Dac-as fi avut un metru optzeci

Cand parintii descopera ca o sa le semeni si n-o sa cresti mai mult de 1,62-1,65 m, ei iti explica o multime de lucruri folositoare, cum ar fi faptul ca la un barbat adevarat, 1,62 m e ceva tot atat de natural cat e si un 1,92 m la barbatii neadevarati si ca in viata conteaza altele: caracterul, vointa, cultura, norocul, educatia si uneori banii. Lucruri pe care de altfel le realizezi la fel de bine si daca ai 1,80 m. Le intelegi perfect si cand ai fix 1,56 m, dar tarziu, foarte tarziu, cand nu-ti mai pasa cat de marunt esti.
De cand e lumea, barbatii s-au impartit in doua tagme. Una relativ mica, a masculilor care
n-au suferit niciodata din cauza staturii, si una mare cat omenirea, a complexatilor, pentru care existenta a fost o chestiune de permanenta raportare la altii mai lungi. Mai bine zis, la femeile frumoase si nu doar frumoase, ci si mai inalte ca ei. Fiindca nu conteaza ca trei sferturi din femeile planetei sunt mai degraba scunde. Conteaza doar cele la care n-ai sa ai niciodata acces din cauza ca tu esti scundul.
Unii barbati isi pun la punct o intreaga teorie a normalitatii. Ca bunaoara pipernicitul dascal de perspectiva de la Arhitectura, din anii a€™60, care spunea ca perspectiva se invata simplu, tragand mai intai o linie orizontala ""la inaltimea unui om normal 1,60-1,62"".

Dac-as fi avut 1,80 m, viata mea ar fi fost alta. Poate si datorita faptului ca, la 1,80 m, nu m-ar fi preocupat, atat cat m-a preocupat multa vreme, la cei 1,72 m ai mei, inaltimea. Acum, cand sunt mai relaxat in ce priveste o multime de treburi, inclusiv restrictiile genetice, nu mai spun ca am fix 1,72 m, ci 1,70 m. Sunt dispus la tot felul de rotunjiri in minus, deoarece nici rotunjirile in jos, nici adaugirile in sus nu prea mai slujesc la nimic. Dar in 1958, cand colegul meu de banca, Vasile, se masura pe tocul usii in fiecare dimineata - intrucat ii spusese ma-sa ca dimineata avem un centimetru mai mult decat seara, cand suntem obositi si ne turtim - si-i iesea mereu 1,70, cei doi centimetri intre mine si el erau insasi diferenta.
Cine insa poate sa-mi garanteze ca, avand 1,80 m, n-as fi fost un ins mult mai indigest ca acum, cand am doar 1,70-1,72 m? Ca nu m-as fi uitat in continuare la cei de 1,85 m cu sentimentul ca s-a savarsit o nedreptate, iar la cei de 1,65 cu convingerea ca si inaltimea e o chestie de dreptate?
Omului nu-i trebuie mult ca sa fie altul, de la o zi la alta. Da-i ce credea ca-i lipseste, nu ce-i lipseste efectiv, si, gata, e schimbat. Din care cauza cred c-am avut noroc cu inaltimea. Cu cei 1,70-1,72m ai mei, care - cum stie oricine - sunt exact statura unui om normal.

---

Despre autor: