In editia sa de ieri, cotidianul turc "Hurriyet" a scris ca agentul FIFA Ioan Becali este motivul pentru care fotbalistii romani nu mai sunt doriti la Galatasaray. Probleme. "Persoana care i-a racit atat de mult pe "galben-rosii" de romani si chiar i

In editia sa de ieri, cotidianul turc "Hurriyet" a scris ca agentul FIFA Ioan Becali este motivul pentru care fotbalistii romani nu mai sunt doriti la Galatasaray. Probleme. "Persoana care i-a racit atat de mult pe "galben-rosii" de romani si chiar i-a adus in situatia sa ii urasca este Giovani Becali. El, care a fost candva si impresarul lui Hagi si Popescu, a pacalit clubul Galatasaray la toate transferurile anterioare. A facut apel la UEFA, in urma cu doi ani, cand Hagi si Popescu s-au despartit de Galatasaray, pentru ca gruparea sa ii plateasca lui Hagi restanta de 1,5 milioane de dolari si lui Popescu restanta de 750.000 de dolari. Conducerea "galben-rosie" a avut multe dureri de cap din cauza acestei probleme si a fost nevoita sa se zbata luni intregi", se mentioneaza in "Hurriyet".
Comisioane. Potrivit jurnalului, Becali ar fi incasat un comision de 538.000 $ pentru transferurile lui Fl. Bratu si Ov. Petre la Galatasaray. "Impresarul a amenintat conducerea Galatei ca, daca nu plateste sumele pe care cei doi fotbalisti ar fi trebuit sa le primeasca, va face apel la UEFA. "Tu oricum ne-ai tras teapa pana acum. Nu ne poti ameninta", i-a raspuns, dur, presedintele Ozhan Canaydin , iar atunci agentul a dat inapoi si nu a mai facut apel la UEFA". Se pare ca oficialul "Cim-Bom" le-a spus apropiatilor sai ca Becali este "hot".
Transfer. "Cel mai important motiv pentru care Plesan nu a fost transferat la Galatasaray este faptul ca acest jucator este impresariat de Becali si ca Hagi este prieten apropiat cu Becali", mai sustine Hurriyet.

Ce zice Becali: "Am luat comisioane de 4 milioane dolari"

Procuratorul Ioan Becali a recunoscut ca a luat multi bani de la "Cim Bom", dar nu crede ca asta e cauza problemelor lor financiare.
Giovani a admis, ieri, ca Galatasaray i-a platit comisioane in valoare de 3-4 milioane dolari pentru jucatorii romani transferati la Istanbul, dar a precizat ca nu crede ca aceste sume ar fi generat problemele financiare la clubul turc.
Despre bani. "Galata mi-a dat comisioane de 3-4 milioane dolari, dar nu cred ca din cauza asta au ei datorii acum de 70-80 de milioane. Nu e adevarat ca am pacalit clubul. Cu mine au avut de castigat. Hagi a venit gratis si s-a vazut ce a facut acolo, Adrian Ilie a fost luat cu 1,2 milioane si a fost vandut cu 7-8 milioane, cu Popescu si Filipescu au castigat din nou, iar in transferul lui Radu Niculescu nu am fost implicat, a fost afacerea lui Lucescu. Pe Viorel Moldovan l-am dus la Florya, dar au refuzat sa-l cumpere de la Fenerbahce. Costa 4 milioane, asa ca au preferat sa dea o gramada de bani pe Jardel".
Despre proces. "A fost un proces acum cativa ani, pentru ca Hagi, Popescu si Balint aveau de primit bani. Eu, ca reprezentant al lor, m-am adresat Curtii de Justitie de la Nyon, care mi-a dat dreptate. Judecatorul a dispus ca suma pe care o aveau de primit cei trei, cam 2,8 milioane de dolari, sa fie oprita din cele 7-8 milioane pe care UEFA trebuia sa o plateasca Galatei pentru participarea in Champions League. Asa au ajuns banii la jucatori".

"Pe Canaydin l-am plimbat cu Rolls-ul si i-am dat whisky"

Despre romani. "Nu este adevarat ca din cauza mea s-a ajuns aici. Fatih Terim a vrut sa reconstruiasca echipa si a luat ce era mai bun din fotbalul romanesc, adica pe Tamas, Bratu si Petre. Dar cei trei n-au mai avut timp sa se integreze. insa chiar si asa, cei din conducerea Galatei nu au iesit in pierdere. Pentru ca de pe urma lui Tamas au castigat, la Bratu si-au scos banii si nici cu Petre nu vor pierde. Iar faptul ca Plesan nu mai este dorit la Galata nu este vina mea. Ei au vazut ca Hagi poate reconditiona jucatorii vechi ai echipei si au decis sa nu mai cheltuiasca alti bani, mai ales ca au datorii. Lui Petre o sa-i gasim o echipa, pentru ca acolo nu mai este dorit. Deocamdata nu pot spune ce oferte avem pentru el".
Despre Lucescu. "Probabil ca si declaratiile defaimatoare ale lui Lucescu la adresa fotbalului turc au contribuit. Nu stiu, cert e ca turcilor nu le plac astfel de declaratii".
Despre Canaydin. "Putea sa ma faca hot direct, sa-mi zica in fata. Dar nu cred ca a zis asa ceva despre mine. stie toata lumea ce credibilitate are presa din Turcia. Eu si Canaydin suntem in relatii foarte bune. Cand a venit la Bucuresti, la amicalele pe care le-a disputat Galata aici, l-am luat cu Rolls-Royce-ul meu de la aeroport, i-am pus sticla de whisky in Rolls-Royce, l-am plimbat prin oras, i-am oferit si o cina copioasa si asa mai departe. Cam asta e relatia mea cu el".


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.