Banii publici

In 1990-1991-1992, cand abia iesiseram din comunism, dupa un deceniu de criza finala care secatuise tara, marea problema a primelor guverne "postdecembriste", conduse de Petre Roman si Theodor Stolojan, a fost saracia bugetara. Falimentul stangaci mascat al economiei centralizate nu permitea recoltarea prin impozitare a sumelor necesare pentru gestionarea nevoilor comunitare curente si pentru urgentele imbunatatiri pe care populatia - fireste - le cerea (doar se facuse pentru asta o revolutie!). Nu erau destui bani publici.
Au urmat anii guvernarii Nicolae Vacaroiu si ai reformei lente, cu incetinitorul (1992-1996). Daca prosperitatea tarii era inca departe, principalul punct pe agenda a devenit prosperitatea individuala a membrilor "aparatului", adica ai puterii politice si ai clientelelor lor administrative, economice, mafiote. Dupa turbulentele postrevolutionare (manifestatii pentru democratie, mineriade s.a.m.d.), atmosfera se linistise in societatea romaneasca, incasarile bugetare au mai crescut si ele, iar "aparatul" a facut marea descoperire: aceea ca, pana si in conditii de austeritate, de aici, din banii publici, se pot absorbi sume considerabile, cu consecinte foarte placute pentru nivelul de trai al celor implicati. Pe langa isteata gaselnita a devalizarii bancilor (care erau toate de stat) prin preluarea de credite dovedite ulterior ca "neperformante" (citeste: "care nu s-au mai returnat niciodata"!), multe se puteau face cu bani publici: de la deturnarea taxelor si impozitelor neplatite, consumate ca salarii "occidentale" si alte beneficii generoase, si pana la contractele cu administratia de stat, onorate partial sau deloc (cu tot arsenalul de procedee pus la bataie: licitatii aranjate, firme fantoma, preturi umflate, facturi fictive...). Atunci, in acel ciclu electoral, s-au constituit si s-au consolidat mafiile politico-economice coordonate de "nasii" din judete. Si-au sporit puterea si in perioada 1996-2000, cand au actionat mai discret, protectorii de la centru aflandu-se in opozitie. Dupa care retelele de interese dependente, ca resursa principala, de bugetul de stat au revenit in forta o data cu intoarcerea PDSR la guvernare, la finele lui 2000. Economia incepuse sa creasca, banii publici erau din ce in ce mai multi, asa ca... era de unde! Proportiile deturnarii bugetului spre buzunare private au devenit atat de colosale, incat liderii operatiunii au inceput sa fie supranumiti in presa, atat de expresiv, "baroni locali". Cei "centrali", vedete ale scenei politice, nu mai aveau nevoie de asemenea etichete, de vreme ce li se stiau foarte bine numele si prenumele.
La capatul acestei odisei a imbogatirilor abuzive, noua guvernare liberal-democrata rezultata din alegerile din 2004 are foarte putin timp - mai exact, doi ani - pentru a face ordine si a impune cheltuirea corecta si eficienta a finantelor statului. Primirea Romaniei in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 depinde de drastica diminuare a coruptiei si de reforma administratiei, ambele teme avand legatura directa cu circulatia banilor publici. O data pornita batalia, incepem sa aflam dimensiunile efective ale jafului. Proaspat instalat, presedintele Traian Basescu il estima la un milion de dolari pe zi (in discursul rostit in fata unei sali pline cu sefii Politiei Romane) - din banii publici. De la rafinaria RAFO Onesti s-au devalizat mii de miliarde de lei - bani publici, nevirati la buget. Ministerul Transporturilor a cheltuit echivalentul a opt milioane de dolari pentru amenajarea unui restaurant de lux la subsolul propriului sau sediu (!) si 26 de milioane de dolari pentru complexul de odihna de la Snagov al Ministerului - din banii publici. Precedentul guvern a cheltuit pentru publicitate in presa nici mai mult, nici mai putin decat echivalentul a 66 de milioane de euro - bani publici. Si asa mai departe, cu inspaimantator de multe alte exemple: puzderie de furnizori care au incasat de la institutii de stat preturi de cateva ori mai mari decat cele de pe piata, lucrari achitate, dar nerealizate, strazi pavate azi, crapate si gaurite maine, fiindca nu s-a respectat compozitia "mixturii asfaltice" pentru care s-a platit etc. etc. etc.
Dincolo de toata aceasta desfasurare de inventivitate intru fraudare se mai afla ceva: o mentalitate prelungita din comunism, conform careia statul e ceva abstract, nu e al nostru, al tuturor, deci nici cheltuirea finantelor sale nu ne priveste pe fiecare dintre noi. Cei care fac escrocherii cu bani publici n-au sentimentul ca fac un rau concret cuiva, doar preiau banii nimanui (altceva e cand iei de la cineva anume: e furt!); iar populatia nu stie inca sa-si ceara imperativ drepturile, sa protesteze pentru fiecare leu despre care constata ca a fost cheltuit ineficient sau ca s-a evaporat pur si simplu. Pentru anii care vin, avem nevoie in Romania de o noua cultura a raporturilor dintre cetateni si guvernanti, dintre - altfel spus - contribuabili si administratori, acestia din urma platiti pentru a fi in slujba celor dintai, a comunitatii...

---

Despre autor: