Poveste despre o aniversare

ZIUA REPUBLICII
30 decembrie 2010. 63 de ani de cînd a abdicat regele. 63 de ani de cînd sãrbãtorim, sau ar mai trebui sã sãrbatorim Ziua Republicii...

În fine... Înainte de 1989 se sãrbãtorea aceastã zi, a Republicii, iar în cinstea acestei zile se organiza un spectacol festiv. Îmi lipsesc motivele pentru care din ce în ce mai puþin pe scenã, în asemenea momente nu mai apãreau actori. Poate funcþionau ºi eschivele, sau pentru faptul ca se facea muncã voluntarã... Sau poate cã pentru cã, dupã 1982, ,,coana Leana'' a intervenit pentru a sista orice subvenþie de la stat pentru artã, iar actorii primeau salariu dupã încasãrile care le avea teatrul. Cred cã din acelaºi motiv, încasãrile, era ºi frigul din sãlile de spectacol: nu te puteai dezbraca de hainele groase ca sa stai comod la un spectacol. Erai ca-n garã, aºteptând trenul.

Deci trebuia realizat spectacolul... Asfel partidul ºi sindicatul de la întreprindere, au primit sarcinã ca sa fie trimiºi membrii brigãzii la Casa de Cultura a Sindicatelor, în data de ... la ora de... , unde regizorul însãrcinat cu realizarea spectacolului, a dat tuturor o proba de dicþie, de citirea unui text. Dintre toþi, desigur mulþi veniþi puþin chemaþi, au ramas vreo 4-5, printre care ºi Doru Peanã. Apoi fiecare a primit textul, s-a facut o repetiþie, s-au dat indicatzii regizorale ºi, într-un târziu, înfriguraþi, am plecat pe la casele noaste.

O nouã repetiþie--aceeaºi salã neluminatã ºi neîncãlzitã, pe aceeaºi scenã îngheþatã ºi abia luminata de douã cãldari, încât abia putei citi textul: se fãcea economie. Înainte de repetiþia generalã, regizolul a avut o idee genialã (sigur a fost indusã) : sã ne îmbrace în muncitori, þãrani ºi gãrzi patriotice, constructori ºi în acelaºi timp apãrãtori ai al cuceririlor revoluþionare ale socialismului multilateral dezvoltat. Recuzita? Urma sã mergem la partid ºi la sindicat ºi sã ne dea uniforme de garzi patriotice, salopete... Nimic din ceea ce am primit nu a fost pe mãsura noastrã: cine sã se ocupe de tine înainte de Crãciun când toatã lumea alerga dupã brad sau facea eforturi cu aprovizionarea sau tãia porcul pe unde apuca? Aºa cã din câþi am fost la început, trei care am mai rãmas pânã la urmã am primit douã uniforme de gãrzi ºi un un costum popular de la Juni. Nu puteai comenta o astfel dispoziþie, cã nu ºtiai de unde vine ºi nici nu ºtiai ce poþi pãþi sau de unde o iei în frezã. Important era sã-i determinãm sã renunþe la idee.

Pentru eficienþã, repetiþia generalã se fãcea pe bucaþi, partea comunã a repetiþiei fiind fanfara garnizoanei care trebuia sã ºtie intrãrile pentru fiecare bucatã muzicalã. Am încercat sã vorbim cu regizorul ºi sã schimbãm ideea de a fi îmbrãcaþi cum ni se comunicase, dar acesta ºi-a declinat responsabilitatea. Atunci facem ºi noi in aºa fel încât sã nu fim acuzaþi de cine ºtie ce ºi ne îmbrãcãm cum putem. Celãlalt prieten la 1,90m înãlþime, nu reuºeºte sã punã pe el decât un veston neîncheiat pe sub care avea un pulover pe gît ºi basca de la gãrzi . Eu, la 185 cm, am reuºit sã trag peste pantalonii evazaþi o pereche mai largã ºi mai scurtã de la uniforma de gãrzi, astfel cã de la jumatatea gambei unde se terminau pantalonii de gãrzi continuau pantalonii evazaþi, iar ca sa nu-mi fie frig, nu am renunþat la geaca din piele de iepure ºi la basca de lînã tricotatã care semãna cu cea de la gãrzi dar era mai mare. Urma Doru care era cam de 1,65 m, cãruia aproape cã i s-a potrivit costumul popular: iþarii mai lungi, indoiþi de la pantofi în sus de un lat de palmã. Cãmeºoiul cu poale plisate, era o leacã mai lunguþ, îi ajungea pânã la genunchi, iar brâul tricolor care-i strângea mijlocul adunase spre partea din spate cîteva pliseuri în plus, astfel încât cãmaºa îi stãtea la spate ca o coadã. Desigur cãmeºoiul fusese luat peste un pulover care ieºea în în evidenþã prin tãietura gâtului de la cãmaºã, iar peste ilicul de culoare neagrã pus peste cãmaºa popularã, trona geaca lui deschisã în faþã. Doru era un tip jovial, tot timpul vesel, glumeþ ºi-ºi purta cu dezinvolturã calviþia timpurie: o ,,cãrare multilateral dezvoltatã" care era parþial mascatã cu o ºuviþã de pãr mai lungã aºa cum era ºi moda prezidenþialã pânã acum vreo doi ani! Trebuia sã poarte ºi o pãlãrie specifcã costumului popular din Mãrginime: neagrã cu calotã rotundã ºi boruri mici.

Buun! Toatã lumea, suflând în mîini sau ascunzind cîte o þigarã în cãuºul palmelor pe la intrãrile în scenã, aºtepta monstrul cel mai de temut, hidra cu ,,enºpe capete'', delegaþia care taie ºi spânzurã ºi care va viziona ºi care va hotãrâ ce rãmâne ºi ce iese din spectacol. Muzicanþii militari de la fanfarã, cu muºtiucele de la alãmuri prin buzunare ca sã le þinã calde, era aºezatã chiar de unde se termina scena, în spaþiul dintre scenã ºi primul rînd. Astfel, cei de la propagandã care aveau de grijã sã nu se aducã prejudicii statului socialist dar mai ales cuplului prezidenþial, s-au aºezat la mijlocul sãlii unde lumina de pe scenã ajungea mai greu, iar mai în faþã, regizorul. ªi începe repetiþia generalã ...cu intrãri..., cu ieºiri... totul perfect. Trebuie sã spun cã pe mãsurã cei care ieºeau din scenã se aºezau în primele rînduri din salã, cele din spatele fanfarei astfel cã primele rînduri erau deja pline cu participanþii la spectacol: nu le era permis sã plece acasã pentru cã trebuia aflatã decizia comisiei. ªi apoi altfel spui un text sau niºte versuri publicului decât unor scaune goale.

Vine ºi rîndul nostru..., înfriguraþi, flãmânzi, ajunºi de o anumitã lehamite. Noi ºtiam intrarea pe care o avea fafara militarã înaintea noastrã ºi primul care intrã e prietenul: ceva nou în peisajul de pânã atunci al spectacolului. Apare o oarecare rumoare în primele rânduri, o miºcare în rândul fanfarei care îºi aºeza comod instrumentele dar capul fiecaruia din salã îl urmãreau pe prieten care intra spunîndu-ºi textul dintr-o parte a scenei ºi se oprea în cealaltã parte a scenei, în avanscenã. Le captase atenþia ºi cu ceea ce spunea, ºi cum spunea, iar amîndouã acestea care nu era în concordanþã cu þinuta pestriþã dãdeau de înþeles invers. Am urmat eu, urmînd acelaºi traseu ca ºi prietenul: ,,patosul revoluþionar patriotic'' coroborat cu þinuta pestriþã trecea dincolo de rampã ºi ajungea ironic sã provoace râsete înãbuºite de frica hidrei din mijlocul sãlii.

A urmat Doru. Nu ºtiu care au fost motivele, dar la aceastã repetiþie a intrat în scenã fãrã cãiþã, etalându-ºi cãrarea multilateral dezvoltatã în lumina reflectoarelor mai puternice parcã de aceastã datã. Intrarea ºi-o face din partea opusã intrãrii noaste ºi se opreºte în faþa fanfarei la o jumãtate de metru. Asistenþa e înmãrmuritã de apariþia omuleþului jovial care îºi spune versurile patriotice uºor aplecat spre înainte, oamenilor din faþa sa cu rãbdarea unui tatã iubitor care-ºi educã pruncul spunîndu-i cã un cui, ,,ãsta de mîncare nu-i''. Continuând, lui Doru i se desprinde de pe cap ºuviþa de pãr care se miºca în ritmul sublinierilor versurilor pe care le fãcea cu capul, cu braþele. Chicotele asistenþei sunt cu greu înãbuºite. Capelmaistrul, care-l urmãrise pânã atunci, ºtiind cã se apropie sfârºitul versurilor, se întoarce spre fanfara, ridicã bagheta: fanfara e pregãtitã sã continue cu urmãtorul cântec. Doru încheie rãmânând nemiºcat cu ºuviþa atârnându-i pânã sub bãrbie. Cei din salã izbucnesc în râs, noi-la fel, capel maistru coboarã bagheta ºi fanfara apucã sã producã prima notã muzicalã, corectã. În urmãtorul moment, toþi acei muºchi ai feþei suflãtorilor care compun prin contracþie poziþia corectã a buzelor pe ambuºurã, muºtiuc ºi pliscoi, din cauza râsului se relaxeazã, ºi fanfara scoate un sunet pe care nu pot sã-l descriu: a bufnit ºi ea în râs nemaiputând cânta. A fost aceeaºi situaþie ca atunci când eºti cu gura plinã de zahãr, de suc sau de mâncare ºi te bufneºte brusc râsul: ei erau cu gura plinã de instrumente.

ªi astfel, am primit acceptul sã intrãm în spectacol cu costumele de la brigadã pantaloni maro ºi sacou bej, care erau fãcute pe mãsura fiecaruia, ºi arãtam civilizat într-un spectacol care se voi sã fie serios.