Cinci felii de paine, doi pesti si o cupa cu vin este regimul alimentar pe care un specialist in nutritie il recomanda americanilor, relateaza BBC online. Don Colbert, medic din statul Florida, spune ca cel mai bun mod de a te mentine in forma, subti
Cinci felii de paine, doi pesti si o cupa cu vin este regimul alimentar pe care un specialist in nutritie il recomanda americanilor, relateaza BBC online. Don Colbert, medic din statul Florida, spune ca cel mai bun mod de a te mentine in forma, subtire si sanatos este sa urmezi stilul de viata si alimentatia lui Iisus Hristos. In cartea sa intitulata sugestiv "Ce ar manca Iisus?", doctorul Colbert exploreaza, in egala masura, alimentatia personajelor din Noul si Vechiul Testament. "Daca vrei sa-l urmezi pe Iisus in fiecare aspect al vietii tale, nu poti sa ignori obiceiurile sale alimentare", mai spune Colbert. "Sanatatea americanilor este din ce in ce mai subreda si este binecunoscut faptul ca una din principalele cauze este alimentatia proasta, neechilibrata. La noi, obezitatea este o adevarata epidemie. Oamenii mananca atunci cand sunt stresati, mananca de cele mai multe ori pe fuga si au tendinta sa-si supradimensioneze portiile. Multi nici macar nu si-au pus vreodata problema schimbarii regimului alimentar. Prefera in schimb sa consulte medicul si sa descopere o explicatie medicala a obezitatii. Lucrurile nu ar trebui insa sa stea asa. Incercam sa-i determinam sa acorde putina atentie alimentatiei descrise in Biblie si speram sa-i convingem sa manance mai putin, sa faca cele mai corecte alegeri in ce priveste regimul alimentar si sa-si reevalueze stilul de viata", precizeaza, la randul sau, reverendul dr. Gordon Gatward, directorul Centrului Arthur Rank din cadrul Societatii Regale pentru Agricultura din Anglia.
Se stie ca, in cadrul Cinei celei de Taina, Iisus si ucenicii sai au mancat paine si au baut vin. De asemenea, Sfantul Apostol Luca scrie in evanghelia sa ca "Iisus a mancat peste fript si miere". "Luca mai scrie ca Iisus i-a incurajat sa manance, sa nu fie mofturosi la mancare, sa se bucure de ceea ce au pe masa", spune Eric Eve, specialist in teologie si Noul Testament in cadrul Universitatii Oxford. La randul sau, dr. Colbert precizeaza: "Iisus a mancat in primul rand hrana naturala - multe legume, dar mai ales fasole si linte. De asemenea, obisnuia sa manance paine din grau, multe fructe, bea apa multa si din cand in cand vin rosu. Carne manca doar cu ocazii speciale, poate doar o data pe luna, exact ca in parabola cu fiul risipitor".
Ce manca Iisus?
Asadar, explica Eric Eve, dieta unui taran obisnuit din Galileea care ar fi fost contemporan cu Iisus ar fi constat din paine, peste (dar in cantitati limitate), struguri si masline, care cresteau in zona respectiva, vin si ulei, dar acestea din urma se aflau mai ales pe masa celor mai instariti. Eve mai spune ca mancarea era probabil insuficienta. "Multi dintre ei nu se ridicau niciodata satui de la masa si isi permiteau doar strictul necesar. Eu, personal, ma indoiesc ca americanii vor fi prea entuziasti cand vor afla in ce consta "dieta biblica"", conchide Eve.
Dr Colbert este convins ca Mantuitorul nu manca, in nici un caz, carne de porc sau de iepure sau alte vietati marine cum ar fi crabul sau crevetele (foarte apreciate in zilele noastre). "Aceste alimente contin acizi grasi, care, in aceeasi masura ca si grasimile saturate, predispun organismul la imbolnavire. Parere mea este ca in cazul in care ne place sa mancam carnea acestor animale, care era strict interzisa in Vechiul Testament, ar fi bine sa o consumam numai in cantitati foarte mici", mai spune Colbert. El precizeaca ca si maniera in care mancau personajele biblice este extrem de importanta. "Mancau in general extrem de incet. Discipolii se aflau intotdeauna in pozitii extrem de comode, erau relaxati si obisnuiau sa vorbeasca in timp ce mancau, spre deosebire de noi care preferam fast foodul iar mesele le luam in fuga, uneori chiar in timp ce mergem".
"Unii l-au acuzat pe Iisus ca bea cam mult si ca era cam gurmand din moment ce participa adesea la diferite petreceri (...) Ceea ce mi se pare mie insa extrem de interesant este ca atat in religia crestina, cat si in cea iudaica, mesei i se acorda o atentie extraordinara. Credinciosii spun adesea rugaciuni de multumire inainte de a manca pentru ca au convingerea ca hrana este un dar de la Dumnezeu. Un dar care trebuie insa consumat cu masura", conchide reverendul dr. Gordon Gatward. (C.C.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.