"Peste 2.500 de candidaturi pot insemna m
"Peste 2.500 de candidaturi pot insemna mult sau putin, intentia noastra este nu sa avem un numar mare de candidati, ci calitatea acestora sa fie pe masura companiei", a declarat agentiei Mediafax directorul de comunicare al Petrom, Gabriel Nastase. El a mai precizat ca procesul de selectie a administratorilor respectivi consta in mai multe etape de evaluare si ca, din numarul total de candidati, o treime provin din randurile angajatilor Petrom.
De altfel, reprezentantii Petrom au anuntat, recent, ca toate statiile de distributie ale firmei vor fi trecute in urmatorii ani in administrarea unor parteneri externi, fie in sistemul de franciza, fie printr-un program denumit Full Agency, iar pana la finele anului vor fi inchise circa 50 de benzinarii neprofitabile.
Compania a declansat in vara acestui an o campanie de recrutare a unor administratori privati, care vor raspunde pentru o unitate de relatiile cu furnizorii, logistica, recrutare si instruire de personal, controlul stocurilor, contabilitate, sub directa coordonare a conducerii Petrom.
Potentialii candidati trebuie sa aiba experienta in comercializarea cu amanuntul, inclusiv a produselor alimentare. Pe lista cerintelor mai erau incluse studii minime (liceu), spirit intreprinzator, orientat catre consumator, si detinerea unor resurse financiare de la 15.000 pana la 30.000 de euro. Suma, care reprezinta o garantie bancara, este redusa la jumatate pentru angajatii Petrom.
Compania are in jur de 600 de unitati, doar jumatate din acestea fiind modernizate. In aceste conditii, numarul candidatilor se ridica la circa patru pe un loc.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro