La reuniune au fost prezenti presedintii comisiilor de buget, finante si banci din Senat si Camera Deputatilor, Varujan Vosganian si Mihai Tanasescu. De asemenea, au participat reprezentanti ai conducerilor Ministerului Finantelor Publice si Ministerului Administratiei si Internelor, ai Consiliului de Administratie al Asociatiei Romane a Bancilor si ai marilor lanturi de magazine.
In cadrul reuniunii, a fost evidentiat faptul ca atat prevederile Legii denominarii, cat si programele si termenele stabilite de Consiliul de Administratie al BNR sunt riguros respectate. Rezultat la care a contribuit si colaborarea buna a Bancii Nationale cu institutiile statului implicate in procesul trecerii la leul nou, indeosebi cu Ministerul Finantelor Publice si cu Ministerul Administratiei si Internelor, cu Asociatia Romana a Bancilor si cu mass-media. In acelasi timp, s-a bucurat de apreciere optiunea Bancii Nationale pentru o campanie "linistita", care sa nu agreseze publicul si sa contribuie la inlaturarea oricaror temeri legate de denominarea monedei nationale. (A.M.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Alexandra Stan, mărturisire emoționantă despre afecțiunea de care suferă: Nu...
Sursa: kudika.ro