Cand, in ultimii 15 ani, presa a semnalat ca intrarea Romaniei in lumea libera implica alte norme si alti oameni decat cei care isi dadusera examenele in socialism, guvernele de la Bucuresti, in special ultimul, s-au facut ca nu aud.
Care e rez
Cand, in ultimii 15 ani, presa a semnalat ca intrarea Romaniei in lumea libera implica alte norme si alti oameni decat cei care isi dadusera examenele in socialism, guvernele de la Bucuresti, in special ultimul, s-au facut ca nu aud.
Care e rezultatul? Statul va fi de buna seama dat in judecata pentru felul in care a tratat firme carora le-a vandut, respectiv concesionat bunuri si servicii, nerespectand ulterior obligatiile din contracte sau privilegiind unii cumparatori in detrimentul altora. E vorba de despagubiri de ordinul sutelor de milioane de euro, dupa cum arata Financial Times din 19 aprilie 2005.
Despre ce este vorba?
Grupul Noble Ventures din Statele Unite este specializat in finantari industriale; el acuza fostul guvern de a-i fi cauzat prejudicii la achizitionarea de catre acest grup a unui laminor la Resita, renationalizandu-l in 2001. Principiul de drept este cunoscut; n-ai dreptul sa vinzi si concomitent sa retii un bun, nici chiar un laminor, nici chiar daca el a fost candva de stat. Procesul va veni in curand in fata unei instante de arbitraj in America. Daca statul roman il pierde, va fi obligat sa plateasca firmei Noble Ventures circa 350 de milioane de dolari. Abia intrat in functiune, noul guvern intra deci pana in gat in debite la care nu a contribuit.
Aceeasi instanta de arbitraj va fi sesizata si de grupul italian Gavazzi; acesta a cumparat in 1989 laminorul de la Otelu Rosu, fara a-i reesalona datoriile - cum se obligase - dupa care guvernul Nastase a pus laminorul sub sechestru.
Grevat de datorii, el nu putea lucra, se intelege. Saptamana trecuta, noul guvern a facut de asemenea un pas contestabil; a vandut ce ramasese din Otelu Rosu unei companii rusesti, dupa ce i-a sters datoriile - privilegiind-o deci - pentru 6,5 milioane de dolari.
La o reesalonare de 35 de milioane de dolari, s-a obligat statul roman si pentru laminorul de la Resita al firmei Noble Ventures. Colac peste pupaza, in 2001 guvernul Nastase a renationalizat laminorul in cauza, sub presiunea muncitorilor, pentru ca in 2004 laminorul sa fie vandut unei companii ruse pentru numai 1 euro. Cine pierde, cine castiga? Nu-i singurul lucru care bate la ochi!
In 1992, guvernul a semnat cu o companie americana (EDF) un acord pe 20 de ani privind comercializarea unor articole scutite de vama in aeroporturi, inclusiv la Otopeni si la bordul avioanelor TAROM. Proprietarul EDF, Rick Weil, pretinde ca un functionar superior al domnului Nastase a cerut in 2001 o mita de 2,5 milioane de dolari, pentru a prelungi contractul, ceea ce Weil a refuzat. Contractul n-a fost prelungit. De ce e mentionat numele fostului premier? Pentru ca TAROM-ul, interesat in prestatiile cu bunuri scutite de vama, era pe atunci condus de sora domnului Nastase.
Firma americana va cere probabil despagubiri. Or, statul roman cu greu isi poate permite sa le achite. De ce n-ar ajuta insa angajatii care au gresit? Caci cresterea datoriei externe ameninta indeplinirea acordurilor cu Fondul Monetar International care, la randul lor, influenteaza aderarea Romaniei la U.E.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.