Fragmente din dialogurile filmului-portret HOLI, 1999

Am terminat Scoala Medie Tehnica Energetica la Timisoara
Daca recapitulam, am putea spune ca ati devenit director de opera la Viena fiindca nu vi s-a dat voie sa deveniti inginer la Timisoara...
Mai sunt si alte paradoxuri. Eu am treminat Scoala Medie Tehnica Energetica la Timisoara. Fireste, nu din entuziasm, ci dintr-o necesitate practica: posibilitatea de a intra la facultate venind de la o astfel de scoala era mai mare decat de la un liceu umanist cum era "C.D. Loga". Am fost un an in campul muncii inainte de a merge la facultate, la Uzina Electrica.
Ce faceati, erati urcat pe stalpi?
Eram urcat pe stalpi, cu fiare la picioare, ca sa schimb becuri si transformatoare, aveam carnet de conducere pentru tramvai ca toti cei care lucrau la Uzina Electrica. Deci cu tramvaiul prin Timisoara ma descurc... Dupa aceea am intrat la Facultatea de Material Rulant, am facut primul an, dar am cazut la analiza matematica, la profesorul Mioc, in schimb am reusit sa ma duc la Mecanica unde am ajuns in anul trei, deci destul de departe. Coeficientul de picati in primele patru semestre era foarte mare. Ajungand in anul al treilea, probabilitatea de a termina facultatea era foarte mare. Stiti, exista in acea vreme un fel de ciudata simplitate a drumului vietii: intrai la facultate, daca terminai stiai ca primesti un post si gata.
A venit insa '56 si viata dvs. a luat o cu totul alta turnura. Va mai amintiti cum a inceput?
Aveam un curs de teoria mecanismelor cu un lector foarte temut, Kovacs. El ne-a zis ca in ziua aceea nu se va tine colocviul fiindca este o sedinta in amfiteatrul Mecanicii ... Cand am intrat in sala, imediat am simtit ca este ceva altfel. Un fost coleg de-al meu, Daraban, care a facut si inchisoare pentru asta, vorbea de uraniul pe care rusii ni-l iau din Romania si il duc in URSS. Se simtea in atmosfera ceva special. S-a deschis un mic ventil, se vorbea liber. Am vorbit si eu, cam pe linie. Spuneam ca studentii sunt viitorul acestei tari, sunt intelectualitatea acestei tari si atunci de ce sa fie tratati ca dusmanii regimului... De ce suntem mereu suspectati, persecutati, de ce? Vrem binele acestei tari etc. etc. Cam asta am spus.
30 octombrie 1956
Asta se intampla in 30 octombrie 1956?
Da, ziua asta e scrisa si pe tabla memoriala pusa la intrarea in cantina, unde am plecat dupa aceea. Acolo venisera si studenti din alte facultati, nu stiu cati, ca erau si de la Medicina, si de la Agronomie. Sosisera si tovarasi de la Partid, de la Minister, care au fost impinsi de studenti aproape cu forta la cantina... S-a facut seara, ora 19 sau 20, nu mai stiu, s-a facut o petitie pentru a fi publicata la ziarul "Drapelul rosu", un manifest. Atmosfera incepuse sa fie confuza. Cand vorbesc multi, totul devine confuz... Eu incepusem sa ma cam satur si m-am dus acasa. ...Pe bulevard erau militari, camioane, tancuri. A doua zi s-au inchis facultatile, au fost dusi studentii la interogatorii la Becicherec, unde ne-au intrebat despre legaturile noastre cu parasutistii americani si alte fantasmagorii...
Cat v-au tinut?
Pe mine doar doua zile, dar altii au facut ani multi de puscarie. M-au exmatriculat si din facultate si din institut, dupa aceea m-au dat afara din toate locurile de munca pe care le-am gasit, fiindca ma ajungea din urma dosarul...
Ati fost disperat in perioada aceea, sau ati luat lucrurile asa cum sunt?
Eram tanar, aveam 23 de ani, cum poti sa disperi la asa o varsta? Lucram pe unde puteam. La un moment dat aveam trei jumatati de norma: la Clubul CFR ca antrenor de tenis, la Scoala sportiva si la o unitate militara, unde jucam tenis cu generalul. El facea tenis in fiecare zi de la sase la opt. Soldatii culegeau mingile.
Ati plecat legal in 1959?
Legal, pentru reintregirea familiei, mama era deja acolo. La Viena mi-a displacut din suflet totul. Scrisorile pe care le-am scris pe vremea aceea profesorului Wiener, profesorul meu de canto de la Timisoara, erau pline de indignare: ca astia spun ca este republica, dar de fapt este curat monarhie, cu busturile imparatului Frantz Josef peste tot. Ca e un oras nesuferit, ingamfat s.a. Vorbea in mine samanta asta a marxismului si a comunismului. De aceea eu am foarte multa intelegere astazi, chiar daca nu o sa va placa ce va spun, pentru oamenii care au crezut in asta. Nu sunt de condamnat.
Muzica intra in viata mea la 11 ani cu o "Aida"
Unde incepe muzica in viata dumneavoastra ?
Muzica intra in viata mea la 11 ani cu o "Aida" memorabila la Opera din Timisoara, cu asta mi-a intrat "microbul". Am fost mereu la Opera, la galerie, am facut si figuratie chiar in "Aida", ca sclav egiptean. Eram la Opera intotdeauna cand puteam, am vazut aproape toate spectacolele, am invatat foarte mult, am auzit mult, am luat lectii de pian si canto si, indiferent ce am facut, muzica a fost o iluminare permanenta in acei ani.
Cum v-ati descurcat la Viena?
La Viena am facut Conservatorul. Am vrut sa termin facultatea de mecanica, pe care o incepusem, dar nu am putut, am pierdut continuitatea, am uitat prea multe si cu limba a fost problema, fiindca eu invatasem totul in romaneste. Aici era in germana. Nu vorbeam prea bine, dar ma descurcam. Am primit o bursa, am terminat Conservatorul de Muzica la Viena, iar apoi am ajuns cantaret. Am cantat 19 roluri. In 1966, in octombrie, am cantat la Timisoara "Carmen" cu Zenaida Pali si "Traviata" cu Adriana Ciuciu. O dorinta a mea suprema in tinerete a fost de a canta pe scena Operei din Timisoara. Sa trec eu pe scena si sa cant. A fost dorinta mea suprema.
Ati avut o evolutie spectaculoasa, sunteti un om important in cultura acestui spatiu al Europei Centrale. Ati facut compromisuri pentru asta?
Nu-mi pare rau de nimic din ce-am facut, nu mi-e rusine de nimic. Am facut compromisuri prin forta faptelor si a vietii. Postul acesta este de mare importanta pentru aceasta tara, de o mare importanta culturala si politica. Opera din Viena este paradoxal de importanta, pentru ca a fost Teatrul Imperial al colosului austro-ungar care a ajuns mult mai mic dupa caderea monarhiei. Opera a ramas asa de mare cum este. E bine asa. E bine ca in fiecare zi este ceva in ziare, e bine pentru Opera ca directorul Operei din Viena este mai popular decat Cancelarul Austriei. Asta n-o spun eu, a spus-o chiar Cancelarul. Cand a murit subit prietenul meu, cu care am inceput impreuna, baronul Eberhard Waechter, el director, eu secretar general, m-am gandit mult, daca sa accept postul. E un post periculos. Am ajuns sa fiu cel mai longeviv director al acestei case, nu stiu cat ma mai tin ciolanele. Cat pot, cat nu trebuie sa fac compromisuri mari, atata timp cat imi face placere, voi continua.

---

Despre autor: