Asistam la o "epidemie" a incalcarii regulilor ce guverneaza Uniunea Europeana, remarca BBC intr-un recent comentariu. Francezii pescuiesc pesti sub dimensiunile stabilite, motiv pentru care au primit amenda de milioane de euro. Italia are probleme c

Asistam la o "epidemie" a incalcarii regulilor ce guverneaza Uniunea Europeana, remarca BBC intr-un recent comentariu. Francezii pescuiesc pesti sub dimensiunile stabilite, motiv pentru care au primit amenda de milioane de euro. Italia are probleme cu deficitul bugetar, ce incalca pana si prevederile "flexibile" ale Pactului de stabilitate. Greciei i s-a reprosat modul in care si-a elaborat documentatia in baza careia a intrat in zona euro. Si Spania va plati, se pare, anul acesta, o amenda consistenta, in cazul in care apele raurilor si lacurilor sale vor continua sa nu corespunda standardelor de calitate cerute in Uniunea Europeana.
Statisticile, releva BBC, pun in evidenta un mare numar de tari aduse in fata Curtii Europene de Justitie, pentru neindeplinirea, in perioada 2000-2003, a unora dintre obligatiile de membru al UE. In 2003, reaminteste BBC, Comisia Europeana a declansat 2.709 actiuni impotriva unor state membre, cu 12 la suta mai multe decat in 2002.

Contraatacul Frantei

Amenda aplicata Frantei de catre Curtea Europeana de Justitie a fost cea mai mare de pana acum, respectiv 20 milioane de euro. Curtea a stabilit plata altor 58 milioane de euro la fiecare sase luni, in cazul in care se va permite continuarea pescuirii de pesti sub dimensiunile stabilite de normele UE. Replica franceza a venit imediat. Oficialul francez responsabil cu problemele pescuitului, Pierre-Georges Dachicourt, a declarat la posturile de televiziune franceze ca nu intelege de ce Parisul este pedepsit, in conditiile in care, in alte tari, inclusiv in Scotia si Marea Britanie sunt incalcate - la pescuit - cotele stabilite in cadrul UE. Si pescarii italieni, remarca BBC, au comis, in 2003, incalcari ale normelor UE, cu mult mai numeroase si mai grave, dar Franta a fost penalizata deoarece timp de mai multi ani a ocolit legislatia europeana privind pescuitul.
BBC a remarcat, in context, si faptul ca tarile membre ale Uniunii Europene nu trateaza sentintele Curtii Europene de Justitie la fel cum, de pilda, un stat american priveste o judecata a Curtii Supreme. Practic, Franta a sfidat Curtea, la fel cum a procedat ceva mai tarziu Germania, subminand Pactul de stabilitate prin alte incalcari ale normelor UE.
Intr-un moment in care Uniunea Europeana incearca sa se conecteze la cetatenii Europei - alegatorii danezi invocand esecul Pactului de stabilitate drept motiv principal pentru a nu vota Constitutia UE - decizia Curtii Europene de Justitie a fost o veste buna pentru Bruxelles. Ea a aratat ca statele membre nu vor mai putea sa persiste in a ignora regulile stabilite fara a plati un pret consistent pentru aceasta, declara recent Mireille Thom, purtator de cuvant al Comisiei Europene pentru problemele pescuitului.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.