Punerea in aplicare a proiectelor va fi monitorizata atat de Comisia Europeana, cat si de un consiliu interministerial, creat sub aripa premierului. seful statului, Traian Basescu, prezent la sedinta de ieri, a avizat favorabil pachetul de masuri. Acesta si-a afirmat insa sprijinul total si neconditionat pentru actiunile intreprinse de ministrul Monica Macovei, indiferent de cata nemultumire va crea. "Am observat reactii nejustificate ale unor structuri din Justitie cu privire la vointa ministrului de a reforma sistemul (e vorba despre reactiile virulente ale magistratilor n.r.). Ministrul justitiei se bucura de tot sprijinul meu. Nu vom permite o justitie independenta in coruptie si ineficienta", a precizat Basescu.
Pe langa masuri ce vor decurge din modificarea intregii legislatii romanesti, in procesul de reforma ce se va intinde pe cativa ani Executivul a mai stabilit si alte masuri ce vor avea aplicabilitate imediata. Ministrul justitiei, Monica Macovei, a anuntat ca pentru starpirea coruptiei functionarii din ministerele cu risc inalt de coruptie vor fi supusi unor "teste de integritate". Practic, cei din Ministerul Administratiei si Internelor, din Ministerul Finantelor si din sistemul sanitar vor fi supravegheati cu camere ascunse pentru a putea fi prinsi in flagrant incalcand legea.
"Acum, pe scara redusa sistemul se foloseste la Interne, noi dorim o generalizare a lui", a mai precizat Macovei. in plus, aleatoriu sau in functie de informatiile aparute, functionarii ar putea fi supusi chiar si testului "spagii", organizandu-li-se flagrante. Macovei a explicat ca cei ce vor pica testul, vor fi exclusi din sistem, inclusiv supunandu-i la toate consecintele legale ce decurg.
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro