Scandalul si dedesubturile Adevarului

Jurnalistica Adevarului m-a fascinat dintotdeauna. Nu am vazut niciodata un ziar atat de sofisticat in manipularea si intoxicarea opiniei publice. Am urmarit campania lui plina de succes, la inceputul anilor '90, impotriva partidelor istorice, impotriva fostilor disidenti, impotriva regelui, impotriva noilor elite. O data preluata conducerea de catre Dumitru Tinu, aceste campanii au capatat infinit mai mult rafinament. Adevarul a promovat antimaghiarismul intr-un mod mai subtil, dar mai eficace decat au facut-o publicatiile tipic extremiste. Prietenii mei de la UDMR imi aratau cate un material aparut in marele cotidian. Provenea din birourile lor, caci recunosteau detalii irepetabile si aceeasi gresire a unor nume. Doar un fir rosu intre Adevarul si surse SRI explica scurgerea de date. Cat merit a avut Adevarul in inocularea resentimentelor fata de Statele Unite unei populatii atunci puternic pro-americane! Imi amintesc fotografiile din vremea razboiului din Kosovo. Copii care priveau in sus, spre avioanele americane. Sub ele sta scris: "Copii albanezi terorizati de bombardierele SUA". Desi orice jurnalist stia ca populatia albaneza astepta cu sufletul la gura interventia americana. Sugestii rafinate si eficace. Puterea Adevarului am descoperit-o si pe propria-mi piele. Singurele inregistrari din perioada colaborarii mele saptamanale cu Europa libera, de circa opt ani, care nu au fost difuzate, sunt doua texte care criticau cotidianul. Conducerea postului de radio, evident jenata, a gasit cu greu explicatii, caci nimic din cele scrise nu era de contestat.
Aflam acum de la Academia Catavencu ca in fruntea actionarilor Adevarului se afla Fathi Taher (51%), Ana Maria Tinu (22%) si Viorel Hrebenciuc (10%). Ca actionarii nu au nici un complex sa renunte la capitalul jurnalistic, deloc oarecare, al "celui mai citit cotidian din tara". Adevarul ar fi fost deci controlat cu un brat al PSD si un altul, al unei mafii legate de fosta Securitate. In sfarsit, ca "bratele" au facut o traditionala casa buna cu familia Tinu.
Privind la actionariatul Adevarului am inteles mai multe si despre pozitiile unora din redactorii sai. Am inteles mai bine scena in care Dan Amedeo Lazarescu, dezvaluit ca fost informator al Securitatii si "executat" la scena deschisa a TVR incerca sa se justifice in fata lui Cristian Tudor Popescu. "Ma duceam sa primesc indicatiile de la Virgil Candea...", incepea sa explice Amedeo Lazarescu, invocandu-l pe cel de la care primea sarcinile. La care CTP intervenea brusc: "Lasati asta, spuneti ce ati facut dumneavoastra!" (reproduceri aproximative). Ma intrebam: cum e oare posibil ca un ziarist vituperant sa nu sara in intampinarea unei astfel de suculente informatii? Din cele spuse de "faptas", rezulta univoc ca eminenta cenusie prin care Securitatea vorbea lui Amedeo Lazarescu era chiar Virgil Candea. Am fost apoi fascinat descoperind, la interval de doi-trei ani, doua editoriale semnate de Bogdan Chirieac perfect contradictorii. Cel din perioada PSDR-in-opozitie era radical anti-NATO. Pe cand, in vremea promovarii de catre PSD a procesului Praga, Chirieac aducea argumente exact contrare in favoarea integrarii.
Acestia sunt doar doi redactori cu mari merite pentru succesul straveziu al Adevarului. Cel mai important in istoria cotidianului ramane, desigur, Dumitru Tinu. Despre politica si persoana lui nimeni nu-mi pare a fi scris atat de profund si precis cum a facut-o ziaristul si scriitorul buzoian Corneliu Stefan (care il cunoscuse bine in anii '50): "Atat cat am putut, dar foarte atent, am urmarit evolutia lui Dumitru Tinu timp de mai bine de 30 de ani, citind Scanteia. Transmitea corespondente din Moscova, Hanoi, Vientiane, dar si din alte capitale, facand dovada unei relaxari de miscare pe care doar eu, dintre cititorii de rand, o intelegeam. Astazi, un editorial semnat de un ziarist de frunte il lauda pentru initiativele curajoase de dinainte de 1989, cum ar fi reportajele fulminante din timpul "primaverii" de la Praga. Nu cred ca este de laudat o actiune comandata presei de insusi Ceausescu, ca si reportajele antiamericane fara sfarsit trimise saptamanal din Asia de Sud-Est. Dupa 1990, respectiv dupa instalarea la conducerea ziarului Adevarul, am inteles foarte bine cum a reusit Dumitru Tinu sa acumuleze atata putere si sa trezeasca la un moment dat respectul, daca nu teama celor mai importante institutii ale statului. A stiut cu exactitate de partea cui trebuie sa fie, respectiv presedintele tarii, impotriva caruia a dus o campanie decorativa sau prin informatii de circumstanta (Ion Iliescu), dar si a serviciilor secrete care i-au furnizat, in virtutea vechilor relatii, date confidentiale de care alte ziare nu beneficiau. Adevarul a devenit astfel cea mai calificata si influenta institutie de manipulare a opiniei publice, in sensul ca a pecetluit in scris si in tiraj de masa punctul oficial al propagandei dorite la varf. Ziarul a fost, dupa caz, de partea si impotriva mineriadelor, impotriva opozitiei istorice, antiamerican si pro-american, antimonarhist (brutal, pana la falsificarea istoriei, si monarhist (cu termenii adecvati "Majestate", "Alteta"), in fine, un luptator neinfricat impotriva coruptilor (cu exceptia celor apropiati lui Ion Iliescu). (...) Eu as zice ca (...) a fost un personaj lucid si calculat, care a cultivat democratia in doze mici, dar cu titluri mari, fiind un purtator de opinie convingator, pe masura unei mase de cititori credula, formata in comunism."
Omagierea nationala a lui Dumitru Tinu, la moartea sa, cum nu a avut parte vreo alta personalitate dupa revolutie, s-a vrut asezarea cortinei peste o istorie cel putin obscura. Scandalul creat astazi prin plecarea principalilor redactori de la Adevarul nu face decat sa ridice o parte din cortina care acoperea dedesubturile. Ce se vede confirma elaborata legatura dintre "cel mai citit cotidian din tara", PSD (sub diferitele lui denumiri) si eternul SRI.

---

Despre autor: