"Astazi e ziua ta..." - George Astalos

Din 1971 se stabileste la Paris, unde va conduce, un an mai tarziu, revista Nouvelle Europe. Distins cu Ordinul ""Palmes Academiques"", autor a numeroase volume de poezie, eseuri, teatru si teorie literara, scriitorul George Astalos implineste maine 72 de ani. ""Am scris de cand am invatat sa scriu""
""Nu conteaza cum incepe noul an din viata mea, conteaza cum continua. Planurile mele pentru ziua de maine sunt calme, asezate, vin cativa prieteni. Pe vremuri, cand eram mai tanar, aveam alta putere, alt umor. Aniversarea care a ramas in carnea mea a fost cea din 1971. In acea seara am plecat la Paris si, cum spun cateodata, fiindca imi place s-o repet, deoarece repetitiile fixeaza lucrurile, in 4 octombrie 1971, cand am plecat in Franta, stiam ca nu ma mai intorc. De vreo 15 ani am senzatia ca timpul trece foarte repede. Cand eram tanar imi amintesc ca anii imi pareau foarte lungi, cand in noiembrie spuneai ca l-ai vazut pe cutare in aprilie era departe, acum cand spui ca l-ai vazut in aprilie e ca si cum l-ai fi vazut saptamana trecuta. Anii sunt foarte scurti pe masura ce avansam in varsta, dar erau incredibil de lungi cand eram tineri. Cea mai mare satisfactie a mea este ca sunt de o moralitate exemplara. De mic copil am visat sa fiu ofiter, dar, cand am simtit ca ma pandeste adeziunea de intrare in partid, ca pe toata lumea de altfel, toti colegii mei a trebuit sa treaca pe acolo, am demisionat invocand literatura. Cum comandantii mei stiau ca scriu, am obtinut trecerea in rezerva, ca sa nu intru in partid. Asta e realitatea! In familia mea nimeni nu a facut acest compromis. Cum spun in cartea mea «Utopii», aparuta in 1997, prima poezie am scris-o la 7 ani si prima puscarie am facut-o la 12. E o fraza comica. Tot acolo spun ca am scris de cand am invatat sa scriu. Mi-au aparut la Editura «Capitol» primele 10 volume in franceza, urmatoarele 14 volume apar anul asta. Am 70 de volume publicate in sase tari. Eu public cate 10 carti pe an. Sper sa-mi dea Dumnezeu un pic de sanatate sa le vad gata pe cele pe care le am in pregatire. Cel mai mare regret? Atunci cand marea mea dragoste a plecat, dar asta nu e de fapt un regret, a ramas ceva frumos, am si scris despre asta in primul volum al «Exilului». Cand ea a plecat am ramas cu un regret care s-a transformat pe urma in imagine luminoasa. Ne-am intalnit dupa 25 de ani... Femeia e inainte de tara, pentru orice om din lume.""

---

Despre autor: