Sistemul bancar si dreapta masura

Orice dezbatere privind o cercetare in curs efectuata de Parchetul General sau de Parchetul National Anticoruptie devine foarte delicata cata vreme s-ar putea considera ca emiterea unei pareri pro sau contra de catre o persoana publica ar putea fi socotita o ingerinta in actul de justitie. Cu atat mai mult cu cat, in conditiile in care lupta impotriva coruptiei trebuie sa devina, daca se poate spune asa, politica de stat, orice atitudine de acest fel ar putea fi considerata o tentativa de a proteja pe posibilii infractori.
Lupta impotriva coruptiei creeaza, totusi, doua randuri de obligatii. in primul rand, obligatia de a duce lupta impotriva coruptiei pana la ultimele sale consecinte, in limitele legii, dar fara jumatati de masura. In al doilea rand, obligatia de a pastra o anumita cumpatare si de a alege cu discernamant, astfel incat sa nu se lase impresia ca anumite persoane sunt cercetate numai pentru a se raporta cat mai multe cazuri.
A chema pe cineva la Parchet nu este un lucru de joaca. Dincolo de implicatiile de natura afectiva, de cele ce tin de imaginea publica, unele persoane reprezinta institutii care sunt cotate la Bursa sau actioneaza pe piete sensibile, cum ar fi piata bancara sau piata asigurarilor. Iar orice decizie privind arestarea preventiva poate duce la prabusirea financiara a institutiei pe care persoana respectiva o conduce. Adesea, putin mai conteaza faptul ca respectivul este repus in stare de libertate. O cariera se poate distruge sau o companie se poate ruina fara ca cineva sa-si asume vreo responsabilitate in aceasta privinta.
Comentariul meu se adreseaza cu predilectie sferei bancare. In ultima perioada de timp au aparut cateva cazuri privind implicarea in acte de coruptie a unor persoane angajate in banci. Parchetul National Anticoruptie a pornit cercetari cu privire la modul in care aceste persoane au acordat credite si, in unele situatii, a socotit necesara declansarea urmaririi penale.
Evident ca PNA se poate implica in demascarea actelor de coruptie in orice domeniu, inclusiv in ce priveste sectorul bancar. In acelasi timp, chiar daca actele de coruptie se petrec, cu predilectie, in sfera deciziei publice si pe bani publici, nu putem exonera de raspundere, in ce priveste coruptia, sectorul privat. Exista, insa, cred eu, cateva conditii care trebuie indeplinite pentru ca PNA sa declanseze o astfel de cercetare.
Intai de toate este necesara o sesizare, ca atare, din partea Bancii Nationale a Romaniei, singurul organism abilitat cu supravegherea bancara. Exista, in prezent, situatii in care conducerile unor banci sunt cercetate, chiar in conditiile in care controlul BNR a decis ca nu e vorba de vreo incalcare a normelor BNR sau a normelor interne ale bancii respective. In al doilea rand, trebuie sa existe un prejudiciu. In situatia in care creditul a fost returnat integral si la timp, e destul de delicat ca altcineva decat conducerea bancii respective sa judece oportunitatea unui credit bancar. Si in al treilea rand trebuie dovedita reaua credinta, adica implicarea ofiterului de credite si a conducerii bancii, la nivelul de competenta pentru acordarea creditului respectiv, in dobandirea de foloase necuvenite. A porni o investigatie atunci cand nici unul din aceste elemente nu exista nu cred ca e o decizie buna.
Demararea unor astfel de actiuni poate duce la o situatie tensionata pe piata bancara. Teama in acordarea de credite induce o relatie tensionata intre sistemul bancar si mediul de afaceri. In plus, pe o piata atat de influentata de considerente afective, perindarea unor conducatori de banci prin fata presei, in drum sau dinspre PNA, poate sa aiba consecinte letale pentru institutia bancara respectiva.
PNA trebuie sa-si faca datoria, fara jumatati de masura si, tocmai de aceea, cu dreapta masura. Mai ales atunci cand e vorba de implicarea unor institutii ce activeaza pe pietele financiare unde imaginea publica valoreaza mai mult decat orice si este cel mai greu de reparat.

---

Despre autor: