Daca ar fi sa ne luam dupa comentariile mai rautacioase care se vehiculeaza in legatura cu demisia d-lui ministru al Invatamantului, Mircea Miclea am avea destule motive sa credem ca aceasta seamana intrucatva cu cea a d-nei Musca, din fotoliul Cultu
Daca ar fi sa ne luam dupa comentariile mai rautacioase care se vehiculeaza in legatura cu demisia d-lui ministru al Invatamantului, Mircea Miclea am avea destule motive sa credem ca aceasta seamana intrucatva cu cea a d-nei Musca, din fotoliul Culturii. Faptul ca in urma demisiei celor doi d-l presedinte Basescu s-a grabit sa "iasa" pe televiziuni, pentru a omagia gestul "de onoare" al acestora vine in sprijinul politicienilor care considera aceste doua gesturi comandate de la Cotroceni; acte care s-ar inscrie perfect in continua si asidua activitate a presedintelui Basescu de a discredita pas cu pas guvernul Liberalului Tariceanu. Mai mult, prietenia dintre Miclea si Boc, presedintele PD in exercitiu, (acelasi care l-a sustinut pentru a prelua ministeriatul, desi intreaga strategie pe probleme de invatamant a Aliantei DA a apartinut d-lui Andrei Marga) justifica, dupa unii gestul Democratilor, de a nu nominaliza un alt ministru al invatamantului, relevand o demisie nu "de onoare", ci una la comanda, un fel de santaj politic aruncat in carca Partidului Democrat, dar mai ales a lui Traian Basescu. Personal nu cred in totalitate acest scenariu, desi nu pot sa nu ma intreb, de unde vrea d-l Miclea mai multi bani pentru bugetul ministerului d-sale, cand sanatatea acestei natiuni sta sub semnul dezintegrarii, iar ministerul de resort nu poate asigura celor bolnavi si saraci un minimum de medicamente compensate, ca sa amintesc numai un plan, extrem de sensibil, si, cu voia d-lui Miclea tot atat de important cat si invatimantul.A santaja un guvern pentru a obtine 6% dintr-un buget amarat, de care se leaga sperantele desarte ale bietilor romani, grevat de explozia preturilor la incalzire, a alimentelor, a medicamentelor si sufocat de cererile intemeiate ale celor care au ramas fara nimic in buzunar si sub cerul liber in urma sinistrului apelor, mi se pare, daca nu o atitudine de alcoolizat, dansator pe mese studentesti, atunci macar una total lipsita de morala si eleganta. Din punctul de vedere profesional, comentariile Universitarilor, dintre care unii i-au fost d-lui ministru chiar colegi, lucrurile nu arata ca o "demisie de onoare", asa cum ar dori d-l Miclea. Dimpotriva. Chiar rectorul Universitatii Babes-Boliay, (fostul loc de munca al ministrului demisionar), o respectabila personalitate, d-l Nicolae Bocsan spune : "... cred ca nu sunt numai motive de aceasta natura, sa zicem financiara. Am impresia ca lucrurile s-au cam inpotmolit in invatamant si ca suntem intr-o situatie de criza. Probabil d-l ministru a vrut sa iasa din situatia asta printr-un gest eroic". Cu siguranta ca acest raspuns este cel mai aproape de adevar. Iar romanii nu mai gusta teatrul ieftin si demagogia, iar asta s-a vazut clar in cazul demisiei d-nei Musca. Revenind, nu putem sa nu ne amintim ca d-l Marga "personalitate de talie europeana - a reusit in timpul ministeriatului sau incheierea capitolelor de negociere cu UE, lasand invatamantul pe un drum indreptat spre Europa. Au urmat apoi d-na Andronescu si d-l Athanasiu, care au vorbit mai mult decat au facut. Daca d-l Marga ar fi revenit, lucrurile ar fi putut arata altfel. Numai ca a fost preferat prietenul d-lui Boc. Iar performantele acestuia se pot rezuma, in mare, la incercarea de a relua cateva din optiunile d-lui Marga. Fara amvergura, si deci, fara prea mult succes. Aplicarea gresita a "declaratiei de la Bologna", abordarea nefericita a problematicii doctoratelor, care a reusit sa coalizeze impotriva d-sale un intreg spectru: cercetare, cultura, etc, asa-zisul cod etic, abulica "lege a calitatii", centralizarea inutila si de neimaginat a sistemelor educationale, reinfiintarea, cand toata lumea doreste descentralizare, a unei serii de noi "comitete si comitii" ineficiente si inutile, dar si o proasta imagine personala pentru un ministru, sau pentru ceea ce ar trebui sa separe un personaj de o personalitate. Toate acestea luate la un loc, nu sunt altceva decat ceea ce numea Profesorul Bocsan, cu delicatetea specifica unei personalitati, "o situatie de criza", care s-ar putea constitui cu mai mult succes intr-o motivatie onesta a unei demisii. Tocmai de aceea, demisia d-lui Miclea pare mai lesne de inteles atunci cand o comenteaza "universitarii", gasind-o motivata de incompetenta, decat atunci cand este analizata de politicieni, in viziunea carora aceasta este "ordonata" de la Cotroceni si vizeaza compromiterea PNL si a guvernului Tariceanu. Oricum, daca este sa luam in considerare prima varianta putem constata ca avem de-a face cu o evolutie a conceptului de demisie in lumea politica romaneasca. Daca pana acum jumatate de an demisia parea inexistenta la politicieni, aceste doua cazuri, a d-nei Mona Musca si a d-lui Mircea Miclea, demisii care se vor acte "de onoare", sunt totusi demisii reale, chiar daca au substanta unor ipocrizii perfecte.
Despre autor:
