Participantii la seminarul "Avem o Delta. Cum procedam?" au decis sa transmita presedintelui ucrainean Viktor Iuscenko o scrisoare prin care ii vor solicita sa abandoneze constructia canalului Bastroe. Seminarul amintit a avut loc luni, fiind organiz
Participantii la seminarul "Avem o Delta. Cum procedam?" au decis sa transmita presedintelui ucrainean Viktor Iuscenko o scrisoare prin care ii vor solicita sa abandoneze constructia canalului Bastroe. Seminarul amintit a avut loc luni, fiind organizat la Bucuresti de Asociatia "Salvati Dunarea si Delta - Academia Catavencu". Redam integral scrisoarea ce va fi trimisa presedintelui Ucrainei.
Draga domnule presedinte,
Romania a urmarit cu sufletul la gura turnirul din piata kieveana a Independentei dintre trecutul rosu al lui Kucima si viitorul sperantelor portocalii, pe care le-a intruchipat echipa Dumneavoastra. Natiunea romana a incurajat viitorul Ucrainei. Am crezut nedezmintit ca litigiile pe care ni le-a lasat mostenire Leonid Kucima vor deveni curand, tot atatea amintiri istorice: delimitarea platoului continental al Marii Negre, clarificarea statutului juridic al Insulei Serpilor si adancirea Canalului Bastroe. Daca platoul si insula vor ramane la locul lor, asteptand ziua unui arbitraj impartial, in schimb, canalul ameninta grav echilibrul Deltei Dunarii.
In Delta pe care o gestionam impreuna, traiesc intr-o simbioza unica pe continent, plante, pasari, pesti si oameni. Majoritatea bastinasilor Deltei tezaurizeaza cele mai vechi si pure traditii slave, cazacesti si ucrainene. Daca ratiunile economice vor prevala asupra celor ecologice, fragilul biotop al Deltei va fi compromis pe vecie. Va reamintim ca distrugerile provocate de canal vor afecta cele 325 de specii de pasari si 75 de specii de pesti. In plus, cele saptezeci de procente din toata populatia de pelicani albi ai planetei, care cuibaresc in Delta. Industrializarea zonei va distruge relatia dintre omul autohton, dependent inca de economiile traditionale, si natura.
Reactia societatii civile romanesti a fost energica: 43.000 de cetateni au protestat impotriva acestei initiative. Protestul poate fi regasit pe adresa www.petitionon line.com/RomDelta/. La protestul lor au aderat 140 de organizatii ale societatii civile, in cadrul Coalitiei pentru Delta Dunarii. Mai mult decat atat, societatea civila ucraineana asteapta ca promisiunile pe care dumneavoastra i le-ati facut in campania electorala sa fie respectate. Comunitatea stiintifica ucraineana s-a solidarizat cu organismele societatii civile in obiectivele ei cu privire la salvarea naturii salbatice. Coalitia pentru Delta Dunarii din Romania sustine actiunile energice ale Coalitiei ucrainene formate din mediile academice si societatea civila pentru natura salbatica.
Chiar daca un proiect ambitios, care vrea sa lege Marea Neagra de Marea Nordului prin canalul Bastroe, va incurajeaza sa continuati constructia canalului, rugamintea noastra este sa abandonati acest proiect. Aveti de ales intre o noua autostrada a otelului si ultimul paradis acvatic al Europei. Intre prosperitatea iluzorie de azi si un viitor desert, care a fost candva ultima gradina a raiului, intre o vecinatate prietenoasa si un noian de suspiciuni, deziluzii si neincredere, care ne vor desparti implacabil.
Asa cum ne-a lasat-o Dumnezeu, Delta Dunarii este un curcubeu al armoniei. Asa cum si-l doresc unii, canalul va casca o prapastie pe care n-o va mai putea umple nici un document de cancelarie. Speram ca revolutia portocalie va duce la respectarea legilor internationale si va repara tot ce a stricat din rea vointa administratia lui Leonid Kucima. Cu credinta ca veti sti sa alegeti intre bine si rau, va asiguram, domnule Presedinte, ca nu ne-am pierdut sperantele in portocaliul care a invins stihiile trecutului.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.