Romanii trebuie sa poarte personal negocierile de eliberare a ostaticilor

La mai mult de trei saptamani de la rapirea celor trei jurnalisti romani in Irak, ZIUA va prezinta, in exclusivitate, opiniile si recomandarile unui expert francez in domeniul evaluarilor de risc, colonelul Jacques Hogar, fost comandant in Legiunea Franceza. Specialistul contactat de ZIUA este un expert european reprezentativ in cazul rapirilor din Irak, avand in vedere ca in Franta s-au mai gestionat astfel de crize, francezii trecand de mai multe ori prin experienta rapirii propriilor cetateni in Irak. Colonelul Jacques Hogar este de altfel afectat personal de criza rapirii jurnalistei franceze Florence Aubenas din Irak, prin faptul ca a cunoscut-o personal.
Va ocupati cu evaluarile de risc. Care sunt riscurile cu care se confrunta cetatenii straini in Irak in acest moment?
Intr-o tara ca Irak, evident, riscurile sunt in primul rand de a fi confruntati cu o rezistenta politica, culturala si religioasa puternica prin intermediul unor grupari islamiste si, din ce in ce mai des, cu banditismul. Nu este exclus ca luarile de ostatici sa aiba cauze veroase.
Faptul ca jurnalistii rapiti sunt romani poate juca in defavoarea lor?
In principiu nu cred, pentru ca Romania nu este in mod specific vizata de grupurile de rezistenta politica sau religioasa.
Da, dar din punct de vedere istoric nu exista contencioase majore. Nu vreau sa devalorizez rolul pe care il joaca Romania in cadrul coalitiei, dar uneori este si efectul hazardului, iar persoane cu aspect european sunt rapite.
Ati vazut inregistrarea pe care a transmis-o Al-Jazeera. Ce impresie v-a facut?
Este intotdeauna dificil de spus, ceea ce e sigur e ca persoanele rapite nu au aerul de a fi cu adevarat terorizate, cel putin nu in momentul in care a fost turnata caseta; in alte cazuri rapitii aveau sentimentul ca viata lor este in pericol, cu un sfarsit care ar putea fi oribil - ca de exemplu decapitarea. Caseta pe care am vazut-o cu imaginile cu Florence Aubenas (jurnalista franceza de la Liberation, rapita acum mai mult de 3 luni in Irak, n.red.) reflecta o disperare fizica si morala care nu apare in caseta cu jurnalistii romani - e drept, turnata la scurta vreme dupa rapire. Eu as avea tendinta sa cred ca este mai degraba o afacere de rascumparare, pentru bani, bazata pe oarecare improvizatie si care nu este neaparat dirijata impotriva Romaniei sau a cetatenilor sai - dar poate ca ma insel...
In acest caz, al unei rapiri pentru bani, care trebuie sa fie comportamentul autoritatilor?
O astfel de situatie este chiar mai complicata decat o rapire politica, pentru ca e mai dificil de identificat rapitorii. Autoritatile trebuie sa fie capabile sa discute cu ei, stiind ca insusi principiul negocierii genereaza bussiness-ul. Rapirile de persoane reprezinta un business in dezvoltare peste tot in lume. Cu cat se negociaza mai mult de o maniera deschisa, cu atat se incurajeaza dezvoltarea businessului.
Trebuie aflat care sunt intentiile celor care sunt atotputernici pe teren
Evident, trebuie intrat in contact cu rapitorii, acestia trebuie adusi la masa discutiilor, trebuie stabilite cateva reguli de incredere reciproca pentru a obtine eliberarea. Apoi, exista mai multe criterii posibile, Irakul este departe pentru Romania, chiar daca Romania face parte din coalitie. Trebuie stiut care sunt intentiile reale ale celor care sunt atotputernici pe teren - ma gandesc la americani. Nu este simplu, dar mai ales trebuie luat contact cu rapitorii, pentru a-i face sa scada nivelul pretentiilor. In orice caz, trebuie pastrata discretia in cea mai mare masura posibil.
In inregistrare, Marie-Jeanne Ion spune ca nu s-a cerut nici un fel de rascumparare. Vi se pare un semn bun sau un semn rau?
Asta nu inseamna nimic, poate fi pur si simplu un efect mediatic cautat: rapitorii anunta ca ii detin pe ostatici, ca sunt in stare buna si se ascund sub declaratii de genul "nu suntem banditi", ceea ce nu inseamna automat ca nu ar fi interesati de bani. Trebuie sa fim extrem de prudenti cu acest gen de declaratii.
Autoritatile romane au declarat ca lucreaza in teren cu serviciile americane si britanice. Pot acestea, in realitate, sa ne fie de folos, stiut fiind ca americanii si britanicii sunt in principiu impotriva negocierilor - si ne amintim aici si de soarta jurnalistului britanic decapitat la Bagdad...
Cred ca scopul este ca serviciile romanesti sa identifice rapitorii, ceea ce nu este usor, si apoi sa intre in contact cu rapitorii. Acesta este primul obiectiv - daca Romania vrea sa isi recupereze cetatenii in viata si in stare buna. Toata problema acestor servicii este sa o faca discret, si sa negocieze astfel incat sa faca pretentiile sa scada la maximum si sa recupereze persoanele in viata.
Negocierea trebuie purtata sub culorile nationale
Colaborarea cu autoritatile irakiene poate servi la ceva in conditiile in care acestea nu sunt unanim recunoscute in Irak?
Este problema pe care am avut-o si noi cu cei doi jurnalisti ostatici, Georges Malbrunot si Christian Chesnot, iar azi cu Florence Aubenas - de a intelege cine este in spatele rapirii, de a contacta rapitorii de o maniera sigura, pentru ca putem avea diferiti "candidati" la contact care nu sunt neaparat cei care detin ostaticii; este asadar o adevarata munca de servicii specializate, asa ceva nu se poate improviza, iar aceasta munca trebuie facuta sub culorile nationale, utilizand toate contactele posibile, inclusiv contacte pe care unele personalitati din Romania le-ar putea avea cu personalitati ale fostului regim irakian, nu trebuie neglijat nimic, totul trebuie folosit insa cu mult profesionalism.
Credeti ca este posibil ca cineva sa incerce sa se interpuna, pentru a recupera in folos propriu aceasta afacere?
Sigur, ca in toate afacerile de acest gen, rapirea poate fi revendicata de unii sau de altii pentru motive diferite. Grupurile ideologice, religioase sau politice, pot fi tentate sa revendice rapirea chiar daca nu se afla la originea ei, pur si simplu pentru a face sa se vorbeasca despre ele, pentru a exista mediatic. Este un procedeu cunoscut. Grupurile care incearca sa joace un rol in Irakul de azi pot de asemenea incerca sa faca presiuni pentru a exista prin intermediul unor astfel de evenimente.
Daca rapitorii au ca scop numai banii, la un moment dat se vor arata, obligatoriu, sub adevarata lor fata. Din aceasta cauza, este o munca ce nu poate fi facuta in fata camerelor de luat vederi si microfoanelor.
Exista totusi in Romania o presiune puternica pentru a afla vesti. Cat de mult se poate spune in cazul unor astfel de negocieri?
Trebuie in acelasi timp comunicate informatii si pastrata discretia. Trebuie comunicate informatiile generale atunci cand ele exista, informatii care sa mobilizeze opinia publica. Este important sa se mobilizeze opinia publica in jurul unui astfel de eveniment, asta inseamna ca natiunea se simte vizata de ceea ce se intampla cu cetatenii sai, in conditii care, dupa cum am vazut, pot deveni atroce.
Pe de alta parte, sa nu fim naivi: cu cat comunicam mai mult asupra detaliilor, cu atat este mai riscant. Trebuie mobilizata opinia publica indiferent de disputele intre partide, de clivaje. In acelasi timp nu trebuie compromis procesul profesional de intrare in contact cu grupul in chestiune, iar negocierile trebuie sa fie secrete.
Rapitorii au obiceiul sa mute ostaticii de colo-colo, in ideea ca astfel distrug pistele. Credeti ca ostaticii romani mai sunt la Bagdad?
Cu cat rapitorii sunt mai profesionisti, cu atat iau mai multe precautii; cred ca nivelul de securitate, contrar a ceea ce se spune de obicei, creste in Irak, de o maniera sensibila; situatia va deveni din ce in ce mai complicata pentru grupurile care iau ostatici si poate de aceea fac azi maximum posibil pentru a incerca sa socheze opinia publica occidentala, dar in acelasi timp luarile de ostatici clasice au evoluat. Am vazut ca au existat situatii in care s-au facut controale chiar in zone in care se aflau ostaticii si ne-am dat seama de aceasta abia mai tarziu, eliberarea fiind ratata. Dupa parerea mea, adevarata problema pentru serviciile voastre speciale este sa gaseasca adevarata urma a rapitorilor si sa afle cine sunt si ce vor cu adevarat.
Exista riscul ca ostaticii sa fie vanduti unei grupari politice
Nu este surprinzator ca rapitorii nu s-au identificat nici dupa atata timp?
Nu, as spune chiar ca pot exista revendicari multiple sau lipsa revendicarilor. Cu cat revendicarea intarzie, cu atat ne orientam spre oameni care au o dificultate de a face sa treaca mesajul. Daca mesajul este politic, el vine repede.
Exista riscul ca aceasta afacere sa se transforme intr-un dosar politic, chiar daca la inceput ar fi fost altceva? Exista riscul ca rapitorii, daca intampina dificultati in negociere, sa vanda ostaticii unei grupari politice?
Intr-adevar, exista acest risc in masura in care un grup manipulat doar de interese financiare nu ajunge sa isi atinga scopurile.
Ca sa conchidem, care este prioritatea, pentru autoritatile romane?
Intai, sa mobilizeze opinia nationala, sa realizeze o unitate nationala in aceasta problema, ca sa existe o adevarata miscare in directia unei presiuni asupra opiniei publice irakiene, astfel ca oamenii sa spuna: "de-acum, ajunge!", iar incet-incet Irakul sa iasa din marasmul in care se afla. Aceasta conduce la ideea de a comunica de o maniera generala, pe temele majore ale apararii drepturilor omului, ale libertatii de informare, ale dreptului jurnalistilor de a-si desfasura munca fara constrangeri. Pe de alta parte trebuie sa se lucreze in secret pentru a identifica adevaratii rapitori, pentru a afla ce vor, si sa se antameze negocieri in vederea eliberarii ostaticilor, si aceasta cat mai repede. Cand am vazut starea in care a fost adusa Florence Aubenas, pe care o cunosc personal, mi-am dat seama de munca de distrugere care a fost realizata asupra ei, si acesta este un mijloc de presiune folosit de rapitori, pentru a soca opinia publica occidentala. Florence Aubenas a fost strivita, distrusa, si nu stiu daca aceasta distrugere este reversibila.
Intertitlurile apartin redactiei.

---

Despre autor: