EUTANASIA
Comentarii pe articolul Domnule Presedinte, cer sa mor!
Trimis de ThomasCsinta la 24 Noiembrie 2008, ora 13:44
Moartea
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris, Corespondent, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
Nu exista nicio definitie juridica a mortii !
Si asta in ciuda faptului ca noi toti suntem muritori, fara deosebire de rasa, religie si sex!
Ca Moartea "face parte" din viata noastra si odata nascuti, noi toti suntem condamnati la moarte!
Fara deosebire de originea noastra sociala ! Fara deosebire de statutul nostru social !
Cu atat mai mult cu cat, imaginea pe care noi o avem despre moarte este o mostenire a culturii noastre !
Iar frica noastra de moarte, mai rea ca moartea insasi, este proportionala cu frica noastra de a iubi !
PREAMBUL
Si totusi, legislatia are nevoie de criterii « standard », invariabile si precise pentru determinarea momentului « exact » al decesului! A mortii clinice, respectiv, biologice, in special in cazul prelevarii de organe care pot face posibilia salvarea altor vieti!
Astfel, in Franta, in Codul Sanatatii Publice (CSP), Decretul nr.96 – 1041 din 2 decembrie 1996 si Circulara nr.96 – 733 din 4 decembrie 1996, luand in consideratie si « Legea bioeticii » nr.94 – 654 din 29 iulie 1994 relativ la utilizarea elementelor si produselor corpului omenesc, sunt prevazute cu « precizie » conditiile legale in care un individ poate fi « declarat » mort, permitand astfel celor insarcinati, prelevarea organelor sale, fie cu acordul lui (daca in timpul vietii el a fost inscris pe listele FNDO – Fisierul National al Donatorilor de Organe), fie cu cel al rudelor sale apropiate, in caz contrar, pentru a face obiectul unui transplant!
Conform Articolului R. 671-7-1 din CSP, moartea unui individ nu poate fi “declarata” decat daca criteriile de mai jos in conditiile unui stop cardiac sau respiratoriu care persista sunt satisfacute simultan :
1. Inconstienta totala si absenta activitatii motrice spontane
2. Inexistenta reflexelor trunchiului cerebral
3. Absenta totala a ventilatiei (aerisirii) spontane
Insa, Articolul R. 671-7–2 din CSP precizeaza ca daca decesul persoanei in cauza este
constatat clinic, dar ea este ventilata (aerisita) mecanic conservand astfel in corpul ei
functia hemodinamica, absenta aerisirii (ventilatiei) spontane trebuie sa fie verificata printr-o proba de hipercapnie.
Mai mult, in plus fata de cele trei criterii clinice mentionate in Articolul R. 671 - 7 – 1, trebuie atestat si caracterul ireversibil al distrugerii encefalului:
a) Fie prin doua encefalograme nule si aeractive efectuate la un interval de minimum 4 ore, realizate cu amplificare maximala pe perioada unei inregistrari de 30 de minute, rezultat care trebuie sa fie consemnat intr-un proces verbal de catre medicul care face interventia la fata locului si interpreteaza inregistrarile
b) Fie printr-o angiografie punand in evidenta oprorirea circulatiei encefalice, consemnat intr-un proces verbal de catre un medic specialist radiolog, un procedeu a carei valoare stiintifica nu poate fi pusa la indoiala
Astfel, din punct de vedere juridic si deci in mod oficial, prin moarte cerebrala, persoana poate fi declarata decedata !
Astazi, conform legislatiei in vigoare, criteriul mortii prin distrugerea creierului este singurul criteriu pe care jurisdictia accepta pentru constatarea decesului unui individ !
Pentru ca din punct de vedere medical, distrugerea sistemului nervos central este un proces ireversibil !
CONSTATAREA MORTII
Nu orice persoana este autorizata sa constate si sa consemneze un deces !
a) In cazul in care nu se pune problema prelevarii de organe, decesul poate fi constatat si consemnat intr-un proces verbal de catre orice medic autorizat, figurand pe lista Ordinului National al Medicilor in activitate, in urma caruia ofiterul starii civile este desemnat de catre Codul Civil, ca autoritate responsabila cu inregistrarea oficiala a mortii !
Numai dupa eliberarea certificatului de deces de catre ofiterul starii civile, persoanei decedate i se pot organiza ceremoniile funerare !
b) In cazul in care se pune problema prelevarii de organe, persoana aflata in faza de deces, in general este supusa unei reanimari prelungite si in acest caz, conform Articolului L 671-10 din CSP, procesul verbal de constatare a mortii si consemnarea ei trebuie efectuate de catre doi medici independenti unul de altul, precum si de echipa de medici responsabila cu prelevarea de organe!
Pentru a evita un eventual abuz, medicii insarcinati cu constatarea mortii sunt astfel alesi incat ei sa nu cunosca pe cel care urmneaza a fi grefat si nici persoana ale carei organe urmeaza a fi prelevate !
In aceste conditii, decesul nu este stabilit decat in baza angiografiei cerebrale, singura proba incontestabila a decesului avand valoare stiintifica recunoscut de lege in CSP !
Conform articolului R 671-7-3, paragraful IV, decretul din 2/12/1996, cei insarcinati cu constatarea mortii vor intocmi concomitent procesul verbal al decesului, precum si certificatul de deces solicitat de ofiterul starii civile (documente necesare pentru inhumarea corpului neinsufletit), in baza carora echipa insarcinata cu prelevarea de organe isi poate indeplinii misiunea in conditiile prevazute de lege.
Astfel, pare firesc sa ne punem intrebarile :
1. Putem intotdeauna stabili momentul exact al mortii ?
Nu! Nu in toate cazurile!
Pentru ca stabilirea datei exacte a mortii, necesita intotdeauna
existenta cadavrului, ceea ce in general lipseste in cazurile cand persoana decedata este diparuta!
In ipoteza disparitiei si a unei certitudini in privinta mortii, tribunalul teritorial in raza caruia domiciliaza persoana disparuta are competenta juridica sa o declare decedata!
In cazul unei incertitudini a mortii disparutului, acelasi tribunalul poate face aceasi declaratie, numai dupa zece ani de absenta a lui !
2. Putem beneficia in conditiile legii de Eutanasie in mediu spitalicesc?
Nu! Pentru ca Eutanasia nu este legiferata in Franta ! Si nici in majoritatea tarilor Uniunii
Europene! O exceptie face Olanda, una dintre tarile cele mai avansate din punct de vedere democratic, precum si din punctul de vedere al Drepturilor fundamentale ale omului !
Astfel, conform legii noi nu dispunem « liber » de corpul nostru !
Interdictia eutanasiei fiind unul dintre aplicatiile principiului indisponibilitatii corpului uman !
Mai mult, daca eutanasia « pasiva » este «relativ » tolerata in Franta si incepe sa fie din ce in ce mai mult « acceptata» din motive umanitare si in alte tari ale Uniunii Europene, eutanasia « activa » este pedepsita de lege ! Si atrage dupa sine si sanctiuni disciplinare, respectiv administrative !
Ea poate constitui o crima, cum ar fi in cazul delictului de neasistenta unei persoane aflate in pericol de moarte, a otravirii unei persoane, a provocarii unei siuncideri, sau o omucidere involuntara, daca ea este comisa de catre o persoana fizica sau juridica, insarcinate cu acompanierea persoanei aflate in faza terminala a unei boli incurabile !
Din contra, Legea n° 2005-370 din 22 aprilie 2005, privind drepturile bolnavilor aflati in faza terminala, autorizeaza medicul curant de a limita sau a inceta tratamentul aplicat, chiar si fara acordul acestora din urma, daca exista un pericol de moarte! (Art. L. 1111-4 din CSP)
In cazul eutanasiei « pasive » insa, « solicitata » de catre un bolnav in faza terminala a unei boli incurabile (cand acest lucru este posibil !), conform Decretului n° 2006-120 din 6 februarie 2006, medicul curant este obligat sa respecte un « algoritm » de procedura.
In primul rand, el trebuie sa ia aceasta decizie avand convingerea ferma ca procedura este absolut necesara si este si singura prin care se pune capat suferintei bolnavului si numai dupa ce s-a consultat cu intreaga echipa in a carei ingrijire se afla pacientul, din care face parte cel putin si un medic specialist, in calitate de « consultant » !
In al doilea rand, el are obligatia sa se consulte si cu membrii familiei bolnavului, care la randul lor trebuie sa fie de acord cu procedura, prin care in principiu se vor debransa aparatele care mentin in viata bolnavul sau se pune capat unui tratament care il mentine in viata, conform Articolului R. 4127-37 din CSP.
3. Putem solicita ajutorul unui membru al familiei, unei rude apropiate, unui
prieten, in conditiile legii, pentru a provoca o eutanasie ?
Nu ! Eutanasia « activa » asa cum am mentionat-o mai sus este considerata o crima si
se pedepseste conform legii ! In concluzie, ea nu poate fi practica de nimeni ! Nici de catre membri familiei, nici de catre prieteni, nici macar de catre medici, mai putin in acele tari in care eutanasia este autorizata prin lege !
Orice persoana care a asistat la un asemenea act, chiar in cazul in care nu a participat « activ » poate fi urmarita penal pentru « nedenuntare » de crima si complicitate la crima premeditata!
In schimb, bolnavul aflat in faza terminala a unei boli incurabile (cancer, SIDA, etc.,) care isi poate provoca « singur » eutanasia, nu poate fi pedepsit in conditiile legii, pentru ca in acest caz eutanasia poate fi « interpretata » ca sinucidere, un act solitar, nereprimat de lege !
Mentionam aici insa ca implicarea rudelor apropiate intr-un act de eutanasie provocata unei persone, ridica serioase probleme din punct de vedere juridic in cazul mostenirilor, in cazul distribuirii averilor !
Omuciderea, o crima premeditata, poate anula testamentul legat de succesiune !
In sfarsit, atragem atentia ca chiar si tentativa de eutanasie este pedepsita de lege, in aceleasi conditii ca si tentativa de crima premeditata !
4. Care sunt sanctiunile penale la care ne expunem in cazul eutanasiei « active » ?
Conform legislatiei in vigoare in Franta (dar si in majoritatea tarilor Uniunii Europene),
distingem urmatoarele doua cazuri distincte:
a) Omucidere, crima cu premeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal pentru un asemenea act este intre 30 de ani si inchisoare pe viata (Articolele 221-3, 222 - 7 si 222 - 8 din NCP)
b) Otravire provocand moartea, crima cu prmeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal in acest caz este pana la 30 de ani de recluziune criminala (Articolul 221 - 5 din NCP)
Retinem ca exemplu in acest caz o hotarare judecatoreasca data de catre Curtea de
Jurati (Juriul Popular) al TGI (Tribunalul de Inalta Instanta), « Ille et Vilaine » (Rennes, Bretania) din 11 martie 1998, cand, persoana care a provocat eutanasia a fost condamnata la 5 ani de inchisoare cu suspendare !
In cazul provocarii eutanasiei de catre medici, pe langa sanctiunile penale deja mai severe la care ei sunt expusi, exista intotdeauna si sanctiuni disciplinare si administrative!
Mutarea ! Retrogradarea dintr-o functie conducere ! Interdictia de a practica medicina pe o perioada limitata sau radierea definitiva de pe lista Ordinului Nartional al Medicilor in exercitiu !
Exemplu. Cazul lui Vincent HUMBERT
Pe 27 februarie 2006, Judecatorul de Instructie Anne Morvant de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) « Boulogne sur Mer » (Arras, Pas de Calais), prin ordonanta n°03012089 declara un « non-lieu » (incetarea urmaririi penale) contra Doamnei Marie Humbert, mama lui Vincent, precum si contra medicului sef al serviciului de reanimare si terapie intensiva al centrului hélio-marin din Berck, Frédéric Chaussoy, care de comun acord, la solicitarea lui Vincent, pe atunci in varsta de 21 de ani, devenit tetraplegic, mut si nevazator, in urma unui grav accident de circulatie, i-au provocat o eutanasie « activa » pe 24 septembrie 2003 !
Aprofundarea dosarului.
In urma unui grav accident de circulatie pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert devine tetraplegic. Nesuportand sa mai traiasca, face o serie de demersuri pe langa autoritatile administrative franceze ca sa i se aprobe provocarea unei eutanasii « active »!
Numele lui devine celebru datorita unei scrisori adresate in acest sens presedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac si ulterior facuta publica, care la randul lui i-a refuzat doleanta, cerandu-i « sa regaseasca gustul vietii » ca « ordin al Presedintelui Republicii »!
Cronologic :
Pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert, in urma unui grav accident de circulatie cade intr-o coma profunda timp de 9 luni, in urma caruia ramane tetraplegic, mut si nevazator !
In decembrie 2002, gratie auzului si a activitatii cerebrale care îi raman intacte, precum si a unor mijloace de comunicare puse la punct de catre terapeutul sau Chantal, el solicita, Preseedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac, « dreptul de a muri » prin provocarea unei eutanasii « active », care îi refuza categoric acesta dorinta !
Pe 24 septembrie 2003, Marie Humbert, mama lui Vincent, îi provoaca o eutanasie « activa » (ceea ce semnalase ca intentie, inca din 21 septembrie !) administrand o cantitate considerabila de pentobarbital de sodiu, in urma caruia Vincent cade din nou intr-o coma profunda.
In urma gestului ei, este imediat retinuta de autoritatile politienesti si acuzata de tentativa de omor cu premedetitare.
Pe 25 septembrie 2003, apare cartea lui Vincent, scrisa dupa accident, intitulata « Va solicit dreptul de a muri » ! Ecranizarea ei in regia lui Marc Angélo, pe TF1-cel mai important si urmarit canal de televiziune francez, urmeaza sa fie difuzata intr-un telefilm in acest an !
Pe 26 septembrie 2003, Dr. Frédéric Chaussoy, cu acordul mamei, decide sa puna capat starii de agonie in care cazuse Vincent in urma eutanasiei « active » provocate de catre mama lui, administrandu-i clorura de potasiu si sistand complet masurile de reanimare!
Pe 2 ianuarie 2006, un « non-lieu » este solicitat de catre parchetul insarcinat cu judecarea dosarului Humbert, in care Marie Vincent este inculpat cu capul de acuzare « otravire cu premeditare », iar Dr. Frédéric Chaussoy cu cel de « administrare de substante toxice » !
Pe 27 februarie, Judecatorul de Instructie Anne Morvant care instruia dosarul Humbert, declara un « non-lieu » in favoarea D-nei Humbert si al Dr. Chaussoy (scoaterea lor de sub urmarire penala) si ei sant pusi in libertate !
De atunci, Marie Humbert, mama lui Vincent, se zbate pentru promulgarea unei legi, « Vintent Humbert », care sa permita depenalizarea legala a eutanasiei « active » in cazurile exceptionale !
Peste o jumatate de million de persoane (printre care si personalitati ale vietii social-politice, oameni de stiinta, de cultura si de arta, etc.,) au semnat si contrasemnat petitia lansata de catre Marie Vincent !
COMENTARIUL AUTORULUI
Dosarul « Vincent Humbert » nu este un unicat in « istoria » eutanasiei franceze, in particular, si al celei europene, in general !
Insa, este pentru prima oara, cand un « condamnat fara mila la suferinta pe viata », solicita unui presedinte de stat, aprobarea provocarii unei eutanasii « active » !
Adica, dreptul de a renunta la viata, dreptul de a muri in demnitate, avand in vederea diagnosticul pacientului !
In urma scandalului, precum si a reactiei opiniei publice declansate de Dosarul « Vincent Humbert », conform unei ordonante din 22 aprilie 2005, legislatia franceza « tolereaza » euthanasia « pasiva » in cazul bolilor incurabile pentru a pune capat suferintei pacientului!
Insa, Vincent Humbert, nu suferea de o boala declarata incurabila, cel putin, oficial !
Cum ar fi cancerul, SIDA, etc., care mai devreme sau mai tarziu, cu sau fara voia
noastra, « aduc » moartea, inainte de « termen » !
Starea lui de sanatate era stabila ! Numai ca el nu se putea bucura de viata, « la comanda », asa cum îi « ordonase » presedintele Frantei !
Intr-o asemenea situatie, eutanasia este strict interzisa !
Chiar si cea « pasiva », evident ! Pentru ca cea « activa », oricum este pedepsita de lege !
Astfel, atat mama lui Vincent, Marie Vincent cat si medicul sef al unitatii de terapie intensiva si reanimare, Dr. Frédéric Chaussoy, conform legii ar fi putut fi condamnati la 30 de ani de recluziune criminala sau chiar la inchisoare pe viata !
Ceea ce nu s-a intamplat !
Pentru ca Justitia s-a aratat « binevoitoare »!
Si este rar cand justitia franceza este « intelegatoare » si « toleranta » !
Mai mult ca sigur, chiar si Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a fost si el « consultat », direct sau indirect in ceea ce priveste « sentinta » !
In sfarsit, cei care se afla in faza terminala a unei boli incurabile « condamnati la moarte » si asteapta « in culoarele mortii », conform Legii din 4 martie 2002, au dreptul sa beneficieze de orice mijloce, de orice natura ar fi ele, de care dispune unitatea de terapie de « Soins palliatifs », in care se afla internati, pentru ameliorarea suferintei lor!
Ceea ce este foarte « vag », dar este si foarte « cuprinztor » !
Ceea ce « inzestreaza » practic cu puteri « nelimitate » pe cei responsabili de ingrijirea bolnavilor aflati in faza terminala ale bolilor declarate, incurabile !
In plus, Legea din 22 aprilie 2005, prin Decretul n° 2006-122 din 6 februarie 2006, prevede si un dispozitiv “complementar” care “converge” in sens “tare” catre ceea ce numim eutanasie!
Si atunci, de ce sa fim ipocriti ? De ce sa nu legiferam eutanasia, indiferent de forma ei, « pasiva » sau « activa », daca provocarea ei este solicitata de pacient, pentru a pune capat suferintei acestuia ?
In urma procesului Vincent Humbert, exact 2.134 de persoane insarcinate cu acompanierea persoanelor aflate in faza terminala ale unor boli incurabile (Soins palliatifs) au solicitat intr-un comunicat publicat saptamana trecuta o « noua » lege, clara, concreta care sa autorizeze eutanasia in cazurile exceptionale, disperate !
Pentru a raspunde acestor solicitari, Avocatul General al Acuzarii, Frédéric Bernardo, reprezentand Ministerul Public a angajat un dialog cu Frédéric Chaussoy, privind legea votata si in Belgia in 2002 !
Din dezbateri rezulta clar ca “legea Leonetti” (Franta) votata in 2005 permite sistarea tratamentului pacientului care il mentine in viata, pentru a-l ajuta sa moara in demnitate !
Este insa vorba de eutanasie « pasiva » !
Exista insa numeroase cazuri in care eutanasia « pasiva » nu este « eficace » ! (vom reveni cu detalii intr-un articol urmator « Eutanasia » !)
Cu alte cuvinte, pentru a muri, de multe ori avem nevoie de ajutorul celor din jurul nostru, cei care ne iubesc, cei care ne respecta, cei care ne ingrijesc !
De la ei asteptam un gest « salvator», acel gest care ne permite sa murim in demnitate !
In nenumarate cazuri insa, « pasivitatea » acestui gest este o conditie necesara, dar nu si suficienta !
Vorbim atunci de eutanasie « activa » !
Este « viza » pe care o solicitam pentru a trece in nefiinta!
Pentru a pune capat durerilor si suferintei in “culoarele mortii”!
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris, Corespondent, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
Nu exista nicio definitie juridica a mortii !
Si asta in ciuda faptului ca noi toti suntem muritori, fara deosebire de rasa, religie si sex!
Ca Moartea "face parte" din viata noastra si odata nascuti, noi toti suntem condamnati la moarte!
Fara deosebire de originea noastra sociala ! Fara deosebire de statutul nostru social !
Cu atat mai mult cu cat, imaginea pe care noi o avem despre moarte este o mostenire a culturii noastre !
Iar frica noastra de moarte, mai rea ca moartea insasi, este proportionala cu frica noastra de a iubi !
PREAMBUL
Si totusi, legislatia are nevoie de criterii « standard », invariabile si precise pentru determinarea momentului « exact » al decesului! A mortii clinice, respectiv, biologice, in special in cazul prelevarii de organe care pot face posibilia salvarea altor vieti!
Astfel, in Franta, in Codul Sanatatii Publice (CSP), Decretul nr.96 – 1041 din 2 decembrie 1996 si Circulara nr.96 – 733 din 4 decembrie 1996, luand in consideratie si « Legea bioeticii » nr.94 – 654 din 29 iulie 1994 relativ la utilizarea elementelor si produselor corpului omenesc, sunt prevazute cu « precizie » conditiile legale in care un individ poate fi « declarat » mort, permitand astfel celor insarcinati, prelevarea organelor sale, fie cu acordul lui (daca in timpul vietii el a fost inscris pe listele FNDO – Fisierul National al Donatorilor de Organe), fie cu cel al rudelor sale apropiate, in caz contrar, pentru a face obiectul unui transplant!
Conform Articolului R. 671-7-1 din CSP, moartea unui individ nu poate fi “declarata” decat daca criteriile de mai jos in conditiile unui stop cardiac sau respiratoriu care persista sunt satisfacute simultan :
1. Inconstienta totala si absenta activitatii motrice spontane
2. Inexistenta reflexelor trunchiului cerebral
3. Absenta totala a ventilatiei (aerisirii) spontane
Insa, Articolul R. 671-7–2 din CSP precizeaza ca daca decesul persoanei in cauza este
constatat clinic, dar ea este ventilata (aerisita) mecanic conservand astfel in corpul ei
functia hemodinamica, absenta aerisirii (ventilatiei) spontane trebuie sa fie verificata printr-o proba de hipercapnie.
Mai mult, in plus fata de cele trei criterii clinice mentionate in Articolul R. 671 - 7 – 1, trebuie atestat si caracterul ireversibil al distrugerii encefalului:
a) Fie prin doua encefalograme nule si aeractive efectuate la un interval de minimum 4 ore, realizate cu amplificare maximala pe perioada unei inregistrari de 30 de minute, rezultat care trebuie sa fie consemnat intr-un proces verbal de catre medicul care face interventia la fata locului si interpreteaza inregistrarile
b) Fie printr-o angiografie punand in evidenta oprorirea circulatiei encefalice, consemnat intr-un proces verbal de catre un medic specialist radiolog, un procedeu a carei valoare stiintifica nu poate fi pusa la indoiala
Astfel, din punct de vedere juridic si deci in mod oficial, prin moarte cerebrala, persoana poate fi declarata decedata !
Astazi, conform legislatiei in vigoare, criteriul mortii prin distrugerea creierului este singurul criteriu pe care jurisdictia accepta pentru constatarea decesului unui individ !
Pentru ca din punct de vedere medical, distrugerea sistemului nervos central este un proces ireversibil !
CONSTATAREA MORTII
Nu orice persoana este autorizata sa constate si sa consemneze un deces !
a) In cazul in care nu se pune problema prelevarii de organe, decesul poate fi constatat si consemnat intr-un proces verbal de catre orice medic autorizat, figurand pe lista Ordinului National al Medicilor in activitate, in urma caruia ofiterul starii civile este desemnat de catre Codul Civil, ca autoritate responsabila cu inregistrarea oficiala a mortii !
Numai dupa eliberarea certificatului de deces de catre ofiterul starii civile, persoanei decedate i se pot organiza ceremoniile funerare !
b) In cazul in care se pune problema prelevarii de organe, persoana aflata in faza de deces, in general este supusa unei reanimari prelungite si in acest caz, conform Articolului L 671-10 din CSP, procesul verbal de constatare a mortii si consemnarea ei trebuie efectuate de catre doi medici independenti unul de altul, precum si de echipa de medici responsabila cu prelevarea de organe!
Pentru a evita un eventual abuz, medicii insarcinati cu constatarea mortii sunt astfel alesi incat ei sa nu cunosca pe cel care urmneaza a fi grefat si nici persoana ale carei organe urmeaza a fi prelevate !
In aceste conditii, decesul nu este stabilit decat in baza angiografiei cerebrale, singura proba incontestabila a decesului avand valoare stiintifica recunoscut de lege in CSP !
Conform articolului R 671-7-3, paragraful IV, decretul din 2/12/1996, cei insarcinati cu constatarea mortii vor intocmi concomitent procesul verbal al decesului, precum si certificatul de deces solicitat de ofiterul starii civile (documente necesare pentru inhumarea corpului neinsufletit), in baza carora echipa insarcinata cu prelevarea de organe isi poate indeplinii misiunea in conditiile prevazute de lege.
Astfel, pare firesc sa ne punem intrebarile :
1. Putem intotdeauna stabili momentul exact al mortii ?
Nu! Nu in toate cazurile!
Pentru ca stabilirea datei exacte a mortii, necesita intotdeauna
existenta cadavrului, ceea ce in general lipseste in cazurile cand persoana decedata este diparuta!
In ipoteza disparitiei si a unei certitudini in privinta mortii, tribunalul teritorial in raza caruia domiciliaza persoana disparuta are competenta juridica sa o declare decedata!
In cazul unei incertitudini a mortii disparutului, acelasi tribunalul poate face aceasi declaratie, numai dupa zece ani de absenta a lui !
2. Putem beneficia in conditiile legii de Eutanasie in mediu spitalicesc?
Nu! Pentru ca Eutanasia nu este legiferata in Franta ! Si nici in majoritatea tarilor Uniunii
Europene! O exceptie face Olanda, una dintre tarile cele mai avansate din punct de vedere democratic, precum si din punctul de vedere al Drepturilor fundamentale ale omului !
Astfel, conform legii noi nu dispunem « liber » de corpul nostru !
Interdictia eutanasiei fiind unul dintre aplicatiile principiului indisponibilitatii corpului uman !
Mai mult, daca eutanasia « pasiva » este «relativ » tolerata in Franta si incepe sa fie din ce in ce mai mult « acceptata» din motive umanitare si in alte tari ale Uniunii Europene, eutanasia « activa » este pedepsita de lege ! Si atrage dupa sine si sanctiuni disciplinare, respectiv administrative !
Ea poate constitui o crima, cum ar fi in cazul delictului de neasistenta unei persoane aflate in pericol de moarte, a otravirii unei persoane, a provocarii unei siuncideri, sau o omucidere involuntara, daca ea este comisa de catre o persoana fizica sau juridica, insarcinate cu acompanierea persoanei aflate in faza terminala a unei boli incurabile !
Din contra, Legea n° 2005-370 din 22 aprilie 2005, privind drepturile bolnavilor aflati in faza terminala, autorizeaza medicul curant de a limita sau a inceta tratamentul aplicat, chiar si fara acordul acestora din urma, daca exista un pericol de moarte! (Art. L. 1111-4 din CSP)
In cazul eutanasiei « pasive » insa, « solicitata » de catre un bolnav in faza terminala a unei boli incurabile (cand acest lucru este posibil !), conform Decretului n° 2006-120 din 6 februarie 2006, medicul curant este obligat sa respecte un « algoritm » de procedura.
In primul rand, el trebuie sa ia aceasta decizie avand convingerea ferma ca procedura este absolut necesara si este si singura prin care se pune capat suferintei bolnavului si numai dupa ce s-a consultat cu intreaga echipa in a carei ingrijire se afla pacientul, din care face parte cel putin si un medic specialist, in calitate de « consultant » !
In al doilea rand, el are obligatia sa se consulte si cu membrii familiei bolnavului, care la randul lor trebuie sa fie de acord cu procedura, prin care in principiu se vor debransa aparatele care mentin in viata bolnavul sau se pune capat unui tratament care il mentine in viata, conform Articolului R. 4127-37 din CSP.
3. Putem solicita ajutorul unui membru al familiei, unei rude apropiate, unui
prieten, in conditiile legii, pentru a provoca o eutanasie ?
Nu ! Eutanasia « activa » asa cum am mentionat-o mai sus este considerata o crima si
se pedepseste conform legii ! In concluzie, ea nu poate fi practica de nimeni ! Nici de catre membri familiei, nici de catre prieteni, nici macar de catre medici, mai putin in acele tari in care eutanasia este autorizata prin lege !
Orice persoana care a asistat la un asemenea act, chiar in cazul in care nu a participat « activ » poate fi urmarita penal pentru « nedenuntare » de crima si complicitate la crima premeditata!
In schimb, bolnavul aflat in faza terminala a unei boli incurabile (cancer, SIDA, etc.,) care isi poate provoca « singur » eutanasia, nu poate fi pedepsit in conditiile legii, pentru ca in acest caz eutanasia poate fi « interpretata » ca sinucidere, un act solitar, nereprimat de lege !
Mentionam aici insa ca implicarea rudelor apropiate intr-un act de eutanasie provocata unei persone, ridica serioase probleme din punct de vedere juridic in cazul mostenirilor, in cazul distribuirii averilor !
Omuciderea, o crima premeditata, poate anula testamentul legat de succesiune !
In sfarsit, atragem atentia ca chiar si tentativa de eutanasie este pedepsita de lege, in aceleasi conditii ca si tentativa de crima premeditata !
4. Care sunt sanctiunile penale la care ne expunem in cazul eutanasiei « active » ?
Conform legislatiei in vigoare in Franta (dar si in majoritatea tarilor Uniunii Europene),
distingem urmatoarele doua cazuri distincte:
a) Omucidere, crima cu premeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal pentru un asemenea act este intre 30 de ani si inchisoare pe viata (Articolele 221-3, 222 - 7 si 222 - 8 din NCP)
b) Otravire provocand moartea, crima cu prmeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal in acest caz este pana la 30 de ani de recluziune criminala (Articolul 221 - 5 din NCP)
Retinem ca exemplu in acest caz o hotarare judecatoreasca data de catre Curtea de
Jurati (Juriul Popular) al TGI (Tribunalul de Inalta Instanta), « Ille et Vilaine » (Rennes, Bretania) din 11 martie 1998, cand, persoana care a provocat eutanasia a fost condamnata la 5 ani de inchisoare cu suspendare !
In cazul provocarii eutanasiei de catre medici, pe langa sanctiunile penale deja mai severe la care ei sunt expusi, exista intotdeauna si sanctiuni disciplinare si administrative!
Mutarea ! Retrogradarea dintr-o functie conducere ! Interdictia de a practica medicina pe o perioada limitata sau radierea definitiva de pe lista Ordinului Nartional al Medicilor in exercitiu !
Exemplu. Cazul lui Vincent HUMBERT
Pe 27 februarie 2006, Judecatorul de Instructie Anne Morvant de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) « Boulogne sur Mer » (Arras, Pas de Calais), prin ordonanta n°03012089 declara un « non-lieu » (incetarea urmaririi penale) contra Doamnei Marie Humbert, mama lui Vincent, precum si contra medicului sef al serviciului de reanimare si terapie intensiva al centrului hélio-marin din Berck, Frédéric Chaussoy, care de comun acord, la solicitarea lui Vincent, pe atunci in varsta de 21 de ani, devenit tetraplegic, mut si nevazator, in urma unui grav accident de circulatie, i-au provocat o eutanasie « activa » pe 24 septembrie 2003 !
Aprofundarea dosarului.
In urma unui grav accident de circulatie pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert devine tetraplegic. Nesuportand sa mai traiasca, face o serie de demersuri pe langa autoritatile administrative franceze ca sa i se aprobe provocarea unei eutanasii « active »!
Numele lui devine celebru datorita unei scrisori adresate in acest sens presedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac si ulterior facuta publica, care la randul lui i-a refuzat doleanta, cerandu-i « sa regaseasca gustul vietii » ca « ordin al Presedintelui Republicii »!
Cronologic :
Pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert, in urma unui grav accident de circulatie cade intr-o coma profunda timp de 9 luni, in urma caruia ramane tetraplegic, mut si nevazator !
In decembrie 2002, gratie auzului si a activitatii cerebrale care îi raman intacte, precum si a unor mijloace de comunicare puse la punct de catre terapeutul sau Chantal, el solicita, Preseedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac, « dreptul de a muri » prin provocarea unei eutanasii « active », care îi refuza categoric acesta dorinta !
Pe 24 septembrie 2003, Marie Humbert, mama lui Vincent, îi provoaca o eutanasie « activa » (ceea ce semnalase ca intentie, inca din 21 septembrie !) administrand o cantitate considerabila de pentobarbital de sodiu, in urma caruia Vincent cade din nou intr-o coma profunda.
In urma gestului ei, este imediat retinuta de autoritatile politienesti si acuzata de tentativa de omor cu premedetitare.
Pe 25 septembrie 2003, apare cartea lui Vincent, scrisa dupa accident, intitulata « Va solicit dreptul de a muri » ! Ecranizarea ei in regia lui Marc Angélo, pe TF1-cel mai important si urmarit canal de televiziune francez, urmeaza sa fie difuzata intr-un telefilm in acest an !
Pe 26 septembrie 2003, Dr. Frédéric Chaussoy, cu acordul mamei, decide sa puna capat starii de agonie in care cazuse Vincent in urma eutanasiei « active » provocate de catre mama lui, administrandu-i clorura de potasiu si sistand complet masurile de reanimare!
Pe 2 ianuarie 2006, un « non-lieu » este solicitat de catre parchetul insarcinat cu judecarea dosarului Humbert, in care Marie Vincent este inculpat cu capul de acuzare « otravire cu premeditare », iar Dr. Frédéric Chaussoy cu cel de « administrare de substante toxice » !
Pe 27 februarie, Judecatorul de Instructie Anne Morvant care instruia dosarul Humbert, declara un « non-lieu » in favoarea D-nei Humbert si al Dr. Chaussoy (scoaterea lor de sub urmarire penala) si ei sant pusi in libertate !
De atunci, Marie Humbert, mama lui Vincent, se zbate pentru promulgarea unei legi, « Vintent Humbert », care sa permita depenalizarea legala a eutanasiei « active » in cazurile exceptionale !
Peste o jumatate de million de persoane (printre care si personalitati ale vietii social-politice, oameni de stiinta, de cultura si de arta, etc.,) au semnat si contrasemnat petitia lansata de catre Marie Vincent !
COMENTARIUL AUTORULUI
Dosarul « Vincent Humbert » nu este un unicat in « istoria » eutanasiei franceze, in particular, si al celei europene, in general !
Insa, este pentru prima oara, cand un « condamnat fara mila la suferinta pe viata », solicita unui presedinte de stat, aprobarea provocarii unei eutanasii « active » !
Adica, dreptul de a renunta la viata, dreptul de a muri in demnitate, avand in vederea diagnosticul pacientului !
In urma scandalului, precum si a reactiei opiniei publice declansate de Dosarul « Vincent Humbert », conform unei ordonante din 22 aprilie 2005, legislatia franceza « tolereaza » euthanasia « pasiva » in cazul bolilor incurabile pentru a pune capat suferintei pacientului!
Insa, Vincent Humbert, nu suferea de o boala declarata incurabila, cel putin, oficial !
Cum ar fi cancerul, SIDA, etc., care mai devreme sau mai tarziu, cu sau fara voia
noastra, « aduc » moartea, inainte de « termen » !
Starea lui de sanatate era stabila ! Numai ca el nu se putea bucura de viata, « la comanda », asa cum îi « ordonase » presedintele Frantei !
Intr-o asemenea situatie, eutanasia este strict interzisa !
Chiar si cea « pasiva », evident ! Pentru ca cea « activa », oricum este pedepsita de lege !
Astfel, atat mama lui Vincent, Marie Vincent cat si medicul sef al unitatii de terapie intensiva si reanimare, Dr. Frédéric Chaussoy, conform legii ar fi putut fi condamnati la 30 de ani de recluziune criminala sau chiar la inchisoare pe viata !
Ceea ce nu s-a intamplat !
Pentru ca Justitia s-a aratat « binevoitoare »!
Si este rar cand justitia franceza este « intelegatoare » si « toleranta » !
Mai mult ca sigur, chiar si Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a fost si el « consultat », direct sau indirect in ceea ce priveste « sentinta » !
In sfarsit, cei care se afla in faza terminala a unei boli incurabile « condamnati la moarte » si asteapta « in culoarele mortii », conform Legii din 4 martie 2002, au dreptul sa beneficieze de orice mijloce, de orice natura ar fi ele, de care dispune unitatea de terapie de « Soins palliatifs », in care se afla internati, pentru ameliorarea suferintei lor!
Ceea ce este foarte « vag », dar este si foarte « cuprinztor » !
Ceea ce « inzestreaza » practic cu puteri « nelimitate » pe cei responsabili de ingrijirea bolnavilor aflati in faza terminala ale bolilor declarate, incurabile !
In plus, Legea din 22 aprilie 2005, prin Decretul n° 2006-122 din 6 februarie 2006, prevede si un dispozitiv “complementar” care “converge” in sens “tare” catre ceea ce numim eutanasie!
Si atunci, de ce sa fim ipocriti ? De ce sa nu legiferam eutanasia, indiferent de forma ei, « pasiva » sau « activa », daca provocarea ei este solicitata de pacient, pentru a pune capat suferintei acestuia ?
In urma procesului Vincent Humbert, exact 2.134 de persoane insarcinate cu acompanierea persoanelor aflate in faza terminala ale unor boli incurabile (Soins palliatifs) au solicitat intr-un comunicat publicat saptamana trecuta o « noua » lege, clara, concreta care sa autorizeze eutanasia in cazurile exceptionale, disperate !
Pentru a raspunde acestor solicitari, Avocatul General al Acuzarii, Frédéric Bernardo, reprezentand Ministerul Public a angajat un dialog cu Frédéric Chaussoy, privind legea votata si in Belgia in 2002 !
Din dezbateri rezulta clar ca “legea Leonetti” (Franta) votata in 2005 permite sistarea tratamentului pacientului care il mentine in viata, pentru a-l ajuta sa moara in demnitate !
Este insa vorba de eutanasie « pasiva » !
Exista insa numeroase cazuri in care eutanasia « pasiva » nu este « eficace » ! (vom reveni cu detalii intr-un articol urmator « Eutanasia » !)
Cu alte cuvinte, pentru a muri, de multe ori avem nevoie de ajutorul celor din jurul nostru, cei care ne iubesc, cei care ne respecta, cei care ne ingrijesc !
De la ei asteptam un gest « salvator», acel gest care ne permite sa murim in demnitate !
In nenumarate cazuri insa, « pasivitatea » acestui gest este o conditie necesara, dar nu si suficienta !
Vorbim atunci de eutanasie « activa » !
Este « viza » pe care o solicitam pentru a trece in nefiinta!
Pentru a pune capat durerilor si suferintei in “culoarele mortii”!
Trimis de ThomasCsinta la 26 Noiembrie 2008, ora 21:53
MOARTEA
In direct de la Colocviul National "Les Soins Palliatifs et les malades en fin de vie"
(*) Articol prezentat in limba franceza, inclusiv cu partea a doua "EUTANASIA", publicat in Revista Politia Capitalei si Monitorul OADO (Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului)
Prof. univ. dr. Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris, Corespondent, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
Nu exista nicio definitie juridica a mortii !
Si asta in ciuda faptului ca noi toti suntem muritori, fara deosebire de rasa, religie si sex! Ca Moartea "face parte" din viata noastra si odata nascuti, noi toti suntem condamnati la moarte!
Fara deosebire de originea noastra sociala ! Fara deosebire de statutul nostru social !
Cu atat mai mult cu cat, imaginea pe care noi o avem despre moarte este o mostenire a culturii noastre !
Iar frica noastra de moarte, mai rea ca moartea insasi, este proportionala cu frica noastra de a iubi !
PREAMBUL
Legislatia are nevoie de criterii « standard », invariabile si precise pentru determinarea momentului « exact » al decesului! A mortii clinice, respectiv, biologice, in special in cazul prelevarii de organe care pot face posibilia salvarea altor vieti!
Astfel, in Franta, in Codul Sanatatii Publice (CSP), Decretul nr.96 – 1041 din 2 decembrie 1996 si Circulara nr.96 – 733 din 4 decembrie 1996, luand in consideratie si « Legea bioeticii » nr.94 – 654 din 29 iulie 1994 relativ la utilizarea elementelor si produselor corpului omenesc, sunt prevazute cu « precizie » conditiile legale in care un individ poate fi « declarat » mort, permitand astfel celor insarcinati, prelevarea organelor sale, fie cu acordul lui (daca in timpul vietii el a fost inscris pe listele FNDO – Fisierul National al Donatorilor de Organe), fie cu cel al rudelor sale apropiate, in caz contrar, pentru a face obiectul unui transplant!
Conform Articolului R. 671-7-1 din CSP, moartea unui individ nu poate fi “declarata” decat daca criteriile de mai jos in conditiile unui stop cardiac sau respiratoriu care persista sunt satisfacute simultan :
1. Inconstienta totala si absenta activitatii motrice spontane
2. Inexistenta reflexelor trunchiului cerebral
3. Absenta totala a ventilatiei (aerisirii) spontane
Insa, Articolul R. 671-7–2 din CSP precizeaza ca daca decesul persoanei in cauza este
constatat clinic, dar ea este ventilata (aerisita) mecanic conservand astfel in corpul ei
functia hemodinamica, absenta aerisirii (ventilatiei) spontane trebuie sa fie verificata printr-o proba de hipercapnie.
Mai mult, in plus fata de cele trei criterii clinice mentionate in Articolul R. 671 - 7 – 1, trebuie atestat si caracterul ireversibil al distrugerii encefalului:
a) Fie prin doua encefalograme nule si aeractive efectuate la un interval de minimum 4 ore, realizate cu amplificare maximala pe perioada unei inregistrari de 30 de minute, rezultat care trebuie sa fie consemnat intr-un proces verbal de catre medicul care face interventia la fata locului si interpreteaza inregistrarile
b) Fie printr-o angiografie punand in evidenta oprorirea circulatiei encefalice, consemnat intr-un proces verbal de catre un medic specialist radiolog, un procedeu a carei valoare stiintifica nu poate fi pusa la indoiala
Astfel, din punct de vedere juridic si deci in mod oficial, prin moarte cerebrala, persoana poate fi declarata decedata !
Astazi, conform legislatiei in vigoare, criteriul mortii prin distrugerea creierului este singurul criteriu pe care jurisdictia accepta pentru constatarea decesului unui individ !
Pentru ca din punct de vedere medical, distrugerea sistemului nervos central este un proces ireversibil !
CONSTATAREA MORTII
Nu orice persoana este autorizata sa constate si sa consemneze un deces !
a) In cazul in care nu se pune problema prelevarii de organe, decesul poate fi constatat si consemnat intr-un proces verbal de catre orice medic autorizat, figurand pe lista Ordinului National al Medicilor in activitate, in urma caruia ofiterul starii civile este desemnat de catre Codul Civil, ca autoritate responsabila cu inregistrarea oficiala a mortii !
Numai dupa eliberarea certificatului de deces de catre ofiterul starii civile, persoanei decedate i se pot organiza ceremoniile funerare !
b) In cazul in care se pune problema prelevarii de organe, persoana aflata in faza de deces, in general este supusa unei reanimari prelungite si in acest caz, conform Articolului L 671-10 din CSP, procesul verbal de constatare a mortii si consemnarea ei trebuie efectuate de catre doi medici independenti unul de altul, precum si de echipa de medici responsabila cu prelevarea de organe!
Pentru a evita un eventual abuz, medicii insarcinati cu constatarea mortii sunt astfel alesi incat ei sa nu cunosca pe cel care urmneaza a fi grefat si nici persoana ale carei organe urmeaza a fi prelevate !
In aceste conditii, decesul nu este stabilit decat in baza angiografiei cerebrale, singura proba incontestabila a decesului avand valoare stiintifica recunoscut de lege in CSP !
Conform articolului R 671-7-3, paragraful IV, decretul din 2/12/1996, cei insarcinati cu constatarea mortii vor intocmi concomitent procesul verbal al decesului, precum si certificatul de deces solicitat de ofiterul starii civile (documente necesare pentru inhumarea corpului neinsufletit), in baza carora echipa insarcinata cu prelevarea de organe isi poate indeplinii misiunea in conditiile prevazute de lege.
Astfel, pare firesc sa ne punem intrebarile :
1. Putem intotdeauna stabili momentul exact al mortii ?
Nu! Nu in toate cazurile!
Pentru ca stabilirea datei exacte a mortii, necesita intotdeauna
existenta cadavrului, ceea ce in general lipseste in cazurile cand persoana decedata este diparuta!
In ipoteza disparitiei si a unei certitudini in privinta mortii, tribunalul teritorial in raza caruia domiciliaza persoana disparuta are competenta juridica sa o declare decedata!
In cazul unei incertitudini a mortii disparutului, acelasi tribunalul poate face aceasi declaratie, numai dupa zece ani de absenta a lui !
2. Putem beneficia in conditiile legii de Eutanasie in mediu spitalicesc?
Nu! Pentru ca Eutanasia nu este legiferata in Franta ! Si nici in majoritatea tarilor Uniunii
Europene! O exceptie face Olanda, una dintre tarile cele mai avansate din punct de vedere democratic, precum si din punctul de vedere al Drepturilor fundamentale ale omului !
Astfel, conform legii noi nu dispunem « liber » de corpul nostru !
Interdictia eutanasiei fiind unul dintre aplicatiile principiului indisponibilitatii corpului uman !
Mai mult, daca eutanasia « pasiva » este «relativ » tolerata in Franta si incepe sa fie din ce in ce mai mult « acceptata» din motive umanitare si in alte tari ale Uniunii Europene, eutanasia « activa » este pedepsita de lege ! Si atrage dupa sine si sanctiuni disciplinare, respectiv administrative !
Ea poate constitui o crima, cum ar fi in cazul delictului de neasistenta unei persoane aflate in pericol de moarte, a otravirii unei persoane, a provocarii unei siuncideri, sau o omucidere involuntara, daca ea este comisa de catre o persoana fizica sau juridica, insarcinate cu acompanierea persoanei aflate in faza terminala a unei boli incurabile !
Din contra, Legea n° 2005-370 din 22 aprilie 2005, privind drepturile bolnavilor aflati in faza terminala, autorizeaza medicul curant de a limita sau a inceta tratamentul aplicat, chiar si fara acordul acestora din urma, daca exista un pericol de moarte! (Art. L. 1111-4 din CSP)
In cazul eutanasiei « pasive » insa, « solicitata » de catre un bolnav in faza terminala a unei boli incurabile (cand acest lucru este posibil !), conform Decretului n° 2006-120 din 6 februarie 2006, medicul curant este obligat sa respecte un « algoritm » de procedura.
In primul rand, el trebuie sa ia aceasta decizie avand convingerea ferma ca procedura este absolut necesara si este si singura prin care se pune capat suferintei bolnavului si numai dupa ce s-a consultat cu intreaga echipa in a carei ingrijire se afla pacientul, din care face parte cel putin si un medic specialist, in calitate de « consultant » !
In al doilea rand, el are obligatia sa se consulte si cu membrii familiei bolnavului, care la randul lor trebuie sa fie de acord cu procedura, prin care in principiu se vor debransa aparatele care mentin in viata bolnavul sau se pune capat unui tratament care il mentine in viata, conform Articolului R. 4127-37 din CSP.
3. Putem solicita ajutorul unui membru al familiei, unei rude apropiate, unui
prieten, in conditiile legii, pentru a provoca o eutanasie ?
Nu ! Eutanasia « activa » asa cum am mentionat-o mai sus este considerata o crima si
se pedepseste conform legii ! In concluzie, ea nu poate fi practica de nimeni ! Nici de catre membri familiei, nici de catre prieteni, nici macar de catre medici, mai putin in acele tari in care eutanasia este autorizata prin lege !
Orice persoana care a asistat la un asemenea act, chiar in cazul in care nu a participat « activ » poate fi urmarita penal pentru « nedenuntare » de crima si complicitate la crima premeditata!
In schimb, bolnavul aflat in faza terminala a unei boli incurabile (cancer, SIDA, etc.,) care isi poate provoca « singur » eutanasia, nu poate fi pedepsit in conditiile legii, pentru ca in acest caz eutanasia poate fi « interpretata » ca sinucidere, un act solitar, nereprimat de lege !
Mentionam aici insa ca implicarea rudelor apropiate intr-un act de eutanasie provocata unei persone, ridica serioase probleme din punct de vedere juridic in cazul mostenirilor, in cazul distribuirii averilor !
Omuciderea, o crima premeditata, poate anula testamentul legat de succesiune !
In sfarsit, atragem atentia ca chiar si tentativa de eutanasie este pedepsita de lege, in aceleasi conditii ca si tentativa de crima premeditata !
4. Care sunt sanctiunile penale la care ne expunem in cazul eutanasiei « active » ?
Conform legislatiei in vigoare in Franta (dar si in majoritatea tarilor Uniunii Europene),
distingem urmatoarele doua cazuri distincte:
a) Omucidere, crima cu premeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal pentru un asemenea act este intre 30 de ani si inchisoare pe viata (Articolele 221-3, 222 - 7 si 222 - 8 din NCP)
b) Otravire provocand moartea, crima cu prmeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal in acest caz este pana la 30 de ani de recluziune criminala (Articolul 221 - 5 din NCP)
Retinem ca exemplu in acest caz o hotarare judecatoreasca data de catre Curtea de
Jurati (Juriul Popular) al TGI (Tribunalul de Inalta Instanta), « Ille et Vilaine » (Rennes, Bretania) din 11 martie 1998, cand, persoana care a provocat eutanasia a fost condamnata la 5 ani de inchisoare cu suspendare !
In cazul provocarii eutanasiei de catre medici, pe langa sanctiunile penale deja mai severe la care ei sunt expusi, exista intotdeauna si sanctiuni disciplinare si administrative!
Mutarea ! Retrogradarea dintr-o functie conducere ! Interdictia de a practica medicina pe o perioada limitata sau radierea definitiva de pe lista Ordinului Nartional al Medicilor in exercitiu !
Exemplu. Cazul lui Vincent HUMBERT
Pe 27 februarie 2006, Judecatorul de Instructie Anne Morvant de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) « Boulogne sur Mer » (Arras, Pas de Calais), prin ordonanta n°03012089 declara un « non-lieu » (incetarea urmaririi penale) contra Doamnei Marie Humbert, mama lui Vincent, precum si contra medicului sef al serviciului de reanimare si terapie intensiva al centrului hélio-marin din Berck, Frédéric Chaussoy, care de comun acord, la solicitarea lui Vincent, pe atunci in varsta de 21 de ani, devenit tetraplegic, mut si nevazator, in urma unui grav accident de circulatie, i-au provocat o eutanasie « activa » pe 24 septembrie 2003 !
Aprofundarea dosarului.
In urma unui grav accident de circulatie pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert devine tetraplegic. Nesuportand sa mai traiasca, face o serie de demersuri pe langa autoritatile administrative franceze ca sa i se aprobe provocarea unei eutanasii « active »!
Numele lui devine celebru datorita unei scrisori adresate in acest sens presedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac si ulterior facuta publica, care la randul lui i-a refuzat doleanta, cerandu-i « sa regaseasca gustul vietii » ca « ordin al Presedintelui Republicii »!
Cronologic :
Pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert, in urma unui grav accident de circulatie cade intr-o coma profunda timp de 9 luni, in urma caruia ramane tetraplegic, mut si nevazator !
In decembrie 2002, gratie auzului si a activitatii cerebrale care îi raman intacte, precum si a unor mijloace de comunicare puse la punct de catre terapeutul sau Chantal, el solicita, Preseedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac, « dreptul de a muri » prin provocarea unei eutanasii « active », care îi refuza categoric acesta dorinta !
Pe 24 septembrie 2003, Marie Humbert, mama lui Vincent, îi provoaca o eutanasie « activa » (ceea ce semnalase ca intentie, inca din 21 septembrie !) administrand o cantitate considerabila de pentobarbital de sodiu, in urma caruia Vincent cade din nou intr-o coma profunda.
In urma gestului ei, este imediat retinuta de autoritatile politienesti si acuzata de tentativa de omor cu premedetitare.
Pe 25 septembrie 2003, apare cartea lui Vincent, scrisa dupa accident, intitulata « Va solicit dreptul de a muri » ! Ecranizarea ei in regia lui Marc Angélo, pe TF1-cel mai important si urmarit canal de televiziune francez, urmeaza sa fie difuzata intr-un telefilm in acest an !
Pe 26 septembrie 2003, Dr. Frédéric Chaussoy, cu acordul mamei, decide sa puna capat starii de agonie in care cazuse Vincent in urma eutanasiei « active » provocate de catre mama lui, administrandu-i clorura de potasiu si sistand complet masurile de reanimare!
Pe 2 ianuarie 2006, un « non-lieu » este solicitat de catre parchetul insarcinat cu judecarea dosarului Humbert, in care Marie Vincent este inculpat cu capul de acuzare « otravire cu premeditare », iar Dr. Frédéric Chaussoy cu cel de « administrare de substante toxice » !
Pe 27 februarie, Judecatorul de Instructie Anne Morvant care instruia dosarul Humbert, declara un « non-lieu » in favoarea D-nei Humbert si al Dr. Chaussoy (scoaterea lor de sub urmarire penala) si ei sant pusi in libertate !
De atunci, Marie Humbert, mama lui Vincent, se zbate pentru promulgarea unei legi, « Vintent Humbert », care sa permita depenalizarea legala a eutanasiei « active » in cazurile exceptionale !
Peste o jumatate de million de persoane (printre care si personalitati ale vietii social-politice, oameni de stiinta, de cultura si de arta, etc.,) au semnat si contrasemnat petitia lansata de catre Marie Vincent !
COMENTARIUL AUTORULUI
Dosarul « Vincent Humbert » nu este un unicat in « istoria » eutanasiei franceze, in particular, si al celei europene, in general !
Insa, este pentru prima oara, cand un « condamnat fara mila la suferinta pe viata », solicita unui presedinte de stat, aprobarea provocarii unei eutanasii « active » !
Adica, dreptul de a renunta la viata, dreptul de a muri in demnitate, avand in vederea diagnosticul pacientului !
In urma scandalului, precum si a reactiei opiniei publice declansate de Dosarul « Vincent Humbert », conform unei ordonante din 22 aprilie 2005, legislatia franceza « tolereaza » euthanasia « pasiva » in cazul bolilor incurabile pentru a pune capat suferintei pacientului!
Insa, Vincent Humbert, nu suferea de o boala declarata incurabila, cel putin, oficial !
Cum ar fi cancerul, SIDA, etc., care mai devreme sau mai tarziu, cu sau fara voia
noastra, « aduc » moartea, inainte de « termen » !
Starea lui de sanatate era stabila ! Numai ca el nu se putea bucura de viata, « la comanda », asa cum îi « ordonase » presedintele Frantei !
Intr-o asemenea situatie, eutanasia este strict interzisa !
Chiar si cea « pasiva », evident ! Pentru ca cea « activa », oricum este pedepsita de lege !
Astfel, atat mama lui Vincent, Marie Vincent cat si medicul sef al unitatii de terapie intensiva si reanimare, Dr. Frédéric Chaussoy, conform legii ar fi putut fi condamnati la 30 de ani de recluziune criminala sau chiar la inchisoare pe viata !
Ceea ce nu s-a intamplat !
Pentru ca Justitia s-a aratat « binevoitoare »!
Si este rar cand justitia franceza este « intelegatoare » si « toleranta » !
Mai mult ca sigur, chiar si Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a fost si el « consultat », direct sau indirect in ceea ce priveste « sentinta » !
In sfarsit, cei care se afla in faza terminala a unei boli incurabile « condamnati la moarte » si asteapta « in culoarele mortii », conform Legii din 4 martie 2002, au dreptul sa beneficieze de orice mijloce, de orice natura ar fi ele, de care dispune unitatea de terapie de « Soins palliatifs », in care se afla internati, pentru ameliorarea suferintei lor!
Ceea ce este foarte « vag », dar este si foarte « cuprinztor » !
Ceea ce « inzestreaza » practic cu puteri « nelimitate » pe cei responsabili de ingrijirea bolnavilor aflati in faza terminala ale bolilor declarate, incurabile !
In plus, Legea din 22 aprilie 2005, prin Decretul n° 2006-122 din 6 februarie 2006, prevede si un dispozitiv “complementar” care “converge” in sens “tare” catre ceea ce numim eutanasie!
Si atunci, de ce sa fim ipocriti ? De ce sa nu legiferam eutanasia, indiferent de forma ei, « pasiva » sau « activa », daca provocarea ei este solicitata de pacient, pentru a pune capat suferintei acestuia ?
In urma procesului Vincent Humbert, exact 2.134 de persoane insarcinate cu acompanierea persoanelor aflate in faza terminala ale unor boli incurabile (Soins palliatifs) au solicitat intr-un comunicat publicat saptamana trecuta o « noua » lege, clara, concreta care sa autorizeze eutanasia in cazurile exceptionale, disperate !
Pentru a raspunde acestor solicitari, Avocatul General al Acuzarii, Frédéric Bernardo, reprezentand Ministerul Public a angajat un dialog cu Frédéric Chaussoy, privind legea votata si in Belgia in 2002 !
Din dezbateri rezulta clar ca “legea Leonetti” (Franta) votata in 2005 permite sistarea tratamentului pacientului care il mentine in viata, pentru a-l ajuta sa moara in demnitate !
Este insa vorba de eutanasie « pasiva » !
Exista insa numeroase cazuri in care eutanasia « pasiva » nu este « eficace » ! (vom reveni cu detalii intr-un articol urmator « Eutanasia » !)
Cu alte cuvinte, pentru a muri, de multe ori avem nevoie de ajutorul celor din jurul nostru, cei care ne iubesc, cei care ne respecta, cei care ne ingrijesc !
De la ei asteptam un gest « salvator», acel gest care ne permite sa murim in demnitate !
In nenumarate cazuri insa, « pasivitatea » acestui gest este o conditie necesara, dar nu si suficienta !
Vorbim atunci de eutanasie « activa » !
Este « viza » pe care o solicitam pentru a trece in nefiinta!
Pentru a pune capat durerilor si suferintei in “culoarele mortii”!
"
In direct de la Colocviul National "Les Soins Palliatifs et les malades en fin de vie"
(*) Articol prezentat in limba franceza, inclusiv cu partea a doua "EUTANASIA", publicat in Revista Politia Capitalei si Monitorul OADO (Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului)
Prof. univ. dr. Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris, Corespondent, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
Nu exista nicio definitie juridica a mortii !
Si asta in ciuda faptului ca noi toti suntem muritori, fara deosebire de rasa, religie si sex! Ca Moartea "face parte" din viata noastra si odata nascuti, noi toti suntem condamnati la moarte!
Fara deosebire de originea noastra sociala ! Fara deosebire de statutul nostru social !
Cu atat mai mult cu cat, imaginea pe care noi o avem despre moarte este o mostenire a culturii noastre !
Iar frica noastra de moarte, mai rea ca moartea insasi, este proportionala cu frica noastra de a iubi !
PREAMBUL
Legislatia are nevoie de criterii « standard », invariabile si precise pentru determinarea momentului « exact » al decesului! A mortii clinice, respectiv, biologice, in special in cazul prelevarii de organe care pot face posibilia salvarea altor vieti!
Astfel, in Franta, in Codul Sanatatii Publice (CSP), Decretul nr.96 – 1041 din 2 decembrie 1996 si Circulara nr.96 – 733 din 4 decembrie 1996, luand in consideratie si « Legea bioeticii » nr.94 – 654 din 29 iulie 1994 relativ la utilizarea elementelor si produselor corpului omenesc, sunt prevazute cu « precizie » conditiile legale in care un individ poate fi « declarat » mort, permitand astfel celor insarcinati, prelevarea organelor sale, fie cu acordul lui (daca in timpul vietii el a fost inscris pe listele FNDO – Fisierul National al Donatorilor de Organe), fie cu cel al rudelor sale apropiate, in caz contrar, pentru a face obiectul unui transplant!
Conform Articolului R. 671-7-1 din CSP, moartea unui individ nu poate fi “declarata” decat daca criteriile de mai jos in conditiile unui stop cardiac sau respiratoriu care persista sunt satisfacute simultan :
1. Inconstienta totala si absenta activitatii motrice spontane
2. Inexistenta reflexelor trunchiului cerebral
3. Absenta totala a ventilatiei (aerisirii) spontane
Insa, Articolul R. 671-7–2 din CSP precizeaza ca daca decesul persoanei in cauza este
constatat clinic, dar ea este ventilata (aerisita) mecanic conservand astfel in corpul ei
functia hemodinamica, absenta aerisirii (ventilatiei) spontane trebuie sa fie verificata printr-o proba de hipercapnie.
Mai mult, in plus fata de cele trei criterii clinice mentionate in Articolul R. 671 - 7 – 1, trebuie atestat si caracterul ireversibil al distrugerii encefalului:
a) Fie prin doua encefalograme nule si aeractive efectuate la un interval de minimum 4 ore, realizate cu amplificare maximala pe perioada unei inregistrari de 30 de minute, rezultat care trebuie sa fie consemnat intr-un proces verbal de catre medicul care face interventia la fata locului si interpreteaza inregistrarile
b) Fie printr-o angiografie punand in evidenta oprorirea circulatiei encefalice, consemnat intr-un proces verbal de catre un medic specialist radiolog, un procedeu a carei valoare stiintifica nu poate fi pusa la indoiala
Astfel, din punct de vedere juridic si deci in mod oficial, prin moarte cerebrala, persoana poate fi declarata decedata !
Astazi, conform legislatiei in vigoare, criteriul mortii prin distrugerea creierului este singurul criteriu pe care jurisdictia accepta pentru constatarea decesului unui individ !
Pentru ca din punct de vedere medical, distrugerea sistemului nervos central este un proces ireversibil !
CONSTATAREA MORTII
Nu orice persoana este autorizata sa constate si sa consemneze un deces !
a) In cazul in care nu se pune problema prelevarii de organe, decesul poate fi constatat si consemnat intr-un proces verbal de catre orice medic autorizat, figurand pe lista Ordinului National al Medicilor in activitate, in urma caruia ofiterul starii civile este desemnat de catre Codul Civil, ca autoritate responsabila cu inregistrarea oficiala a mortii !
Numai dupa eliberarea certificatului de deces de catre ofiterul starii civile, persoanei decedate i se pot organiza ceremoniile funerare !
b) In cazul in care se pune problema prelevarii de organe, persoana aflata in faza de deces, in general este supusa unei reanimari prelungite si in acest caz, conform Articolului L 671-10 din CSP, procesul verbal de constatare a mortii si consemnarea ei trebuie efectuate de catre doi medici independenti unul de altul, precum si de echipa de medici responsabila cu prelevarea de organe!
Pentru a evita un eventual abuz, medicii insarcinati cu constatarea mortii sunt astfel alesi incat ei sa nu cunosca pe cel care urmneaza a fi grefat si nici persoana ale carei organe urmeaza a fi prelevate !
In aceste conditii, decesul nu este stabilit decat in baza angiografiei cerebrale, singura proba incontestabila a decesului avand valoare stiintifica recunoscut de lege in CSP !
Conform articolului R 671-7-3, paragraful IV, decretul din 2/12/1996, cei insarcinati cu constatarea mortii vor intocmi concomitent procesul verbal al decesului, precum si certificatul de deces solicitat de ofiterul starii civile (documente necesare pentru inhumarea corpului neinsufletit), in baza carora echipa insarcinata cu prelevarea de organe isi poate indeplinii misiunea in conditiile prevazute de lege.
Astfel, pare firesc sa ne punem intrebarile :
1. Putem intotdeauna stabili momentul exact al mortii ?
Nu! Nu in toate cazurile!
Pentru ca stabilirea datei exacte a mortii, necesita intotdeauna
existenta cadavrului, ceea ce in general lipseste in cazurile cand persoana decedata este diparuta!
In ipoteza disparitiei si a unei certitudini in privinta mortii, tribunalul teritorial in raza caruia domiciliaza persoana disparuta are competenta juridica sa o declare decedata!
In cazul unei incertitudini a mortii disparutului, acelasi tribunalul poate face aceasi declaratie, numai dupa zece ani de absenta a lui !
2. Putem beneficia in conditiile legii de Eutanasie in mediu spitalicesc?
Nu! Pentru ca Eutanasia nu este legiferata in Franta ! Si nici in majoritatea tarilor Uniunii
Europene! O exceptie face Olanda, una dintre tarile cele mai avansate din punct de vedere democratic, precum si din punctul de vedere al Drepturilor fundamentale ale omului !
Astfel, conform legii noi nu dispunem « liber » de corpul nostru !
Interdictia eutanasiei fiind unul dintre aplicatiile principiului indisponibilitatii corpului uman !
Mai mult, daca eutanasia « pasiva » este «relativ » tolerata in Franta si incepe sa fie din ce in ce mai mult « acceptata» din motive umanitare si in alte tari ale Uniunii Europene, eutanasia « activa » este pedepsita de lege ! Si atrage dupa sine si sanctiuni disciplinare, respectiv administrative !
Ea poate constitui o crima, cum ar fi in cazul delictului de neasistenta unei persoane aflate in pericol de moarte, a otravirii unei persoane, a provocarii unei siuncideri, sau o omucidere involuntara, daca ea este comisa de catre o persoana fizica sau juridica, insarcinate cu acompanierea persoanei aflate in faza terminala a unei boli incurabile !
Din contra, Legea n° 2005-370 din 22 aprilie 2005, privind drepturile bolnavilor aflati in faza terminala, autorizeaza medicul curant de a limita sau a inceta tratamentul aplicat, chiar si fara acordul acestora din urma, daca exista un pericol de moarte! (Art. L. 1111-4 din CSP)
In cazul eutanasiei « pasive » insa, « solicitata » de catre un bolnav in faza terminala a unei boli incurabile (cand acest lucru este posibil !), conform Decretului n° 2006-120 din 6 februarie 2006, medicul curant este obligat sa respecte un « algoritm » de procedura.
In primul rand, el trebuie sa ia aceasta decizie avand convingerea ferma ca procedura este absolut necesara si este si singura prin care se pune capat suferintei bolnavului si numai dupa ce s-a consultat cu intreaga echipa in a carei ingrijire se afla pacientul, din care face parte cel putin si un medic specialist, in calitate de « consultant » !
In al doilea rand, el are obligatia sa se consulte si cu membrii familiei bolnavului, care la randul lor trebuie sa fie de acord cu procedura, prin care in principiu se vor debransa aparatele care mentin in viata bolnavul sau se pune capat unui tratament care il mentine in viata, conform Articolului R. 4127-37 din CSP.
3. Putem solicita ajutorul unui membru al familiei, unei rude apropiate, unui
prieten, in conditiile legii, pentru a provoca o eutanasie ?
Nu ! Eutanasia « activa » asa cum am mentionat-o mai sus este considerata o crima si
se pedepseste conform legii ! In concluzie, ea nu poate fi practica de nimeni ! Nici de catre membri familiei, nici de catre prieteni, nici macar de catre medici, mai putin in acele tari in care eutanasia este autorizata prin lege !
Orice persoana care a asistat la un asemenea act, chiar in cazul in care nu a participat « activ » poate fi urmarita penal pentru « nedenuntare » de crima si complicitate la crima premeditata!
In schimb, bolnavul aflat in faza terminala a unei boli incurabile (cancer, SIDA, etc.,) care isi poate provoca « singur » eutanasia, nu poate fi pedepsit in conditiile legii, pentru ca in acest caz eutanasia poate fi « interpretata » ca sinucidere, un act solitar, nereprimat de lege !
Mentionam aici insa ca implicarea rudelor apropiate intr-un act de eutanasie provocata unei persone, ridica serioase probleme din punct de vedere juridic in cazul mostenirilor, in cazul distribuirii averilor !
Omuciderea, o crima premeditata, poate anula testamentul legat de succesiune !
In sfarsit, atragem atentia ca chiar si tentativa de eutanasie este pedepsita de lege, in aceleasi conditii ca si tentativa de crima premeditata !
4. Care sunt sanctiunile penale la care ne expunem in cazul eutanasiei « active » ?
Conform legislatiei in vigoare in Franta (dar si in majoritatea tarilor Uniunii Europene),
distingem urmatoarele doua cazuri distincte:
a) Omucidere, crima cu premeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal pentru un asemenea act este intre 30 de ani si inchisoare pe viata (Articolele 221-3, 222 - 7 si 222 - 8 din NCP)
b) Otravire provocand moartea, crima cu prmeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal in acest caz este pana la 30 de ani de recluziune criminala (Articolul 221 - 5 din NCP)
Retinem ca exemplu in acest caz o hotarare judecatoreasca data de catre Curtea de
Jurati (Juriul Popular) al TGI (Tribunalul de Inalta Instanta), « Ille et Vilaine » (Rennes, Bretania) din 11 martie 1998, cand, persoana care a provocat eutanasia a fost condamnata la 5 ani de inchisoare cu suspendare !
In cazul provocarii eutanasiei de catre medici, pe langa sanctiunile penale deja mai severe la care ei sunt expusi, exista intotdeauna si sanctiuni disciplinare si administrative!
Mutarea ! Retrogradarea dintr-o functie conducere ! Interdictia de a practica medicina pe o perioada limitata sau radierea definitiva de pe lista Ordinului Nartional al Medicilor in exercitiu !
Exemplu. Cazul lui Vincent HUMBERT
Pe 27 februarie 2006, Judecatorul de Instructie Anne Morvant de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) « Boulogne sur Mer » (Arras, Pas de Calais), prin ordonanta n°03012089 declara un « non-lieu » (incetarea urmaririi penale) contra Doamnei Marie Humbert, mama lui Vincent, precum si contra medicului sef al serviciului de reanimare si terapie intensiva al centrului hélio-marin din Berck, Frédéric Chaussoy, care de comun acord, la solicitarea lui Vincent, pe atunci in varsta de 21 de ani, devenit tetraplegic, mut si nevazator, in urma unui grav accident de circulatie, i-au provocat o eutanasie « activa » pe 24 septembrie 2003 !
Aprofundarea dosarului.
In urma unui grav accident de circulatie pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert devine tetraplegic. Nesuportand sa mai traiasca, face o serie de demersuri pe langa autoritatile administrative franceze ca sa i se aprobe provocarea unei eutanasii « active »!
Numele lui devine celebru datorita unei scrisori adresate in acest sens presedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac si ulterior facuta publica, care la randul lui i-a refuzat doleanta, cerandu-i « sa regaseasca gustul vietii » ca « ordin al Presedintelui Republicii »!
Cronologic :
Pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert, in urma unui grav accident de circulatie cade intr-o coma profunda timp de 9 luni, in urma caruia ramane tetraplegic, mut si nevazator !
In decembrie 2002, gratie auzului si a activitatii cerebrale care îi raman intacte, precum si a unor mijloace de comunicare puse la punct de catre terapeutul sau Chantal, el solicita, Preseedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac, « dreptul de a muri » prin provocarea unei eutanasii « active », care îi refuza categoric acesta dorinta !
Pe 24 septembrie 2003, Marie Humbert, mama lui Vincent, îi provoaca o eutanasie « activa » (ceea ce semnalase ca intentie, inca din 21 septembrie !) administrand o cantitate considerabila de pentobarbital de sodiu, in urma caruia Vincent cade din nou intr-o coma profunda.
In urma gestului ei, este imediat retinuta de autoritatile politienesti si acuzata de tentativa de omor cu premedetitare.
Pe 25 septembrie 2003, apare cartea lui Vincent, scrisa dupa accident, intitulata « Va solicit dreptul de a muri » ! Ecranizarea ei in regia lui Marc Angélo, pe TF1-cel mai important si urmarit canal de televiziune francez, urmeaza sa fie difuzata intr-un telefilm in acest an !
Pe 26 septembrie 2003, Dr. Frédéric Chaussoy, cu acordul mamei, decide sa puna capat starii de agonie in care cazuse Vincent in urma eutanasiei « active » provocate de catre mama lui, administrandu-i clorura de potasiu si sistand complet masurile de reanimare!
Pe 2 ianuarie 2006, un « non-lieu » este solicitat de catre parchetul insarcinat cu judecarea dosarului Humbert, in care Marie Vincent este inculpat cu capul de acuzare « otravire cu premeditare », iar Dr. Frédéric Chaussoy cu cel de « administrare de substante toxice » !
Pe 27 februarie, Judecatorul de Instructie Anne Morvant care instruia dosarul Humbert, declara un « non-lieu » in favoarea D-nei Humbert si al Dr. Chaussoy (scoaterea lor de sub urmarire penala) si ei sant pusi in libertate !
De atunci, Marie Humbert, mama lui Vincent, se zbate pentru promulgarea unei legi, « Vintent Humbert », care sa permita depenalizarea legala a eutanasiei « active » in cazurile exceptionale !
Peste o jumatate de million de persoane (printre care si personalitati ale vietii social-politice, oameni de stiinta, de cultura si de arta, etc.,) au semnat si contrasemnat petitia lansata de catre Marie Vincent !
COMENTARIUL AUTORULUI
Dosarul « Vincent Humbert » nu este un unicat in « istoria » eutanasiei franceze, in particular, si al celei europene, in general !
Insa, este pentru prima oara, cand un « condamnat fara mila la suferinta pe viata », solicita unui presedinte de stat, aprobarea provocarii unei eutanasii « active » !
Adica, dreptul de a renunta la viata, dreptul de a muri in demnitate, avand in vederea diagnosticul pacientului !
In urma scandalului, precum si a reactiei opiniei publice declansate de Dosarul « Vincent Humbert », conform unei ordonante din 22 aprilie 2005, legislatia franceza « tolereaza » euthanasia « pasiva » in cazul bolilor incurabile pentru a pune capat suferintei pacientului!
Insa, Vincent Humbert, nu suferea de o boala declarata incurabila, cel putin, oficial !
Cum ar fi cancerul, SIDA, etc., care mai devreme sau mai tarziu, cu sau fara voia
noastra, « aduc » moartea, inainte de « termen » !
Starea lui de sanatate era stabila ! Numai ca el nu se putea bucura de viata, « la comanda », asa cum îi « ordonase » presedintele Frantei !
Intr-o asemenea situatie, eutanasia este strict interzisa !
Chiar si cea « pasiva », evident ! Pentru ca cea « activa », oricum este pedepsita de lege !
Astfel, atat mama lui Vincent, Marie Vincent cat si medicul sef al unitatii de terapie intensiva si reanimare, Dr. Frédéric Chaussoy, conform legii ar fi putut fi condamnati la 30 de ani de recluziune criminala sau chiar la inchisoare pe viata !
Ceea ce nu s-a intamplat !
Pentru ca Justitia s-a aratat « binevoitoare »!
Si este rar cand justitia franceza este « intelegatoare » si « toleranta » !
Mai mult ca sigur, chiar si Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a fost si el « consultat », direct sau indirect in ceea ce priveste « sentinta » !
In sfarsit, cei care se afla in faza terminala a unei boli incurabile « condamnati la moarte » si asteapta « in culoarele mortii », conform Legii din 4 martie 2002, au dreptul sa beneficieze de orice mijloce, de orice natura ar fi ele, de care dispune unitatea de terapie de « Soins palliatifs », in care se afla internati, pentru ameliorarea suferintei lor!
Ceea ce este foarte « vag », dar este si foarte « cuprinztor » !
Ceea ce « inzestreaza » practic cu puteri « nelimitate » pe cei responsabili de ingrijirea bolnavilor aflati in faza terminala ale bolilor declarate, incurabile !
In plus, Legea din 22 aprilie 2005, prin Decretul n° 2006-122 din 6 februarie 2006, prevede si un dispozitiv “complementar” care “converge” in sens “tare” catre ceea ce numim eutanasie!
Si atunci, de ce sa fim ipocriti ? De ce sa nu legiferam eutanasia, indiferent de forma ei, « pasiva » sau « activa », daca provocarea ei este solicitata de pacient, pentru a pune capat suferintei acestuia ?
In urma procesului Vincent Humbert, exact 2.134 de persoane insarcinate cu acompanierea persoanelor aflate in faza terminala ale unor boli incurabile (Soins palliatifs) au solicitat intr-un comunicat publicat saptamana trecuta o « noua » lege, clara, concreta care sa autorizeze eutanasia in cazurile exceptionale, disperate !
Pentru a raspunde acestor solicitari, Avocatul General al Acuzarii, Frédéric Bernardo, reprezentand Ministerul Public a angajat un dialog cu Frédéric Chaussoy, privind legea votata si in Belgia in 2002 !
Din dezbateri rezulta clar ca “legea Leonetti” (Franta) votata in 2005 permite sistarea tratamentului pacientului care il mentine in viata, pentru a-l ajuta sa moara in demnitate !
Este insa vorba de eutanasie « pasiva » !
Exista insa numeroase cazuri in care eutanasia « pasiva » nu este « eficace » ! (vom reveni cu detalii intr-un articol urmator « Eutanasia » !)
Cu alte cuvinte, pentru a muri, de multe ori avem nevoie de ajutorul celor din jurul nostru, cei care ne iubesc, cei care ne respecta, cei care ne ingrijesc !
De la ei asteptam un gest « salvator», acel gest care ne permite sa murim in demnitate !
In nenumarate cazuri insa, « pasivitatea » acestui gest este o conditie necesara, dar nu si suficienta !
Vorbim atunci de eutanasie « activa » !
Este « viza » pe care o solicitam pentru a trece in nefiinta!
Pentru a pune capat durerilor si suferintei in “culoarele mortii”!
"
Trimis de ThomasCsinta la 27 Noiembrie 2008, ora 11:41
In direct de la Colocviul National "Les Soins Palliatifs et les malades en fin de vie"
(*) Articol prezentat in limba franceza, inclusiv cu partea a doua "Eutanasia"
Prof. univ. dr. Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris, Corespondent, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
Nu exista nicio definitie juridica a mortii !
Si asta in ciuda faptului ca noi toti suntem muritori, fara deosebire de rasa, religie si sex! Ca Moartea "face parte" din viata noastra si odata nascuti, noi toti suntem condamnati la moarte!
Fara deosebire de originea noastra sociala ! Fara deosebire de statutul nostru social !
Cu atat mai mult cu cat, imaginea pe care noi o avem despre moarte este o mostenire a culturii noastre !
Iar frica noastra de moarte, mai rea ca moartea insasi, este proportionala cu frica noastra de a iubi !
PREAMBUL
Legislatia are nevoie de criterii « standard », invariabile si precise pentru determinarea momentului « exact » al decesului! A mortii clinice, respectiv, biologice, in special in cazul prelevarii de organe care pot face posibilia salvarea altor vieti!
Astfel, in Franta, in Codul Sanatatii Publice (CSP), Decretul nr.96 – 1041 din 2 decembrie 1996 si Circulara nr.96 – 733 din 4 decembrie 1996, luand in consideratie si « Legea bioeticii » nr.94 – 654 din 29 iulie 1994 relativ la utilizarea elementelor si produselor corpului omenesc, sunt prevazute cu « precizie » conditiile legale in care un individ poate fi « declarat » mort, permitand astfel celor insarcinati, prelevarea organelor sale, fie cu acordul lui (daca in timpul vietii el a fost inscris pe listele FNDO – Fisierul National al Donatorilor de Organe), fie cu cel al rudelor sale apropiate, in caz contrar, pentru a face obiectul unui transplant!
Conform Articolului R. 671-7-1 din CSP, moartea unui individ nu poate fi “declarata” decat daca criteriile de mai jos in conditiile unui stop cardiac sau respiratoriu care persista sunt satisfacute simultan :
1. Inconstienta totala si absenta activitatii motrice spontane
2. Inexistenta reflexelor trunchiului cerebral
3. Absenta totala a ventilatiei (aerisirii) spontane
Insa, Articolul R. 671-7–2 din CSP precizeaza ca daca decesul persoanei in cauza este
constatat clinic, dar ea este ventilata (aerisita) mecanic conservand astfel in corpul ei
functia hemodinamica, absenta aerisirii (ventilatiei) spontane trebuie sa fie verificata printr-o proba de hipercapnie.
Mai mult, in plus fata de cele trei criterii clinice mentionate in Articolul R. 671 - 7 – 1, trebuie atestat si caracterul ireversibil al distrugerii encefalului:
a) Fie prin doua encefalograme nule si aeractive efectuate la un interval de minimum 4 ore, realizate cu amplificare maximala pe perioada unei inregistrari de 30 de minute, rezultat care trebuie sa fie consemnat intr-un proces verbal de catre medicul care face interventia la fata locului si interpreteaza inregistrarile
b) Fie printr-o angiografie punand in evidenta oprorirea circulatiei encefalice, consemnat intr-un proces verbal de catre un medic specialist radiolog, un procedeu a carei valoare stiintifica nu poate fi pusa la indoiala
Astfel, din punct de vedere juridic si deci in mod oficial, prin moarte cerebrala, persoana poate fi declarata decedata !
Astazi, conform legislatiei in vigoare, criteriul mortii prin distrugerea creierului este singurul criteriu pe care jurisdictia accepta pentru constatarea decesului unui individ !
Pentru ca din punct de vedere medical, distrugerea sistemului nervos central este un proces ireversibil !
CONSTATAREA MORTII
Nu orice persoana este autorizata sa constate si sa consemneze un deces !
a) In cazul in care nu se pune problema prelevarii de organe, decesul poate fi constatat si consemnat intr-un proces verbal de catre orice medic autorizat, figurand pe lista Ordinului National al Medicilor in activitate, in urma caruia ofiterul starii civile este desemnat de catre Codul Civil, ca autoritate responsabila cu inregistrarea oficiala a mortii !
Numai dupa eliberarea certificatului de deces de catre ofiterul starii civile, persoanei decedate i se pot organiza ceremoniile funerare !
b) In cazul in care se pune problema prelevarii de organe, persoana aflata in faza de deces, in general este supusa unei reanimari prelungite si in acest caz, conform Articolului L 671-10 din CSP, procesul verbal de constatare a mortii si consemnarea ei trebuie efectuate de catre doi medici independenti unul de altul, precum si de echipa de medici responsabila cu prelevarea de organe!
Pentru a evita un eventual abuz, medicii insarcinati cu constatarea mortii sunt astfel alesi incat ei sa nu cunosca pe cel care urmneaza a fi grefat si nici persoana ale carei organe urmeaza a fi prelevate !
In aceste conditii, decesul nu este stabilit decat in baza angiografiei cerebrale, singura proba incontestabila a decesului avand valoare stiintifica recunoscut de lege in CSP !
Conform articolului R 671-7-3, paragraful IV, decretul din 2/12/1996, cei insarcinati cu constatarea mortii vor intocmi concomitent procesul verbal al decesului, precum si certificatul de deces solicitat de ofiterul starii civile (documente necesare pentru inhumarea corpului neinsufletit), in baza carora echipa insarcinata cu prelevarea de organe isi poate indeplinii misiunea in conditiile prevazute de lege.
Astfel, pare firesc sa ne punem intrebarile :
1. Putem intotdeauna stabili momentul exact al mortii ?
Nu! Nu in toate cazurile!
Pentru ca stabilirea datei exacte a mortii, necesita intotdeauna
existenta cadavrului, ceea ce in general lipseste in cazurile cand persoana decedata este diparuta!
In ipoteza disparitiei si a unei certitudini in privinta mortii, tribunalul teritorial in raza caruia domiciliaza persoana disparuta are competenta juridica sa o declare decedata!
In cazul unei incertitudini a mortii disparutului, acelasi tribunalul poate face aceasi declaratie, numai dupa zece ani de absenta a lui !
2. Putem beneficia in conditiile legii de Eutanasie in mediu spitalicesc?
Nu! Pentru ca Eutanasia nu este legiferata in Franta ! Si nici in majoritatea tarilor Uniunii
Europene! O exceptie face Olanda, una dintre tarile cele mai avansate din punct de vedere democratic, precum si din punctul de vedere al Drepturilor fundamentale ale omului !
Astfel, conform legii noi nu dispunem « liber » de corpul nostru !
Interdictia eutanasiei fiind unul dintre aplicatiile principiului indisponibilitatii corpului uman !
Mai mult, daca eutanasia « pasiva » este «relativ » tolerata in Franta si incepe sa fie din ce in ce mai mult « acceptata» din motive umanitare si in alte tari ale Uniunii Europene, eutanasia « activa » este pedepsita de lege ! Si atrage dupa sine si sanctiuni disciplinare, respectiv administrative !
Ea poate constitui o crima, cum ar fi in cazul delictului de neasistenta unei persoane aflate in pericol de moarte, a otravirii unei persoane, a provocarii unei siuncideri, sau o omucidere involuntara, daca ea este comisa de catre o persoana fizica sau juridica, insarcinate cu acompanierea persoanei aflate in faza terminala a unei boli incurabile !
Din contra, Legea n° 2005-370 din 22 aprilie 2005, privind drepturile bolnavilor aflati in faza terminala, autorizeaza medicul curant de a limita sau a inceta tratamentul aplicat, chiar si fara acordul acestora din urma, daca exista un pericol de moarte! (Art. L. 1111-4 din CSP)
In cazul eutanasiei « pasive » insa, « solicitata » de catre un bolnav in faza terminala a unei boli incurabile (cand acest lucru este posibil !), conform Decretului n° 2006-120 din 6 februarie 2006, medicul curant este obligat sa respecte un « algoritm » de procedura.
In primul rand, el trebuie sa ia aceasta decizie avand convingerea ferma ca procedura este absolut necesara si este si singura prin care se pune capat suferintei bolnavului si numai dupa ce s-a consultat cu intreaga echipa in a carei ingrijire se afla pacientul, din care face parte cel putin si un medic specialist, in calitate de « consultant » !
In al doilea rand, el are obligatia sa se consulte si cu membrii familiei bolnavului, care la randul lor trebuie sa fie de acord cu procedura, prin care in principiu se vor debransa aparatele care mentin in viata bolnavul sau se pune capat unui tratament care il mentine in viata, conform Articolului R. 4127-37 din CSP.
3. Putem solicita ajutorul unui membru al familiei, unei rude apropiate, unui
prieten, in conditiile legii, pentru a provoca o eutanasie ?
Nu ! Eutanasia « activa » asa cum am mentionat-o mai sus este considerata o crima si
se pedepseste conform legii ! In concluzie, ea nu poate fi practica de nimeni ! Nici de catre membri familiei, nici de catre prieteni, nici macar de catre medici, mai putin in acele tari in care eutanasia este autorizata prin lege !
Orice persoana care a asistat la un asemenea act, chiar in cazul in care nu a participat « activ » poate fi urmarita penal pentru « nedenuntare » de crima si complicitate la crima premeditata!
In schimb, bolnavul aflat in faza terminala a unei boli incurabile (cancer, SIDA, etc.,) care isi poate provoca « singur » eutanasia, nu poate fi pedepsit in conditiile legii, pentru ca in acest caz eutanasia poate fi « interpretata » ca sinucidere, un act solitar, nereprimat de lege !
Mentionam aici insa ca implicarea rudelor apropiate intr-un act de eutanasie provocata unei persone, ridica serioase probleme din punct de vedere juridic in cazul mostenirilor, in cazul distribuirii averilor !
Omuciderea, o crima premeditata, poate anula testamentul legat de succesiune !
In sfarsit, atragem atentia ca chiar si tentativa de eutanasie este pedepsita de lege, in aceleasi conditii ca si tentativa de crima premeditata !
4. Care sunt sanctiunile penale la care ne expunem in cazul eutanasiei « active » ?
Conform legislatiei in vigoare in Franta (dar si in majoritatea tarilor Uniunii Europene),
distingem urmatoarele doua cazuri distincte:
a) Omucidere, crima cu premeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal pentru un asemenea act este intre 30 de ani si inchisoare pe viata (Articolele 221-3, 222 - 7 si 222 - 8 din NCP)
b) Otravire provocand moartea, crima cu prmeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal in acest caz este pana la 30 de ani de recluziune criminala (Articolul 221 - 5 din NCP)
Retinem ca exemplu in acest caz o hotarare judecatoreasca data de catre Curtea de
Jurati (Juriul Popular) al TGI (Tribunalul de Inalta Instanta), « Ille et Vilaine » (Rennes, Bretania) din 11 martie 1998, cand, persoana care a provocat eutanasia a fost condamnata la 5 ani de inchisoare cu suspendare !
In cazul provocarii eutanasiei de catre medici, pe langa sanctiunile penale deja mai severe la care ei sunt expusi, exista intotdeauna si sanctiuni disciplinare si administrative!
Mutarea ! Retrogradarea dintr-o functie conducere ! Interdictia de a practica medicina pe o perioada limitata sau radierea definitiva de pe lista Ordinului Nartional al Medicilor in exercitiu !
Exemplu. Cazul lui Vincent HUMBERT
Pe 27 februarie 2006, Judecatorul de Instructie Anne Morvant de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) « Boulogne sur Mer » (Arras, Pas de Calais), prin ordonanta n°03012089 declara un « non-lieu » (incetarea urmaririi penale) contra Doamnei Marie Humbert, mama lui Vincent, precum si contra medicului sef al serviciului de reanimare si terapie intensiva al centrului hélio-marin din Berck, Frédéric Chaussoy, care de comun acord, la solicitarea lui Vincent, pe atunci in varsta de 21 de ani, devenit tetraplegic, mut si nevazator, in urma unui grav accident de circulatie, i-au provocat o eutanasie « activa » pe 24 septembrie 2003 !
Aprofundarea dosarului.
In urma unui grav accident de circulatie pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert devine tetraplegic. Nesuportand sa mai traiasca, face o serie de demersuri pe langa autoritatile administrative franceze ca sa i se aprobe provocarea unei eutanasii « active »!
Numele lui devine celebru datorita unei scrisori adresate in acest sens presedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac si ulterior facuta publica, care la randul lui i-a refuzat doleanta, cerandu-i « sa regaseasca gustul vietii » ca « ordin al Presedintelui Republicii »!
Cronologic :
Pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert, in urma unui grav accident de circulatie cade intr-o coma profunda timp de 9 luni, in urma caruia ramane tetraplegic, mut si nevazator !
In decembrie 2002, gratie auzului si a activitatii cerebrale care îi raman intacte, precum si a unor mijloace de comunicare puse la punct de catre terapeutul sau Chantal, el solicita, Preseedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac, « dreptul de a muri » prin provocarea unei eutanasii « active », care îi refuza categoric acesta dorinta !
Pe 24 septembrie 2003, Marie Humbert, mama lui Vincent, îi provoaca o eutanasie « activa » (ceea ce semnalase ca intentie, inca din 21 septembrie !) administrand o cantitate considerabila de pentobarbital de sodiu, in urma caruia Vincent cade din nou intr-o coma profunda.
In urma gestului ei, este imediat retinuta de autoritatile politienesti si acuzata de tentativa de omor cu premedetitare.
Pe 25 septembrie 2003, apare cartea lui Vincent, scrisa dupa accident, intitulata « Va solicit dreptul de a muri » ! Ecranizarea ei in regia lui Marc Angélo, pe TF1-cel mai important si urmarit canal de televiziune francez, urmeaza sa fie difuzata intr-un telefilm in acest an !
Pe 26 septembrie 2003, Dr. Frédéric Chaussoy, cu acordul mamei, decide sa puna capat starii de agonie in care cazuse Vincent in urma eutanasiei « active » provocate de catre mama lui, administrandu-i clorura de potasiu si sistand complet masurile de reanimare!
Pe 2 ianuarie 2006, un « non-lieu » este solicitat de catre parchetul insarcinat cu judecarea dosarului Humbert, in care Marie Vincent este inculpat cu capul de acuzare « otravire cu premeditare », iar Dr. Frédéric Chaussoy cu cel de « administrare de substante toxice » !
Pe 27 februarie, Judecatorul de Instructie Anne Morvant care instruia dosarul Humbert, declara un « non-lieu » in favoarea D-nei Humbert si al Dr. Chaussoy (scoaterea lor de sub urmarire penala) si ei sant pusi in libertate !
De atunci, Marie Humbert, mama lui Vincent, se zbate pentru promulgarea unei legi, « Vintent Humbert », care sa permita depenalizarea legala a eutanasiei « active » in cazurile exceptionale !
Peste o jumatate de million de persoane (printre care si personalitati ale vietii social-politice, oameni de stiinta, de cultura si de arta, etc.,) au semnat si contrasemnat petitia lansata de catre Marie Vincent !
COMENTARIUL AUTORULUI
Dosarul « Vincent Humbert » nu este un unicat in « istoria » eutanasiei franceze, in particular, si al celei europene, in general !
Insa, este pentru prima oara, cand un « condamnat fara mila la suferinta pe viata », solicita unui presedinte de stat, aprobarea provocarii unei eutanasii « active » !
Adica, dreptul de a renunta la viata, dreptul de a muri in demnitate, avand in vederea diagnosticul pacientului !
In urma scandalului, precum si a reactiei opiniei publice declansate de Dosarul « Vincent Humbert », conform unei ordonante din 22 aprilie 2005, legislatia franceza « tolereaza » euthanasia « pasiva » in cazul bolilor incurabile pentru a pune capat suferintei pacientului!
Insa, Vincent Humbert, nu suferea de o boala declarata incurabila, cel putin, oficial !
Cum ar fi cancerul, SIDA, etc., care mai devreme sau mai tarziu, cu sau fara voia
noastra, « aduc » moartea, inainte de « termen » !
Starea lui de sanatate era stabila ! Numai ca el nu se putea bucura de viata, « la comanda », asa cum îi « ordonase » presedintele Frantei !
Intr-o asemenea situatie, eutanasia este strict interzisa !
Chiar si cea « pasiva », evident ! Pentru ca cea « activa », oricum este pedepsita de lege !
Astfel, atat mama lui Vincent, Marie Vincent cat si medicul sef al unitatii de terapie intensiva si reanimare, Dr. Frédéric Chaussoy, conform legii ar fi putut fi condamnati la 30 de ani de recluziune criminala sau chiar la inchisoare pe viata !
Ceea ce nu s-a intamplat !
Pentru ca Justitia s-a aratat « binevoitoare »!
Si este rar cand justitia franceza este « intelegatoare » si « toleranta » !
Mai mult ca sigur, chiar si Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a fost si el « consultat », direct sau indirect in ceea ce priveste « sentinta » !
In sfarsit, cei care se afla in faza terminala a unei boli incurabile « condamnati la moarte » si asteapta « in culoarele mortii », conform Legii din 4 martie 2002, au dreptul sa beneficieze de orice mijloce, de orice natura ar fi ele, de care dispune unitatea de terapie de « Soins palliatifs », in care se afla internati, pentru ameliorarea suferintei lor!
Ceea ce este foarte « vag », dar este si foarte « cuprinztor » !
Ceea ce « inzestreaza » practic cu puteri « nelimitate » pe cei responsabili de ingrijirea bolnavilor aflati in faza terminala ale bolilor declarate, incurabile !
In plus, Legea din 22 aprilie 2005, prin Decretul n° 2006-122 din 6 februarie 2006, prevede si un dispozitiv “complementar” care “converge” in sens “tare” catre ceea ce numim eutanasie!
Si atunci, de ce sa fim ipocriti ? De ce sa nu legiferam eutanasia, indiferent de forma ei, « pasiva » sau « activa », daca provocarea ei este solicitata de pacient, pentru a pune capat suferintei acestuia ?
In urma procesului Vincent Humbert, exact 2.134 de persoane insarcinate cu acompanierea persoanelor aflate in faza terminala ale unor boli incurabile (Soins palliatifs) au solicitat intr-un comunicat publicat saptamana trecuta o « noua » lege, clara, concreta care sa autorizeze eutanasia in cazurile exceptionale, disperate !
Pentru a raspunde acestor solicitari, Avocatul General al Acuzarii, Frédéric Bernardo, reprezentand Ministerul Public a angajat un dialog cu Frédéric Chaussoy, privind legea votata si in Belgia in 2002 !
Din dezbateri rezulta clar ca “legea Leonetti” (Franta) votata in 2005 permite sistarea tratamentului pacientului care il mentine in viata, pentru a-l ajuta sa moara in demnitate !
Este insa vorba de eutanasie « pasiva » !
Exista insa numeroase cazuri in care eutanasia « pasiva » nu este « eficace » ! (vom reveni cu detalii intr-un articol urmator « Eutanasia » !)
Cu alte cuvinte, pentru a muri, de multe ori avem nevoie de ajutorul celor din jurul nostru, cei care ne iubesc, cei care ne respecta, cei care ne ingrijesc !
De la ei asteptam un gest « salvator», acel gest care ne permite sa murim in demnitate !
In nenumarate cazuri insa, « pasivitatea » acestui gest este o conditie necesara, dar nu si suficienta !
Vorbim atunci de eutanasie « activa » !
Este « viza » pe care o solicitam pentru a trece in nefiinta!
Pentru a pune capat durerilor si suferintei in “culoarele mortii”!
"
(*) Articol prezentat in limba franceza, inclusiv cu partea a doua "Eutanasia"
Prof. univ. dr. Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris, Corespondent, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
Nu exista nicio definitie juridica a mortii !
Si asta in ciuda faptului ca noi toti suntem muritori, fara deosebire de rasa, religie si sex! Ca Moartea "face parte" din viata noastra si odata nascuti, noi toti suntem condamnati la moarte!
Fara deosebire de originea noastra sociala ! Fara deosebire de statutul nostru social !
Cu atat mai mult cu cat, imaginea pe care noi o avem despre moarte este o mostenire a culturii noastre !
Iar frica noastra de moarte, mai rea ca moartea insasi, este proportionala cu frica noastra de a iubi !
PREAMBUL
Legislatia are nevoie de criterii « standard », invariabile si precise pentru determinarea momentului « exact » al decesului! A mortii clinice, respectiv, biologice, in special in cazul prelevarii de organe care pot face posibilia salvarea altor vieti!
Astfel, in Franta, in Codul Sanatatii Publice (CSP), Decretul nr.96 – 1041 din 2 decembrie 1996 si Circulara nr.96 – 733 din 4 decembrie 1996, luand in consideratie si « Legea bioeticii » nr.94 – 654 din 29 iulie 1994 relativ la utilizarea elementelor si produselor corpului omenesc, sunt prevazute cu « precizie » conditiile legale in care un individ poate fi « declarat » mort, permitand astfel celor insarcinati, prelevarea organelor sale, fie cu acordul lui (daca in timpul vietii el a fost inscris pe listele FNDO – Fisierul National al Donatorilor de Organe), fie cu cel al rudelor sale apropiate, in caz contrar, pentru a face obiectul unui transplant!
Conform Articolului R. 671-7-1 din CSP, moartea unui individ nu poate fi “declarata” decat daca criteriile de mai jos in conditiile unui stop cardiac sau respiratoriu care persista sunt satisfacute simultan :
1. Inconstienta totala si absenta activitatii motrice spontane
2. Inexistenta reflexelor trunchiului cerebral
3. Absenta totala a ventilatiei (aerisirii) spontane
Insa, Articolul R. 671-7–2 din CSP precizeaza ca daca decesul persoanei in cauza este
constatat clinic, dar ea este ventilata (aerisita) mecanic conservand astfel in corpul ei
functia hemodinamica, absenta aerisirii (ventilatiei) spontane trebuie sa fie verificata printr-o proba de hipercapnie.
Mai mult, in plus fata de cele trei criterii clinice mentionate in Articolul R. 671 - 7 – 1, trebuie atestat si caracterul ireversibil al distrugerii encefalului:
a) Fie prin doua encefalograme nule si aeractive efectuate la un interval de minimum 4 ore, realizate cu amplificare maximala pe perioada unei inregistrari de 30 de minute, rezultat care trebuie sa fie consemnat intr-un proces verbal de catre medicul care face interventia la fata locului si interpreteaza inregistrarile
b) Fie printr-o angiografie punand in evidenta oprorirea circulatiei encefalice, consemnat intr-un proces verbal de catre un medic specialist radiolog, un procedeu a carei valoare stiintifica nu poate fi pusa la indoiala
Astfel, din punct de vedere juridic si deci in mod oficial, prin moarte cerebrala, persoana poate fi declarata decedata !
Astazi, conform legislatiei in vigoare, criteriul mortii prin distrugerea creierului este singurul criteriu pe care jurisdictia accepta pentru constatarea decesului unui individ !
Pentru ca din punct de vedere medical, distrugerea sistemului nervos central este un proces ireversibil !
CONSTATAREA MORTII
Nu orice persoana este autorizata sa constate si sa consemneze un deces !
a) In cazul in care nu se pune problema prelevarii de organe, decesul poate fi constatat si consemnat intr-un proces verbal de catre orice medic autorizat, figurand pe lista Ordinului National al Medicilor in activitate, in urma caruia ofiterul starii civile este desemnat de catre Codul Civil, ca autoritate responsabila cu inregistrarea oficiala a mortii !
Numai dupa eliberarea certificatului de deces de catre ofiterul starii civile, persoanei decedate i se pot organiza ceremoniile funerare !
b) In cazul in care se pune problema prelevarii de organe, persoana aflata in faza de deces, in general este supusa unei reanimari prelungite si in acest caz, conform Articolului L 671-10 din CSP, procesul verbal de constatare a mortii si consemnarea ei trebuie efectuate de catre doi medici independenti unul de altul, precum si de echipa de medici responsabila cu prelevarea de organe!
Pentru a evita un eventual abuz, medicii insarcinati cu constatarea mortii sunt astfel alesi incat ei sa nu cunosca pe cel care urmneaza a fi grefat si nici persoana ale carei organe urmeaza a fi prelevate !
In aceste conditii, decesul nu este stabilit decat in baza angiografiei cerebrale, singura proba incontestabila a decesului avand valoare stiintifica recunoscut de lege in CSP !
Conform articolului R 671-7-3, paragraful IV, decretul din 2/12/1996, cei insarcinati cu constatarea mortii vor intocmi concomitent procesul verbal al decesului, precum si certificatul de deces solicitat de ofiterul starii civile (documente necesare pentru inhumarea corpului neinsufletit), in baza carora echipa insarcinata cu prelevarea de organe isi poate indeplinii misiunea in conditiile prevazute de lege.
Astfel, pare firesc sa ne punem intrebarile :
1. Putem intotdeauna stabili momentul exact al mortii ?
Nu! Nu in toate cazurile!
Pentru ca stabilirea datei exacte a mortii, necesita intotdeauna
existenta cadavrului, ceea ce in general lipseste in cazurile cand persoana decedata este diparuta!
In ipoteza disparitiei si a unei certitudini in privinta mortii, tribunalul teritorial in raza caruia domiciliaza persoana disparuta are competenta juridica sa o declare decedata!
In cazul unei incertitudini a mortii disparutului, acelasi tribunalul poate face aceasi declaratie, numai dupa zece ani de absenta a lui !
2. Putem beneficia in conditiile legii de Eutanasie in mediu spitalicesc?
Nu! Pentru ca Eutanasia nu este legiferata in Franta ! Si nici in majoritatea tarilor Uniunii
Europene! O exceptie face Olanda, una dintre tarile cele mai avansate din punct de vedere democratic, precum si din punctul de vedere al Drepturilor fundamentale ale omului !
Astfel, conform legii noi nu dispunem « liber » de corpul nostru !
Interdictia eutanasiei fiind unul dintre aplicatiile principiului indisponibilitatii corpului uman !
Mai mult, daca eutanasia « pasiva » este «relativ » tolerata in Franta si incepe sa fie din ce in ce mai mult « acceptata» din motive umanitare si in alte tari ale Uniunii Europene, eutanasia « activa » este pedepsita de lege ! Si atrage dupa sine si sanctiuni disciplinare, respectiv administrative !
Ea poate constitui o crima, cum ar fi in cazul delictului de neasistenta unei persoane aflate in pericol de moarte, a otravirii unei persoane, a provocarii unei siuncideri, sau o omucidere involuntara, daca ea este comisa de catre o persoana fizica sau juridica, insarcinate cu acompanierea persoanei aflate in faza terminala a unei boli incurabile !
Din contra, Legea n° 2005-370 din 22 aprilie 2005, privind drepturile bolnavilor aflati in faza terminala, autorizeaza medicul curant de a limita sau a inceta tratamentul aplicat, chiar si fara acordul acestora din urma, daca exista un pericol de moarte! (Art. L. 1111-4 din CSP)
In cazul eutanasiei « pasive » insa, « solicitata » de catre un bolnav in faza terminala a unei boli incurabile (cand acest lucru este posibil !), conform Decretului n° 2006-120 din 6 februarie 2006, medicul curant este obligat sa respecte un « algoritm » de procedura.
In primul rand, el trebuie sa ia aceasta decizie avand convingerea ferma ca procedura este absolut necesara si este si singura prin care se pune capat suferintei bolnavului si numai dupa ce s-a consultat cu intreaga echipa in a carei ingrijire se afla pacientul, din care face parte cel putin si un medic specialist, in calitate de « consultant » !
In al doilea rand, el are obligatia sa se consulte si cu membrii familiei bolnavului, care la randul lor trebuie sa fie de acord cu procedura, prin care in principiu se vor debransa aparatele care mentin in viata bolnavul sau se pune capat unui tratament care il mentine in viata, conform Articolului R. 4127-37 din CSP.
3. Putem solicita ajutorul unui membru al familiei, unei rude apropiate, unui
prieten, in conditiile legii, pentru a provoca o eutanasie ?
Nu ! Eutanasia « activa » asa cum am mentionat-o mai sus este considerata o crima si
se pedepseste conform legii ! In concluzie, ea nu poate fi practica de nimeni ! Nici de catre membri familiei, nici de catre prieteni, nici macar de catre medici, mai putin in acele tari in care eutanasia este autorizata prin lege !
Orice persoana care a asistat la un asemenea act, chiar in cazul in care nu a participat « activ » poate fi urmarita penal pentru « nedenuntare » de crima si complicitate la crima premeditata!
In schimb, bolnavul aflat in faza terminala a unei boli incurabile (cancer, SIDA, etc.,) care isi poate provoca « singur » eutanasia, nu poate fi pedepsit in conditiile legii, pentru ca in acest caz eutanasia poate fi « interpretata » ca sinucidere, un act solitar, nereprimat de lege !
Mentionam aici insa ca implicarea rudelor apropiate intr-un act de eutanasie provocata unei persone, ridica serioase probleme din punct de vedere juridic in cazul mostenirilor, in cazul distribuirii averilor !
Omuciderea, o crima premeditata, poate anula testamentul legat de succesiune !
In sfarsit, atragem atentia ca chiar si tentativa de eutanasie este pedepsita de lege, in aceleasi conditii ca si tentativa de crima premeditata !
4. Care sunt sanctiunile penale la care ne expunem in cazul eutanasiei « active » ?
Conform legislatiei in vigoare in Franta (dar si in majoritatea tarilor Uniunii Europene),
distingem urmatoarele doua cazuri distincte:
a) Omucidere, crima cu premeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal pentru un asemenea act este intre 30 de ani si inchisoare pe viata (Articolele 221-3, 222 - 7 si 222 - 8 din NCP)
b) Otravire provocand moartea, crima cu prmeditare. Pedeapsa prevazuta in Codul Penal in acest caz este pana la 30 de ani de recluziune criminala (Articolul 221 - 5 din NCP)
Retinem ca exemplu in acest caz o hotarare judecatoreasca data de catre Curtea de
Jurati (Juriul Popular) al TGI (Tribunalul de Inalta Instanta), « Ille et Vilaine » (Rennes, Bretania) din 11 martie 1998, cand, persoana care a provocat eutanasia a fost condamnata la 5 ani de inchisoare cu suspendare !
In cazul provocarii eutanasiei de catre medici, pe langa sanctiunile penale deja mai severe la care ei sunt expusi, exista intotdeauna si sanctiuni disciplinare si administrative!
Mutarea ! Retrogradarea dintr-o functie conducere ! Interdictia de a practica medicina pe o perioada limitata sau radierea definitiva de pe lista Ordinului Nartional al Medicilor in exercitiu !
Exemplu. Cazul lui Vincent HUMBERT
Pe 27 februarie 2006, Judecatorul de Instructie Anne Morvant de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) « Boulogne sur Mer » (Arras, Pas de Calais), prin ordonanta n°03012089 declara un « non-lieu » (incetarea urmaririi penale) contra Doamnei Marie Humbert, mama lui Vincent, precum si contra medicului sef al serviciului de reanimare si terapie intensiva al centrului hélio-marin din Berck, Frédéric Chaussoy, care de comun acord, la solicitarea lui Vincent, pe atunci in varsta de 21 de ani, devenit tetraplegic, mut si nevazator, in urma unui grav accident de circulatie, i-au provocat o eutanasie « activa » pe 24 septembrie 2003 !
Aprofundarea dosarului.
In urma unui grav accident de circulatie pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert devine tetraplegic. Nesuportand sa mai traiasca, face o serie de demersuri pe langa autoritatile administrative franceze ca sa i se aprobe provocarea unei eutanasii « active »!
Numele lui devine celebru datorita unei scrisori adresate in acest sens presedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac si ulterior facuta publica, care la randul lui i-a refuzat doleanta, cerandu-i « sa regaseasca gustul vietii » ca « ordin al Presedintelui Republicii »!
Cronologic :
Pe 24 septembrie 2000, Vincent Humbert, in urma unui grav accident de circulatie cade intr-o coma profunda timp de 9 luni, in urma caruia ramane tetraplegic, mut si nevazator !
In decembrie 2002, gratie auzului si a activitatii cerebrale care îi raman intacte, precum si a unor mijloace de comunicare puse la punct de catre terapeutul sau Chantal, el solicita, Preseedintelui Republicii Franceze, Jacques Chirac, « dreptul de a muri » prin provocarea unei eutanasii « active », care îi refuza categoric acesta dorinta !
Pe 24 septembrie 2003, Marie Humbert, mama lui Vincent, îi provoaca o eutanasie « activa » (ceea ce semnalase ca intentie, inca din 21 septembrie !) administrand o cantitate considerabila de pentobarbital de sodiu, in urma caruia Vincent cade din nou intr-o coma profunda.
In urma gestului ei, este imediat retinuta de autoritatile politienesti si acuzata de tentativa de omor cu premedetitare.
Pe 25 septembrie 2003, apare cartea lui Vincent, scrisa dupa accident, intitulata « Va solicit dreptul de a muri » ! Ecranizarea ei in regia lui Marc Angélo, pe TF1-cel mai important si urmarit canal de televiziune francez, urmeaza sa fie difuzata intr-un telefilm in acest an !
Pe 26 septembrie 2003, Dr. Frédéric Chaussoy, cu acordul mamei, decide sa puna capat starii de agonie in care cazuse Vincent in urma eutanasiei « active » provocate de catre mama lui, administrandu-i clorura de potasiu si sistand complet masurile de reanimare!
Pe 2 ianuarie 2006, un « non-lieu » este solicitat de catre parchetul insarcinat cu judecarea dosarului Humbert, in care Marie Vincent este inculpat cu capul de acuzare « otravire cu premeditare », iar Dr. Frédéric Chaussoy cu cel de « administrare de substante toxice » !
Pe 27 februarie, Judecatorul de Instructie Anne Morvant care instruia dosarul Humbert, declara un « non-lieu » in favoarea D-nei Humbert si al Dr. Chaussoy (scoaterea lor de sub urmarire penala) si ei sant pusi in libertate !
De atunci, Marie Humbert, mama lui Vincent, se zbate pentru promulgarea unei legi, « Vintent Humbert », care sa permita depenalizarea legala a eutanasiei « active » in cazurile exceptionale !
Peste o jumatate de million de persoane (printre care si personalitati ale vietii social-politice, oameni de stiinta, de cultura si de arta, etc.,) au semnat si contrasemnat petitia lansata de catre Marie Vincent !
COMENTARIUL AUTORULUI
Dosarul « Vincent Humbert » nu este un unicat in « istoria » eutanasiei franceze, in particular, si al celei europene, in general !
Insa, este pentru prima oara, cand un « condamnat fara mila la suferinta pe viata », solicita unui presedinte de stat, aprobarea provocarii unei eutanasii « active » !
Adica, dreptul de a renunta la viata, dreptul de a muri in demnitate, avand in vederea diagnosticul pacientului !
In urma scandalului, precum si a reactiei opiniei publice declansate de Dosarul « Vincent Humbert », conform unei ordonante din 22 aprilie 2005, legislatia franceza « tolereaza » euthanasia « pasiva » in cazul bolilor incurabile pentru a pune capat suferintei pacientului!
Insa, Vincent Humbert, nu suferea de o boala declarata incurabila, cel putin, oficial !
Cum ar fi cancerul, SIDA, etc., care mai devreme sau mai tarziu, cu sau fara voia
noastra, « aduc » moartea, inainte de « termen » !
Starea lui de sanatate era stabila ! Numai ca el nu se putea bucura de viata, « la comanda », asa cum îi « ordonase » presedintele Frantei !
Intr-o asemenea situatie, eutanasia este strict interzisa !
Chiar si cea « pasiva », evident ! Pentru ca cea « activa », oricum este pedepsita de lege !
Astfel, atat mama lui Vincent, Marie Vincent cat si medicul sef al unitatii de terapie intensiva si reanimare, Dr. Frédéric Chaussoy, conform legii ar fi putut fi condamnati la 30 de ani de recluziune criminala sau chiar la inchisoare pe viata !
Ceea ce nu s-a intamplat !
Pentru ca Justitia s-a aratat « binevoitoare »!
Si este rar cand justitia franceza este « intelegatoare » si « toleranta » !
Mai mult ca sigur, chiar si Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a fost si el « consultat », direct sau indirect in ceea ce priveste « sentinta » !
In sfarsit, cei care se afla in faza terminala a unei boli incurabile « condamnati la moarte » si asteapta « in culoarele mortii », conform Legii din 4 martie 2002, au dreptul sa beneficieze de orice mijloce, de orice natura ar fi ele, de care dispune unitatea de terapie de « Soins palliatifs », in care se afla internati, pentru ameliorarea suferintei lor!
Ceea ce este foarte « vag », dar este si foarte « cuprinztor » !
Ceea ce « inzestreaza » practic cu puteri « nelimitate » pe cei responsabili de ingrijirea bolnavilor aflati in faza terminala ale bolilor declarate, incurabile !
In plus, Legea din 22 aprilie 2005, prin Decretul n° 2006-122 din 6 februarie 2006, prevede si un dispozitiv “complementar” care “converge” in sens “tare” catre ceea ce numim eutanasie!
Si atunci, de ce sa fim ipocriti ? De ce sa nu legiferam eutanasia, indiferent de forma ei, « pasiva » sau « activa », daca provocarea ei este solicitata de pacient, pentru a pune capat suferintei acestuia ?
In urma procesului Vincent Humbert, exact 2.134 de persoane insarcinate cu acompanierea persoanelor aflate in faza terminala ale unor boli incurabile (Soins palliatifs) au solicitat intr-un comunicat publicat saptamana trecuta o « noua » lege, clara, concreta care sa autorizeze eutanasia in cazurile exceptionale, disperate !
Pentru a raspunde acestor solicitari, Avocatul General al Acuzarii, Frédéric Bernardo, reprezentand Ministerul Public a angajat un dialog cu Frédéric Chaussoy, privind legea votata si in Belgia in 2002 !
Din dezbateri rezulta clar ca “legea Leonetti” (Franta) votata in 2005 permite sistarea tratamentului pacientului care il mentine in viata, pentru a-l ajuta sa moara in demnitate !
Este insa vorba de eutanasie « pasiva » !
Exista insa numeroase cazuri in care eutanasia « pasiva » nu este « eficace » ! (vom reveni cu detalii intr-un articol urmator « Eutanasia » !)
Cu alte cuvinte, pentru a muri, de multe ori avem nevoie de ajutorul celor din jurul nostru, cei care ne iubesc, cei care ne respecta, cei care ne ingrijesc !
De la ei asteptam un gest « salvator», acel gest care ne permite sa murim in demnitate !
In nenumarate cazuri insa, « pasivitatea » acestui gest este o conditie necesara, dar nu si suficienta !
Vorbim atunci de eutanasie « activa » !
Este « viza » pe care o solicitam pentru a trece in nefiinta!
Pentru a pune capat durerilor si suferintei in “culoarele mortii”!
"
Trimis de ThomasCsinta la 29 Decembrie 2008, ora 08:55
PEDEAPSA CAPITALA (*)
In direct de la Paris:
Prof. univ. dr. Thomas CSINTA, Director Programme MASS, CUFR-Bucuresti, Jurnalist de Investigatie, Atasat de Presa, Paris
(*) Publicat in Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepurilor Omului-OADO, nr.9 (51), septembrie/2004, simultan in limbile romana si franceza
Nota:
Autorul consultind peste 30 de lucrari ale “abolitionistilor” francezi consacrati, nu reproduce fidel nici opinile si nici interpretarile acestora relativ la Pedeapsa Capitala. Exprimind un punct de vedere strict personal, eventualele erori de interpretare sau abateri de la punctele lor de vedere pot fi imputate numai autorului acestei lucrari!
Problema Pedepsei Capitale-Pedeapsa cu Moartea, ramine una dintre cele mai complexe si controversate probleme cu care se confrunta juridictiile statelor, atit care le aplica inca cit si ale celor care le-au abolit, deja, de la instaurarea ei in antichitate, “fundamentata” ulterior in Evul Mediu, si “desavirsita” in Epoca Moderna a zilelor noastre.
Caracteristica (inca!) atit marilor democratii recunoscute cit si societatilor mai putin avansate democratic, utilitatea acestei pedepse atit pe plan social-moral cit si pe plan juridico-politic ridica o serie de semne de intrebari la care un raspuns simplu si coerent, general si impartial nu poate fi formulat avind in vedere “dimensiunea” parametrilor actelor criminale precum si contextul in care ele au fost comise tinind cont si de circumstantele agravante sau atenuante de rigoare, care le insotesc!
Nu rare au fost si sint situatiile in care puternicul conflict declansat, apoi instaurat, intre diferite sondaje populare de opinie, referitor la acest subiect si constitutia tarii, au blocat ani, zeci sau sute de ani procesul de abolire a acestei pedepse, considerat astazi, fara rezerve, un pas progresist important sub toate aspectele in istoria omenirii in general si, in istoria societatilor abolitioniste, in particular.
O trecere in revista a unor detalii de anvergura referitor la aceasta tema nu este posibila din cauza spatiului limitat de care dispunem. Vom incerca totusi sa punem in evidenta intr-o forma unitara etapele fundamentale care au marcat aceasta pedeapsa de-a lungul timpului, considerata ca cea mai importanta in ierarhia pedepselor aplicate de legislator, precum si al lungului proces care a condus la abolirea ei intr-unul din statele cele mai avansate democratic si civilizate din lume, Franta.
Acest lucru pare justicat si datorita faptului ca abolirea acestei pedepse a opus cea mai mare “rezistenta” si a creat cele mai mari probleme atit pe plan juridic cit si social, in Franta, ea fiind ultimul stat din Europa Occidentala, care in ciuda democratiei sale avansate de care se bucura si a unei majoritati populare de 63% pentru mentinerea acestei pedepse, adopta in sfarsit dupa instaurarea primului mandat Mitterrand, in Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, (cu 367 voturi pentru! si 113 contra), abolirea pedepsei capitale pentru orice fel de crima pedepsita de codul penal francez.
PRO SI CONTRA
Rolul si utilitatea Pedepsei Capitale precum si dorinta abolirii ei, cronologic vorbind, a fost ridicata cu mult inainte de aparitia ghilotinei, masina mecanica a terorii si a groazei care a curmat viata a sute si sute de condamnati la moarte, considerata “umana” si “democratica” de cel care a propus-o justitiei franceze in 1789, Joseph-Ignace GUILLOTIN, medic si om politic francez, fost membru al Adunarii Nationale post-revolutionare.
Partizanii ei se justifica prin faptul ca ea fost intotdeauna practicata de catre popoarele ”cuminti” si civilizate, pentru necesitatea pedepsirii vinovatului cu o pedeapsa echivalenta cu cea care a comis!
Mai presus de asta, aceasta pedeapsa este necesara ca o masura de protectie a societatii, avind in vedere ca un nerecedivist neiertat si executat nu poate recidiva. Inchisoarea pe viata insa, cu posibilitatea eliberarii conditionate, nu elimina riscul de a recidiva, pentru ca cel condamnat la inchisoare pe viata, poate evada sau poate fi eliberat conditionat si deci poate…recidiva!
In sfarsit, exista si problema economica! Este complet “revoltator” faptul ca societatea sa “intretina” un criminal 20-30 de ani in detentie pe banii contribuabililor pentru ca odata cu eliberarea lui sa-i”permita” si o eventuala ..recidiva!
Legea lui Talion: a pedepsi omul acolo unde a gresit si conform greselii lui, o regasim si la pictorii DORE, BOSCH, BRUEGEL sau in lucrarile literare ale lui DANTE (Divina Comedie) si SARTRE (Cu usile inchise)
Abolitionistii, (punct de vedere sustinut si de autorul acestui articol!) considera ca viata este un “dar”, al naturii (indiferent de modul ateist sau credincios… al interpretarii!), care nu este ”oferita” decit intr-un singur…exemplar! In concluzie, a pune capat ei cu buna stiinta, cu sau fara cruzime, este…o crima!Iar, a raspunde la crima, prin …crima este…inuman! Deci Omul nu poate accepta asa ceva! Este contrar drepturilor sale fundamentale.
Pe de alta parte, majoritatea crimelor comise au loc in niste situatii ”speciale” pe fondul unor circumstante atenuante, care ulterior, sint regretate profund de cel care le-a comis, mai putin in cazul in care individul poseda grave tulburari psihice, caz in care, crima comisa nici nu-i poate fi imputata, el fiind iresponsabil in momentul comiterii actului!
In sfarsit, fiecare criminal, chiar si cel mai odios, are ceva ”bun” in el! Este ceea ce trebuie…”recuperat” si ulterior, ”fructificat”! In felul acesta recidiva este practic…exclusa, in special dupa ani grei de detentie, in care reperele omului…se modifica in general, …in bine! Mai mult, exista un numar considerabil de crime, despre care nu stim exact nici unde si nici cine le-a … comis! Nu avem deci nici o certitudine in privinta…inculpatului!
In acest caz, daca cea mai mica indoiala exista, unui “potential” nevinovat nu i se poate “retrage” dreptul lui fundamental…de a trai! Sint numeroase cazuri de erori judiciare, executia fiind un proces ireversibil ea pune capat oricarei sperante de reabilitare!
Experienta arata ca in numeroase cazuri, persoane ”zdrobite” social, retinute ani de zile in fundul celulelor centrelor de detentie, se pot reabilita chiar daca au fost vinovati si au comis acte criminale grave!
Sentimentul de libertate atit de mult caracteristic omului, este si mai profund la cel nevinovat! (Autorul articolului de fata fiind direct implicat in cadrul unui program MASS-Matematici Aplicate in Stiintele Sociale in conducerea unui proiect de cercetare legat de posibilitatea readaptabilitatii in societate a criminalilor periculosi, recidivisti)
Printre marii abolitionistii, inca de pe vrmea lui GUILLOTIN, putem mentiona personalitati marcante ale culturii si vietii politice ca MONTESQUIEU, VOLTAIRE, BECARIA (Delicte si Pedepse,1764) iar mai tarziu pe LAMARTIN, HUGO, Maurice BARRE, Aristid BRIAND, Jules LEMIRE si Jean JAURES.
Mentionam aici insa ca, inculpatului, condamnat la moarte nu-i mai ramane decit o singura sansa de a scapa de…executie: Gratierea Presidentiala! Intotdeauna posibila, fara ca presedintele sa-si justifice actul !
Utilizat in general in cazuri iesite din comun, aceasta gratiere este destul de “aleatoare” si puternic influenta de “climatul” social-politic (alegeri, opinie publica, etc.) in care mijloacele mass-media joaca un rol foarte important!
ABOLIREA
Pentru ca in Franta dilema “Pro si Contra “Abolirii Pedepsei Capitale sa “atinga” o dimensiune de proportii, de anvergura (internationala, chiar!), trebuie insa asteptat… mandatul lui GISCARD d’ESTAING (1974-1981)
Desi om politic de”dreapta” (Leader al partidului UDF) de inalta tinuta morala si politica, intelectual de inalta clasa, om de litere, european convins (elaborind bazele legislatiei europene!), pacifist, (aztazi Membru al Academiei Franceze!), GISCARD, ar fi fost ”favorabil”…abolirii Pedepsei cu …moartea!
Contextul social-politic, national (dar si international!) al timpului “nu i-a permis”…insa sa
se declare in “direct”, deschis,…abolitionist!
Prins intre “ciocan” si “nicovala” climatului politic din ceea de a doua jumatate al deceniului opt, mai exact intre opinia politica internationala, (Franta fiind singurul stat din Europa Occidentala care mai aplica pedeapsa cu moartea!) si…opinia publica franceza, favorabila pedepsei cu moartea intr-un procent de aproape 70%, (de care “avea nevoie” pentru un eventual, al doilea…mandat), GISCARD, “legat de maini” si de “picioare” nu si-a “putut” pronunta public…optiunea, facuta insa fara nici o ezitare sau ambiguitate, de titularul noului mandat, Francois MITTERRAND!
Este momentul cind dilema “Pro si Contra” abolirii Pedepsei Capitale isi atinge…apogeul!
Reprezentant al “aristocratiei intelectuale” sau al ”intelectualitatii aristocrate” franceze, mare umanist, titular a doua mandate prezidentiale (in total 14 ani!), care a marcat istoria Frantei pe toate planurile: social-politic, juridic, economic, MITTERRAND a fost invins la limita de GISCARD in 1974! In 1981 insa, el castiga ”detasat” alegerile prezidentiale, in ciuda faptului ca s-a pronuntat public, deschis, inainte de….alegeri, ca…. abolitinist convins, avind convingerea ferma ca Pedeapsa Capitala este o …crima, “sub acoperire” si “legalizata”, comisa…de legislator!
Astfel, alegerea lui MITTERRAND in functia de Presedinte al Frantei pe 10 mai in 1981, pune capat, executiilor barbare si scoate din uz definitiv ghilotina, considerata o “rusine” de…abolitionisti si de partizanii drepturilor omului!
“Misiunea” de a duce la bun sfarsit “optiunea” abolitionista manifestata inainte de alegeri, MITTERRAND o incredinteaza unui prieten intim a lui, Robert BADINTER!
Avocat parizian de prestigiu, abolitionist “innascut”, aparator voluntar al celor “inghesuiti” in culoarele mortii din marile centre de detentie franceze, Profesor Agrégé de Drept, BADINTER, fiul unui imigrant rus evreu, numit de MITTERRAND in primul sau mandat “Garde de Sceaux” (Ministru al Justitiei) pune capat “crimelor”, comise in toata legalitatea…de justitia franceza, adoptind in Sedinta Adunarii Nationale din 16-17 septembrie 1981 proiectul de lege privind abolirea pedepsei cu moartea!
Votarea acestei legi conduce la promulgarea pe 9 octombrie 1981 a legii conform careia toate sentintele de condamnari la Pedeapsa Capitala incepind cu 1 noiembrie 1980 vor fi automat comutate la inchisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de maximum 25 de ani! De la aceasta data sentintele pronuntate pina la abolirea pedepsei cu moartea, neexecutate, toate au fost comutate in pedeapsa cu inchisoare pe viata!
Efortul depus de BADINTER de-a lungul timpului in favoarea acestei legi este impresionant!
Prezentam aici momentele de “rascruce” care au marcat profund acest demers si care au contribuit la “abdicarea” pedepsei capitale in Franta!
22 septembrie 1971
In Centrul de Detentie pentru pedepse lungi, Clairvaux, doi detinuti C.BUFFET, condamnat la inchisoare de viata pentru crima si R. BONTEMS, condamnat la 20 de ani de inchisoare privata de libertate pentru jaf armat, luind ostateci, un gardian si o infirmiera, cer eliberarea lor, in schimbul vietii ostatecilor. Tentativa esueaza! BUFFET sugrumand cei doi ostateci, devine responsabil de 3 crime atroce!
Cei doi infractori fiind din nou inculpati, sint condamnati la moarte in iunie 1972 de Tribunalul din TROYES, confirmat si in apel de Curtea Suprema de Casatie, avocat al apararii fiind R. BADINTER, aflandu-se atunci la primul sau proces de aceasta”dimensiune”!
Cum Georges POMPIDOU, atunci presedinte al Frantei, nu îi gratiaza, cei doi sint executati in “celebra” inchisoare din “Rue de la Santé”, la Paris, pe 28 noiembrie 1972.
Momentul este crucial, pentru ca este pentru prima oara din istoria pedepselor capitale in Franta, cind complicele care nu a ucis niciodata, este condamnat la pedeapsa cu moartea ca si cel care a comis…crimele! Si asta in ciuda faptului ca BUFFET intr-o scrisoare deschisa adresata presei si presedintelui isi recunoaste vina, accepta fara regrete pedeapsa capitala, disculpind complet pe BONTEMS, cerind presedintelui gratierea lui!
Presedintele a refuzat gratierea, ceea ce era lesne de inteles, avind in vedere ca fata de ceilalti doi presedinti ai Frantei mai sus amintiti care au succedat lui, POMPIDOU se declara ferm si categoric, direct si public, impotriva abolirii pedepsei cu moartea, considerand o masura de securitate pentru …natiune!
20 ianuarie 1977
Tot Tribunalul de Inalta Instanta din TROYES, condamna Patrick HENRY la inchisoare pe viata, pentru sechestrarea si uciderea unui copil, cu premeditare. Este meritul avocatului apararii Robert BADINTER, care “evidentiaza” o serie de indoieli legate de derularea anchetei de instructie! Ulterior, dupa 17 ani de privare de libertate, dosarul P.HENRY este redeschis, datorita unor elemente noi aparute, legate de testul ADN “cules” la fata locului!
Dupa 20 de ani de detentie P.HENRY este eliberat si…reabilitat, fiind victima unei grave erori judiciare! In inchisoare isi desavirseste studiile sale universitare, proband astfel ca reintegrarea lui sociala este posibila!
Si acest moment este crucial, fiindca este pentru prima oara cind pentru doua cazuri asemanatoare, o Curte de Justie, pronunta…doua verdicte…diferite! Aici mentionam ca in 1976 pe 28 iulie, in “celebra” inchisoare din Marsilia, “Baumettes”, C. RANUCCI, fiind condamnat la moarte in 1974 (la numai 22 de ani far aca vinovatia sa sa sa fie « solid » probata !) si negratiat de GISCARD, este executat, pentru un caz similar cu a lui P.HENRY.
Christian RANUCCI si-a sustinut nevinovatia chiar si in momentul executiei sale, cerind reabilitarea lui! Astazi, o Asociatie creata ulterior de mama sa si apropiatii sai, convinsi de nevinovatia lui se zbate pentru reabilitarea sa pe plan social ! O lucrare celebra publicate pe aceasta tema « Le Pull Rouge » intareste nevinovatia lui RANUCCI.
28 octombrie 1980
Curtea Suprema pariziana de Justitie, condamna pe Philippe MAURICE la pedeapsa capitala. Atunci in varsta de 24 de ani, inculpatul cu un complice sint surprinsi de un gardian public si un om al legii sustragind radiocasetofoane in Parkingul unei Supermarché! In urma schimburilor de focuri, politistul moare, gardianul este grav ranit! MAURICE si complicele, interpelati mai tarziu de fortele de ordine sint arestati in urma unor noi schimburi de focuri. Ranit grav, complicele moare, nu inainte ca MAURICE sa execute inca un politist si sa raneasca grav, altul!
Ca si cum nu ar fi fost “suficient”, Philippe MAURICE fiind incarcerat intr-o alta”celebra” inchisoare de inalta securitate, din regiunea pariziana, Fresnes, rezervata criminalilor recidivisti, in disperarea lui…nemarginita isi pune la cale…propria evadare, “convingind” o tinara avocata la …curtea suprema… sa-i introduca o arma de foc.
Tentativa lui de evadare, de altfel bine ”pregatita”, esueaza, omorind un gardian al inchisorii si ranind grav, un…altul!
Fara drept de apel, Philippe MAURICE, este condamnat definitiv la moarte si in imposibilitatea “practica” de gratiere! (niciodata in istoria Frantei, intr-un asemenea caz gratierea prezidentiala nu ar fi fost posibila, chiar daca presedintele avea dreptul,… fara sa-si justifice actul!).
Contactat de BADINTER, care este impresionat profund de acest caz, cu atit mai mult cu cit este surprins de inteligenta criminalului in ciuda esecului sau scolar si, care de la afacerea BUFFET si BONTEMS a salvat viata a peste zece condamnati la moarte in apel (“blocand” practic executiile dupa 1977), Philippe MAURICE care isi astepta executia, avea sa afle ca “foarte probabil” va fi simboulul abolirii Pedepsei Capitale! Si BADINTER nu s-a inselat!
Philippe MAURICE este primul criminal de mare”calibru”cauia i se comuta pedeapsa capitala in inchisoare pe…viata, cu o perioada de siguranta de 22 de ani!
Inainte ca legea de abolire sa fie votata de Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, castigind alegerile, MITTERRAND l-a gratiat deja pe Philippe MAURICE, cum executia lui nu mai putea “sa astepte” promulgarea legii de abolire a pedepsei cu moartea!
Celelate opt persoane care intre timp îsi asteptau executiile, au fost”obligate” sa…astepte legea BADINTER, cel care prin demersurile lui poate fi considerat fara rezerve, pe buna dreptate, “Parintele” abolirii Pedepsei Capitale in Franta!
Vizitindu-l pe Philippe MAURICE la inchisoarea pariziana, “Rue de la Santé”, avind in vedere climatul alegerilor prezidentiale, BADINTER l-a “asigurat” ca…viata lui…este”practic”…salvata, spre mare lui…mirare, pentru ca daca MITTERRAND castiga alegerile, Pedeapsa Capitala va fi abolita! In caz de infrangere, GISCARD reales, “favorabil” abolirii, fiind la al doilea mandat, va abolii si el…Pedeapsa Capitala, (“nemaiavind” nevoie de votul…alegatorilor…sai!)
Iar in perioada alegerilor prezidentiale, executiile fiind evident,…suspendarte!
“Teoria” lui BADINTER a functionat perfect. Philippe MAURICE, in momentul arestarii in esec scolar, practic “analfabet”, dupa 22 de ani de detentie, este eliberat conditionat, in 2002. Avind de trecut obstacole extrem de dificile, de toate felurile, in urma unui efort intelectual iesit din comun, sustine teza sa de doctorat, inca… in inchisoare!
Doctor in Stiinte Umane (Istorie Medievala) si Cercetator Stiintifc la Centrul National de Cercetare Stiintifica (CNRS), azi, este autor a unor lucrari de mare anvergura, cu adevarat remarcabile, care dovedesc un nivel intelectual si profesional iesite din comun! Cerind scuze public rudelor celor ucisi, in Emisiuni televizate si mijloace mass-media, doneaza acestora, totalitatea drepturilor sale de autor obtinute din vanzarea lucrarilor sale, suma ridicindu-se la citeva milioane de euro!
Philippe MAURICE nu este numai un simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta ci si un exemplu de posibila reintegrare cu succes in societate, a unui fost, mare criminal! Mai mult, un exemplu al unei reusite profesionale si sociale de exceptie,…fara pericolul…de a recidiva! Marcind istoria profund, atit prin crimele pe care le-a comis, cit si prin marile sale realizari profesionale si caritative in scop umanitar,ulterior, intra in legenda inainte de toate, ca omul care a “vazut” moartea si… a “invins” ghilotina!
Pentru …restul, lasam istoria sa-l…. judece!
Abolirea Pedepsei Capitale in Franta, este un pas important in Europa, dar …nu foarte semnificativ in…lume, avand in vedere ca executiile se succed zilnic si sute si sute de oameni sint executati, fiind astfel privati de unul din drepturile lor fundamentale, dreptul la viata.
Amnesty International precizeaza intr-un raport ca astazi inca 90 de tari sunt neabolitioniste, ceea ce reprezinta un procent foarte ridicat, 46% din totalitatea tarilor lumii!
Din totalitatea celor 105 ramase, 68 au abolit pedeapsa cu moartea pentru toate tipurile de crime, 14 o mentin pentru crime exceptionale (ex.crime de razboi, genocid) si 23 sint abolitioniste in …practica (adica, desi legislatia tarilor respective permite pedeapsa cu moartea, n-au practicat executii in ultimii 10 ani!)
In Statele Unite ale Americii, (considerat cel mai democratic stat!), dupa suspendarea Pedepsei Capitale intre 1967-1976 de catre Curtea Suprema, in 1976, ea, organul judiciar federal competent in asemenea probleme revine la decizia ei permitind instaurarea acestei pedepse conform unei decizii luate de fiecare stat in parte.
La nivel federal, Pedeapsa Capitala a fost reinstaurata definitiv de catre Guvernul Americian in 1988.
Astfel numai 12 state au suprimat pedeapsa cu moartea, cele cu criminalitate”relativ” redusa printre care: Alaska, Dakota de Nord, Hawai, Iowa, Maine, etc, iar altele 38 au restabilit-o dupa 1976, unde criminalitatea are “cote” ridicate, cum ar fi : New York, New Jersey, Alabama, Arizona, Colorado, Nevada, Florida Georgia,Ohio, Missouri, Mississippi, Illinois, Oklahoma, Pensylvania, Montana, Texas, California, Virginia, etc.
Printre statele cu cele mai multe executii sint : Texas (245), Virginia (83), Florida (50), Missouri (48).
Din 1977, ( cind a avut loc ultima executie in Franta!) legislatorul american a executat 739 de persoane, din care peste jumatate in ultimii 5 ani, utilizind una din sinistrele si macabrele sale mijloace de trecere ….in “nefiinta” :
Injectia letala, Scaunul electric, Camera de gazare, Plutonul de executie si Spanzuratoarea!
EPILOG
Fara a fi toleranti, fara a incerca sa luam o pozitie ferma impotriva Pedepsei Capitale acordam in mod voluntar votul nostru de incredere unei justitii care raspunde la crima comisa de cel inculpat, printr-o “crima legalalizata” de legislator, devenind astfel sustinatori ai unei justitii care…”ucide sub acoperire”, legal.
Prin comiterea unui asemenea act barbar nu vom readuce la viata victimele inculpatului, inlaturam insa orice sansa a sa de reabilitare, cu atit mai mult cu cit in afacerile criminale, deseori exista atit …indoiala cit si…. circumstante atenuante! Si chiar daca in majoritatea cazurilor nu exista indoiala in aceasi majoritate de cazuri exista sigur… circumstante atenuate!
Totul este sa le cautam, sa le gasim… in timp util si sa le interpretam cu…responsabilitate!
Cert, un nerecidivist, neiertat nu poate recidiva! Dar,…in cazurile de recidiva, noi, societatea, comunitatea celor “independenti” nu avem nici…o responsabilitate?
Experienta, studiile si cercetarile efectuate in domeniul reintegrabilitatii sociale, arata ca in majoritatea cazurilor de recidiva, fostul delincvent, un social ”dependent” nu a fost “corect” reabilitat in societate! Cu alte cuvinte, noi( societatea), nu ne-am asumat “corect” responsabilitatea!
In locul reintegrarii reale, noi am preferat, una “de forma”,…marginalizarea lui! Iar aceasta marginalizare a lui nu este altceva decit excludarea lui din toate structurile socio-profesionale, o excluzine care ulterior devine, indirect, o alta “condamnare” , una…sociala si deci inevitabil, “motorul” generator… al propriei sale ….recidive!
In direct de la Paris:
Prof. univ. dr. Thomas CSINTA, Director Programme MASS, CUFR-Bucuresti, Jurnalist de Investigatie, Atasat de Presa, Paris
(*) Publicat in Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepurilor Omului-OADO, nr.9 (51), septembrie/2004, simultan in limbile romana si franceza
Nota:
Autorul consultind peste 30 de lucrari ale “abolitionistilor” francezi consacrati, nu reproduce fidel nici opinile si nici interpretarile acestora relativ la Pedeapsa Capitala. Exprimind un punct de vedere strict personal, eventualele erori de interpretare sau abateri de la punctele lor de vedere pot fi imputate numai autorului acestei lucrari!
Problema Pedepsei Capitale-Pedeapsa cu Moartea, ramine una dintre cele mai complexe si controversate probleme cu care se confrunta juridictiile statelor, atit care le aplica inca cit si ale celor care le-au abolit, deja, de la instaurarea ei in antichitate, “fundamentata” ulterior in Evul Mediu, si “desavirsita” in Epoca Moderna a zilelor noastre.
Caracteristica (inca!) atit marilor democratii recunoscute cit si societatilor mai putin avansate democratic, utilitatea acestei pedepse atit pe plan social-moral cit si pe plan juridico-politic ridica o serie de semne de intrebari la care un raspuns simplu si coerent, general si impartial nu poate fi formulat avind in vedere “dimensiunea” parametrilor actelor criminale precum si contextul in care ele au fost comise tinind cont si de circumstantele agravante sau atenuante de rigoare, care le insotesc!
Nu rare au fost si sint situatiile in care puternicul conflict declansat, apoi instaurat, intre diferite sondaje populare de opinie, referitor la acest subiect si constitutia tarii, au blocat ani, zeci sau sute de ani procesul de abolire a acestei pedepse, considerat astazi, fara rezerve, un pas progresist important sub toate aspectele in istoria omenirii in general si, in istoria societatilor abolitioniste, in particular.
O trecere in revista a unor detalii de anvergura referitor la aceasta tema nu este posibila din cauza spatiului limitat de care dispunem. Vom incerca totusi sa punem in evidenta intr-o forma unitara etapele fundamentale care au marcat aceasta pedeapsa de-a lungul timpului, considerata ca cea mai importanta in ierarhia pedepselor aplicate de legislator, precum si al lungului proces care a condus la abolirea ei intr-unul din statele cele mai avansate democratic si civilizate din lume, Franta.
Acest lucru pare justicat si datorita faptului ca abolirea acestei pedepse a opus cea mai mare “rezistenta” si a creat cele mai mari probleme atit pe plan juridic cit si social, in Franta, ea fiind ultimul stat din Europa Occidentala, care in ciuda democratiei sale avansate de care se bucura si a unei majoritati populare de 63% pentru mentinerea acestei pedepse, adopta in sfarsit dupa instaurarea primului mandat Mitterrand, in Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, (cu 367 voturi pentru! si 113 contra), abolirea pedepsei capitale pentru orice fel de crima pedepsita de codul penal francez.
PRO SI CONTRA
Rolul si utilitatea Pedepsei Capitale precum si dorinta abolirii ei, cronologic vorbind, a fost ridicata cu mult inainte de aparitia ghilotinei, masina mecanica a terorii si a groazei care a curmat viata a sute si sute de condamnati la moarte, considerata “umana” si “democratica” de cel care a propus-o justitiei franceze in 1789, Joseph-Ignace GUILLOTIN, medic si om politic francez, fost membru al Adunarii Nationale post-revolutionare.
Partizanii ei se justifica prin faptul ca ea fost intotdeauna practicata de catre popoarele ”cuminti” si civilizate, pentru necesitatea pedepsirii vinovatului cu o pedeapsa echivalenta cu cea care a comis!
Mai presus de asta, aceasta pedeapsa este necesara ca o masura de protectie a societatii, avind in vedere ca un nerecedivist neiertat si executat nu poate recidiva. Inchisoarea pe viata insa, cu posibilitatea eliberarii conditionate, nu elimina riscul de a recidiva, pentru ca cel condamnat la inchisoare pe viata, poate evada sau poate fi eliberat conditionat si deci poate…recidiva!
In sfarsit, exista si problema economica! Este complet “revoltator” faptul ca societatea sa “intretina” un criminal 20-30 de ani in detentie pe banii contribuabililor pentru ca odata cu eliberarea lui sa-i”permita” si o eventuala ..recidiva!
Legea lui Talion: a pedepsi omul acolo unde a gresit si conform greselii lui, o regasim si la pictorii DORE, BOSCH, BRUEGEL sau in lucrarile literare ale lui DANTE (Divina Comedie) si SARTRE (Cu usile inchise)
Abolitionistii, (punct de vedere sustinut si de autorul acestui articol!) considera ca viata este un “dar”, al naturii (indiferent de modul ateist sau credincios… al interpretarii!), care nu este ”oferita” decit intr-un singur…exemplar! In concluzie, a pune capat ei cu buna stiinta, cu sau fara cruzime, este…o crima!Iar, a raspunde la crima, prin …crima este…inuman! Deci Omul nu poate accepta asa ceva! Este contrar drepturilor sale fundamentale.
Pe de alta parte, majoritatea crimelor comise au loc in niste situatii ”speciale” pe fondul unor circumstante atenuante, care ulterior, sint regretate profund de cel care le-a comis, mai putin in cazul in care individul poseda grave tulburari psihice, caz in care, crima comisa nici nu-i poate fi imputata, el fiind iresponsabil in momentul comiterii actului!
In sfarsit, fiecare criminal, chiar si cel mai odios, are ceva ”bun” in el! Este ceea ce trebuie…”recuperat” si ulterior, ”fructificat”! In felul acesta recidiva este practic…exclusa, in special dupa ani grei de detentie, in care reperele omului…se modifica in general, …in bine! Mai mult, exista un numar considerabil de crime, despre care nu stim exact nici unde si nici cine le-a … comis! Nu avem deci nici o certitudine in privinta…inculpatului!
In acest caz, daca cea mai mica indoiala exista, unui “potential” nevinovat nu i se poate “retrage” dreptul lui fundamental…de a trai! Sint numeroase cazuri de erori judiciare, executia fiind un proces ireversibil ea pune capat oricarei sperante de reabilitare!
Experienta arata ca in numeroase cazuri, persoane ”zdrobite” social, retinute ani de zile in fundul celulelor centrelor de detentie, se pot reabilita chiar daca au fost vinovati si au comis acte criminale grave!
Sentimentul de libertate atit de mult caracteristic omului, este si mai profund la cel nevinovat! (Autorul articolului de fata fiind direct implicat in cadrul unui program MASS-Matematici Aplicate in Stiintele Sociale in conducerea unui proiect de cercetare legat de posibilitatea readaptabilitatii in societate a criminalilor periculosi, recidivisti)
Printre marii abolitionistii, inca de pe vrmea lui GUILLOTIN, putem mentiona personalitati marcante ale culturii si vietii politice ca MONTESQUIEU, VOLTAIRE, BECARIA (Delicte si Pedepse,1764) iar mai tarziu pe LAMARTIN, HUGO, Maurice BARRE, Aristid BRIAND, Jules LEMIRE si Jean JAURES.
Mentionam aici insa ca, inculpatului, condamnat la moarte nu-i mai ramane decit o singura sansa de a scapa de…executie: Gratierea Presidentiala! Intotdeauna posibila, fara ca presedintele sa-si justifice actul !
Utilizat in general in cazuri iesite din comun, aceasta gratiere este destul de “aleatoare” si puternic influenta de “climatul” social-politic (alegeri, opinie publica, etc.) in care mijloacele mass-media joaca un rol foarte important!
ABOLIREA
Pentru ca in Franta dilema “Pro si Contra “Abolirii Pedepsei Capitale sa “atinga” o dimensiune de proportii, de anvergura (internationala, chiar!), trebuie insa asteptat… mandatul lui GISCARD d’ESTAING (1974-1981)
Desi om politic de”dreapta” (Leader al partidului UDF) de inalta tinuta morala si politica, intelectual de inalta clasa, om de litere, european convins (elaborind bazele legislatiei europene!), pacifist, (aztazi Membru al Academiei Franceze!), GISCARD, ar fi fost ”favorabil”…abolirii Pedepsei cu …moartea!
Contextul social-politic, national (dar si international!) al timpului “nu i-a permis”…insa sa
se declare in “direct”, deschis,…abolitionist!
Prins intre “ciocan” si “nicovala” climatului politic din ceea de a doua jumatate al deceniului opt, mai exact intre opinia politica internationala, (Franta fiind singurul stat din Europa Occidentala care mai aplica pedeapsa cu moartea!) si…opinia publica franceza, favorabila pedepsei cu moartea intr-un procent de aproape 70%, (de care “avea nevoie” pentru un eventual, al doilea…mandat), GISCARD, “legat de maini” si de “picioare” nu si-a “putut” pronunta public…optiunea, facuta insa fara nici o ezitare sau ambiguitate, de titularul noului mandat, Francois MITTERRAND!
Este momentul cind dilema “Pro si Contra” abolirii Pedepsei Capitale isi atinge…apogeul!
Reprezentant al “aristocratiei intelectuale” sau al ”intelectualitatii aristocrate” franceze, mare umanist, titular a doua mandate prezidentiale (in total 14 ani!), care a marcat istoria Frantei pe toate planurile: social-politic, juridic, economic, MITTERRAND a fost invins la limita de GISCARD in 1974! In 1981 insa, el castiga ”detasat” alegerile prezidentiale, in ciuda faptului ca s-a pronuntat public, deschis, inainte de….alegeri, ca…. abolitinist convins, avind convingerea ferma ca Pedeapsa Capitala este o …crima, “sub acoperire” si “legalizata”, comisa…de legislator!
Astfel, alegerea lui MITTERRAND in functia de Presedinte al Frantei pe 10 mai in 1981, pune capat, executiilor barbare si scoate din uz definitiv ghilotina, considerata o “rusine” de…abolitionisti si de partizanii drepturilor omului!
“Misiunea” de a duce la bun sfarsit “optiunea” abolitionista manifestata inainte de alegeri, MITTERRAND o incredinteaza unui prieten intim a lui, Robert BADINTER!
Avocat parizian de prestigiu, abolitionist “innascut”, aparator voluntar al celor “inghesuiti” in culoarele mortii din marile centre de detentie franceze, Profesor Agrégé de Drept, BADINTER, fiul unui imigrant rus evreu, numit de MITTERRAND in primul sau mandat “Garde de Sceaux” (Ministru al Justitiei) pune capat “crimelor”, comise in toata legalitatea…de justitia franceza, adoptind in Sedinta Adunarii Nationale din 16-17 septembrie 1981 proiectul de lege privind abolirea pedepsei cu moartea!
Votarea acestei legi conduce la promulgarea pe 9 octombrie 1981 a legii conform careia toate sentintele de condamnari la Pedeapsa Capitala incepind cu 1 noiembrie 1980 vor fi automat comutate la inchisoare pe viata, cu o perioada de siguranta de maximum 25 de ani! De la aceasta data sentintele pronuntate pina la abolirea pedepsei cu moartea, neexecutate, toate au fost comutate in pedeapsa cu inchisoare pe viata!
Efortul depus de BADINTER de-a lungul timpului in favoarea acestei legi este impresionant!
Prezentam aici momentele de “rascruce” care au marcat profund acest demers si care au contribuit la “abdicarea” pedepsei capitale in Franta!
22 septembrie 1971
In Centrul de Detentie pentru pedepse lungi, Clairvaux, doi detinuti C.BUFFET, condamnat la inchisoare de viata pentru crima si R. BONTEMS, condamnat la 20 de ani de inchisoare privata de libertate pentru jaf armat, luind ostateci, un gardian si o infirmiera, cer eliberarea lor, in schimbul vietii ostatecilor. Tentativa esueaza! BUFFET sugrumand cei doi ostateci, devine responsabil de 3 crime atroce!
Cei doi infractori fiind din nou inculpati, sint condamnati la moarte in iunie 1972 de Tribunalul din TROYES, confirmat si in apel de Curtea Suprema de Casatie, avocat al apararii fiind R. BADINTER, aflandu-se atunci la primul sau proces de aceasta”dimensiune”!
Cum Georges POMPIDOU, atunci presedinte al Frantei, nu îi gratiaza, cei doi sint executati in “celebra” inchisoare din “Rue de la Santé”, la Paris, pe 28 noiembrie 1972.
Momentul este crucial, pentru ca este pentru prima oara din istoria pedepselor capitale in Franta, cind complicele care nu a ucis niciodata, este condamnat la pedeapsa cu moartea ca si cel care a comis…crimele! Si asta in ciuda faptului ca BUFFET intr-o scrisoare deschisa adresata presei si presedintelui isi recunoaste vina, accepta fara regrete pedeapsa capitala, disculpind complet pe BONTEMS, cerind presedintelui gratierea lui!
Presedintele a refuzat gratierea, ceea ce era lesne de inteles, avind in vedere ca fata de ceilalti doi presedinti ai Frantei mai sus amintiti care au succedat lui, POMPIDOU se declara ferm si categoric, direct si public, impotriva abolirii pedepsei cu moartea, considerand o masura de securitate pentru …natiune!
20 ianuarie 1977
Tot Tribunalul de Inalta Instanta din TROYES, condamna Patrick HENRY la inchisoare pe viata, pentru sechestrarea si uciderea unui copil, cu premeditare. Este meritul avocatului apararii Robert BADINTER, care “evidentiaza” o serie de indoieli legate de derularea anchetei de instructie! Ulterior, dupa 17 ani de privare de libertate, dosarul P.HENRY este redeschis, datorita unor elemente noi aparute, legate de testul ADN “cules” la fata locului!
Dupa 20 de ani de detentie P.HENRY este eliberat si…reabilitat, fiind victima unei grave erori judiciare! In inchisoare isi desavirseste studiile sale universitare, proband astfel ca reintegrarea lui sociala este posibila!
Si acest moment este crucial, fiindca este pentru prima oara cind pentru doua cazuri asemanatoare, o Curte de Justie, pronunta…doua verdicte…diferite! Aici mentionam ca in 1976 pe 28 iulie, in “celebra” inchisoare din Marsilia, “Baumettes”, C. RANUCCI, fiind condamnat la moarte in 1974 (la numai 22 de ani far aca vinovatia sa sa sa fie « solid » probata !) si negratiat de GISCARD, este executat, pentru un caz similar cu a lui P.HENRY.
Christian RANUCCI si-a sustinut nevinovatia chiar si in momentul executiei sale, cerind reabilitarea lui! Astazi, o Asociatie creata ulterior de mama sa si apropiatii sai, convinsi de nevinovatia lui se zbate pentru reabilitarea sa pe plan social ! O lucrare celebra publicate pe aceasta tema « Le Pull Rouge » intareste nevinovatia lui RANUCCI.
28 octombrie 1980
Curtea Suprema pariziana de Justitie, condamna pe Philippe MAURICE la pedeapsa capitala. Atunci in varsta de 24 de ani, inculpatul cu un complice sint surprinsi de un gardian public si un om al legii sustragind radiocasetofoane in Parkingul unei Supermarché! In urma schimburilor de focuri, politistul moare, gardianul este grav ranit! MAURICE si complicele, interpelati mai tarziu de fortele de ordine sint arestati in urma unor noi schimburi de focuri. Ranit grav, complicele moare, nu inainte ca MAURICE sa execute inca un politist si sa raneasca grav, altul!
Ca si cum nu ar fi fost “suficient”, Philippe MAURICE fiind incarcerat intr-o alta”celebra” inchisoare de inalta securitate, din regiunea pariziana, Fresnes, rezervata criminalilor recidivisti, in disperarea lui…nemarginita isi pune la cale…propria evadare, “convingind” o tinara avocata la …curtea suprema… sa-i introduca o arma de foc.
Tentativa lui de evadare, de altfel bine ”pregatita”, esueaza, omorind un gardian al inchisorii si ranind grav, un…altul!
Fara drept de apel, Philippe MAURICE, este condamnat definitiv la moarte si in imposibilitatea “practica” de gratiere! (niciodata in istoria Frantei, intr-un asemenea caz gratierea prezidentiala nu ar fi fost posibila, chiar daca presedintele avea dreptul,… fara sa-si justifice actul!).
Contactat de BADINTER, care este impresionat profund de acest caz, cu atit mai mult cu cit este surprins de inteligenta criminalului in ciuda esecului sau scolar si, care de la afacerea BUFFET si BONTEMS a salvat viata a peste zece condamnati la moarte in apel (“blocand” practic executiile dupa 1977), Philippe MAURICE care isi astepta executia, avea sa afle ca “foarte probabil” va fi simboulul abolirii Pedepsei Capitale! Si BADINTER nu s-a inselat!
Philippe MAURICE este primul criminal de mare”calibru”cauia i se comuta pedeapsa capitala in inchisoare pe…viata, cu o perioada de siguranta de 22 de ani!
Inainte ca legea de abolire sa fie votata de Adunarea Nationala din 16-17 septembrie 1981, castigind alegerile, MITTERRAND l-a gratiat deja pe Philippe MAURICE, cum executia lui nu mai putea “sa astepte” promulgarea legii de abolire a pedepsei cu moartea!
Celelate opt persoane care intre timp îsi asteptau executiile, au fost”obligate” sa…astepte legea BADINTER, cel care prin demersurile lui poate fi considerat fara rezerve, pe buna dreptate, “Parintele” abolirii Pedepsei Capitale in Franta!
Vizitindu-l pe Philippe MAURICE la inchisoarea pariziana, “Rue de la Santé”, avind in vedere climatul alegerilor prezidentiale, BADINTER l-a “asigurat” ca…viata lui…este”practic”…salvata, spre mare lui…mirare, pentru ca daca MITTERRAND castiga alegerile, Pedeapsa Capitala va fi abolita! In caz de infrangere, GISCARD reales, “favorabil” abolirii, fiind la al doilea mandat, va abolii si el…Pedeapsa Capitala, (“nemaiavind” nevoie de votul…alegatorilor…sai!)
Iar in perioada alegerilor prezidentiale, executiile fiind evident,…suspendarte!
“Teoria” lui BADINTER a functionat perfect. Philippe MAURICE, in momentul arestarii in esec scolar, practic “analfabet”, dupa 22 de ani de detentie, este eliberat conditionat, in 2002. Avind de trecut obstacole extrem de dificile, de toate felurile, in urma unui efort intelectual iesit din comun, sustine teza sa de doctorat, inca… in inchisoare!
Doctor in Stiinte Umane (Istorie Medievala) si Cercetator Stiintifc la Centrul National de Cercetare Stiintifica (CNRS), azi, este autor a unor lucrari de mare anvergura, cu adevarat remarcabile, care dovedesc un nivel intelectual si profesional iesite din comun! Cerind scuze public rudelor celor ucisi, in Emisiuni televizate si mijloace mass-media, doneaza acestora, totalitatea drepturilor sale de autor obtinute din vanzarea lucrarilor sale, suma ridicindu-se la citeva milioane de euro!
Philippe MAURICE nu este numai un simbol al abolirii Pedepsei Capitale in Franta ci si un exemplu de posibila reintegrare cu succes in societate, a unui fost, mare criminal! Mai mult, un exemplu al unei reusite profesionale si sociale de exceptie,…fara pericolul…de a recidiva! Marcind istoria profund, atit prin crimele pe care le-a comis, cit si prin marile sale realizari profesionale si caritative in scop umanitar,ulterior, intra in legenda inainte de toate, ca omul care a “vazut” moartea si… a “invins” ghilotina!
Pentru …restul, lasam istoria sa-l…. judece!
Abolirea Pedepsei Capitale in Franta, este un pas important in Europa, dar …nu foarte semnificativ in…lume, avand in vedere ca executiile se succed zilnic si sute si sute de oameni sint executati, fiind astfel privati de unul din drepturile lor fundamentale, dreptul la viata.
Amnesty International precizeaza intr-un raport ca astazi inca 90 de tari sunt neabolitioniste, ceea ce reprezinta un procent foarte ridicat, 46% din totalitatea tarilor lumii!
Din totalitatea celor 105 ramase, 68 au abolit pedeapsa cu moartea pentru toate tipurile de crime, 14 o mentin pentru crime exceptionale (ex.crime de razboi, genocid) si 23 sint abolitioniste in …practica (adica, desi legislatia tarilor respective permite pedeapsa cu moartea, n-au practicat executii in ultimii 10 ani!)
In Statele Unite ale Americii, (considerat cel mai democratic stat!), dupa suspendarea Pedepsei Capitale intre 1967-1976 de catre Curtea Suprema, in 1976, ea, organul judiciar federal competent in asemenea probleme revine la decizia ei permitind instaurarea acestei pedepse conform unei decizii luate de fiecare stat in parte.
La nivel federal, Pedeapsa Capitala a fost reinstaurata definitiv de catre Guvernul Americian in 1988.
Astfel numai 12 state au suprimat pedeapsa cu moartea, cele cu criminalitate”relativ” redusa printre care: Alaska, Dakota de Nord, Hawai, Iowa, Maine, etc, iar altele 38 au restabilit-o dupa 1976, unde criminalitatea are “cote” ridicate, cum ar fi : New York, New Jersey, Alabama, Arizona, Colorado, Nevada, Florida Georgia,Ohio, Missouri, Mississippi, Illinois, Oklahoma, Pensylvania, Montana, Texas, California, Virginia, etc.
Printre statele cu cele mai multe executii sint : Texas (245), Virginia (83), Florida (50), Missouri (48).
Din 1977, ( cind a avut loc ultima executie in Franta!) legislatorul american a executat 739 de persoane, din care peste jumatate in ultimii 5 ani, utilizind una din sinistrele si macabrele sale mijloace de trecere ….in “nefiinta” :
Injectia letala, Scaunul electric, Camera de gazare, Plutonul de executie si Spanzuratoarea!
EPILOG
Fara a fi toleranti, fara a incerca sa luam o pozitie ferma impotriva Pedepsei Capitale acordam in mod voluntar votul nostru de incredere unei justitii care raspunde la crima comisa de cel inculpat, printr-o “crima legalalizata” de legislator, devenind astfel sustinatori ai unei justitii care…”ucide sub acoperire”, legal.
Prin comiterea unui asemenea act barbar nu vom readuce la viata victimele inculpatului, inlaturam insa orice sansa a sa de reabilitare, cu atit mai mult cu cit in afacerile criminale, deseori exista atit …indoiala cit si…. circumstante atenuante! Si chiar daca in majoritatea cazurilor nu exista indoiala in aceasi majoritate de cazuri exista sigur… circumstante atenuate!
Totul este sa le cautam, sa le gasim… in timp util si sa le interpretam cu…responsabilitate!
Cert, un nerecidivist, neiertat nu poate recidiva! Dar,…in cazurile de recidiva, noi, societatea, comunitatea celor “independenti” nu avem nici…o responsabilitate?
Experienta, studiile si cercetarile efectuate in domeniul reintegrabilitatii sociale, arata ca in majoritatea cazurilor de recidiva, fostul delincvent, un social ”dependent” nu a fost “corect” reabilitat in societate! Cu alte cuvinte, noi( societatea), nu ne-am asumat “corect” responsabilitatea!
In locul reintegrarii reale, noi am preferat, una “de forma”,…marginalizarea lui! Iar aceasta marginalizare a lui nu este altceva decit excludarea lui din toate structurile socio-profesionale, o excluzine care ulterior devine, indirect, o alta “condamnare” , una…sociala si deci inevitabil, “motorul” generator… al propriei sale ….recidive!
» Inapoi la articolul "Domnule Presedinte, cer sa mor!"
» Afiseaza toate temele de discutii propuse de utilizatori
» Afiseaza toate temele de discutii propuse de utilizatori
- Sunteti de acord sau nu?
- tristetze
- www.fosforescent.ro
- Andreea Raicu SV Tiberius
- Poate ca ...a venit timpul....
- Mda.....
- suflet pierdut!!
- nu presedintele trebuie sa aprobe asta
- D-l Basescu ori ma eutanasezi, ori EUTANASIEZI LEGILE PROASTE
- este foarte grav!!!!!!
Din ce tara / localitate mai doresti sa gasesti stiri pe 9AM ?
|
©2004-2012 INTERNET CORP SRL Toate drepturile rezervate.
Site din reteaua:
INTERNETCORP
News:
9AM
Parteneri:
eJobs - locuri de munca
Recomandari:
Horoscop zilnic,
Horoscop saptamanal,
Numerologie,
Retete culinare,
Felicitari,
Kuponiada
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie
Corespondent, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
(*) Articol prezentat in limba franceza cu articolul "MOARTEA" la colocviul National cu participare Internationala de la Paris: "Les soins palliatifs et les malades en fin de vie"
Procesul de la Périgueux a adus din nou in prim plan o dezbatere « publica » pe tema eutanasiei « uitat » de mass-media dupa achitarea D-nei Marie Humbert in Dosarul « Vincent Humbert », unul din cele mai celebre cazuri din istoria eutanasiei in Franta ! (a se vedea si articolul « Moartea » aparut anterior si prezentat in comentarii la acest articol)
Responsabili de moartea unei paciente Paulette Druais (65 de ani) pe 25 august 2003 la spitalul comunal din Saint-Astier, suferind de un cancer la pancreas in faza terminala, dupa un proces care a durat 4 zile, Curtea de Jurati (Juriul Pupular) al TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Périgeux (Dordogne, Aquitaine), compusa din « doisprezece oameni furiosi » (noua alesi la intamplare de pe listele electorale si trei magistrati) a decis dupa o deliberare de doua ore achitarea asistentei medicale Chantal Chanel (40 de ani) si acordarea unei pedepse de un an de inchisoare cu suspendare pentru Dr. Laurence Tramois (35 de ani), care « teoretic », riscau treizeci de ani de recluziune criminala in Dosarul Penal « Druais », conform Articolului 221 – 5 din Codul Penal Francez! (a se vedea si Articolul « Moartea »)
Inculpatii au fost acuzati de provocarea unei eutanasii « active » D-nei Paulette Druais printr-o injectie letala cu clorura de potasiu!
In rechizitoriul sau de o ora si jumatate, Avocatul General al acuzarii, Yves Squercioni, reprezentand Ministerul Public, sustinut si de viceprocurorul Frédéric Bernardo, solicita ca pedeapsa doi ani de inchisoare cu suspendare pentru Dr. Laurence Tramois inculpata cu capul de acuzare « otravire premeditata » si un an de inchisoare pentru asistenta sa Chantal Chanel, acuzata de « complicitate la otravire premeditata » !
In plus, ei au atras atentia juriului in mod deosebit ca o eventuala achitare a celor doua cadre medicale ar putea avea consecinte deosebit de grave privind utilizarea procedurii, care poate conduce la abuzuri de proportii in care ea « scapa de sub control » !
In ceea ce priveste apararea, avocatul Pierre-Olivier Sur, reprezentand D-na Chanel, a insistat asupra faptului ca clienta sa nu si-a facut decat « datoria » punand astfel capat unei suferinte ingrozitoare la care Paulette Druais a fost « condamnata » de soarta !
Mai mult ! Avocatul Dr.-ului Tramois, Benoît Ducos-Ader a scos in evidenta, « cacofonia judiciara », « disfunctiunea justitiei », precum si « ipocrizia » care « domneste » in asemenea procese penale, avand in vedere ca si in alte procese de eutanasie « activa » cei inculpati au fost intotdeauna achitati !
Un exemplu in acest sens fiind celebrul caz Humbert, in care pe 27 februarie 2006, Judecatorul de Instructie Anne Morvant de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) « Boulogne sur Mer » (Arras, Pas de Calais), prin ordonanta n°03012089 declara un « non-lieu » (incetarea urmaririi penale) contra Doamnei Marie Humbert, mama lui Vincent, precum si contra medicului sef al serviciului de reanimare si terapie intensiva al centrului hélio-marin din Berck, Frédéric Chaussoy, care de comun acord, la solicitarea lui Vincent, pe atunci in varsta de 21 de ani, devenit tetraplegic, mut si nevazator, in urma unui grav accident de circulatie, i-au provocat o eutanasie « activa » pe 24 septembrie 2003 ! (a se vedea si Articolul « Moartea »)
APROFUNDAREA DOSARULUI
Din investigatiile noastre facute in acest dosar, reiese clar ca cei inculpati nu au « abuzat » in nici un caz de eutanasia « activa » !
Din declaratiile Dr.-ului Bernad Camiade care a examinat pacienta D-na Paulette Druais, internata la spitalul Saint-Astier pe 1 august in faza terminala a bolii, reiese clar ca in ciuda unor cantitati impresionante de morfina si antibiotice administrate (la limita admisa !), ea suferea de o infectie renala cu complicatii, febra (imposibila de « controlat » !), escare multiple profunde pe toata suprafata corpului, ocluziune intestinala, precum si de o depresie nervoasa, care o tineau intr-o agonie intre viata si moarte !
In plus, voma aproape neintrerupt ! Iar in momentul provocarii eutanasiei « active », chiar propriile ei excremente !
Insa, in ceea ce priveste dorinta ei de a i se provoca o eutanasie « activa », nu exista nici o « dovada » certa !
D-na Paulette Druais, desi se afla intr-un stadiu foarte avansat al bolii ei, era constienta pana cand intrase in coma si, nu si-a exprimat niciodata dorinta provocarii unei eutanasii « active » in fata personalului medical din spitalul Saint-Astier !
Si totusi, ea isi dorea propria-i moarte, pentru a pune capat suferintei « nemarginite » la care era condamnata!
Injectia mortala cu clorura de potasiu facuta pe 25 august la orele 22h30 de asistenta Chantal Chanel si prescrisa de Dr. Laurence Tramois, in fapt si la urma urmei nu a facut decat sa puna capat suferintei lui Paulette Druais dupa aproximativ o ora, care asa cum rezulta din investigatiile noastre, nu mai avea de trait decat cel mult cateva zile !
Relativ la acest important element al anchetei, mentionam ca personalul medical din spitalul Saint-Astier, responsabil cu ingrijirea bolnavului sustinuse ca Paulette Druais nu mai avea de trait decat cateva ore, pompele funebre fiind contactate deja din noaptea de 22 catre 23 august !
Ori, de ce sa provocam o eutanasie « activa » unei paciente, care se afla deja la sfarsitul lungului drum al suferintei catre moarte si care nu mai are de trait decit cateva ore?
Credem ca acesta ar fi trebuit sa fie elementul central al problemei pe care la proces acuzarea nu a stiut sa o « exploateze » cum trebuie !
Ministerul Public, reprezentat prin unul din avocatii generali ai acuzarii, Yves Squercioni, poate prea « emotionat » si « sensibil » la eveniment nu a ridicat aceasta problema « cheie » care poate ar fi dat nastere la alte intrebari, mai mult sau mai putin indiscrete in ceea ce priveste « executia » doamnei Paulette Druais !
Celalalt acuzator insa, viceprocurorul Frédéric Bernardo, a insistat cu « convingere » asupra faptului ca « medicul nu are dreptul sa decida de viata sau moartea pacientului » si ca Legea Leonetti, privind bolnavii aflati in faza terminala a unor boli incurabile (« les soins palliatifs ») dezbatuta in 2005-2006 (timp de un an in parlament !) este « mult prea avansata privind legislatia europeana, relativ la aceasta problema » !
Alt element important ! Am aflat ca mama pacientei a suferit de aceasi boala in urma careia a decedat, cu ani in urma !
Deci, Paulette Druais care a ingrijit-o, a facut « cunostinta » cu suferinta « indirect » de care ea insasi avea sa aiba parte, in « direct », ceva mai tarziu !
Este oare motivul pentru care dupa internarea ei la Spitalul Saint-Astier pe 1 august, ea si-a manifestat dorinta ca nu vrea sa-si mai vada sotul si restul familiei ?
Isi dorea oare sa nu fie vazuta si compatimita de cei dragi din jurul ei in starea grava in care se afla ?
Mentionam ca Paulette Druais, desi resemnata, « tinea » la viata si suferea inca si mai mult pentru faptul ca trebuia sa o « paraseasca » !
In plus, intodeauna se intreba « de de se intampla ei aceasta nenorocire »!
Mentionam ca sotul ei Michel Druais, care nu a fost « consultat » pentru provocarea eutanasiei « active », nu a depus nicio plangere contra celor doua inculpate !
El cunostea Dr. Tramois de peste 20 de ani ! Deci era ferm convins ca ceea ce ea a decis este « bine » pentru toti, inclusiv pentru doamna Druais !
Din contra, el a multumit celor doua femei ca au ajutat-o pe Paulette Druais sa-si puna capat suferintei si agoniei in care se afla, manifestandu-si indignarea in fata curtii pentru procesul care lor le-a fost intentat!
Nici baiatul doamnei Paulette Druais, Laurent, nu s-a aratat mai « tolerant » cu curtea, declarand ca este « odios de ceea ce au parte Chantal si Laurence », afirmand ca-i era insuportabil sa-si vada mama « eliminand excrementele pe gura » !
In sfarsit, nora pacientei, Sophie, sotia lui Laurent, era sora dr.-ului Tramois, ceea ce implica intr-un fel o hotarare luata in « familie » !
Cu alte cuvinte, « executia » doamnei Paulette Druais, a fost dusa la « bun sfarsit » de catre o « intreprindere familiala » !
Pacienta fiind in coma profunda in momentul « executiei », asistenta Chantal Chanel care efectuase injectia in timpul serviciului ei (de garda), avea acordul familiei!
Din declaratiile ei rezulta clar ca ea era convinsa de faptul ca nu comite o crima ci un act prin care ajuta un om sa moara in demnitate !
Un act prin care pune capat unei lungi suferinte, « inimaginabile » !
Este si mai important faptul ca ea declarase curtii sub prestare de juramant, ca nu a comis acest act de « mare generozitate », nici pentru a ajuta familia pacientei si nici pentru faptul ca Dr. Laurence Tramois i-a prescris tratamentul, ci din propria ei convingere, gandind ca ceea ce face este bine, este pentru binele pacientei, si o datorie a ei, ceea ce nu « contrazice », cel putin practic, Juramantului lui Hipocrat !
In ceea ce priveste pe Dr. Laurence Tramois, plangand la proces, in fata curtii declarase ca pentru ea prescrierea tratamentului a insemnat un « act de iubire », de respect pentru d-na Paulette Druais si in nici un caz, complicitate la o « crima premeditata » !
Insa, ea avea mari « dificultati » de a explica juratilor de ce nu executase personal acest « act de iubire », la care de-altfel ea nici nu dorea macar sa asiste!
«Este pentru prima oara in viata mea cand am fost confruntata cu o asemenea problema! Toate tehnicile si metodele clasice pe care le folosim in cazurile de terapie paliativa, (« soins palliatifs », ingrijirea persoanelor aflate in faza terminala ale bolilor incurabile) esuasera.
« Eram convinsa ca am gasit o solutie buna pentru pacienta, insa necorespunzatoare pentru echipa care o asistase si in special pentru asistenta care trebuia sa execute decizia mea», afirmase Dr. Tramois la interogatoriul avocatului general al acuzarii reprezentand Ministerul Public, dl. Squercioni !
In sfarsit, avocatii celor doua cadre medicale din boxa acuzatilor, Pierre-Olivier Sur si Benoît Ducos-Ader au subliniat in pledoariile lor « nevinovatia » clientilor lor !
« Vidul » in legislatia franceza, dar si in cea europeana in ceea ce priveste eutanasia « pasiva », si in special cea « activa » este in primul rand « responsabil » de actul lor, a atras atentia apararea, care poate fi interpretat ca un gest de « mare curaj » si de « responsabilitate » !
Avocatii au amintit deasemenea de « ipocrizia » legii privind eutanasia, de « prezenta » cacofoniei in sistemul judiciar francez relativ la aceasta tema, precum si de disfunctionarea lui la toate nivelurile, respectiv, de manifestul celor 2134 de infirmieri (asistente medicale) si medici, publicat inainte de proces, prin care ei solicitau o noua legislatie in cadrul terapiei paleative, mai « eficace » care sa reglementeze dreptul de a muri in demnitate !
Ei au solicitat curtii achitarea clientilor lor !
Remarcam aici ca la alegerile prezidentiale din 2007, numai Partidul Socialist se pronuntase « ferm » pentru legiferarea eutansaiei, considerand a fi una din reformele care trebuie facute cu prioritate!
Cu atat mai mult cu cat, candidata Ségolène Royal, declara in emisiunea « A vous de juger » pe principalul canal national public « France-2 », ca ea insasi « a trait de aproape » un eveniment similar traumatizant ca cel al d-nei Paulette Druais, care a « marcat-o profund pentru tot restul vietii » !
Sotul ei, François Hollande, primul secretar al Partidului Socialist, afirmase in public ca daca sotia sa va fi aleasa presedinte al Republicii Franceze ea va cere Parlamentului Francez votarea legii privind eutanasia « activa », evident cu « toate precautinile necesare » pentru a putea fi evitate eventuale abuzuri de « natura criminala » !
COMENTARIUL AUTORULUI
Dupa cum am mai mentionat, in Franta exista o lege privind eutanasia, a lui Leonetti (dupa numele Dr.-ului Jean Leonetti care a propus-o parlamentului pentru a fi votata) inca din aprilie 2005, insa destul de « confuza » si « imperfecta », dupa cum remarca si fostul senator Henri Caillavet, 93 de ani, care la proces a descris cu detalii modul in care si-a ajutat tatal sa « moara si el in demnitate » !
« Eu nu ma consider un asasin, ci doar un aparator al dreptului de a muri in demnitate », declara el juriului popular insarcinat cu pronuntarea verdictului in Dosarul « Druais » !
Contactat ulterior, Dr. Christophe Bayon, generalist la spitalul Saint-Astier, care nefiind un adept al eutanasiei, ci al unei « eutanasii de exceptie », ne-a declarat ca mai mult de 10% din cazuri de eutanasie nu pot fi « reglate » cu ajutorul legii Leonetti votata cu ocazia celebrului Dosar « Humbert », in care fusese inculpat Dr. Frédéric Chaussoy! Cu atat mai mult cu cat Vincent Humbert, tetraplegic, nevazator, nu se afla intr-o stare de agonie, in faza terminala a unei maladii incurabile, el putand fi mentinut in viata artificial ani sau zeci de ani!
Cu alte cuvinte, in aceste situatii medicul curant este obligat sa « triseze » pentru a provoca o eutanasie « activa » !
Ceea ce legea Loenetti interzice, insa sub forma ei « pasiva », o « tolereaza», bineinteles in anumite « limite », destul de greu de definit!
In principiu, ea « autorizeaza » personalul medical sa « suprime tratamentul si sa mareasca doza de medicamnte contra durerilor » !
Insuficient si conform Presedintelui Comisiei Medicale de la Spitalul Saint-Astier, Dr. Jean-Claude Charrut, pentru ca peste 75% dintre francezi vin sa moara in spitale, in urma unui tratament paliativ !
Iar cand ei nu mai au posibilitatea sa « solicite » moartea, sunt rudele lor care o « pretind » in numele muribundului !
Din contra, Dr. Jean-Marie Faroudja, Presedintele Consiliului Ordinului Medicilor din Dordogne a « sustinut » acuzarea, considerand ca legea Leonetti in cazurile de eutanasie este mai mult decat « suficienta », estimand ca este inacceptabil din punct de vedere moral ca un medic sa-si « ajute pacientul sa moara », chiar daca este vorba de o faza terminala a unei boli incurabile !
In sfarsit, investigatiile noastre ne-au permis sa intelegem si « mecanismul » unei « executii » de acest gen, care poate fi generalizat la « scara » (dar cu prudenta !) si care in mod vident, a creat « ceva » probleme atat Ministerului Public insarcinat cu acuzarea, ca de-altfel si juratilor care trebuiau sa se pronunte asupra verdictului !
Astfel, ar fi fost « normal » ca Dr.Tramois sa comita ea insasi acest act, avand in vedere dubla sa calitate, pe de o parte, medic, iar pe de alta parte, « membru » al familiei pacientei !
Cu atat mai mult cu cat, este ea cea care a prescris injectia mortala in urma careia pacienta ei Paulette Druais a decedat dupa cca o ora!
Insa, odata prescriptia mortala decisa, « ordinul de executie » a fost facut cunoscut infirmierelor, care il transmiteau una la alta pina in noaptea in care Chantal Chanel a fost de garda !
Si acest lucru fara nici un dialog ! De ce ? De frica !?
Din cele declarate de infirmiera Sylvie Belair, ea insasi a fost una dintre cadrele medicale prin mainile careia a « tranzitat » prescriptia, in urma careia a avut o intrevedere cu Dr.Tramois, care la randul ei afirmase ca : « stiu ca comit un act de eutanasie activa, dar daca as fi sigura ca ea isi revine din coma…. (!? Ce vroia sa spuna prin asta Dr. Tramois, nu stim ! Pentru ca ea a negat ca ar fi avut o asemenea discutie cu infirmiera, mai ales ca cea care trebuia sa execute « comanda » sustine ca ea a propus medicului sa-si consulte intreaga echipa responsabila de ingrijirea doamnei Druais inainte ca « executia » sa fie pusa in « practica »!
In ciuda unui « dialog » intre cele doua cadre medicale (daca el a existat cu adevarat ?!), am aflat ca o alta infirmiera, Véronique Baignier-Maxant, este cea care a aleretat conducerea spitalului, care la randul ei a sesizat justitia, pentru ca ea refuzase categoric sa comita o « crima »,!
In plus, ancheta ne-a permis prin depozitia D-lui Frédérique Lanneau, cadru administrativ la spitalul Saint-Astier, sa « consideram » D-na Dr. Tramois ca un « individ periculos », care isi « teroriza» la tot pasul subalternele sale, asistentele medicale si infirmierele !
D-l Jean-Alain Nollen, Presedintele Curtii, s-a aratat insa « foarte intelegator » (relativ!) cand i s-a atras atentia asupra faptului ca in cursul noptii la spitalul Saint-Astier nu exista decat o singura asistenta medicala si cinci infirmiere pentru 200 de bolnavi, dintre care 10 in tratament paleativ ! Si nici un medic de garda, prezent !
Chantal Chanel era singura in momentul in care provocase eutanasia « activa » prin injectarea letala a prescriptiei doamnei Dr. Tramois !
Este interesanta si depozitia Dr.-ului Christophe Bayon, coleg al doamnei Dr. Laurence Tramois, in care el pune in evidenta faptul ca chiar daca in cazul d-nei Druais nu se poate aplica Legea Leonetti (cca 10% din cazurile de tratamente paleative !), « frontiera » dintre « ameliorarea durerii unui muribund » si « ajutorul acordat lui pentru a muri », practic, este foarte foarte « sensibila » si greu de pus in evidenta!
De aceasi parere era si Dr. Jean Charrut, Presedintele Comisiei Medicale al Spitalului Saint-Astier, care considera ca in cazul doamnei Druais moartea era inevitabila si ca procedura la care s-a recurs era una « umana » si « aprobata » de majoritatea cadrelor medicale din spital, fara ca ele sa se fi exprimat « in direct » aceasta parere !
Aceasta « teza » a fost confirmata si de o alta infirmiera Catherine Lestang, prezenta la spital in noaptea « executiei », care « in principiu » era considerata la spital ca « independenta » !
Pozitia ei a fost sustinuta, din informatiile pe care le detinem mai mult sau mai putin oficial si de catre infirmiera Marie-Josée Orgambide, cea care « primise » ordinul de « executie »!
In aceste conditii, evident, legea Leonetti din aprilie 2005 pare « ipocrita » !
Pentru ca ea autorizeaza « dreptul de a fi lasat sa moara pacientul aflat in tratament paleativ in faza terminala a unei boli incurabile », dar nu autorizeaza termenul juridic de « euthanasie »!
Sub nici o forma! Nici cea « pasiva » si cu atat mai putin cea « activa » !
Asa cum mentionasem mai sus, Dr. Bernard Cambiade, insarcinat cu expertiza dosarului medical a pacientei D-na Paulette Druais de la spitalul Saint-Astier, ne-a afirmat ca ea « avea numai cateva ore de trtait », deci « procedura » era la limita « matematica » a legii Leonetti !
Care limita ? Pentru ca limita, matematic, se calculeaza intr-un punct de acumulare a unei multimi !
Iar punctul de acumulare a unei multimi, tot matematic, este punctul al carei vecinatati, oricat ea ar fi de mica, intersecteaza multimea in cel putin un punct diferit de el insusi !
In concluzie, legea Leonetti, la urma urmei este foarte « aproximativa » !
Iar interpretarile ei « devin » o multime ! O multime deschisa ! Matematic !
Ceea ce contrazice si ipoteza, dar si concluzia !
Pentru ca o lege « aproximativa » si interpretabila nu poate fi aplicata riguros !
Sau poate fi aplicata neriguros, oricum ! Fara restrictii !
Si nu ne-am oprit aici !
Contactand Asociatia pentrul Dreptul de a Muri in Demnitate (ADMD), am aflat ca procesul intentat celor doua cadre medicale nu este o exceptie!
Ca asemenea procese au loc atat in Franta cat si in restul Uniunii Europene « regulat »
si care nu-si au rostul, « practic » vorbind !
Ele sunt « consumatoare » de « energie » si de « bani » care in loc sa fie constructive intr-o societate in plina expansiune economica si sociala sunt « destructive » si « ipocrite » prin care se « calca in picioare » atat demnitatea celui « executat » cat si al celui « care executa » o « sentinta » prin natura profesiei pe care o are !
Marturia « smulsa » lui Chantal Chanel pare a fi « temerara » !
Conform celor declarate de ea, o asistenta medicala competenta, cu experienta indelungata in domeniul «tratamentelui paliativ», in spitalele franceze, exista un numar impresionant de bolnavi, batrani care « asteapta sa moara » ! In demnitate !
A alege intre o suferinta terorizanta, chinuitoare sau a muri in « demnitate », credem ca este dreptul pacientului de a decide ! Conform legislatiei privind Drepturile Omului !
Si in nici un caz de Legea Leonetti ! O lege « ipocrita » care « trage la raspundere » pe cei care ajuta sa puna capat suferintei insuportabile ai celor care au luat decizia sa moara !
In momentul de fata, numai doua tari ale UE (fondatoare), cele de « jos », Belgia si Olanda au legalizat eutanasia « activa » intr-un cadru « foarte riguros »!
In situatii cu totul « speciale »! Adevarat, si ele interpretabile!
Si totusi, dintre cele 350 de eutanasii active legale provocate in Belgia intre 2004-2005, decesele nu reprezinta decat 0,36% !
In Spatiul Economic European (EEE) eutanasia mai este autorizata si in Elvetia, iar in SUA, in Statul Oregon, sub forma de « ajutor acordat sinuciderii persoanelor aflate in faza terminala a unor maladii incurabile »!
Intr-o alta tara fondatoare a Uniunii Europene, in Italia, euthanasia se « confrunta » cam cu aceleasi probleme ca si in Franta, tara fondatoare si ea a Uniunii Europene!
Este celebru cazul Dr.-ului Mario Riccio, anestezist, care anul trecut, pe 20 decemrie a provocat o eutanasie « pasiva», debransand aparatul care asigura respiratia pacientului sau Piergiorgio Welby in varsta de 60 de ani, suferind de distrofie musculara si care isi descria suferinta ca o « tortura permanenta » !
Actul lui, in urma caruia Procurorul Republicii de la Roma l-a inculpat intr-un dosar penal cu capul de acuzare « omucidere prin consens (acord, intelegere) », a dat nastere unei dezbateri nationale pe tema eutanasiei, care a divizat Italia catolica, in cei « pro » si « contra » acestei tehnici aplicate « destul de des » in timpul tratamentului paliativ !
In cursul lunii martie a acestui an, acelasi procuror a cerut Judecatorului de Instructie Renato La Viola care instrumenta cazul sa « inchida » dosarul si abandoneze acuzatia "omicidio del consenziente" contra Dr.-ului Mario Riccio, pentru ca asa cum rezulta din ancheta, medicul a respectat drepturile constitutionale ale lui Welby, el insistand ca tratamentul lui sa fie sistat !
Si asta in ciuda faptului ca La Viola considera Riccio vinovat de « omucidere prin consens » si avea de gand sa-l pedepseasca sever, cu o recluziune criminala pana la 15 ani de, conform Codului Penal Italian !
In sfarsit, daca justitia italiana a « recunoscut » in Riccio, un erou, fostul presedinte italian Francesco Cossiga l-a calificat un « criminal », iar Biserica Catolica a refuzat lui Welby funerariile religioase, Papa Benoît XVI, considerand eutanasia o « crima », pentru ca « viata este sacra » si ea trebuie traita pana la « ultima suflare » ! Pana cand « Domnul hotareste sa puna capat ei» !