Sunt mic. Nu fac rau nimanui si nu vreau sa-mi faca cineva rau. Sunt cuminte. Sunt ascultator. Realist. Imi place sa ma agit ca sa-i fac pe cei din jurul meu fericiti. Sunt zambaret. Fac multe prostioare, dar sunt inocent. Invat bine si imi dau silinta sa reusesc.
Sunt mic, sunt copil. Imi place sa ma joc, dar si sa fac treaba. Imi place sa fiu laudat, dar nu in centrul atentiei. Imi place sa am libertate. Nu cer mare lucru: cer sa am libertatea de a alege pantalonii de culoare verde, care imi plac, sa am libertatea de a spune ce gandesc si vreau ca opiniile mele sa fie luate in considerare.
Vreau sa fiu ascultat cand am ceva de spus, dar si cand am toane. Stiu ca am drepturi, dar nu vreau sa abuzez de ele. Eu sunt fericit in legea mea. Si vreau ca cei din jurul meu sa fie mai receptivi la copii. Unii adulti nu mai stiu cum e sa fii mic. Sau nu mai vor sa stie.
Eu sunt copil. Nu sunt un exemplu pentru cei de varsta mea, desi imi fac patul in fiecare dimineata, imi dau silinta sa iau note mari, nu ma cert cu nimeni. De fapt, nu sunt foarte sociabil. Dar nu pentru ca as fi timid. Ci pentru ca cei din jurul meu imi inspira nepasare. Ma simt inconjurat de o stare ampla de indiferenta, din partea tuturor. Copiii au ramas o speranta catre schimbare. In mai bine. Copiii de azi, maine le vor plati pensia adultilor din zilele noastre.
Nu strica putina incurajare de la cei mari. Sau mai multa atentie.