Personajul diplomatic Basescu

Am nutrit intotdeauna convingerea ca diplomatia, ca meserie, angajand interese statale, este o indeletnicire de subtilitati inalte.

Ea se cladeste cu migala, in timp, la umbra bibliotecilor cat peretele si-n lungi ucenicii prin cancelarii si ambasade. Sefii de stat, propulsati adesea in functie de hazardul pitoresc al votului, au rar scoala diplomatiei, iar unii sunt orfani de-a binelea chiar de instinctul diplomatic. Cei nedepasiti de hazardatul orgoliu de a se crede atoatestiutori sau, si mai si, ""perfecti"", apleaca urechea la consilierii diplomatici si prind din mers ce e de prins. Ceausescu fusese sfatuit, in vizita lui la Londra, consacrata istoric de celebra plimbare in caleasca, sa se opreasca, atunci cand va vizita colectiile de arta ale palatului, mai mult in fata unui anumit tablou. Tabloul reprezenta un bunic al reginei.
Amintirea acelui bunic din vremurile unei copilarii idilice, cu intraductibile sensibilitati, umezea intotdeauna ochii stapanei palatului. Stand niste secunde in plus in fata acelui tablou aduceai un omagiu gazdei si dobandeai o recompensa de amicitie sincera. Traian Basescu a fost sfatuit, la prima sa intalnire cu Jacques Chirac, la Paris, nestiind nici o boaba din limba lui Balzac, sa nu vorbeasca englezeste. Sa utilizeze translatorul. Conflictul Paris-Washington atinsese o cota incendiara, iar limba utilizata si de unchiul Sam de peste Ocean ar fi fost catalogata drept o insulta. Sfatuitorul, un tip pe cat de greoi fizic, pe atat de rafinat in sertarele carturaresti ale mintii, era consilierul prezidential Andrei Plesu. Mult prea mandru de el insusi, mizand, ca pe malurile Dambovitei, pe instinct, presedintele nostru a aruncat la cos povata si s-a adresat presedintelui francez cu ceva de genul: ""Hello, my friend"". Chirac, zice-se, s-ar fi facut stacojiu. Nu stiu de ce a plecat Andrei Plesu de la Cotroceni. Cel care mi-a povestit intamplarea de mai sus spune ca pretinsa boala a lui Plesu era o boala reala. Aceea generata de conflictul dintre o persoana educata si una rudimentara, agresiva si vulcanica. Gesturile repezit-haotice ale presedintelui roman ruineaza intr-o clipa munca, de calificari inalte, a diplomatilor. Diplomatia condenseaza, in briliantul subtil al unei personalitati, finesurile culturii, dar si gestica marunta. In Japonia, am citit undeva, motiv de divort valid poate fi si lipsa delicatetei cu care o femeie se asaza pe scaun. Daca nevasta isi tranteste dosul de scaun cum ai tranti un geamantan poate fi retrimisa la muma-sa, pentru reeducare. Am urmarit gestica rafinata a japonezelor in filme. Fireste, nimeni nu obliga sefii de stat la ritualuri caraghioase. O decenta insa, trecuta in manuale, ii sileste la cateva lucruri elementare care, incalcate, aduc prejudicii.
Prejudiciata devine tara al carei mesager diplomatic esti. Imaginati-va o scena in care simpaticul nostru presedinte, calificat diplomatic pe puntea vaporului sau in chibitarea jucatorilor cu zarul din Cismigiu, articulandu-i o palma amicala pe spate reginei Angliei, palma insotita de vigurosul sau ras marinaresc si de vorbele ""ce mai faci, fato?"". Personajul instinctual trebuie corijat in diplomatie, iar seful de stat are preponderent obligatiuni de politica externa. Cum le exerseaza? Dumnezeu cu mila! Nu-i greu sa pricepi de ce carturarul Plesu n-a putut convietui multa vreme, sub acelasi acoperis, cu un om care
n-a fost niciodata muncit de carabusul viclean al nuantei, framantat, cu deste interogative, de o nedumerire abstracta. In coca lui nedefinita, avantul bascaliei biruie tot. In armata, se zice, si cand spui o prostie s-o spui cu voce tare. Presedintele nostru nu vorbeste niciodata in soapta.

---

Despre autor: