Europa se confrunta cu un razboi economic fara precedent: decizia Moscovei de a nu mai furniza gaze Ucrainei a redus presiunea gazelor rusesti livrate Europei. In timp ce Rusia acuza Ucraina de furt din conducte, autoritatile fac inventarul stocurilo
Europa se confrunta cu un razboi economic fara precedent: decizia Moscovei de a nu mai furniza gaze Ucrainei a redus presiunea gazelor rusesti livrate Europei. In timp ce Rusia acuza Ucraina de furt din conducte, autoritatile fac inventarul stocurilor si cauta solutii pentru evitarea crizei gazelor. Efectul crizei gazului rusesc se observa si in Romania. La solicitarea dispeceratului Gazprom, cantitatea de gaze livrata zilnic Romaniei de catre compania ruseasca se va reduce cu 5 milioane de metri cubi. Presiunea in conductele Transgaz a scazut cu 25%. Romania importa 40% din cantitatea necesara de gaze, iar rutele de transport traverseaza exclusiv teritoriul Ucrainei. Producatorii interni, in principal Romgaz si Petrom, furnizeaza 60% din necesarul anual de gaze. EFECTELE. ""Aceasta scadere, in conditiile actuale de temperatura nu afecteaza in nici un fel nici consumatorul casnic si nici consumatorul industrial"", considera Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului. Pentru astazi este programata o intalnire cu producatorii pentru a face planuri in cazul in care criza continua mai mult decat o saptamana-doua. Cantitatea inmagazinata este de 2,85 miliarde de metri cubi, mai mare decat cea de anul trecut. Capacitatea de inmagazinare trebuie sa creasca, pana in 2007, la 4,5 miliarde metri cubi, cantitate ce ar acoperi 25% necesarul de consum anual, fata de 16% in prezent. PRIORITATE. In situatia in care criza se va prelungi, alimentarea populatiei cu gaze naturale va fi prioritara. Va fi intrerupta furnizarea catre firmele care pot utiliza si alte resurse decat gazele naturale, iar centralele electrice care functioneaza pe gaze vor folosi combustibili alternativi, precum pacura. Premierul Calin Popescu Tariceanu i-a convocat pe ministrii si sefii autoritatilor implicate in gestionarea problemei energetice, pentru a analiza situatia aprovizionarii cu gaze naturale. La intalnirea programata pentru azi, la sediul Guvernului, au fost convocati ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, ministrul de stat Gheorghe Pogea si presedintii Autoritatii de Reglementare a Gazelor Naturale, Autoritatii de Reglementare a Energiei si Autoritatii pentru Conservarea Energiei. Problema Romaniei este asemanatoare cu a celorlalte state europene afectate, nu cu cea a Ucrainei. Romania este aliniata la preturile europene. Tara noastra plateste 280 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz importat din Rusia. Pretul este valabil pentru primul trimestru al anului. Pretul mediu de import pentru restul anului va fi de 280-285 USD/1.000 m3. ""Pentru Romania nu se pune problema care s-a pus in relatiile Rusiei cu Ucraina"", subliniaza Seres. Prima zi a anului a adus deja scumpirea gazelor naturale. Tarifele la gazele naturale livrate consumatorilor, valabile de la 1 ianuarie 2006 sunt cu 17% mai mari decat cele anterioare. ANGNR enumera printre factorii care au determinat scumpirea si majorarea cheltuielilor pentru achizitiile din import de la 252 dolari/1.000 m3 la 285 de dolari pentru aceeasi cantitate. STOCURILE SUNT SUFICIENTE
""Din inmagazinare si din productia interna nici populatia si nici consumatorul industrial in acest moment nu au de ce sa fie afectati"" - Codrut Seres, ministrul Economiei NABUCCO - ALTERNATIVA LA GAZUL RUSESC


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.