Mucenicul Mache

Nu stiu daca I.L. Caragiale s-o fi rasucit in mormant (de placere? de neplacere?) auzind (cum le-aude el pe toate) ca Securitatea l-a botezat pe cel care mai tarziu va deveni Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie al Tomisului cu numele de cod informativ "Mache". Probabil ca si-o fi spus din nou fraza pe care nu obosesc s-o citez: "Copiii nostri vor avea parte de ce sa planga - noi am ras destul". Din doua una: ori ofiterul desemnat sa-l aiba in custodie pe "Mache" (numele "civil" al acestuia nu mai are, in fond, nici o importanta) era imbecil, ori, amintindu-si de maestrul "Momentelor si schitelor", avea un umor nebun. Inclin spre a doua varianta. Si cine stie cate fete bisericesti n-au capatat, semnand pactul cu diavolul Pristanda, nume de cod nemuritoare, precum "Anghelache", "Agamita", "Mitica", "Rica", "Pampon", "Canuta", "Tal!" s.a.m.d.
E foarte explicabil interesul Securitatii pentru lumea clerului. Nu pentru ca, vezi Doamne, preotii ar fi putut atenta cu ceva la siguranta nationala sau macar la cea partinica, fiindca dintotdeauna si mai ales la noi s-a dat Cezarului ce-i al Cezarului, chiar cu asupra de masura; ci pentru pentru ca, in plan prozaic, baietii cu ochi albastri faceau ceea ce, mutatis-mutandis, faceau in plan religios si oamenii in sutana: spovedeau. Or, e de presupus ca spovedaniile sub patrafir erau mult mai sincere decat cele cu lampa-n ochi. Asa ca multi prelati au fost obligati, prin presiuni, sa devina din agenti ai Domnului pe pamant - agenti ai paganilor cu epoleti invizibili. Amploarea acestui fenomen, desi banuibila, n-o vom cunoaste, probabil, niciodata. Iar partea proasta e ca Securitatea n-a maculat iremediabil numai destine si vieti omenesti, ci si, poftim, de parca n-ar fi fost de-ajuns, a intrat cu bocancii si-n marea noastra literatura, incercand sa-i compromita luminoasele sale personaje. Incat, cu tristete, pot pentru ca sa zic: dupa 50 de ani de comunism, nici Mache nu mai e ce-a fost...

---

Despre autor: