Premierul israelian, Ariel Sharon, duce batalia cea mai grea din incercata sa cariera politica si militara: batalia pentru viata. Liderul in varsta de 77 de ani este in coma dupa ce a suferit, miercuri noaptea, un grav accident cerebral. ""Prim-ministrul israelian se lupta pentru viata sa"" este mesajul pe care atat israelienii, cat si lumea intreaga l-au auzit ieri la toate editiile speciale ale stirilor. Intreaga zi a fost un buletin medical despre starea lui Ariel Sharon, spitalizat miercuri noaptea in urma unui accident cerebral pe care medicii l-au caracterizat drept ""semnificativ"". Potrivit surselor medicale citate de AFP, Sharon a suferit o hemoragie cerebrala masiva, care a necesitat doua interventii chirurgicale de urgenta. A fost nevoie de peste sapte ore pentru ca medicii sa stopeze sangerarea. La sfarsitul ultimei interventii, seful Spitalului Hadassah Ein Kerem din Ierusalim a anuntat ca starea pacientului este ""critica, dar stabila"". Slaba consolare, comenteaza agentiile internationale de presa, in conditiile in care atacul cerebral a fost atat de grav, incat, chiar daca supravietuieste, Sharon are sanse minime de a se recupera complet si de a-si relua activitatea. Asta mai ales in conditiile in care premierul tocmai daduse o mare lovitura politica, demisionand din Partidul Likud, aflat la putere, si formandu-si un partid cu care spera sa castige alegerile anticipate din luna martie. Astfel, lupta lui Sharon pentru a redobandi suprematia politica a fost inlocuita de lupta pentru a ramane in viata. Medicii care il ingrijesc nonstop i-au indus starea de coma profunda ""pentru cel putin 24 de ore"". Israelienii nu pot decat sa se roage pentru premierul lor, iar ziarele scriu deja despre ""sfarsitul unei ere"". SOLICITAT. In ultima perioada, sanatatea lui Ariel Sharon reincepuse sa devina un serios motiv de ingrijorare. La data de 18 decembrie, el suferise ""un atac cerebral minor"". Analizele au aratat ca totul pornise de la un cheag de sange venind dinspre inima, iar medicii au decis ca premierul sa se interneze, dupa Sarbatori, pentru o interventie chirurgicala pe cord, menita sa rezolve problema. Operatia urma sa aiba loc chiar ieri. De situatia medicala a lui Sharon nu pot fi straine evenimentele foarte solicitante si presiunile cu care s-a confruntat in ultimele luni, de la demisie pana la pregatirile de campanie electorala si scandalurile de coruptie care ii atinsesera familia. ""Va fi foarte dificil pentru el sa convinga oamenii ca este capabil sa conduca inca patru ani, dupa ce a suferit doua atacuri cerebrale in doua saptamani"", scrie Haaretz. ""Chirurgii lupta pentru salvarea primului-ministru"", titreaza Jerusalem Post, subliniind ca legea nu este prea clara in legatura cu ce ar trebui sa se intample in cazul disparitiei lui Ariel Sharon. Potrivit presei israeliene, alegerile anticipate ar trebui mentinute la data anuntata, adica in martie, iar pana atunci, actualul vicepremier, Ehud Olmert, ar trebui sa asigure interimatul. Pe de alta parte, mai multi membri ai Likud, fostul partid al lui Sharon, cer amanarea scrutinului. Redactorul-sef al cotidianului Maariv i se adreseaza chiar direct lui Ariel Sharon, scriind: ""Domnule prim-ministru, fiti tare si, inainte de toate, fiti sanatos"". ESTIMARI. Dincolo de sperantele israelienilor, specialistii in medicina dau pronosticuri extrem de sumbre. Atacurile cerebrale de tipul celui suferit de premierul israelian au consecinte imprevizibile, iar eventuala refacere a pacientului depinde si de ce zona a creierului a fost afectata. Un sfert dintre persoanele afectate mor, jumatate raman cu un handicap, iar restul de 25% se refac fara a ramane cu sechele evidente. ""Daca accidentul vascular afecteaza celulele din regiunea creierului responsabila cu respiratia, de exemplu, pacientul nu va putea supravietui fara ajutorul unui aparat de ventilatie artificiala. Daca atacul afecteaza doar o regiune a creierului responsabila cu punerea in miscare a muschilor fetei, pacientul va scapa doar cu o paralizie faciala"", a explicat, pentru AFP, Tailoi Chan-ling, neurolog la Facultatea de Anatomie de la Universitatea din Sydney. Ea a descris starea sanatatii lui Sharon drept ""o bomba cu explozie intarziata"", referindu-se la obezitatea, hipertensiunea si nivelul ridicat al colesterolului, probleme binecunoscute ale liderului israelian. PIATA MONETARA. Vestea despre starea sanatatii premierului Ariel Sharon a provocat reactii imediate in toate colturile lumii, de la mesaje de incurajare la ""urari"" de a nu se mai insanatosi vreodata. Au reactionat si piata monetara si bursiera: valoarea shekelului israelian a scazut, aceeasi tendinta inregistrandu-se in ceea ce priveste Bursa. DUSMANI
""Regiunea ar fi un loc mai bun fara Sharon. Lumea este pe punctul de a se debarasa de unul dintre principalii lideri ai raului din lume. Ceea ce i se intampla lui Sharon este o vointa divina rezervata despotilor si raufacatorilor"" - Sami Abu Zuhri, purtatorul de cuvant al Hamas COLEGI DE GUVERN
""Chiar si in aceasta situatie traumatizanta, Guvernul va functiona. Israelul este o democratie puternica"" - Meir Cheetritt, ministrul Transporturilor FISA