Membrii uneia dintre cele mai puternice retele mafiote din Romania sunt la
un pas sa fie liberi, dupa aproape doi ani de stat dupa gratii.

HOTARARE. Dosarul clanului Clamparu a ajuns la Tribunalul Sibiu. Magistratii de aici au decis ca cei sapte membri ai retelei trebuie eliberati pe motiv ca procurorii nu au respectat procedura legala atunci cand le-au audiat pe prostituate in Spania. Hotararea a fost deja atacata de procurori, iar o decizie finala va fi luata la Curtea de Apel din Alba. Surse din lumea interlopa sustin ca afacerea cu prostituate din Madrid de care se ocupa Clamparu era de fapt divizia externa a clanului Nutu si Sile Camataru. Clanul Clamparu are sapte membri dupa gratii. Seful retelei, Ioan Clamparu, a reusit sa fuga in Spania inainte sa fie retinut. Nasu, asa cum este el cunoscut, se lauda din strainatate ca ar fi strans un milion de euro ca sa scape de anchetatori. Si pe capul politistilor care s-au ocupat de prinderea celor sapte fini ai nasului Clamparu s-au pus recompense - jumatate de milion de euro de fiecare, ca sa fie omorati.