"Cartea de piatra" a lui Ioan Flora

"Ma plimb prin Arpino, cautand locul unde sa fie postat poemul sapat in piatra, cum as cauta loc pentru propriu-mi mormant": cuvinte scrise de poetul Ioan Flora in mai 2004. Avea sa moara cu opt luni mai tarziu (in februarie 2005), lasand in literatura romana o opera de exceptie si un mare gol.
Orasul Arpino, regiunea Latio, cetate a Pelasgilor (la 100 km de Roma), datand de 3000 de ani, asezat pe coline, in forma de harpa, inecat intr-o vegetatie de o mirifica diversitate si de o stranie frumusete, loc de nastere al lui Cicero si al lui Caius Marius, loc al olimpiadelor europene de latina, eternizeaza in marmura, de 24 de ani, poeme ale unor autori importanti, din toata lumea. Pentru 2005 (cel de-al 25-lea an), au fost alese doua poeme: unul de Ioan Flora si celalalt de Papa Ioan Paul al ll-lea, ca semn al unei dorite armonii intre cele doua biserici surori.
De cateva ori, transfigurat de emotie si de fericire, prietenul si colegul nostru ne-a vorbit despre aceasta recunoastere literara, de aceasta intamplare unica din literatura romana, despre cinstirea poeziei lui. Avea curajul sa se bucure ca un copil in fata unui dar.
De curand, pe 7 mai, la Arpino, "Cartea de piatra" cu un poem - in romaneste si in italiana - al lui Ioan Flora s-a deschis cititorilor din intreaga lume, in prezenta unor personalitati culturale italiene si din alte tari, a Ilenei Flora, sotia poetului, si a actritei Ioana Flora, fiica. Au luat cuvantul, vorbind despre opera poetului si despre farmecul fiintei lui, Fabio Forte, primarul orasului, Massimo Struffi, directorul Fundatiei "Umberto Mastroiani", scriitorul Giuseppe Bonaviri. Actorul Alessandro Quasimodo (fiu al marelui poet Salvatore Quasimodo) si Ioana Flora au citit din opera poetului.
Redam cuvantul emotionant al domnului Massimo Struffi:
"Si astazi, in ciuda lunilor ce au trecut, nu reusesc sa accept lipsa lui Ioan Flora. Ma refer la lipsa lui fizica, intrucat, ca la toti marii poeti, ii raman peste timp vii ideile, gandurile, bucuriile si melancoliile, adevarate amprente de suflet ce transpar din versurile si scrierile sale. Ioan Flora, desi am petrecut putin timp impreuna, trezise in mine sincere sentimente de prietenie.
Ioan purta cu sine, in suflet si in comportament, acea extraordinara sinteza de culturi care face Romania un pamant de ecouri si rezonante atavice: un pamant bogat in senzatii si intamplari in care e surprinzator uneori sa te recunosti. Tocmai datorita acestor lucruri si ciudatei magii a "Cartii de piatra", intalnirea noastra ne-a facut imediat sa ne imprietenim. O intelegere imediata, dincolo de barierele lingvistice, asupra unui proiect conceput spre a uni oamenii prin limbajul cel mai tulburator: poezia. Au fost de ajuns, ca intotdeauna, cateva cuvinte! Apoi versurile lui si poezia despre Arpino, in care a vorbit si despre mine, ca sa-mi dea curaj, sa ma faca sa inteleg ca el ma intelesese si-mi era alaturi, pentru a ma imbratisa, caci poetii prin versuri isi manifesta atasamentul fata de prieteni. Iti multumesc oricum, Ioan, dragul meu prieten, pentru ceea ce mi-ai daruit mie si celor ce au avut norocul sa te citeasca si sa te cunoasca. Oricat de scurta a fost intalnirea noastra si viata ta, urmele fiintei tale rare vor ramane imprimate pentru totdeauna pe aceasta carare a noastra, facuta din pagini ideale si pe o piatra alba, martor peren al povestii noastre omenesti".

---

Despre autor: