Haiducul fara muschi

Elevi satui sa-i vada pe colegii cu pectorali, zambet de 100 de wati si freza din reviste cum le sufla toate gagicile. Distrusi sa vada cum societatea recompenseaza
look-ul si vorba dulce. Dispusi sa faca orice pentru ca lumea sa se plece in fata singurului lor muschi capabil de performanta: creierul. Pentru hackeri, retelele de calculatoare nu sunt decat o padure virtuala in care baieti destepti obtin ceea ce viata reala le refuza: glorie, statura publica si, uneori, bani. Pentru asta, la fel ca si in culturism, singura investitie e timpul pe aparate: timpul sa inveti toate sistemele de operare, limbajele de asamblare si miile de linii de cod care iti deschid, ca prin minune, poarta celebritatii.
Sa nu credeti ca nu-mi plac hackerii. Din contra, as vrea sa vad mai multi la televizor, in presa, in viata publica (nu si in reteaua mea...). Imi plac, pentru ca aparitia lor vine sa umple o nevoie importanta: aceea de modele alternative. Nu vorbesc aici de hackerul huligan, care intra in calculatoarele altora ca sa le strice sau ca sa fure, ci de cel romantic, care sparge protectii si parole doar pentru ca ele exista. Care cauta gloria de a fi mai destept decat cel care-a inventat lacatul... Vedeti, in lumea asta, fiecare are de demonstrat cate ceva. Nicoleta Luciu, ca n-are inhibitii. Mama Natura, ca n-are loc in sutien nici sa arunci un ac. Andreea Marin, ca poate sa inunde doua judete cu lacrimile publicului. Hackerii vor sa demonstreze ca sunt destepti. Pur si simplu. Nu stiu ce vi se pare mai spectaculos, insa eu stiu ce mi se pare mai bun ca exemplu pentru copiii mei.
Tocmai de aceea cred c-ar trebui sa cautam protectia UNESCO pentru cultura hackerilor. Ea e cu adevarat un semn al timpului nostru: dovada ca mintea poate fi un avantaj competitiv. Intr-o lume de imitatori, hackerul e un tip original. Intr-una de yes-meni si lingai pe langa sefi, e un om cu coloana vertebrala, chiar daca asta se intampla doar noaptea, aplecat peste tastatura, in camera lui. Cateodata n-ajunge prea departe, insa, chiar si cand ajunge la puscarie, e acolo dintr-un motiv care il scoate din multimea puscariasilor: din cauza mintii lui. Trebuie sa recunoasteti: de la Sherlock Holmes incoace, creierul n-a mai fost asa un motiv de mandrie. Si zau ca nu-i putin lucru. Asa ca salut pe aceasta cale hackerimea romana si-i urez noi si noi succese - in limitele legii, desigur, si, pe cat posibil, in afara razei de actiune a Codului Penal.

---

Despre autor: