Curajul poetic al graviditatii

Ioana Nicolaie este o poeta importanta a noului val, aflata intr-un oarecare raspar cu colegele sale de promotie. In raspar, mai ales, cu moda hipersexualista, superficial defulatorie din care multe june poetese isi fac la repezeala un stindard trendy de provocare. Unul dintre meritele ei este curajul de a asuma poetic pana la capat, cu firesc, gravitate si profunzime, valori feminine "traditionale", aparent demonetizate la bursa actualitatii literare: sensibilitatea afectiva, familia, traditia rurala, credinta religioasa si, mai nou, maternitatea. Iar aceasta, fara sa recurga la un limbaj desuet, la o poetica expirata, la o retorica rudimentara. Din contra. Narativitatea autobiografica, asumarea viscerala a experientei propriului corp, amestecul de registre se invecineaza aici cu caldura, delicatetea, candoarea si patetismul necenzurat al confesiunii "realiste". La egala distanta atat fata de "poezia feminina" de moda veche (edulcorata, lesinata, liricoida), cat si fata de aceea cool a actualitatii (agresiv-hormonala, isteroida), poezia Ioanei Nicolaie redimensioneaza cu onestitate si gratie identitatea feminina "canonica". Frazarea are un ritm interior specific, cu inversiuni topice asa-zicand naive, cu contururi tulburi, ezitante, visatoare. Formula acestei paradoxale traditionaliste postmoderne se inrudeste pe undeva cu aceea a lui Ioan Es. Pop - si el maramuresean de origine: o istorie personala care aspira sa devina roman si, nereusind, se constituie in monografia unor trairi intime intense. Proprie Ioanei Nicolaie este invaluirea biograficului crud intr-o aura tandra, aproape feerica, de imagini si afecte. De la o carte la alta, tentatia romanului-poem devine din ce in ce mai accentuata: poezia capata astfel amplitudine si o forta de impact sporita. Dupa "Poza retusata", "Nordul" si "Credinta", aparute in decursul ultimilor cinci ani, cel de-al patrulea volum - "Cerul din burta" (Editura Paralela 45, 2005) - se prezinta ca un "roman" alcatuit dintr-o suita de poeme in proza: o transfigurare complexa a trairilor din perioada graviditatii cu fiul ei Gabriel. O carte despre "increat" (fatul cu viata lui misterioasa, autonoma) si despre "geneza", despre conditia feminina reala.
Ioana Nicolaie propune un intreg inventar al acestei experiente fundamentale care angajeaza nu doar fiziologicul, ci intreaga fiinta. O asumare riscanta, curajoasa etic si estetic deopotriva. Memoria epocii Ceausescu si a psihozei interzicerii avorturilor, memoria adolescentina a propriilor spaime de graviditate si a repulsiei fata de manifestarile fiziologiei feminine, imaginile si experientele extrem de diverse ale gravidelor intalnite (tinere sau mature, rude apropiate, prietene sau straine, taranci, muncitoare sau intelectuale), inregistrarea cotidiana a simptomelor sarcinii, inregistrarea pana in detalii a manifestarilor corporalitatii, viata misterioasa a simturilor, reveriile si fantasmele se aduna din toate partile intr-un fel de jurnal poetizat cu mai multe dimensiuni. Halourile de imagini suprarealiste tulbura claritatea contururilor si a descriptiilor. Nu stiu in ce masura titlul acopera cu adevarat continutul cartii. Imi dau, bineinteles, seama ca autoarea s-a gandit la experienta religioasa a graviditatii (la urma urmei, daca suntem credinciosi, putem vedea si in moarte o nastere). Ceea ce rezulta este, cum spuneam, o stranie, insolita monografie poetica a femeii gravide. Poezia devine aici un soi de emanatie diafana a corpului: fara a ascunde nici o senzatie neplacuta, protagonista le infrunta pe toate iubitoare, amplificandu-le si, intr-un fel, transfigurandu-le. Cartea pierde daca o citim ca roman si nu drept ceea ce este: un amplu, puternic poem.
Undeva, relatand o asteptare in anticamera, naratoarea noteaza: "Intre femeile acestea imi par desigur o masca. Trag aer in piept sa incap cat mai bine in rand". "Cerul din burta" este insa un volum care "nu incape" in rand. Nu stiu sa mai existe o carte de acest tip - la un astfel de nivel poetic - in literatura romana. Exista o valoroasa poezie a paternitatii la Tudor Arghezi, chiar si la unii interbelici de plan secund, ca Emanoil Bucuta si Sasa Pana, mai nou la Mircea Cartarescu (sotul Ioanei Nicolaie, prezent in volum sub numele de "Mir"). Nu insa, pana acum, si o poezie a maternitatii - gestante sau nu - scrisa de femei. De ce? - iata o intrebare la care s-ar cuveni sa reflectam.

---

Despre autor: