Nebunia oamenilor se dovedește din nou
Comentarii pe articolul 'Apocalipsa' se amana pentru octombrie
Trimis de stetco_day la 10 Septembrie 2008, ora 14:00
Sunt Adrian Danile Ștețco, absolvent al facultății de Teologie. Am și eu de zis ceva, că tot avem drept de liberă exprimare a opiniei...Așa stă treaba cu oamenii mândri și plini de ambiții nebune prin care nu vor face altceva decât să ne demonstreze, încă o dată că sunt neputincioși. Au mai încercat o dată acești înțelepți să ajungă la Dumnezeu încercând să construiască un Turn, (Turnul Babel), pe urmă au ieșit în spațiu iar acum se scufundă
Știți ce cred eu? Dumnezeu îi lasă în toate aceste circumstațe să le demonstreze că nici înălțimile, nici spațiul extraterestru, nici subteranul nu îi poate ajuta să descopere existența Providențială
Culmea e că oamenii caută adevăruri absolute, care nu mai au nevoie de demonstrație, în locuri foarte ascunse când acestea sunt evidente cu ochiul liber, oriunde. Părerea mea este că, asemeni oamenilor de știință, noi, creștinii, ar trebui să construim un ACCELERATOR DE CREDINȚĂ în inima oamenilor pentru a ne redobândi și pentru a ne spori credința în Dumnezeu și în Cuvântul Său! Doar în Mâna Lui e viața și moartea, El va hotărî când și în ce fel se va sfârși cu lumea. Dacă oamenii nu au putut salva lumea, nu o vor putea nici distruge. Dacă oamenii nu L-au omorât pe Hristos, ci Și-a dat Singur Viața pentru ca Singur să Și-o redea, tot așa, nici de data aceasta, nu vor putea distruge lumea
. E adevărat, pot încerca
Eu, unul, mulțumesc Domnului pentru faptul că mi-a dat Scriptura și văd
încă mai sunt multe lucruri care trebuie să se împlinească până când El, Domnul, va hotărî SFÂRȘITUL LUMII!!!
» Inapoi la articolul "'Apocalipsa' se amana pentru octombrie"
» Afiseaza toate temele de discutii propuse de utilizatori
» Afiseaza toate temele de discutii propuse de utilizatori
Alte comentarii pe articolul 'Apocalipsa' se amana pentru octombrie
- se joaca de-a Dumnezeu
- Magnific
- nu se va intimpla nimic nu fiti naivi
- ziarist de doi bani
- CASTIGA GRATIS CU 6 SCRISORI, 6 LEI SI 6 TIMBRE GARANTAT FARA VRAJELI DE PE NET!
- To be or not to be
- fizica celor de la geneva
- The first beam in the Large Hadron Collider at CERN1 was successfully steered around the full 27 kilometres of the worlds most powerful particle accelerator at 10h28 this morning.
- isi dat joc de omenire
- DECE NU...?
Din ce tara / localitate mai doresti sa gasesti stiri pe 9AM ?



