Procesul de extindere a Uniunii Europeane ar putea fi afectat in cazul in care tratatele de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniune nu vor fi aprobate de vreunul din forurile legislative ale celor 25 de state-membre, noteaza publicatia "EU Observer
Procesul de extindere a Uniunii Europeane ar putea fi afectat in cazul in care tratatele de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniune nu vor fi aprobate de vreunul din forurile legislative ale celor 25 de state-membre, noteaza publicatia "EU Observer," citata de Mediafax. Perspectiva unui rezultat nefavorabil aderarii Romaniei la UE este posibila cu atat mai mult in contextul in care Opozitia crestin-democrata din Germania si-a exprimat, recent, reticentele in privinta admiterii tarii noastre in spatiul european. In eventualitatea in care crestin-democratii germani ar ajunge la putere in urma alegerilor din septembrie, exista posibilitatea ca Parlamentul german sa respinga aderarea celor doua tari, considera EU Observer. Totodata, climatul politic confuz generat de respingerea Constitutiei europene de catre Franta si Olanda a relevat prezenta unor temeri referitoare la continuarea extinderii blocului european. "Temerile electoratului din Franta si Olanda au fost legate de extindere, iar politicienii nu pot ignora acest lucru," a afirmat analistul bulgar al Centrului pentru Studii Politice Europene (CEPS) din Bruxelles, Gergana Nuceva. "Nu este in interesul statelor membre sa continue si mai mult extinderea, intrucat, din punct de vedere politic, este dificil de realizat acest lucru chiar acum", a adaugat ea.
UE este pe cale sa fie afectata de un "nationalism unilateral" si o "stagnare a integrarii europene," a apreciat reprezentanta Centrului pentru Reforma Europeana, de la Londra, Aurore Wanlin. Impasul european se datoreaza, in mare parte, faptului ca UE nu dispune de lideri capabili sa o scoata din criza, a mai apreciat Wanlin.
Pe de alta parte, UE " nu isi poate permite sa se sustraga angajamentelor" internationale, a declarat, recent, ministrul german de Externe, Joschka Fischer, subliniind importanta "perspectivei de ancorare europeana" a unor tari ca Romania si Bulgaria sau a provinciei Kosovo. Referitor la aderarea Turciei la Uniune, seful diplomatiei germane a apreciat ca renuntarea la acest proiect "ar antrena riscuri considerabile." Decizia referitoare la eventuala integrare a Turciei va trebui luata abia la incheierea negocierilor, a mai adaugat Fischer, iar acest lucru s-ar putea intampla "peste cel putin 15 ani." (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.