Primele documente noi vor fi eliberate obligatoriu si gratuit generatiei de absolven
Primele documente noi vor fi eliberate obligatoriu si gratuit generatiei de absolventi din 2006, ai studiilor academice de licenta, de master sau studii aprofundate. Cei care au absolvit deja pot obtine, la cerere si gratuit, noile modele de diplome, tot din anul urmator.
Concret, in noua diploma de licenta se va scrie universitatea si facultatea absolvite (cu precizarea anilor de studiu) si domeniul de studiu. De exemplu, toti absolventii ASE, vor avea diplome pe care vor scrie "licentiat in economie", iar cei ai Facultatii de Fizica "licentiat in fizica" etc. Din anul urmator, absolventii vor primi obligatoriu, in locul foii matricole (ce se elibera doar la cerere) Suplimentul de diploma. Acest document va fi redactat atat in limba romana cat si in limba engleza, astfel incat sa nu mai fie necesara si traducerea in cazul in care e folosita in strainatate sau la o firma straina. Suplimentul va avea patru pagini, in care se va scrie atat domeniul de studiu (exemplu, "licentiat in economie"), cat si specializarea obtinuta (de exemplu, Cibernetica). in plus, sunt trecute disciplinele studiate, creditele obtinute, ceea ce ar putea fi de folos in cazul in care absolventul doreste sa urmeze alte forme de invatamant in strainatate. Pe supliment se va mai scrie clar unde poate fi folosita diploma.
De exemplu, diploma de "licentiat in fizica" permite inscrierea la masterat, angajarea ca fizician sau ca profesor de fizica. Pe ultima pagina, suplimentul va cuprinde si informatii despre sistemul de invatamant din Romania, astfel incat orice strain sa poata aprecia nivelul studiilor, comparativ cu cea din tara lui.
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro