La inmormantarea unui functionar au fost vazuti mai multi necunoscuti, in costume inchise la culoare si cu cravate maro, care au aprins lumanari, au servit coliva, au zis ""Dumnezeu sa-l ierte"" si au disparut la fel de discret cum au aparut. ""Mama-a-a, ce de colonei!"", a chiuit in urma lor un nepot cam tembel, care mai degraba zbiera decat vorbea, iar ce spunea te lasa cu gura cascata. Asta si deranja la el. Nu faptul ca era cam dus si vorbea tare, ci ca i se adevereau toate tampeniile. ""De ce le-a zis colonei la strainii aia?"", l-a intrebat pe un vecin sotia decedatului - un barbat constiincios si tacut, care toata viata n-a facut altceva decat sa plece la serviciu, la primarie, sa stea pana seara la munca si apoi sa vina acasa obosit si sa se culce. ""Hai, bre, vecinico, a raspuns omul, nu te mai preface ca esti fata mare. Pai cine vrei sa vina la moartea unui colonel, daca nu colegii lui, coloneii?!!"" Femeia a umblat nauca multa vreme, s-a interesat cum putea si ea in stanga si in dreapta, dar tot nepotul tembel a lamurit-o: ""Iu-hu-hu, a urlat acesta, coborand in mare viteza scara blocului, iu-hu-hu, tante Marioaro, stie toata lumea, si matale, ca esti proasta, nu stii!"" Adevarul era ca femeia crezuse ca barbatul fusese amploaiat la primarie, cand de fapt era stab la Securitate. A trait cu el in casa patruzeci de ani si n-a avut nici o indoiala ca fusese seful biroului de investitii, o sefie grea, care, cand nu-l trimitea cu saptamanile pe teren, il tinea in sedinte. Altfel, aducea tot salariul, nu bea, nu fuma, isi cumpara singur costumele de tergal inchise la culoare si cravatele maro, se interesa de copii la scoala, iar daca era sa te intrebi prin ce se deosebea de locatarii din bloc, nu se deosebea prin absolut nimic. Oameni ca toti oamenii sau poate toti colonei ca toti coloneii.
Tot cautand sa inteleaga ce insemnase una sau alta din treburile sotului ei si ce treburi invarteau colegii, pe care-i cunoscuse intamplator datorita lui, femeia deconspira reteaua. Asta a fost dintotdeauna o mare problema a Securitatii: nevestele coloneilor. Coloneii aveau dreptul la neveste, dar nici un regulament nu preciza cum trebuia sa se poarte o nevasta de ofiter, daca incepea sa banuiasca ori sa priceapa cate ceva din dedesubturile existentei secrete a acestuia. Cu alte cuvinte, coana Marioara trancanea, fara sa-si dea seama ca le face rau la slujba, la Securitate, unor oameni, functionari seriosi si parolisti, ca si mortul. Intr-o zi insa a oprit-o un vecin de la sapte si i-a cerut, pe un ton rastit de general in rezerva, sa-si mai tina gura si sa nu mai puna atatea intrebari la cine nu trebuia, intr-alta zi, un alt vecin, de la zece, a amenintat-o ca o sa i se ia pensia de urmas, daca nu-si vede de treburile ei de vaduva; in fine, s-a intamplat ca intr-o seara au sunat la usa doi barbati, din care unul s-a recomandat ca e noul ei vecin de pe palier. Si ca sa tina minte ca are un nou vecin, i-a dat o palma de i-au sunat creierii in cap. Astfel s-a dumirit coana Marioara ca locuia intr-un bloc plin - cu doua, trei exceptii - numai cu colonei.
O situatie, in felul ei, foarte ciudata. Iar daca o numesc ciudata e pentru ca blocurile nu trebuia si nu trebuie sa fie toate pline si astazi cu fosti colonei de Securitate, ci asa, ca blocurile in care locuim noi, doar cu cativa - sapte, opt, hai sa spunem zece - ca sa poata fi pastrat secretul profesional.