Caragiale, despre contributia presei la tampirea poporului

Ramane antologica in orice istorie a prostirii poporului prin intermediul presei scena lecturii la masa, intre ciorba si fleica, a ziarului de partinitate turbata Vocea Patriotului Nationale.
Vor fi fost in realitate negustori si ipistafi cu o asemenea credinta in tampenia scrisa si tiparita? Greu de raspuns. Iscodirea epocii ne dezvaluie drept realitati: stilul Rica Venturiano si folosirea acestui stil in discursurile politice.
Punand doi oameni obisnuiti, chiar daca cu ifose, sa comenteze cu sfintenie un text imbecil, ca o placinta nesarata, si nu oricand, ci in imprejurarea mesei, Caragiale a exagerat satiric.
Scriitorul s-a amuzat, superior ironic, de o realitate comica. Gazetarul impartaseste insa un alt sentiment: indignarea.
Sub titlul provizoriu, Bucuresti, 10 august, dand socoteala de lehamitea lui Caragiale de a cauta un titlu ca lumea, gazetarul intreprinde in Vointa Nationala din 11 august 1885 o necrutatoare operatie de despicare a burdihanului presei bastinase.
Incursiunea lui Caragiale in jungla presei romanesti din vremea sa, dar si a tuturor vremurilor, inclusiv a celor de azi, are drept prim-popas punctul numit: imensa cantitate de prostii tiparite zilnic. Scrie Caragiale chiar in debutul articolului, evitand pamfletul in favoarea ironiei corozive: ""Istoricul viitor care va voi odinioara sa lamureasca epoca prin care trecem noi romanii astazi, luind colectia publicatiilor de tot soiul, mari si mici, nu-si va face desigur o idee buna despre starea sanatatii intelectuale a unei parti a contimporanilor nostri. Se tiparesc in tara noastra zilnic atitea minuni de nazdravanie, atitea documente pretioase pentru studiul psichiatriei, incit o minte mai cumpatata trebuie sa se intrebe daca nu e aci o boala publica, o monomanie, de care ar trebui sa se ocupe mai mult medicina decit politica sau critica.
Sunt nenumarate publicatiuni artistice, filozofice, stiintifice, politice, dupa care, citindu-le, ar trebui numaidecit sa iei pe autorii respectivi si sa-i dai pe mina medicului"".
Printre mijloacele sale de baza, ironia foloseste cu brio falsul mister. O stare de lucruri e exagerata pana la proportiile unui rau ontologic: epidemie, seism, potop. In cazul de fata, slabiciunile presei autohtone sunt denuntate ca semne ale unei boli ciudate: ""Care om cu minte a citit polemicele gazetelor, mai ales ale celor din districte, infinitatea de poezii, de scrieri literare, de articole stiintifice sau politice, si a observat in polemice falsitatea, reaua credinta, strimbatatea punctului de vedere, apoi mania plagiaturei atit de frecuenta, - si nu s-a intrebat: oare ce boala sa fie aceasta? si ce leac i s-ar putea gasi? Si inca, din nenorocire, boala de care e vorba este contagioasa; caci cele ce se scriu se scriu pentru a fi citite, si de aci contagiunea"".
Pericolul sesizat - sau poate doar inventat de Caragiale - consta in influenta nociva a bolii din presa asupra cititorilor si, prin asta, asupra cetatenilor natiunii: ""Sa ne intelegem bine.
Un organ de publicitate politica, de exemplu, isi are cititorii sai; ceea ce le debiteaza zilnic trebuie sa aiba o inriurire cit de mica asupra cugetarii si parerilor lor, mai ales in politica, unde temperamentul omului si pasionalitatea se amesteca asa de mult cu lucrarea intelectuala. Cind dar acest organ in fiecare zi spune nazdravanii bietului cititor, nepregatit indestul pentru a vedea ca e boala de care vorbim la mijloc, cu ce bine se poate alege din hrana intelectuala ce i se da? Si aci, credem noi ca se poate gasi intrucitva explicatia imprejurarii, ca cea mai mare parte din populatiunea oraselor noastre care stie sa citeasca, tot citind, si mai ales gazete, vorbeste ca nelumea, face discutii imposibile asupra politicei interioare si exterioare, si a pierdut, impreuna cu limba, aproape cu desavirsire bunul simt caracteristic al poporului"".
Jucand pe coarda ironiei, gazetarul gaseste un prilej de mangaiere in analfabetismul aproape generalizat: ""Din acest punct de vedere, amintindu-si vorba frantuzeasca ca ""si nenorocirea e buna la ceva"", i-ar veni cuiva sa creada ca in vremea boalei intelectuale de care sufere epoca noastra e si un graunte de bine in faptul ca poporul nostru in mare parte nu prea are gustul citirei. Caci ce sa citeasca astazi acest popor, care, asa lipsit de carte cum e, este barem cu minte, isi are poezia lui in adevar frumoasa, filozofia lui in adevar inteleapta, spiritul lui in adevar spirit? Sa citeasca milioanele de poezii stupide? Frazeologia smintita? Stiinta falsa? Glumele neroade? Sa citeasca!"".

NIMIC NU SE PIERDE

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe