Joi, in sedinta saptamanala, Guvernul a luat in calcul originea sanatoasa a silicoanelor pe care noi, femeile, le folosim pentru implanturi in diverse zone de care nu suntem multumite. De saptamana asta, s-a stabilit oficial ca silicoanele trebui
Joi, in sedinta saptamanala, Guvernul a luat in calcul originea sanatoasa a silicoanelor pe care noi, femeile, le folosim pentru implanturi in diverse zone de care nu suntem multumite.

De saptamana asta, s-a stabilit oficial ca silicoanele trebuie sa fie in conformitate cu standardele europene, dar Executivul mai are de trimis si ""normele de aplicare"", adica dimensiunile standard europene pe care sa le solicitam medicilor.
Amuzata de stirea difuzata de Antena 1, mi-am adus aminte de un film care a rulat pe marile ecrane si pe care puteti sa-l vedeti pe video si DVD: Stepford Wifes.
Filmul e povestea unei femei de cariera care, dupa un esec profesional, se muta din New York intr-un orasel in care toate femeile sunt sotii perfecte. Eroina (Nicole Kidman) e fosta directoare a unei mari retele de televiziune si si-a pierdut slujba dupa un atentat armat provocat de unul dintre invitatii la o emisiune. Ca sa se relaxeze, pleaca impreuna cu familia departe de lumea dezlantuita. Se intampla sa ajunga intr-o lume a barbatilor care doresc sa aiba alaturi femei-obiect de decor, trofee care sa asculte si sa execute, fara sa se planga vreodata. E invidioasa pe frumusetea acestor femei si crede ca, daca sunt spectaculoase si docile, n-au cum sa fie inteligente. E o concluzie care va pare cunoscuta? OK, sa mergem mai departe.
Femeia simte ca e ceva necurat cu duduile acestea care sunt pregatite sa fie pe placul barbatilor in orice clipa, dar cum concurenta e mare si tocmai ce a avut un esec profesional, sfarseste ca ele: isi schimba infatisarea, dotandu-se cu un piept voluminos, ochi de pisica si trup mladios. Filmul e satira perfecta a tot ceea ce tine de misoginism si are o morala care vorbeste de relatia in cuplu, caci eroina se adapteaza la cerinta sotului ca sa-i fie pe plac si sa se incadreze in tiparele mediului in care traieste. E o parabola draguta in care veti putea recunoaste comportamentul femeilor care se simt amenintate de femeile ""perfectate"" prin chirurgia estetica si disperarea celor care se tem ca succesul profesional le este amenintat de orice incident.
Filmul lasa sa se inteleaga ca razboiul dintre sexe, celebrul razboi comentat si promovat cu scopuri comerciale, s-a transformat in razboiul circumferintei bustului doamnei versus numarul centimetrilor prin care se masoara... transcrierea in cifre a soldului contului domnului.
Iar Executivul, care s-ar putea sa aiba membri cinefili, e preventiv si grijuliu si se gandeste, pe buna dreptate, ca pentru fiecare femeie s-ar putea sa existe pe lumea aceasta un domn la a carui cerinta expresa sa vrea sa devina femeie Stepford: docila, supusa, sclava sexuala, in tiparele obtinute cu silicon. Asa se grabeste sa dea o lege prin care sa se asigure ca folosim materie de cea mai buna calitate, performanta si rezistenta la diverse situatii neprevazute.
Mi-ar fi placut foarte mult sa asist la sedinta de Guvern in care s-a discutat calitatea siliconului folosit in diverse operatii estetice, pentru ca as fi vazut ce gusturi au ministrii.
N-am fost acolo, dar am o veste trista pentru Executiv, alta decat aia cu anticipatele, alta decat aia cu inundatiile, alta decat aia cu Germania care nu ne vrea in UE.
Studiile spun ca in tarile sarace, femeile se consoleaza cu ideea ca barbatii adevarati nu se mai simt amenintati de duduile inteligente, ambitioase si de cariera, asa ca prefera sa ramana cum le-a lasat mama natura. N-am gasit insa studii despre barbati, desi si ei folosesc siliconul, si nu doar ca sa-si lustruiasca bordul masinii. Oricum, sa-i multumim Executivului ca intre o demisie, o cearta cu presedintele, un ping-pong cu ministrul vechi al Culturii care n-a plecat inca, iar cel nou nu are ecuson de intrare in minister, asa ca nu merge la serviciu, intre o inundatie si un perdaf executat de vreun international, Executivul nostru drag a fost atat de amabil si si-a facut timp si pentru noi, asigurandu-se ca ne vom implanta silicoane de calitate.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.