Ca sa existe dramaturgie contemporana, trebuie sa existe, dincolo de preocuparile si talentul genuin al celor care scriu, un soi de grija institutionala pentru dezvoltarea acestei dimensiuni a teatrului de azi. Pentru asta ar trebui sa existe program
Ca sa existe dramaturgie contemporana, trebuie sa existe, dincolo de preocuparile si talentul genuin al celor care scriu, un soi de grija institutionala pentru dezvoltarea acestei dimensiuni a teatrului de azi. Pentru asta ar trebui sa existe programe de rezidenta, ateliere (intr-un ritm mai putin aleatoriu), o strategie de sustinere financiara a montarilor de text romanesc nou. Ceea ce nici macar nu inseamna discriminare pozitiva, ci pur si simplu implicare activa si asumare a responsabilitatii fata de viitorul cultural al lumii romanesti.
Pana una, alta, insa, politica culturala oficiala pare inca excesiv convinsa ca arta se face la lumanare, inspiratia vine de la luna, iar pentru artisti, conditia boema a lipsei perpetue de bani e factorul indispensabil creatiei. Iar atelierele, workshop-urile, rezidentele se fac exclusiv cu bani, bunavointa, oameni si initiativa privata, eventual (de multe ori) din strainatate. Uite-asa se intampla ca, pentru ca trebuie urnita caruta, "cineva" sa puna mana s-o impinga in ciuda lipsei de sprijin si a dezinteresului institutiilor. In cazul de fata, acesti "cineva" sunt niste studenti ai Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC), care-au organizat un proiect independent de scriere dramatica.
tangaProject este un workshop de teatru, de dezvoltare a dramaturgiei romanesti contemporane si explorare de noi mijloace si tehnici de scris printr-o colaborare directa intre dramaturg si regizor, pe principiile grupului dramAcum, destinat studentilor UNATC.
Coordonatorul proiectului, Bogdan Georgescu, e student in anul III (Regie de teatru) si dramaturg; impreuna cu Roberta Levitow (regizoare din Statele Unite care-a tinut pana acum trei workshop-uri de scriere dramatica in Romania) si Nicolae Mandea (lector universitar la UNATC), a conceput si organizat (intre 24 octombrie si 19 noiembrie) un workshop de dramaturgie in cadrul caruia patru dramaturgi in devenire, studenti la UNATC, au scris fiecare cate un text de 10 minute. La sfarsitul lui noiembrie - inceputul lui decembrie, patru studenti in anul III la Regie de teatru au montat, alaturi de dramaturgi, cu actori si ei in anul III, textele scrise in timpul workshop-ului, ele fiind prezentate in spectacol la sfarsitul saptamanii trecute, in Studioul Experimental "Ion Sava" (platoul de regie) al UNATC-ului; intrarea a fost libera si deschisa tuturor celor interesati - care s-au dovedit multi, marea majoritate, ei insisi studenti.
Despre ce scriu tinerii de la UNATC (la Coregrafie, Regie de teatru, Scenaristica si Comunicare Audiovizuala)? Ce-i intereseaza, teatral, pe ei din universul cotidianului de azi? Superficialitatea, ipocrizia relatiilor umane in interactiuni banale - o redactie de revista moderna (in ziua unui atentat la metrou - "Cele mai bune sfaturi"), un autobuz in care-si disputa spatiul vital "cetateni" de varste, sexe si gabarite diferite ("Coborati?"), constructii fictionale dezvaluind limitele si compromisurile iubirii intr-o situatie limita ("Si Oscarul merge la..."), aerul de farsa de gust tragic al noilor obsesii ecologico-naturisto-revolutionare ("Farmexperta").
Ce frumos ar fi fost daca cineva ar fi depus efortul de a veni sa vada ce poti descoperi cand te hotarasti sa nu mai acoperi sub retorica Teatrului cu majuscula lipsa de grija pentru materia vie din care se face, totusi, un spectacol...
tangaProject este un proiect dramAcum sprijinit, ca sponsor fondator, de Fundatia Ratiu Romania.
"tangaProject, 4 spectacole de 10 minute": Paul Dunca (anul IV, Coregrafie), "Cele mai bune sfaturi"; Selma Dragos (anul I, Regie Teatru), "Coborati?"; Andrei Rus (anul II, Comunicare Audiovizuala), "Si Oscarul merge la..."; Madalina Dan (anul III, Coregrafie), "Farmexperta" * Regizori: Miruna Dinu, Vera Ion, Ioana Paun, David Schwartz (anul III, Regie de teatru) * Scenografi: Andrei Dinu, Andrada Chiriac (anul II, Scenografie) * Multimedia: Andrei Dascalescu, Adelina Bichis (anul II, Multimedia) * Actori: Alexandru Secareanu, Cristina Gavrus, Florina Gleznea, Alexandru Fifea, Ana Ularu, Alexandru Potoceanu, Emil Mandacan, Silviu Gherman, Sorin Poama, Sabina Posea, Irina Ungureanu, Alex Mihalus.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.