Proiectul ucrainean de solutionare a situatiei din Transnistria prezinta numeroase aspecte problematice, se arata intr-un studiu al asociatiei transnistrene independente "Pro Europa," intitulat "Sapte lacune ale "Planului Iuscenko"." In contextul in
Proiectul ucrainean de solutionare a situatiei din Transnistria prezinta numeroase aspecte problematice, se arata intr-un studiu al asociatiei transnistrene independente "Pro Europa," intitulat "Sapte lacune ale "Planului Iuscenko"." In contextul in care Rusia si Ucraina, cu concursul Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa, intentioneaza sa isi asume rolul de state-garante in reglementarea problemei transnistrene, SUA si Uniunea Europeana nu ar trebui sa ocupe pozitii secundare in cadrul procesului de mediere, detinand "un statut efemer de observatori" ai acestuia, obiecteaza documentul asociatiei transnistrene. "UE si-a declarat disponibilitatea de a se include concret in reglementare, nu doar in calitate de observator," vizand "participarea la procesele de democratizare a regiunii, la evolutia post-conflictuala, solutionarea problemelor de ordin social si transformarea misiunii de pacificare intr-o structura a observatorilor militari si civili." "Romania nici macar nu este pomenita" pe actuala lista a potentialilor mediatori ai situatiei transnistrene, observa asociatia "Pro Europa." Romania "a fost impinsa afara din formatul" negocierilor transnistrene "la initiativa Rusiei si datorita intrigilor tesute de puterea de la Chisinau," adauga documentul, subliniind ca, in conditiile in care influenta manifestata de Romania in bazinul Marii Negre se afla in crestere, "readucerea Romaniei printre mediatori constituie varianta absolut adecvata situatiei existente."
Referitor la scopurile reglementarii transnistrene oferite de Ucraina, printre care "asigurarea dreptului la autodeterminare locuitorilor Transnistriei in mod exclusiv in cazul in care Republica Moldova isi va pierde suveranitatea si independenta," asociatia transnistreana "Pro Europa" semnaleaza ca, in contextul in care "pe teritoriul regiunii transnistrene lipseste natiunea sau poporul, distincte de cei care populeaza restul teritoriului Republicii Moldova," "eventuala acordare a dreptului de secesiune Transnistriei" devine "ilegala." Dreptul de secesiune poate reveni numai "statelor confederative, create ca urmare a acordului intre subiecti egali, ceea ce in, conditiile crizei transnistrene, nu poate reflecta in nici un caz reala stare de lucruri." "Existenta regiunii transnistrene a Republicii Moldova in calitate de "unitate administrativ-teritoriala sub forma de republica" in componenta Republicii Moldova, de asemenea, nu poate servi ca motiv de delegare Transnistriei a dreptului la secesiune," mai arata comentariul asociatiei transnistrene. In contextul in care planul Administratiei Iuscenko identifica Republica Moldova drept "unic subiect de drept international," "Transnistria fiind o unitate administrativ-teritoriala sub forma de republica, in componenta Republicii Moldova" care "participa la promovarea politicii externe a Republicii Moldova in problemele ce prezinta interes pentru ea, in ordinea stabilita de parti," regiunea nu isi poate exersa dreptul de a se implica in determinarea obiectivelor de politica externa in virtutea unui interes propriu deoarece aparteneta sa la "teritoriul unitar si puterii de stat" a Republicii Moldova nu permite o individualizare a intereselor transnistrene fata de cele moldovene. In pofida faptului ca legislatia moldoveneasca prevede adoptarea unui sistem de garantii in vederea reglementarii statutului regiunii transnistrene, printre care "dreptul (Transnistriei, n.red.) de a iesi din componenta Republicii Moldova in cazul in care Republica Moldova va decide sa adere la alt stat si/sau in cazul pierderii de catre Republica Moldova a dreptului de subiect international," conditionat de "supravegherea internationala, in baza deciziilor adoptate in cadrul unui referendum general," separarea Transnistriei de Moldova ramane in continuare "ilegala," "cu toate straduintele de a o invesmanta juridic," mai precizeaza comunicatul.
Planul ucrainean omite retragerea trupelor rusesti
"Alegerile, libere si democratice, in sovietul suprem al regiunii transnistrene nu pot fi organizate atata timp cat pe teritoriul in cauza nu vor actiona in deplina forta juridica toate normele si standardele internationale, inclusiv cele ale Interpolului," obiecteaza analiza asociatiei "Pro Europa." Totodata, organizatia transnistreana semnaleaza faptul ca planul ucrainean omite sa mentioneze necesitatea retragerii trupelor si armamentelor rusesti din Transnistria. "Prezenta de facto a trupelor straine pe teritoriul Republicii Moldova, fara vreo acoperire juridica, nu contribuie in nici un fel la crearea situatiei in care ar fi posibila desfasurarea alegerilor libere si democratice in organul reprezentativ al regiunii. Demilitarizarea zonei este necesara ca o prima conditie de reintregire a Republicii Moldova," avertizeaza comunicatul. Totodata, partea ucraineana se dovedeste evaziva in privinta unui plan de "creare a unor conditii care sa excluda circuitul ilegal de marfuri si contrabanda cu segmentul de hotar moldo-ucrainean, controlat de separatisti." Pe de alta parte, "reglementarea transnistreana ar trebui sa includa si unei misiuni a observatorilor militari si civili," puncteaza analiza asociatiei transnistrene "Pro Europa." "Planul prezentat nu contine un astfel punct-cheie, cu toate ca Ucraina deja face parte din formatul fortelor de mentinere a pacii in regiunea transnistreana a Republicii Moldova," mentioneaza documentul, propunand introducere unei misiuni a observatorilor militari in cadrul formatului Politicii Europene de Securitate si Aparare, sub egida UE si NATO, la care sa participe si organizatia regionala GUAM.
"Doar constientizand lacunele la care ne-am referit, dar si inlaturandu-le, putem conta pe faptul ca criza transnistreana va fi depasita frumos, cu eleganta, in conformitate cu rigorile si normele democratiei liberale. Pentru aceasta este nevoie, nici mai mult, nici mai putin, de o vointa pronuntata din partea elitelor politice din Republica Moldova. In cazul manifestarii acesteia, restul actorilor cointeresati nu vor putea sa nu se conformeze. Daca vointa respectiva lipseste, consecintele pot fi dintre cele mai tragice, atat pentru tara noastra, cat si pentru intreaga Europa," conchide presedintele asociatiei transnistrene "Pro Europa," Boris Asarov, semnatar al analizei citate.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.