ca un Principe sa fie aparat de un socialist, daca n-am sti ca in tineretea sa Carol fusese criticat de unii ca ar fi cochetat chiar cu ideile comuniste. N-ar trebui sa ne miram, ci mai bine sa-l citam pe un ilustru sef de stat de dupa al doilea razboi mondial care, criticat pentru pulsatiile comuniste ale fiului sau, a avut o replica memorabila: ""Cine nu e radical pana la 30 de ani inseamna ca n-are suflet, cine ramane tot asa si dupa inseamna ca n-are cap!"". Sa revenim la procesul dintre doi cetateni romani care se judeca in ""Orasul Luminilor"". Mai intai, pentru a exista o pricina de judecata, Zizi Lambrino, sfatuita de avocatul ei, purcede la somatii.
Astfel, din telegrama trimisa de la Paris la Bucuresti ministrului Hiottu aflam ca ""Zizi Lambrino a trimis o noua somatiune Principelui Carol de a se prezenta la Liceul Michelet pentru a stabili starea civila a copilului cu ocaziunea incrierii in acel liceu, conform regulamentului. Principele Carol nu s-a conformat acestei somatiuni. Am fost impreuna la Paul Boncour (avocatul angajat pentru a-l apara pe Carol - n.n.) pentru a-si da avizul asupra acestui caz. El a ramas la aceeasi solutiune, adica copilul are starea civila dupa regulile tarii sale; deci Tribunalul de Sena nu poate fi competent in aceasta chestiune. El a mai spus ca Principele Carol sa nu mai dea nici o dezmintire presei, spunand numai atat: ca este obisnuit cu incercarile santajului Lambrino si ca pentru orice informatiuni (sa) se adreseze avocatului sau. Sunteti rugat a opri cu orice chip Banca Generala, de a da orice raspuns doamnei Lambrino mai inainte de a primi prin curier parerea categorica a lui Paul Boncour"". Interesant, telegrama e semnata atat de seful legatiei, Diamandi, cat si de generalul Condeescu, aghiotantul lui Carol, care-l urmase in exil pe fostul Principe Mostenitor. De la Bucuresti spre Paris pleaca depesa ministrului de Externe, Constantin Hiottu, catre Constantin Diamandi, seful legatiei din capitala Frantei, prin care ii cere acestuia ""sa mi se trimita o copie de pe urma actiunii intentate de dna Lambrino contra Principelui Carol relativa la numele copilului ei si la plasarea lui intr-un institut, actiune despre care vorbeste Le Journal din ultimele zile"". Inainte de a spicui din abundentele relatari de presa ale procesului, sa mai intarziem printre telegramele sosite de la Paris pe adresa oficialitatilor romane: ""Paul Boncour imi comunica ca la sedinta de azi a Tribunalului doamna Lambrino si aparatorul ei au avut o atitudine din cele mai injurioase pentru Familia Regala (sic). Aparatorul ei a insinuat chiar ca Principele Carol ar fi fost la Dorn (unde se refugiase principalul vinovat al declansarii Marelui Razboi"" - n.n.), Imparatul Germaniei. Aceasta ultima insinuare va fi dezmintita. Dupa cate mi-a spus Paul Boncour, Tribunalul nu
s-a pronuntat inca, rezervandu-se a se pronunta asupra cestiunii fondului. Procedeele de santaj si de calomnieri au impresionat Tribunalul contra doamnei Lambrino. Paul Boncour crede ca inaintea sedintei care va judeca fondul ar fi nimerit ca sa intervina pe langa Guvernul francez pentru a mentine dezbaterile pe un teren strict juridic""; pe filiera diplomatica a Romaniei, Carol ii cere generalului Condeescu, reintors la Bucuresti, sa-i expedieze ""urmatorul act de care am nevoie: un certificat legalizat in limba franceza care sa precizeze care este jurisprudenta ultima in vigoare in materie de declaratiune si recunoastere de nastere. Dupa jurisprudenta franceza, in cazul in care declaratiunea nu a fost facuta de tatal copilului, pentru ca filiatiunea sa fie juridica si valabila, nu este suficienta declaratiunea medicului sau a martorilor, ci e nevoie ca, in afara declaratiunii martorilor, mama insasi sa recunoasca ulterior si formal copilul, jurisprudenta romana reclama si ea in asemenea cazuri o recunoastere formala din partea mamei, in afara de... declaratiunea obisnuita? In cazul cand jurisprudenta romana este asemanatoare cu cea franceza, si daca doamna Lambrino nu a procedat la o recunoastere in sensul pomenit, sa se procure un certificat legalizat in limba franceza din partea ofiterului Starii Civile in care sa se constate ca doamna Lambrino nu a recunoscut copilul. Semnat: Carol.«Subsemnat:» Diamandy"".
ZECE MILIOANE DE FRANCI - ONOAREA DOAMNEI LAMBRINO. Ziarul de mare tiraj Matin isi informeaza cititorii ca doamna Lambrino, fosta sotie a ex-Principelui Mostenitor al Romaniei, cere despagubiri de zece milioane de franci pentru prejudiciile morale care i-au fost pricinuite, iar pentru Mircea, recunoasterea drepturilor ce-i revin ca fiu al lui Carol de Hohenzollern. Merita reprodusa si impresia facuta reporterului de reclamanta: ""Asezata modest alaturi de avocatul ei, «petenta» foarte bruna, foarte eleganta, cu un profil fin, isi trasese pana la marginea ochilor, de o stralucire orientala, o palarie de matase de un albastru intunecat. Blana, de o splendoare dunareana, o purta peste o rochie «tete de negre», luminata de o singura bijuterie lucrata cu perle si coral"". Avocatul ei, maestrul Albert Salmon, a citit apoi cateva scrisori extrem de tandre care nu fusesera, evident, adauga reporterul, destinate unei lecturi cu public. Apoi urmeaza cifrele... La randul sau, Paul Boncour, avocatul lui Carol Caraiman, acuza caracterul scandalos al procesului. La randul sau, Le Quotidien dezvolta punctele de vedere contrarii ale celor doua parti privind competenta tribunalului de a decide o cauza in care sunt implicati cetateni straini. Avocatul doamnei Lambrino argumenteaza ca cei doi au resedinta in Franta, in timp ce Paul Boncour respinge argumentele adversarului sau, care ""amesteca Dreptul cu sentimentele"". Pe de alta parte, el spune, ceea ce cititorii nostri stiu deja, ca doamna Lambrino, dupa anularea mariajului, a semnat o conventie cu familia regala prin care accepta renta anuala de 110.000 de franci si se angaja sa nu mai ridice nici o alta pretentie sub pedeapsa de a se vedea decazuta din drepturile la care consimtise. Adus in fata tribunalului, domnul Gabriel Delattre, de la Liceul Michelet, a explicat in numele directiunii de ce a fost refuzata inscrierea cu numele de Hohenzollern a unui copil trecut in actul de stare civila cu un alt nume. Dar un tribunal francez poate fi competent intr-o problema de drept civil si stabilire a parternitatii atunci cand solicitanta e straina? ""Da, «afirma avocatul Salmon», din moment ce regulile scolare franceze cer inscrierea si sub numele tatalui"". ""Un alt punct controversat, asupra carora se opresc si comentariile presei franceze, e faptul ca nasterea lui Mircea s-a produs dupa trecerea celor 300 de zile de la anularea casatoriei parintilor sai, atat prevedea legea, ca limita maxima admisa pentru acordarea din oficiu a paternitatii. (Anularea era echivalata cu un divort). Cei doi au continuat sa traiasca impreuna si dupa hotararea de anulare dictata de tribunalul bucurestean, fapt dovedit de scrisorile trimise de fostul sot.
In pledoaria pe fond, Paul Boncour declara: ""Nu ma prezint aici in numele Printului Carol de Hohenzollern, nici pentru Carol De Romania, nume pe care l-a castigat in lupta pentru cauza aliatilor, eu ma prezint aparand pe simplul cetatean cu numele de Carol Caraiman; mostenitorul prezumtiv al tronului a renuntat la prerogativele rangului sau pentru a trai de acum inainte liber si necunoscut"". Referindu-se la Zizi Lambrino, aparatorul lui Carol rezuma aventura sentimentala a Ioanei Lambrino printr-o referinta culturala: ""Ea are mai multe in comun cu Didona decat cu regina Berenice"". (Berenice, printesa evreica, pe care imparatul Titus a adus-o la Roma, a renuntat la casatorie, pentru ca imparatul sa nu sfideze vointa poporului roman, in timp ce Didona, regina Cartaginei, s-a sinucis
atunci cand, la porunca lui Jupiter, Eneas a parasit-o!)
In final, tribunalul avea sa-si decline competenta de a judeca o astfel de speta, ceea ce prilejuieste autorului articolului publicat in Le Quotidien intrebarea: ""Cand se va termina Codul european promis de Societatea Natiunilor?"". Dupa 30 de ani, in 1955, la doi ani dupa moartea lui Carol, un tribunal din Lisabona a recunoscut paternitatea lui Carol al II-lea asupra lui Mircea Lambrino. La putin timp, acelasi Tribunal civil Sena (Paris), care-si declinase in 1926 competenta, va admite si el evidenta. La Bucuresti, in 2005, calendarul Justitiei arata... octombrie 1926!

ISTORIE. Sub regele Ferdinand s-a implinit Romania Mare,
urmasii sai neputand sa o mentina