Numai ieri au existat 10 asemenea alarme, dintre care patru in Bucuresti. Din fericire nici una dintre sesizari nu s-a dovedit reala.
In ultima saptamana, prin Sistemul National Unic de Apeluri de Urgenta 112 si la dispeceratul unor unitati ale Politiei Romane au fost inregistrate foarte multe apeluri telefonice de acest gen. De fiecare data, la locurile indicate s-au deplasat politisti, specialisti pirotehnisti, medici, jandarmi si pompieri. ""Fiecare astfel de actiune costa bugetul Ministerului Administratiei si Internelor cateva milioane de lei"", a precizat pentru Jurnalul National, inspectorul principal Marius Tache, purtatorul de cuvant al MAI. In aceste costuri intra benzina utilizata pentru deplasarea la fata locului, timpul pierdut, echipamentele folosite, cainii special antrenati si sistemul de identificare al autorilor acesor apeluri telefonice. In urma verificarilor facute numai in ultima saptamana au fost identificati 14 dintre autorii unor astfel de apeluri telefonice, 13 dintre ei fiind minori, celelalte cazuri fiind in curs de cercetare. Printre locatiile in care au fost ""amplasate"" bombe, se numara Presedintia Romaniei, Parlamentul, sediile unor prefecturi, scoli precum si unitati industriale sau comerciale private. (Ion Alexandru)
PEDEPSE
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro