"The Schindler list"
Comentarii pe articolul "Cel mai mare datornic din Romania: sase milioane de euro"
Trimis de ThomasCsinta la 12 Iunie 2008, ora 17:13
« Moartea voluntara », o veritabila industrie a mortii !
"Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris
Corespondent, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
A ajuta o fiinta umana sa se sinucida, contrar „mentalitati” si legislatiei tarilor latine sau anglo-saxone, legislatia helvetica nu considera o infractiune moartea voluntara, "siunciderea asistata" daca actul este „alturist” si fara un mobil „egoist”!
Elvetia, « Confederatio Helvetica» din 1803, o « reuniune » trilingva (germana/schweiz, franceza, italiana/svizzera si mai rar romanche/svizra) a 26 de cantoane in vestul Europei, « patria » neutralitatii militare si politice, sediul a numeroase organizatii stiintifice, politice, economice si militare internationale, a ceasurilor, dar si a bancilor « tixite » cu conturi bancare oculte, este una dintre putinele tari in lume, alaturi de Benelux (Belgia-Olanda-Luxemburg/UE) si Statul Oregon (SUA) care a legalizat dreptul omului « de a muri in demnitate » !
Daca intr-o forma „restransa”, acest drept este utilizat de catre legislatorii tarilor europene sub forma de „eutanazie” (pasiva sau activa), un procedeu complex care necesita reunirea a numeroase criterii juridico-medicale si care are loc intr-un mediu spitalicesc sub control medical, suportat din banii publici, ai asigurarilor de sanatate (a se vedea si articolul autorului aparut anterior: „Crima in numele legii: Eutanasia si Moartea, prezentat la Colocviul International de la Paris „Dreptul da a muri in Demnitate”) cu „o conditio sine qua non”: ca pacientul sa sufere de o boala incurabila, aflata in faza terminala, in legislatia helvetica, eutanazia este „generalizata” prin „sinuciderea asista”, este un procedeu la indemana „oricui”, practicat in general de catre diverse organizatii care „se autodeclara” de tip „non-profit”, mai mult sau mai putin competente pe „ plan paleativ”, si fac beneficii uriase, de multe ori averi inestimabile, „asistand” pe cei care vor sa-si puna capat zilelor, indiferent de starea lor de sanatate, de varsta lor si deseori in locuri nedemne pentru un muribund: spatii locative abandonate in zonele periferice intrate in urbanizare, spatii industriale/comerciale sau depozite in faza de demolare, camere dizgratioase de hotel frecventate de prostituartele cu clientii lor si nu in ultimul rand in masini abandonate in parking-uri „salbatice” (neautorizate) in vecinatatea autorutelor!
PREAMBUL
Concret, un medic specialist, este autorizat sa-si „ajute” pacientul sa moara „in demnitate” preparand lui o otrava, cu conditia ca sa fie el, pacientul, cel care executa „comanda”, adica sa bea singur, cu mainile lui otrava!
In caz contrar, vorbim de o crima! De o omucidere!
O crima premediatata, o infractiune deosebit de grava care poate fi sanctionata penal cu ani grei de detentie sau chiar cu recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata!)
Daca varianta UE/SUA a ”siunciderii asistate” este una restransa, la „eutanasia pasiva” sau „activa”, varianta helvetica a ei este una „generalizata” pe toate planurile care intervin intr-un asemenea procedeu, fara a depasi totusi limitele Codului de Procedura penala!
Dupa cum am mentionat mai sus, „eutanasia pasiva/activa” este practicata sub control medical intr-un cadru juridic, intr-un mediu spitalicesc, ceea ce este supus desigur unor formalitati birocratice care dureaza in timp!
In plus, cel putin teoretic, trebuie respectate o serie de „conditii”, printre care mentionam: discernamant al persoanei, cereri repetate in timp, boala incurabila aflata in faza terminala, suferinta fizica sau psihologica importante si pronostic fatal sau invaliditate definitiva!
In schimb, „sinuciderea asista” este un procedeu mult mai rapid, „practic” si „eficace”, care este organizata de catre diverse organisme „non-profit” in dauna muribundului care umple buzunarele celui care il conduce pe ultimul sau drum!
De-altfel, aceste institutii, pe langa taxele de „sinucidere” pe care le percep si care variaza intre 2150-6150 Euro, au sute, mii de membrii care platesc si o cotizatie de „aderent”, intre 25-50 euro/an, pentru ca momentul venind sa poata muri „mai ieftin”!
Pentru ca taxele nu sunt aceleasi pentru cel care este „membru aderent” al unei asemenea institutii, respectiv, cel pe care „il apuca pofta sa moara asa dintr-o data, de pe o zi pe alta”!
Astfel, iata si explicatia reusitei financiare ale acestor institutii!
Si asta in ciuda faptului ca incepand din 18 decembrie 2005 si Spitalul Universitar din Lausanne (Elvetia franceza) autorizeaza „sinuciderea asistata”!
APROFUNDAREA DOSARULUI
Investigatiile noastre in acest dosar s-au orientat catre doua mari organizatii care au sinistrul obiect de activitate ”siunciderea asistata”, amandoua cu statut de „asociatie lege 1901” (in terminologia juridica franceza), amandoua „caritative” si desigur „non-profit”!
Este vorba de „DIGNITAS”, infintat pe 17 mai 1998 la Forch in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), cu sediul social la Schwerzenbach (carrtier Wiedikon), totalizand astazi peste 6000 de aderenti, avand 55 de nationalitati si, care a „asistat” la sinuciderea a exact 872 de persoane din cele 7368 de cerei depuse la sediu, din care cca 85% straini (anglo-saxoni, francezi, italieni, etc), conform celor declarate recent de catre Directorul si fondatorul organismului, Ludwig A. Minelli, (un fost avocat si jurnalist, acum in varsta de 75 de ani), respectiv „EXIT” (ADMD-Asociatie pentru Dreptul de a Muri in Demnitate cu cele doua sedii elvetiene ale sale, la Geneva si la Zurich), infintat in 1982, membra a unei „miscari” EXIT-Transnational, creat in 1935 in Marea Britanie, fondat de catre zece medici de profesie, avand ca Presedinte pe Dr. Jérôme Sobel (Geneva) si ca Vicepresedinte pe Dr. Jean-Emmanuel Strasser (Geneva), cu 67.500 de aderenti, din care 53.500 la EXIT-Zurich (in Elvetia germanica) si 14.000 la Exit-Geneva (in Elvetia franceza), platind o cotizatie anuala de 40 FCH (cca 25 de Euro)!
Daca in ceea ce priveste „EXIT”-ADMD, toate cercetarile pe care le-am efectuat in legatura cu „siunciderea asistata” de catre ei nu ne-au condus la nereguli, nici in ceea ce priveste modul in care acest procedeu este aplicat, nici relativ la cei care asista la eveniment, nemaivorbind de locul, contextul juridico-medical si de facturile detaliate pe care ne-a pus la dispozitie conducerea (mai mult rezonabile, „cu bun simt”), in ceea ce priveste „DIGNITAS”, am fost socati de catre aspectul sau comercial, de promovarea unei veritabile „industrii” a mortii, precum si de catre „gustul” D-lui Ludwig A. Minelli (care vorbeste fluent cele trei limbi nationale elvetine!) pentru afaceri morbide!
In ciuda rezidentei sale superbe din Mahor (Maur), aflat in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), un „fruct”, no comment (!) al reusitei sale in „afaceri”, precum si al sediului social imens al „DIGNITAS”-ului de la Schwerzenbach tot in AMZ, ales cu foarte „bun gust”, din considerentele religioase, precum si datorita superstitiilor localnicilor, considerate de el „ manifestari primitive” ale lor, membrii asociatiei pe care o dirijeaza sunt obligati sa „migreze” din loc in loc cu „executiile” lor, ei fiind considerati un „popor migrator”, niste adevarati SDF (Sans Domicile Fixe) ai societatii civile!
Un „rau” dar si un „bun” necesar societatii!
Un „bun” necesar, pentru ca 87% (ultimele rezultate!, in crestere fata de 2007, cand erau 85%) de helvetici considera ca „sinuciderea asistata” este „un lucru bun”!
Un „rau” necesar, pentru ca expulzat de pretutindeni, anul trecut, „DIGNITAS” a fost nevoit ca prin forta majora sa-si instaleze cartierul sau general in localurile unei societati industriale la Schwerzenbach, la cca 115 m de cel mai mare bordel din Elvetia!
Si deja localnicii „s-au saturat” sa vada zilnic, morti adunati de catre serviciile funebre si sa fie tot timpul in colimatorul Politiei si Justitiei din Zurich, fiind obligate se deplaseaza la fata locului pentru constatarea „sinuciderii asistate” de catre „DIGNITAS”!
Contactand pe cei de la Consiliul Local, oamenii desi sustin ca au facut toate cele necesare pentru ca „executiile” lui „DIGNITAS” sa nu aiba loc in urba lor, ei nu ezita sa nu remarce „profesionalismul” celor care asista sinuciderile!
„Efectiv, clinica pune la dispozitia pacientilor toate conditiile necesare unei morti usoare, rapide si nedureroase”.
Care „clinica” deja, ne intrebam noi?
Conform celor declarate de catre responsabilii de la primarie, anul acesta ar fi avut loc acolo 23 de sinucideri asistate!
In realitate, numarul celor „siuncis” de catre „DIGNITAS” , un act la care participa in mod obligatoriu doi membrii pentru confirmarea „mortii voluntare”, anul acesta trebuie sa fie mult mai mare!
Investigatiile noastre aprofundate conduc la o cifra considerabil mai mare!
La 54 de persoane!
Tinand cont de faptul ca „DIGNITAS” (de la demnitate!) conduce din lipsa de demnitate si multi alti „clenti ai mortii” pe ultimul lor drum si prin parking-uri in propriile lor masini, prin parcuri publice, paduri si alte zone dezafectate!
Se pare ca ce mai „fideli” lui „DIGNITAS” ar fi britanicii, dupa nemti!
Numai in 2003, numarul celor care s-au lasat asistati de catre „DIGNITAS” ar fi de 76 de suflete, iar primul asistat a fost tot britanic, Reginald Crew, un barbat in varsta de 74 de ani din Liverpool.
El oferise suma de 5000 de Lire Sterline pentru a fi asistat sa moara in „demnitate” de catre „DIGNITAS”!
Si asta in ciuda faptului ca Dl. Ludwig Minelli ne declara ca dupa consultarea unui medic elvetian de catre „clientul mortii”, care i-a prescris substanta ucigasa „Pentothal” (Penthiobarbital de sodiu, Natrium-Pentobarbital) si care are evident avizul lui, numai cca 12% doresc sa paraseasca aceasta lume!
Cca 70% nu vor reveni niciodata, iar 18% vor opta pentru un ”stand-by”!
„DIGNITAS” si-a gasit in sfarsit in 2004 si un al doilea sediu, un fel de „Punct de Lucru” in Cantonul Argovie, la Reinach!
Dupa ce Politia i-a inchis „Punctul de Lucru” la Stäfa (AMZ), obligand-o sa se „retraga” la Maur, la resedinta lui!
Punct ochit, punct lovit!
Se pare ca acolo „sicriile ambulante” nu prea au deranjat vecinii, asa cum rezulta din declaratiile D-lui Markus Gossweiler, secretarul communal din Maur.
Inainte de anul 2002, cand Dl.Ludwig A. Minelli, Secretarul General al asociatiei si-a propus sa-si gaseasca o alta rezidenta la Scheuren, tot in AMZ, cand incepuse deja sa fie foarte solicitat!
Pe atunci cotizatia era de 17 euro, iar numarul „clientilor potentiali” ajunse-se la peste 2000, fata de 1000 in 2001 si 650 in 2000, majoritatea lor pe atunci, fiind tot germani, britanici, olandezi dar si francezi, italieni, si chiar nord-americani (americani, canadieni)!
Cel mai batran fiind in varsta de 95 de ani! Cel mai tanar neavand decat 20 de ani!
In ultimul timp, din 18 februarie 2008, pentru a reduce formalitatile administrative (in special vizitele si prescriptiile medicale), directorul asociatiei „DIGNITAS” a hotarat ca este mai eficace metoda „sacului de plastic umplut cu helium”!
Nu necesita nici o prescriptie medicala si este si mai ieftin decat Penthiobarbitalul care poate fi gasit in orice farmacie in Elvetia si care costa cca 20 de euro (un flacon de 10-15 g in mod normal, pentru un client „normal”!), „en detail”, iar in „en gros”, utilizat de catre institutii specializate, pretul este in jur de 5 euro!
Dupa cum afirma el, in multe din situatii bolnavul ajunge la sediul „DIGNITAS” in ambulanta, intr-o stare deplorabila!
Trambalarea lui prin spitale, la consultatii medicale ar fi dificila si evident, mult mai costisitoare!
Din cele ce am putut afla, ar fi avut loc deja patru executii cu helium, ceea ce din pacate, mai mult ma face sa ma gandesc la executiile naziste in masa, decat la o moarte cu demnitate!
In sfarsit, de ce boli sufera in general clientii D-lui Ludwig A. Minelli, in unele documente, nu Director-Fondator al „DIGNITAS”, ci „numai” Secretar General?
Din dosarele pe care le-am putut studia a reiesit ca majoritatea sunt cei care intr-adevar sufera de boli grave, cum ar fi scleroza in placi, schizofrenie, epilepsie, diabet, cancer in faza terminala, boala Altzheimer, accidente vasculare cerebrale, dar chiar si bolnavi mintali in stare grava dar cu „discernamant” ?!
Am putut studia dosarul unei asemenea persoane de origine elvetiana care in 2006 a ajuns pana la Tribunalul Federal (juridictia elvetiana suprema!) solicitand dreptul de a putea si el sa beneficieze de o „sinucidere asistata”!
Adresandu-se la 170 de medici psihiatrii pentru a putea avea „cale deschisa” catre „DIGNITAS”, niciunul dintre ei nu l-a ajutat!
In cele din urma, individul a fost nevoit sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului!
In momentul de fata, dosarul lui este in studiu!
Mai mult, Chantal Sébire, „celebra” frantuzoaica suferind de o malformatie faciala in urma unei boli incurabile care dorea sa-si puna capat zilelor la inceputul acestui an, adresandu-se autoritatilor franceze pentru „eutanazie activa”, i s-a refuzat dreptul ei „de a muri in demnitate”!
Atunci si ea s-a adresat Curtii Europene de Justitie, insa intre timp, dupa cum am putut afla de la „DIGNITAS” (unde isi depuse-se dosarul!) ea a reusit sa-si procure Pentobarbital de sodiu, „la negru” (pe piata neagra), cum nici un medic nu a vrut sa-i prescrie si, ulterior s-a sinucis!
Este interesant ca desi Politia Judiciara de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris a efectuat o ancheta minutioasa in acest dosar fara sa fi putut confirma acest „verdict”!
Din contra, Dosarul Chantal Sébire este unul „clasat” astazi in urma decesului ei, dar a fost si va ramane unul „misterios” in arhiva!
Dintre cele zece asociatii elvetiene care asista la siuncidere in mediu spitalicesc sau acasa la domiciliul „clientului”, asa cum rezulta din investigatiile noastre, „DIGNITAS” singurul care „lucreaza” si cu strainii!
Adica accepta sa asiste si straini la sinucidere!
Cca 60% dintre ei sunt de origine germana!
Iar printre cei 204 „executati” de catre „DIGNITAS” in 2006 s-au numarat si cincisprezece francezi!
In 2007, din cele 141 de „victime legitime” ale lui „DIGNITAS” (unele surse indica 138!), numai 6 erau elvetieni, restul au trecut frontiera, „tragandu-si sicriile lor” dupa ei in loc de bagaje, printre care erau si doisprezece fancezi!
Din cercetarile pe care le-am efectuat ulterior reiese ca numarul celor pe care „DIGNITAS” i-a condus pe ultimul lor drum in 2007, este in jur de 312 si nu 141, ceea ce a fost declarat oficial de catre secretarul sau general, Dl. Minelli!
In incheiere, putem mentiona si faptul deloc de „neglijat” ca documentele de arhiva atesta aspectul „superinflationist” al procedurii!
Daca la inceputul anilor 2000, o „calatorie” in lumea celor drepti costa la „DIGNITAS” cca 3500 de euro, anul acesta ea costa 10.000 FCH, adica cca 6150-6200 de euro!
O crestere de aproape 100%!
Dupa unele documente de arhiva si declaratii fiscale, pare ca aceasta crestere este si mai importanta!
In primii ani al mileniului trei „taxa de moarte” perceputa de catre „DIGNITAS”, dispunand de 15 salariati „part-time” si 8 medici, era de 2000FCH (cca 1250 de euro), pentru ca in 2008 aceasta taxa sa fie de 11.000FCH (cca 7000 de euro), cotizatiile trecand si ele la sume cuprinse intre 80FCH (50 de euro) si 500FCH (315 euro)
Iar Directorul si Fondatorul lui, Dl. Ludwig A. Minelli, in urma unui proiect de marketing, in prezent „sondeaza” terenul pentru deschiderea unei filiale in Germania, la Hamburg, avand in vedere ca numarul clientilor germanici este cel mai mare!
Anul trecut, dintre cele 195 de persoane carora „DIGNITAS” a prescris natrium-pentorbital, 120 proveneau din Germania!
COMENTARIUL AUTORULUI
Volumul urias de documente si materiale de arhiva pe care le-am studiat, inclusiv interviurile D-lui Ludwig A. Minelli, respectiv, investigatiile noastre „pe cont propriu” legat de ajutorul acordat „trecerii in nefiinta” de catre asociatia helvetica „DIGNITAS”, au pus in evidenta o serie de incoerente si inexactitati in ceea ce priveste aceasta institutie declarata de de catre „guru”, organizatie „caritativa”, „umanitara”, non-profit!
Este imposibil sa avem o viziune clara, de ansamblu, asupra activitatii „DIGNITAS”, numarul real ai aderentilor si salariatilor sai, precum si asupra cheltuielilor efectuate de asociatie, inclusiv salariile personalului!
In majoritatea cazurilor, sursele indica nu cifre ci „parametrii variabili” ai unei activitati, bizare, controversate, cu o „marja de eroare”, pe care noi am incecat sa le evaluam folosind caracteristicile numerice ale „variabilelor aleatoare” din teoria probabilitatilor!
Cert este ca desi Dl. Minelli respecta legislatia Codului Penal helvetic, in special Articolul 115, respectiv, Articolul 8.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, motiv pentru care el este inatacabil de catre autoritatile judiciare si politienesti cantonale din Zurich, pentru noi, cum pentru majoritatea oamenilor de buna credinta, oamenilor de suflet, respectiv celor care studiaza cu „interes” dosarul lui, el este cel putin un individ dubios, care desfasoara o activitate „caritativa” foarte dubioasa!
Noi suntem convinsi ca politica institutiei „DIGNITAS” converge „in sens tare” (in norma!) in termeni matematici, catre o veritabila „industrie”, infloritoare, din pacate, a mortii!
Si cand afirmam acest lucru, ne referm in primul rand la faptul ca am descoperit ca „DIGNITAS” nu are un cont bancar pe numele ei, ci pe numele lui Ludwig A. Minelli!
Ca acel cont are multe zerouri in euro (aproape 1.000.000 de euro) si el nu este deschis la o banca elvetiana, ci la una germana, la Munchen!
De ce oare?
Se teme cumva Dl. Minelli ca in „patria” conturilor bancare oculte, oare, banii lui sunt prea curati?
Sau, poate, mult prea murdari ca sa fie in siguranta!
Desigur, el se justifica cu cheltuielile sale „uriase”, afirmand in cadrul unui interviu acordat, ca ei vor servi la cumpararea unui „Sediu-Punct de Lucru” in care „DIGNITAS” sa-si poate „executa” in „pace” si „demnitate” pe cei care isi doresc, nu o viata chinuita, ci o „moarte voluntara”, solicitand ca „produs”, ofeta : „sinucidere asista”!
Alt element care ne pune pe ganduri!
Celelalte zece institutii helvetice specializate in „sinucidere asistata”, printre care si „EXIT”, practica preturi mult mai reduse (cca de trei ori mai mici!) si ofera conditii mult mai „decente” pentru „a muri in demnitate”, pentru a nu intra in „conflict” cu legislatia tarilor ai caror cetateni vin sa moara in Elvetia nu-i accepta pe straini!
„DIGNITAS” fiind singura care isi deschide larg portile!
Si chiar îi incita la moarte!
La aceasta provocare, Dl. Minelli atrage atentia asupra faptului ca din motive „umanitare” el nu-si poate refuza serviciile unui cetatean numai pentru faptul ca este strain, sau pentru ca vine dintr-un stat vecin, Germania, Franta, Italia, etc!
Pentru a fi si mai convingator, el editeaza personal si o „brosurica” distribuita gratuit, „Mensch+Recht”, care apare trimestrial in 5800 de exemplare, costul careia fiind de 95.000FCH (cca 60.000 de euro).
El nu se considera mai „vinovat” decat „guvernantii bancilor elvetiene, care nu-si nu-si pun problema daca cetatenii straini care isi deschid conturi bancare la ei, fac acest lucru pentru a scapa sau nu de impozitele pe care trebuie sa le plateasca in tarile lor”!
Ne intrebam daca, oare, asa o fi? Fara nici un interes material?!
Atunci de ce oare, D-na Soraya Wernli, fosta secretara generala a organizatiei „DIGNITAS” a parasit in 2005 institutia atat din motive etice cat si financiare?
Dansa afirma ca ea nu era de acord din punct de vedere etic cu politica promovata de catre institutie, iar Dl. Minelli, facea din „sinuciderea asista” o afacere personala, o imbogatire prin promovarea „industriei” mortii!
Nici in acest caz, autoritatile cantonale nu pot face nimic contra D-lui Minelli!
Pentru ca, Codul Penal helvetic nu face referire nici la originea etnica ai celor care vin in Elvetia sa moara voluntar si nici la tara lor de resedinta!
Mai departe, stim din surse sigure, ca „DIGNITAS” isi incita clientii la moarte!
Din procesele verbale pe care le-am putut vedea, in majoritatea cazurilor „sinuciderea asistata” avea loc in aceasi zi in care „pacientul” trecuse pe la medicul care i-a prescris pethiobarbitalul de sodiu mortal!
Ori, asa cum procedeaza alte institutii specializate in domeniu care se vor „respectate”, printre care si „EXIT”, ele propun candidatului la „moarte voluntara” sa consulte medicul de doua ori la un interval de timp, permitandu-i astfel sa renunte, eventual, la sinucidere!
Din cate stim, Dl. Minelli, considerat de catre unii un adevarat poliglot, un aparator ferm al drepturilor omului, pervers si monstruos de catre altii, printre care si de catre Profesorul François-Xavier Putallaz, a primit la sfarsitul lunii ianuarie 2008 o directiva in acest sens de la Directorul Autoritatii de Supraveghere Medicala din Zurich!
O mare „admiratoare” i-a fost si actrita franceza Maïa Simon!
Nascuta pe noiembrie la 1939 la Marsilia, debuteaza in teatru sub directia lui Maurice Béjart, Jean-Louis Barrault ou Jorge Lavelli, inainte ca la inceputul anilor 60 sa apara intr-un mare de telefilme-seriale printre care: „La Boussardel”, Thiery la Fonde, „Le Commissaire Moulin”, „Habits Noirs”.
In filme de lung metraj a jucat alaturi de Jean Rochefort, Clauide Brasseur, Guy Bedos sub directia lui Yves Robert in comedia „Nous irons tous au paradis” (1977) si alaturi de d’Emmanuelle Béart (mama ei) in filmul "Les témoins", d’André Téchiné.
Pentru piesa „Copenhage” a fost distinsa cu 2 Molières en 1999.
Suferind de cancer generalizat, ea moare „asistata” la varsta de 67 de ani, miercuri dimineata pe 19 septembrie 2007, facand apel, nu la serviciile lui „DIGNITAS” (sic!) ci la cele ale lui „EXIT” ADMD din Zurich, la care aderase din octombrie 2006!
Avem insa si numeroase exemple care confirma ca Dl. Minelli nu a respectat intotdeauna cu strictete directivele primite!
Fara sa dam amanunte (multe din ele fiind considerate secrete profesionale!), un candidat englez avand scleroza in placi, recent, a fost „executat” la mai putin de jumatate de ora de la sosirea lui in „labirintul” in care nu se moare singur, la „DIGNITAS”!
Cu toate ca Dl. Minelli sustine in interviuri ca de la data aderarii si pana la data „sinuciderii asistate”, in principiu se scurg sase luni!
Si la „nevoie” procesul poate dura si 1800 de zile!
Cel putin teoretic!
Si totusi multi au murit intre anii 2005-2006 fara sa fi fost respectat acest „calendar”!
Mai mult, au fost numeroase cazuri in care candidatii nici nu erau la „capat” de drum, asa cum prevede regulamentul „eutanaziei”!
Putem mentiona aici „executia” a doi francezi in februarie 2002, frate si sora, in varsta de 29, respectiv, 32 de ani, amandoi schizofrenici!
In aprilie 2003, „DIGNITAS” asista la sinuciderea „precipitata” a cuplului britanic Jennifer in varsta de 53 de ani si Robert Stockes in varsta de 59!
Desigur, amandoi erau bolnavi!
Dar de epilepsie, respectiv, de diabet!
Deci nici ei nu erau „muribunzi”!
Mai tarziu, in 2004, „DIGNITAS” asista si la „moartea voluntara” a unui tanar declarat „depresiv” de numai 25 de ani, care poate era „recuperabil” si ar fi putut fi „retinut” in lumea celor vii!
Dar dupa declaratiile unui „fidel” colaborator al D-lui Minelli, Ignaz Reutlinger, care a fost alaturi de numerosi sinucigasi voluntari in ultimele lor clipe de viata :„Sinuciderea este un drept al fiecaruia dintre noi si fiecare dintre noi are dreptul sa o comita!
Chiar si persoanele suferind psihic”!
Au fost si accidente! Erori de dozaj!
In august 2004, unui german i-au trebuit nu mai putin de 72 de ore sa poata parasi in chinuri groaznice lumea noastra, a celor vii!
In 2007, somat sa paraseasca un apartament, „Punct de Lucru” in centrul Zurich-ului, „DIGNITAS” a inchiriat un apartament la Stäfa in AMZ!
In cele opt zile care vor urma, ea va asista sase persoane pe ultimul lor drum fara intoarcere!
Nici in acest caz Dl. Minelli nu poate fi tras la raspundere nici de catre politia cantonala nici de catre justitie pentru ca in legislatia helvetica la acest „capitol” este un vid imens, care il protejeaza pe „guru” din plin!
POST SCRIPTUM
In concluzie, chiar daca „DIGNITAS” se considera organizatie „curata” in fata legii, asta nu inseamna neaparat ca Dl. Minelli, nu-si poate reprosa nimic si trebuie sa se simta curat in fata propriei sale constiinte!
El nu face decat sa exploateze cu ferocitate un text de lege care foloseste termeni mult mai generali decat „eutanazia”, si anume, „moartea voluntara” sau „sinucidere asistata”! Ori, trebuie sa atragem atentia in mod deosebit asupra acestori termeni pe care le utilizeaza medicina si jurisdictia tarilor care accepta juridic „moartea voluntara”!
In Tarile de Jos (Benelux), „moartea voluntara” este restrictionata la „eutanazie pasiva” sau „activa”, procedee care desi nu sunt legalizate in celelate tari ale UE, ele incepe sa fie „tolerate” din ce in ce mai mult in toate tarile care se vor democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului!
Prin „eutanazie pasiva”, bolnavului aflat in faza terminala a unei boli incurabile se sisteaza acel ajutor care il mentine in viata!
Prin „eutanazie activa”, considerata o crima de catre lege in multe tari, bolnavului i se administreaza un medicament, pe cale orala sau prin injectie letala care îi pune capat zilelor! (a se vedea si articolul autoprului aparut anterior: „Eutanazia si Moartea”).
Conform unui interviu acordat de catre Profesorul Englert de la Universitatea din Viena, rezulta ca majoritatea celor care fac apel la eutanazie intr-o proportie de 80% sufera de cancer generalizat si numai un procent relativ scazut, intre 10-15%, de boli degenerative!
In peste 90% din cazuri, „eutanazia activa” consta intr-o injectie letala de Pentothal, dar ea poate lua si forma unei „sinucideri asistate”, prin absorbtia pe cale orala de catre pacient a unei doze de Penthiobabital de sodiu!
In principiu, cca 60% au loc la spital si 40% acasa, la domiciliul pacientului!
Benelux si Statul Oregon (SUA, din 1994) sunt si tarile care si-au „liberalizat” complet legislatia privind „moartea in demnitate” sub forma de „eutanazie”!
Spania fara sa fi liberalizat legislatia in acest sens, depenalizeaza totusi chiar si „eutanazia activa”, daca conditiile medico-juridice sunt satisfacute!
Franta si Germania au legiferat „eutanazia pasiva”, dar in unele cazuri exceptionale „tolereaza” si „eutanazia activa”, in sensul ca cei care o provoaca desi sunt inculpati de „omucidere” si compar in fata Tribunalelor, sunt in general achitati la proces!
Din contra, California si Vermont (SUA), ca si Elvetia vor sa „importe” din Elvetia dreptul de a muri in demnitate, sub forma de „sinucidere asistata”!
In concluzie, intocmai aceasta terminologie mult mai generala: „moarte voluntara” sau „siuncidere asistata”, de care in principiu, poate beneficia orice persoana, indiferent de starea de sanatate, indiferent de varsta conduce la abuzuri!
Si care este si la indemana D-lui Ludwig A. Minelli, Directorul asociatiei „DIGNITAS”!
Din investigatiile noastre facute, apreciem ca la fiecare 100.000 de decese, exista cca 500 de abuzuri comise!
__________________________________________________________________________________
(*) Multumesc D-lui Paul Amar, reputat jurnalist francez la « France Télévision » (Fr2, Fr3, Fr5) pentru discutia deosebit de constructiva avuta pe tema acestui subiect in ziua de 28 mai 2008, intre orele 12h30-14h00, la Terminalul 2F (Terminalul F, Aerogra 2) pe Aeroportul CDG-Paris.
"Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris
Corespondent, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
A ajuta o fiinta umana sa se sinucida, contrar „mentalitati” si legislatiei tarilor latine sau anglo-saxone, legislatia helvetica nu considera o infractiune moartea voluntara, "siunciderea asistata" daca actul este „alturist” si fara un mobil „egoist”!
Elvetia, « Confederatio Helvetica» din 1803, o « reuniune » trilingva (germana/schweiz, franceza, italiana/svizzera si mai rar romanche/svizra) a 26 de cantoane in vestul Europei, « patria » neutralitatii militare si politice, sediul a numeroase organizatii stiintifice, politice, economice si militare internationale, a ceasurilor, dar si a bancilor « tixite » cu conturi bancare oculte, este una dintre putinele tari in lume, alaturi de Benelux (Belgia-Olanda-Luxemburg/UE) si Statul Oregon (SUA) care a legalizat dreptul omului « de a muri in demnitate » !
Daca intr-o forma „restransa”, acest drept este utilizat de catre legislatorii tarilor europene sub forma de „eutanazie” (pasiva sau activa), un procedeu complex care necesita reunirea a numeroase criterii juridico-medicale si care are loc intr-un mediu spitalicesc sub control medical, suportat din banii publici, ai asigurarilor de sanatate (a se vedea si articolul autorului aparut anterior: „Crima in numele legii: Eutanasia si Moartea, prezentat la Colocviul International de la Paris „Dreptul da a muri in Demnitate”) cu „o conditio sine qua non”: ca pacientul sa sufere de o boala incurabila, aflata in faza terminala, in legislatia helvetica, eutanazia este „generalizata” prin „sinuciderea asista”, este un procedeu la indemana „oricui”, practicat in general de catre diverse organizatii care „se autodeclara” de tip „non-profit”, mai mult sau mai putin competente pe „ plan paleativ”, si fac beneficii uriase, de multe ori averi inestimabile, „asistand” pe cei care vor sa-si puna capat zilelor, indiferent de starea lor de sanatate, de varsta lor si deseori in locuri nedemne pentru un muribund: spatii locative abandonate in zonele periferice intrate in urbanizare, spatii industriale/comerciale sau depozite in faza de demolare, camere dizgratioase de hotel frecventate de prostituartele cu clientii lor si nu in ultimul rand in masini abandonate in parking-uri „salbatice” (neautorizate) in vecinatatea autorutelor!
PREAMBUL
Concret, un medic specialist, este autorizat sa-si „ajute” pacientul sa moara „in demnitate” preparand lui o otrava, cu conditia ca sa fie el, pacientul, cel care executa „comanda”, adica sa bea singur, cu mainile lui otrava!
In caz contrar, vorbim de o crima! De o omucidere!
O crima premediatata, o infractiune deosebit de grava care poate fi sanctionata penal cu ani grei de detentie sau chiar cu recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata!)
Daca varianta UE/SUA a ”siunciderii asistate” este una restransa, la „eutanasia pasiva” sau „activa”, varianta helvetica a ei este una „generalizata” pe toate planurile care intervin intr-un asemenea procedeu, fara a depasi totusi limitele Codului de Procedura penala!
Dupa cum am mentionat mai sus, „eutanasia pasiva/activa” este practicata sub control medical intr-un cadru juridic, intr-un mediu spitalicesc, ceea ce este supus desigur unor formalitati birocratice care dureaza in timp!
In plus, cel putin teoretic, trebuie respectate o serie de „conditii”, printre care mentionam: discernamant al persoanei, cereri repetate in timp, boala incurabila aflata in faza terminala, suferinta fizica sau psihologica importante si pronostic fatal sau invaliditate definitiva!
In schimb, „sinuciderea asista” este un procedeu mult mai rapid, „practic” si „eficace”, care este organizata de catre diverse organisme „non-profit” in dauna muribundului care umple buzunarele celui care il conduce pe ultimul sau drum!
De-altfel, aceste institutii, pe langa taxele de „sinucidere” pe care le percep si care variaza intre 2150-6150 Euro, au sute, mii de membrii care platesc si o cotizatie de „aderent”, intre 25-50 euro/an, pentru ca momentul venind sa poata muri „mai ieftin”!
Pentru ca taxele nu sunt aceleasi pentru cel care este „membru aderent” al unei asemenea institutii, respectiv, cel pe care „il apuca pofta sa moara asa dintr-o data, de pe o zi pe alta”!
Astfel, iata si explicatia reusitei financiare ale acestor institutii!
Si asta in ciuda faptului ca incepand din 18 decembrie 2005 si Spitalul Universitar din Lausanne (Elvetia franceza) autorizeaza „sinuciderea asistata”!
APROFUNDAREA DOSARULUI
Investigatiile noastre in acest dosar s-au orientat catre doua mari organizatii care au sinistrul obiect de activitate ”siunciderea asistata”, amandoua cu statut de „asociatie lege 1901” (in terminologia juridica franceza), amandoua „caritative” si desigur „non-profit”!
Este vorba de „DIGNITAS”, infintat pe 17 mai 1998 la Forch in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), cu sediul social la Schwerzenbach (carrtier Wiedikon), totalizand astazi peste 6000 de aderenti, avand 55 de nationalitati si, care a „asistat” la sinuciderea a exact 872 de persoane din cele 7368 de cerei depuse la sediu, din care cca 85% straini (anglo-saxoni, francezi, italieni, etc), conform celor declarate recent de catre Directorul si fondatorul organismului, Ludwig A. Minelli, (un fost avocat si jurnalist, acum in varsta de 75 de ani), respectiv „EXIT” (ADMD-Asociatie pentru Dreptul de a Muri in Demnitate cu cele doua sedii elvetiene ale sale, la Geneva si la Zurich), infintat in 1982, membra a unei „miscari” EXIT-Transnational, creat in 1935 in Marea Britanie, fondat de catre zece medici de profesie, avand ca Presedinte pe Dr. Jérôme Sobel (Geneva) si ca Vicepresedinte pe Dr. Jean-Emmanuel Strasser (Geneva), cu 67.500 de aderenti, din care 53.500 la EXIT-Zurich (in Elvetia germanica) si 14.000 la Exit-Geneva (in Elvetia franceza), platind o cotizatie anuala de 40 FCH (cca 25 de Euro)!
Daca in ceea ce priveste „EXIT”-ADMD, toate cercetarile pe care le-am efectuat in legatura cu „siunciderea asistata” de catre ei nu ne-au condus la nereguli, nici in ceea ce priveste modul in care acest procedeu este aplicat, nici relativ la cei care asista la eveniment, nemaivorbind de locul, contextul juridico-medical si de facturile detaliate pe care ne-a pus la dispozitie conducerea (mai mult rezonabile, „cu bun simt”), in ceea ce priveste „DIGNITAS”, am fost socati de catre aspectul sau comercial, de promovarea unei veritabile „industrii” a mortii, precum si de catre „gustul” D-lui Ludwig A. Minelli (care vorbeste fluent cele trei limbi nationale elvetine!) pentru afaceri morbide!
In ciuda rezidentei sale superbe din Mahor (Maur), aflat in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), un „fruct”, no comment (!) al reusitei sale in „afaceri”, precum si al sediului social imens al „DIGNITAS”-ului de la Schwerzenbach tot in AMZ, ales cu foarte „bun gust”, din considerentele religioase, precum si datorita superstitiilor localnicilor, considerate de el „ manifestari primitive” ale lor, membrii asociatiei pe care o dirijeaza sunt obligati sa „migreze” din loc in loc cu „executiile” lor, ei fiind considerati un „popor migrator”, niste adevarati SDF (Sans Domicile Fixe) ai societatii civile!
Un „rau” dar si un „bun” necesar societatii!
Un „bun” necesar, pentru ca 87% (ultimele rezultate!, in crestere fata de 2007, cand erau 85%) de helvetici considera ca „sinuciderea asistata” este „un lucru bun”!
Un „rau” necesar, pentru ca expulzat de pretutindeni, anul trecut, „DIGNITAS” a fost nevoit ca prin forta majora sa-si instaleze cartierul sau general in localurile unei societati industriale la Schwerzenbach, la cca 115 m de cel mai mare bordel din Elvetia!
Si deja localnicii „s-au saturat” sa vada zilnic, morti adunati de catre serviciile funebre si sa fie tot timpul in colimatorul Politiei si Justitiei din Zurich, fiind obligate se deplaseaza la fata locului pentru constatarea „sinuciderii asistate” de catre „DIGNITAS”!
Contactand pe cei de la Consiliul Local, oamenii desi sustin ca au facut toate cele necesare pentru ca „executiile” lui „DIGNITAS” sa nu aiba loc in urba lor, ei nu ezita sa nu remarce „profesionalismul” celor care asista sinuciderile!
„Efectiv, clinica pune la dispozitia pacientilor toate conditiile necesare unei morti usoare, rapide si nedureroase”.
Care „clinica” deja, ne intrebam noi?
Conform celor declarate de catre responsabilii de la primarie, anul acesta ar fi avut loc acolo 23 de sinucideri asistate!
In realitate, numarul celor „siuncis” de catre „DIGNITAS” , un act la care participa in mod obligatoriu doi membrii pentru confirmarea „mortii voluntare”, anul acesta trebuie sa fie mult mai mare!
Investigatiile noastre aprofundate conduc la o cifra considerabil mai mare!
La 54 de persoane!
Tinand cont de faptul ca „DIGNITAS” (de la demnitate!) conduce din lipsa de demnitate si multi alti „clenti ai mortii” pe ultimul lor drum si prin parking-uri in propriile lor masini, prin parcuri publice, paduri si alte zone dezafectate!
Se pare ca ce mai „fideli” lui „DIGNITAS” ar fi britanicii, dupa nemti!
Numai in 2003, numarul celor care s-au lasat asistati de catre „DIGNITAS” ar fi de 76 de suflete, iar primul asistat a fost tot britanic, Reginald Crew, un barbat in varsta de 74 de ani din Liverpool.
El oferise suma de 5000 de Lire Sterline pentru a fi asistat sa moara in „demnitate” de catre „DIGNITAS”!
Si asta in ciuda faptului ca Dl. Ludwig Minelli ne declara ca dupa consultarea unui medic elvetian de catre „clientul mortii”, care i-a prescris substanta ucigasa „Pentothal” (Penthiobarbital de sodiu, Natrium-Pentobarbital) si care are evident avizul lui, numai cca 12% doresc sa paraseasca aceasta lume!
Cca 70% nu vor reveni niciodata, iar 18% vor opta pentru un ”stand-by”!
„DIGNITAS” si-a gasit in sfarsit in 2004 si un al doilea sediu, un fel de „Punct de Lucru” in Cantonul Argovie, la Reinach!
Dupa ce Politia i-a inchis „Punctul de Lucru” la Stäfa (AMZ), obligand-o sa se „retraga” la Maur, la resedinta lui!
Punct ochit, punct lovit!
Se pare ca acolo „sicriile ambulante” nu prea au deranjat vecinii, asa cum rezulta din declaratiile D-lui Markus Gossweiler, secretarul communal din Maur.
Inainte de anul 2002, cand Dl.Ludwig A. Minelli, Secretarul General al asociatiei si-a propus sa-si gaseasca o alta rezidenta la Scheuren, tot in AMZ, cand incepuse deja sa fie foarte solicitat!
Pe atunci cotizatia era de 17 euro, iar numarul „clientilor potentiali” ajunse-se la peste 2000, fata de 1000 in 2001 si 650 in 2000, majoritatea lor pe atunci, fiind tot germani, britanici, olandezi dar si francezi, italieni, si chiar nord-americani (americani, canadieni)!
Cel mai batran fiind in varsta de 95 de ani! Cel mai tanar neavand decat 20 de ani!
In ultimul timp, din 18 februarie 2008, pentru a reduce formalitatile administrative (in special vizitele si prescriptiile medicale), directorul asociatiei „DIGNITAS” a hotarat ca este mai eficace metoda „sacului de plastic umplut cu helium”!
Nu necesita nici o prescriptie medicala si este si mai ieftin decat Penthiobarbitalul care poate fi gasit in orice farmacie in Elvetia si care costa cca 20 de euro (un flacon de 10-15 g in mod normal, pentru un client „normal”!), „en detail”, iar in „en gros”, utilizat de catre institutii specializate, pretul este in jur de 5 euro!
Dupa cum afirma el, in multe din situatii bolnavul ajunge la sediul „DIGNITAS” in ambulanta, intr-o stare deplorabila!
Trambalarea lui prin spitale, la consultatii medicale ar fi dificila si evident, mult mai costisitoare!
Din cele ce am putut afla, ar fi avut loc deja patru executii cu helium, ceea ce din pacate, mai mult ma face sa ma gandesc la executiile naziste in masa, decat la o moarte cu demnitate!
In sfarsit, de ce boli sufera in general clientii D-lui Ludwig A. Minelli, in unele documente, nu Director-Fondator al „DIGNITAS”, ci „numai” Secretar General?
Din dosarele pe care le-am putut studia a reiesit ca majoritatea sunt cei care intr-adevar sufera de boli grave, cum ar fi scleroza in placi, schizofrenie, epilepsie, diabet, cancer in faza terminala, boala Altzheimer, accidente vasculare cerebrale, dar chiar si bolnavi mintali in stare grava dar cu „discernamant” ?!
Am putut studia dosarul unei asemenea persoane de origine elvetiana care in 2006 a ajuns pana la Tribunalul Federal (juridictia elvetiana suprema!) solicitand dreptul de a putea si el sa beneficieze de o „sinucidere asistata”!
Adresandu-se la 170 de medici psihiatrii pentru a putea avea „cale deschisa” catre „DIGNITAS”, niciunul dintre ei nu l-a ajutat!
In cele din urma, individul a fost nevoit sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului!
In momentul de fata, dosarul lui este in studiu!
Mai mult, Chantal Sébire, „celebra” frantuzoaica suferind de o malformatie faciala in urma unei boli incurabile care dorea sa-si puna capat zilelor la inceputul acestui an, adresandu-se autoritatilor franceze pentru „eutanazie activa”, i s-a refuzat dreptul ei „de a muri in demnitate”!
Atunci si ea s-a adresat Curtii Europene de Justitie, insa intre timp, dupa cum am putut afla de la „DIGNITAS” (unde isi depuse-se dosarul!) ea a reusit sa-si procure Pentobarbital de sodiu, „la negru” (pe piata neagra), cum nici un medic nu a vrut sa-i prescrie si, ulterior s-a sinucis!
Este interesant ca desi Politia Judiciara de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris a efectuat o ancheta minutioasa in acest dosar fara sa fi putut confirma acest „verdict”!
Din contra, Dosarul Chantal Sébire este unul „clasat” astazi in urma decesului ei, dar a fost si va ramane unul „misterios” in arhiva!
Dintre cele zece asociatii elvetiene care asista la siuncidere in mediu spitalicesc sau acasa la domiciliul „clientului”, asa cum rezulta din investigatiile noastre, „DIGNITAS” singurul care „lucreaza” si cu strainii!
Adica accepta sa asiste si straini la sinucidere!
Cca 60% dintre ei sunt de origine germana!
Iar printre cei 204 „executati” de catre „DIGNITAS” in 2006 s-au numarat si cincisprezece francezi!
In 2007, din cele 141 de „victime legitime” ale lui „DIGNITAS” (unele surse indica 138!), numai 6 erau elvetieni, restul au trecut frontiera, „tragandu-si sicriile lor” dupa ei in loc de bagaje, printre care erau si doisprezece fancezi!
Din cercetarile pe care le-am efectuat ulterior reiese ca numarul celor pe care „DIGNITAS” i-a condus pe ultimul lor drum in 2007, este in jur de 312 si nu 141, ceea ce a fost declarat oficial de catre secretarul sau general, Dl. Minelli!
In incheiere, putem mentiona si faptul deloc de „neglijat” ca documentele de arhiva atesta aspectul „superinflationist” al procedurii!
Daca la inceputul anilor 2000, o „calatorie” in lumea celor drepti costa la „DIGNITAS” cca 3500 de euro, anul acesta ea costa 10.000 FCH, adica cca 6150-6200 de euro!
O crestere de aproape 100%!
Dupa unele documente de arhiva si declaratii fiscale, pare ca aceasta crestere este si mai importanta!
In primii ani al mileniului trei „taxa de moarte” perceputa de catre „DIGNITAS”, dispunand de 15 salariati „part-time” si 8 medici, era de 2000FCH (cca 1250 de euro), pentru ca in 2008 aceasta taxa sa fie de 11.000FCH (cca 7000 de euro), cotizatiile trecand si ele la sume cuprinse intre 80FCH (50 de euro) si 500FCH (315 euro)
Iar Directorul si Fondatorul lui, Dl. Ludwig A. Minelli, in urma unui proiect de marketing, in prezent „sondeaza” terenul pentru deschiderea unei filiale in Germania, la Hamburg, avand in vedere ca numarul clientilor germanici este cel mai mare!
Anul trecut, dintre cele 195 de persoane carora „DIGNITAS” a prescris natrium-pentorbital, 120 proveneau din Germania!
COMENTARIUL AUTORULUI
Volumul urias de documente si materiale de arhiva pe care le-am studiat, inclusiv interviurile D-lui Ludwig A. Minelli, respectiv, investigatiile noastre „pe cont propriu” legat de ajutorul acordat „trecerii in nefiinta” de catre asociatia helvetica „DIGNITAS”, au pus in evidenta o serie de incoerente si inexactitati in ceea ce priveste aceasta institutie declarata de de catre „guru”, organizatie „caritativa”, „umanitara”, non-profit!
Este imposibil sa avem o viziune clara, de ansamblu, asupra activitatii „DIGNITAS”, numarul real ai aderentilor si salariatilor sai, precum si asupra cheltuielilor efectuate de asociatie, inclusiv salariile personalului!
In majoritatea cazurilor, sursele indica nu cifre ci „parametrii variabili” ai unei activitati, bizare, controversate, cu o „marja de eroare”, pe care noi am incecat sa le evaluam folosind caracteristicile numerice ale „variabilelor aleatoare” din teoria probabilitatilor!
Cert este ca desi Dl. Minelli respecta legislatia Codului Penal helvetic, in special Articolul 115, respectiv, Articolul 8.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, motiv pentru care el este inatacabil de catre autoritatile judiciare si politienesti cantonale din Zurich, pentru noi, cum pentru majoritatea oamenilor de buna credinta, oamenilor de suflet, respectiv celor care studiaza cu „interes” dosarul lui, el este cel putin un individ dubios, care desfasoara o activitate „caritativa” foarte dubioasa!
Noi suntem convinsi ca politica institutiei „DIGNITAS” converge „in sens tare” (in norma!) in termeni matematici, catre o veritabila „industrie”, infloritoare, din pacate, a mortii!
Si cand afirmam acest lucru, ne referm in primul rand la faptul ca am descoperit ca „DIGNITAS” nu are un cont bancar pe numele ei, ci pe numele lui Ludwig A. Minelli!
Ca acel cont are multe zerouri in euro (aproape 1.000.000 de euro) si el nu este deschis la o banca elvetiana, ci la una germana, la Munchen!
De ce oare?
Se teme cumva Dl. Minelli ca in „patria” conturilor bancare oculte, oare, banii lui sunt prea curati?
Sau, poate, mult prea murdari ca sa fie in siguranta!
Desigur, el se justifica cu cheltuielile sale „uriase”, afirmand in cadrul unui interviu acordat, ca ei vor servi la cumpararea unui „Sediu-Punct de Lucru” in care „DIGNITAS” sa-si poate „executa” in „pace” si „demnitate” pe cei care isi doresc, nu o viata chinuita, ci o „moarte voluntara”, solicitand ca „produs”, ofeta : „sinucidere asista”!
Alt element care ne pune pe ganduri!
Celelalte zece institutii helvetice specializate in „sinucidere asistata”, printre care si „EXIT”, practica preturi mult mai reduse (cca de trei ori mai mici!) si ofera conditii mult mai „decente” pentru „a muri in demnitate”, pentru a nu intra in „conflict” cu legislatia tarilor ai caror cetateni vin sa moara in Elvetia nu-i accepta pe straini!
„DIGNITAS” fiind singura care isi deschide larg portile!
Si chiar îi incita la moarte!
La aceasta provocare, Dl. Minelli atrage atentia asupra faptului ca din motive „umanitare” el nu-si poate refuza serviciile unui cetatean numai pentru faptul ca este strain, sau pentru ca vine dintr-un stat vecin, Germania, Franta, Italia, etc!
Pentru a fi si mai convingator, el editeaza personal si o „brosurica” distribuita gratuit, „Mensch+Recht”, care apare trimestrial in 5800 de exemplare, costul careia fiind de 95.000FCH (cca 60.000 de euro).
El nu se considera mai „vinovat” decat „guvernantii bancilor elvetiene, care nu-si nu-si pun problema daca cetatenii straini care isi deschid conturi bancare la ei, fac acest lucru pentru a scapa sau nu de impozitele pe care trebuie sa le plateasca in tarile lor”!
Ne intrebam daca, oare, asa o fi? Fara nici un interes material?!
Atunci de ce oare, D-na Soraya Wernli, fosta secretara generala a organizatiei „DIGNITAS” a parasit in 2005 institutia atat din motive etice cat si financiare?
Dansa afirma ca ea nu era de acord din punct de vedere etic cu politica promovata de catre institutie, iar Dl. Minelli, facea din „sinuciderea asista” o afacere personala, o imbogatire prin promovarea „industriei” mortii!
Nici in acest caz, autoritatile cantonale nu pot face nimic contra D-lui Minelli!
Pentru ca, Codul Penal helvetic nu face referire nici la originea etnica ai celor care vin in Elvetia sa moara voluntar si nici la tara lor de resedinta!
Mai departe, stim din surse sigure, ca „DIGNITAS” isi incita clientii la moarte!
Din procesele verbale pe care le-am putut vedea, in majoritatea cazurilor „sinuciderea asistata” avea loc in aceasi zi in care „pacientul” trecuse pe la medicul care i-a prescris pethiobarbitalul de sodiu mortal!
Ori, asa cum procedeaza alte institutii specializate in domeniu care se vor „respectate”, printre care si „EXIT”, ele propun candidatului la „moarte voluntara” sa consulte medicul de doua ori la un interval de timp, permitandu-i astfel sa renunte, eventual, la sinucidere!
Din cate stim, Dl. Minelli, considerat de catre unii un adevarat poliglot, un aparator ferm al drepturilor omului, pervers si monstruos de catre altii, printre care si de catre Profesorul François-Xavier Putallaz, a primit la sfarsitul lunii ianuarie 2008 o directiva in acest sens de la Directorul Autoritatii de Supraveghere Medicala din Zurich!
O mare „admiratoare” i-a fost si actrita franceza Maïa Simon!
Nascuta pe noiembrie la 1939 la Marsilia, debuteaza in teatru sub directia lui Maurice Béjart, Jean-Louis Barrault ou Jorge Lavelli, inainte ca la inceputul anilor 60 sa apara intr-un mare de telefilme-seriale printre care: „La Boussardel”, Thiery la Fonde, „Le Commissaire Moulin”, „Habits Noirs”.
In filme de lung metraj a jucat alaturi de Jean Rochefort, Clauide Brasseur, Guy Bedos sub directia lui Yves Robert in comedia „Nous irons tous au paradis” (1977) si alaturi de d’Emmanuelle Béart (mama ei) in filmul "Les témoins", d’André Téchiné.
Pentru piesa „Copenhage” a fost distinsa cu 2 Molières en 1999.
Suferind de cancer generalizat, ea moare „asistata” la varsta de 67 de ani, miercuri dimineata pe 19 septembrie 2007, facand apel, nu la serviciile lui „DIGNITAS” (sic!) ci la cele ale lui „EXIT” ADMD din Zurich, la care aderase din octombrie 2006!
Avem insa si numeroase exemple care confirma ca Dl. Minelli nu a respectat intotdeauna cu strictete directivele primite!
Fara sa dam amanunte (multe din ele fiind considerate secrete profesionale!), un candidat englez avand scleroza in placi, recent, a fost „executat” la mai putin de jumatate de ora de la sosirea lui in „labirintul” in care nu se moare singur, la „DIGNITAS”!
Cu toate ca Dl. Minelli sustine in interviuri ca de la data aderarii si pana la data „sinuciderii asistate”, in principiu se scurg sase luni!
Si la „nevoie” procesul poate dura si 1800 de zile!
Cel putin teoretic!
Si totusi multi au murit intre anii 2005-2006 fara sa fi fost respectat acest „calendar”!
Mai mult, au fost numeroase cazuri in care candidatii nici nu erau la „capat” de drum, asa cum prevede regulamentul „eutanaziei”!
Putem mentiona aici „executia” a doi francezi in februarie 2002, frate si sora, in varsta de 29, respectiv, 32 de ani, amandoi schizofrenici!
In aprilie 2003, „DIGNITAS” asista la sinuciderea „precipitata” a cuplului britanic Jennifer in varsta de 53 de ani si Robert Stockes in varsta de 59!
Desigur, amandoi erau bolnavi!
Dar de epilepsie, respectiv, de diabet!
Deci nici ei nu erau „muribunzi”!
Mai tarziu, in 2004, „DIGNITAS” asista si la „moartea voluntara” a unui tanar declarat „depresiv” de numai 25 de ani, care poate era „recuperabil” si ar fi putut fi „retinut” in lumea celor vii!
Dar dupa declaratiile unui „fidel” colaborator al D-lui Minelli, Ignaz Reutlinger, care a fost alaturi de numerosi sinucigasi voluntari in ultimele lor clipe de viata :„Sinuciderea este un drept al fiecaruia dintre noi si fiecare dintre noi are dreptul sa o comita!
Chiar si persoanele suferind psihic”!
Au fost si accidente! Erori de dozaj!
In august 2004, unui german i-au trebuit nu mai putin de 72 de ore sa poata parasi in chinuri groaznice lumea noastra, a celor vii!
In 2007, somat sa paraseasca un apartament, „Punct de Lucru” in centrul Zurich-ului, „DIGNITAS” a inchiriat un apartament la Stäfa in AMZ!
In cele opt zile care vor urma, ea va asista sase persoane pe ultimul lor drum fara intoarcere!
Nici in acest caz Dl. Minelli nu poate fi tras la raspundere nici de catre politia cantonala nici de catre justitie pentru ca in legislatia helvetica la acest „capitol” este un vid imens, care il protejeaza pe „guru” din plin!
POST SCRIPTUM
In concluzie, chiar daca „DIGNITAS” se considera organizatie „curata” in fata legii, asta nu inseamna neaparat ca Dl. Minelli, nu-si poate reprosa nimic si trebuie sa se simta curat in fata propriei sale constiinte!
El nu face decat sa exploateze cu ferocitate un text de lege care foloseste termeni mult mai generali decat „eutanazia”, si anume, „moartea voluntara” sau „sinucidere asistata”! Ori, trebuie sa atragem atentia in mod deosebit asupra acestori termeni pe care le utilizeaza medicina si jurisdictia tarilor care accepta juridic „moartea voluntara”!
In Tarile de Jos (Benelux), „moartea voluntara” este restrictionata la „eutanazie pasiva” sau „activa”, procedee care desi nu sunt legalizate in celelate tari ale UE, ele incepe sa fie „tolerate” din ce in ce mai mult in toate tarile care se vor democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului!
Prin „eutanazie pasiva”, bolnavului aflat in faza terminala a unei boli incurabile se sisteaza acel ajutor care il mentine in viata!
Prin „eutanazie activa”, considerata o crima de catre lege in multe tari, bolnavului i se administreaza un medicament, pe cale orala sau prin injectie letala care îi pune capat zilelor! (a se vedea si articolul autoprului aparut anterior: „Eutanazia si Moartea”).
Conform unui interviu acordat de catre Profesorul Englert de la Universitatea din Viena, rezulta ca majoritatea celor care fac apel la eutanazie intr-o proportie de 80% sufera de cancer generalizat si numai un procent relativ scazut, intre 10-15%, de boli degenerative!
In peste 90% din cazuri, „eutanazia activa” consta intr-o injectie letala de Pentothal, dar ea poate lua si forma unei „sinucideri asistate”, prin absorbtia pe cale orala de catre pacient a unei doze de Penthiobabital de sodiu!
In principiu, cca 60% au loc la spital si 40% acasa, la domiciliul pacientului!
Benelux si Statul Oregon (SUA, din 1994) sunt si tarile care si-au „liberalizat” complet legislatia privind „moartea in demnitate” sub forma de „eutanazie”!
Spania fara sa fi liberalizat legislatia in acest sens, depenalizeaza totusi chiar si „eutanazia activa”, daca conditiile medico-juridice sunt satisfacute!
Franta si Germania au legiferat „eutanazia pasiva”, dar in unele cazuri exceptionale „tolereaza” si „eutanazia activa”, in sensul ca cei care o provoaca desi sunt inculpati de „omucidere” si compar in fata Tribunalelor, sunt in general achitati la proces!
Din contra, California si Vermont (SUA), ca si Elvetia vor sa „importe” din Elvetia dreptul de a muri in demnitate, sub forma de „sinucidere asistata”!
In concluzie, intocmai aceasta terminologie mult mai generala: „moarte voluntara” sau „siuncidere asistata”, de care in principiu, poate beneficia orice persoana, indiferent de starea de sanatate, indiferent de varsta conduce la abuzuri!
Si care este si la indemana D-lui Ludwig A. Minelli, Directorul asociatiei „DIGNITAS”!
Din investigatiile noastre facute, apreciem ca la fiecare 100.000 de decese, exista cca 500 de abuzuri comise!
__________________________________________________________________________________
(*) Multumesc D-lui Paul Amar, reputat jurnalist francez la « France Télévision » (Fr2, Fr3, Fr5) pentru discutia deosebit de constructiva avuta pe tema acestui subiect in ziua de 28 mai 2008, intre orele 12h30-14h00, la Terminalul 2F (Terminalul F, Aerogra 2) pe Aeroportul CDG-Paris.
Trimis de ThomasCsinta la 12 Iunie 2008, ora 17:16
Infernul Indian, un secret de stat !
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie,
Corespondent de Presa, Paris
Grupul de Presa al Politiei Capitalei
Articol dedicat Grupului de Interventie de elita a Jandarmeriei Nationale Franceze (GIGN)
Pentru eliberarea ostaticilor de pe luxosul yacht de croaziera francez « Ponant » pe 11 aprilie 2008, guvernul francez a pus la punct un plan de actiune de o mare complexitate, o interventie cu totul exceptionala, utilizand mijloace umane si materiale fara precedent, clasat top secret !
Comandourile franceze au actionat in colaborare cu toate fortele militare din zona, atat cele maritime cat si cele terestre, respectiv, ale aerului.
Pe 16 aprile la caderea serii, de pe Aeroportul din Djibouti (fosta colonie franceza intre 1962-1977, tara situata in estul Africii, la Marea Rosie, intre Somalia, Etiopia si Eritrea), Ministrul francez al Apararii Hervé Morin, la bordul unui avion Transall al Ministerului Apararii Nationale, escortat de catre doua avioane GAM-56 al escadrilei DGSE (Directia Generala a Securitatii Externe) si un elicopter Caracal al Fortelor Speciale, parasea « Les Pays des Braves » (cum o numeau francezii sau inca, Coasta franceza a Somaliei) cu destinatia Paris.
Alaturi de el se aflau si principalii responsabili implicati direct in aceasta interventie spectaculoasa in largul coastei Somaliene, membrii ai GIGN (Grupul de elita de Interventie a Jandarmeriei Nationale franceze) si DGSE.
PREAMBUL
In ajunul craciunului, pe 24 decembrie 1994, un Comando GIA (Grupul Islamist Armat Algerian) format din 4 teroristi « blindati » cu dinamita si « inarmati pana in dinti » au deturnat Cursa AF8969 (Air France), un zbor regulat pe ruta Alger-Paris, pe Aeroportul International Marignane (Marsilia).
Ei revendicau eliberarea unor sefi ai diverselor retele teroriste incarcerati in centrele franceze de detentie si aveau ca obiectiv prabusirea avionului deturnat intr-unul dintre centrele Parisului cele mai frecventate de catre turisti, « Champs de Mars », pe Turnul Eiffel !
In urma unei interventii incredibile, demna de filmele de fictiune, pe 26 decembrie, in a doua zi de craciun, o echipa de GIGN condusa de Adjutantul Sef P. Thierry (singurul ranit cu 3 focuri de arma!), dupa 54 de ore de negociere esuata cu teroristii, a « asediat » avionul deturnat si sechestrat!
Bilantul interventiei : toti teroristii executati « no mercy »!
Niciun pasager, niciun membru al echipajului nu a fost ranit !
Nu mai putin lipsit de interes este rolul GIGN-ului in interventia clasata secret de stat privind eliberarea ostaticilor de pe vasul de croaziera (de lux) « Ponant » pe 11 aprilie 2008, care naviga in apele somaliene.
Este vorba de cei treizeci de membrii ai echipajului, dintre care 22 francezi, 6 filipinezi, un ucrainean si un camerunez, luati ostatici pe vasul « Ponant », vineri, pe 4 aprilie la orele 11h15, sechestrat in apele teritoriale somaliene undeva in apropiere de Cap Gardafui!
O rascumparare in valoare de 2.150.000 $US, provenind din « bani nepublici » a fost « oferita » piratilor, iar sase dintre ei au fost arestati de catre fortele speciale ale Ministerului Apararii Nationale franceze.
Vasul « Ponant » urma sa fie readus, escortat de catre fregatul « Surcouf » in ziua de marti, pe 16 aprilie, in apele teritoriale franceze la Marsilia.
In locul lui si-a facut aparitia, « din intamplare », cea mai « discreta » nava militara franceza « Alizé », avand aliura unei nave hidrografice, apartinand marinei nationale.
In realitate, el nu este altceva decat nava serviciului de actiune al DGSE-ului (care tot in Somalia a negociat eliberarea jurnalistului de la « Libération », Gwen Le Gouil).
APROFUNDAREA DOSARULUI
Actul de piraterie pe vasul de croaziera francez « Ponant » debuteaza vineri, 4 aprilie 2008 la orele 11h15.
Ca majoritatea vaselor franceze, « Ponant » a optat pentru procedura de « control naval voluntar » care consta in a informa cu regularitate pozitia navei, in special cand ea se afla in apele teritoriale ale tarilor de pe coasta Africii, in care exista un risc ridicat de pirataj.
In jurul pranzului, telefonul-satelit al Amiralului Comandant Gérard Valin al FMFOI (Fortelor Militare Franceze in Oceanul Indian, « l’Alindien » in jargon militar) suna la bordul navei de comandament « Var ».
Este Patrick Marchesseau, capitanul yachtului de croaziera de lux « Ponant », care alerta comandamentul.
Informatia este imediat transmisa fortei navale internationale Task Force 150, componenta maritima a operatiunii antiteroriste Enduring Freedom si nu peste mult timp un elicopter al fregatului Charlottetown deplasandu-se in recunoastere la fata locului, confirma legitmitatea alarmei de pe vasul « Ponant », aducand la baza si primele imagini terifiante.
Mesajul transmis in timp util fortelor militarte din zona, US Navy aflandu-se in apropiere isi ofera imediat srviciile propunand o interventie « dura » imprumutand monstruosul sau vas de asalt cu echipajul gata de atac « Tarawa ».
Apreciat in mod deosebit de catre Elysée, totusi, guvernul francez considera ca « evenimantul » are un « caracter » national si lanseaza un plan de actiune simultan pe doua « fronturi » distincte, confom indicatiilor « de necomentat » ale sefului statului, Nicolas Sarkozy
Incepand de sambata dimineata, 5 aprilie, pe de o parte incep « tratativele » intre pirati si armatorul CMA-CGM in exploatarea caruia se afla vasul « Ponant » asistat de catre « negociatorii regionali » de la jandarmeria din Marsilia, iar pe de alta parte, Primul ministru francez, François Fillon, la ordinul Presedintelui Republicii declanseaza planul « Pirate-Mer » (Pirat-Mare) avand doua obiective.
Primul, ca toti ostaticii sa fie eliberati nevatamati. Iar cel de-al doilea, piratii sa nu scape nepedepsiti !
Seful misiunii este numit Contra-Amiralul Marin Gillier de la baza navala din Lorient (An Oriant) in Bretania (vestul Frantei, Morbihan), port la Oceanul Atlantic.
Sef al comandourilor marine, reputat pentru serviciile sale, in special in Rwanda si Afganistan, cunoscut si ca « mana de fier intr-o manusa de otel », la mai putin de trei ore de la declansarea planului « Pirate-Mer », Marin Gillier se afla in biroul lui Nicolas Sarkozy.
Subordonat numai Presedintelui si Sefului de Stat Major al Armatei, Generalul Jean-Louis Georgelin, Gillier se organizeaza imediat.
Mai intai, numeste operatiunea « Thalatine » (« treizeci » in somaliana, reprezentand numarul ostaticilor) si la baza unui avion militar pleaca la Djibouti (la cea mai mare baza militara franceza externa), asteptat deja de catre comandourile speciale marine Penfentenyo din Lorient (dupa numele Capitanului de Vas Penfentenyo de Kervéréguin, ranit mortal pe 12 februarie 1946 la Donaï in Indochina), aflate in zona pentru antrenament.
Specializate in recunoasterea locurilor si instalatiilor maritime, in informatiile tactice in vederea pregatirii operatiunilor militare (culegere de informatii, infiltrari si exfiltrari de personal, parasutism de la mare altitudine, etc.), Comandourile Penfentenyo au efectuat in ultmiul timp numeroase operatiuni militatre in Bosnia (1992), o misiune « Godoria » (1991), o misiune « Malebo » (Ex-Zair, 1996), o misiune « Neptun » in Marea Nordului si mai multe in TAFF (Teritoriile Australe si Antarctice Franceze), dintre care una cu Comandoul de la Monfort specializat in distrugere de la distanta (1997), care s-a remarcat printre altele in Yémen (1994) si in cadrul operatiunilor militare « Pélican », respectiv, « Espadon » si alta la bordul Fregatului de patrula si control « Nîvose » (ianuarie/februarie 2003).
Alaturi Penfentenyo, Gillier mobilieaza si Comandoul « Hubert » (dupa numele Locotenentului Augustin Hubert ucis pe 6 iunie 1944 in timpul debarcarii aliatilor in Normandia) avand baza in Portul Canier (Saint – Mandrier, Var, Sudul Frantei), specializat in actiuni submarine speciale de mare complexitate (lupta subacavatica) care s-a remarcat in ultimii ani in protectia instalatiilor de tragere, precum si a Centrului Subacvatic de Cercetari Nucleare franceze din Mururoa (Oceanul Pacific, Polinezia Franceza), in operatiunile, « Nautile » (legat de evenimentele vasului « Greenpeace » in apele teritoriale franceze), « Pélican » (evacuarea europenilor din Congo-Brazzaville), « Alba » (recuperarea europenilor din Albania, 1997), « SFOR » (in Bosnia, 1997), iar mai recent la « Baliste » (Liban, 2006) si incepand din luna iulie la evacuarea in Beirut ai francezilor izolati in Habbouch, o mica localitate siita din Libanul de sud.
Duminica, in noaptea de 6 aprilie, Gillier convoaca de urgenta si o echipa speciala al GIGN compus din 10 jandarmi « luptatori », cu mare experienta in combaterea terorismului, condus de Colonelul Denis Favier (de la baza lor Satory, Yvelinnes, aria metropolitana pariziana) dintre care opt se vor imbarca pe « Var » vasul comandamentului Fortelor Militare Franceze in Oceanul Indian, cu comandatul lor la bord, « L’Alindien », Gérard Valin si doi pe Fragatul « Jean Bart », mobilizate in zona alaturi de Fregatul « Surcouf » !
Ulterior sosesc inca 15 membrii ai GIGN pentru a intra in actiune la nevoie!
Nici elicopterele speciale „Etraco” utilizate in astfel de misiuni nu vor fi absente!
In plus, Contra-Amiralul Marin Gillier anunta ca in caz de nevoie interventia avioanelor „Mirage 2000” stationate la baza militara franceza din Djibouti, care asteapta semnalul de „atac” in misiunea „Thalatine” este inevitabila!
Pentru siguranta ostaticilor este „convocat” din Madagascar si vasul-scoala „Jeanne D’Arc”, echipat cu un Spital de Urgenta tip ultima generatie, elicoptere „Gazelle” si un avion” Atlantic II”!
Un alt avion „Atalantic II” este delocalizat de la baza militara Lann Bihoué aflata tot in Bretania (vestul Frantei) si convocat de urgenta in zona de conflict!
Astfel, in timp ce la Paris, Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy care „pilota intreaga afacere” convoca zilnic cei cinci „sfetnici” ai sai pentru adoptarea unei solutii politice, respectiv, pe Amiralul Eduard Guillaud, Seful sau particular de Stat Major, Generalul Jean-Louis Georgelin, Seful Statului Major, Consilierul diplomatic Claude Guéant, Ministrul Apararii Nationale, Hervé Morin si Ministrul de Externe, Bernard Couchner, in cealalta parte a lumii, in Oceanul Indian, in jurul yactului „Ponant”, Contra-Amiralul Marin Gillier, care parasind Lorient este parasutat la 1500km distanta in mare pentru pentru a fi „recuperat” de Var”, omul cu „maini de fier in manusi de otel” aflat la comanda unui urias arsenal militar era gata de asalt, de asediu in cadrul operatiunii „Thalatine”!
Francezii au lucrat simultan pe doua planuri.
Pe de o parte, pe plan diplomatic, „echipa” lui Sarko de la Paris obtine acordul verbal al Presedintelui Somalian, Abdullahi Yusuf Ahmed (care exclamase la telefon: „ Ok!, Scapati-ma de tipii astia”!) pentru patrudarea arsenalului militar francez in apele teritoriale somaliene avand ca misiune eliberarea ostaticilor de pe „Ponant” si arestarea teroristilor, precum si extradarea lor in conditii juridice similare celor in care au fost transferati si judecati in Franta, fostul nazist Claus Barbie (in 1983) si teroristul Carlos (in 1994).
Pe de alta parte, pe plan militar, Gillier de pe bordul Fregatului „Jean Bart” urma sa treaca la atac!
Insa, diplomatia a facut „usurel” progrese!
In principiu, negocierile „s-au simplificat” si in cele din urma, in ele nu mai erau implicati direct decat Comandourile de pe Fregatul „Jean Bart” pe care se afla Gillier si echipa de GIGN condus de catre Denis Favier, pe de o parte, respectiv, piratii de pe„Ponant”, de cealalta parte!
In sfarsit, luni, 7 aprilie, cand deja „Ponant” era ancorat la cca 10 km vest de localitatea Garaad, in sudul regiunii autonome autoproclamate, Puntland, la 850 de km de locul unde a fost sechestrat de catre pirati, s-a ajuns la un acord!
Piratii solicitau 2.150.000 de $US (exact!) pentru eliberarea ostaticilor!
Banii au fost platiti de catre asiguratorul armatorului, societatea de asigurari AIG si adusi in trei saci continand in total 21.500 de bilete de 100 de $US!
Ei au ajuns pe „Jean Bart” pe cai „nedefinite”, tinute strict secret.
Si modalitatea de „plata” s-a negociat imediat la fata locului: trei somalieni contra doi membrii GIGN si un membru al Comandoului „Hubert”!
Totul s-a derulat cum a fost prevazut!
Ma rog, aproape!
Vineri, 11 aprilie, a avut loc schimbul in plina mare!
Rascumpararea ostaticilor!
Eliberarea si transferul lor pe Fregatul „Jean Bart”, iar ulterior, sambata, 12 aprilie pe vasul-scoala „Jeanne D’Arc” pentru un examen medical aprofundat!
Operatiunea totusi continua!
Pentru ca piratii trebuiau sa fie prinsi si arestati!
Urmarirea lor pe calea aerului nu a ridicat dificultati avand in vedere uriasul arsenal militar francez din zona!
Insa, ei s-au refugiat in primul sat din apropiere incercand sa dispara printre localnici!
O interventie militara a fi cauzat grave distrugeri si pierdri de vieti omenesti, in special in randul populatiei.
Gillier decide sa nu-i mai urmareasca!
Nu are nici un rost!
Si totusi, peste zece minute, una dintre masinile de teren (4x4) ai piratiilor este reperat.
Fara ca soferul sa observe, un elicopter „Gazelle” ghidat de unul dintre avioanele „Atlantic II” o ajunge din urma, apropiindu-se la numai 100-120 de metri.
Un membru al comandourilor „Hubert” trage cu un „MacMillan” de 12,7 mm capabil sa nimereasca o tinta la cca 2000 m, folosit in special pentru distrugerea motoarelor puternice „Go Fast” ai traficantilor de droguri!
Un singur foc si motorul explodeaza!
Piratii, sase la numar, din cei 12 „talhari la drmul mare” (Dirty Dozen !) care au sechestrat vasul, sar fiecare pe unde apuca si incearca sa riposteze cu pustile lor automate Kalasnikov AK-47!
Din pacate „ploaie” de gloante ai membrilor comandoului din „Gazelle” îi face sa renunte si sa o ia la fuga!
Doua « Alouette III » si un « Panther » care au insotit elicopterul « Gazelle » lasa fiecare cate trei membrii ai comandourilor de pe « Jean Bart » !
Nu peste mult timp, fugarii sant prinsi unul cate unul, obositi, aflati la capatul puterilor si imbarcati pe „Panther”.
Dar misiunea nu este inca terminata! Unde sunt ceilalti?
Cautarile continua, dar ghinion!
Lansarea unui „Mayday” de catre avionul „Atlantic II” pune capat misiunii!
Este un semn de „détresse” (pana), unul dintre motoarele lui se blocheaza!
Avionul este obligat sa aterizeze in Yemen.
Sfarsitul misiunii!
Piratii cu ostaticii sunt imbarcati pe „Ponant”, escortat de catre Fregatul „Surcouf” cu fortele militare franceze la Marsilia pentru a fi judecati in Franta!
Marti, pe 15 aprilie, ei sunt „expediati” cu un avion special al fortelor aeriene franceze la Paris si inculpati de catre magistratii antiteroristi de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) in dosarul „Thalatine”!
Miercuri, pe 16 aprilie, toti responsabilii militari ai operatiunii se retrag la bazele lor!
COMENTARIUL AUTORULUI
Ca si in 1994 pe Aeroportul Marignane, desi « The Big Boss » al misiunii „Thlatine” a fost Contra-Amiralul Marin Gillier (cu intregul sau arsenal militar – saizeci de soldati de elita, cincizeci de comandouri de marina), este GIGN-ul (cu cei zece „luptatori de clasa” ai sai) care a jucat rolul important atat in negocierile cu piratii cat si in rascumpararea ostaticilor de pe yachtul „Ponant”.
In schimb, daca in 1994 oamenii GIGN-ului au luat cu asalt avionul Companiei Air France pentru eliberarea ostaticilor, in operatiunea „Thalatine” ei s-au „rezumat” la rascumpararea lor!
Si numai din cauza revendicarilor!
Considerate „rezonabiele” de catre seful GIGN-ului, Colonelul Denis Favier.
Daca in cursul acestei operatiuni era vorba de bani si in fond si la urma urmei nici macar de „bani publici” (din care aproape jumatate au fost recuperati!), in evenimentul din 1994, era vorba de eliberarea unor sefi ai diverselor retele si organizatii teroriste condamnati pentru crime de sange, cee ce era de neconceput, de negociat!
Niciodata un astfel de compromis nu poate fi facut! In nicio imprejurare.
Este un principiu fundamental al GIGN-ului!
In sfarsit, operatiunea „Thalatine” se desfasura in plina mare „deschisa”, pe cand in 1994 teroristii desi erau „blocati” pe Aeroportul Marignane de catre GIGN, ei aveau ca obiectiv decolarea avionului si prabusirea lui la Paris pe Turnul Eiffel!
Era evident ca avionul nu putea decola de pe aeroport sub nicio forma.
In ciuda faptului ca in 1994 in avionul A321 al Cursei Alger-Paris AF8969 erau retinuti 227 de pasageri de catre patru teroristi, arsenalul militar desfasurat de catre Elysée era nesemnificativ fata de cel utilizat in operatiunea „Thalatine”, in care treizeci de ostatici erau sechestrati de o banda bine organizata de „profesionisti” compusa din « Dirty Dozen » si nu din pescari, raufacatori de „duminica”, „amatori” cum se credea la inceput!
Evident, cand Generalul Jean-Louis Georgelin, CEMA (Seful de Stat Major al Armatei) a primit „vestea” telefonic, pentru o corecta gestionare a crizei, imediat s-a deplasat la Centrul de Planificare si de Conducere al Operatinulor plasat sub birourile sale din Bulevardul Saint Germain la Paris, unde si-a instalat o „celula de criza” cu hartile detaliate ale coastelor africii, Cap Gardafui, Ras Asir, convocand de urgenta toti specialistii in terorism, in rapiri si sechestrari de persoane pentru a-i consulta, precum si pe cei care puteau gestiona criza, GIGN-ul!
Atunci o interventie militara de proportii a fost privilegiata! Si inevitabila!
In concluzie, „dosarul” trebuie clasat „secret de stat” pentru ca consecintele pot fi dramatice si opninia publica nu trebuie nici informata, nici „consultata”!
Astfel, Franta se pregatea la nevoie, de o mare demonstratie de forta in stil „US Army”!
Sa puna in evidenta uriasul sau arsenal militar de care dispune in cazul in care situatia o impune, pentru a confirma inca odata ca este o mare putere militara si politica in lume!
Pe parcurs insa, negocierile intre pirati, pe de o parte, pe de alta parte, armatorul, fiul acestuia Radolphe Saadé, Directorul General al CMA-CGM de la Marsilia (Un grup mondial de fundatie de intreprinderi de transport maritim prin container, avand ca Presedinte pe Naïla Saadé), „degenereaza” in sensul ca se ajunge la un „compromis”: rascumpararea!
Ceea ce „compromite” operatiunea „in forta” al Contra-Amiralului Marin Gillier!
In incheiere, merita sa semnalam si faptul ca desi piratii in urma negocierilor cu exploatatorul yachtului „Ponant”, familia Saadé, stiau ca acestia dispun de o asigurare in valoare de 3 milioane de euro, ei nu au solicitat decat suma (fixa!) de 2.150.000 de $US!
Din „generozitate” fata de Compania de Asigurari AIG?
Din „bun simt” fata de familia Saadé?
Sau, pur si simplu pentru ca aceasta suma le era necesara!
Care nici macar nu putea fi impartita exact intre « The Dirty Dozen »!
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie,
Corespondent de Presa, Paris
Grupul de Presa al Politiei Capitalei
Articol dedicat Grupului de Interventie de elita a Jandarmeriei Nationale Franceze (GIGN)
Pentru eliberarea ostaticilor de pe luxosul yacht de croaziera francez « Ponant » pe 11 aprilie 2008, guvernul francez a pus la punct un plan de actiune de o mare complexitate, o interventie cu totul exceptionala, utilizand mijloace umane si materiale fara precedent, clasat top secret !
Comandourile franceze au actionat in colaborare cu toate fortele militare din zona, atat cele maritime cat si cele terestre, respectiv, ale aerului.
Pe 16 aprile la caderea serii, de pe Aeroportul din Djibouti (fosta colonie franceza intre 1962-1977, tara situata in estul Africii, la Marea Rosie, intre Somalia, Etiopia si Eritrea), Ministrul francez al Apararii Hervé Morin, la bordul unui avion Transall al Ministerului Apararii Nationale, escortat de catre doua avioane GAM-56 al escadrilei DGSE (Directia Generala a Securitatii Externe) si un elicopter Caracal al Fortelor Speciale, parasea « Les Pays des Braves » (cum o numeau francezii sau inca, Coasta franceza a Somaliei) cu destinatia Paris.
Alaturi de el se aflau si principalii responsabili implicati direct in aceasta interventie spectaculoasa in largul coastei Somaliene, membrii ai GIGN (Grupul de elita de Interventie a Jandarmeriei Nationale franceze) si DGSE.
PREAMBUL
In ajunul craciunului, pe 24 decembrie 1994, un Comando GIA (Grupul Islamist Armat Algerian) format din 4 teroristi « blindati » cu dinamita si « inarmati pana in dinti » au deturnat Cursa AF8969 (Air France), un zbor regulat pe ruta Alger-Paris, pe Aeroportul International Marignane (Marsilia).
Ei revendicau eliberarea unor sefi ai diverselor retele teroriste incarcerati in centrele franceze de detentie si aveau ca obiectiv prabusirea avionului deturnat intr-unul dintre centrele Parisului cele mai frecventate de catre turisti, « Champs de Mars », pe Turnul Eiffel !
In urma unei interventii incredibile, demna de filmele de fictiune, pe 26 decembrie, in a doua zi de craciun, o echipa de GIGN condusa de Adjutantul Sef P. Thierry (singurul ranit cu 3 focuri de arma!), dupa 54 de ore de negociere esuata cu teroristii, a « asediat » avionul deturnat si sechestrat!
Bilantul interventiei : toti teroristii executati « no mercy »!
Niciun pasager, niciun membru al echipajului nu a fost ranit !
Nu mai putin lipsit de interes este rolul GIGN-ului in interventia clasata secret de stat privind eliberarea ostaticilor de pe vasul de croaziera (de lux) « Ponant » pe 11 aprilie 2008, care naviga in apele somaliene.
Este vorba de cei treizeci de membrii ai echipajului, dintre care 22 francezi, 6 filipinezi, un ucrainean si un camerunez, luati ostatici pe vasul « Ponant », vineri, pe 4 aprilie la orele 11h15, sechestrat in apele teritoriale somaliene undeva in apropiere de Cap Gardafui!
O rascumparare in valoare de 2.150.000 $US, provenind din « bani nepublici » a fost « oferita » piratilor, iar sase dintre ei au fost arestati de catre fortele speciale ale Ministerului Apararii Nationale franceze.
Vasul « Ponant » urma sa fie readus, escortat de catre fregatul « Surcouf » in ziua de marti, pe 16 aprilie, in apele teritoriale franceze la Marsilia.
In locul lui si-a facut aparitia, « din intamplare », cea mai « discreta » nava militara franceza « Alizé », avand aliura unei nave hidrografice, apartinand marinei nationale.
In realitate, el nu este altceva decat nava serviciului de actiune al DGSE-ului (care tot in Somalia a negociat eliberarea jurnalistului de la « Libération », Gwen Le Gouil).
APROFUNDAREA DOSARULUI
Actul de piraterie pe vasul de croaziera francez « Ponant » debuteaza vineri, 4 aprilie 2008 la orele 11h15.
Ca majoritatea vaselor franceze, « Ponant » a optat pentru procedura de « control naval voluntar » care consta in a informa cu regularitate pozitia navei, in special cand ea se afla in apele teritoriale ale tarilor de pe coasta Africii, in care exista un risc ridicat de pirataj.
In jurul pranzului, telefonul-satelit al Amiralului Comandant Gérard Valin al FMFOI (Fortelor Militare Franceze in Oceanul Indian, « l’Alindien » in jargon militar) suna la bordul navei de comandament « Var ».
Este Patrick Marchesseau, capitanul yachtului de croaziera de lux « Ponant », care alerta comandamentul.
Informatia este imediat transmisa fortei navale internationale Task Force 150, componenta maritima a operatiunii antiteroriste Enduring Freedom si nu peste mult timp un elicopter al fregatului Charlottetown deplasandu-se in recunoastere la fata locului, confirma legitmitatea alarmei de pe vasul « Ponant », aducand la baza si primele imagini terifiante.
Mesajul transmis in timp util fortelor militarte din zona, US Navy aflandu-se in apropiere isi ofera imediat srviciile propunand o interventie « dura » imprumutand monstruosul sau vas de asalt cu echipajul gata de atac « Tarawa ».
Apreciat in mod deosebit de catre Elysée, totusi, guvernul francez considera ca « evenimantul » are un « caracter » national si lanseaza un plan de actiune simultan pe doua « fronturi » distincte, confom indicatiilor « de necomentat » ale sefului statului, Nicolas Sarkozy
Incepand de sambata dimineata, 5 aprilie, pe de o parte incep « tratativele » intre pirati si armatorul CMA-CGM in exploatarea caruia se afla vasul « Ponant » asistat de catre « negociatorii regionali » de la jandarmeria din Marsilia, iar pe de alta parte, Primul ministru francez, François Fillon, la ordinul Presedintelui Republicii declanseaza planul « Pirate-Mer » (Pirat-Mare) avand doua obiective.
Primul, ca toti ostaticii sa fie eliberati nevatamati. Iar cel de-al doilea, piratii sa nu scape nepedepsiti !
Seful misiunii este numit Contra-Amiralul Marin Gillier de la baza navala din Lorient (An Oriant) in Bretania (vestul Frantei, Morbihan), port la Oceanul Atlantic.
Sef al comandourilor marine, reputat pentru serviciile sale, in special in Rwanda si Afganistan, cunoscut si ca « mana de fier intr-o manusa de otel », la mai putin de trei ore de la declansarea planului « Pirate-Mer », Marin Gillier se afla in biroul lui Nicolas Sarkozy.
Subordonat numai Presedintelui si Sefului de Stat Major al Armatei, Generalul Jean-Louis Georgelin, Gillier se organizeaza imediat.
Mai intai, numeste operatiunea « Thalatine » (« treizeci » in somaliana, reprezentand numarul ostaticilor) si la baza unui avion militar pleaca la Djibouti (la cea mai mare baza militara franceza externa), asteptat deja de catre comandourile speciale marine Penfentenyo din Lorient (dupa numele Capitanului de Vas Penfentenyo de Kervéréguin, ranit mortal pe 12 februarie 1946 la Donaï in Indochina), aflate in zona pentru antrenament.
Specializate in recunoasterea locurilor si instalatiilor maritime, in informatiile tactice in vederea pregatirii operatiunilor militare (culegere de informatii, infiltrari si exfiltrari de personal, parasutism de la mare altitudine, etc.), Comandourile Penfentenyo au efectuat in ultmiul timp numeroase operatiuni militatre in Bosnia (1992), o misiune « Godoria » (1991), o misiune « Malebo » (Ex-Zair, 1996), o misiune « Neptun » in Marea Nordului si mai multe in TAFF (Teritoriile Australe si Antarctice Franceze), dintre care una cu Comandoul de la Monfort specializat in distrugere de la distanta (1997), care s-a remarcat printre altele in Yémen (1994) si in cadrul operatiunilor militare « Pélican », respectiv, « Espadon » si alta la bordul Fregatului de patrula si control « Nîvose » (ianuarie/februarie 2003).
Alaturi Penfentenyo, Gillier mobilieaza si Comandoul « Hubert » (dupa numele Locotenentului Augustin Hubert ucis pe 6 iunie 1944 in timpul debarcarii aliatilor in Normandia) avand baza in Portul Canier (Saint – Mandrier, Var, Sudul Frantei), specializat in actiuni submarine speciale de mare complexitate (lupta subacavatica) care s-a remarcat in ultimii ani in protectia instalatiilor de tragere, precum si a Centrului Subacvatic de Cercetari Nucleare franceze din Mururoa (Oceanul Pacific, Polinezia Franceza), in operatiunile, « Nautile » (legat de evenimentele vasului « Greenpeace » in apele teritoriale franceze), « Pélican » (evacuarea europenilor din Congo-Brazzaville), « Alba » (recuperarea europenilor din Albania, 1997), « SFOR » (in Bosnia, 1997), iar mai recent la « Baliste » (Liban, 2006) si incepand din luna iulie la evacuarea in Beirut ai francezilor izolati in Habbouch, o mica localitate siita din Libanul de sud.
Duminica, in noaptea de 6 aprilie, Gillier convoaca de urgenta si o echipa speciala al GIGN compus din 10 jandarmi « luptatori », cu mare experienta in combaterea terorismului, condus de Colonelul Denis Favier (de la baza lor Satory, Yvelinnes, aria metropolitana pariziana) dintre care opt se vor imbarca pe « Var » vasul comandamentului Fortelor Militare Franceze in Oceanul Indian, cu comandatul lor la bord, « L’Alindien », Gérard Valin si doi pe Fragatul « Jean Bart », mobilizate in zona alaturi de Fregatul « Surcouf » !
Ulterior sosesc inca 15 membrii ai GIGN pentru a intra in actiune la nevoie!
Nici elicopterele speciale „Etraco” utilizate in astfel de misiuni nu vor fi absente!
In plus, Contra-Amiralul Marin Gillier anunta ca in caz de nevoie interventia avioanelor „Mirage 2000” stationate la baza militara franceza din Djibouti, care asteapta semnalul de „atac” in misiunea „Thalatine” este inevitabila!
Pentru siguranta ostaticilor este „convocat” din Madagascar si vasul-scoala „Jeanne D’Arc”, echipat cu un Spital de Urgenta tip ultima generatie, elicoptere „Gazelle” si un avion” Atlantic II”!
Un alt avion „Atalantic II” este delocalizat de la baza militara Lann Bihoué aflata tot in Bretania (vestul Frantei) si convocat de urgenta in zona de conflict!
Astfel, in timp ce la Paris, Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy care „pilota intreaga afacere” convoca zilnic cei cinci „sfetnici” ai sai pentru adoptarea unei solutii politice, respectiv, pe Amiralul Eduard Guillaud, Seful sau particular de Stat Major, Generalul Jean-Louis Georgelin, Seful Statului Major, Consilierul diplomatic Claude Guéant, Ministrul Apararii Nationale, Hervé Morin si Ministrul de Externe, Bernard Couchner, in cealalta parte a lumii, in Oceanul Indian, in jurul yactului „Ponant”, Contra-Amiralul Marin Gillier, care parasind Lorient este parasutat la 1500km distanta in mare pentru pentru a fi „recuperat” de Var”, omul cu „maini de fier in manusi de otel” aflat la comanda unui urias arsenal militar era gata de asalt, de asediu in cadrul operatiunii „Thalatine”!
Francezii au lucrat simultan pe doua planuri.
Pe de o parte, pe plan diplomatic, „echipa” lui Sarko de la Paris obtine acordul verbal al Presedintelui Somalian, Abdullahi Yusuf Ahmed (care exclamase la telefon: „ Ok!, Scapati-ma de tipii astia”!) pentru patrudarea arsenalului militar francez in apele teritoriale somaliene avand ca misiune eliberarea ostaticilor de pe „Ponant” si arestarea teroristilor, precum si extradarea lor in conditii juridice similare celor in care au fost transferati si judecati in Franta, fostul nazist Claus Barbie (in 1983) si teroristul Carlos (in 1994).
Pe de alta parte, pe plan militar, Gillier de pe bordul Fregatului „Jean Bart” urma sa treaca la atac!
Insa, diplomatia a facut „usurel” progrese!
In principiu, negocierile „s-au simplificat” si in cele din urma, in ele nu mai erau implicati direct decat Comandourile de pe Fregatul „Jean Bart” pe care se afla Gillier si echipa de GIGN condus de catre Denis Favier, pe de o parte, respectiv, piratii de pe„Ponant”, de cealalta parte!
In sfarsit, luni, 7 aprilie, cand deja „Ponant” era ancorat la cca 10 km vest de localitatea Garaad, in sudul regiunii autonome autoproclamate, Puntland, la 850 de km de locul unde a fost sechestrat de catre pirati, s-a ajuns la un acord!
Piratii solicitau 2.150.000 de $US (exact!) pentru eliberarea ostaticilor!
Banii au fost platiti de catre asiguratorul armatorului, societatea de asigurari AIG si adusi in trei saci continand in total 21.500 de bilete de 100 de $US!
Ei au ajuns pe „Jean Bart” pe cai „nedefinite”, tinute strict secret.
Si modalitatea de „plata” s-a negociat imediat la fata locului: trei somalieni contra doi membrii GIGN si un membru al Comandoului „Hubert”!
Totul s-a derulat cum a fost prevazut!
Ma rog, aproape!
Vineri, 11 aprilie, a avut loc schimbul in plina mare!
Rascumpararea ostaticilor!
Eliberarea si transferul lor pe Fregatul „Jean Bart”, iar ulterior, sambata, 12 aprilie pe vasul-scoala „Jeanne D’Arc” pentru un examen medical aprofundat!
Operatiunea totusi continua!
Pentru ca piratii trebuiau sa fie prinsi si arestati!
Urmarirea lor pe calea aerului nu a ridicat dificultati avand in vedere uriasul arsenal militar francez din zona!
Insa, ei s-au refugiat in primul sat din apropiere incercand sa dispara printre localnici!
O interventie militara a fi cauzat grave distrugeri si pierdri de vieti omenesti, in special in randul populatiei.
Gillier decide sa nu-i mai urmareasca!
Nu are nici un rost!
Si totusi, peste zece minute, una dintre masinile de teren (4x4) ai piratiilor este reperat.
Fara ca soferul sa observe, un elicopter „Gazelle” ghidat de unul dintre avioanele „Atlantic II” o ajunge din urma, apropiindu-se la numai 100-120 de metri.
Un membru al comandourilor „Hubert” trage cu un „MacMillan” de 12,7 mm capabil sa nimereasca o tinta la cca 2000 m, folosit in special pentru distrugerea motoarelor puternice „Go Fast” ai traficantilor de droguri!
Un singur foc si motorul explodeaza!
Piratii, sase la numar, din cei 12 „talhari la drmul mare” (Dirty Dozen !) care au sechestrat vasul, sar fiecare pe unde apuca si incearca sa riposteze cu pustile lor automate Kalasnikov AK-47!
Din pacate „ploaie” de gloante ai membrilor comandoului din „Gazelle” îi face sa renunte si sa o ia la fuga!
Doua « Alouette III » si un « Panther » care au insotit elicopterul « Gazelle » lasa fiecare cate trei membrii ai comandourilor de pe « Jean Bart » !
Nu peste mult timp, fugarii sant prinsi unul cate unul, obositi, aflati la capatul puterilor si imbarcati pe „Panther”.
Dar misiunea nu este inca terminata! Unde sunt ceilalti?
Cautarile continua, dar ghinion!
Lansarea unui „Mayday” de catre avionul „Atlantic II” pune capat misiunii!
Este un semn de „détresse” (pana), unul dintre motoarele lui se blocheaza!
Avionul este obligat sa aterizeze in Yemen.
Sfarsitul misiunii!
Piratii cu ostaticii sunt imbarcati pe „Ponant”, escortat de catre Fregatul „Surcouf” cu fortele militare franceze la Marsilia pentru a fi judecati in Franta!
Marti, pe 15 aprilie, ei sunt „expediati” cu un avion special al fortelor aeriene franceze la Paris si inculpati de catre magistratii antiteroristi de la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) in dosarul „Thalatine”!
Miercuri, pe 16 aprilie, toti responsabilii militari ai operatiunii se retrag la bazele lor!
COMENTARIUL AUTORULUI
Ca si in 1994 pe Aeroportul Marignane, desi « The Big Boss » al misiunii „Thlatine” a fost Contra-Amiralul Marin Gillier (cu intregul sau arsenal militar – saizeci de soldati de elita, cincizeci de comandouri de marina), este GIGN-ul (cu cei zece „luptatori de clasa” ai sai) care a jucat rolul important atat in negocierile cu piratii cat si in rascumpararea ostaticilor de pe yachtul „Ponant”.
In schimb, daca in 1994 oamenii GIGN-ului au luat cu asalt avionul Companiei Air France pentru eliberarea ostaticilor, in operatiunea „Thalatine” ei s-au „rezumat” la rascumpararea lor!
Si numai din cauza revendicarilor!
Considerate „rezonabiele” de catre seful GIGN-ului, Colonelul Denis Favier.
Daca in cursul acestei operatiuni era vorba de bani si in fond si la urma urmei nici macar de „bani publici” (din care aproape jumatate au fost recuperati!), in evenimentul din 1994, era vorba de eliberarea unor sefi ai diverselor retele si organizatii teroriste condamnati pentru crime de sange, cee ce era de neconceput, de negociat!
Niciodata un astfel de compromis nu poate fi facut! In nicio imprejurare.
Este un principiu fundamental al GIGN-ului!
In sfarsit, operatiunea „Thalatine” se desfasura in plina mare „deschisa”, pe cand in 1994 teroristii desi erau „blocati” pe Aeroportul Marignane de catre GIGN, ei aveau ca obiectiv decolarea avionului si prabusirea lui la Paris pe Turnul Eiffel!
Era evident ca avionul nu putea decola de pe aeroport sub nicio forma.
In ciuda faptului ca in 1994 in avionul A321 al Cursei Alger-Paris AF8969 erau retinuti 227 de pasageri de catre patru teroristi, arsenalul militar desfasurat de catre Elysée era nesemnificativ fata de cel utilizat in operatiunea „Thalatine”, in care treizeci de ostatici erau sechestrati de o banda bine organizata de „profesionisti” compusa din « Dirty Dozen » si nu din pescari, raufacatori de „duminica”, „amatori” cum se credea la inceput!
Evident, cand Generalul Jean-Louis Georgelin, CEMA (Seful de Stat Major al Armatei) a primit „vestea” telefonic, pentru o corecta gestionare a crizei, imediat s-a deplasat la Centrul de Planificare si de Conducere al Operatinulor plasat sub birourile sale din Bulevardul Saint Germain la Paris, unde si-a instalat o „celula de criza” cu hartile detaliate ale coastelor africii, Cap Gardafui, Ras Asir, convocand de urgenta toti specialistii in terorism, in rapiri si sechestrari de persoane pentru a-i consulta, precum si pe cei care puteau gestiona criza, GIGN-ul!
Atunci o interventie militara de proportii a fost privilegiata! Si inevitabila!
In concluzie, „dosarul” trebuie clasat „secret de stat” pentru ca consecintele pot fi dramatice si opninia publica nu trebuie nici informata, nici „consultata”!
Astfel, Franta se pregatea la nevoie, de o mare demonstratie de forta in stil „US Army”!
Sa puna in evidenta uriasul sau arsenal militar de care dispune in cazul in care situatia o impune, pentru a confirma inca odata ca este o mare putere militara si politica in lume!
Pe parcurs insa, negocierile intre pirati, pe de o parte, pe de alta parte, armatorul, fiul acestuia Radolphe Saadé, Directorul General al CMA-CGM de la Marsilia (Un grup mondial de fundatie de intreprinderi de transport maritim prin container, avand ca Presedinte pe Naïla Saadé), „degenereaza” in sensul ca se ajunge la un „compromis”: rascumpararea!
Ceea ce „compromite” operatiunea „in forta” al Contra-Amiralului Marin Gillier!
In incheiere, merita sa semnalam si faptul ca desi piratii in urma negocierilor cu exploatatorul yachtului „Ponant”, familia Saadé, stiau ca acestia dispun de o asigurare in valoare de 3 milioane de euro, ei nu au solicitat decat suma (fixa!) de 2.150.000 de $US!
Din „generozitate” fata de Compania de Asigurari AIG?
Din „bun simt” fata de familia Saadé?
Sau, pur si simplu pentru ca aceasta suma le era necesara!
Care nici macar nu putea fi impartita exact intre « The Dirty Dozen »!
Trimis de ThomasCsinta la 12 Iunie 2008, ora 17:19
« Moartea voluntara », o veritabila industrie a mortii !
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris
Atasat de Presa, Revistele "Politiei Capitalei" si "IPA" (International Police Association)
A ajuta o fiinta umana sa se sinucida, contrar „mentalitati” si legislatiei tarilor latine sau anglo-saxone, legislatia helvetica nu considera o infractiune moartea voluntara, "siunciderea asistata" daca actul este „alturist” si fara un mobil „egoist”!
Elvetia, « Confederatio Helvetica» din 1803, o « reuniune » trilingva (germana/schweiz, franceza, italiana/svizzera si mai rar romanche/svizra) a 26 de cantoane in vestul Europei, « patria » neutralitatii militare si politice, sediul a numeroase organizatii stiintifice, politice, economice si militare internationale, a ceasurilor, dar si a bancilor « tixite » cu conturi bancare oculte, este una dintre putinele tari in lume, alaturi de Benelux (Belgia-Olanda-Luxemburg/UE) si Statul Oregon (SUA) care a legalizat dreptul omului « de a muri in demnitate » !
Daca intr-o forma „restransa”, acest drept este utilizat de catre legislatorii tarilor europene sub forma de „eutanazie” (pasiva sau activa), un procedeu complex care necesita reunirea a numeroase criterii juridico-medicale si care are loc intr-un mediu spitalicesc sub control medical, suportat din banii publici, ai asigurarilor de sanatate (a se vedea si articolul autorului aparut anterior: „Crima in numele legii: Eutanasia si Moartea, prezentat la Colocviul International de la Paris „Dreptul da a muri in Demnitate”) cu „o conditio sine qua non”: ca pacientul sa sufere de o boala incurabila, aflata in faza terminala, in legislatia helvetica, eutanazia este „generalizata” prin „sinuciderea asista”, este un procedeu la indemana „oricui”, practicat in general de catre diverse organizatii care „se autodeclara” de tip „non-profit”, mai mult sau mai putin competente pe „ plan paleativ”, si fac beneficii uriase, de multe ori averi inestimabile, „asistand” pe cei care vor sa-si puna capat zilelor, indiferent de starea lor de sanatate, de varsta lor si deseori in locuri nedemne pentru un muribund: spatii locative abandonate in zonele periferice intrate in urbanizare, spatii industriale/comerciale sau depozite in faza de demolare, camere dizgratioase de hotel frecventate de prostituartele cu clientii lor si nu in ultimul rand in masini abandonate in parking-uri „salbatice” (neautorizate) in vecinatatea autorutelor!
PREAMBUL
Concret, un medic specialist, este autorizat sa-si „ajute” pacientul sa moara „in demnitate” preparand lui o otrava, cu conditia ca sa fie el, pacientul, cel care executa „comanda”, adica sa bea singur, cu mainile lui otrava!
In caz contrar, vorbim de o crima! De o omucidere!
O crima premediatata, o infractiune deosebit de grava care poate fi sanctionata penal cu ani grei de detentie sau chiar cu recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata!)
Daca varianta UE/SUA a ”siunciderii asistate” este una restransa, la „eutanasia pasiva” sau „activa”, varianta helvetica a ei este una „generalizata” pe toate planurile care intervin intr-un asemenea procedeu, fara a depasi totusi limitele Codului de Procedura penala!
Dupa cum am mentionat mai sus, „eutanasia pasiva/activa” este practicata sub control medical intr-un cadru juridic, intr-un mediu spitalicesc, ceea ce este supus desigur unor formalitati birocratice care dureaza in timp!
In plus, cel putin teoretic, trebuie respectate o serie de „conditii”, printre care mentionam: discernamant al persoanei, cereri repetate in timp, boala incurabila aflata in faza terminala, suferinta fizica sau psihologica importante si pronostic fatal sau invaliditate definitiva!
In schimb, „sinuciderea asista” este un procedeu mult mai rapid, „practic” si „eficace”, care este organizata de catre diverse organisme „non-profit” in dauna muribundului care umple buzunarele celui care il conduce pe ultimul sau drum!
De-altfel, aceste institutii, pe langa taxele de „sinucidere” pe care le percep si care variaza intre 2150-6150 Euro, au sute, mii de membrii care platesc si o cotizatie de „aderent”, intre 25-50 euro/an, pentru ca momentul venind sa poata muri „mai ieftin”!
Pentru ca taxele nu sunt aceleasi pentru cel care este „membru aderent” al unei asemenea institutii, respectiv, cel pe care „il apuca pofta sa moara asa dintr-o data, de pe o zi pe alta”!
Astfel, iata si explicatia reusitei financiare ale acestor institutii!
Si asta in ciuda faptului ca incepand din 18 decembrie 2005 si Spitalul Universitar din Lausanne (Elvetia franceza) autorizeaza „sinuciderea asistata”!
APROFUNDAREA DOSARULUI
Investigatiile noastre in acest dosar s-au orientat catre doua mari organizatii care au sinistrul obiect de activitate ”siunciderea asistata”, amandoua cu statut de „asociatie lege 1901” (in terminologia juridica franceza), amandoua „caritative” si desigur „non-profit”!
Este vorba de „DIGNITAS”, infintat pe 17 mai 1998 la Forch in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), cu sediul social la Schwerzenbach (carrtier Wiedikon), totalizand astazi peste 6000 de aderenti, avand 55 de nationalitati si, care a „asistat” la sinuciderea a exact 872 de persoane din cele 7368 de cerei depuse la sediu, din care cca 85% straini (anglo-saxoni, francezi, italieni, etc), conform celor declarate recent de catre Directorul si fondatorul organismului, Ludwig A. Minelli, (un fost avocat si jurnalist, acum in varsta de 75 de ani), respectiv „EXIT” (ADMD-Asociatie pentru Dreptul de a Muri in Demnitate cu cele doua sedii elvetiene ale sale, la Geneva si la Zurich), infintat in 1982, membra a unei „miscari” EXIT-Transnational, creat in 1935 in Marea Britanie, fondat de catre zece medici de profesie, avand ca Presedinte pe Dr. Jérôme Sobel (Geneva) si ca Vicepresedinte pe Dr. Jean-Emmanuel Strasser (Geneva), cu 67.500 de aderenti, din care 53.500 la EXIT-Zurich (in Elvetia germanica) si 14.000 la Exit-Geneva (in Elvetia franceza), platind o cotizatie anuala de 40 FCH (cca 25 de Euro)!
Daca in ceea ce priveste „EXIT”-ADMD, toate cercetarile pe care le-am efectuat in legatura cu „siunciderea asistata” de catre ei nu ne-au condus la nereguli, nici in ceea ce priveste modul in care acest procedeu este aplicat, nici relativ la cei care asista la eveniment, nemaivorbind de locul, contextul juridico-medical si de facturile detaliate pe care ne-a pus la dispozitie conducerea (mai mult rezonabile, „cu bun simt”), in ceea ce priveste „DIGNITAS”, am fost socati de catre aspectul sau comercial, de promovarea unei veritabile „industrii” a mortii, precum si de catre „gustul” D-lui Ludwig A. Minelli (care vorbeste fluent cele trei limbi nationale elvetine!) pentru afaceri morbide!
In ciuda rezidentei sale superbe din Mahor (Maur), aflat in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), un „fruct”, no comment (!) al reusitei sale in „afaceri”, precum si al sediului social imens al „DIGNITAS”-ului de la Schwerzenbach tot in AMZ, ales cu foarte „bun gust”, din considerentele religioase, precum si datorita superstitiilor localnicilor, considerate de el „ manifestari primitive” ale lor, membrii asociatiei pe care o dirijeaza sunt obligati sa „migreze” din loc in loc cu „executiile” lor, ei fiind considerati un „popor migrator”, niste adevarati SDF (Sans Domicile Fixe) ai societatii civile!
Un „rau” dar si un „bun” necesar societatii!
Un „bun” necesar, pentru ca 87% (ultimele rezultate!, in crestere fata de 2007, cand erau 85%) de helvetici considera ca „sinuciderea asistata” este „un lucru bun”!
Un „rau” necesar, pentru ca expulzat de pretutindeni, anul trecut, „DIGNITAS” a fost nevoit ca prin forta majora sa-si instaleze cartierul sau general in localurile unei societati industriale la Schwerzenbach, la cca 115 m de cel mai mare bordel din Elvetia!
Si deja localnicii „s-au saturat” sa vada zilnic, morti adunati de catre serviciile funebre si sa fie tot timpul in colimatorul Politiei si Justitiei din Zurich, fiind obligate se deplaseaza la fata locului pentru constatarea „sinuciderii asistate” de catre „DIGNITAS”!
Contactand pe cei de la Consiliul Local, oamenii desi sustin ca au facut toate cele necesare pentru ca „executiile” lui „DIGNITAS” sa nu aiba loc in urba lor, ei nu ezita sa nu remarce „profesionalismul” celor care asista sinuciderile!
„Efectiv, clinica pune la dispozitia pacientilor toate conditiile necesare unei morti usoare, rapide si nedureroase”.
Care „clinica” deja, ne intrebam noi?
Conform celor declarate de catre responsabilii de la primarie, anul acesta ar fi avut loc acolo 23 de sinucideri asistate!
In realitate, numarul celor „siuncis” de catre „DIGNITAS” , un act la care participa in mod obligatoriu doi membrii pentru confirmarea „mortii voluntare”, anul acesta trebuie sa fie mult mai mare!
Investigatiile noastre aprofundate conduc la o cifra considerabil mai mare!
La 54 de persoane!
Tinand cont de faptul ca „DIGNITAS” (de la demnitate!) conduce din lipsa de demnitate si multi alti „clenti ai mortii” pe ultimul lor drum si prin parking-uri in propriile lor masini, prin parcuri publice, paduri si alte zone dezafectate!
Se pare ca ce mai „fideli” lui „DIGNITAS” ar fi britanicii, dupa nemti!
Numai in 2003, numarul celor care s-au lasat asistati de catre „DIGNITAS” ar fi de 76 de suflete, iar primul asistat a fost tot britanic, Reginald Crew, un barbat in varsta de 74 de ani din Liverpool.
El oferise suma de 5000 de Lire Sterline pentru a fi asistat sa moara in „demnitate” de catre „DIGNITAS”!
Si asta in ciuda faptului ca Dl. Ludwig Minelli ne declara ca dupa consultarea unui medic elvetian de catre „clientul mortii”, care i-a prescris substanta ucigasa „Pentothal” (Penthiobarbital de sodiu, Natrium-Pentobarbital) si care are evident avizul lui, numai cca 12% doresc sa paraseasca aceasta lume!
Cca 70% nu vor reveni niciodata, iar 18% vor opta pentru un ”stand-by”!
„DIGNITAS” si-a gasit in sfarsit in 2004 si un al doilea sediu, un fel de „Punct de Lucru” in Cantonul Argovie, la Reinach!
Dupa ce Politia i-a inchis „Punctul de Lucru” la Stäfa (AMZ), obligand-o sa se „retraga” la Maur, la resedinta lui!
Punct ochit, punct lovit!
Se pare ca acolo „sicriile ambulante” nu prea au deranjat vecinii, asa cum rezulta din declaratiile D-lui Markus Gossweiler, secretarul communal din Maur.
Inainte de anul 2002, cand Dl.Ludwig A. Minelli, Secretarul General al asociatiei si-a propus sa-si gaseasca o alta rezidenta la Scheuren, tot in AMZ, cand incepuse deja sa fie foarte solicitat!
Pe atunci cotizatia era de 17 euro, iar numarul „clientilor potentiali” ajunse-se la peste 2000, fata de 1000 in 2001 si 650 in 2000, majoritatea lor pe atunci, fiind tot germani, britanici, olandezi dar si francezi, italieni, si chiar nord-americani (americani, canadieni)!
Cel mai batran fiind in varsta de 95 de ani! Cel mai tanar neavand decat 20 de ani!
In ultimul timp, din 18 februarie 2008, pentru a reduce formalitatile administrative (in special vizitele si prescriptiile medicale), directorul asociatiei „DIGNITAS” a hotarat ca este mai eficace metoda „sacului de plastic umplut cu helium”!
Nu necesita nici o prescriptie medicala si este si mai ieftin decat Penthiobarbitalul care poate fi gasit in orice farmacie in Elvetia si care costa cca 20 de euro (un flacon de 10-15 g in mod normal, pentru un client „normal”!), „en detail”, iar in „en gros”, utilizat de catre institutii specializate, pretul este in jur de 5 euro!
Dupa cum afirma el, in multe din situatii bolnavul ajunge la sediul „DIGNITAS” in ambulanta, intr-o stare deplorabila!
Trambalarea lui prin spitale, la consultatii medicale ar fi dificila si evident, mult mai costisitoare!
Din cele ce am putut afla, ar fi avut loc deja patru executii cu helium, ceea ce din pacate, mai mult ma face sa ma gandesc la executiile naziste in masa, decat la o moarte cu demnitate!
In sfarsit, de ce boli sufera in general clientii D-lui Ludwig A. Minelli, in unele documente, nu Director-Fondator al „DIGNITAS”, ci „numai” Secretar General?
Din dosarele pe care le-am putut studia a reiesit ca majoritatea sunt cei care intr-adevar sufera de boli grave, cum ar fi scleroza in placi, schizofrenie, epilepsie, diabet, cancer in faza terminala, boala Altzheimer, accidente vasculare cerebrale, dar chiar si bolnavi mintali in stare grava dar cu „discernamant” ?!
Am putut studia dosarul unei asemenea persoane de origine elvetiana care in 2006 a ajuns pana la Tribunalul Federal (juridictia elvetiana suprema!) solicitand dreptul de a putea si el sa beneficieze de o „sinucidere asistata”!
Adresandu-se la 170 de medici psihiatrii pentru a putea avea „cale deschisa” catre „DIGNITAS”, niciunul dintre ei nu l-a ajutat!
In cele din urma, individul a fost nevoit sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului!
In momentul de fata, dosarul lui este in studiu!
Mai mult, Chantal Sébire, „celebra” frantuzoaica suferind de o malformatie faciala in urma unei boli incurabile care dorea sa-si puna capat zilelor la inceputul acestui an, adresandu-se autoritatilor franceze pentru „eutanazie activa”, i s-a refuzat dreptul ei „de a muri in demnitate”!
Atunci si ea s-a adresat Curtii Europene de Justitie, insa intre timp, dupa cum am putut afla de la „DIGNITAS” (unde isi depuse-se dosarul!) ea a reusit sa-si procure Pentobarbital de sodiu, „la negru” (pe piata neagra), cum nici un medic nu a vrut sa-i prescrie si, ulterior s-a sinucis!
Este interesant ca desi Politia Judiciara de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris a efectuat o ancheta minutioasa in acest dosar fara sa fi putut confirma acest „verdict”!
Din contra, Dosarul Chantal Sébire este unul „clasat” astazi in urma decesului ei, dar a fost si va ramane unul „misterios” in arhiva!
Dintre cele zece asociatii elvetiene care asista la siuncidere in mediu spitalicesc sau acasa la domiciliul „clientului”, asa cum rezulta din investigatiile noastre, „DIGNITAS” singurul care „lucreaza” si cu strainii!
Adica accepta sa asiste si straini la sinucidere!
Cca 60% dintre ei sunt de origine germana!
Iar printre cei 204 „executati” de catre „DIGNITAS” in 2006 s-au numarat si cincisprezece francezi!
In 2007, din cele 141 de „victime legitime” ale lui „DIGNITAS” (unele surse indica 138!), numai 6 erau elvetieni, restul au trecut frontiera, „tragandu-si sicriile lor” dupa ei in loc de bagaje, printre care erau si doisprezece fancezi!
Din cercetarile pe care le-am efectuat ulterior reiese ca numarul celor pe care „DIGNITAS” i-a condus pe ultimul lor drum in 2007, este in jur de 312 si nu 141, ceea ce a fost declarat oficial de catre secretarul sau general, Dl. Minelli!
In incheiere, putem mentiona si faptul deloc de „neglijat” ca documentele de arhiva atesta aspectul „superinflationist” al procedurii!
Daca la inceputul anilor 2000, o „calatorie” in lumea celor drepti costa la „DIGNITAS” cca 3500 de euro, anul acesta ea costa 10.000 FCH, adica cca 6150-6200 de euro!
O crestere de aproape 100%!
Dupa unele documente de arhiva si declaratii fiscale, pare ca aceasta crestere este si mai importanta!
In primii ani al mileniului trei „taxa de moarte” perceputa de catre „DIGNITAS”, dispunand de 15 salariati „part-time” si 8 medici, era de 2000FCH (cca 1250 de euro), pentru ca in 2008 aceasta taxa sa fie de 11.000FCH (cca 7000 de euro), cotizatiile trecand si ele la sume cuprinse intre 80FCH (50 de euro) si 500FCH (315 euro)
Iar Directorul si Fondatorul lui, Dl. Ludwig A. Minelli, in urma unui proiect de marketing, in prezent „sondeaza” terenul pentru deschiderea unei filiale in Germania, la Hamburg, avand in vedere ca numarul clientilor germanici este cel mai mare!
Anul trecut, dintre cele 195 de persoane carora „DIGNITAS” a prescris natrium-pentorbital, 120 proveneau din Germania!
COMENTARIUL AUTORULUI
Volumul urias de documente si materiale de arhiva pe care le-am studiat, inclusiv interviurile D-lui Ludwig A. Minelli, respectiv, investigatiile noastre „pe cont propriu” legat de ajutorul acordat „trecerii in nefiinta” de catre asociatia helvetica „DIGNITAS”, au pus in evidenta o serie de incoerente si inexactitati in ceea ce priveste aceasta institutie declarata de de catre „guru”, organizatie „caritativa”, „umanitara”, non-profit!
Este imposibil sa avem o viziune clara, de ansamblu, asupra activitatii „DIGNITAS”, numarul real ai aderentilor si salariatilor sai, precum si asupra cheltuielilor efectuate de asociatie, inclusiv salariile personalului!
In majoritatea cazurilor, sursele indica nu cifre ci „parametrii variabili” ai unei activitati, bizare, controversate, cu o „marja de eroare”, pe care noi am incecat sa le evaluam folosind caracteristicile numerice ale „variabilelor aleatoare” din teoria probabilitatilor!
Cert este ca desi Dl. Minelli respecta legislatia Codului Penal helvetic, in special Articolul 115, respectiv, Articolul 8.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, motiv pentru care el este inatacabil de catre autoritatile judiciare si politienesti cantonale din Zurich, pentru noi, cum pentru majoritatea oamenilor de buna credinta, oamenilor de suflet, respectiv celor care studiaza cu „interes” dosarul lui, el este cel putin un individ dubios, care desfasoara o activitate „caritativa” foarte dubioasa!
Noi suntem convinsi ca politica institutiei „DIGNITAS” converge „in sens tare” (in norma!) in termeni matematici, catre o veritabila „industrie”, infloritoare, din pacate, a mortii!
Si cand afirmam acest lucru, ne referm in primul rand la faptul ca am descoperit ca „DIGNITAS” nu are un cont bancar pe numele ei, ci pe numele lui Ludwig A. Minelli!
Ca acel cont are multe zerouri in euro (aproape 1.000.000 de euro) si el nu este deschis la o banca elvetiana, ci la una germana, la Munchen!
De ce oare?
Se teme cumva Dl. Minelli ca in „patria” conturilor bancare oculte, oare, banii lui sunt prea curati?
Sau, poate, mult prea murdari ca sa fie in siguranta!
Desigur, el se justifica cu cheltuielile sale „uriase”, afirmand in cadrul unui interviu acordat, ca ei vor servi la cumpararea unui „Sediu-Punct de Lucru” in care „DIGNITAS” sa-si poate „executa” in „pace” si „demnitate” pe cei care isi doresc, nu o viata chinuita, ci o „moarte voluntara”, solicitand ca „produs”, ofeta : „sinucidere asista”!
Alt element care ne pune pe ganduri!
Celelalte zece institutii helvetice specializate in „sinucidere asistata”, printre care si „EXIT”, practica preturi mult mai reduse (cca de trei ori mai mici!) si ofera conditii mult mai „decente” pentru „a muri in demnitate”, pentru a nu intra in „conflict” cu legislatia tarilor ai caror cetateni vin sa moara in Elvetia nu-i accepta pe straini!
„DIGNITAS” fiind singura care isi deschide larg portile!
Si chiar îi incita la moarte!
La aceasta provocare, Dl. Minelli atrage atentia asupra faptului ca din motive „umanitare” el nu-si poate refuza serviciile unui cetatean numai pentru faptul ca este strain, sau pentru ca vine dintr-un stat vecin, Germania, Franta, Italia, etc!
Pentru a fi si mai convingator, el editeaza personal si o „brosurica” distribuita gratuit, „Mensch+Recht”, care apare trimestrial in 5800 de exemplare, costul careia fiind de 95.000FCH (cca 60.000 de euro).
El nu se considera mai „vinovat” decat „guvernantii bancilor elvetiene, care nu-si nu-si pun problema daca cetatenii straini care isi deschid conturi bancare la ei, fac acest lucru pentru a scapa sau nu de impozitele pe care trebuie sa le plateasca in tarile lor”!
Ne intrebam daca, oare, asa o fi? Fara nici un interes material?!
Atunci de ce oare, D-na Soraya Wernli, fosta secretara generala a organizatiei „DIGNITAS” a parasit in 2005 institutia atat din motive etice cat si financiare?
Dansa afirma ca ea nu era de acord din punct de vedere etic cu politica promovata de catre institutie, iar Dl. Minelli, facea din „sinuciderea asista” o afacere personala, o imbogatire prin promovarea „industriei” mortii!
Nici in acest caz, autoritatile cantonale nu pot face nimic contra D-lui Minelli!
Pentru ca, Codul Penal helvetic nu face referire nici la originea etnica ai celor care vin in Elvetia sa moara voluntar si nici la tara lor de resedinta!
Mai departe, stim din surse sigure, ca „DIGNITAS” isi incita clientii la moarte!
Din procesele verbale pe care le-am putut vedea, in majoritatea cazurilor „sinuciderea asistata” avea loc in aceasi zi in care „pacientul” trecuse pe la medicul care i-a prescris pethiobarbitalul de sodiu mortal!
Ori, asa cum procedeaza alte institutii specializate in domeniu care se vor „respectate”, printre care si „EXIT”, ele propun candidatului la „moarte voluntara” sa consulte medicul de doua ori la un interval de timp, permitandu-i astfel sa renunte, eventual, la sinucidere!
Din cate stim, Dl. Minelli, considerat de catre unii un adevarat poliglot, un aparator ferm al drepturilor omului, pervers si monstruos de catre altii, printre care si de catre Profesorul François-Xavier Putallaz, a primit la sfarsitul lunii ianuarie 2008 o directiva in acest sens de la Directorul Autoritatii de Supraveghere Medicala din Zurich!
O mare „admiratoare” i-a fost si actrita franceza Maïa Simon!
Nascuta pe noiembrie la 1939 la Marsilia, debuteaza in teatru sub directia lui Maurice Béjart, Jean-Louis Barrault ou Jorge Lavelli, inainte ca la inceputul anilor 60 sa apara intr-un mare de telefilme-seriale printre care: „La Boussardel”, Thiery la Fonde, „Le Commissaire Moulin”, „Habits Noirs”.
In filme de lung metraj a jucat alaturi de Jean Rochefort, Clauide Brasseur, Guy Bedos sub directia lui Yves Robert in comedia „Nous irons tous au paradis” (1977) si alaturi de d’Emmanuelle Béart (mama ei) in filmul "Les témoins", d’André Téchiné.
Pentru piesa „Copenhage” a fost distinsa cu 2 Molières en 1999.
Suferind de cancer generalizat, ea moare „asistata” la varsta de 67 de ani, miercuri dimineata pe 19 septembrie 2007, facand apel, nu la serviciile lui „DIGNITAS” (sic!) ci la cele ale lui „EXIT” ADMD din Zurich, la care aderase din octombrie 2006!
Avem insa si numeroase exemple care confirma ca Dl. Minelli nu a respectat intotdeauna cu strictete directivele primite!
Fara sa dam amanunte (multe din ele fiind considerate secrete profesionale!), un candidat englez avand scleroza in placi, recent, a fost „executat” la mai putin de jumatate de ora de la sosirea lui in „labirintul” in care nu se moare singur, la „DIGNITAS”!
Cu toate ca Dl. Minelli sustine in interviuri ca de la data aderarii si pana la data „sinuciderii asistate”, in principiu se scurg sase luni!
Si la „nevoie” procesul poate dura si 1800 de zile!
Cel putin teoretic!
Si totusi multi au murit intre anii 2005-2006 fara sa fi fost respectat acest „calendar”!
Mai mult, au fost numeroase cazuri in care candidatii nici nu erau la „capat” de drum, asa cum prevede regulamentul „eutanaziei”!
Putem mentiona aici „executia” a doi francezi in februarie 2002, frate si sora, in varsta de 29, respectiv, 32 de ani, amandoi schizofrenici!
In aprilie 2003, „DIGNITAS” asista la sinuciderea „precipitata” a cuplului britanic Jennifer in varsta de 53 de ani si Robert Stockes in varsta de 59!
Desigur, amandoi erau bolnavi!
Dar de epilepsie, respectiv, de diabet!
Deci nici ei nu erau „muribunzi”!
Mai tarziu, in 2004, „DIGNITAS” asista si la „moartea voluntara” a unui tanar declarat „depresiv” de numai 25 de ani, care poate era „recuperabil” si ar fi putut fi „retinut” in lumea celor vii!
Dar dupa declaratiile unui „fidel” colaborator al D-lui Minelli, Ignaz Reutlinger, care a fost alaturi de numerosi sinucigasi voluntari in ultimele lor clipe de viata :„Sinuciderea este un drept al fiecaruia dintre noi si fiecare dintre noi are dreptul sa o comita!
Chiar si persoanele suferind psihic”!
Au fost si accidente! Erori de dozaj!
In august 2004, unui german i-au trebuit nu mai putin de 72 de ore sa poata parasi in chinuri groaznice lumea noastra, a celor vii!
In 2007, somat sa paraseasca un apartament, „Punct de Lucru” in centrul Zurich-ului, „DIGNITAS” a inchiriat un apartament la Stäfa in AMZ!
In cele opt zile care vor urma, ea va asista sase persoane pe ultimul lor drum fara intoarcere!
Nici in acest caz Dl. Minelli nu poate fi tras la raspundere nici de catre politia cantonala nici de catre justitie pentru ca in legislatia helvetica la acest „capitol” este un vid imens, care il protejeaza pe „guru” din plin!
POST SCRIPTUM
In concluzie, chiar daca „DIGNITAS” se considera organizatie „curata” in fata legii, asta nu inseamna neaparat ca Dl. Minelli, nu-si poate reprosa nimic si trebuie sa se simta curat in fata propriei sale constiinte!
El nu face decat sa exploateze cu ferocitate un text de lege care foloseste termeni mult mai generali decat „eutanazia”, si anume, „moartea voluntara” sau „sinucidere asistata”! Ori, trebuie sa atragem atentia in mod deosebit asupra acestori termeni pe care le utilizeaza medicina si jurisdictia tarilor care accepta juridic „moartea voluntara”!
In Tarile de Jos (Benelux), „moartea voluntara” este restrictionata la „eutanazie pasiva” sau „activa”, procedee care desi nu sunt legalizate in celelate tari ale UE, ele incepe sa fie „tolerate” din ce in ce mai mult in toate tarile care se vor democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului!
Prin „eutanazie pasiva”, bolnavului aflat in faza terminala a unei boli incurabile se sisteaza acel ajutor care il mentine in viata!
Prin „eutanazie activa”, considerata o crima de catre lege in multe tari, bolnavului i se administreaza un medicament, pe cale orala sau prin injectie letala care îi pune capat zilelor! (a se vedea si articolul autoprului aparut anterior: „Eutanazia si Moartea”).
Conform unui interviu acordat de catre Profesorul Englert de la Universitatea din Viena, rezulta ca majoritatea celor care fac apel la eutanazie intr-o proportie de 80% sufera de cancer generalizat si numai un procent relativ scazut, intre 10-15%, de boli degenerative!
In peste 90% din cazuri, „eutanazia activa” consta intr-o injectie letala de Pentothal, dar ea poate lua si forma unei „sinucideri asistate”, prin absorbtia pe cale orala de catre pacient a unei doze de Penthiobabital de sodiu!
In principiu, cca 60% au loc la spital si 40% acasa, la domiciliul pacientului!
Benelux si Statul Oregon (SUA, din 1994) sunt si tarile care si-au „liberalizat” complet legislatia privind „moartea in demnitate” sub forma de „eutanazie”!
Spania fara sa fi liberalizat legislatia in acest sens, depenalizeaza totusi chiar si „eutanazia activa”, daca conditiile medico-juridice sunt satisfacute!
Franta si Germania au legiferat „eutanazia pasiva”, dar in unele cazuri exceptionale „tolereaza” si „eutanazia activa”, in sensul ca cei care o provoaca desi sunt inculpati de „omucidere” si compar in fata Tribunalelor, sunt in general achitati la proces!
Din contra, California si Vermont (SUA), ca si Elvetia vor sa „importe” din Elvetia dreptul de a muri in demnitate, sub forma de „sinucidere asistata”!
In concluzie, intocmai aceasta terminologie mult mai generala: „moarte voluntara” sau „siuncidere asistata”, de care in principiu, poate beneficia orice persoana, indiferent de starea de sanatate, indiferent de varsta conduce la abuzuri!
Si care este si la indemana D-lui Ludwig A. Minelli, Directorul asociatiei „DIGNITAS”!
Din investigatiile noastre facute, apreciem ca la fiecare 100.000 de decese, exista cca 500 de abuzuri comise!
__________________________________________________________________________________
(*) Multumesc D-lui Paul Amar, reputat jurnalist francez la « France Télévision » (Fr2, Fr3, Fr5) pentru discutia deosebit de constructiva avuta pe tema acestui subiect in ziua de 28 mai 2008, intre orele 12h30-14h00, la Terminalul 2F (Terminalul F, Aerogra 2) pe Aeroportul CDG-Paris.
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris
Atasat de Presa, Revistele "Politiei Capitalei" si "IPA" (International Police Association)
A ajuta o fiinta umana sa se sinucida, contrar „mentalitati” si legislatiei tarilor latine sau anglo-saxone, legislatia helvetica nu considera o infractiune moartea voluntara, "siunciderea asistata" daca actul este „alturist” si fara un mobil „egoist”!
Elvetia, « Confederatio Helvetica» din 1803, o « reuniune » trilingva (germana/schweiz, franceza, italiana/svizzera si mai rar romanche/svizra) a 26 de cantoane in vestul Europei, « patria » neutralitatii militare si politice, sediul a numeroase organizatii stiintifice, politice, economice si militare internationale, a ceasurilor, dar si a bancilor « tixite » cu conturi bancare oculte, este una dintre putinele tari in lume, alaturi de Benelux (Belgia-Olanda-Luxemburg/UE) si Statul Oregon (SUA) care a legalizat dreptul omului « de a muri in demnitate » !
Daca intr-o forma „restransa”, acest drept este utilizat de catre legislatorii tarilor europene sub forma de „eutanazie” (pasiva sau activa), un procedeu complex care necesita reunirea a numeroase criterii juridico-medicale si care are loc intr-un mediu spitalicesc sub control medical, suportat din banii publici, ai asigurarilor de sanatate (a se vedea si articolul autorului aparut anterior: „Crima in numele legii: Eutanasia si Moartea, prezentat la Colocviul International de la Paris „Dreptul da a muri in Demnitate”) cu „o conditio sine qua non”: ca pacientul sa sufere de o boala incurabila, aflata in faza terminala, in legislatia helvetica, eutanazia este „generalizata” prin „sinuciderea asista”, este un procedeu la indemana „oricui”, practicat in general de catre diverse organizatii care „se autodeclara” de tip „non-profit”, mai mult sau mai putin competente pe „ plan paleativ”, si fac beneficii uriase, de multe ori averi inestimabile, „asistand” pe cei care vor sa-si puna capat zilelor, indiferent de starea lor de sanatate, de varsta lor si deseori in locuri nedemne pentru un muribund: spatii locative abandonate in zonele periferice intrate in urbanizare, spatii industriale/comerciale sau depozite in faza de demolare, camere dizgratioase de hotel frecventate de prostituartele cu clientii lor si nu in ultimul rand in masini abandonate in parking-uri „salbatice” (neautorizate) in vecinatatea autorutelor!
PREAMBUL
Concret, un medic specialist, este autorizat sa-si „ajute” pacientul sa moara „in demnitate” preparand lui o otrava, cu conditia ca sa fie el, pacientul, cel care executa „comanda”, adica sa bea singur, cu mainile lui otrava!
In caz contrar, vorbim de o crima! De o omucidere!
O crima premediatata, o infractiune deosebit de grava care poate fi sanctionata penal cu ani grei de detentie sau chiar cu recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata!)
Daca varianta UE/SUA a ”siunciderii asistate” este una restransa, la „eutanasia pasiva” sau „activa”, varianta helvetica a ei este una „generalizata” pe toate planurile care intervin intr-un asemenea procedeu, fara a depasi totusi limitele Codului de Procedura penala!
Dupa cum am mentionat mai sus, „eutanasia pasiva/activa” este practicata sub control medical intr-un cadru juridic, intr-un mediu spitalicesc, ceea ce este supus desigur unor formalitati birocratice care dureaza in timp!
In plus, cel putin teoretic, trebuie respectate o serie de „conditii”, printre care mentionam: discernamant al persoanei, cereri repetate in timp, boala incurabila aflata in faza terminala, suferinta fizica sau psihologica importante si pronostic fatal sau invaliditate definitiva!
In schimb, „sinuciderea asista” este un procedeu mult mai rapid, „practic” si „eficace”, care este organizata de catre diverse organisme „non-profit” in dauna muribundului care umple buzunarele celui care il conduce pe ultimul sau drum!
De-altfel, aceste institutii, pe langa taxele de „sinucidere” pe care le percep si care variaza intre 2150-6150 Euro, au sute, mii de membrii care platesc si o cotizatie de „aderent”, intre 25-50 euro/an, pentru ca momentul venind sa poata muri „mai ieftin”!
Pentru ca taxele nu sunt aceleasi pentru cel care este „membru aderent” al unei asemenea institutii, respectiv, cel pe care „il apuca pofta sa moara asa dintr-o data, de pe o zi pe alta”!
Astfel, iata si explicatia reusitei financiare ale acestor institutii!
Si asta in ciuda faptului ca incepand din 18 decembrie 2005 si Spitalul Universitar din Lausanne (Elvetia franceza) autorizeaza „sinuciderea asistata”!
APROFUNDAREA DOSARULUI
Investigatiile noastre in acest dosar s-au orientat catre doua mari organizatii care au sinistrul obiect de activitate ”siunciderea asistata”, amandoua cu statut de „asociatie lege 1901” (in terminologia juridica franceza), amandoua „caritative” si desigur „non-profit”!
Este vorba de „DIGNITAS”, infintat pe 17 mai 1998 la Forch in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), cu sediul social la Schwerzenbach (carrtier Wiedikon), totalizand astazi peste 6000 de aderenti, avand 55 de nationalitati si, care a „asistat” la sinuciderea a exact 872 de persoane din cele 7368 de cerei depuse la sediu, din care cca 85% straini (anglo-saxoni, francezi, italieni, etc), conform celor declarate recent de catre Directorul si fondatorul organismului, Ludwig A. Minelli, (un fost avocat si jurnalist, acum in varsta de 75 de ani), respectiv „EXIT” (ADMD-Asociatie pentru Dreptul de a Muri in Demnitate cu cele doua sedii elvetiene ale sale, la Geneva si la Zurich), infintat in 1982, membra a unei „miscari” EXIT-Transnational, creat in 1935 in Marea Britanie, fondat de catre zece medici de profesie, avand ca Presedinte pe Dr. Jérôme Sobel (Geneva) si ca Vicepresedinte pe Dr. Jean-Emmanuel Strasser (Geneva), cu 67.500 de aderenti, din care 53.500 la EXIT-Zurich (in Elvetia germanica) si 14.000 la Exit-Geneva (in Elvetia franceza), platind o cotizatie anuala de 40 FCH (cca 25 de Euro)!
Daca in ceea ce priveste „EXIT”-ADMD, toate cercetarile pe care le-am efectuat in legatura cu „siunciderea asistata” de catre ei nu ne-au condus la nereguli, nici in ceea ce priveste modul in care acest procedeu este aplicat, nici relativ la cei care asista la eveniment, nemaivorbind de locul, contextul juridico-medical si de facturile detaliate pe care ne-a pus la dispozitie conducerea (mai mult rezonabile, „cu bun simt”), in ceea ce priveste „DIGNITAS”, am fost socati de catre aspectul sau comercial, de promovarea unei veritabile „industrii” a mortii, precum si de catre „gustul” D-lui Ludwig A. Minelli (care vorbeste fluent cele trei limbi nationale elvetine!) pentru afaceri morbide!
In ciuda rezidentei sale superbe din Mahor (Maur), aflat in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), un „fruct”, no comment (!) al reusitei sale in „afaceri”, precum si al sediului social imens al „DIGNITAS”-ului de la Schwerzenbach tot in AMZ, ales cu foarte „bun gust”, din considerentele religioase, precum si datorita superstitiilor localnicilor, considerate de el „ manifestari primitive” ale lor, membrii asociatiei pe care o dirijeaza sunt obligati sa „migreze” din loc in loc cu „executiile” lor, ei fiind considerati un „popor migrator”, niste adevarati SDF (Sans Domicile Fixe) ai societatii civile!
Un „rau” dar si un „bun” necesar societatii!
Un „bun” necesar, pentru ca 87% (ultimele rezultate!, in crestere fata de 2007, cand erau 85%) de helvetici considera ca „sinuciderea asistata” este „un lucru bun”!
Un „rau” necesar, pentru ca expulzat de pretutindeni, anul trecut, „DIGNITAS” a fost nevoit ca prin forta majora sa-si instaleze cartierul sau general in localurile unei societati industriale la Schwerzenbach, la cca 115 m de cel mai mare bordel din Elvetia!
Si deja localnicii „s-au saturat” sa vada zilnic, morti adunati de catre serviciile funebre si sa fie tot timpul in colimatorul Politiei si Justitiei din Zurich, fiind obligate se deplaseaza la fata locului pentru constatarea „sinuciderii asistate” de catre „DIGNITAS”!
Contactand pe cei de la Consiliul Local, oamenii desi sustin ca au facut toate cele necesare pentru ca „executiile” lui „DIGNITAS” sa nu aiba loc in urba lor, ei nu ezita sa nu remarce „profesionalismul” celor care asista sinuciderile!
„Efectiv, clinica pune la dispozitia pacientilor toate conditiile necesare unei morti usoare, rapide si nedureroase”.
Care „clinica” deja, ne intrebam noi?
Conform celor declarate de catre responsabilii de la primarie, anul acesta ar fi avut loc acolo 23 de sinucideri asistate!
In realitate, numarul celor „siuncis” de catre „DIGNITAS” , un act la care participa in mod obligatoriu doi membrii pentru confirmarea „mortii voluntare”, anul acesta trebuie sa fie mult mai mare!
Investigatiile noastre aprofundate conduc la o cifra considerabil mai mare!
La 54 de persoane!
Tinand cont de faptul ca „DIGNITAS” (de la demnitate!) conduce din lipsa de demnitate si multi alti „clenti ai mortii” pe ultimul lor drum si prin parking-uri in propriile lor masini, prin parcuri publice, paduri si alte zone dezafectate!
Se pare ca ce mai „fideli” lui „DIGNITAS” ar fi britanicii, dupa nemti!
Numai in 2003, numarul celor care s-au lasat asistati de catre „DIGNITAS” ar fi de 76 de suflete, iar primul asistat a fost tot britanic, Reginald Crew, un barbat in varsta de 74 de ani din Liverpool.
El oferise suma de 5000 de Lire Sterline pentru a fi asistat sa moara in „demnitate” de catre „DIGNITAS”!
Si asta in ciuda faptului ca Dl. Ludwig Minelli ne declara ca dupa consultarea unui medic elvetian de catre „clientul mortii”, care i-a prescris substanta ucigasa „Pentothal” (Penthiobarbital de sodiu, Natrium-Pentobarbital) si care are evident avizul lui, numai cca 12% doresc sa paraseasca aceasta lume!
Cca 70% nu vor reveni niciodata, iar 18% vor opta pentru un ”stand-by”!
„DIGNITAS” si-a gasit in sfarsit in 2004 si un al doilea sediu, un fel de „Punct de Lucru” in Cantonul Argovie, la Reinach!
Dupa ce Politia i-a inchis „Punctul de Lucru” la Stäfa (AMZ), obligand-o sa se „retraga” la Maur, la resedinta lui!
Punct ochit, punct lovit!
Se pare ca acolo „sicriile ambulante” nu prea au deranjat vecinii, asa cum rezulta din declaratiile D-lui Markus Gossweiler, secretarul communal din Maur.
Inainte de anul 2002, cand Dl.Ludwig A. Minelli, Secretarul General al asociatiei si-a propus sa-si gaseasca o alta rezidenta la Scheuren, tot in AMZ, cand incepuse deja sa fie foarte solicitat!
Pe atunci cotizatia era de 17 euro, iar numarul „clientilor potentiali” ajunse-se la peste 2000, fata de 1000 in 2001 si 650 in 2000, majoritatea lor pe atunci, fiind tot germani, britanici, olandezi dar si francezi, italieni, si chiar nord-americani (americani, canadieni)!
Cel mai batran fiind in varsta de 95 de ani! Cel mai tanar neavand decat 20 de ani!
In ultimul timp, din 18 februarie 2008, pentru a reduce formalitatile administrative (in special vizitele si prescriptiile medicale), directorul asociatiei „DIGNITAS” a hotarat ca este mai eficace metoda „sacului de plastic umplut cu helium”!
Nu necesita nici o prescriptie medicala si este si mai ieftin decat Penthiobarbitalul care poate fi gasit in orice farmacie in Elvetia si care costa cca 20 de euro (un flacon de 10-15 g in mod normal, pentru un client „normal”!), „en detail”, iar in „en gros”, utilizat de catre institutii specializate, pretul este in jur de 5 euro!
Dupa cum afirma el, in multe din situatii bolnavul ajunge la sediul „DIGNITAS” in ambulanta, intr-o stare deplorabila!
Trambalarea lui prin spitale, la consultatii medicale ar fi dificila si evident, mult mai costisitoare!
Din cele ce am putut afla, ar fi avut loc deja patru executii cu helium, ceea ce din pacate, mai mult ma face sa ma gandesc la executiile naziste in masa, decat la o moarte cu demnitate!
In sfarsit, de ce boli sufera in general clientii D-lui Ludwig A. Minelli, in unele documente, nu Director-Fondator al „DIGNITAS”, ci „numai” Secretar General?
Din dosarele pe care le-am putut studia a reiesit ca majoritatea sunt cei care intr-adevar sufera de boli grave, cum ar fi scleroza in placi, schizofrenie, epilepsie, diabet, cancer in faza terminala, boala Altzheimer, accidente vasculare cerebrale, dar chiar si bolnavi mintali in stare grava dar cu „discernamant” ?!
Am putut studia dosarul unei asemenea persoane de origine elvetiana care in 2006 a ajuns pana la Tribunalul Federal (juridictia elvetiana suprema!) solicitand dreptul de a putea si el sa beneficieze de o „sinucidere asistata”!
Adresandu-se la 170 de medici psihiatrii pentru a putea avea „cale deschisa” catre „DIGNITAS”, niciunul dintre ei nu l-a ajutat!
In cele din urma, individul a fost nevoit sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului!
In momentul de fata, dosarul lui este in studiu!
Mai mult, Chantal Sébire, „celebra” frantuzoaica suferind de o malformatie faciala in urma unei boli incurabile care dorea sa-si puna capat zilelor la inceputul acestui an, adresandu-se autoritatilor franceze pentru „eutanazie activa”, i s-a refuzat dreptul ei „de a muri in demnitate”!
Atunci si ea s-a adresat Curtii Europene de Justitie, insa intre timp, dupa cum am putut afla de la „DIGNITAS” (unde isi depuse-se dosarul!) ea a reusit sa-si procure Pentobarbital de sodiu, „la negru” (pe piata neagra), cum nici un medic nu a vrut sa-i prescrie si, ulterior s-a sinucis!
Este interesant ca desi Politia Judiciara de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris a efectuat o ancheta minutioasa in acest dosar fara sa fi putut confirma acest „verdict”!
Din contra, Dosarul Chantal Sébire este unul „clasat” astazi in urma decesului ei, dar a fost si va ramane unul „misterios” in arhiva!
Dintre cele zece asociatii elvetiene care asista la siuncidere in mediu spitalicesc sau acasa la domiciliul „clientului”, asa cum rezulta din investigatiile noastre, „DIGNITAS” singurul care „lucreaza” si cu strainii!
Adica accepta sa asiste si straini la sinucidere!
Cca 60% dintre ei sunt de origine germana!
Iar printre cei 204 „executati” de catre „DIGNITAS” in 2006 s-au numarat si cincisprezece francezi!
In 2007, din cele 141 de „victime legitime” ale lui „DIGNITAS” (unele surse indica 138!), numai 6 erau elvetieni, restul au trecut frontiera, „tragandu-si sicriile lor” dupa ei in loc de bagaje, printre care erau si doisprezece fancezi!
Din cercetarile pe care le-am efectuat ulterior reiese ca numarul celor pe care „DIGNITAS” i-a condus pe ultimul lor drum in 2007, este in jur de 312 si nu 141, ceea ce a fost declarat oficial de catre secretarul sau general, Dl. Minelli!
In incheiere, putem mentiona si faptul deloc de „neglijat” ca documentele de arhiva atesta aspectul „superinflationist” al procedurii!
Daca la inceputul anilor 2000, o „calatorie” in lumea celor drepti costa la „DIGNITAS” cca 3500 de euro, anul acesta ea costa 10.000 FCH, adica cca 6150-6200 de euro!
O crestere de aproape 100%!
Dupa unele documente de arhiva si declaratii fiscale, pare ca aceasta crestere este si mai importanta!
In primii ani al mileniului trei „taxa de moarte” perceputa de catre „DIGNITAS”, dispunand de 15 salariati „part-time” si 8 medici, era de 2000FCH (cca 1250 de euro), pentru ca in 2008 aceasta taxa sa fie de 11.000FCH (cca 7000 de euro), cotizatiile trecand si ele la sume cuprinse intre 80FCH (50 de euro) si 500FCH (315 euro)
Iar Directorul si Fondatorul lui, Dl. Ludwig A. Minelli, in urma unui proiect de marketing, in prezent „sondeaza” terenul pentru deschiderea unei filiale in Germania, la Hamburg, avand in vedere ca numarul clientilor germanici este cel mai mare!
Anul trecut, dintre cele 195 de persoane carora „DIGNITAS” a prescris natrium-pentorbital, 120 proveneau din Germania!
COMENTARIUL AUTORULUI
Volumul urias de documente si materiale de arhiva pe care le-am studiat, inclusiv interviurile D-lui Ludwig A. Minelli, respectiv, investigatiile noastre „pe cont propriu” legat de ajutorul acordat „trecerii in nefiinta” de catre asociatia helvetica „DIGNITAS”, au pus in evidenta o serie de incoerente si inexactitati in ceea ce priveste aceasta institutie declarata de de catre „guru”, organizatie „caritativa”, „umanitara”, non-profit!
Este imposibil sa avem o viziune clara, de ansamblu, asupra activitatii „DIGNITAS”, numarul real ai aderentilor si salariatilor sai, precum si asupra cheltuielilor efectuate de asociatie, inclusiv salariile personalului!
In majoritatea cazurilor, sursele indica nu cifre ci „parametrii variabili” ai unei activitati, bizare, controversate, cu o „marja de eroare”, pe care noi am incecat sa le evaluam folosind caracteristicile numerice ale „variabilelor aleatoare” din teoria probabilitatilor!
Cert este ca desi Dl. Minelli respecta legislatia Codului Penal helvetic, in special Articolul 115, respectiv, Articolul 8.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, motiv pentru care el este inatacabil de catre autoritatile judiciare si politienesti cantonale din Zurich, pentru noi, cum pentru majoritatea oamenilor de buna credinta, oamenilor de suflet, respectiv celor care studiaza cu „interes” dosarul lui, el este cel putin un individ dubios, care desfasoara o activitate „caritativa” foarte dubioasa!
Noi suntem convinsi ca politica institutiei „DIGNITAS” converge „in sens tare” (in norma!) in termeni matematici, catre o veritabila „industrie”, infloritoare, din pacate, a mortii!
Si cand afirmam acest lucru, ne referm in primul rand la faptul ca am descoperit ca „DIGNITAS” nu are un cont bancar pe numele ei, ci pe numele lui Ludwig A. Minelli!
Ca acel cont are multe zerouri in euro (aproape 1.000.000 de euro) si el nu este deschis la o banca elvetiana, ci la una germana, la Munchen!
De ce oare?
Se teme cumva Dl. Minelli ca in „patria” conturilor bancare oculte, oare, banii lui sunt prea curati?
Sau, poate, mult prea murdari ca sa fie in siguranta!
Desigur, el se justifica cu cheltuielile sale „uriase”, afirmand in cadrul unui interviu acordat, ca ei vor servi la cumpararea unui „Sediu-Punct de Lucru” in care „DIGNITAS” sa-si poate „executa” in „pace” si „demnitate” pe cei care isi doresc, nu o viata chinuita, ci o „moarte voluntara”, solicitand ca „produs”, ofeta : „sinucidere asista”!
Alt element care ne pune pe ganduri!
Celelalte zece institutii helvetice specializate in „sinucidere asistata”, printre care si „EXIT”, practica preturi mult mai reduse (cca de trei ori mai mici!) si ofera conditii mult mai „decente” pentru „a muri in demnitate”, pentru a nu intra in „conflict” cu legislatia tarilor ai caror cetateni vin sa moara in Elvetia nu-i accepta pe straini!
„DIGNITAS” fiind singura care isi deschide larg portile!
Si chiar îi incita la moarte!
La aceasta provocare, Dl. Minelli atrage atentia asupra faptului ca din motive „umanitare” el nu-si poate refuza serviciile unui cetatean numai pentru faptul ca este strain, sau pentru ca vine dintr-un stat vecin, Germania, Franta, Italia, etc!
Pentru a fi si mai convingator, el editeaza personal si o „brosurica” distribuita gratuit, „Mensch+Recht”, care apare trimestrial in 5800 de exemplare, costul careia fiind de 95.000FCH (cca 60.000 de euro).
El nu se considera mai „vinovat” decat „guvernantii bancilor elvetiene, care nu-si nu-si pun problema daca cetatenii straini care isi deschid conturi bancare la ei, fac acest lucru pentru a scapa sau nu de impozitele pe care trebuie sa le plateasca in tarile lor”!
Ne intrebam daca, oare, asa o fi? Fara nici un interes material?!
Atunci de ce oare, D-na Soraya Wernli, fosta secretara generala a organizatiei „DIGNITAS” a parasit in 2005 institutia atat din motive etice cat si financiare?
Dansa afirma ca ea nu era de acord din punct de vedere etic cu politica promovata de catre institutie, iar Dl. Minelli, facea din „sinuciderea asista” o afacere personala, o imbogatire prin promovarea „industriei” mortii!
Nici in acest caz, autoritatile cantonale nu pot face nimic contra D-lui Minelli!
Pentru ca, Codul Penal helvetic nu face referire nici la originea etnica ai celor care vin in Elvetia sa moara voluntar si nici la tara lor de resedinta!
Mai departe, stim din surse sigure, ca „DIGNITAS” isi incita clientii la moarte!
Din procesele verbale pe care le-am putut vedea, in majoritatea cazurilor „sinuciderea asistata” avea loc in aceasi zi in care „pacientul” trecuse pe la medicul care i-a prescris pethiobarbitalul de sodiu mortal!
Ori, asa cum procedeaza alte institutii specializate in domeniu care se vor „respectate”, printre care si „EXIT”, ele propun candidatului la „moarte voluntara” sa consulte medicul de doua ori la un interval de timp, permitandu-i astfel sa renunte, eventual, la sinucidere!
Din cate stim, Dl. Minelli, considerat de catre unii un adevarat poliglot, un aparator ferm al drepturilor omului, pervers si monstruos de catre altii, printre care si de catre Profesorul François-Xavier Putallaz, a primit la sfarsitul lunii ianuarie 2008 o directiva in acest sens de la Directorul Autoritatii de Supraveghere Medicala din Zurich!
O mare „admiratoare” i-a fost si actrita franceza Maïa Simon!
Nascuta pe noiembrie la 1939 la Marsilia, debuteaza in teatru sub directia lui Maurice Béjart, Jean-Louis Barrault ou Jorge Lavelli, inainte ca la inceputul anilor 60 sa apara intr-un mare de telefilme-seriale printre care: „La Boussardel”, Thiery la Fonde, „Le Commissaire Moulin”, „Habits Noirs”.
In filme de lung metraj a jucat alaturi de Jean Rochefort, Clauide Brasseur, Guy Bedos sub directia lui Yves Robert in comedia „Nous irons tous au paradis” (1977) si alaturi de d’Emmanuelle Béart (mama ei) in filmul "Les témoins", d’André Téchiné.
Pentru piesa „Copenhage” a fost distinsa cu 2 Molières en 1999.
Suferind de cancer generalizat, ea moare „asistata” la varsta de 67 de ani, miercuri dimineata pe 19 septembrie 2007, facand apel, nu la serviciile lui „DIGNITAS” (sic!) ci la cele ale lui „EXIT” ADMD din Zurich, la care aderase din octombrie 2006!
Avem insa si numeroase exemple care confirma ca Dl. Minelli nu a respectat intotdeauna cu strictete directivele primite!
Fara sa dam amanunte (multe din ele fiind considerate secrete profesionale!), un candidat englez avand scleroza in placi, recent, a fost „executat” la mai putin de jumatate de ora de la sosirea lui in „labirintul” in care nu se moare singur, la „DIGNITAS”!
Cu toate ca Dl. Minelli sustine in interviuri ca de la data aderarii si pana la data „sinuciderii asistate”, in principiu se scurg sase luni!
Si la „nevoie” procesul poate dura si 1800 de zile!
Cel putin teoretic!
Si totusi multi au murit intre anii 2005-2006 fara sa fi fost respectat acest „calendar”!
Mai mult, au fost numeroase cazuri in care candidatii nici nu erau la „capat” de drum, asa cum prevede regulamentul „eutanaziei”!
Putem mentiona aici „executia” a doi francezi in februarie 2002, frate si sora, in varsta de 29, respectiv, 32 de ani, amandoi schizofrenici!
In aprilie 2003, „DIGNITAS” asista la sinuciderea „precipitata” a cuplului britanic Jennifer in varsta de 53 de ani si Robert Stockes in varsta de 59!
Desigur, amandoi erau bolnavi!
Dar de epilepsie, respectiv, de diabet!
Deci nici ei nu erau „muribunzi”!
Mai tarziu, in 2004, „DIGNITAS” asista si la „moartea voluntara” a unui tanar declarat „depresiv” de numai 25 de ani, care poate era „recuperabil” si ar fi putut fi „retinut” in lumea celor vii!
Dar dupa declaratiile unui „fidel” colaborator al D-lui Minelli, Ignaz Reutlinger, care a fost alaturi de numerosi sinucigasi voluntari in ultimele lor clipe de viata :„Sinuciderea este un drept al fiecaruia dintre noi si fiecare dintre noi are dreptul sa o comita!
Chiar si persoanele suferind psihic”!
Au fost si accidente! Erori de dozaj!
In august 2004, unui german i-au trebuit nu mai putin de 72 de ore sa poata parasi in chinuri groaznice lumea noastra, a celor vii!
In 2007, somat sa paraseasca un apartament, „Punct de Lucru” in centrul Zurich-ului, „DIGNITAS” a inchiriat un apartament la Stäfa in AMZ!
In cele opt zile care vor urma, ea va asista sase persoane pe ultimul lor drum fara intoarcere!
Nici in acest caz Dl. Minelli nu poate fi tras la raspundere nici de catre politia cantonala nici de catre justitie pentru ca in legislatia helvetica la acest „capitol” este un vid imens, care il protejeaza pe „guru” din plin!
POST SCRIPTUM
In concluzie, chiar daca „DIGNITAS” se considera organizatie „curata” in fata legii, asta nu inseamna neaparat ca Dl. Minelli, nu-si poate reprosa nimic si trebuie sa se simta curat in fata propriei sale constiinte!
El nu face decat sa exploateze cu ferocitate un text de lege care foloseste termeni mult mai generali decat „eutanazia”, si anume, „moartea voluntara” sau „sinucidere asistata”! Ori, trebuie sa atragem atentia in mod deosebit asupra acestori termeni pe care le utilizeaza medicina si jurisdictia tarilor care accepta juridic „moartea voluntara”!
In Tarile de Jos (Benelux), „moartea voluntara” este restrictionata la „eutanazie pasiva” sau „activa”, procedee care desi nu sunt legalizate in celelate tari ale UE, ele incepe sa fie „tolerate” din ce in ce mai mult in toate tarile care se vor democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului!
Prin „eutanazie pasiva”, bolnavului aflat in faza terminala a unei boli incurabile se sisteaza acel ajutor care il mentine in viata!
Prin „eutanazie activa”, considerata o crima de catre lege in multe tari, bolnavului i se administreaza un medicament, pe cale orala sau prin injectie letala care îi pune capat zilelor! (a se vedea si articolul autoprului aparut anterior: „Eutanazia si Moartea”).
Conform unui interviu acordat de catre Profesorul Englert de la Universitatea din Viena, rezulta ca majoritatea celor care fac apel la eutanazie intr-o proportie de 80% sufera de cancer generalizat si numai un procent relativ scazut, intre 10-15%, de boli degenerative!
In peste 90% din cazuri, „eutanazia activa” consta intr-o injectie letala de Pentothal, dar ea poate lua si forma unei „sinucideri asistate”, prin absorbtia pe cale orala de catre pacient a unei doze de Penthiobabital de sodiu!
In principiu, cca 60% au loc la spital si 40% acasa, la domiciliul pacientului!
Benelux si Statul Oregon (SUA, din 1994) sunt si tarile care si-au „liberalizat” complet legislatia privind „moartea in demnitate” sub forma de „eutanazie”!
Spania fara sa fi liberalizat legislatia in acest sens, depenalizeaza totusi chiar si „eutanazia activa”, daca conditiile medico-juridice sunt satisfacute!
Franta si Germania au legiferat „eutanazia pasiva”, dar in unele cazuri exceptionale „tolereaza” si „eutanazia activa”, in sensul ca cei care o provoaca desi sunt inculpati de „omucidere” si compar in fata Tribunalelor, sunt in general achitati la proces!
Din contra, California si Vermont (SUA), ca si Elvetia vor sa „importe” din Elvetia dreptul de a muri in demnitate, sub forma de „sinucidere asistata”!
In concluzie, intocmai aceasta terminologie mult mai generala: „moarte voluntara” sau „siuncidere asistata”, de care in principiu, poate beneficia orice persoana, indiferent de starea de sanatate, indiferent de varsta conduce la abuzuri!
Si care este si la indemana D-lui Ludwig A. Minelli, Directorul asociatiei „DIGNITAS”!
Din investigatiile noastre facute, apreciem ca la fiecare 100.000 de decese, exista cca 500 de abuzuri comise!
__________________________________________________________________________________
(*) Multumesc D-lui Paul Amar, reputat jurnalist francez la « France Télévision » (Fr2, Fr3, Fr5) pentru discutia deosebit de constructiva avuta pe tema acestui subiect in ziua de 28 mai 2008, intre orele 12h30-14h00, la Terminalul 2F (Terminalul F, Aerogra 2) pe Aeroportul CDG-Paris.
Trimis de ThomasCsinta la 12 Iunie 2008, ora 17:20
« Moartea voluntara », o veritabila industrie a mortii !
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris
Atasat de Presa, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
A ajuta o fiinta umana sa se sinucida, contrar „mentalitati” si legislatiei tarilor latine sau anglo-saxone, legislatia helvetica nu considera o infractiune moartea voluntara, "siunciderea asistata" daca actul este „alturist” si fara un mobil „egoist”!
Elvetia, « Confederatio Helvetica» din 1803, o « reuniune » trilingva (germana/schweiz, franceza, italiana/svizzera si mai rar romanche/svizra) a 26 de cantoane in vestul Europei, « patria » neutralitatii militare si politice, sediul a numeroase organizatii stiintifice, politice, economice si militare internationale, a ceasurilor, dar si a bancilor « tixite » cu conturi bancare oculte, este una dintre putinele tari in lume, alaturi de Benelux (Belgia-Olanda-Luxemburg/UE) si Statul Oregon (SUA) care a legalizat dreptul omului « de a muri in demnitate » !
Daca intr-o forma „restransa”, acest drept este utilizat de catre legislatorii tarilor europene sub forma de „eutanazie” (pasiva sau activa), un procedeu complex care necesita reunirea a numeroase criterii juridico-medicale si care are loc intr-un mediu spitalicesc sub control medical, suportat din banii publici, ai asigurarilor de sanatate (a se vedea si articolul autorului aparut anterior: „Crima in numele legii: Eutanasia si Moartea, prezentat la Colocviul International de la Paris „Dreptul da a muri in Demnitate”) cu „o conditio sine qua non”: ca pacientul sa sufere de o boala incurabila, aflata in faza terminala, in legislatia helvetica, eutanazia este „generalizata” prin „sinuciderea asista”, este un procedeu la indemana „oricui”, practicat in general de catre diverse organizatii care „se autodeclara” de tip „non-profit”, mai mult sau mai putin competente pe „ plan paleativ”, si fac beneficii uriase, de multe ori averi inestimabile, „asistand” pe cei care vor sa-si puna capat zilelor, indiferent de starea lor de sanatate, de varsta lor si deseori in locuri nedemne pentru un muribund: spatii locative abandonate in zonele periferice intrate in urbanizare, spatii industriale/comerciale sau depozite in faza de demolare, camere dizgratioase de hotel frecventate de prostituartele cu clientii lor si nu in ultimul rand in masini abandonate in parking-uri „salbatice” (neautorizate) in vecinatatea autorutelor!
PREAMBUL
Concret, un medic specialist, este autorizat sa-si „ajute” pacientul sa moara „in demnitate” preparand lui o otrava, cu conditia ca sa fie el, pacientul, cel care executa „comanda”, adica sa bea singur, cu mainile lui otrava!
In caz contrar, vorbim de o crima! De o omucidere!
O crima premediatata, o infractiune deosebit de grava care poate fi sanctionata penal cu ani grei de detentie sau chiar cu recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata!)
Daca varianta UE/SUA a ”siunciderii asistate” este una restransa, la „eutanasia pasiva” sau „activa”, varianta helvetica a ei este una „generalizata” pe toate planurile care intervin intr-un asemenea procedeu, fara a depasi totusi limitele Codului de Procedura penala!
Dupa cum am mentionat mai sus, „eutanasia pasiva/activa” este practicata sub control medical intr-un cadru juridic, intr-un mediu spitalicesc, ceea ce este supus desigur unor formalitati birocratice care dureaza in timp!
In plus, cel putin teoretic, trebuie respectate o serie de „conditii”, printre care mentionam: discernamant al persoanei, cereri repetate in timp, boala incurabila aflata in faza terminala, suferinta fizica sau psihologica importante si pronostic fatal sau invaliditate definitiva!
In schimb, „sinuciderea asista” este un procedeu mult mai rapid, „practic” si „eficace”, care este organizata de catre diverse organisme „non-profit” in dauna muribundului care umple buzunarele celui care il conduce pe ultimul sau drum!
De-altfel, aceste institutii, pe langa taxele de „sinucidere” pe care le percep si care variaza intre 2150-6150 Euro, au sute, mii de membrii care platesc si o cotizatie de „aderent”, intre 25-50 euro/an, pentru ca momentul venind sa poata muri „mai ieftin”!
Pentru ca taxele nu sunt aceleasi pentru cel care este „membru aderent” al unei asemenea institutii, respectiv, cel pe care „il apuca pofta sa moara asa dintr-o data, de pe o zi pe alta”!
Astfel, iata si explicatia reusitei financiare ale acestor institutii!
Si asta in ciuda faptului ca incepand din 18 decembrie 2005 si Spitalul Universitar din Lausanne (Elvetia franceza) autorizeaza „sinuciderea asistata”!
APROFUNDAREA DOSARULUI
Investigatiile noastre in acest dosar s-au orientat catre doua mari organizatii care au sinistrul obiect de activitate ”siunciderea asistata”, amandoua cu statut de „asociatie lege 1901” (in terminologia juridica franceza), amandoua „caritative” si desigur „non-profit”!
Este vorba de „DIGNITAS”, infintat pe 17 mai 1998 la Forch in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), cu sediul social la Schwerzenbach (carrtier Wiedikon), totalizand astazi peste 6000 de aderenti, avand 55 de nationalitati si, care a „asistat” la sinuciderea a exact 872 de persoane din cele 7368 de cerei depuse la sediu, din care cca 85% straini (anglo-saxoni, francezi, italieni, etc), conform celor declarate recent de catre Directorul si fondatorul organismului, Ludwig A. Minelli, (un fost avocat si jurnalist, acum in varsta de 75 de ani), respectiv „EXIT” (ADMD-Asociatie pentru Dreptul de a Muri in Demnitate cu cele doua sedii elvetiene ale sale, la Geneva si la Zurich), infintat in 1982, membra a unei „miscari” EXIT-Transnational, creat in 1935 in Marea Britanie, fondat de catre zece medici de profesie, avand ca Presedinte pe Dr. Jérôme Sobel (Geneva) si ca Vicepresedinte pe Dr. Jean-Emmanuel Strasser (Geneva), cu 67.500 de aderenti, din care 53.500 la EXIT-Zurich (in Elvetia germanica) si 14.000 la Exit-Geneva (in Elvetia franceza), platind o cotizatie anuala de 40 FCH (cca 25 de Euro)!
Daca in ceea ce priveste „EXIT”-ADMD, toate cercetarile pe care le-am efectuat in legatura cu „siunciderea asistata” de catre ei nu ne-au condus la nereguli, nici in ceea ce priveste modul in care acest procedeu este aplicat, nici relativ la cei care asista la eveniment, nemaivorbind de locul, contextul juridico-medical si de facturile detaliate pe care ne-a pus la dispozitie conducerea (mai mult rezonabile, „cu bun simt”), in ceea ce priveste „DIGNITAS”, am fost socati de catre aspectul sau comercial, de promovarea unei veritabile „industrii” a mortii, precum si de catre „gustul” D-lui Ludwig A. Minelli (care vorbeste fluent cele trei limbi nationale elvetine!) pentru afaceri morbide!
In ciuda rezidentei sale superbe din Mahor (Maur), aflat in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), un „fruct”, no comment (!) al reusitei sale in „afaceri”, precum si al sediului social imens al „DIGNITAS”-ului de la Schwerzenbach tot in AMZ, ales cu foarte „bun gust”, din considerentele religioase, precum si datorita superstitiilor localnicilor, considerate de el „ manifestari primitive” ale lor, membrii asociatiei pe care o dirijeaza sunt obligati sa „migreze” din loc in loc cu „executiile” lor, ei fiind considerati un „popor migrator”, niste adevarati SDF (Sans Domicile Fixe) ai societatii civile!
Un „rau” dar si un „bun” necesar societatii!
Un „bun” necesar, pentru ca 87% (ultimele rezultate!, in crestere fata de 2007, cand erau 85%) de helvetici considera ca „sinuciderea asistata” este „un lucru bun”!
Un „rau” necesar, pentru ca expulzat de pretutindeni, anul trecut, „DIGNITAS” a fost nevoit ca prin forta majora sa-si instaleze cartierul sau general in localurile unei societati industriale la Schwerzenbach, la cca 115 m de cel mai mare bordel din Elvetia!
Si deja localnicii „s-au saturat” sa vada zilnic, morti adunati de catre serviciile funebre si sa fie tot timpul in colimatorul Politiei si Justitiei din Zurich, fiind obligate se deplaseaza la fata locului pentru constatarea „sinuciderii asistate” de catre „DIGNITAS”!
Contactand pe cei de la Consiliul Local, oamenii desi sustin ca au facut toate cele necesare pentru ca „executiile” lui „DIGNITAS” sa nu aiba loc in urba lor, ei nu ezita sa nu remarce „profesionalismul” celor care asista sinuciderile!
„Efectiv, clinica pune la dispozitia pacientilor toate conditiile necesare unei morti usoare, rapide si nedureroase”.
Care „clinica” deja, ne intrebam noi?
Conform celor declarate de catre responsabilii de la primarie, anul acesta ar fi avut loc acolo 23 de sinucideri asistate!
In realitate, numarul celor „siuncis” de catre „DIGNITAS” , un act la care participa in mod obligatoriu doi membrii pentru confirmarea „mortii voluntare”, anul acesta trebuie sa fie mult mai mare!
Investigatiile noastre aprofundate conduc la o cifra considerabil mai mare!
La 54 de persoane!
Tinand cont de faptul ca „DIGNITAS” (de la demnitate!) conduce din lipsa de demnitate si multi alti „clenti ai mortii” pe ultimul lor drum si prin parking-uri in propriile lor masini, prin parcuri publice, paduri si alte zone dezafectate!
Se pare ca ce mai „fideli” lui „DIGNITAS” ar fi britanicii, dupa nemti!
Numai in 2003, numarul celor care s-au lasat asistati de catre „DIGNITAS” ar fi de 76 de suflete, iar primul asistat a fost tot britanic, Reginald Crew, un barbat in varsta de 74 de ani din Liverpool.
El oferise suma de 5000 de Lire Sterline pentru a fi asistat sa moara in „demnitate” de catre „DIGNITAS”!
Si asta in ciuda faptului ca Dl. Ludwig Minelli ne declara ca dupa consultarea unui medic elvetian de catre „clientul mortii”, care i-a prescris substanta ucigasa „Pentothal” (Penthiobarbital de sodiu, Natrium-Pentobarbital) si care are evident avizul lui, numai cca 12% doresc sa paraseasca aceasta lume!
Cca 70% nu vor reveni niciodata, iar 18% vor opta pentru un ”stand-by”!
„DIGNITAS” si-a gasit in sfarsit in 2004 si un al doilea sediu, un fel de „Punct de Lucru” in Cantonul Argovie, la Reinach!
Dupa ce Politia i-a inchis „Punctul de Lucru” la Stäfa (AMZ), obligand-o sa se „retraga” la Maur, la resedinta lui!
Punct ochit, punct lovit!
Se pare ca acolo „sicriile ambulante” nu prea au deranjat vecinii, asa cum rezulta din declaratiile D-lui Markus Gossweiler, secretarul communal din Maur.
Inainte de anul 2002, cand Dl.Ludwig A. Minelli, Secretarul General al asociatiei si-a propus sa-si gaseasca o alta rezidenta la Scheuren, tot in AMZ, cand incepuse deja sa fie foarte solicitat!
Pe atunci cotizatia era de 17 euro, iar numarul „clientilor potentiali” ajunse-se la peste 2000, fata de 1000 in 2001 si 650 in 2000, majoritatea lor pe atunci, fiind tot germani, britanici, olandezi dar si francezi, italieni, si chiar nord-americani (americani, canadieni)!
Cel mai batran fiind in varsta de 95 de ani! Cel mai tanar neavand decat 20 de ani!
In ultimul timp, din 18 februarie 2008, pentru a reduce formalitatile administrative (in special vizitele si prescriptiile medicale), directorul asociatiei „DIGNITAS” a hotarat ca este mai eficace metoda „sacului de plastic umplut cu helium”!
Nu necesita nici o prescriptie medicala si este si mai ieftin decat Penthiobarbitalul care poate fi gasit in orice farmacie in Elvetia si care costa cca 20 de euro (un flacon de 10-15 g in mod normal, pentru un client „normal”!), „en detail”, iar in „en gros”, utilizat de catre institutii specializate, pretul este in jur de 5 euro!
Dupa cum afirma el, in multe din situatii bolnavul ajunge la sediul „DIGNITAS” in ambulanta, intr-o stare deplorabila!
Trambalarea lui prin spitale, la consultatii medicale ar fi dificila si evident, mult mai costisitoare!
Din cele ce am putut afla, ar fi avut loc deja patru executii cu helium, ceea ce din pacate, mai mult ma face sa ma gandesc la executiile naziste in masa, decat la o moarte cu demnitate!
In sfarsit, de ce boli sufera in general clientii D-lui Ludwig A. Minelli, in unele documente, nu Director-Fondator al „DIGNITAS”, ci „numai” Secretar General?
Din dosarele pe care le-am putut studia a reiesit ca majoritatea sunt cei care intr-adevar sufera de boli grave, cum ar fi scleroza in placi, schizofrenie, epilepsie, diabet, cancer in faza terminala, boala Altzheimer, accidente vasculare cerebrale, dar chiar si bolnavi mintali in stare grava dar cu „discernamant” ?!
Am putut studia dosarul unei asemenea persoane de origine elvetiana care in 2006 a ajuns pana la Tribunalul Federal (juridictia elvetiana suprema!) solicitand dreptul de a putea si el sa beneficieze de o „sinucidere asistata”!
Adresandu-se la 170 de medici psihiatrii pentru a putea avea „cale deschisa” catre „DIGNITAS”, niciunul dintre ei nu l-a ajutat!
In cele din urma, individul a fost nevoit sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului!
In momentul de fata, dosarul lui este in studiu!
Mai mult, Chantal Sébire, „celebra” frantuzoaica suferind de o malformatie faciala in urma unei boli incurabile care dorea sa-si puna capat zilelor la inceputul acestui an, adresandu-se autoritatilor franceze pentru „eutanazie activa”, i s-a refuzat dreptul ei „de a muri in demnitate”!
Atunci si ea s-a adresat Curtii Europene de Justitie, insa intre timp, dupa cum am putut afla de la „DIGNITAS” (unde isi depuse-se dosarul!) ea a reusit sa-si procure Pentobarbital de sodiu, „la negru” (pe piata neagra), cum nici un medic nu a vrut sa-i prescrie si, ulterior s-a sinucis!
Este interesant ca desi Politia Judiciara de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris a efectuat o ancheta minutioasa in acest dosar fara sa fi putut confirma acest „verdict”!
Din contra, Dosarul Chantal Sébire este unul „clasat” astazi in urma decesului ei, dar a fost si va ramane unul „misterios” in arhiva!
Dintre cele zece asociatii elvetiene care asista la siuncidere in mediu spitalicesc sau acasa la domiciliul „clientului”, asa cum rezulta din investigatiile noastre, „DIGNITAS” singurul care „lucreaza” si cu strainii!
Adica accepta sa asiste si straini la sinucidere!
Cca 60% dintre ei sunt de origine germana!
Iar printre cei 204 „executati” de catre „DIGNITAS” in 2006 s-au numarat si cincisprezece francezi!
In 2007, din cele 141 de „victime legitime” ale lui „DIGNITAS” (unele surse indica 138!), numai 6 erau elvetieni, restul au trecut frontiera, „tragandu-si sicriile lor” dupa ei in loc de bagaje, printre care erau si doisprezece fancezi!
Din cercetarile pe care le-am efectuat ulterior reiese ca numarul celor pe care „DIGNITAS” i-a condus pe ultimul lor drum in 2007, este in jur de 312 si nu 141, ceea ce a fost declarat oficial de catre secretarul sau general, Dl. Minelli!
In incheiere, putem mentiona si faptul deloc de „neglijat” ca documentele de arhiva atesta aspectul „superinflationist” al procedurii!
Daca la inceputul anilor 2000, o „calatorie” in lumea celor drepti costa la „DIGNITAS” cca 3500 de euro, anul acesta ea costa 10.000 FCH, adica cca 6150-6200 de euro!
O crestere de aproape 100%!
Dupa unele documente de arhiva si declaratii fiscale, pare ca aceasta crestere este si mai importanta!
In primii ani al mileniului trei „taxa de moarte” perceputa de catre „DIGNITAS”, dispunand de 15 salariati „part-time” si 8 medici, era de 2000FCH (cca 1250 de euro), pentru ca in 2008 aceasta taxa sa fie de 11.000FCH (cca 7000 de euro), cotizatiile trecand si ele la sume cuprinse intre 80FCH (50 de euro) si 500FCH (315 euro)
Iar Directorul si Fondatorul lui, Dl. Ludwig A. Minelli, in urma unui proiect de marketing, in prezent „sondeaza” terenul pentru deschiderea unei filiale in Germania, la Hamburg, avand in vedere ca numarul clientilor germanici este cel mai mare!
Anul trecut, dintre cele 195 de persoane carora „DIGNITAS” a prescris natrium-pentorbital, 120 proveneau din Germania!
COMENTARIUL AUTORULUI
Volumul urias de documente si materiale de arhiva pe care le-am studiat, inclusiv interviurile D-lui Ludwig A. Minelli, respectiv, investigatiile noastre „pe cont propriu” legat de ajutorul acordat „trecerii in nefiinta” de catre asociatia helvetica „DIGNITAS”, au pus in evidenta o serie de incoerente si inexactitati in ceea ce priveste aceasta institutie declarata de de catre „guru”, organizatie „caritativa”, „umanitara”, non-profit!
Este imposibil sa avem o viziune clara, de ansamblu, asupra activitatii „DIGNITAS”, numarul real ai aderentilor si salariatilor sai, precum si asupra cheltuielilor efectuate de asociatie, inclusiv salariile personalului!
In majoritatea cazurilor, sursele indica nu cifre ci „parametrii variabili” ai unei activitati, bizare, controversate, cu o „marja de eroare”, pe care noi am incecat sa le evaluam folosind caracteristicile numerice ale „variabilelor aleatoare” din teoria probabilitatilor!
Cert este ca desi Dl. Minelli respecta legislatia Codului Penal helvetic, in special Articolul 115, respectiv, Articolul 8.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, motiv pentru care el este inatacabil de catre autoritatile judiciare si politienesti cantonale din Zurich, pentru noi, cum pentru majoritatea oamenilor de buna credinta, oamenilor de suflet, respectiv celor care studiaza cu „interes” dosarul lui, el este cel putin un individ dubios, care desfasoara o activitate „caritativa” foarte dubioasa!
Noi suntem convinsi ca politica institutiei „DIGNITAS” converge „in sens tare” (in norma!) in termeni matematici, catre o veritabila „industrie”, infloritoare, din pacate, a mortii!
Si cand afirmam acest lucru, ne referm in primul rand la faptul ca am descoperit ca „DIGNITAS” nu are un cont bancar pe numele ei, ci pe numele lui Ludwig A. Minelli!
Ca acel cont are multe zerouri in euro (aproape 1.000.000 de euro) si el nu este deschis la o banca elvetiana, ci la una germana, la Munchen!
De ce oare?
Se teme cumva Dl. Minelli ca in „patria” conturilor bancare oculte, oare, banii lui sunt prea curati?
Sau, poate, mult prea murdari ca sa fie in siguranta!
Desigur, el se justifica cu cheltuielile sale „uriase”, afirmand in cadrul unui interviu acordat, ca ei vor servi la cumpararea unui „Sediu-Punct de Lucru” in care „DIGNITAS” sa-si poate „executa” in „pace” si „demnitate” pe cei care isi doresc, nu o viata chinuita, ci o „moarte voluntara”, solicitand ca „produs”, ofeta : „sinucidere asista”!
Alt element care ne pune pe ganduri!
Celelalte zece institutii helvetice specializate in „sinucidere asistata”, printre care si „EXIT”, practica preturi mult mai reduse (cca de trei ori mai mici!) si ofera conditii mult mai „decente” pentru „a muri in demnitate”, pentru a nu intra in „conflict” cu legislatia tarilor ai caror cetateni vin sa moara in Elvetia nu-i accepta pe straini!
„DIGNITAS” fiind singura care isi deschide larg portile!
Si chiar îi incita la moarte!
La aceasta provocare, Dl. Minelli atrage atentia asupra faptului ca din motive „umanitare” el nu-si poate refuza serviciile unui cetatean numai pentru faptul ca este strain, sau pentru ca vine dintr-un stat vecin, Germania, Franta, Italia, etc!
Pentru a fi si mai convingator, el editeaza personal si o „brosurica” distribuita gratuit, „Mensch+Recht”, care apare trimestrial in 5800 de exemplare, costul careia fiind de 95.000FCH (cca 60.000 de euro).
El nu se considera mai „vinovat” decat „guvernantii bancilor elvetiene, care nu-si nu-si pun problema daca cetatenii straini care isi deschid conturi bancare la ei, fac acest lucru pentru a scapa sau nu de impozitele pe care trebuie sa le plateasca in tarile lor”!
Ne intrebam daca, oare, asa o fi? Fara nici un interes material?!
Atunci de ce oare, D-na Soraya Wernli, fosta secretara generala a organizatiei „DIGNITAS” a parasit in 2005 institutia atat din motive etice cat si financiare?
Dansa afirma ca ea nu era de acord din punct de vedere etic cu politica promovata de catre institutie, iar Dl. Minelli, facea din „sinuciderea asista” o afacere personala, o imbogatire prin promovarea „industriei” mortii!
Nici in acest caz, autoritatile cantonale nu pot face nimic contra D-lui Minelli!
Pentru ca, Codul Penal helvetic nu face referire nici la originea etnica ai celor care vin in Elvetia sa moara voluntar si nici la tara lor de resedinta!
Mai departe, stim din surse sigure, ca „DIGNITAS” isi incita clientii la moarte!
Din procesele verbale pe care le-am putut vedea, in majoritatea cazurilor „sinuciderea asistata” avea loc in aceasi zi in care „pacientul” trecuse pe la medicul care i-a prescris pethiobarbitalul de sodiu mortal!
Ori, asa cum procedeaza alte institutii specializate in domeniu care se vor „respectate”, printre care si „EXIT”, ele propun candidatului la „moarte voluntara” sa consulte medicul de doua ori la un interval de timp, permitandu-i astfel sa renunte, eventual, la sinucidere!
Din cate stim, Dl. Minelli, considerat de catre unii un adevarat poliglot, un aparator ferm al drepturilor omului, pervers si monstruos de catre altii, printre care si de catre Profesorul François-Xavier Putallaz, a primit la sfarsitul lunii ianuarie 2008 o directiva in acest sens de la Directorul Autoritatii de Supraveghere Medicala din Zurich!
O mare „admiratoare” i-a fost si actrita franceza Maïa Simon!
Nascuta pe noiembrie la 1939 la Marsilia, debuteaza in teatru sub directia lui Maurice Béjart, Jean-Louis Barrault ou Jorge Lavelli, inainte ca la inceputul anilor 60 sa apara intr-un mare de telefilme-seriale printre care: „La Boussardel”, Thiery la Fonde, „Le Commissaire Moulin”, „Habits Noirs”.
In filme de lung metraj a jucat alaturi de Jean Rochefort, Clauide Brasseur, Guy Bedos sub directia lui Yves Robert in comedia „Nous irons tous au paradis” (1977) si alaturi de d’Emmanuelle Béart (mama ei) in filmul "Les témoins", d’André Téchiné.
Pentru piesa „Copenhage” a fost distinsa cu 2 Molières en 1999.
Suferind de cancer generalizat, ea moare „asistata” la varsta de 67 de ani, miercuri dimineata pe 19 septembrie 2007, facand apel, nu la serviciile lui „DIGNITAS” (sic!) ci la cele ale lui „EXIT” ADMD din Zurich, la care aderase din octombrie 2006!
Avem insa si numeroase exemple care confirma ca Dl. Minelli nu a respectat intotdeauna cu strictete directivele primite!
Fara sa dam amanunte (multe din ele fiind considerate secrete profesionale!), un candidat englez avand scleroza in placi, recent, a fost „executat” la mai putin de jumatate de ora de la sosirea lui in „labirintul” in care nu se moare singur, la „DIGNITAS”!
Cu toate ca Dl. Minelli sustine in interviuri ca de la data aderarii si pana la data „sinuciderii asistate”, in principiu se scurg sase luni!
Si la „nevoie” procesul poate dura si 1800 de zile!
Cel putin teoretic!
Si totusi multi au murit intre anii 2005-2006 fara sa fi fost respectat acest „calendar”!
Mai mult, au fost numeroase cazuri in care candidatii nici nu erau la „capat” de drum, asa cum prevede regulamentul „eutanaziei”!
Putem mentiona aici „executia” a doi francezi in februarie 2002, frate si sora, in varsta de 29, respectiv, 32 de ani, amandoi schizofrenici!
In aprilie 2003, „DIGNITAS” asista la sinuciderea „precipitata” a cuplului britanic Jennifer in varsta de 53 de ani si Robert Stockes in varsta de 59!
Desigur, amandoi erau bolnavi!
Dar de epilepsie, respectiv, de diabet!
Deci nici ei nu erau „muribunzi”!
Mai tarziu, in 2004, „DIGNITAS” asista si la „moartea voluntara” a unui tanar declarat „depresiv” de numai 25 de ani, care poate era „recuperabil” si ar fi putut fi „retinut” in lumea celor vii!
Dar dupa declaratiile unui „fidel” colaborator al D-lui Minelli, Ignaz Reutlinger, care a fost alaturi de numerosi sinucigasi voluntari in ultimele lor clipe de viata :„Sinuciderea este un drept al fiecaruia dintre noi si fiecare dintre noi are dreptul sa o comita!
Chiar si persoanele suferind psihic”!
Au fost si accidente! Erori de dozaj!
In august 2004, unui german i-au trebuit nu mai putin de 72 de ore sa poata parasi in chinuri groaznice lumea noastra, a celor vii!
In 2007, somat sa paraseasca un apartament, „Punct de Lucru” in centrul Zurich-ului, „DIGNITAS” a inchiriat un apartament la Stäfa in AMZ!
In cele opt zile care vor urma, ea va asista sase persoane pe ultimul lor drum fara intoarcere!
Nici in acest caz Dl. Minelli nu poate fi tras la raspundere nici de catre politia cantonala nici de catre justitie pentru ca in legislatia helvetica la acest „capitol” este un vid imens, care il protejeaza pe „guru” din plin!
POST SCRIPTUM
In concluzie, chiar daca „DIGNITAS” se considera organizatie „curata” in fata legii, asta nu inseamna neaparat ca Dl. Minelli, nu-si poate reprosa nimic si trebuie sa se simta curat in fata propriei sale constiinte!
El nu face decat sa exploateze cu ferocitate un text de lege care foloseste termeni mult mai generali decat „eutanazia”, si anume, „moartea voluntara” sau „sinucidere asistata”! Ori, trebuie sa atragem atentia in mod deosebit asupra acestori termeni pe care le utilizeaza medicina si jurisdictia tarilor care accepta juridic „moartea voluntara”!
In Tarile de Jos (Benelux), „moartea voluntara” este restrictionata la „eutanazie pasiva” sau „activa”, procedee care desi nu sunt legalizate in celelate tari ale UE, ele incepe sa fie „tolerate” din ce in ce mai mult in toate tarile care se vor democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului!
Prin „eutanazie pasiva”, bolnavului aflat in faza terminala a unei boli incurabile se sisteaza acel ajutor care il mentine in viata!
Prin „eutanazie activa”, considerata o crima de catre lege in multe tari, bolnavului i se administreaza un medicament, pe cale orala sau prin injectie letala care îi pune capat zilelor! (a se vedea si articolul autoprului aparut anterior: „Eutanazia si Moartea”).
Conform unui interviu acordat de catre Profesorul Englert de la Universitatea din Viena, rezulta ca majoritatea celor care fac apel la eutanazie intr-o proportie de 80% sufera de cancer generalizat si numai un procent relativ scazut, intre 10-15%, de boli degenerative!
In peste 90% din cazuri, „eutanazia activa” consta intr-o injectie letala de Pentothal, dar ea poate lua si forma unei „sinucideri asistate”, prin absorbtia pe cale orala de catre pacient a unei doze de Penthiobabital de sodiu!
In principiu, cca 60% au loc la spital si 40% acasa, la domiciliul pacientului!
Benelux si Statul Oregon (SUA, din 1994) sunt si tarile care si-au „liberalizat” complet legislatia privind „moartea in demnitate” sub forma de „eutanazie”!
Spania fara sa fi liberalizat legislatia in acest sens, depenalizeaza totusi chiar si „eutanazia activa”, daca conditiile medico-juridice sunt satisfacute!
Franta si Germania au legiferat „eutanazia pasiva”, dar in unele cazuri exceptionale „tolereaza” si „eutanazia activa”, in sensul ca cei care o provoaca desi sunt inculpati de „omucidere” si compar in fata Tribunalelor, sunt in general achitati la proces!
Din contra, California si Vermont (SUA), ca si Elvetia vor sa „importe” din Elvetia dreptul de a muri in demnitate, sub forma de „sinucidere asistata”!
In concluzie, intocmai aceasta terminologie mult mai generala: „moarte voluntara” sau „siuncidere asistata”, de care in principiu, poate beneficia orice persoana, indiferent de starea de sanatate, indiferent de varsta conduce la abuzuri!
Si care este si la indemana D-lui Ludwig A. Minelli, Directorul asociatiei „DIGNITAS”!
Din investigatiile noastre facute, apreciem ca la fiecare 100.000 de decese, exista cca 500 de abuzuri comise!
__________________________________________________________________________________
(*) Multumesc D-lui Paul Amar, reputat jurnalist francez la « France Télévision » (Fr2, Fr3, Fr5) pentru discutia deosebit de constructiva avuta pe tema acestui subiect in ziua de 28 mai 2008, intre orele 12h30-14h00, la Terminalul 2F (Terminalul F, Aerogra 2) pe Aeroportul CDG-Paris.
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris
Atasat de Presa, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
A ajuta o fiinta umana sa se sinucida, contrar „mentalitati” si legislatiei tarilor latine sau anglo-saxone, legislatia helvetica nu considera o infractiune moartea voluntara, "siunciderea asistata" daca actul este „alturist” si fara un mobil „egoist”!
Elvetia, « Confederatio Helvetica» din 1803, o « reuniune » trilingva (germana/schweiz, franceza, italiana/svizzera si mai rar romanche/svizra) a 26 de cantoane in vestul Europei, « patria » neutralitatii militare si politice, sediul a numeroase organizatii stiintifice, politice, economice si militare internationale, a ceasurilor, dar si a bancilor « tixite » cu conturi bancare oculte, este una dintre putinele tari in lume, alaturi de Benelux (Belgia-Olanda-Luxemburg/UE) si Statul Oregon (SUA) care a legalizat dreptul omului « de a muri in demnitate » !
Daca intr-o forma „restransa”, acest drept este utilizat de catre legislatorii tarilor europene sub forma de „eutanazie” (pasiva sau activa), un procedeu complex care necesita reunirea a numeroase criterii juridico-medicale si care are loc intr-un mediu spitalicesc sub control medical, suportat din banii publici, ai asigurarilor de sanatate (a se vedea si articolul autorului aparut anterior: „Crima in numele legii: Eutanasia si Moartea, prezentat la Colocviul International de la Paris „Dreptul da a muri in Demnitate”) cu „o conditio sine qua non”: ca pacientul sa sufere de o boala incurabila, aflata in faza terminala, in legislatia helvetica, eutanazia este „generalizata” prin „sinuciderea asista”, este un procedeu la indemana „oricui”, practicat in general de catre diverse organizatii care „se autodeclara” de tip „non-profit”, mai mult sau mai putin competente pe „ plan paleativ”, si fac beneficii uriase, de multe ori averi inestimabile, „asistand” pe cei care vor sa-si puna capat zilelor, indiferent de starea lor de sanatate, de varsta lor si deseori in locuri nedemne pentru un muribund: spatii locative abandonate in zonele periferice intrate in urbanizare, spatii industriale/comerciale sau depozite in faza de demolare, camere dizgratioase de hotel frecventate de prostituartele cu clientii lor si nu in ultimul rand in masini abandonate in parking-uri „salbatice” (neautorizate) in vecinatatea autorutelor!
PREAMBUL
Concret, un medic specialist, este autorizat sa-si „ajute” pacientul sa moara „in demnitate” preparand lui o otrava, cu conditia ca sa fie el, pacientul, cel care executa „comanda”, adica sa bea singur, cu mainile lui otrava!
In caz contrar, vorbim de o crima! De o omucidere!
O crima premediatata, o infractiune deosebit de grava care poate fi sanctionata penal cu ani grei de detentie sau chiar cu recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata!)
Daca varianta UE/SUA a ”siunciderii asistate” este una restransa, la „eutanasia pasiva” sau „activa”, varianta helvetica a ei este una „generalizata” pe toate planurile care intervin intr-un asemenea procedeu, fara a depasi totusi limitele Codului de Procedura penala!
Dupa cum am mentionat mai sus, „eutanasia pasiva/activa” este practicata sub control medical intr-un cadru juridic, intr-un mediu spitalicesc, ceea ce este supus desigur unor formalitati birocratice care dureaza in timp!
In plus, cel putin teoretic, trebuie respectate o serie de „conditii”, printre care mentionam: discernamant al persoanei, cereri repetate in timp, boala incurabila aflata in faza terminala, suferinta fizica sau psihologica importante si pronostic fatal sau invaliditate definitiva!
In schimb, „sinuciderea asista” este un procedeu mult mai rapid, „practic” si „eficace”, care este organizata de catre diverse organisme „non-profit” in dauna muribundului care umple buzunarele celui care il conduce pe ultimul sau drum!
De-altfel, aceste institutii, pe langa taxele de „sinucidere” pe care le percep si care variaza intre 2150-6150 Euro, au sute, mii de membrii care platesc si o cotizatie de „aderent”, intre 25-50 euro/an, pentru ca momentul venind sa poata muri „mai ieftin”!
Pentru ca taxele nu sunt aceleasi pentru cel care este „membru aderent” al unei asemenea institutii, respectiv, cel pe care „il apuca pofta sa moara asa dintr-o data, de pe o zi pe alta”!
Astfel, iata si explicatia reusitei financiare ale acestor institutii!
Si asta in ciuda faptului ca incepand din 18 decembrie 2005 si Spitalul Universitar din Lausanne (Elvetia franceza) autorizeaza „sinuciderea asistata”!
APROFUNDAREA DOSARULUI
Investigatiile noastre in acest dosar s-au orientat catre doua mari organizatii care au sinistrul obiect de activitate ”siunciderea asistata”, amandoua cu statut de „asociatie lege 1901” (in terminologia juridica franceza), amandoua „caritative” si desigur „non-profit”!
Este vorba de „DIGNITAS”, infintat pe 17 mai 1998 la Forch in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), cu sediul social la Schwerzenbach (carrtier Wiedikon), totalizand astazi peste 6000 de aderenti, avand 55 de nationalitati si, care a „asistat” la sinuciderea a exact 872 de persoane din cele 7368 de cerei depuse la sediu, din care cca 85% straini (anglo-saxoni, francezi, italieni, etc), conform celor declarate recent de catre Directorul si fondatorul organismului, Ludwig A. Minelli, (un fost avocat si jurnalist, acum in varsta de 75 de ani), respectiv „EXIT” (ADMD-Asociatie pentru Dreptul de a Muri in Demnitate cu cele doua sedii elvetiene ale sale, la Geneva si la Zurich), infintat in 1982, membra a unei „miscari” EXIT-Transnational, creat in 1935 in Marea Britanie, fondat de catre zece medici de profesie, avand ca Presedinte pe Dr. Jérôme Sobel (Geneva) si ca Vicepresedinte pe Dr. Jean-Emmanuel Strasser (Geneva), cu 67.500 de aderenti, din care 53.500 la EXIT-Zurich (in Elvetia germanica) si 14.000 la Exit-Geneva (in Elvetia franceza), platind o cotizatie anuala de 40 FCH (cca 25 de Euro)!
Daca in ceea ce priveste „EXIT”-ADMD, toate cercetarile pe care le-am efectuat in legatura cu „siunciderea asistata” de catre ei nu ne-au condus la nereguli, nici in ceea ce priveste modul in care acest procedeu este aplicat, nici relativ la cei care asista la eveniment, nemaivorbind de locul, contextul juridico-medical si de facturile detaliate pe care ne-a pus la dispozitie conducerea (mai mult rezonabile, „cu bun simt”), in ceea ce priveste „DIGNITAS”, am fost socati de catre aspectul sau comercial, de promovarea unei veritabile „industrii” a mortii, precum si de catre „gustul” D-lui Ludwig A. Minelli (care vorbeste fluent cele trei limbi nationale elvetine!) pentru afaceri morbide!
In ciuda rezidentei sale superbe din Mahor (Maur), aflat in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), un „fruct”, no comment (!) al reusitei sale in „afaceri”, precum si al sediului social imens al „DIGNITAS”-ului de la Schwerzenbach tot in AMZ, ales cu foarte „bun gust”, din considerentele religioase, precum si datorita superstitiilor localnicilor, considerate de el „ manifestari primitive” ale lor, membrii asociatiei pe care o dirijeaza sunt obligati sa „migreze” din loc in loc cu „executiile” lor, ei fiind considerati un „popor migrator”, niste adevarati SDF (Sans Domicile Fixe) ai societatii civile!
Un „rau” dar si un „bun” necesar societatii!
Un „bun” necesar, pentru ca 87% (ultimele rezultate!, in crestere fata de 2007, cand erau 85%) de helvetici considera ca „sinuciderea asistata” este „un lucru bun”!
Un „rau” necesar, pentru ca expulzat de pretutindeni, anul trecut, „DIGNITAS” a fost nevoit ca prin forta majora sa-si instaleze cartierul sau general in localurile unei societati industriale la Schwerzenbach, la cca 115 m de cel mai mare bordel din Elvetia!
Si deja localnicii „s-au saturat” sa vada zilnic, morti adunati de catre serviciile funebre si sa fie tot timpul in colimatorul Politiei si Justitiei din Zurich, fiind obligate se deplaseaza la fata locului pentru constatarea „sinuciderii asistate” de catre „DIGNITAS”!
Contactand pe cei de la Consiliul Local, oamenii desi sustin ca au facut toate cele necesare pentru ca „executiile” lui „DIGNITAS” sa nu aiba loc in urba lor, ei nu ezita sa nu remarce „profesionalismul” celor care asista sinuciderile!
„Efectiv, clinica pune la dispozitia pacientilor toate conditiile necesare unei morti usoare, rapide si nedureroase”.
Care „clinica” deja, ne intrebam noi?
Conform celor declarate de catre responsabilii de la primarie, anul acesta ar fi avut loc acolo 23 de sinucideri asistate!
In realitate, numarul celor „siuncis” de catre „DIGNITAS” , un act la care participa in mod obligatoriu doi membrii pentru confirmarea „mortii voluntare”, anul acesta trebuie sa fie mult mai mare!
Investigatiile noastre aprofundate conduc la o cifra considerabil mai mare!
La 54 de persoane!
Tinand cont de faptul ca „DIGNITAS” (de la demnitate!) conduce din lipsa de demnitate si multi alti „clenti ai mortii” pe ultimul lor drum si prin parking-uri in propriile lor masini, prin parcuri publice, paduri si alte zone dezafectate!
Se pare ca ce mai „fideli” lui „DIGNITAS” ar fi britanicii, dupa nemti!
Numai in 2003, numarul celor care s-au lasat asistati de catre „DIGNITAS” ar fi de 76 de suflete, iar primul asistat a fost tot britanic, Reginald Crew, un barbat in varsta de 74 de ani din Liverpool.
El oferise suma de 5000 de Lire Sterline pentru a fi asistat sa moara in „demnitate” de catre „DIGNITAS”!
Si asta in ciuda faptului ca Dl. Ludwig Minelli ne declara ca dupa consultarea unui medic elvetian de catre „clientul mortii”, care i-a prescris substanta ucigasa „Pentothal” (Penthiobarbital de sodiu, Natrium-Pentobarbital) si care are evident avizul lui, numai cca 12% doresc sa paraseasca aceasta lume!
Cca 70% nu vor reveni niciodata, iar 18% vor opta pentru un ”stand-by”!
„DIGNITAS” si-a gasit in sfarsit in 2004 si un al doilea sediu, un fel de „Punct de Lucru” in Cantonul Argovie, la Reinach!
Dupa ce Politia i-a inchis „Punctul de Lucru” la Stäfa (AMZ), obligand-o sa se „retraga” la Maur, la resedinta lui!
Punct ochit, punct lovit!
Se pare ca acolo „sicriile ambulante” nu prea au deranjat vecinii, asa cum rezulta din declaratiile D-lui Markus Gossweiler, secretarul communal din Maur.
Inainte de anul 2002, cand Dl.Ludwig A. Minelli, Secretarul General al asociatiei si-a propus sa-si gaseasca o alta rezidenta la Scheuren, tot in AMZ, cand incepuse deja sa fie foarte solicitat!
Pe atunci cotizatia era de 17 euro, iar numarul „clientilor potentiali” ajunse-se la peste 2000, fata de 1000 in 2001 si 650 in 2000, majoritatea lor pe atunci, fiind tot germani, britanici, olandezi dar si francezi, italieni, si chiar nord-americani (americani, canadieni)!
Cel mai batran fiind in varsta de 95 de ani! Cel mai tanar neavand decat 20 de ani!
In ultimul timp, din 18 februarie 2008, pentru a reduce formalitatile administrative (in special vizitele si prescriptiile medicale), directorul asociatiei „DIGNITAS” a hotarat ca este mai eficace metoda „sacului de plastic umplut cu helium”!
Nu necesita nici o prescriptie medicala si este si mai ieftin decat Penthiobarbitalul care poate fi gasit in orice farmacie in Elvetia si care costa cca 20 de euro (un flacon de 10-15 g in mod normal, pentru un client „normal”!), „en detail”, iar in „en gros”, utilizat de catre institutii specializate, pretul este in jur de 5 euro!
Dupa cum afirma el, in multe din situatii bolnavul ajunge la sediul „DIGNITAS” in ambulanta, intr-o stare deplorabila!
Trambalarea lui prin spitale, la consultatii medicale ar fi dificila si evident, mult mai costisitoare!
Din cele ce am putut afla, ar fi avut loc deja patru executii cu helium, ceea ce din pacate, mai mult ma face sa ma gandesc la executiile naziste in masa, decat la o moarte cu demnitate!
In sfarsit, de ce boli sufera in general clientii D-lui Ludwig A. Minelli, in unele documente, nu Director-Fondator al „DIGNITAS”, ci „numai” Secretar General?
Din dosarele pe care le-am putut studia a reiesit ca majoritatea sunt cei care intr-adevar sufera de boli grave, cum ar fi scleroza in placi, schizofrenie, epilepsie, diabet, cancer in faza terminala, boala Altzheimer, accidente vasculare cerebrale, dar chiar si bolnavi mintali in stare grava dar cu „discernamant” ?!
Am putut studia dosarul unei asemenea persoane de origine elvetiana care in 2006 a ajuns pana la Tribunalul Federal (juridictia elvetiana suprema!) solicitand dreptul de a putea si el sa beneficieze de o „sinucidere asistata”!
Adresandu-se la 170 de medici psihiatrii pentru a putea avea „cale deschisa” catre „DIGNITAS”, niciunul dintre ei nu l-a ajutat!
In cele din urma, individul a fost nevoit sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului!
In momentul de fata, dosarul lui este in studiu!
Mai mult, Chantal Sébire, „celebra” frantuzoaica suferind de o malformatie faciala in urma unei boli incurabile care dorea sa-si puna capat zilelor la inceputul acestui an, adresandu-se autoritatilor franceze pentru „eutanazie activa”, i s-a refuzat dreptul ei „de a muri in demnitate”!
Atunci si ea s-a adresat Curtii Europene de Justitie, insa intre timp, dupa cum am putut afla de la „DIGNITAS” (unde isi depuse-se dosarul!) ea a reusit sa-si procure Pentobarbital de sodiu, „la negru” (pe piata neagra), cum nici un medic nu a vrut sa-i prescrie si, ulterior s-a sinucis!
Este interesant ca desi Politia Judiciara de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris a efectuat o ancheta minutioasa in acest dosar fara sa fi putut confirma acest „verdict”!
Din contra, Dosarul Chantal Sébire este unul „clasat” astazi in urma decesului ei, dar a fost si va ramane unul „misterios” in arhiva!
Dintre cele zece asociatii elvetiene care asista la siuncidere in mediu spitalicesc sau acasa la domiciliul „clientului”, asa cum rezulta din investigatiile noastre, „DIGNITAS” singurul care „lucreaza” si cu strainii!
Adica accepta sa asiste si straini la sinucidere!
Cca 60% dintre ei sunt de origine germana!
Iar printre cei 204 „executati” de catre „DIGNITAS” in 2006 s-au numarat si cincisprezece francezi!
In 2007, din cele 141 de „victime legitime” ale lui „DIGNITAS” (unele surse indica 138!), numai 6 erau elvetieni, restul au trecut frontiera, „tragandu-si sicriile lor” dupa ei in loc de bagaje, printre care erau si doisprezece fancezi!
Din cercetarile pe care le-am efectuat ulterior reiese ca numarul celor pe care „DIGNITAS” i-a condus pe ultimul lor drum in 2007, este in jur de 312 si nu 141, ceea ce a fost declarat oficial de catre secretarul sau general, Dl. Minelli!
In incheiere, putem mentiona si faptul deloc de „neglijat” ca documentele de arhiva atesta aspectul „superinflationist” al procedurii!
Daca la inceputul anilor 2000, o „calatorie” in lumea celor drepti costa la „DIGNITAS” cca 3500 de euro, anul acesta ea costa 10.000 FCH, adica cca 6150-6200 de euro!
O crestere de aproape 100%!
Dupa unele documente de arhiva si declaratii fiscale, pare ca aceasta crestere este si mai importanta!
In primii ani al mileniului trei „taxa de moarte” perceputa de catre „DIGNITAS”, dispunand de 15 salariati „part-time” si 8 medici, era de 2000FCH (cca 1250 de euro), pentru ca in 2008 aceasta taxa sa fie de 11.000FCH (cca 7000 de euro), cotizatiile trecand si ele la sume cuprinse intre 80FCH (50 de euro) si 500FCH (315 euro)
Iar Directorul si Fondatorul lui, Dl. Ludwig A. Minelli, in urma unui proiect de marketing, in prezent „sondeaza” terenul pentru deschiderea unei filiale in Germania, la Hamburg, avand in vedere ca numarul clientilor germanici este cel mai mare!
Anul trecut, dintre cele 195 de persoane carora „DIGNITAS” a prescris natrium-pentorbital, 120 proveneau din Germania!
COMENTARIUL AUTORULUI
Volumul urias de documente si materiale de arhiva pe care le-am studiat, inclusiv interviurile D-lui Ludwig A. Minelli, respectiv, investigatiile noastre „pe cont propriu” legat de ajutorul acordat „trecerii in nefiinta” de catre asociatia helvetica „DIGNITAS”, au pus in evidenta o serie de incoerente si inexactitati in ceea ce priveste aceasta institutie declarata de de catre „guru”, organizatie „caritativa”, „umanitara”, non-profit!
Este imposibil sa avem o viziune clara, de ansamblu, asupra activitatii „DIGNITAS”, numarul real ai aderentilor si salariatilor sai, precum si asupra cheltuielilor efectuate de asociatie, inclusiv salariile personalului!
In majoritatea cazurilor, sursele indica nu cifre ci „parametrii variabili” ai unei activitati, bizare, controversate, cu o „marja de eroare”, pe care noi am incecat sa le evaluam folosind caracteristicile numerice ale „variabilelor aleatoare” din teoria probabilitatilor!
Cert este ca desi Dl. Minelli respecta legislatia Codului Penal helvetic, in special Articolul 115, respectiv, Articolul 8.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, motiv pentru care el este inatacabil de catre autoritatile judiciare si politienesti cantonale din Zurich, pentru noi, cum pentru majoritatea oamenilor de buna credinta, oamenilor de suflet, respectiv celor care studiaza cu „interes” dosarul lui, el este cel putin un individ dubios, care desfasoara o activitate „caritativa” foarte dubioasa!
Noi suntem convinsi ca politica institutiei „DIGNITAS” converge „in sens tare” (in norma!) in termeni matematici, catre o veritabila „industrie”, infloritoare, din pacate, a mortii!
Si cand afirmam acest lucru, ne referm in primul rand la faptul ca am descoperit ca „DIGNITAS” nu are un cont bancar pe numele ei, ci pe numele lui Ludwig A. Minelli!
Ca acel cont are multe zerouri in euro (aproape 1.000.000 de euro) si el nu este deschis la o banca elvetiana, ci la una germana, la Munchen!
De ce oare?
Se teme cumva Dl. Minelli ca in „patria” conturilor bancare oculte, oare, banii lui sunt prea curati?
Sau, poate, mult prea murdari ca sa fie in siguranta!
Desigur, el se justifica cu cheltuielile sale „uriase”, afirmand in cadrul unui interviu acordat, ca ei vor servi la cumpararea unui „Sediu-Punct de Lucru” in care „DIGNITAS” sa-si poate „executa” in „pace” si „demnitate” pe cei care isi doresc, nu o viata chinuita, ci o „moarte voluntara”, solicitand ca „produs”, ofeta : „sinucidere asista”!
Alt element care ne pune pe ganduri!
Celelalte zece institutii helvetice specializate in „sinucidere asistata”, printre care si „EXIT”, practica preturi mult mai reduse (cca de trei ori mai mici!) si ofera conditii mult mai „decente” pentru „a muri in demnitate”, pentru a nu intra in „conflict” cu legislatia tarilor ai caror cetateni vin sa moara in Elvetia nu-i accepta pe straini!
„DIGNITAS” fiind singura care isi deschide larg portile!
Si chiar îi incita la moarte!
La aceasta provocare, Dl. Minelli atrage atentia asupra faptului ca din motive „umanitare” el nu-si poate refuza serviciile unui cetatean numai pentru faptul ca este strain, sau pentru ca vine dintr-un stat vecin, Germania, Franta, Italia, etc!
Pentru a fi si mai convingator, el editeaza personal si o „brosurica” distribuita gratuit, „Mensch+Recht”, care apare trimestrial in 5800 de exemplare, costul careia fiind de 95.000FCH (cca 60.000 de euro).
El nu se considera mai „vinovat” decat „guvernantii bancilor elvetiene, care nu-si nu-si pun problema daca cetatenii straini care isi deschid conturi bancare la ei, fac acest lucru pentru a scapa sau nu de impozitele pe care trebuie sa le plateasca in tarile lor”!
Ne intrebam daca, oare, asa o fi? Fara nici un interes material?!
Atunci de ce oare, D-na Soraya Wernli, fosta secretara generala a organizatiei „DIGNITAS” a parasit in 2005 institutia atat din motive etice cat si financiare?
Dansa afirma ca ea nu era de acord din punct de vedere etic cu politica promovata de catre institutie, iar Dl. Minelli, facea din „sinuciderea asista” o afacere personala, o imbogatire prin promovarea „industriei” mortii!
Nici in acest caz, autoritatile cantonale nu pot face nimic contra D-lui Minelli!
Pentru ca, Codul Penal helvetic nu face referire nici la originea etnica ai celor care vin in Elvetia sa moara voluntar si nici la tara lor de resedinta!
Mai departe, stim din surse sigure, ca „DIGNITAS” isi incita clientii la moarte!
Din procesele verbale pe care le-am putut vedea, in majoritatea cazurilor „sinuciderea asistata” avea loc in aceasi zi in care „pacientul” trecuse pe la medicul care i-a prescris pethiobarbitalul de sodiu mortal!
Ori, asa cum procedeaza alte institutii specializate in domeniu care se vor „respectate”, printre care si „EXIT”, ele propun candidatului la „moarte voluntara” sa consulte medicul de doua ori la un interval de timp, permitandu-i astfel sa renunte, eventual, la sinucidere!
Din cate stim, Dl. Minelli, considerat de catre unii un adevarat poliglot, un aparator ferm al drepturilor omului, pervers si monstruos de catre altii, printre care si de catre Profesorul François-Xavier Putallaz, a primit la sfarsitul lunii ianuarie 2008 o directiva in acest sens de la Directorul Autoritatii de Supraveghere Medicala din Zurich!
O mare „admiratoare” i-a fost si actrita franceza Maïa Simon!
Nascuta pe noiembrie la 1939 la Marsilia, debuteaza in teatru sub directia lui Maurice Béjart, Jean-Louis Barrault ou Jorge Lavelli, inainte ca la inceputul anilor 60 sa apara intr-un mare de telefilme-seriale printre care: „La Boussardel”, Thiery la Fonde, „Le Commissaire Moulin”, „Habits Noirs”.
In filme de lung metraj a jucat alaturi de Jean Rochefort, Clauide Brasseur, Guy Bedos sub directia lui Yves Robert in comedia „Nous irons tous au paradis” (1977) si alaturi de d’Emmanuelle Béart (mama ei) in filmul "Les témoins", d’André Téchiné.
Pentru piesa „Copenhage” a fost distinsa cu 2 Molières en 1999.
Suferind de cancer generalizat, ea moare „asistata” la varsta de 67 de ani, miercuri dimineata pe 19 septembrie 2007, facand apel, nu la serviciile lui „DIGNITAS” (sic!) ci la cele ale lui „EXIT” ADMD din Zurich, la care aderase din octombrie 2006!
Avem insa si numeroase exemple care confirma ca Dl. Minelli nu a respectat intotdeauna cu strictete directivele primite!
Fara sa dam amanunte (multe din ele fiind considerate secrete profesionale!), un candidat englez avand scleroza in placi, recent, a fost „executat” la mai putin de jumatate de ora de la sosirea lui in „labirintul” in care nu se moare singur, la „DIGNITAS”!
Cu toate ca Dl. Minelli sustine in interviuri ca de la data aderarii si pana la data „sinuciderii asistate”, in principiu se scurg sase luni!
Si la „nevoie” procesul poate dura si 1800 de zile!
Cel putin teoretic!
Si totusi multi au murit intre anii 2005-2006 fara sa fi fost respectat acest „calendar”!
Mai mult, au fost numeroase cazuri in care candidatii nici nu erau la „capat” de drum, asa cum prevede regulamentul „eutanaziei”!
Putem mentiona aici „executia” a doi francezi in februarie 2002, frate si sora, in varsta de 29, respectiv, 32 de ani, amandoi schizofrenici!
In aprilie 2003, „DIGNITAS” asista la sinuciderea „precipitata” a cuplului britanic Jennifer in varsta de 53 de ani si Robert Stockes in varsta de 59!
Desigur, amandoi erau bolnavi!
Dar de epilepsie, respectiv, de diabet!
Deci nici ei nu erau „muribunzi”!
Mai tarziu, in 2004, „DIGNITAS” asista si la „moartea voluntara” a unui tanar declarat „depresiv” de numai 25 de ani, care poate era „recuperabil” si ar fi putut fi „retinut” in lumea celor vii!
Dar dupa declaratiile unui „fidel” colaborator al D-lui Minelli, Ignaz Reutlinger, care a fost alaturi de numerosi sinucigasi voluntari in ultimele lor clipe de viata :„Sinuciderea este un drept al fiecaruia dintre noi si fiecare dintre noi are dreptul sa o comita!
Chiar si persoanele suferind psihic”!
Au fost si accidente! Erori de dozaj!
In august 2004, unui german i-au trebuit nu mai putin de 72 de ore sa poata parasi in chinuri groaznice lumea noastra, a celor vii!
In 2007, somat sa paraseasca un apartament, „Punct de Lucru” in centrul Zurich-ului, „DIGNITAS” a inchiriat un apartament la Stäfa in AMZ!
In cele opt zile care vor urma, ea va asista sase persoane pe ultimul lor drum fara intoarcere!
Nici in acest caz Dl. Minelli nu poate fi tras la raspundere nici de catre politia cantonala nici de catre justitie pentru ca in legislatia helvetica la acest „capitol” este un vid imens, care il protejeaza pe „guru” din plin!
POST SCRIPTUM
In concluzie, chiar daca „DIGNITAS” se considera organizatie „curata” in fata legii, asta nu inseamna neaparat ca Dl. Minelli, nu-si poate reprosa nimic si trebuie sa se simta curat in fata propriei sale constiinte!
El nu face decat sa exploateze cu ferocitate un text de lege care foloseste termeni mult mai generali decat „eutanazia”, si anume, „moartea voluntara” sau „sinucidere asistata”! Ori, trebuie sa atragem atentia in mod deosebit asupra acestori termeni pe care le utilizeaza medicina si jurisdictia tarilor care accepta juridic „moartea voluntara”!
In Tarile de Jos (Benelux), „moartea voluntara” este restrictionata la „eutanazie pasiva” sau „activa”, procedee care desi nu sunt legalizate in celelate tari ale UE, ele incepe sa fie „tolerate” din ce in ce mai mult in toate tarile care se vor democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului!
Prin „eutanazie pasiva”, bolnavului aflat in faza terminala a unei boli incurabile se sisteaza acel ajutor care il mentine in viata!
Prin „eutanazie activa”, considerata o crima de catre lege in multe tari, bolnavului i se administreaza un medicament, pe cale orala sau prin injectie letala care îi pune capat zilelor! (a se vedea si articolul autoprului aparut anterior: „Eutanazia si Moartea”).
Conform unui interviu acordat de catre Profesorul Englert de la Universitatea din Viena, rezulta ca majoritatea celor care fac apel la eutanazie intr-o proportie de 80% sufera de cancer generalizat si numai un procent relativ scazut, intre 10-15%, de boli degenerative!
In peste 90% din cazuri, „eutanazia activa” consta intr-o injectie letala de Pentothal, dar ea poate lua si forma unei „sinucideri asistate”, prin absorbtia pe cale orala de catre pacient a unei doze de Penthiobabital de sodiu!
In principiu, cca 60% au loc la spital si 40% acasa, la domiciliul pacientului!
Benelux si Statul Oregon (SUA, din 1994) sunt si tarile care si-au „liberalizat” complet legislatia privind „moartea in demnitate” sub forma de „eutanazie”!
Spania fara sa fi liberalizat legislatia in acest sens, depenalizeaza totusi chiar si „eutanazia activa”, daca conditiile medico-juridice sunt satisfacute!
Franta si Germania au legiferat „eutanazia pasiva”, dar in unele cazuri exceptionale „tolereaza” si „eutanazia activa”, in sensul ca cei care o provoaca desi sunt inculpati de „omucidere” si compar in fata Tribunalelor, sunt in general achitati la proces!
Din contra, California si Vermont (SUA), ca si Elvetia vor sa „importe” din Elvetia dreptul de a muri in demnitate, sub forma de „sinucidere asistata”!
In concluzie, intocmai aceasta terminologie mult mai generala: „moarte voluntara” sau „siuncidere asistata”, de care in principiu, poate beneficia orice persoana, indiferent de starea de sanatate, indiferent de varsta conduce la abuzuri!
Si care este si la indemana D-lui Ludwig A. Minelli, Directorul asociatiei „DIGNITAS”!
Din investigatiile noastre facute, apreciem ca la fiecare 100.000 de decese, exista cca 500 de abuzuri comise!
__________________________________________________________________________________
(*) Multumesc D-lui Paul Amar, reputat jurnalist francez la « France Télévision » (Fr2, Fr3, Fr5) pentru discutia deosebit de constructiva avuta pe tema acestui subiect in ziua de 28 mai 2008, intre orele 12h30-14h00, la Terminalul 2F (Terminalul F, Aerogra 2) pe Aeroportul CDG-Paris.
Trimis de ThomasCsinta la 12 Iunie 2008, ora 17:40
« Moartea voluntara », o veritabila industrie a mortii !
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris
Atasat de Presa, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
A ajuta o fiinta umana sa se sinucida, contrar „mentalitati” si legislatiei tarilor latine sau anglo-saxone, legislatia helvetica nu considera o infractiune moartea voluntara, "siunciderea asistata" daca actul este „alturist” si fara un mobil „egoist”!
Elvetia, « Confederatio Helvetica» din 1803, o « reuniune » trilingva (germana/schweiz, franceza, italiana/svizzera si mai rar romanche/svizra) a 26 de cantoane in vestul Europei, « patria » neutralitatii militare si politice, sediul a numeroase organizatii stiintifice, politice, economice si militare internationale, a ceasurilor, dar si a bancilor « tixite » cu conturi bancare oculte, este una dintre putinele tari in lume, alaturi de Benelux (Belgia-Olanda-Luxemburg/UE) si Statul Oregon (SUA) care a legalizat dreptul omului « de a muri in demnitate » !
Daca intr-o forma „restransa”, acest drept este utilizat de catre legislatorii tarilor europene sub forma de „eutanazie” (pasiva sau activa), un procedeu complex care necesita reunirea a numeroase criterii juridico-medicale si care are loc intr-un mediu spitalicesc sub control medical, suportat din banii publici, ai asigurarilor de sanatate (a se vedea si articolul autorului aparut anterior: „Crima in numele legii: Eutanasia si Moartea, prezentat la Colocviul International de la Paris „Dreptul da a muri in Demnitate”) cu „o conditio sine qua non”: ca pacientul sa sufere de o boala incurabila, aflata in faza terminala, in legislatia helvetica, eutanazia este „generalizata” prin „sinuciderea asista”, este un procedeu la indemana „oricui”, practicat in general de catre diverse organizatii care „se autodeclara” de tip „non-profit”, mai mult sau mai putin competente pe „ plan paleativ”, si fac beneficii uriase, de multe ori averi inestimabile, „asistand” pe cei care vor sa-si puna capat zilelor, indiferent de starea lor de sanatate, de varsta lor si deseori in locuri nedemne pentru un muribund: spatii locative abandonate in zonele periferice intrate in urbanizare, spatii industriale/comerciale sau depozite in faza de demolare, camere dizgratioase de hotel frecventate de prostituartele cu clientii lor si nu in ultimul rand in masini abandonate in parking-uri „salbatice” (neautorizate) in vecinatatea autorutelor!
PREAMBUL
Concret, un medic specialist, este autorizat sa-si „ajute” pacientul sa moara „in demnitate” preparand lui o otrava, cu conditia ca sa fie el, pacientul, cel care executa „comanda”, adica sa bea singur, cu mainile lui otrava!
In caz contrar, vorbim de o crima! De o omucidere!
O crima premediatata, o infractiune deosebit de grava care poate fi sanctionata penal cu ani grei de detentie sau chiar cu recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata!)
Daca varianta UE/SUA a ”siunciderii asistate” este una restransa, la „eutanasia pasiva” sau „activa”, varianta helvetica a ei este una „generalizata” pe toate planurile care intervin intr-un asemenea procedeu, fara a depasi totusi limitele Codului de Procedura penala!
Dupa cum am mentionat mai sus, „eutanasia pasiva/activa” este practicata sub control medical intr-un cadru juridic, intr-un mediu spitalicesc, ceea ce este supus desigur unor formalitati birocratice care dureaza in timp!
In plus, cel putin teoretic, trebuie respectate o serie de „conditii”, printre care mentionam: discernamant al persoanei, cereri repetate in timp, boala incurabila aflata in faza terminala, suferinta fizica sau psihologica importante si pronostic fatal sau invaliditate definitiva!
In schimb, „sinuciderea asista” este un procedeu mult mai rapid, „practic” si „eficace”, care este organizata de catre diverse organisme „non-profit” in dauna muribundului care umple buzunarele celui care il conduce pe ultimul sau drum!
De-altfel, aceste institutii, pe langa taxele de „sinucidere” pe care le percep si care variaza intre 2150-6150 Euro, au sute, mii de membrii care platesc si o cotizatie de „aderent”, intre 25-50 euro/an, pentru ca momentul venind sa poata muri „mai ieftin”!
Pentru ca taxele nu sunt aceleasi pentru cel care este „membru aderent” al unei asemenea institutii, respectiv, cel pe care „il apuca pofta sa moara asa dintr-o data, de pe o zi pe alta”!
Astfel, iata si explicatia reusitei financiare ale acestor institutii!
Si asta in ciuda faptului ca incepand din 18 decembrie 2005 si Spitalul Universitar din Lausanne (Elvetia franceza) autorizeaza „sinuciderea asistata”!
APROFUNDAREA DOSARULUI
Investigatiile noastre in acest dosar s-au orientat catre doua mari organizatii care au sinistrul obiect de activitate ”siunciderea asistata”, amandoua cu statut de „asociatie lege 1901” (in terminologia juridica franceza), amandoua „caritative” si desigur „non-profit”!
Este vorba de „DIGNITAS”, infintat pe 17 mai 1998 la Forch in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), cu sediul social la Schwerzenbach (carrtier Wiedikon), totalizand astazi peste 6000 de aderenti, avand 55 de nationalitati si, care a „asistat” la sinuciderea a exact 872 de persoane din cele 7368 de cerei depuse la sediu, din care cca 85% straini (anglo-saxoni, francezi, italieni, etc), conform celor declarate recent de catre Directorul si fondatorul organismului, Ludwig A. Minelli, (un fost avocat si jurnalist, acum in varsta de 75 de ani), respectiv „EXIT” (ADMD-Asociatie pentru Dreptul de a Muri in Demnitate cu cele doua sedii elvetiene ale sale, la Geneva si la Zurich), infintat in 1982, membra a unei „miscari” EXIT-Transnational, creat in 1935 in Marea Britanie, fondat de catre zece medici de profesie, avand ca Presedinte pe Dr. Jérôme Sobel (Geneva) si ca Vicepresedinte pe Dr. Jean-Emmanuel Strasser (Geneva), cu 67.500 de aderenti, din care 53.500 la EXIT-Zurich (in Elvetia germanica) si 14.000 la Exit-Geneva (in Elvetia franceza), platind o cotizatie anuala de 40 FCH (cca 25 de Euro)!
Daca in ceea ce priveste „EXIT”-ADMD, toate cercetarile pe care le-am efectuat in legatura cu „siunciderea asistata” de catre ei nu ne-au condus la nereguli, nici in ceea ce priveste modul in care acest procedeu este aplicat, nici relativ la cei care asista la eveniment, nemaivorbind de locul, contextul juridico-medical si de facturile detaliate pe care ne-a pus la dispozitie conducerea (mai mult rezonabile, „cu bun simt”), in ceea ce priveste „DIGNITAS”, am fost socati de catre aspectul sau comercial, de promovarea unei veritabile „industrii” a mortii, precum si de catre „gustul” D-lui Ludwig A. Minelli (care vorbeste fluent cele trei limbi nationale elvetine!) pentru afaceri morbide!
In ciuda rezidentei sale superbe din Mahor (Maur), aflat in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), un „fruct”, no comment (!) al reusitei sale in „afaceri”, precum si al sediului social imens al „DIGNITAS”-ului de la Schwerzenbach tot in AMZ, ales cu foarte „bun gust”, din considerentele religioase, precum si datorita superstitiilor localnicilor, considerate de el „ manifestari primitive” ale lor, membrii asociatiei pe care o dirijeaza sunt obligati sa „migreze” din loc in loc cu „executiile” lor, ei fiind considerati un „popor migrator”, niste adevarati SDF (Sans Domicile Fixe) ai societatii civile!
Un „rau” dar si un „bun” necesar societatii!
Un „bun” necesar, pentru ca 87% (ultimele rezultate!, in crestere fata de 2007, cand erau 85%) de helvetici considera ca „sinuciderea asistata” este „un lucru bun”!
Un „rau” necesar, pentru ca expulzat de pretutindeni, anul trecut, „DIGNITAS” a fost nevoit ca prin forta majora sa-si instaleze cartierul sau general in localurile unei societati industriale la Schwerzenbach, la cca 115 m de cel mai mare bordel din Elvetia!
Si deja localnicii „s-au saturat” sa vada zilnic, morti adunati de catre serviciile funebre si sa fie tot timpul in colimatorul Politiei si Justitiei din Zurich, fiind obligate se deplaseaza la fata locului pentru constatarea „sinuciderii asistate” de catre „DIGNITAS”!
Contactand pe cei de la Consiliul Local, oamenii desi sustin ca au facut toate cele necesare pentru ca „executiile” lui „DIGNITAS” sa nu aiba loc in urba lor, ei nu ezita sa nu remarce „profesionalismul” celor care asista sinuciderile!
„Efectiv, clinica pune la dispozitia pacientilor toate conditiile necesare unei morti usoare, rapide si nedureroase”.
Care „clinica” deja, ne intrebam noi?
Conform celor declarate de catre responsabilii de la primarie, anul acesta ar fi avut loc acolo 23 de sinucideri asistate!
In realitate, numarul celor „siuncis” de catre „DIGNITAS” , un act la care participa in mod obligatoriu doi membrii pentru confirmarea „mortii voluntare”, anul acesta trebuie sa fie mult mai mare!
Investigatiile noastre aprofundate conduc la o cifra considerabil mai mare!
La 54 de persoane!
Tinand cont de faptul ca „DIGNITAS” (de la demnitate!) conduce din lipsa de demnitate si multi alti „clenti ai mortii” pe ultimul lor drum si prin parking-uri in propriile lor masini, prin parcuri publice, paduri si alte zone dezafectate!
Se pare ca ce mai „fideli” lui „DIGNITAS” ar fi britanicii, dupa nemti!
Numai in 2003, numarul celor care s-au lasat asistati de catre „DIGNITAS” ar fi de 76 de suflete, iar primul asistat a fost tot britanic, Reginald Crew, un barbat in varsta de 74 de ani din Liverpool.
El oferise suma de 5000 de Lire Sterline pentru a fi asistat sa moara in „demnitate” de catre „DIGNITAS”!
Si asta in ciuda faptului ca Dl. Ludwig Minelli ne declara ca dupa consultarea unui medic elvetian de catre „clientul mortii”, care i-a prescris substanta ucigasa „Pentothal” (Penthiobarbital de sodiu, Natrium-Pentobarbital) si care are evident avizul lui, numai cca 12% doresc sa paraseasca aceasta lume!
Cca 70% nu vor reveni niciodata, iar 18% vor opta pentru un ”stand-by”!
„DIGNITAS” si-a gasit in sfarsit in 2004 si un al doilea sediu, un fel de „Punct de Lucru” in Cantonul Argovie, la Reinach!
Dupa ce Politia i-a inchis „Punctul de Lucru” la Stäfa (AMZ), obligand-o sa se „retraga” la Maur, la resedinta lui!
Punct ochit, punct lovit!
Se pare ca acolo „sicriile ambulante” nu prea au deranjat vecinii, asa cum rezulta din declaratiile D-lui Markus Gossweiler, secretarul communal din Maur.
Inainte de anul 2002, cand Dl.Ludwig A. Minelli, Secretarul General al asociatiei si-a propus sa-si gaseasca o alta rezidenta la Scheuren, tot in AMZ, cand incepuse deja sa fie foarte solicitat!
Pe atunci cotizatia era de 17 euro, iar numarul „clientilor potentiali” ajunse-se la peste 2000, fata de 1000 in 2001 si 650 in 2000, majoritatea lor pe atunci, fiind tot germani, britanici, olandezi dar si francezi, italieni, si chiar nord-americani (americani, canadieni)!
Cel mai batran fiind in varsta de 95 de ani! Cel mai tanar neavand decat 20 de ani!
In ultimul timp, din 18 februarie 2008, pentru a reduce formalitatile administrative (in special vizitele si prescriptiile medicale), directorul asociatiei „DIGNITAS” a hotarat ca este mai eficace metoda „sacului de plastic umplut cu helium”!
Nu necesita nici o prescriptie medicala si este si mai ieftin decat Penthiobarbitalul care poate fi gasit in orice farmacie in Elvetia si care costa cca 20 de euro (un flacon de 10-15 g in mod normal, pentru un client „normal”!), „en detail”, iar in „en gros”, utilizat de catre institutii specializate, pretul este in jur de 5 euro!
Dupa cum afirma el, in multe din situatii bolnavul ajunge la sediul „DIGNITAS” in ambulanta, intr-o stare deplorabila!
Trambalarea lui prin spitale, la consultatii medicale ar fi dificila si evident, mult mai costisitoare!
Din cele ce am putut afla, ar fi avut loc deja patru executii cu helium, ceea ce din pacate, mai mult ma face sa ma gandesc la executiile naziste in masa, decat la o moarte cu demnitate!
In sfarsit, de ce boli sufera in general clientii D-lui Ludwig A. Minelli, in unele documente, nu Director-Fondator al „DIGNITAS”, ci „numai” Secretar General?
Din dosarele pe care le-am putut studia a reiesit ca majoritatea sunt cei care intr-adevar sufera de boli grave, cum ar fi scleroza in placi, schizofrenie, epilepsie, diabet, cancer in faza terminala, boala Altzheimer, accidente vasculare cerebrale, dar chiar si bolnavi mintali in stare grava dar cu „discernamant” ?!
Am putut studia dosarul unei asemenea persoane de origine elvetiana care in 2006 a ajuns pana la Tribunalul Federal (juridictia elvetiana suprema!) solicitand dreptul de a putea si el sa beneficieze de o „sinucidere asistata”!
Adresandu-se la 170 de medici psihiatrii pentru a putea avea „cale deschisa” catre „DIGNITAS”, niciunul dintre ei nu l-a ajutat!
In cele din urma, individul a fost nevoit sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului!
In momentul de fata, dosarul lui este in studiu!
Mai mult, Chantal Sébire, „celebra” frantuzoaica suferind de o malformatie faciala in urma unei boli incurabile care dorea sa-si puna capat zilelor la inceputul acestui an, adresandu-se autoritatilor franceze pentru „eutanazie activa”, i s-a refuzat dreptul ei „de a muri in demnitate”!
Atunci si ea s-a adresat Curtii Europene de Justitie, insa intre timp, dupa cum am putut afla de la „DIGNITAS” (unde isi depuse-se dosarul!) ea a reusit sa-si procure Pentobarbital de sodiu, „la negru” (pe piata neagra), cum nici un medic nu a vrut sa-i prescrie si, ulterior s-a sinucis!
Este interesant ca desi Politia Judiciara de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris a efectuat o ancheta minutioasa in acest dosar fara sa fi putut confirma acest „verdict”!
Din contra, Dosarul Chantal Sébire este unul „clasat” astazi in urma decesului ei, dar a fost si va ramane unul „misterios” in arhiva!
Dintre cele zece asociatii elvetiene care asista la siuncidere in mediu spitalicesc sau acasa la domiciliul „clientului”, asa cum rezulta din investigatiile noastre, „DIGNITAS” singurul care „lucreaza” si cu strainii!
Adica accepta sa asiste si straini la sinucidere!
Cca 60% dintre ei sunt de origine germana!
Iar printre cei 204 „executati” de catre „DIGNITAS” in 2006 s-au numarat si cincisprezece francezi!
In 2007, din cele 141 de „victime legitime” ale lui „DIGNITAS” (unele surse indica 138!), numai 6 erau elvetieni, restul au trecut frontiera, „tragandu-si sicriile lor” dupa ei in loc de bagaje, printre care erau si doisprezece fancezi!
Din cercetarile pe care le-am efectuat ulterior reiese ca numarul celor pe care „DIGNITAS” i-a condus pe ultimul lor drum in 2007, este in jur de 312 si nu 141, ceea ce a fost declarat oficial de catre secretarul sau general, Dl. Minelli!
In incheiere, putem mentiona si faptul deloc de „neglijat” ca documentele de arhiva atesta aspectul „superinflationist” al procedurii!
Daca la inceputul anilor 2000, o „calatorie” in lumea celor drepti costa la „DIGNITAS” cca 3500 de euro, anul acesta ea costa 10.000 FCH, adica cca 6150-6200 de euro!
O crestere de aproape 100%!
Dupa unele documente de arhiva si declaratii fiscale, pare ca aceasta crestere este si mai importanta!
In primii ani al mileniului trei „taxa de moarte” perceputa de catre „DIGNITAS”, dispunand de 15 salariati „part-time” si 8 medici, era de 2000FCH (cca 1250 de euro), pentru ca in 2008 aceasta taxa sa fie de 11.000FCH (cca 7000 de euro), cotizatiile trecand si ele la sume cuprinse intre 80FCH (50 de euro) si 500FCH (315 euro)
Iar Directorul si Fondatorul lui, Dl. Ludwig A. Minelli, in urma unui proiect de marketing, in prezent „sondeaza” terenul pentru deschiderea unei filiale in Germania, la Hamburg, avand in vedere ca numarul clientilor germanici este cel mai mare!
Anul trecut, dintre cele 195 de persoane carora „DIGNITAS” a prescris natrium-pentorbital, 120 proveneau din Germania!
COMENTARIUL AUTORULUI
Volumul urias de documente si materiale de arhiva pe care le-am studiat, inclusiv interviurile D-lui Ludwig A. Minelli, respectiv, investigatiile noastre „pe cont propriu” legat de ajutorul acordat „trecerii in nefiinta” de catre asociatia helvetica „DIGNITAS”, au pus in evidenta o serie de incoerente si inexactitati in ceea ce priveste aceasta institutie declarata de de catre „guru”, organizatie „caritativa”, „umanitara”, non-profit!
Este imposibil sa avem o viziune clara, de ansamblu, asupra activitatii „DIGNITAS”, numarul real ai aderentilor si salariatilor sai, precum si asupra cheltuielilor efectuate de asociatie, inclusiv salariile personalului!
In majoritatea cazurilor, sursele indica nu cifre ci „parametrii variabili” ai unei activitati, bizare, controversate, cu o „marja de eroare”, pe care noi am incecat sa le evaluam folosind caracteristicile numerice ale „variabilelor aleatoare” din teoria probabilitatilor!
Cert este ca desi Dl. Minelli respecta legislatia Codului Penal helvetic, in special Articolul 115, respectiv, Articolul 8.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, motiv pentru care el este inatacabil de catre autoritatile judiciare si politienesti cantonale din Zurich, pentru noi, cum pentru majoritatea oamenilor de buna credinta, oamenilor de suflet, respectiv celor care studiaza cu „interes” dosarul lui, el este cel putin un individ dubios, care desfasoara o activitate „caritativa” foarte dubioasa!
Noi suntem convinsi ca politica institutiei „DIGNITAS” converge „in sens tare” (in norma!) in termeni matematici, catre o veritabila „industrie”, infloritoare, din pacate, a mortii!
Si cand afirmam acest lucru, ne referm in primul rand la faptul ca am descoperit ca „DIGNITAS” nu are un cont bancar pe numele ei, ci pe numele lui Ludwig A. Minelli!
Ca acel cont are multe zerouri in euro (aproape 1.000.000 de euro) si el nu este deschis la o banca elvetiana, ci la una germana, la Munchen!
De ce oare?
Se teme cumva Dl. Minelli ca in „patria” conturilor bancare oculte, oare, banii lui sunt prea curati?
Sau, poate, mult prea murdari ca sa fie in siguranta!
Desigur, el se justifica cu cheltuielile sale „uriase”, afirmand in cadrul unui interviu acordat, ca ei vor servi la cumpararea unui „Sediu-Punct de Lucru” in care „DIGNITAS” sa-si poate „executa” in „pace” si „demnitate” pe cei care isi doresc, nu o viata chinuita, ci o „moarte voluntara”, solicitand ca „produs”, ofeta : „sinucidere asista”!
Alt element care ne pune pe ganduri!
Celelalte zece institutii helvetice specializate in „sinucidere asistata”, printre care si „EXIT”, practica preturi mult mai reduse (cca de trei ori mai mici!) si ofera conditii mult mai „decente” pentru „a muri in demnitate”, pentru a nu intra in „conflict” cu legislatia tarilor ai caror cetateni vin sa moara in Elvetia nu-i accepta pe straini!
„DIGNITAS” fiind singura care isi deschide larg portile!
Si chiar îi incita la moarte!
La aceasta provocare, Dl. Minelli atrage atentia asupra faptului ca din motive „umanitare” el nu-si poate refuza serviciile unui cetatean numai pentru faptul ca este strain, sau pentru ca vine dintr-un stat vecin, Germania, Franta, Italia, etc!
Pentru a fi si mai convingator, el editeaza personal si o „brosurica” distribuita gratuit, „Mensch+Recht”, care apare trimestrial in 5800 de exemplare, costul careia fiind de 95.000FCH (cca 60.000 de euro).
El nu se considera mai „vinovat” decat „guvernantii bancilor elvetiene, care nu-si nu-si pun problema daca cetatenii straini care isi deschid conturi bancare la ei, fac acest lucru pentru a scapa sau nu de impozitele pe care trebuie sa le plateasca in tarile lor”!
Ne intrebam daca, oare, asa o fi? Fara nici un interes material?!
Atunci de ce oare, D-na Soraya Wernli, fosta secretara generala a organizatiei „DIGNITAS” a parasit in 2005 institutia atat din motive etice cat si financiare?
Dansa afirma ca ea nu era de acord din punct de vedere etic cu politica promovata de catre institutie, iar Dl. Minelli, facea din „sinuciderea asista” o afacere personala, o imbogatire prin promovarea „industriei” mortii!
Nici in acest caz, autoritatile cantonale nu pot face nimic contra D-lui Minelli!
Pentru ca, Codul Penal helvetic nu face referire nici la originea etnica ai celor care vin in Elvetia sa moara voluntar si nici la tara lor de resedinta!
Mai departe, stim din surse sigure, ca „DIGNITAS” isi incita clientii la moarte!
Din procesele verbale pe care le-am putut vedea, in majoritatea cazurilor „sinuciderea asistata” avea loc in aceasi zi in care „pacientul” trecuse pe la medicul care i-a prescris pethiobarbitalul de sodiu mortal!
Ori, asa cum procedeaza alte institutii specializate in domeniu care se vor „respectate”, printre care si „EXIT”, ele propun candidatului la „moarte voluntara” sa consulte medicul de doua ori la un interval de timp, permitandu-i astfel sa renunte, eventual, la sinucidere!
Din cate stim, Dl. Minelli, considerat de catre unii un adevarat poliglot, un aparator ferm al drepturilor omului, pervers si monstruos de catre altii, printre care si de catre Profesorul François-Xavier Putallaz, a primit la sfarsitul lunii ianuarie 2008 o directiva in acest sens de la Directorul Autoritatii de Supraveghere Medicala din Zurich!
O mare „admiratoare” i-a fost si actrita franceza Maïa Simon!
Nascuta pe noiembrie la 1939 la Marsilia, debuteaza in teatru sub directia lui Maurice Béjart, Jean-Louis Barrault ou Jorge Lavelli, inainte ca la inceputul anilor 60 sa apara intr-un mare de telefilme-seriale printre care: „La Boussardel”, Thiery la Fonde, „Le Commissaire Moulin”, „Habits Noirs”.
In filme de lung metraj a jucat alaturi de Jean Rochefort, Clauide Brasseur, Guy Bedos sub directia lui Yves Robert in comedia „Nous irons tous au paradis” (1977) si alaturi de d’Emmanuelle Béart (mama ei) in filmul "Les témoins", d’André Téchiné.
Pentru piesa „Copenhage” a fost distinsa cu 2 Molières en 1999.
Suferind de cancer generalizat, ea moare „asistata” la varsta de 67 de ani, miercuri dimineata pe 19 septembrie 2007, facand apel, nu la serviciile lui „DIGNITAS” (sic!) ci la cele ale lui „EXIT” ADMD din Zurich, la care aderase din octombrie 2006!
Avem insa si numeroase exemple care confirma ca Dl. Minelli nu a respectat intotdeauna cu strictete directivele primite!
Fara sa dam amanunte (multe din ele fiind considerate secrete profesionale!), un candidat englez avand scleroza in placi, recent, a fost „executat” la mai putin de jumatate de ora de la sosirea lui in „labirintul” in care nu se moare singur, la „DIGNITAS”!
Cu toate ca Dl. Minelli sustine in interviuri ca de la data aderarii si pana la data „sinuciderii asistate”, in principiu se scurg sase luni!
Si la „nevoie” procesul poate dura si 1800 de zile!
Cel putin teoretic!
Si totusi multi au murit intre anii 2005-2006 fara sa fi fost respectat acest „calendar”!
Mai mult, au fost numeroase cazuri in care candidatii nici nu erau la „capat” de drum, asa cum prevede regulamentul „eutanaziei”!
Putem mentiona aici „executia” a doi francezi in februarie 2002, frate si sora, in varsta de 29, respectiv, 32 de ani, amandoi schizofrenici!
In aprilie 2003, „DIGNITAS” asista la sinuciderea „precipitata” a cuplului britanic Jennifer in varsta de 53 de ani si Robert Stockes in varsta de 59!
Desigur, amandoi erau bolnavi!
Dar de epilepsie, respectiv, de diabet!
Deci nici ei nu erau „muribunzi”!
Mai tarziu, in 2004, „DIGNITAS” asista si la „moartea voluntara” a unui tanar declarat „depresiv” de numai 25 de ani, care poate era „recuperabil” si ar fi putut fi „retinut” in lumea celor vii!
Dar dupa declaratiile unui „fidel” colaborator al D-lui Minelli, Ignaz Reutlinger, care a fost alaturi de numerosi sinucigasi voluntari in ultimele lor clipe de viata :„Sinuciderea este un drept al fiecaruia dintre noi si fiecare dintre noi are dreptul sa o comita!
Chiar si persoanele suferind psihic”!
Au fost si accidente! Erori de dozaj!
In august 2004, unui german i-au trebuit nu mai putin de 72 de ore sa poata parasi in chinuri groaznice lumea noastra, a celor vii!
In 2007, somat sa paraseasca un apartament, „Punct de Lucru” in centrul Zurich-ului, „DIGNITAS” a inchiriat un apartament la Stäfa in AMZ!
In cele opt zile care vor urma, ea va asista sase persoane pe ultimul lor drum fara intoarcere!
Nici in acest caz Dl. Minelli nu poate fi tras la raspundere nici de catre politia cantonala nici de catre justitie pentru ca in legislatia helvetica la acest „capitol” este un vid imens, care il protejeaza pe „guru” din plin!
POST SCRIPTUM
In concluzie, chiar daca „DIGNITAS” se considera organizatie „curata” in fata legii, asta nu inseamna neaparat ca Dl. Minelli, nu-si poate reprosa nimic si trebuie sa se simta curat in fata propriei sale constiinte!
El nu face decat sa exploateze cu ferocitate un text de lege care foloseste termeni mult mai generali decat „eutanazia”, si anume, „moartea voluntara” sau „sinucidere asistata”! Ori, trebuie sa atragem atentia in mod deosebit asupra acestori termeni pe care le utilizeaza medicina si jurisdictia tarilor care accepta juridic „moartea voluntara”!
In Tarile de Jos (Benelux), „moartea voluntara” este restrictionata la „eutanazie pasiva” sau „activa”, procedee care desi nu sunt legalizate in celelate tari ale UE, ele incepe sa fie „tolerate” din ce in ce mai mult in toate tarile care se vor democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului!
Prin „eutanazie pasiva”, bolnavului aflat in faza terminala a unei boli incurabile se sisteaza acel ajutor care il mentine in viata!
Prin „eutanazie activa”, considerata o crima de catre lege in multe tari, bolnavului i se administreaza un medicament, pe cale orala sau prin injectie letala care îi pune capat zilelor! (a se vedea si articolul autoprului aparut anterior: „Eutanazia si Moartea”).
Conform unui interviu acordat de catre Profesorul Englert de la Universitatea din Viena, rezulta ca majoritatea celor care fac apel la eutanazie intr-o proportie de 80% sufera de cancer generalizat si numai un procent relativ scazut, intre 10-15%, de boli degenerative!
In peste 90% din cazuri, „eutanazia activa” consta intr-o injectie letala de Pentothal, dar ea poate lua si forma unei „sinucideri asistate”, prin absorbtia pe cale orala de catre pacient a unei doze de Penthiobabital de sodiu!
In principiu, cca 60% au loc la spital si 40% acasa, la domiciliul pacientului!
Benelux si Statul Oregon (SUA, din 1994) sunt si tarile care si-au „liberalizat” complet legislatia privind „moartea in demnitate” sub forma de „eutanazie”!
Spania fara sa fi liberalizat legislatia in acest sens, depenalizeaza totusi chiar si „eutanazia activa”, daca conditiile medico-juridice sunt satisfacute!
Franta si Germania au legiferat „eutanazia pasiva”, dar in unele cazuri exceptionale „tolereaza” si „eutanazia activa”, in sensul ca cei care o provoaca desi sunt inculpati de „omucidere” si compar in fata Tribunalelor, sunt in general achitati la proces!
Din contra, California si Vermont (SUA), ca si Elvetia vor sa „importe” din Elvetia dreptul de a muri in demnitate, sub forma de „sinucidere asistata”!
In concluzie, intocmai aceasta terminologie mult mai generala: „moarte voluntara” sau „siuncidere asistata”, de care in principiu, poate beneficia orice persoana, indiferent de starea de sanatate, indiferent de varsta conduce la abuzuri!
Si care este si la indemana D-lui Ludwig A. Minelli, Directorul asociatiei „DIGNITAS”!
Din investigatiile noastre facute, apreciem ca la fiecare 100.000 de decese, exista cca 500 de abuzuri comise!
__________________________________________________________________________________
(*) Multumesc D-lui Paul Amar, reputat jurnalist francez la « France Télévision » (Fr2, Fr3, Fr5) pentru discutia deosebit de constructiva avuta pe tema acestui subiect in ziua de 28 mai 2008, intre orele 12h30-14h00, la Terminalul 2F (Terminalul F, Aerogra 2) pe Aeroportul CDG-Paris.
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Paris
Atasat de Presa, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
A ajuta o fiinta umana sa se sinucida, contrar „mentalitati” si legislatiei tarilor latine sau anglo-saxone, legislatia helvetica nu considera o infractiune moartea voluntara, "siunciderea asistata" daca actul este „alturist” si fara un mobil „egoist”!
Elvetia, « Confederatio Helvetica» din 1803, o « reuniune » trilingva (germana/schweiz, franceza, italiana/svizzera si mai rar romanche/svizra) a 26 de cantoane in vestul Europei, « patria » neutralitatii militare si politice, sediul a numeroase organizatii stiintifice, politice, economice si militare internationale, a ceasurilor, dar si a bancilor « tixite » cu conturi bancare oculte, este una dintre putinele tari in lume, alaturi de Benelux (Belgia-Olanda-Luxemburg/UE) si Statul Oregon (SUA) care a legalizat dreptul omului « de a muri in demnitate » !
Daca intr-o forma „restransa”, acest drept este utilizat de catre legislatorii tarilor europene sub forma de „eutanazie” (pasiva sau activa), un procedeu complex care necesita reunirea a numeroase criterii juridico-medicale si care are loc intr-un mediu spitalicesc sub control medical, suportat din banii publici, ai asigurarilor de sanatate (a se vedea si articolul autorului aparut anterior: „Crima in numele legii: Eutanasia si Moartea, prezentat la Colocviul International de la Paris „Dreptul da a muri in Demnitate”) cu „o conditio sine qua non”: ca pacientul sa sufere de o boala incurabila, aflata in faza terminala, in legislatia helvetica, eutanazia este „generalizata” prin „sinuciderea asista”, este un procedeu la indemana „oricui”, practicat in general de catre diverse organizatii care „se autodeclara” de tip „non-profit”, mai mult sau mai putin competente pe „ plan paleativ”, si fac beneficii uriase, de multe ori averi inestimabile, „asistand” pe cei care vor sa-si puna capat zilelor, indiferent de starea lor de sanatate, de varsta lor si deseori in locuri nedemne pentru un muribund: spatii locative abandonate in zonele periferice intrate in urbanizare, spatii industriale/comerciale sau depozite in faza de demolare, camere dizgratioase de hotel frecventate de prostituartele cu clientii lor si nu in ultimul rand in masini abandonate in parking-uri „salbatice” (neautorizate) in vecinatatea autorutelor!
PREAMBUL
Concret, un medic specialist, este autorizat sa-si „ajute” pacientul sa moara „in demnitate” preparand lui o otrava, cu conditia ca sa fie el, pacientul, cel care executa „comanda”, adica sa bea singur, cu mainile lui otrava!
In caz contrar, vorbim de o crima! De o omucidere!
O crima premediatata, o infractiune deosebit de grava care poate fi sanctionata penal cu ani grei de detentie sau chiar cu recluziune criminala la perpetuitate (inchisoare pe viata!)
Daca varianta UE/SUA a ”siunciderii asistate” este una restransa, la „eutanasia pasiva” sau „activa”, varianta helvetica a ei este una „generalizata” pe toate planurile care intervin intr-un asemenea procedeu, fara a depasi totusi limitele Codului de Procedura penala!
Dupa cum am mentionat mai sus, „eutanasia pasiva/activa” este practicata sub control medical intr-un cadru juridic, intr-un mediu spitalicesc, ceea ce este supus desigur unor formalitati birocratice care dureaza in timp!
In plus, cel putin teoretic, trebuie respectate o serie de „conditii”, printre care mentionam: discernamant al persoanei, cereri repetate in timp, boala incurabila aflata in faza terminala, suferinta fizica sau psihologica importante si pronostic fatal sau invaliditate definitiva!
In schimb, „sinuciderea asista” este un procedeu mult mai rapid, „practic” si „eficace”, care este organizata de catre diverse organisme „non-profit” in dauna muribundului care umple buzunarele celui care il conduce pe ultimul sau drum!
De-altfel, aceste institutii, pe langa taxele de „sinucidere” pe care le percep si care variaza intre 2150-6150 Euro, au sute, mii de membrii care platesc si o cotizatie de „aderent”, intre 25-50 euro/an, pentru ca momentul venind sa poata muri „mai ieftin”!
Pentru ca taxele nu sunt aceleasi pentru cel care este „membru aderent” al unei asemenea institutii, respectiv, cel pe care „il apuca pofta sa moara asa dintr-o data, de pe o zi pe alta”!
Astfel, iata si explicatia reusitei financiare ale acestor institutii!
Si asta in ciuda faptului ca incepand din 18 decembrie 2005 si Spitalul Universitar din Lausanne (Elvetia franceza) autorizeaza „sinuciderea asistata”!
APROFUNDAREA DOSARULUI
Investigatiile noastre in acest dosar s-au orientat catre doua mari organizatii care au sinistrul obiect de activitate ”siunciderea asistata”, amandoua cu statut de „asociatie lege 1901” (in terminologia juridica franceza), amandoua „caritative” si desigur „non-profit”!
Este vorba de „DIGNITAS”, infintat pe 17 mai 1998 la Forch in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), cu sediul social la Schwerzenbach (carrtier Wiedikon), totalizand astazi peste 6000 de aderenti, avand 55 de nationalitati si, care a „asistat” la sinuciderea a exact 872 de persoane din cele 7368 de cerei depuse la sediu, din care cca 85% straini (anglo-saxoni, francezi, italieni, etc), conform celor declarate recent de catre Directorul si fondatorul organismului, Ludwig A. Minelli, (un fost avocat si jurnalist, acum in varsta de 75 de ani), respectiv „EXIT” (ADMD-Asociatie pentru Dreptul de a Muri in Demnitate cu cele doua sedii elvetiene ale sale, la Geneva si la Zurich), infintat in 1982, membra a unei „miscari” EXIT-Transnational, creat in 1935 in Marea Britanie, fondat de catre zece medici de profesie, avand ca Presedinte pe Dr. Jérôme Sobel (Geneva) si ca Vicepresedinte pe Dr. Jean-Emmanuel Strasser (Geneva), cu 67.500 de aderenti, din care 53.500 la EXIT-Zurich (in Elvetia germanica) si 14.000 la Exit-Geneva (in Elvetia franceza), platind o cotizatie anuala de 40 FCH (cca 25 de Euro)!
Daca in ceea ce priveste „EXIT”-ADMD, toate cercetarile pe care le-am efectuat in legatura cu „siunciderea asistata” de catre ei nu ne-au condus la nereguli, nici in ceea ce priveste modul in care acest procedeu este aplicat, nici relativ la cei care asista la eveniment, nemaivorbind de locul, contextul juridico-medical si de facturile detaliate pe care ne-a pus la dispozitie conducerea (mai mult rezonabile, „cu bun simt”), in ceea ce priveste „DIGNITAS”, am fost socati de catre aspectul sau comercial, de promovarea unei veritabile „industrii” a mortii, precum si de catre „gustul” D-lui Ludwig A. Minelli (care vorbeste fluent cele trei limbi nationale elvetine!) pentru afaceri morbide!
In ciuda rezidentei sale superbe din Mahor (Maur), aflat in AMZ (aria metropolitana a Zurich-ului), un „fruct”, no comment (!) al reusitei sale in „afaceri”, precum si al sediului social imens al „DIGNITAS”-ului de la Schwerzenbach tot in AMZ, ales cu foarte „bun gust”, din considerentele religioase, precum si datorita superstitiilor localnicilor, considerate de el „ manifestari primitive” ale lor, membrii asociatiei pe care o dirijeaza sunt obligati sa „migreze” din loc in loc cu „executiile” lor, ei fiind considerati un „popor migrator”, niste adevarati SDF (Sans Domicile Fixe) ai societatii civile!
Un „rau” dar si un „bun” necesar societatii!
Un „bun” necesar, pentru ca 87% (ultimele rezultate!, in crestere fata de 2007, cand erau 85%) de helvetici considera ca „sinuciderea asistata” este „un lucru bun”!
Un „rau” necesar, pentru ca expulzat de pretutindeni, anul trecut, „DIGNITAS” a fost nevoit ca prin forta majora sa-si instaleze cartierul sau general in localurile unei societati industriale la Schwerzenbach, la cca 115 m de cel mai mare bordel din Elvetia!
Si deja localnicii „s-au saturat” sa vada zilnic, morti adunati de catre serviciile funebre si sa fie tot timpul in colimatorul Politiei si Justitiei din Zurich, fiind obligate se deplaseaza la fata locului pentru constatarea „sinuciderii asistate” de catre „DIGNITAS”!
Contactand pe cei de la Consiliul Local, oamenii desi sustin ca au facut toate cele necesare pentru ca „executiile” lui „DIGNITAS” sa nu aiba loc in urba lor, ei nu ezita sa nu remarce „profesionalismul” celor care asista sinuciderile!
„Efectiv, clinica pune la dispozitia pacientilor toate conditiile necesare unei morti usoare, rapide si nedureroase”.
Care „clinica” deja, ne intrebam noi?
Conform celor declarate de catre responsabilii de la primarie, anul acesta ar fi avut loc acolo 23 de sinucideri asistate!
In realitate, numarul celor „siuncis” de catre „DIGNITAS” , un act la care participa in mod obligatoriu doi membrii pentru confirmarea „mortii voluntare”, anul acesta trebuie sa fie mult mai mare!
Investigatiile noastre aprofundate conduc la o cifra considerabil mai mare!
La 54 de persoane!
Tinand cont de faptul ca „DIGNITAS” (de la demnitate!) conduce din lipsa de demnitate si multi alti „clenti ai mortii” pe ultimul lor drum si prin parking-uri in propriile lor masini, prin parcuri publice, paduri si alte zone dezafectate!
Se pare ca ce mai „fideli” lui „DIGNITAS” ar fi britanicii, dupa nemti!
Numai in 2003, numarul celor care s-au lasat asistati de catre „DIGNITAS” ar fi de 76 de suflete, iar primul asistat a fost tot britanic, Reginald Crew, un barbat in varsta de 74 de ani din Liverpool.
El oferise suma de 5000 de Lire Sterline pentru a fi asistat sa moara in „demnitate” de catre „DIGNITAS”!
Si asta in ciuda faptului ca Dl. Ludwig Minelli ne declara ca dupa consultarea unui medic elvetian de catre „clientul mortii”, care i-a prescris substanta ucigasa „Pentothal” (Penthiobarbital de sodiu, Natrium-Pentobarbital) si care are evident avizul lui, numai cca 12% doresc sa paraseasca aceasta lume!
Cca 70% nu vor reveni niciodata, iar 18% vor opta pentru un ”stand-by”!
„DIGNITAS” si-a gasit in sfarsit in 2004 si un al doilea sediu, un fel de „Punct de Lucru” in Cantonul Argovie, la Reinach!
Dupa ce Politia i-a inchis „Punctul de Lucru” la Stäfa (AMZ), obligand-o sa se „retraga” la Maur, la resedinta lui!
Punct ochit, punct lovit!
Se pare ca acolo „sicriile ambulante” nu prea au deranjat vecinii, asa cum rezulta din declaratiile D-lui Markus Gossweiler, secretarul communal din Maur.
Inainte de anul 2002, cand Dl.Ludwig A. Minelli, Secretarul General al asociatiei si-a propus sa-si gaseasca o alta rezidenta la Scheuren, tot in AMZ, cand incepuse deja sa fie foarte solicitat!
Pe atunci cotizatia era de 17 euro, iar numarul „clientilor potentiali” ajunse-se la peste 2000, fata de 1000 in 2001 si 650 in 2000, majoritatea lor pe atunci, fiind tot germani, britanici, olandezi dar si francezi, italieni, si chiar nord-americani (americani, canadieni)!
Cel mai batran fiind in varsta de 95 de ani! Cel mai tanar neavand decat 20 de ani!
In ultimul timp, din 18 februarie 2008, pentru a reduce formalitatile administrative (in special vizitele si prescriptiile medicale), directorul asociatiei „DIGNITAS” a hotarat ca este mai eficace metoda „sacului de plastic umplut cu helium”!
Nu necesita nici o prescriptie medicala si este si mai ieftin decat Penthiobarbitalul care poate fi gasit in orice farmacie in Elvetia si care costa cca 20 de euro (un flacon de 10-15 g in mod normal, pentru un client „normal”!), „en detail”, iar in „en gros”, utilizat de catre institutii specializate, pretul este in jur de 5 euro!
Dupa cum afirma el, in multe din situatii bolnavul ajunge la sediul „DIGNITAS” in ambulanta, intr-o stare deplorabila!
Trambalarea lui prin spitale, la consultatii medicale ar fi dificila si evident, mult mai costisitoare!
Din cele ce am putut afla, ar fi avut loc deja patru executii cu helium, ceea ce din pacate, mai mult ma face sa ma gandesc la executiile naziste in masa, decat la o moarte cu demnitate!
In sfarsit, de ce boli sufera in general clientii D-lui Ludwig A. Minelli, in unele documente, nu Director-Fondator al „DIGNITAS”, ci „numai” Secretar General?
Din dosarele pe care le-am putut studia a reiesit ca majoritatea sunt cei care intr-adevar sufera de boli grave, cum ar fi scleroza in placi, schizofrenie, epilepsie, diabet, cancer in faza terminala, boala Altzheimer, accidente vasculare cerebrale, dar chiar si bolnavi mintali in stare grava dar cu „discernamant” ?!
Am putut studia dosarul unei asemenea persoane de origine elvetiana care in 2006 a ajuns pana la Tribunalul Federal (juridictia elvetiana suprema!) solicitand dreptul de a putea si el sa beneficieze de o „sinucidere asistata”!
Adresandu-se la 170 de medici psihiatrii pentru a putea avea „cale deschisa” catre „DIGNITAS”, niciunul dintre ei nu l-a ajutat!
In cele din urma, individul a fost nevoit sa se adreseze Curtii Europene a Drepturilor Omului!
In momentul de fata, dosarul lui este in studiu!
Mai mult, Chantal Sébire, „celebra” frantuzoaica suferind de o malformatie faciala in urma unei boli incurabile care dorea sa-si puna capat zilelor la inceputul acestui an, adresandu-se autoritatilor franceze pentru „eutanazie activa”, i s-a refuzat dreptul ei „de a muri in demnitate”!
Atunci si ea s-a adresat Curtii Europene de Justitie, insa intre timp, dupa cum am putut afla de la „DIGNITAS” (unde isi depuse-se dosarul!) ea a reusit sa-si procure Pentobarbital de sodiu, „la negru” (pe piata neagra), cum nici un medic nu a vrut sa-i prescrie si, ulterior s-a sinucis!
Este interesant ca desi Politia Judiciara de pe langa TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) Paris a efectuat o ancheta minutioasa in acest dosar fara sa fi putut confirma acest „verdict”!
Din contra, Dosarul Chantal Sébire este unul „clasat” astazi in urma decesului ei, dar a fost si va ramane unul „misterios” in arhiva!
Dintre cele zece asociatii elvetiene care asista la siuncidere in mediu spitalicesc sau acasa la domiciliul „clientului”, asa cum rezulta din investigatiile noastre, „DIGNITAS” singurul care „lucreaza” si cu strainii!
Adica accepta sa asiste si straini la sinucidere!
Cca 60% dintre ei sunt de origine germana!
Iar printre cei 204 „executati” de catre „DIGNITAS” in 2006 s-au numarat si cincisprezece francezi!
In 2007, din cele 141 de „victime legitime” ale lui „DIGNITAS” (unele surse indica 138!), numai 6 erau elvetieni, restul au trecut frontiera, „tragandu-si sicriile lor” dupa ei in loc de bagaje, printre care erau si doisprezece fancezi!
Din cercetarile pe care le-am efectuat ulterior reiese ca numarul celor pe care „DIGNITAS” i-a condus pe ultimul lor drum in 2007, este in jur de 312 si nu 141, ceea ce a fost declarat oficial de catre secretarul sau general, Dl. Minelli!
In incheiere, putem mentiona si faptul deloc de „neglijat” ca documentele de arhiva atesta aspectul „superinflationist” al procedurii!
Daca la inceputul anilor 2000, o „calatorie” in lumea celor drepti costa la „DIGNITAS” cca 3500 de euro, anul acesta ea costa 10.000 FCH, adica cca 6150-6200 de euro!
O crestere de aproape 100%!
Dupa unele documente de arhiva si declaratii fiscale, pare ca aceasta crestere este si mai importanta!
In primii ani al mileniului trei „taxa de moarte” perceputa de catre „DIGNITAS”, dispunand de 15 salariati „part-time” si 8 medici, era de 2000FCH (cca 1250 de euro), pentru ca in 2008 aceasta taxa sa fie de 11.000FCH (cca 7000 de euro), cotizatiile trecand si ele la sume cuprinse intre 80FCH (50 de euro) si 500FCH (315 euro)
Iar Directorul si Fondatorul lui, Dl. Ludwig A. Minelli, in urma unui proiect de marketing, in prezent „sondeaza” terenul pentru deschiderea unei filiale in Germania, la Hamburg, avand in vedere ca numarul clientilor germanici este cel mai mare!
Anul trecut, dintre cele 195 de persoane carora „DIGNITAS” a prescris natrium-pentorbital, 120 proveneau din Germania!
COMENTARIUL AUTORULUI
Volumul urias de documente si materiale de arhiva pe care le-am studiat, inclusiv interviurile D-lui Ludwig A. Minelli, respectiv, investigatiile noastre „pe cont propriu” legat de ajutorul acordat „trecerii in nefiinta” de catre asociatia helvetica „DIGNITAS”, au pus in evidenta o serie de incoerente si inexactitati in ceea ce priveste aceasta institutie declarata de de catre „guru”, organizatie „caritativa”, „umanitara”, non-profit!
Este imposibil sa avem o viziune clara, de ansamblu, asupra activitatii „DIGNITAS”, numarul real ai aderentilor si salariatilor sai, precum si asupra cheltuielilor efectuate de asociatie, inclusiv salariile personalului!
In majoritatea cazurilor, sursele indica nu cifre ci „parametrii variabili” ai unei activitati, bizare, controversate, cu o „marja de eroare”, pe care noi am incecat sa le evaluam folosind caracteristicile numerice ale „variabilelor aleatoare” din teoria probabilitatilor!
Cert este ca desi Dl. Minelli respecta legislatia Codului Penal helvetic, in special Articolul 115, respectiv, Articolul 8.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, motiv pentru care el este inatacabil de catre autoritatile judiciare si politienesti cantonale din Zurich, pentru noi, cum pentru majoritatea oamenilor de buna credinta, oamenilor de suflet, respectiv celor care studiaza cu „interes” dosarul lui, el este cel putin un individ dubios, care desfasoara o activitate „caritativa” foarte dubioasa!
Noi suntem convinsi ca politica institutiei „DIGNITAS” converge „in sens tare” (in norma!) in termeni matematici, catre o veritabila „industrie”, infloritoare, din pacate, a mortii!
Si cand afirmam acest lucru, ne referm in primul rand la faptul ca am descoperit ca „DIGNITAS” nu are un cont bancar pe numele ei, ci pe numele lui Ludwig A. Minelli!
Ca acel cont are multe zerouri in euro (aproape 1.000.000 de euro) si el nu este deschis la o banca elvetiana, ci la una germana, la Munchen!
De ce oare?
Se teme cumva Dl. Minelli ca in „patria” conturilor bancare oculte, oare, banii lui sunt prea curati?
Sau, poate, mult prea murdari ca sa fie in siguranta!
Desigur, el se justifica cu cheltuielile sale „uriase”, afirmand in cadrul unui interviu acordat, ca ei vor servi la cumpararea unui „Sediu-Punct de Lucru” in care „DIGNITAS” sa-si poate „executa” in „pace” si „demnitate” pe cei care isi doresc, nu o viata chinuita, ci o „moarte voluntara”, solicitand ca „produs”, ofeta : „sinucidere asista”!
Alt element care ne pune pe ganduri!
Celelalte zece institutii helvetice specializate in „sinucidere asistata”, printre care si „EXIT”, practica preturi mult mai reduse (cca de trei ori mai mici!) si ofera conditii mult mai „decente” pentru „a muri in demnitate”, pentru a nu intra in „conflict” cu legislatia tarilor ai caror cetateni vin sa moara in Elvetia nu-i accepta pe straini!
„DIGNITAS” fiind singura care isi deschide larg portile!
Si chiar îi incita la moarte!
La aceasta provocare, Dl. Minelli atrage atentia asupra faptului ca din motive „umanitare” el nu-si poate refuza serviciile unui cetatean numai pentru faptul ca este strain, sau pentru ca vine dintr-un stat vecin, Germania, Franta, Italia, etc!
Pentru a fi si mai convingator, el editeaza personal si o „brosurica” distribuita gratuit, „Mensch+Recht”, care apare trimestrial in 5800 de exemplare, costul careia fiind de 95.000FCH (cca 60.000 de euro).
El nu se considera mai „vinovat” decat „guvernantii bancilor elvetiene, care nu-si nu-si pun problema daca cetatenii straini care isi deschid conturi bancare la ei, fac acest lucru pentru a scapa sau nu de impozitele pe care trebuie sa le plateasca in tarile lor”!
Ne intrebam daca, oare, asa o fi? Fara nici un interes material?!
Atunci de ce oare, D-na Soraya Wernli, fosta secretara generala a organizatiei „DIGNITAS” a parasit in 2005 institutia atat din motive etice cat si financiare?
Dansa afirma ca ea nu era de acord din punct de vedere etic cu politica promovata de catre institutie, iar Dl. Minelli, facea din „sinuciderea asista” o afacere personala, o imbogatire prin promovarea „industriei” mortii!
Nici in acest caz, autoritatile cantonale nu pot face nimic contra D-lui Minelli!
Pentru ca, Codul Penal helvetic nu face referire nici la originea etnica ai celor care vin in Elvetia sa moara voluntar si nici la tara lor de resedinta!
Mai departe, stim din surse sigure, ca „DIGNITAS” isi incita clientii la moarte!
Din procesele verbale pe care le-am putut vedea, in majoritatea cazurilor „sinuciderea asistata” avea loc in aceasi zi in care „pacientul” trecuse pe la medicul care i-a prescris pethiobarbitalul de sodiu mortal!
Ori, asa cum procedeaza alte institutii specializate in domeniu care se vor „respectate”, printre care si „EXIT”, ele propun candidatului la „moarte voluntara” sa consulte medicul de doua ori la un interval de timp, permitandu-i astfel sa renunte, eventual, la sinucidere!
Din cate stim, Dl. Minelli, considerat de catre unii un adevarat poliglot, un aparator ferm al drepturilor omului, pervers si monstruos de catre altii, printre care si de catre Profesorul François-Xavier Putallaz, a primit la sfarsitul lunii ianuarie 2008 o directiva in acest sens de la Directorul Autoritatii de Supraveghere Medicala din Zurich!
O mare „admiratoare” i-a fost si actrita franceza Maïa Simon!
Nascuta pe noiembrie la 1939 la Marsilia, debuteaza in teatru sub directia lui Maurice Béjart, Jean-Louis Barrault ou Jorge Lavelli, inainte ca la inceputul anilor 60 sa apara intr-un mare de telefilme-seriale printre care: „La Boussardel”, Thiery la Fonde, „Le Commissaire Moulin”, „Habits Noirs”.
In filme de lung metraj a jucat alaturi de Jean Rochefort, Clauide Brasseur, Guy Bedos sub directia lui Yves Robert in comedia „Nous irons tous au paradis” (1977) si alaturi de d’Emmanuelle Béart (mama ei) in filmul "Les témoins", d’André Téchiné.
Pentru piesa „Copenhage” a fost distinsa cu 2 Molières en 1999.
Suferind de cancer generalizat, ea moare „asistata” la varsta de 67 de ani, miercuri dimineata pe 19 septembrie 2007, facand apel, nu la serviciile lui „DIGNITAS” (sic!) ci la cele ale lui „EXIT” ADMD din Zurich, la care aderase din octombrie 2006!
Avem insa si numeroase exemple care confirma ca Dl. Minelli nu a respectat intotdeauna cu strictete directivele primite!
Fara sa dam amanunte (multe din ele fiind considerate secrete profesionale!), un candidat englez avand scleroza in placi, recent, a fost „executat” la mai putin de jumatate de ora de la sosirea lui in „labirintul” in care nu se moare singur, la „DIGNITAS”!
Cu toate ca Dl. Minelli sustine in interviuri ca de la data aderarii si pana la data „sinuciderii asistate”, in principiu se scurg sase luni!
Si la „nevoie” procesul poate dura si 1800 de zile!
Cel putin teoretic!
Si totusi multi au murit intre anii 2005-2006 fara sa fi fost respectat acest „calendar”!
Mai mult, au fost numeroase cazuri in care candidatii nici nu erau la „capat” de drum, asa cum prevede regulamentul „eutanaziei”!
Putem mentiona aici „executia” a doi francezi in februarie 2002, frate si sora, in varsta de 29, respectiv, 32 de ani, amandoi schizofrenici!
In aprilie 2003, „DIGNITAS” asista la sinuciderea „precipitata” a cuplului britanic Jennifer in varsta de 53 de ani si Robert Stockes in varsta de 59!
Desigur, amandoi erau bolnavi!
Dar de epilepsie, respectiv, de diabet!
Deci nici ei nu erau „muribunzi”!
Mai tarziu, in 2004, „DIGNITAS” asista si la „moartea voluntara” a unui tanar declarat „depresiv” de numai 25 de ani, care poate era „recuperabil” si ar fi putut fi „retinut” in lumea celor vii!
Dar dupa declaratiile unui „fidel” colaborator al D-lui Minelli, Ignaz Reutlinger, care a fost alaturi de numerosi sinucigasi voluntari in ultimele lor clipe de viata :„Sinuciderea este un drept al fiecaruia dintre noi si fiecare dintre noi are dreptul sa o comita!
Chiar si persoanele suferind psihic”!
Au fost si accidente! Erori de dozaj!
In august 2004, unui german i-au trebuit nu mai putin de 72 de ore sa poata parasi in chinuri groaznice lumea noastra, a celor vii!
In 2007, somat sa paraseasca un apartament, „Punct de Lucru” in centrul Zurich-ului, „DIGNITAS” a inchiriat un apartament la Stäfa in AMZ!
In cele opt zile care vor urma, ea va asista sase persoane pe ultimul lor drum fara intoarcere!
Nici in acest caz Dl. Minelli nu poate fi tras la raspundere nici de catre politia cantonala nici de catre justitie pentru ca in legislatia helvetica la acest „capitol” este un vid imens, care il protejeaza pe „guru” din plin!
POST SCRIPTUM
In concluzie, chiar daca „DIGNITAS” se considera organizatie „curata” in fata legii, asta nu inseamna neaparat ca Dl. Minelli, nu-si poate reprosa nimic si trebuie sa se simta curat in fata propriei sale constiinte!
El nu face decat sa exploateze cu ferocitate un text de lege care foloseste termeni mult mai generali decat „eutanazia”, si anume, „moartea voluntara” sau „sinucidere asistata”! Ori, trebuie sa atragem atentia in mod deosebit asupra acestori termeni pe care le utilizeaza medicina si jurisdictia tarilor care accepta juridic „moartea voluntara”!
In Tarile de Jos (Benelux), „moartea voluntara” este restrictionata la „eutanazie pasiva” sau „activa”, procedee care desi nu sunt legalizate in celelate tari ale UE, ele incepe sa fie „tolerate” din ce in ce mai mult in toate tarile care se vor democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului!
Prin „eutanazie pasiva”, bolnavului aflat in faza terminala a unei boli incurabile se sisteaza acel ajutor care il mentine in viata!
Prin „eutanazie activa”, considerata o crima de catre lege in multe tari, bolnavului i se administreaza un medicament, pe cale orala sau prin injectie letala care îi pune capat zilelor! (a se vedea si articolul autoprului aparut anterior: „Eutanazia si Moartea”).
Conform unui interviu acordat de catre Profesorul Englert de la Universitatea din Viena, rezulta ca majoritatea celor care fac apel la eutanazie intr-o proportie de 80% sufera de cancer generalizat si numai un procent relativ scazut, intre 10-15%, de boli degenerative!
In peste 90% din cazuri, „eutanazia activa” consta intr-o injectie letala de Pentothal, dar ea poate lua si forma unei „sinucideri asistate”, prin absorbtia pe cale orala de catre pacient a unei doze de Penthiobabital de sodiu!
In principiu, cca 60% au loc la spital si 40% acasa, la domiciliul pacientului!
Benelux si Statul Oregon (SUA, din 1994) sunt si tarile care si-au „liberalizat” complet legislatia privind „moartea in demnitate” sub forma de „eutanazie”!
Spania fara sa fi liberalizat legislatia in acest sens, depenalizeaza totusi chiar si „eutanazia activa”, daca conditiile medico-juridice sunt satisfacute!
Franta si Germania au legiferat „eutanazia pasiva”, dar in unele cazuri exceptionale „tolereaza” si „eutanazia activa”, in sensul ca cei care o provoaca desi sunt inculpati de „omucidere” si compar in fata Tribunalelor, sunt in general achitati la proces!
Din contra, California si Vermont (SUA), ca si Elvetia vor sa „importe” din Elvetia dreptul de a muri in demnitate, sub forma de „sinucidere asistata”!
In concluzie, intocmai aceasta terminologie mult mai generala: „moarte voluntara” sau „siuncidere asistata”, de care in principiu, poate beneficia orice persoana, indiferent de starea de sanatate, indiferent de varsta conduce la abuzuri!
Si care este si la indemana D-lui Ludwig A. Minelli, Directorul asociatiei „DIGNITAS”!
Din investigatiile noastre facute, apreciem ca la fiecare 100.000 de decese, exista cca 500 de abuzuri comise!
__________________________________________________________________________________
(*) Multumesc D-lui Paul Amar, reputat jurnalist francez la « France Télévision » (Fr2, Fr3, Fr5) pentru discutia deosebit de constructiva avuta pe tema acestui subiect in ziua de 28 mai 2008, intre orele 12h30-14h00, la Terminalul 2F (Terminalul F, Aerogra 2) pe Aeroportul CDG-Paris.
Trimis de ThomasCsinta la 12 Noiembrie 2008, ora 18:57
“Evadare” in infern! !
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatii Criminale
Atasat de Presa, Paris
Grupul de Presa al Politiei Capitalei si Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO)
In memoriam Erick CROUZET (*)
1998 - 2008
In ciuda unor masuri de precautie care au fost adoptate inca de la inceputul acestui secol in centrele franceze private de liberetate (inchisori, centere de retentie-detentie, centre de arest preventiv, centre de reeducare, inclusiv cele pentru prevenirea delincventei juvenile, etc), numarul celor care isi pun capat zilelor in aceste institutii ramane impresionant de mare !
Conform unor investigatii pe care le-am efectuat in acest dosar se pare ca spectrul grafului triunghiular orientat, construit cu cele trei noduri, Legislatorul si Administratia Penitenciara, pe de o parte si factorii de decizie ai Societatii Civile pe de alta parte, este o multime vida !
Cu alte cuvinte, stabilitatea lui este serios compromisa, datorita unor carente si disfunctii la nivelul
intregului sistem si ai canalelor sale de comunicare!
PREAMBUL
Conform unor documente pe care le-am putut studia, accesibile mai mult sau mai putin marelui public, reiese ca numarul de sinucideri in centrele franceze private de libertate era intr-o « usoara » scadere, cca 23% intr-un an !
Astfel, raportandu-ne la ultimii ani, daca numarul celor care s-au sinucis in inchisori era de 120 (adulti si minori, din care 114 in detentie in urma unei condamnari ramase definitive, respectiv arest preventiv si 6 in semi-libertate sau libertate condtionata) in 2003, numarul lor a scazut la 115 (109 in centre private de libertate si 6 in afara acestor centre) in 2004, pentru ca prin iunie 2005 numarul lor sa fie « numai » 53 (49 in centre private de libertate si 4 in exterior) !
Din pacate insa, chiar si cu aceste rate de 209 de sinucideri la 100.000 de locuitori al mediului carceral in 2004, respectiv 193 in 2003, Franta, una dintre marile puteri economice si politice, respectiv una dintre marile democratii in lume, ramane tara in care rata sinuciderii in randul populatiei penale este cea mai ridicata !
Si acest fenomen social, in principiu, este de cca 6,4 - 6,5 ori mai mare in randul celor privati de liberate, decat in randul populatiei generale !
Intr-un raport datat din 4 iulie 2005, Patrice Molle pe atunci Directorul AP (Administratiei Penitenciare), desi recunostea ca Franta era una dintre tarile cu cea mai mare rata de siuncideri in randul populatiei penale, nu se putea abtine sa nu mentioneze in acel document rezultatele pozitive pe care le-a obtinut in reducerea « semnificativa » a acestei rate, utilizand metode « proprii » care favorizau prevenirea lor !
Initiata in 1967, PPSMC (Programul de Prevenire al Suicidului in Mediul Carceral) a « suferit » o serie de modificari de-a lungul timpului, mai mult sau mai putin coerente, mai mult sau mai putin eficace, care astazi dupa 40 de ani de existenta a devenit un adevarat dezastru !
Pentru ca anul acesta, pana azi, momentul in care redactam acest articol, exact 93 de persoane si-au pus capat zilelor in mediul carceral francez (94 in 2006, 96 in 2007), iar anual numarul minorilor este in permanenta crestere !
In plus, conform documentelor OIP (Observatorul International al Inchisorilor), cifrele indica si o crestere de proportii : 27% fata de octombrie 2007!
Ca atat mai mult cu cat in decembrie 2003, Profesorul Jean-Louis Terra, Seful Serviciului de Psihiatrie al Centrului Spitalicesc « Le Vinatier » de la Bron (Lyon) in raportul sau de 235 de pagini adresat Ministrului de Justitie elabora o « reforma » capabila sa reduca in cinci ani (pana in decembrie 2008 !) rata sinuciderii in mediul carceral cu cel putin 20% !
Materialul a fost solicitat pe de o parte de catre Dominique Perben, pe atunci Ministrul Justitiei, iar pe de alta parte de catre Jean-François Mattei, Ministrul Sanatatii si al Familiei, care alertati la randul lor de catre AP, faceau cunoscut intr-o scrisoare confidentiala lui Jean-Louis Terra ca numarul de sinucideri in randul populatiei penale in ultimii 20 de ani creste constant de maniera regulata, trecand de la 39 in 1980 la peste 100 (intre 100-140) anual, astfel incat rata de siuncideri a trecut de la 10 in 1980, la 24 in 1999, respectiv la 21,6 in 2001 pentru fiecare 10.000 de detinuti.
Mai exact, in principiu, in cursul anilor’80 rata de sinucideri pentru 100.000 de persoane al populatiei carcerale trecuse de la 101 la 135, apoi de la 125 la 239 in anii’ 90, ajungand la 252 in 1996, pentru ca intre anii 2000-2006 sa oscleze intre 193-244.
Din acest motiv, inca din 1996 are loc crearea unei misiuni interdisciplinare avand ca scop prevenirea actului de suicid in mediul carceral, in urma careia in 1997 un program experimental este lansat, testat ulterior in 11 centre penitenciare, conform circularei din 29 mai 1998, completata cu cea din 6 aprilie 2002.
Studiile aprofundate pe care le-am efectuat legate de acest fenomen ne permit sa atragem atentia asupra faptului ca inca inainte de elaborarea raportului Profesorului J.-L. Terra, existau deja o serie de metode preventive eficace utilizate cu succes in tarile UE sau in tarile nord-americane cum ar fi : controlul detinutului de 4-8 ori/ora sau supravegherea lui de catre ceilalti detinuti cu care era incarcerat in celule duble, triple, cuadruple (Belgia, Canada, Spania), supraveghere video permanenta (Canada-Quebec), control medical periodic, respectiv, utilizarea lenjeriei de corp si de pat de unica folosinta (Italia), contact permanent intre detinutii « fragili » psihic si responsabilul programului de prevenire al sinuciderilor in mediul carceral (SUA), adaptarea mobilierului si retragerea din celula a tuturor obiectelor care ar putea fi utilizate in cazul sinuciderilor (Olanda), control sistematic (arbitrar !) ai detinutilor predispusi la siuncideri de catre personalul serviciului psiho-social al inchisorii (Austria), favorizarea contactelor cu membri familiei din exterior (Italia, Olanda, Spania- unde in cazul decesului detinutului centrul penitenciar este obligat sa plateasca familiei acestuia o despagubire sub forma de indemnizatie, cuprinsa intre 30.000-70.000 de euro !)
Credem ca merita sa semnalam si faptul ca in SUA, tara cu o democratie foarte avansata dar si o ridicata rata a « inflatiei » carcerale (peste 2.000.000 de detinuti), sinuciderile in inchisorile federale (cu regim de detentie sever) nu depasesc pe cele ale populatiei generale (din exterior), adica in jur de 12-13% la 100.000 de locuitori !
O rata care este aproximativ cu 18-20% mai scazuta decat cea din mediul carceral francez si 13-15% mai scazuta decat cea in randul populatiei generale.
APROFUNDAREA DOSARULUI
Pentru a crea o imagine mai clara despre fenomenul de suicid cu care se confrunta populatia penala in centrele franceze de detentie (penitenciare) precum si evolutia lui in timp, ne permitem sa facem apel la o serie de statistici care reprezinta rodul unei munci laborioase pornind de la documente aflate in arhivele AP, respectiv, ale Ministerului de Justitie, pe de o parte si confruntarea lor cu realitatea de pe « teren », respectiv, reactualizarea lor, pe de alta parte.
In numeroase situatii am reusit sa intram in contact chiar cu detinuti « candidati » la suicid sau cei care au esuat in demersul lor in ciuda unor repetate tentative.
Revenind la statisticile prezentate anterior remarcam ca in 2002 numarul de siuncideri in centrele franceze de detentie era de 122 si 104 in 2001 !
Este practic perioada in care s-a inregistrat o « usoara » crestere a lor, fata de anii urmatori, 2003-2005, in care asistam la o descrestere a fenomenului asa cum am mai mentionat!
Asta in conditiile in care numarul sinuciderilor era de 39 in 1980 si 59 in 1990!
Un numar mai ridicat, 136 de sinucideri a fost inregistrat in 1996 !
Acest numar este raportat la populatia penala medie care a crescut cu 11% in 2002 fata de 2001, adica, trecand de la 48.318, la 53.510.
Astfel, rata de siuncideri era de 21,5% in 2001, fata de 22,8% in 2002.
In schimb, pentru 67.308 de detinuti incarcerati in 2001, numarul de 104 de siuncideri ne conduce la o rata de 1,54, fata de 81.533 in 2002, cu o rata de 1,49 pentru fiecare o mie de persoane a populatiei penale.
Ceea ce in fond este o descrestere « sensibila », tanand cont si de faptul ca populatia penala a crescut cu 33,7% la 1 ianuarie 2001 fata de 37,6% la 1 ianuarie 2003 !
Studiul nostru efectuat in legatura cu decesul celor 226 de detinuti intre 2001-2002 ne conduce la concluzia ca: 23,9% dintre ei au decedat intre orele 05h00 si orele 07h00, iar 22% intre orele 15h00 si 17h00, in timpul plimbarilor cotidiene (« recreatiei »), majoritatea deceselor avand loc la inceputul saptamanii, cele mai putine fiind inregistrate duminica.
Lunile cu cele mai mari rate de siuncideri fiind august-septembrie, iar locul preferat de detinuti este celula (in peste 80% din cazuri).
In cca 52% din cazuri detinutii erau incarcerati singuri in celula, iar in 48% erau incarcerati cu un alt detinut !
In acest ultim caz, cu rare exceptii (0,9%) sinuciderile au fost comise in absenta co-detinutului, fie in timpul plimbarilor zilnice, fie in timpul somnului !
O rata de 11% de siuncideri a fost inregistrata in QD (Cartier Disciplinar), adica 24 !
Aceasta rata este intr-o « usoara » scadere fata de 1998-1999 cand 40 de detinuti s-au sinucis adica 16,6% din totalul celor incarcerati in QD, rezervat celor care au comis abateri disciplinare grave si foarte grave in mediul carceral dar si prevenitilor, izolati de restul detinutilor, deja condamnati.
Avand in vedere ca sunt in acheta judiciara, in asteptarea procesului si a sentintei, prevenitii, se afla in general sub o presiune psihologica de exceptie ceea ce deseori۟ are ca efect siunciderea !
Dintre cei 24 de detinuti care s-au sinucis in QD, 7 erau preveniti!
In peste 92% din cazuri mijlocul utilizat de catre detinuti pentru sinucidere este spanzuratoarea !
Intoxicatia cu medicamente a scazut substantial dupa 1998-1999 la cca 3,5% de la 7,1%.
Dintre cei 226 de detinuti care s-au sinucis in perioada 2001-2002, 197 era barbati si numai 9 erau femei.
Insa rata sinuciderii in randul femeilor era sensibil mai mare : 26,2% ! (fata de 23,9% in randul barbatilor).
Ceea ce este de trei ori mai mare fata de numarul de sinucideri in randul populatiei generale : 8,8 pentru fiecare 10.000 de femei (dar 27,1 in randul barbatilor).
Pentru o populatie penala de 48.594 de persoane, rata de siuncideri era de 23,3 pentru fiecare 10.000 ceea ce este o « usoara » crestere fata de anii precedenti.
Dintre ei, 81% erau francezi si restul straini (19%), iar cele mai multe sinucideri, 71 au fost consemnate in transele de varsta 21-30 de ani si 66 in 31-40 de ani, fata de 12 pana la 21 de ani si 10 peste 60 de ani !
In transa de varsta 40-50 de ani am putut identifica 49 de decedati, fata de numai 18 in cea de 50-60 de ani.
Studiile efectuate ne arata si faptul ca varsta medie ai celor care s-au sinucis (36,3 ani) era reprezentativa varstei medii a populatiei carcerale (34,2 ani).
In plus, din cei 226 de decedati, 107 erau preveniti (aflati in ancheta, in asteptarea sentintei de judecata), adica 47,3% si 119 condamnati (definitiv), adica, 52,7%, ceea ce arata un fel de « echilibru » in comiterea acestui act in sanul populatiei penale.
In ceea ce priveste procedura juridica, 61,3% dintre ei erau in « Corectional » (pedepse relativ mici, completul de judecata fiind compus din trei magistrati) si restul de 38,7% in « Criminal » (pedepse lungi de inchisoare, inclusiv inchisoare pe viata, completul de judecata fiind compus din 12 membri : trei magistrati si 9 jurati alesi la intamplare de pe listele electorale), ceea ce este oarecum surprinzator !
Cu toate ca in randul prevenitilor numarul de sinucideri ai celor aflati in procedura criminala (42,2) pentru fiecare 10.000 de persoane (ai celor aflati in procedura corectionala 19,9), era considerabil mai mare decat in randul celor condamnati (18,3).
Rata cea mai mare de sinucidere 45,7 pentru fiecare 10.000 de persoane este inregistrata in cazul pedepselor lungi (peste 20 de ani), care depaseste de doua ori cele pana la 6 luni (21,4) si de doua ori si jumatate cele ale ansamblului celor condamnati (18,3)
Din investigatiile facute reiese si faptul ca rata cea mai mare de siuncidere in cadrul procedurii criminale este in randul celor condamnati pentru crima de sange (omor prin imprudenta, asasinat, paricid, infanticid) pentru ca ea este de 77,2 pentru fiecare 10.000 de persoane ai populatiei penale, (cu atat mai mult cu cat ei nu reprezinta decat 23% dintre cei care s-au sinucis si nereprezentand decat 10% din populatia carcerala), fata de cei condamnati pentru viol asupra adultului 46,1 si viol asupra minorului 23,9 sau agresiune cu violenta cu circumstante agravante 52,2 si jaf armat 26,4 !
Printre factorii principali de risc la cei care se sinucid putem mentiona : ruptura relatiei de cuplu (peste 11% dintre cei incarcerati sunt « abandonati » de catre sot/sotie in prima luna de detentie), departarea fata de resedinta cuplului/familiei (ceea ce reduce considerabil vizitele celor apropiati), izolarea detinutului in QD, QHS (Cartier de Inalta Securitate) sau QI (Cartier de Izolare) in care au loc cca 10-17% din totalul sinuciderilor, « socul carceral » (9% dintre sinucideri sunt comise in prima saptamana, 17% in prima luna si 34% in primele trei luni de incarcerare), condamnarea (12,6% de detinuti se sinucid in prima luna de la condamnarea lor, 50% in primul an, in special in cazul unei condamnari neasteptate cum ar fi inchisoarea pe viata), transferul/transferurile repetate dintr-un centru de detentie in altul (« dezradacinarea », in special ai celor care executa pedepse lungi de inchisoare ridica o serioasa problema), refuzul repetat al unei eliberari conditionate/semi-libertati sub control judiciar, liberarea (27% dintre sinucigasi, in special cei care au executat pedepse foarte lungi private de libertate, fara familie, fara ajutor, in exterior se simt « ai nimanui »).
Este interesant de remarcat si faptul ca printre cei 226 de detinuti care s-au sinucis intre 2001-2002 in centrele franceze private de libertate, 59 erau « identificati » de catre serviciile abilitate ale AP ca « sinucigasi », 68 « fragili » (55 fragili, agresivi, depresivi, dar fara a fi sinucigasi, 13 fragili, agresivi, depresivi, cu tendinta de automutilare), iar 95 au fost «considerati» de catre aceleasi servicii abilitate ale AP ca persoane « fara probleme psihice» !
In 34% din cazuri s-au luat masuri de supraveghere « speciala », in 12% impartirea celulei cu un alt detinut « sanatos » psihic, in 15,3% tratament psihiatric sistematic si in 3,4% izolarea lui totala !
In celelate cazuri au fost luate simultan cel putin doua masuri.
In sfarsit, daca printre femeile incarcerate, 55% au comis cel putin o tentativa de siuncidere, in randul barbatilor numai jumatate (27%) au recurs la acest act !
Frecventa consemnata ar fi in medie de cca 3 tentative de sinucidere/detinut.
In general, peste jumatate (51,9%) dintre cei care urmeaza a fi incarcerati se gandesc la o tentativa de sinucidere, fata de numai 10% in randul populatiei generale.
Numarul automutilarilor a trecut in ultimii ani de la 793 in 2002 la 983 in 2004, ajungand la 1021 in 2007.
Si greva foamei a inregistrat in ultimul timp o crestere de 25%!
In ceea ce priveste tentativele de sinucidere (TS) au fost in medie in crestere cu 10%, intre anii 2003 (786) - 2004 (757) in raport cu perioada 2001 (704) – 2002 (709).
Intre anii 2006-2007 numarul lor a depasit 1000.
In ceea ce priveste sinuciderile in centrele franceze private de libertate in prezent, o noua dezbatere publica a fost lansata in cursul lunii trecute de catre serviciile abilitate ale AP si Rachida Dati, Ministrul Justitiei, in urma sinuciderii lui L. Nabil, un minor de 16 ani de origine franco-algeriana, luni, pe 6 octombrie, in jurul orelor 21h30, in QP-ul (Cartier Penitenciar) de la Metz-Queuleu (Moselle).
Arestat cu patru zile in urma, el este imediat incarcerat, dupa ce a fost condamnat la sase luni de inchisoare pentru trafic de stupefiante si conducere fara permis pe 17 septembrie.
O « reuniune de rugaciune » a fost organizata dupa masa la Behren-lès-Forbach (Moselle), Nabil urmand sa fie inmormantat ulterior la Tlemcen (nord-vestul Algeriei).
Aceasta dezbatere a inceput sa ia proportii alarmante atunci cand un alt minor de aceasi varsta, P. Nordine, a comis o tentativa de sinucidere in noaptea de 8 catre 9 octombrie la numai doua zile de la transferul lui de la Metz-Queuleu la Centrul Penitenciar l'Elsau din Strasbourg (Bas-Rhin).
Internat in stare critica la CHU Strasbourg-Hautepierre (Spital Universitar de Urgenta), dupa o coma profunda, adolescentul a decedat !
Merita sa semnalam ca miercuri L. Nabil a incercat sa comita o tentativa de siuncidere, taiandu-si venele, dar descoperit in timp util de catre supraveghetori, a fost salvat.
Insa, in jurul orelor 14h00, joi, 9 octobrie, el a fost descoperit, spanzurat cu un cearceaf in cartierul minorilor.
Vineri, inca starea lui era considerata « crtica » de catre personalul medical in grija caruia se afla la spital.
El a fost incarcerat in decembrie 2006 pentru o serie de infractiuni (furt cu violenta, trafic de stupefiante, etc).
Liberabil pe 13 februarie 2010, el urma sa fie rejudecat in doua dosare penale « grele » de catre Curtea de Apel de la Metz iar in cursul anului (2008) a facut obiectul mai multor transferuri pentru « dificultati disciplinare » !
In cursul lunii martie 2008 el a mai fost incarcerat la Strasbourg, ia din declaratiile lui Jacques Louvel, reiese ca el a fost « corect incadrat » in aceasta institutie, cu toate ca esuase deja inca in doua sau trei tentative de sinucidere iar in noaptea de sambata catre duminica ar fi incercat deja sa se spanzure, conform celor sustinute de catre Nicolas Lickteig, secretarul regional adjunct al UGSP-CGT (Sindicatul CGT-Penitenciar).
Ancheta administrativa in aceste dosare, dupa audierea timp de trei ore, seara pe 9 octombrie a patru magistrati, printre care si Procurorul Republicii de la Sarreguemines, Jacques Louvel, precum si substitutul de procuror Olivier Glady care a ordonat executarea pedepselor, patru functionari de la AP si un medic, la Curtea de Apel de la Metz, nu a relevat nimic in neregula in ceea ce priveste procedura de incarcerare a lui L. Nabil, si nici in legatura cu transferul fostului sau coleg de celula P. Nordine de la Metz-Queuleu la Strasbourg, conform celor declarate de catre André Ride, Inspector General la IGSJ (Inspectia Generala ale Serviciilor Judiciare)
Nabil si Nordine, sunt din pacate « urmasii tristi» ai lui Julien in primele 10 luni ale anului, care si el la randul lui s-a siuncis ceva mai devreme la EPM Meyzieu, in februarie 2008 !
In 2007, din investigatiile pe care le-am facut ar reiesi ca dintre cei 780 de minori incarcerati, 72 au comis tentative de sinucidere, incercand sa-si puna capat zilelor !
Adica, aproape 10 tentative la fiecare 100 de detinuti, fata de 0,25 de minori aflati in libertate !
Daca in randul tineretului (in special al minorilor!) riscul de sinucidere este de cca 40 de ori mai mare ca in randul celor incarcerati, este numai pentru ca inchisoarea nu ofera alte perspective decat « moartea sociala, fizica si biologica » (Kamel, Centrul Penitenciar Aiton, 1998)
Cu toate acestea, din informatiile pe care le detinem in legatura cu aceasta ancheta, Rachida Dati, considera ca magistratii au gresit in legatura cu modul de incarcerare ai celor doi minori si luarea unor sanctiuni contra lor nu este exclusa !
Dorind sa reformeze ordonanta din 1945 in ceea ce priveste justitia referitoare la minori, ea a insarcinat mai multe comisii specializate sa reflecteze asupra acestui subiect.
Reforma incearca sa materializeze o promisiune din timpul campaniei prezidentiale a lui Sarko (Niclas Sarkozy) in 2007 privind tratamentul juridic al minorilor, instaurand o varsta « minima » a « raspunderii penale », incepand de la care pedeapsa penala si incarcerarea sunt posibile.
Pentru momement, Codul Penal francez nu prevede o aseama « varsta » si leaga responsabilitatea penala de « discernamantul » minorului, caz par caz.
Sub varsta de 13 ani insa legea nu prevede decat sanctiuni educative !
Mentionam insa ca desi Metz-Queuleu este considerat o inchisoare « model », minorul decedat, L. Nabil este al patrulea care se sinucide in ultimele cinci luni ale acestui an in aceasta institutie penitenciara !
Iar colegul sau de celula, P. Nordine, este cel de-al cincilea care provine tot de la aceasi institutie penitenciara.
In niciuna dintre institutiile penitenciare de mai sus nu se poate vorbi de « suprapopoulare » !
Din cele 26 de locuri rezervate minorilor, numai 11 erau ocupate la Metz-Queuleu si din 38 numai 21 la Strasbourg-Elsau.
Minorii erau supravegheati de catre patru, respectiv sapte gardieni.
Conform unor cercetari pe care le-am lansat in acest dosar cu ajutorul lui Dominique Boh-Petit, delegatul regional al Observatorului International al Inchisorilor, se pare ca intre cele doua sinucideri ar exista o legatura.
O ancheta efectuata in cartierul minorilor de la Metz-Queuleu ne conduce la ipoteza ca cei doi minori nu ar fi vrut sa fie separati, ceea ce s-a intamplat fara voia lor luni seara la orele 20h30 !
Secretarul regional de la sindicatul CGT–Penitenciare (Confederatia Generala a Muncitorilor din Penitenciare), Carlo di Egidio, din contra, sustine ca L. Nabil s-ar fi sunucis pentru ca a cerut directiei schimbarea celulei, care nu i-a dat curs cererii lui !
François Krill, delegatul UFAP (Sindicatul Supraveghetorilor din Penitenciare) considera ca « ar fi fost vorba de un joc pentru a face presiuni asupra administratiei penitenciare pentru obtinerea unor drepturi ».
Eric Gemmerlé, tot de la UFAP este convins ca « la aceasta varsta toti sunt niste borfasi, agresivitatea lor fiind permanenta. Ei trebuie sa dovedeasca atat lor cat si celorlalti din jur ca ei sunt capabili sa mearga pana la capat » !
In sfarsit, nu cu foarte mult timp inaintea lor, joi, pe 3 iulie, un tata de familie, in varsta de 46 de ani, caruia i s-a refuzat punerea in libertate sub control judiciar s-a spanzurat, in ciuda unei supravegheri intarite, « speciale », conform instructionilor ministeriale transmise AP-ului !
Procurorul Republicii de la Metz, Rémi Heitz a ordonat o ancheta interna in acest dosar pentru a determina cauza siunciderii, cum decedatul era deja al treilea prizonier care s-a sinucis la Metz-Queuleu in ultimele saptamani.
Cu toate ca omul a lasat in urma o « scurta » scrisoare explicativa!
El a fost incarcerat intr-o procedura criminala de viol si se afla in arest preventiv de numai o luna !
Tratat cu medicamente anti-depresive la Centrul Spitalicesc Jury-lès-Metz (Moselle), avocatul decedatului, Xavier Iochum ne-a afirmat ca individul se afla intr-o stare psihologica foarte proasta, intr-o mare disperare si nu a facut obiectul nici unui « incadrari » particulare din partea AP-ului asa cum sustineau serviciile sale abilitate responsabile cu supravegherea detinutilor depresivi, « fragili » psihologic !
Pe 2 iunie, un alt prizonier in varsta de 27 de ani s-a sinucis in timpul tratamentului in cadrul SMPR (Serviciul Medico-Psihologic Regional) unde sunt tratati detinutii cu probleme psihologice grave.
Condamnat in 2006 la 19 ani de recluziune criminala, el astepta sa fie rejudecat in apel.
Contactat avocatul lui, Thomas Hellenbrand, confima ca AP-ul nu a facut nimic pentru acest detinut care datorita fragilitatii sale psihologice ar fi trebuit sa fie supravegheat de aproape.
Pe 21 mai, tot la SMPR, un tanar de 20 ani care executa o pedeapsa privata de libertate de doi ani s-a spanzurat cu sireturile de la pantofi !
Alte trei cazuri de tentativa de sinucidere au fost semnalate la Metz-Queuleu in ultimele 10 zile si toti detinutii erau minori.
Conform celor afirmate de catre Jean-François Krill, delegat sindacal UFAP (Uniunea Federala Autonoma a Penitenciarelor), cei trei tineri au fost salvati gratie vigilentei gardienilor, in numar de 220 la Metz-Queuleu, unde sunt incarcerati 480 de barbati si 27 de femei pe 448 de locuri « teoretic », considerat de catre Ministertul Justitiei, penitenciar « model ».
Revenind tot la luna octombrie, luni pe 13, alti trei detinuti comit tentative de sinucidere la Inchisoarea de la Muhouse (Haut Rhin).
Prima tentativa are loc la orele 15h00, cand un detinut in varsta de 31 de ani profitand de absenta colegului sau de celula a incercat sa se spanzure !
El era in arest preventiv intr-o procedura judiciara criminala !
Din cercetarile pe care le-am facut, se pare ca individul a incercat sa se sinucida si in cursul noptii trecute de la 12 catre 13 octombrie, insa a fost salvat de catre colegul lui care s-a trezit, aparent, din intamplare.
Un al doilea detinut in varsta de 29 de ani, implicat intr-un dosar crminal (omor/asasinat) a incercat sa se sinucida la orele 17h00.
Este vorba de o femeie !
Colega ei de celula era absenta in momentul tentativei.
Inntre orele 19h30-19h45, un al treilea detinut in varsta de 25 de ani incearca sa se spanzure, insa a esuat in tentativa sa, fiind reperat de catre gardieni.
Toti trei au fost internati de urgenta la Centrul Spitalicesc Moenchsberg de la Mulhouse.
Conducerea inchisorii nu ne-a confirmat decat prima tentativa !
In alte ordine de idei, joi, pe 16 octombrie, Franta este condamnata la Strasbourg la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, pentru a nu fi « protejat dreptul la viata » a unui detinut psihopat care s-a spanzurat in celula sa !
Este vorba de Joselito Renolde un tanar in varsta de 35 de ani, rom de origine, care s-a sinucis intr-o celula in QD la Inchisoarea Bois d’Arcy (regiunea pariziana), in iulie 2000, unde a fost transferat in urma unei agresiuni comise contra unei supraveghetoare !
Trei zile in urma el a incercat sa-si puna capat zilelor, taiandu-si venele cu o lama de ras !
CEJ (Curtea Europeana de Justitie) a considerat ca decedatul a fost supus unui « tratament inuman », avand in vedere starea lui psiho-medicala !
Este vorba de o plangere cu nr. 5608/05 (pe 3 februarie 2005), depusa de catre D-na Hélène Renolde asista de catre D-na E. Belliard, Directoarea Afacerilor Juridice in cadrul Ministerului de Externe, privind legislatia Drepturilor Omului si ale Libertatilor Fundamentale, pe marginea articolului 34, violarea aliniatelor 2 (« Dreptul la viata »), respectiv, 3 (« Interdictia torturii fizice si psihologice »).
Pe 3 noiembrie CEDH (Curtea Europeana a Drepturilor Omului) considera ca, paragraful 3 din articolul 29 al Conventiei permite « atacul » lansat de catre D-na Renolde contra Guvernului Francez.
Studiind in detaliu materialul, intr-adevar, avand in vederea starea psihica a lui Joselito, incarcerarea lui, timp de 45 de zile in QD (Cartier Disciplina) era inadmisibila si inacceptabila!
Mentionam ca inculpatul a fost deferit TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Meaux (regiunea pariziana) pentru « violenta voluntara cu arma comisa pe 8 aprilie 2000 contra fostei sale sotii si a ficei sale de 13 ani, in urma caruia JI (Judecatorul de Instructie) insarcinat cu instruirea dosarului de catre Procurorul General al Republicii de la Meaux, a hotarat plasarea lui in detentie provizorie !
Pe 30 iunie 2000, avand in vedere « politica » penitenciara de apropiere de familie in cazul detinutilor « fragili » psihic, el este transferat de la Meaux, la Inchisoarea de la Bois d’Arcy, in aria metropolitana pariziana !
In PV-ul (Procesul Verbal) privind tentativa sa de sinucidere pe 2 iulie, taiandu-si venele cu o lama de ras este mentionat clar ca supraveghetorul l-a gasit « deranjat » si a cerut grupei ERLC (Echipa Rapida de Interventie in situatii de Criza) de la unitatea de tratament psihiatric al Spitalului Charcot sa intervina de urgenta pentru salvarea lui Joselito !
Ei au si mentionat in foaia lor de observatie : « Pacientul a facut un TS (tentativa de sinucidere), taiandu-si venele la antebrate cu o lama de ras.
Gestul lui se inscrie intr-un context delirant-halucinatoriu.
El se prezinta in cadrul conversatiei cu un discurs incoerent, disociat si se adreseaza cu expresii care nu sunt decat la halucinatii verbale, delirante.
In schimb, el recunoaste ca sufera de tulburari psihice si prezinta antecedente psihiatrice, fiind spitalizat in repetate randuri, respectiv, tratat cu tercian (medicament folosit in cazul tratamentelor neurologice-psihiatrice).
Pe 3 iulie el este plasat singur intr-o celula, supraveghet « de aproape », iar in zilele urmatoare, pe : 4, 5,7, 8, 10, 13, 18, 19 si 20 iulie, este examinat si tinut sub observatie si de catre o echipa a SMPR –Paris (Serviciul Medico-Psihologic Regional)
Si totusi, din cauza comportamentului sau agresiv este condamnat la 45 de zile de izolare in QD o pedeapsa pe care el care incepe sa execute cu data de 5 iulie.
Ultimul sau tratament medicamentos are looc pe 17 iulie.
In noaptea de 19 catre 20 iulie, catre orele 04h25, un PV mentioneaza ca Joselito a facut un scandal monstruos batand cu picioarele si mainile in usa celului sale individuale vrand sa o paraseasca.
Pe 20 iulie intre orele 11h00 -12h00 vine sa-l vada o infirmiera al SMPR.
La orele 15h00 inainte de plimbarea in curtea inchisorii, solicita o intrevedere cu un medic, iar la orele 16h00 se intoarce in celula sa.
La orele 16h25 supraveghetorul il gaseste spanzurat cu cearceaful lui de pat si cere ajutorul unui medic si a infirmierelor de la UCSA (Unitate de Consultatii si Ingrijiri Ambulatorii), care intervin relativ rapid, la orele 16h30 !
Intre timp, ajunge si SAMU (Serviciul de Ajutor Medical de Urgenta) la fata locului (in jurul orelor 16h45).
In ciuda eforturilor de suscitare depuse de catre cele doua echipe, decsul lui Joselito Renolde este constatat la orele 17h00 !
In ziua urmatoare, un alt detinut, un marocan, in varsta de 45 de ani a reusit sa se sinucida numai peste cateva zile, vineri, pe 17 octombrie intr-o celula a unui QD la Inchisoarea Ensisheim, tot in departamentul Haut Rhin, dupa ce saptamana trecuta alti doi detinuti si-au pus capat zilelor in aceasi inchisoare !
Arestat si incarcerat in 1996 pentru asasinat, el a fost condamnat la 30 de ani de recluziune criminala, cu o « perioada de siguranta » de 20 de ani (inainte de care nu poate fi eliberat conditionat sub control judiciar).
Din motive disciplinare el a facut obiectul mai multor transferuri dintr-un penitenciar in altul, iar in ziua decesului sau a fost plasat in QD pentru ca a insultat gardienii si refuza sa se intoarca in celula sa.
Cadavrul lui a fost gasit de catre gardieni pe la orele 18h00.
Decedatul era cel de-al al 90-lea incarcerat care s-a sinucis in acest an.
La Inchisoarea Loos (Lille, Nord), in noaptea de 21, marti, catre 22 octombrie, miercuri, un alt detinut in varsta de 52 de ani se siuncide in celula sa.
El este « clasat » pe locul 91 pe trista lista ai celor care s-au sinucis in 2008.
Vineri, 24 octombrie, alti doi detinuti incearcau sa se sinucida inghitand cantitati masive de medicamente in Centrul Penitenciar Draguignan (Toulon, Var) la un interval de cateva ore, ceea ce intr-un interval de numai cateva zile, inseamna un total de patru TS (tentative de sinucidere).
Din informatiile pe care le detinem de la Parchet, intre cei doi detinuti « nu exista nicio legatura » !
Ei nici macar nu se cunosteau !
Unul dintre ei se afla in stare foarte grava !
In departamentul Var, in Centrul de Detentie « La Farlède », in noaptea de 13, luni, catre 14 octombrie, marti, un tanar de 23 de ani s-a sinucis inghitind o supradoza de medicamente (calmante) cu care a fost tratat contra depresiei sale nervoase.
El executa o pedeapsa privata de libertate de opt luni pentru trafic de stupefiante.
Cadavrul lui a fost descoperit de un supraveghetor in jurul orelor 01h30.
Desi la inceput responsabilii AP (Administratiei Penitenciare) nu si-au gasit o explicatie pentru moartea tanarului si nici medicii de la SAMU (Var) ajunsi la fata locului de urgenta, Procurorul Republicii de la Toulon, Pierre Cazenave, a facut o declartie conform careia decsul s-a datorat unei intoxicatii medicamentoase, diagnostic stabilit de catre legistii de la spitalul Font-Pré (Toulon).
Leaderii sindicatelor CGT-UFAP au afirmat ca la Centrul de Detentie « La Farlède » sunt incarcerati 7000 de persoane iar rata de ocupare ale celulelor este de 130% !
Ei sunt convinsi ca acesta era unul dintre motivele pentru care tanarul si-a pus capat zilelor.
Cel decedat ocupa locul 92 pe lista celor care s-au sinucis anul acesta.
Al 93-lea detinut si-a pus capat zilelor, tot spanzurandu-se in celula sa, la Inchisoarea Bapaume (Nord).
Condamnat pentru crima (omucidere), in varsta de 39 de ani, a fost gasit spanzurat, legat cu sireturile sale de radiotor catre orele 19h30, joi, pe 23 octombrie.
Conform AP (Administratiei Penitenciare) Lille (Nord/Pas de Calais), « surexpozitia mediatica este la originea sinuciderilor peste masura in centrele penitenciare franceze» (oare ?)
Cu toate acestea, Ministrul Justitiei Rachida Dati sustine ca prevenirea sinucideri in mediul carceral a fost si este prima ei prioritate, afirmand ca in perioada 2002-2007 rata siunciderilor a scazut cu 22% in randul populatiei penale, iar incepand din 2003, chiar cu 25% !
Insa, avocatul Etienne Noël, care in repetate randuri a avut castig de cauza in procesele cu statul francez in ceea ce priveste « neglijenta legata de supravegherea detinutilor », afirma ca numarul celor care s-au sinucis in inchisori fiind de 115 in 2004,122 in 2005, 94 in 2006 si 97 in 2007, respectiv 93 pana in prezent, in 2008, in realitate exista o « usoara » contradictie cu « statistica » Dati !
El este sustinut si de catre sindicatul UFAP/CGT - Penitenciare !
Cercetatorul Nicolas Bourgoin, din contra, care a efectuat studii timp de 10 ani pe aceasta tema, considera si el in lucrarile sale ca de o usoara descrestere putem vorbi intr-adevar pe temen scurt insa cresterea este semnificativa pe termen lung !
Amintim ca pe 1 septembrie 2008 erau incarcerati oficial 62.843 de persoane (unele documente indica alte cifre, 63.980, respectiv 64.091), dintre care 3 ,7% erau femei si 1,2% erau minori, pe cand numarul locurilor in centrele franceze private de libertate era de numai 50.881 !
Conform celor declarate de catre Ministrul Justitiei, se pare ca situatia a fost si mai critica in acest an, cand pe 31 iulie numarul celor incarcerati in cele 231 centre sau cartiere penitenciare franceze (toate la un loc, Franta Metropolitana – DOM - TOM) era de 64.250, pentru numai 50.806 locuri.
Printre alte prioritati ale Ministrului de Justie figureaza si extinderea PSE (supravegherea electronica) in exteriorul centrelor penitenciare, fiind vorba in special de detinutii care si-au executat aproape integral pedepsele lor private de libertate si beneficiaza cu acordul JAP-ului de eliberare conditionata sub control judiciar.
Sistemul a fost deja experimentat in inchisorile de la Béthune si Angoulème, iar succesul obtinut a permis extinderea lui si la cele de la Valenciennes, Douai, Bordeaux-Gradignan, Le Mans si Orléans.
Inepand cu 1 noiembrie el este aplicat in cadrul tuturor centrelor penitenciare aflate in subordinea Curtii de Apel de la Douai (Nord) si de la Bordeaux (6 centre penitenciare), iar de la 1 decembrie va fi extins si la centrele penitenciare de la Béziers, Le Puy, Fontenay-le-Comte si La Roche-sur-Yon.
El ar permite in egala masura si scaderea densitatii populatiei penale sub rata medie de 126% inregistrata azi (102% media europeana), conform celor declarate de catre Ministrul Justitiei (130% mentionat de catre Sindicatul UFAP in raportul sau).
Obiectivul de creere a 5.130 de noi locuri de detentie in 2009 (si 512 de posuri de supraveghetori) este si el in program, fata de « numai » 2.800 create in acest an, iar in nordul Frantei la Lille, un nou centru penitenciar isi va deschide portile cu 660 de locuri in 2011.
In plus, avand in vedere imbatranirea populatiei carcerale, se va facilitata eliberarea conditionata sub control judiciar ai condamnatilor de peste 75 de ani.
O redistribuire a populatiei carcerale (cca 65% condamnati si 35% preveniti) ar fi si ea necesara stiind ca unele centre penitenciare sunt suprapopulate cum ar fi cele de la Lyon-Montluc (235%, rata de ocupare), Puy (229%), Béziers (221%), Montluçon (220%), Lyon-Saint Paul sau Saint Joseph (217%), Bonneville (209%) La Roche sur Yon (202%)
Sau, ansamblul centrelor penitenciare din regiunea Nord-Pas de Calais in care sunt incarcerati 4597 de persoane, pentru un numar de 4132 de locuri, deci rata de ocupare fiind de 121%, care la inceputul anului 2005 era de 157% !
Iar altele in care rata de ocupare este mult sub 100% cum ar fi: Mont de Marsan, Pau, Châlons en Champagne, Nevers, Arras, Aurillac.
Merita sa mentionam si faptul ca exista azi in lume peste noua milioane de detinuti (8.974.998 in 2003), conform ICSP (International Center for Prison Studies) !
Numai noua din cele 209 nu sunt incluse : Guinea Ecuatoriala, Guinea si Somalia in Africa, Bhoutan, l’Irak, Laos si Corée du Nord, respectiv, Nauru si Palau in Oceania !
Primele trei locuri fiind ocupate de catre SUA (2.080.132 de detinuti), China (1.547.213) si Rusia (812.965)
In 112 tari din 159 densitatea carcerala este peste 100%, primele trei locuri fiind ocupate de catre : Barbade (302%), Camerun (296%) si Bangladesh (288%).
Mayotte si Polinezia Franceza figureaza cu 250%, respectiv cu 195%.
Grecia, Ungaria si Italia figureaza cu 158%, 147%, respectiv 134%.
Prevenitii ajung pana la 75% din populatia carcerala.
Astfel, in Europa ei sunt intre 20-40%, in Franta 37%.
In Paraguay, Haiti, respectiv Republica Dominicana si Honduras, numarul lor depaseste 75%.
In majoritatea tarilor europene (in 25), peste un sfert sunt straini din efectivele penitenciare.
In Elvetia, Andora si Luxemburg, numarul lor este peste 65%.
In Franta cca 22%- 23% dintre cei incarcerati sunt straini.
Numai in trei state europene nu exista inchisori suprapopulate: Austria, Macedonia si Slovacia !
In sapte state europene : Suedia, Croatia, Danemarca, Finlanda, Slovenia, Norvegia si Olanda numai intr-un sfert din centrele penitenciare efectivele depasesc numarul de locuri.
In Irlanda, Franta, Letonia, Belgia, Marea Britanie, Italia si Spania peste jumatate dintre inchisori sunt suprapopulate.
Mai mult de 80% in Ungaria, in Romania, in Bulgaria, Portugalia si Estonia.
Mai multe tari, printre care Austria, Germania si Elvetia au planuri de a construi centre penitenciare in strainatate, in special in Romania pentru ca detinutii lor sa-si poata executa pedepselor lor private de libertate in tarile lor de origine.
In ceea ce priveste minorii, D-na Dati, afirma ca printre cei 32.000 de angajati ai AP, 6000 au primit deja o formatiune dedicata prevenirii sinuciderii minorilor si numarul lor va fi extins in anii care urmeaza !
In plus, dupa incarcerarea minorilor ei vor fi examinati din punct de vedere medical si psihic, fiind supusi in mod obligatoriu unei « grile de evaluare » psihologica.
COMENTARIUL AUTORULUI
Din cercetarile aprofundate legate de acest dosar, atat direct cat si indirect putem trage concluzia ca unul dintre motivele principale care contribuie la numarul mare de siunucideri in inchisorile franceze se datoreaza suprapopularii acestor unitati private de libertate (violarea Codului de Procedura Penala, articolele 716 si 719, D.83-D.85 si D.95).
Din cauza acestei suprapopulari (intre 2.4-4.0 m2, spatiu vital al unui detinut) cei « fragili » psihologic nu pot fi corect incadrati si suficient supravegheati de catre educatori, profesori, pedagogi, apartinand unitatii de invatamant care functioneaza in centrele penitenciare, precum si de catre personalul medical din cadrul serviciilor psiho-medicale regionale in custodia carora se afla aceste institutii carcerale.
Astfel, prevenirea sinuciderii in mediul carceral trece mai intai printr-o « logica » globala de amenajare « teritoriala » si a conditiilor de detentie a celui incarcerat !
Trebuie favorizata cu orice pret sanatatea lui mentala.
Experienta ne-a aratat ca fenomenul de suicid in inchisori este deseori rezultatul alegerii « politicii » penitenciare, in majoritatea cazurilor, cea a securitatii cu orice pret in detrimentul conditiei umane.
In concluzie, ar exista o diminuare neta (sau absenta totala !) a sinuciderilor, daca am corda populatiei penitenciare mai multe drepturi si libertati, mai multe avantaje materiale, mai multe informatii si vizite, mai multe concedii penale, etc., si desigur mai multa speranta, in defavoarea institutionalizarii ei !
Vorbim in acest caz de o « deschidere » a inchisorilor!
Un alt motiv poate la fel de important este insusi si sistemul judiciar francez!
Pe de o parte ca institutie, de tip « inchizitorie », veche de aproape 400 de ani, avand la baza codul napoleoan, care « crapa » prin toate partile datorita uzurii sale morale! (a se vedea si articolul: « Justitia Romana incotro ? »)
Pe de alta parte, datorita magistratiilor care lucreaza cu acest sistem, fiind vorba de capacitatea lor intelectuala, experienta lor, care nu in putine cazuri lasa mult, chiar foarte mult de dorit !
Codul de instructiune criminala din 1808 este de fapt « une mise à jour » (un mic « petic » !) a ordonantei din 1670, conform careia Juriul de Acuzare este suprimat si înlocuit prin JI (Judecàtorul de Instructie), « mostenitor legitim» al... « Locotenentului Criminal », apoi al « Magistratului de Sigurantà », « actor » esential a orcarei proceduri « inchizitorii », un « fals » judecator pentru ca simultan el dispune de doua functii « antagoniste » si « complementare » : cea de investigatie si cea de jurisdictie !
Cu alte cuvinte, acest Judecator de Instructie, (neavînd pe cale ierarhica nici un superior !) care cu o « mana » acuza, iar cu cealalta « apara » are puteri, practic, nelimitate si decide pentru « inculpat » sau « învunuit » de ceea ce este « bun » sau « rau » pentru el!
Iata si atributiunile acestui Judecàtor de Instructie, care si astazi (!!!) (cu mici « petici » !) sant aceleasi ca si în...1808 !
a) A « forta » pe « inculpat » sau « invinuit » pentru a-si recunoaste vina !
b) Utilizarea detentiei provizorii, ca mijloc de instructie.
c) Nici o « presupunere » (presumptie) de nevinovatie !
d) « Confiscarea » investigatiilor de catre un magistrat JI, « jumatate-judecator » si « jumatate-politist », care cu echipa pe care o alege el cerceteaza cazul (jandarmi, politisti) si efectueaza simultan o instructiune « à charge » et « à decharge » care poate fi consultata de catre avocatul apararii, dar la care el nui poate participa !
e) Secret imposibil de a pastra, pentru ca este vorba de douà fuctii complet diferite si antagoniste : investigatie si jurisdictie !
f) Imposibilitatea suspendarii privarii de libertate, contra unei cautiuni, pe durata anchetei! (mai putin in cazuri “cu totul si cu totul ”exceptionale!)
Si de aici se “naste” atunci întrebarea?
De ce este « necesara» mentinerea unui asemenea sistem judiciar tip « inchizitoriu » la începutul secolului XXI ?
Pentru ca fata de alte state care nu au cunoscut inchizitia (statele anglo-saxone !) cultura franceza ramane ferm « atasata » de « religia » ca inculpatul sa-si marturiseascà fapta !
Aparent, acest sistem « costa» mult mai putin justitiei franceze, decat cautarea probelor juridice împotriva lui !
Apoi, de ce sa fie « ameliorat » un sistem judiciar, « eficace !? », al carei singura « calitate », pentru a asigura « ordinea » se bazeaza pe « frica » care o inspira ?
Cat de eficace este acest sistem cunoastem din cifre, insa este extrem de demoralizant pentru cel incarcerat, care la inceputul anchetei, in preventiv este complet izolat si nu stie nici cat va dura ancheta, maximum 2x 4 luni in cazul corectional si 2x12 luni in criminal, termene care pot fi prelungite daca JI (Judecatorul de Instructie) considera ca sunt necesare pentru elucidarea adevarului.
Din cercetarile noastre reiese ca intr-o proportie de 25-27% cei incarcerati in preventiv sunt nevinovati !
Ghinionul lor este ca sunt suspecti datorita unor conjuncturi independente de ei.
Un alt procent de 8-10% sunt nevinovati in raport cu ceea lor justitia reproseaza, in sensul ca faptele sunt mult exagerate si nu au nimic comun cu realitatea!
Astfel, acest procent de 33-37% dintre detinuti nu va fi niciodata deferit justitiei, pentru ca in preventiv sunt abandonate pana la urma, acuzatiile contra lor, justitia considerand ca nu exista probe suficiente pentru ca ei sa fie deferiti tribunalelor !
Acuzati pe nedrept, detinutii « fragili » psihic, fara o incadrare adecvata din partea tuturor serviciilor AP nu vor rezista presiunii psihologice la care sunt supusi de-a lungul detentiei provizorii care poate dura luni sau chia ani, fara dreptul la despagubire materiala si morala.
Intr-un asemenea context, inculpatul este mult mai avantajat daca recunoaste fapta pentru care el este acuzat dar pe care in realitate el n-a comis-o si solicita « intelegere » din partea parchetului, a completului de judecata de care depinde soarta lui !
Pentru ca, va fi judecat relativ repede si va beneficia de intregul sistem (« arsenal ! ») de reduceri de pedeapsa (din partea JAP-ului, gratiile prezidentiale, ordonantele de urgenta in cazul alegerilor prezidentiale, etc)., inclusiv eliberarea lui sub control judiciar dupa executarea jumatatii din pedeapsa sa privata de libertate !
In caz contrar, daca nu reuseste sa convinga justitia de nevinovatia sa, exista marele risc (in majoritatea cazurilor !) ca detentia lui provizorie sa se prelungeasca ani de zile, pana la proces, la care va avea toate sansele sa fie condamnat la o pedeapsa privata de libertate mut exagerta !
In majoritatea cazurilor justitia franceza nu « repara » niciodata imaginea unui inculpat si nu-l reabiliteaza in fata societatii civile chiar daca a gresit si l-a acuzat, l-a compromis pe nedrept.
Republica Franceza, in ciuda sutelor de erori judiciare comise de catre Legislator nu a revizuit pana in prezent decat sase procese !
Prezentam pe scurt in continuare cateva dosare pe care le-am putut studia si care efectiv ne-au revoltat, avand in vedere indiferenta si lipsa de omenie a unor magistrati in situatii critice, de criza cu adevarat.
« Daca vreti sa va sinucideti nu aveti decat, este problema dvs, dar exista si alte metode! Cea folosita de dvs. a pus in pericol si viata altor detinuti » !
Asa s-a adresat Procurorul republicii de la Lorient unui detinut in varsta de 24 de ani pe 6 decembrie 2004 !
Individul si-a incendiat pe 25 iulie celula sa in Penitenciarul Ploemeur (Lorient, Morbihan) in semn de protest, atragand atentia magistratului ca el nu mai suporta detentia si doreste sa-si puna capat zillelor !
Incendiul s-a propagat repede in incinta inchisorii, AP-ul fiind obligat sa evacueze 240 de detinuti !
In urma acestui incident, detinutul a fost condamnat inca odata la sase luni de inchisoare, pe cand el urma sa fie eliberat la inceputul anului 2005 !
In plus, AP-ul i-a reclamat si 10.030, 25 euro pentru repararea distrugerilor cauzate de incendiul pe care l-a provocat !
Un alt detinut a dededat sambata 8 mai 2004 la Spitalul Mignot de la Versailles (regiunea pariziana), unde a fost internat in urma unei TS care a avut loc doua luni mai devreme in Centrul Penitenciar de la Bois d’Arcy (Yvelinnes, regiunea pariziana).
Vineri, 5 martie 2004, detinutul este prezentat unui JI si este incarcerat, in ciuda faptului, ca prezenta semne evidente de depresivitate si chiar o usoara instabilitate psihica.
Putin timp dupa, el este examinat de catre SMPR (Serviciul Medico-Psihologic Regional) care solicita punerea lui sub o supraveghere « speciala » avand in vadere starea lui psihica.
Dupa prima noapte pe care o petrece in detentie provizorie, a doua zi este trabnsferat intr-o celula a unui QI (Cartier de Izolare), in care se afla sub supraveghere « speciala » detinutii « fragili » din punct de vedere psihic.
Pe 7 martie, dupa un consum exces de medicamente si un consum important de apa de curatat toaleta (Javel) se spanzura !
In stare critica, el este transportat de urgenta la Centrul Spitalicesc de la Versailles, familia lui nefiind anuntata de situatia lui decat luni dimineata, cand el se afla deja in coma profunda.
Pazit de doi politisti, JI hotareste sa-l puna in « libertate » formal pentru ca rudele lui sa-l poata vizita in absenta lor !
Individul moare doua luni mai tarziu fara sa fi revenit din coma.
El nu a fost contabilizat printre cei care s-au sinucis in inchisoare, cum, teoretic vorbind el era in libertate in momentul decesului.
In 2004 pe 24 ianuarie, un detinut a decedat la CHU Cochin (Paris) dupa un TS prin spanzurare in celula sa din QD la Centrul Penitenciar “La Santé” de la Paris.
Pe 5 ianuarie, in urma unei incaierari in curtea inchisoarii, in “recreatie”, in timpul plimbarii cotidiene, detinutul cu cei doi co-detinuti sunt transferati in QD.
Cateva ore mai tarziu el se spanzura in celula sa.
A doua zi dimineata la orele 07h30 cand supraveghetorii il descopera el se afla in coma.
Internat de urgenta la Cochin, el va deceda peste douzeci de zile.
Conform celor declarate si consemnate de catre conducerea inchisorii, detinutul a fost examinat inainte de transferul in QD de catre un medic specialist psihiatru de la SMPR-Paris care nu a sesizat nici depresivitate in cazul lui nici instabilitate psihica !
Sambata, pe 3 aprilie 2004, un detinut in varsta de 23 de ani se sinucide, spanzurandu-se cu ajutorul unei cuverturi rupte in fisii inguste in celula sa QD la Inchisoarea din Epinal (Vosges)
Transferat pe 25 martie de la Inchisoarea din Nancy (Meurthe et Moselle) ca urmare a mai multor incidente disciplinare consecutive, incepand cu data de 1 aprilie este plasat in QD.
Nicio contraindicatie nu a fost semnalata de catre personalul medical al serviciului psiho-medical al inchisorii, in timp ce detinutul a fost deja spitalizat la SMPR-Metz si internat la CHU Nancy.
Miercuri pe 1 decembrie 2004, un alt detinut tot de aceasi varsta, la aceasi inchisoare, tot in QD a incercat sa-si puna capat zilelor comitand un TS !
Transferat cateva zile mai tarziu la Centrul Penitenciar de la Ecrouves (Meurthe et Moselle) in urma unui miscari de protest in QD, el a fost sanctionat cu 21 zile de QD de la sosirea lui !
Considerand pedepsit pe nedrept, el refuza sa se alimenteze, declansand o greva a foamei, ulterior incercand sa se spanzure cu ajutorul unui cearceaf de pat !
Descoperit in timp util de catre doi supraveghetori, este salvat si examinat de catre personalul medical al SPMR-Metz, in urma caruia directorul inchisorii decide ca el isi poate reintegra celula sa din QD !
Cateva zile mai tarziu, un alt detinut, in varsta de 18 ani incarcerat in aceasi inchisoare s-a spanzurat cu cearceaful sau de pat numai la doua zile de la sosirea lui in institutie.
Un alt caz iesit din comun este cel al unui detinut in varsta de 47 de ani, care in noaptea de la 13 la 14 aprilie 2004 s-a spanzurat in celula sa la Inchisoarea din Amiens (Somme).
Plasat in detentie provizorie pe 12 aprilie, omul si-a exprimat in public dorinta lui de a-si pune capat zilelor inainte de procesul lui intentat in procedura juridica criminala.
Ziua urmatoare, dupa masa, el comite un act de TS prin spanzurare, dar este descoperit la timp, este salvat si este internat in SMPR care îi propune un tratament psihiatric.
Cu toate acestea DRSP (Directia Regionala al Serrviciilor Penitenciare) – Lille nu l-a semnalat ca « detinut cu un risc ridicat de sinucidere » si nici nu a fost pus in QI sub supraveghere « speciala »!
Considerat totusi psihologic « fragil » el este plasat in celula dubla cu un alt detinut considerat « stabil », « echilibrat » psihic!
El s-a sinucis chiar in noaptea respectiva cu centura sa!
Colegul sau de celula urmand un tratament medicamentos n-a auzit absolut nimic !
Cadavrul lui a fost descoperit la schimbarea garzii, in toiul noptii !
Cincisprezece zile mai tarziu, in noaptea de 29 catre 30 aprilie, un alt barbat, tot de 47 de ani a fost gasit de gardieni spanzurat in aceasi inchiosoare.
El a utilizat aceasi metoda!
Centura sa si fire electrice dintr-un cablu electric degradat aruncat la gunoi de catre personalul administrativ care lucra la restaurarea unei parti externe a inchisorii.
Individul nu a dat nici cele mai marunte semne de instabilitate psihica !
Un alt caz. Joi, pe 22 iulie 2004, in jurul orelor 13h30, un adolescent de 18 ani este gasit spanzurat, fara suflare la Inchisoarea de la Nisa (Alpes-Maitimes)
Detinut pana pe data de 8 martie la Inchisoare de la Grasse (Cannes, Alpes-Maritimes), el a fost semnalat ca detinut cu « risc ridicat de sinucidere », fiind marcat in dosarul lui « a nu fi incarcerat singur in celula » !
In ciuda acestei mentiuni, el este plasat singur in celula la sosire pe 21 iulie !
In noaptea de 21 catre 22 iulie, adolescentul isi deschide venele cu ajutorul unor lame de ras care le avea asupra lui in bagaje, ceea ce declanseaza interventia SOS Médecin !
Dimineata el este internat la Serviciul de Medicina Generala a inchisorii (unitate de consultatii si ingrijiri ambulatorii) dar nu in SMPR-Nisa pentru un studiu aprofundat al personalitatii lui, respectiv al stabilitatii lui psihice.
La putin timp dupa intoarcerea sa in celula, adolescentul s-a spanzurat !
Pe 10 februarie 2005 la Centrul Penitenciar Metz-Queuleu (Moselle), o detinuta s-a siuncis in prezenta colegei sale de celula care in urma unui tratament medicamentos contra unei depresiuni severe dormea profund.
Pe 23 octombrie 2003, la caderea serii, un minor de numai 15 ani este descoperit intins in pat cu fata la televizor cu un cearceaf infasurat in jurul gatului, la Centrul Penitenciar Strasbourg (Bas-Rhin).
Dupa aces tact de TS el a fost incarcerat cu un alt coleg intr-o celula dubla, insa ceva mai tarziu, pe 22 ianuarie 2004, in aceasi inchisoare si-a pus capat zilelor, tot la caderea serii utilizand aceasi metoda ca si in cazul TS esuate !
Un alt detinut, in varsta de 53 de ani, in noaptea de 15 catre 16 noiembrie 2003 este descoperit mort, spanzurat, de suportul de televiziune !
Incarcerat din 7 noiembrie, plasat in celula dubla si supravegheat de catre SPMR-Lille, omul a incercat de doua ori sa se siuncida cu ceva timp inainte.
Pe 19 februarie 2004 in Centrul Penitenciar Valenciennes (Nord) un alt detinut in varsta de 27 de ani s-a spanzurat cu ajutorul unei sfori legate de conducta care alimenta bazinul de apa a toaletei.
Considerat « sinucigas», el a fost plasat de catre AP intr-o celula cu 5 detinuti pentru a fi sub supraveghere permanenta !
Actul de sinucidere l-a comis in absenta colegilor sai, in momentul in care ei erau la cursuri, respectiv la atelier in activitate lucrativa.
Investigatiile noastre ne-au condus la concluzia ca din cele 75 de sinucideri in celule duble in cursul anului trecut, 32 au avut loc in prezenta colegului de celula, in general noaptea, cand el dormea.
Rareori in asemenea situatii prezentate mai sus AP-ul a putut fi trasa la raspundere de catre justitie.
O asemenea situatie am reusit sa identificam totusi intr-un dosar in cazul unui detinut, toxicoman, depresiv, psihopat, care s-a siuncis pe 3 iunie 2003 in QD al Centrului Penitenciar Laon (Aisne) !
Recunoscand greselile comise sistematic de catre AP si Spitalul din Laon, pe 20 iulie 2004, statul i-a condamnat la plata unei despagubiri « morale » de 12.000 de euro in procesul civil in care parintii detinutului s-au constituit in parte civila.
POST SCRIPTUM (*)
Dedic acest articol celui care a fost prietenul meu Erick CROUZET, un om deosebit, de caracter, un om de suflet, cu multiple valente umane, care si-a pus capat zilelor in cabana parintilor sai in vara anului 1998, intr-o comuna aproape de frontierea franco-elvetiana, in « inima » Alpilor francezi !
Inculpat intr-un dosar penal de « viol incestuos » de catre un JI de la TGI de Annecy (Haute Savoie), Erick a fost incarcerat la Centrul de Detentie Aiton (Savoie) in iarna anului 1998.
Denuntat de catre fica sotiei sale (din prima casatorie) in varsta de 17 ani si jumatate, eleva intr-o clasa terminala de liceu, ca ar fi violat-o, Erick este arestat si considerat de catre Ministerul Public un « pedofil », un « degenerat » periculos !
In detentie provizorie, din primavara anului 1998 a inceput sa frecventeze cursurile mele de Matematici Superioare in cadrul unitatii de invatamant de la Aiton, in vederea pregatirii, dupa eliberarea lui, a unui BTS (Brevet de Tehnician Superior, Bac+2 ani de studii universitare) in domeniul plasturgiei, domeniu in care avea deja peste 15 ani de vechime intr-o intreprindere familiala la care s-a angajat dupa terminarea scolii.
Considerandu-l « fragil » din punct de vedere psihic si nevinovat in raport cu ceea ce justitia franceza îi reprosa, am alertat serviciul medico-psihologic al unitatii de detentie in care era incarcerat !
Nici, JI-ul si nici SPMR-Lyon nu au reactionat in niciun fel !
Parerea mea nu avea valoare juridica !
Nu eram expert abilitat pe langa TGI (Tribunale de Inalta Instanta) si nu aveam nicio calitate care sa-mi fi permis sa intervin pe langa el!
Timp de 4 luni JI (Judecatorul de Instructie) de la TGI Annecy care instruia dosarul lui a facut tot posibilul sa « descopere » adevarul !
Si rezultatul pe care l-am prevazut eu, a fost confirmat!
Erick nu si-a violat fica adoptiva ! Si nici nu a agresat-o sexual !
Intre el si ea, pe care o crestea de la varsta de 10 ani, nu a avut loc nicio relatie sexuala !
In fond si la urma urmei, la insistentele adolescentei, care s-a indragostit de el, in timp, Erick a declarat si fata a recunoscut-o in fata JI-ului ca intre ei nu au avut loc decat niste «mangaieri, atingeri de natura sexuala » si care nu au durat decat cateva…minute!
Este tot la ceea ce s-a rezumat acel « viol incestuos » de care el era acuzat !
Ea, din gelozie a facut o declaratie mincinoasa cu scopul de a se razbuna pe el pentru simplul motiv ca a refuzat-o !
Copila fiind inca, ea nu si-a dat seama de gravitatea actului comis, care nu peste mult timp avea sa aiba consecinte dramatice.
Considerand, lipsit de suficienta maturitate, un tanar de o mare naivitate, « copilul rasfatat al mamei », ceea ce am si semnalat in repetate randuri, JI-ului care instruia dosaarul lui, am fost un apropiat a lui Erick si l-am apreciat ca OM!
L-am ajutat intotdeauna cand acest lucru a fost posibil si am intervenit pe langa el atunci cand era nevoie!
Observatiile mele de natura psiho-sociala legate de personalitatea lui, utilizand metodele modelizarii comportamentului deviant cu ajutorul structrilor matematice, au fost confirmate ulterior si de catre JI-ul fara ca directia Centrului Penitenciar de la Aiton sa fi luat masuri « speciale » !
Pus in libertate la ineputul verii 1998, in ciuda nevinovatiei lui, Erick, in fata celor care l-au cunoscut de aproape, inclusiv la serviciu, unde era sef de echipa, era considerat un « pedofil », ceea ce era grav si lipsit de adevar si, chiar de valoare juridica !
Cum JI-ul i-a solicitat, Erick trebuia sa-i furnizeze o adresa permanenta !
El a ales-o pe cea a parintilor sai (mama naturala, tata vitreg) de la Meythet (Annecy, Haute Savoie), unde a locuit si urma sa si locuiasca in viitor, desi dispunea de un apartament proprietate personala Tip T2 (cu doua camere) care era inchiriat prin intermediul unei agentii imobiliare!
« Persecutat » psihologic atat de catre colegii lui de serviciu cat si de catre parinti, respectiv, prietenii lor, Erick, demoralizat, se hotareste in « secret » sa-si puna capat zilelor !
Fara sa ma « avertizeze » isi duce planul sau diabolic, in week-endul din ultima saptamana a lunii august, le un « bun sfarsit » !
Era un plan bine gandit si meticulos conceput !
Rugandu-l sa ma ajute sa-mi recuperez masina de la un service auto aflat intr-o localitate pe malul lacului Annecy (Sevrier, Annecy), dupa ce m-a lasat la garaj mi-a spus ca se va duce in week-end la cabana parintilor sai in Alpii Francezi (frontiera franco-elvetiana) pentru a sarbatori ziua lui de « nume » cu colegii sai de la serviciu !
Nu m-a mirat ca nu ma invita, in primul rand pentru ca eu nu eram genul de om care participa la onomastici, iar in al doilea rand isi « sarbatorea » ziua intr-un cerc restrans cu colegii lui de munca.
Desi il cunosteam bine sau cel putin aveam impresia si, eram la curent cu dificultatile pe care le intampina acasa si la serviciu, nu m-am gandit nici un moment ca el ar fi in stare sa se sinucida !
Si totusi, fara sa banuiesc, fara sa banuiasca parintii lui, fara sa banuiasca cineva din anturajul sau, Erick a pus la cale din timp actul sau sinucigas, spanzurandu-se in seara zilei de vineri in cabana parintilor sai.
Absenta lui de la locul de munca in dimineata zilei de luni a dat alerta !
Contactata mama sa de catre director, ea m-a sunat imediat stiind ca am fost impreuna in week-end !
Probabil, Erick nu a pomenit parintilor sai nimic de petrecere !
In ceea ce ma priveste nici nu stiu daca a fost sau nu aniversarea zilei sale de nume !
In concluzie, eu am fost ultimul care l-am vazut pe el in viata!
“Abandonat” de catre justitie (care l-a compromis profund!) si SMPR dupa eliberarea lui din penitenciar, mi-am propus sa ma ocup eu de el si sa-l ajut sa depaseasca momentul dificil al vietii sale prin care trecea!
In primul rand, pentru ca il apreciam ca om, iar in al doilea rand, pentru ca devenisem prieteni !
L-am sfatuit sa plece din zona, cel putin pentru un timp, pana cand « apele se limpezesc » si sa-si caute de lucru in alta parte !
Pentru el insa era imposibil !
El nu era in stare, nici sa-si paraseasca mama, nici sa paraseasca locul sau de munca, unde incepuse ca ucenic dupa ce isi terminase studiile de BEP (Brevet de Studii Profesionale)!
La inceput aveam timp si ne vedeam mai des, reusind sa-l fac sa-si recastige increderea in el, sa-i redau gustul vietii !
Avand o pasiune comuna, cursele de masini, tocmai primise cadou de la bunicul lui o masina de teren cu care ne faceam planuri pentru raliul din toamna care urma sa se desfasoare la Bucuresti.
Mai tarziu insa fiind ocupat am inceput sa ne vedem mai rar !
Fara sa-mi dau seama, Erick devenise din ce in ce mai depresiv, inchis in el, apatic, pana cind intr-o zi s-a hotarat sa-si puna capat zilelor, in « libertate » !
Dupa moartea lui mi-am facut o serie de reprosuri considerand ca sunt responsabil pentru ceea ce i s-a intamplat !
Si ma consider responsabil si astazi, fiind obligat sa traiesc cu aceasta povara in sufletul meu pana la sfrasitul zilelor mele !
Pentru ca desi am reusit sa salvezi alti depresivi, disperati, care nu aveau decat un singur gand : sa se sinucida si nici nu-mi erau prieteni, Erick pentru mine a fost un esec !
Un esec total !
Victima a naivitatii si imaturitatii sale, cert, Erick a comis o gresala juridic vorbind, grava, acceptant provocarea ficei sale vitrege, insa, ceea ce s-a intamplat in realitate a fost infim fata de ceea ce justitia franceza i-a reprosat : « viol incestuos » !
Mai mult, in raport cu capul de acuzare, el era total nevinovat !
Nimic, niciodata, nu va justifica moartea lui !
Erick nu merita sa moara !
Daca astazi traia, foarte probabil, el ar fi iubit aceasi femeie, sotia sa, ar fi fost tot copilul rasfatat al mamei si ar fi lucrat la aceasi intreprindere, al carui director venea saptamanal sa-l viziteze si sa-l incurajeze !
Daca Erick traia, astazi ar fi avut 44 de ani.
Murind in « libertate » el nu a fost contabilizat in statisticile privind sinuciderile in randul populatiei penale !
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatii Criminale
Atasat de Presa, Paris
Grupul de Presa al Politiei Capitalei si Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO)
In memoriam Erick CROUZET (*)
1998 - 2008
In ciuda unor masuri de precautie care au fost adoptate inca de la inceputul acestui secol in centrele franceze private de liberetate (inchisori, centere de retentie-detentie, centre de arest preventiv, centre de reeducare, inclusiv cele pentru prevenirea delincventei juvenile, etc), numarul celor care isi pun capat zilelor in aceste institutii ramane impresionant de mare !
Conform unor investigatii pe care le-am efectuat in acest dosar se pare ca spectrul grafului triunghiular orientat, construit cu cele trei noduri, Legislatorul si Administratia Penitenciara, pe de o parte si factorii de decizie ai Societatii Civile pe de alta parte, este o multime vida !
Cu alte cuvinte, stabilitatea lui este serios compromisa, datorita unor carente si disfunctii la nivelul
intregului sistem si ai canalelor sale de comunicare!
PREAMBUL
Conform unor documente pe care le-am putut studia, accesibile mai mult sau mai putin marelui public, reiese ca numarul de sinucideri in centrele franceze private de libertate era intr-o « usoara » scadere, cca 23% intr-un an !
Astfel, raportandu-ne la ultimii ani, daca numarul celor care s-au sinucis in inchisori era de 120 (adulti si minori, din care 114 in detentie in urma unei condamnari ramase definitive, respectiv arest preventiv si 6 in semi-libertate sau libertate condtionata) in 2003, numarul lor a scazut la 115 (109 in centre private de libertate si 6 in afara acestor centre) in 2004, pentru ca prin iunie 2005 numarul lor sa fie « numai » 53 (49 in centre private de libertate si 4 in exterior) !
Din pacate insa, chiar si cu aceste rate de 209 de sinucideri la 100.000 de locuitori al mediului carceral in 2004, respectiv 193 in 2003, Franta, una dintre marile puteri economice si politice, respectiv una dintre marile democratii in lume, ramane tara in care rata sinuciderii in randul populatiei penale este cea mai ridicata !
Si acest fenomen social, in principiu, este de cca 6,4 - 6,5 ori mai mare in randul celor privati de liberate, decat in randul populatiei generale !
Intr-un raport datat din 4 iulie 2005, Patrice Molle pe atunci Directorul AP (Administratiei Penitenciare), desi recunostea ca Franta era una dintre tarile cu cea mai mare rata de siuncideri in randul populatiei penale, nu se putea abtine sa nu mentioneze in acel document rezultatele pozitive pe care le-a obtinut in reducerea « semnificativa » a acestei rate, utilizand metode « proprii » care favorizau prevenirea lor !
Initiata in 1967, PPSMC (Programul de Prevenire al Suicidului in Mediul Carceral) a « suferit » o serie de modificari de-a lungul timpului, mai mult sau mai putin coerente, mai mult sau mai putin eficace, care astazi dupa 40 de ani de existenta a devenit un adevarat dezastru !
Pentru ca anul acesta, pana azi, momentul in care redactam acest articol, exact 93 de persoane si-au pus capat zilelor in mediul carceral francez (94 in 2006, 96 in 2007), iar anual numarul minorilor este in permanenta crestere !
In plus, conform documentelor OIP (Observatorul International al Inchisorilor), cifrele indica si o crestere de proportii : 27% fata de octombrie 2007!
Ca atat mai mult cu cat in decembrie 2003, Profesorul Jean-Louis Terra, Seful Serviciului de Psihiatrie al Centrului Spitalicesc « Le Vinatier » de la Bron (Lyon) in raportul sau de 235 de pagini adresat Ministrului de Justitie elabora o « reforma » capabila sa reduca in cinci ani (pana in decembrie 2008 !) rata sinuciderii in mediul carceral cu cel putin 20% !
Materialul a fost solicitat pe de o parte de catre Dominique Perben, pe atunci Ministrul Justitiei, iar pe de alta parte de catre Jean-François Mattei, Ministrul Sanatatii si al Familiei, care alertati la randul lor de catre AP, faceau cunoscut intr-o scrisoare confidentiala lui Jean-Louis Terra ca numarul de sinucideri in randul populatiei penale in ultimii 20 de ani creste constant de maniera regulata, trecand de la 39 in 1980 la peste 100 (intre 100-140) anual, astfel incat rata de siuncideri a trecut de la 10 in 1980, la 24 in 1999, respectiv la 21,6 in 2001 pentru fiecare 10.000 de detinuti.
Mai exact, in principiu, in cursul anilor’80 rata de sinucideri pentru 100.000 de persoane al populatiei carcerale trecuse de la 101 la 135, apoi de la 125 la 239 in anii’ 90, ajungand la 252 in 1996, pentru ca intre anii 2000-2006 sa oscleze intre 193-244.
Din acest motiv, inca din 1996 are loc crearea unei misiuni interdisciplinare avand ca scop prevenirea actului de suicid in mediul carceral, in urma careia in 1997 un program experimental este lansat, testat ulterior in 11 centre penitenciare, conform circularei din 29 mai 1998, completata cu cea din 6 aprilie 2002.
Studiile aprofundate pe care le-am efectuat legate de acest fenomen ne permit sa atragem atentia asupra faptului ca inca inainte de elaborarea raportului Profesorului J.-L. Terra, existau deja o serie de metode preventive eficace utilizate cu succes in tarile UE sau in tarile nord-americane cum ar fi : controlul detinutului de 4-8 ori/ora sau supravegherea lui de catre ceilalti detinuti cu care era incarcerat in celule duble, triple, cuadruple (Belgia, Canada, Spania), supraveghere video permanenta (Canada-Quebec), control medical periodic, respectiv, utilizarea lenjeriei de corp si de pat de unica folosinta (Italia), contact permanent intre detinutii « fragili » psihic si responsabilul programului de prevenire al sinuciderilor in mediul carceral (SUA), adaptarea mobilierului si retragerea din celula a tuturor obiectelor care ar putea fi utilizate in cazul sinuciderilor (Olanda), control sistematic (arbitrar !) ai detinutilor predispusi la siuncideri de catre personalul serviciului psiho-social al inchisorii (Austria), favorizarea contactelor cu membri familiei din exterior (Italia, Olanda, Spania- unde in cazul decesului detinutului centrul penitenciar este obligat sa plateasca familiei acestuia o despagubire sub forma de indemnizatie, cuprinsa intre 30.000-70.000 de euro !)
Credem ca merita sa semnalam si faptul ca in SUA, tara cu o democratie foarte avansata dar si o ridicata rata a « inflatiei » carcerale (peste 2.000.000 de detinuti), sinuciderile in inchisorile federale (cu regim de detentie sever) nu depasesc pe cele ale populatiei generale (din exterior), adica in jur de 12-13% la 100.000 de locuitori !
O rata care este aproximativ cu 18-20% mai scazuta decat cea din mediul carceral francez si 13-15% mai scazuta decat cea in randul populatiei generale.
APROFUNDAREA DOSARULUI
Pentru a crea o imagine mai clara despre fenomenul de suicid cu care se confrunta populatia penala in centrele franceze de detentie (penitenciare) precum si evolutia lui in timp, ne permitem sa facem apel la o serie de statistici care reprezinta rodul unei munci laborioase pornind de la documente aflate in arhivele AP, respectiv, ale Ministerului de Justitie, pe de o parte si confruntarea lor cu realitatea de pe « teren », respectiv, reactualizarea lor, pe de alta parte.
In numeroase situatii am reusit sa intram in contact chiar cu detinuti « candidati » la suicid sau cei care au esuat in demersul lor in ciuda unor repetate tentative.
Revenind la statisticile prezentate anterior remarcam ca in 2002 numarul de siuncideri in centrele franceze de detentie era de 122 si 104 in 2001 !
Este practic perioada in care s-a inregistrat o « usoara » crestere a lor, fata de anii urmatori, 2003-2005, in care asistam la o descrestere a fenomenului asa cum am mai mentionat!
Asta in conditiile in care numarul sinuciderilor era de 39 in 1980 si 59 in 1990!
Un numar mai ridicat, 136 de sinucideri a fost inregistrat in 1996 !
Acest numar este raportat la populatia penala medie care a crescut cu 11% in 2002 fata de 2001, adica, trecand de la 48.318, la 53.510.
Astfel, rata de siuncideri era de 21,5% in 2001, fata de 22,8% in 2002.
In schimb, pentru 67.308 de detinuti incarcerati in 2001, numarul de 104 de siuncideri ne conduce la o rata de 1,54, fata de 81.533 in 2002, cu o rata de 1,49 pentru fiecare o mie de persoane a populatiei penale.
Ceea ce in fond este o descrestere « sensibila », tanand cont si de faptul ca populatia penala a crescut cu 33,7% la 1 ianuarie 2001 fata de 37,6% la 1 ianuarie 2003 !
Studiul nostru efectuat in legatura cu decesul celor 226 de detinuti intre 2001-2002 ne conduce la concluzia ca: 23,9% dintre ei au decedat intre orele 05h00 si orele 07h00, iar 22% intre orele 15h00 si 17h00, in timpul plimbarilor cotidiene (« recreatiei »), majoritatea deceselor avand loc la inceputul saptamanii, cele mai putine fiind inregistrate duminica.
Lunile cu cele mai mari rate de siuncideri fiind august-septembrie, iar locul preferat de detinuti este celula (in peste 80% din cazuri).
In cca 52% din cazuri detinutii erau incarcerati singuri in celula, iar in 48% erau incarcerati cu un alt detinut !
In acest ultim caz, cu rare exceptii (0,9%) sinuciderile au fost comise in absenta co-detinutului, fie in timpul plimbarilor zilnice, fie in timpul somnului !
O rata de 11% de siuncideri a fost inregistrata in QD (Cartier Disciplinar), adica 24 !
Aceasta rata este intr-o « usoara » scadere fata de 1998-1999 cand 40 de detinuti s-au sinucis adica 16,6% din totalul celor incarcerati in QD, rezervat celor care au comis abateri disciplinare grave si foarte grave in mediul carceral dar si prevenitilor, izolati de restul detinutilor, deja condamnati.
Avand in vedere ca sunt in acheta judiciara, in asteptarea procesului si a sentintei, prevenitii, se afla in general sub o presiune psihologica de exceptie ceea ce deseori۟ are ca efect siunciderea !
Dintre cei 24 de detinuti care s-au sinucis in QD, 7 erau preveniti!
In peste 92% din cazuri mijlocul utilizat de catre detinuti pentru sinucidere este spanzuratoarea !
Intoxicatia cu medicamente a scazut substantial dupa 1998-1999 la cca 3,5% de la 7,1%.
Dintre cei 226 de detinuti care s-au sinucis in perioada 2001-2002, 197 era barbati si numai 9 erau femei.
Insa rata sinuciderii in randul femeilor era sensibil mai mare : 26,2% ! (fata de 23,9% in randul barbatilor).
Ceea ce este de trei ori mai mare fata de numarul de sinucideri in randul populatiei generale : 8,8 pentru fiecare 10.000 de femei (dar 27,1 in randul barbatilor).
Pentru o populatie penala de 48.594 de persoane, rata de siuncideri era de 23,3 pentru fiecare 10.000 ceea ce este o « usoara » crestere fata de anii precedenti.
Dintre ei, 81% erau francezi si restul straini (19%), iar cele mai multe sinucideri, 71 au fost consemnate in transele de varsta 21-30 de ani si 66 in 31-40 de ani, fata de 12 pana la 21 de ani si 10 peste 60 de ani !
In transa de varsta 40-50 de ani am putut identifica 49 de decedati, fata de numai 18 in cea de 50-60 de ani.
Studiile efectuate ne arata si faptul ca varsta medie ai celor care s-au sinucis (36,3 ani) era reprezentativa varstei medii a populatiei carcerale (34,2 ani).
In plus, din cei 226 de decedati, 107 erau preveniti (aflati in ancheta, in asteptarea sentintei de judecata), adica 47,3% si 119 condamnati (definitiv), adica, 52,7%, ceea ce arata un fel de « echilibru » in comiterea acestui act in sanul populatiei penale.
In ceea ce priveste procedura juridica, 61,3% dintre ei erau in « Corectional » (pedepse relativ mici, completul de judecata fiind compus din trei magistrati) si restul de 38,7% in « Criminal » (pedepse lungi de inchisoare, inclusiv inchisoare pe viata, completul de judecata fiind compus din 12 membri : trei magistrati si 9 jurati alesi la intamplare de pe listele electorale), ceea ce este oarecum surprinzator !
Cu toate ca in randul prevenitilor numarul de sinucideri ai celor aflati in procedura criminala (42,2) pentru fiecare 10.000 de persoane (ai celor aflati in procedura corectionala 19,9), era considerabil mai mare decat in randul celor condamnati (18,3).
Rata cea mai mare de sinucidere 45,7 pentru fiecare 10.000 de persoane este inregistrata in cazul pedepselor lungi (peste 20 de ani), care depaseste de doua ori cele pana la 6 luni (21,4) si de doua ori si jumatate cele ale ansamblului celor condamnati (18,3)
Din investigatiile facute reiese si faptul ca rata cea mai mare de siuncidere in cadrul procedurii criminale este in randul celor condamnati pentru crima de sange (omor prin imprudenta, asasinat, paricid, infanticid) pentru ca ea este de 77,2 pentru fiecare 10.000 de persoane ai populatiei penale, (cu atat mai mult cu cat ei nu reprezinta decat 23% dintre cei care s-au sinucis si nereprezentand decat 10% din populatia carcerala), fata de cei condamnati pentru viol asupra adultului 46,1 si viol asupra minorului 23,9 sau agresiune cu violenta cu circumstante agravante 52,2 si jaf armat 26,4 !
Printre factorii principali de risc la cei care se sinucid putem mentiona : ruptura relatiei de cuplu (peste 11% dintre cei incarcerati sunt « abandonati » de catre sot/sotie in prima luna de detentie), departarea fata de resedinta cuplului/familiei (ceea ce reduce considerabil vizitele celor apropiati), izolarea detinutului in QD, QHS (Cartier de Inalta Securitate) sau QI (Cartier de Izolare) in care au loc cca 10-17% din totalul sinuciderilor, « socul carceral » (9% dintre sinucideri sunt comise in prima saptamana, 17% in prima luna si 34% in primele trei luni de incarcerare), condamnarea (12,6% de detinuti se sinucid in prima luna de la condamnarea lor, 50% in primul an, in special in cazul unei condamnari neasteptate cum ar fi inchisoarea pe viata), transferul/transferurile repetate dintr-un centru de detentie in altul (« dezradacinarea », in special ai celor care executa pedepse lungi de inchisoare ridica o serioasa problema), refuzul repetat al unei eliberari conditionate/semi-libertati sub control judiciar, liberarea (27% dintre sinucigasi, in special cei care au executat pedepse foarte lungi private de libertate, fara familie, fara ajutor, in exterior se simt « ai nimanui »).
Este interesant de remarcat si faptul ca printre cei 226 de detinuti care s-au sinucis intre 2001-2002 in centrele franceze private de libertate, 59 erau « identificati » de catre serviciile abilitate ale AP ca « sinucigasi », 68 « fragili » (55 fragili, agresivi, depresivi, dar fara a fi sinucigasi, 13 fragili, agresivi, depresivi, cu tendinta de automutilare), iar 95 au fost «considerati» de catre aceleasi servicii abilitate ale AP ca persoane « fara probleme psihice» !
In 34% din cazuri s-au luat masuri de supraveghere « speciala », in 12% impartirea celulei cu un alt detinut « sanatos » psihic, in 15,3% tratament psihiatric sistematic si in 3,4% izolarea lui totala !
In celelate cazuri au fost luate simultan cel putin doua masuri.
In sfarsit, daca printre femeile incarcerate, 55% au comis cel putin o tentativa de siuncidere, in randul barbatilor numai jumatate (27%) au recurs la acest act !
Frecventa consemnata ar fi in medie de cca 3 tentative de sinucidere/detinut.
In general, peste jumatate (51,9%) dintre cei care urmeaza a fi incarcerati se gandesc la o tentativa de sinucidere, fata de numai 10% in randul populatiei generale.
Numarul automutilarilor a trecut in ultimii ani de la 793 in 2002 la 983 in 2004, ajungand la 1021 in 2007.
Si greva foamei a inregistrat in ultimul timp o crestere de 25%!
In ceea ce priveste tentativele de sinucidere (TS) au fost in medie in crestere cu 10%, intre anii 2003 (786) - 2004 (757) in raport cu perioada 2001 (704) – 2002 (709).
Intre anii 2006-2007 numarul lor a depasit 1000.
In ceea ce priveste sinuciderile in centrele franceze private de libertate in prezent, o noua dezbatere publica a fost lansata in cursul lunii trecute de catre serviciile abilitate ale AP si Rachida Dati, Ministrul Justitiei, in urma sinuciderii lui L. Nabil, un minor de 16 ani de origine franco-algeriana, luni, pe 6 octombrie, in jurul orelor 21h30, in QP-ul (Cartier Penitenciar) de la Metz-Queuleu (Moselle).
Arestat cu patru zile in urma, el este imediat incarcerat, dupa ce a fost condamnat la sase luni de inchisoare pentru trafic de stupefiante si conducere fara permis pe 17 septembrie.
O « reuniune de rugaciune » a fost organizata dupa masa la Behren-lès-Forbach (Moselle), Nabil urmand sa fie inmormantat ulterior la Tlemcen (nord-vestul Algeriei).
Aceasta dezbatere a inceput sa ia proportii alarmante atunci cand un alt minor de aceasi varsta, P. Nordine, a comis o tentativa de sinucidere in noaptea de 8 catre 9 octombrie la numai doua zile de la transferul lui de la Metz-Queuleu la Centrul Penitenciar l'Elsau din Strasbourg (Bas-Rhin).
Internat in stare critica la CHU Strasbourg-Hautepierre (Spital Universitar de Urgenta), dupa o coma profunda, adolescentul a decedat !
Merita sa semnalam ca miercuri L. Nabil a incercat sa comita o tentativa de siuncidere, taiandu-si venele, dar descoperit in timp util de catre supraveghetori, a fost salvat.
Insa, in jurul orelor 14h00, joi, 9 octobrie, el a fost descoperit, spanzurat cu un cearceaf in cartierul minorilor.
Vineri, inca starea lui era considerata « crtica » de catre personalul medical in grija caruia se afla la spital.
El a fost incarcerat in decembrie 2006 pentru o serie de infractiuni (furt cu violenta, trafic de stupefiante, etc).
Liberabil pe 13 februarie 2010, el urma sa fie rejudecat in doua dosare penale « grele » de catre Curtea de Apel de la Metz iar in cursul anului (2008) a facut obiectul mai multor transferuri pentru « dificultati disciplinare » !
In cursul lunii martie 2008 el a mai fost incarcerat la Strasbourg, ia din declaratiile lui Jacques Louvel, reiese ca el a fost « corect incadrat » in aceasta institutie, cu toate ca esuase deja inca in doua sau trei tentative de sinucidere iar in noaptea de sambata catre duminica ar fi incercat deja sa se spanzure, conform celor sustinute de catre Nicolas Lickteig, secretarul regional adjunct al UGSP-CGT (Sindicatul CGT-Penitenciar).
Ancheta administrativa in aceste dosare, dupa audierea timp de trei ore, seara pe 9 octombrie a patru magistrati, printre care si Procurorul Republicii de la Sarreguemines, Jacques Louvel, precum si substitutul de procuror Olivier Glady care a ordonat executarea pedepselor, patru functionari de la AP si un medic, la Curtea de Apel de la Metz, nu a relevat nimic in neregula in ceea ce priveste procedura de incarcerare a lui L. Nabil, si nici in legatura cu transferul fostului sau coleg de celula P. Nordine de la Metz-Queuleu la Strasbourg, conform celor declarate de catre André Ride, Inspector General la IGSJ (Inspectia Generala ale Serviciilor Judiciare)
Nabil si Nordine, sunt din pacate « urmasii tristi» ai lui Julien in primele 10 luni ale anului, care si el la randul lui s-a siuncis ceva mai devreme la EPM Meyzieu, in februarie 2008 !
In 2007, din investigatiile pe care le-am facut ar reiesi ca dintre cei 780 de minori incarcerati, 72 au comis tentative de sinucidere, incercand sa-si puna capat zilelor !
Adica, aproape 10 tentative la fiecare 100 de detinuti, fata de 0,25 de minori aflati in libertate !
Daca in randul tineretului (in special al minorilor!) riscul de sinucidere este de cca 40 de ori mai mare ca in randul celor incarcerati, este numai pentru ca inchisoarea nu ofera alte perspective decat « moartea sociala, fizica si biologica » (Kamel, Centrul Penitenciar Aiton, 1998)
Cu toate acestea, din informatiile pe care le detinem in legatura cu aceasta ancheta, Rachida Dati, considera ca magistratii au gresit in legatura cu modul de incarcerare ai celor doi minori si luarea unor sanctiuni contra lor nu este exclusa !
Dorind sa reformeze ordonanta din 1945 in ceea ce priveste justitia referitoare la minori, ea a insarcinat mai multe comisii specializate sa reflecteze asupra acestui subiect.
Reforma incearca sa materializeze o promisiune din timpul campaniei prezidentiale a lui Sarko (Niclas Sarkozy) in 2007 privind tratamentul juridic al minorilor, instaurand o varsta « minima » a « raspunderii penale », incepand de la care pedeapsa penala si incarcerarea sunt posibile.
Pentru momement, Codul Penal francez nu prevede o aseama « varsta » si leaga responsabilitatea penala de « discernamantul » minorului, caz par caz.
Sub varsta de 13 ani insa legea nu prevede decat sanctiuni educative !
Mentionam insa ca desi Metz-Queuleu este considerat o inchisoare « model », minorul decedat, L. Nabil este al patrulea care se sinucide in ultimele cinci luni ale acestui an in aceasta institutie penitenciara !
Iar colegul sau de celula, P. Nordine, este cel de-al cincilea care provine tot de la aceasi institutie penitenciara.
In niciuna dintre institutiile penitenciare de mai sus nu se poate vorbi de « suprapopoulare » !
Din cele 26 de locuri rezervate minorilor, numai 11 erau ocupate la Metz-Queuleu si din 38 numai 21 la Strasbourg-Elsau.
Minorii erau supravegheati de catre patru, respectiv sapte gardieni.
Conform unor cercetari pe care le-am lansat in acest dosar cu ajutorul lui Dominique Boh-Petit, delegatul regional al Observatorului International al Inchisorilor, se pare ca intre cele doua sinucideri ar exista o legatura.
O ancheta efectuata in cartierul minorilor de la Metz-Queuleu ne conduce la ipoteza ca cei doi minori nu ar fi vrut sa fie separati, ceea ce s-a intamplat fara voia lor luni seara la orele 20h30 !
Secretarul regional de la sindicatul CGT–Penitenciare (Confederatia Generala a Muncitorilor din Penitenciare), Carlo di Egidio, din contra, sustine ca L. Nabil s-ar fi sunucis pentru ca a cerut directiei schimbarea celulei, care nu i-a dat curs cererii lui !
François Krill, delegatul UFAP (Sindicatul Supraveghetorilor din Penitenciare) considera ca « ar fi fost vorba de un joc pentru a face presiuni asupra administratiei penitenciare pentru obtinerea unor drepturi ».
Eric Gemmerlé, tot de la UFAP este convins ca « la aceasta varsta toti sunt niste borfasi, agresivitatea lor fiind permanenta. Ei trebuie sa dovedeasca atat lor cat si celorlalti din jur ca ei sunt capabili sa mearga pana la capat » !
In sfarsit, nu cu foarte mult timp inaintea lor, joi, pe 3 iulie, un tata de familie, in varsta de 46 de ani, caruia i s-a refuzat punerea in libertate sub control judiciar s-a spanzurat, in ciuda unei supravegheri intarite, « speciale », conform instructionilor ministeriale transmise AP-ului !
Procurorul Republicii de la Metz, Rémi Heitz a ordonat o ancheta interna in acest dosar pentru a determina cauza siunciderii, cum decedatul era deja al treilea prizonier care s-a sinucis la Metz-Queuleu in ultimele saptamani.
Cu toate ca omul a lasat in urma o « scurta » scrisoare explicativa!
El a fost incarcerat intr-o procedura criminala de viol si se afla in arest preventiv de numai o luna !
Tratat cu medicamente anti-depresive la Centrul Spitalicesc Jury-lès-Metz (Moselle), avocatul decedatului, Xavier Iochum ne-a afirmat ca individul se afla intr-o stare psihologica foarte proasta, intr-o mare disperare si nu a facut obiectul nici unui « incadrari » particulare din partea AP-ului asa cum sustineau serviciile sale abilitate responsabile cu supravegherea detinutilor depresivi, « fragili » psihologic !
Pe 2 iunie, un alt prizonier in varsta de 27 de ani s-a sinucis in timpul tratamentului in cadrul SMPR (Serviciul Medico-Psihologic Regional) unde sunt tratati detinutii cu probleme psihologice grave.
Condamnat in 2006 la 19 ani de recluziune criminala, el astepta sa fie rejudecat in apel.
Contactat avocatul lui, Thomas Hellenbrand, confima ca AP-ul nu a facut nimic pentru acest detinut care datorita fragilitatii sale psihologice ar fi trebuit sa fie supravegheat de aproape.
Pe 21 mai, tot la SMPR, un tanar de 20 ani care executa o pedeapsa privata de libertate de doi ani s-a spanzurat cu sireturile de la pantofi !
Alte trei cazuri de tentativa de sinucidere au fost semnalate la Metz-Queuleu in ultimele 10 zile si toti detinutii erau minori.
Conform celor afirmate de catre Jean-François Krill, delegat sindacal UFAP (Uniunea Federala Autonoma a Penitenciarelor), cei trei tineri au fost salvati gratie vigilentei gardienilor, in numar de 220 la Metz-Queuleu, unde sunt incarcerati 480 de barbati si 27 de femei pe 448 de locuri « teoretic », considerat de catre Ministertul Justitiei, penitenciar « model ».
Revenind tot la luna octombrie, luni pe 13, alti trei detinuti comit tentative de sinucidere la Inchisoarea de la Muhouse (Haut Rhin).
Prima tentativa are loc la orele 15h00, cand un detinut in varsta de 31 de ani profitand de absenta colegului sau de celula a incercat sa se spanzure !
El era in arest preventiv intr-o procedura judiciara criminala !
Din cercetarile pe care le-am facut, se pare ca individul a incercat sa se sinucida si in cursul noptii trecute de la 12 catre 13 octombrie, insa a fost salvat de catre colegul lui care s-a trezit, aparent, din intamplare.
Un al doilea detinut in varsta de 29 de ani, implicat intr-un dosar crminal (omor/asasinat) a incercat sa se sinucida la orele 17h00.
Este vorba de o femeie !
Colega ei de celula era absenta in momentul tentativei.
Inntre orele 19h30-19h45, un al treilea detinut in varsta de 25 de ani incearca sa se spanzure, insa a esuat in tentativa sa, fiind reperat de catre gardieni.
Toti trei au fost internati de urgenta la Centrul Spitalicesc Moenchsberg de la Mulhouse.
Conducerea inchisorii nu ne-a confirmat decat prima tentativa !
In alte ordine de idei, joi, pe 16 octombrie, Franta este condamnata la Strasbourg la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, pentru a nu fi « protejat dreptul la viata » a unui detinut psihopat care s-a spanzurat in celula sa !
Este vorba de Joselito Renolde un tanar in varsta de 35 de ani, rom de origine, care s-a sinucis intr-o celula in QD la Inchisoarea Bois d’Arcy (regiunea pariziana), in iulie 2000, unde a fost transferat in urma unei agresiuni comise contra unei supraveghetoare !
Trei zile in urma el a incercat sa-si puna capat zilelor, taiandu-si venele cu o lama de ras !
CEJ (Curtea Europeana de Justitie) a considerat ca decedatul a fost supus unui « tratament inuman », avand in vedere starea lui psiho-medicala !
Este vorba de o plangere cu nr. 5608/05 (pe 3 februarie 2005), depusa de catre D-na Hélène Renolde asista de catre D-na E. Belliard, Directoarea Afacerilor Juridice in cadrul Ministerului de Externe, privind legislatia Drepturilor Omului si ale Libertatilor Fundamentale, pe marginea articolului 34, violarea aliniatelor 2 (« Dreptul la viata »), respectiv, 3 (« Interdictia torturii fizice si psihologice »).
Pe 3 noiembrie CEDH (Curtea Europeana a Drepturilor Omului) considera ca, paragraful 3 din articolul 29 al Conventiei permite « atacul » lansat de catre D-na Renolde contra Guvernului Francez.
Studiind in detaliu materialul, intr-adevar, avand in vederea starea psihica a lui Joselito, incarcerarea lui, timp de 45 de zile in QD (Cartier Disciplina) era inadmisibila si inacceptabila!
Mentionam ca inculpatul a fost deferit TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) din Meaux (regiunea pariziana) pentru « violenta voluntara cu arma comisa pe 8 aprilie 2000 contra fostei sale sotii si a ficei sale de 13 ani, in urma caruia JI (Judecatorul de Instructie) insarcinat cu instruirea dosarului de catre Procurorul General al Republicii de la Meaux, a hotarat plasarea lui in detentie provizorie !
Pe 30 iunie 2000, avand in vedere « politica » penitenciara de apropiere de familie in cazul detinutilor « fragili » psihic, el este transferat de la Meaux, la Inchisoarea de la Bois d’Arcy, in aria metropolitana pariziana !
In PV-ul (Procesul Verbal) privind tentativa sa de sinucidere pe 2 iulie, taiandu-si venele cu o lama de ras este mentionat clar ca supraveghetorul l-a gasit « deranjat » si a cerut grupei ERLC (Echipa Rapida de Interventie in situatii de Criza) de la unitatea de tratament psihiatric al Spitalului Charcot sa intervina de urgenta pentru salvarea lui Joselito !
Ei au si mentionat in foaia lor de observatie : « Pacientul a facut un TS (tentativa de sinucidere), taiandu-si venele la antebrate cu o lama de ras.
Gestul lui se inscrie intr-un context delirant-halucinatoriu.
El se prezinta in cadrul conversatiei cu un discurs incoerent, disociat si se adreseaza cu expresii care nu sunt decat la halucinatii verbale, delirante.
In schimb, el recunoaste ca sufera de tulburari psihice si prezinta antecedente psihiatrice, fiind spitalizat in repetate randuri, respectiv, tratat cu tercian (medicament folosit in cazul tratamentelor neurologice-psihiatrice).
Pe 3 iulie el este plasat singur intr-o celula, supraveghet « de aproape », iar in zilele urmatoare, pe : 4, 5,7, 8, 10, 13, 18, 19 si 20 iulie, este examinat si tinut sub observatie si de catre o echipa a SMPR –Paris (Serviciul Medico-Psihologic Regional)
Si totusi, din cauza comportamentului sau agresiv este condamnat la 45 de zile de izolare in QD o pedeapsa pe care el care incepe sa execute cu data de 5 iulie.
Ultimul sau tratament medicamentos are looc pe 17 iulie.
In noaptea de 19 catre 20 iulie, catre orele 04h25, un PV mentioneaza ca Joselito a facut un scandal monstruos batand cu picioarele si mainile in usa celului sale individuale vrand sa o paraseasca.
Pe 20 iulie intre orele 11h00 -12h00 vine sa-l vada o infirmiera al SMPR.
La orele 15h00 inainte de plimbarea in curtea inchisorii, solicita o intrevedere cu un medic, iar la orele 16h00 se intoarce in celula sa.
La orele 16h25 supraveghetorul il gaseste spanzurat cu cearceaful lui de pat si cere ajutorul unui medic si a infirmierelor de la UCSA (Unitate de Consultatii si Ingrijiri Ambulatorii), care intervin relativ rapid, la orele 16h30 !
Intre timp, ajunge si SAMU (Serviciul de Ajutor Medical de Urgenta) la fata locului (in jurul orelor 16h45).
In ciuda eforturilor de suscitare depuse de catre cele doua echipe, decsul lui Joselito Renolde este constatat la orele 17h00 !
In ziua urmatoare, un alt detinut, un marocan, in varsta de 45 de ani a reusit sa se sinucida numai peste cateva zile, vineri, pe 17 octombrie intr-o celula a unui QD la Inchisoarea Ensisheim, tot in departamentul Haut Rhin, dupa ce saptamana trecuta alti doi detinuti si-au pus capat zilelor in aceasi inchisoare !
Arestat si incarcerat in 1996 pentru asasinat, el a fost condamnat la 30 de ani de recluziune criminala, cu o « perioada de siguranta » de 20 de ani (inainte de care nu poate fi eliberat conditionat sub control judiciar).
Din motive disciplinare el a facut obiectul mai multor transferuri dintr-un penitenciar in altul, iar in ziua decesului sau a fost plasat in QD pentru ca a insultat gardienii si refuza sa se intoarca in celula sa.
Cadavrul lui a fost gasit de catre gardieni pe la orele 18h00.
Decedatul era cel de-al al 90-lea incarcerat care s-a sinucis in acest an.
La Inchisoarea Loos (Lille, Nord), in noaptea de 21, marti, catre 22 octombrie, miercuri, un alt detinut in varsta de 52 de ani se siuncide in celula sa.
El este « clasat » pe locul 91 pe trista lista ai celor care s-au sinucis in 2008.
Vineri, 24 octombrie, alti doi detinuti incearcau sa se sinucida inghitand cantitati masive de medicamente in Centrul Penitenciar Draguignan (Toulon, Var) la un interval de cateva ore, ceea ce intr-un interval de numai cateva zile, inseamna un total de patru TS (tentative de sinucidere).
Din informatiile pe care le detinem de la Parchet, intre cei doi detinuti « nu exista nicio legatura » !
Ei nici macar nu se cunosteau !
Unul dintre ei se afla in stare foarte grava !
In departamentul Var, in Centrul de Detentie « La Farlède », in noaptea de 13, luni, catre 14 octombrie, marti, un tanar de 23 de ani s-a sinucis inghitind o supradoza de medicamente (calmante) cu care a fost tratat contra depresiei sale nervoase.
El executa o pedeapsa privata de libertate de opt luni pentru trafic de stupefiante.
Cadavrul lui a fost descoperit de un supraveghetor in jurul orelor 01h30.
Desi la inceput responsabilii AP (Administratiei Penitenciare) nu si-au gasit o explicatie pentru moartea tanarului si nici medicii de la SAMU (Var) ajunsi la fata locului de urgenta, Procurorul Republicii de la Toulon, Pierre Cazenave, a facut o declartie conform careia decsul s-a datorat unei intoxicatii medicamentoase, diagnostic stabilit de catre legistii de la spitalul Font-Pré (Toulon).
Leaderii sindicatelor CGT-UFAP au afirmat ca la Centrul de Detentie « La Farlède » sunt incarcerati 7000 de persoane iar rata de ocupare ale celulelor este de 130% !
Ei sunt convinsi ca acesta era unul dintre motivele pentru care tanarul si-a pus capat zilelor.
Cel decedat ocupa locul 92 pe lista celor care s-au sinucis anul acesta.
Al 93-lea detinut si-a pus capat zilelor, tot spanzurandu-se in celula sa, la Inchisoarea Bapaume (Nord).
Condamnat pentru crima (omucidere), in varsta de 39 de ani, a fost gasit spanzurat, legat cu sireturile sale de radiotor catre orele 19h30, joi, pe 23 octombrie.
Conform AP (Administratiei Penitenciare) Lille (Nord/Pas de Calais), « surexpozitia mediatica este la originea sinuciderilor peste masura in centrele penitenciare franceze» (oare ?)
Cu toate acestea, Ministrul Justitiei Rachida Dati sustine ca prevenirea sinucideri in mediul carceral a fost si este prima ei prioritate, afirmand ca in perioada 2002-2007 rata siunciderilor a scazut cu 22% in randul populatiei penale, iar incepand din 2003, chiar cu 25% !
Insa, avocatul Etienne Noël, care in repetate randuri a avut castig de cauza in procesele cu statul francez in ceea ce priveste « neglijenta legata de supravegherea detinutilor », afirma ca numarul celor care s-au sinucis in inchisori fiind de 115 in 2004,122 in 2005, 94 in 2006 si 97 in 2007, respectiv 93 pana in prezent, in 2008, in realitate exista o « usoara » contradictie cu « statistica » Dati !
El este sustinut si de catre sindicatul UFAP/CGT - Penitenciare !
Cercetatorul Nicolas Bourgoin, din contra, care a efectuat studii timp de 10 ani pe aceasta tema, considera si el in lucrarile sale ca de o usoara descrestere putem vorbi intr-adevar pe temen scurt insa cresterea este semnificativa pe termen lung !
Amintim ca pe 1 septembrie 2008 erau incarcerati oficial 62.843 de persoane (unele documente indica alte cifre, 63.980, respectiv 64.091), dintre care 3 ,7% erau femei si 1,2% erau minori, pe cand numarul locurilor in centrele franceze private de libertate era de numai 50.881 !
Conform celor declarate de catre Ministrul Justitiei, se pare ca situatia a fost si mai critica in acest an, cand pe 31 iulie numarul celor incarcerati in cele 231 centre sau cartiere penitenciare franceze (toate la un loc, Franta Metropolitana – DOM - TOM) era de 64.250, pentru numai 50.806 locuri.
Printre alte prioritati ale Ministrului de Justie figureaza si extinderea PSE (supravegherea electronica) in exteriorul centrelor penitenciare, fiind vorba in special de detinutii care si-au executat aproape integral pedepsele lor private de libertate si beneficiaza cu acordul JAP-ului de eliberare conditionata sub control judiciar.
Sistemul a fost deja experimentat in inchisorile de la Béthune si Angoulème, iar succesul obtinut a permis extinderea lui si la cele de la Valenciennes, Douai, Bordeaux-Gradignan, Le Mans si Orléans.
Inepand cu 1 noiembrie el este aplicat in cadrul tuturor centrelor penitenciare aflate in subordinea Curtii de Apel de la Douai (Nord) si de la Bordeaux (6 centre penitenciare), iar de la 1 decembrie va fi extins si la centrele penitenciare de la Béziers, Le Puy, Fontenay-le-Comte si La Roche-sur-Yon.
El ar permite in egala masura si scaderea densitatii populatiei penale sub rata medie de 126% inregistrata azi (102% media europeana), conform celor declarate de catre Ministrul Justitiei (130% mentionat de catre Sindicatul UFAP in raportul sau).
Obiectivul de creere a 5.130 de noi locuri de detentie in 2009 (si 512 de posuri de supraveghetori) este si el in program, fata de « numai » 2.800 create in acest an, iar in nordul Frantei la Lille, un nou centru penitenciar isi va deschide portile cu 660 de locuri in 2011.
In plus, avand in vedere imbatranirea populatiei carcerale, se va facilitata eliberarea conditionata sub control judiciar ai condamnatilor de peste 75 de ani.
O redistribuire a populatiei carcerale (cca 65% condamnati si 35% preveniti) ar fi si ea necesara stiind ca unele centre penitenciare sunt suprapopulate cum ar fi cele de la Lyon-Montluc (235%, rata de ocupare), Puy (229%), Béziers (221%), Montluçon (220%), Lyon-Saint Paul sau Saint Joseph (217%), Bonneville (209%) La Roche sur Yon (202%)
Sau, ansamblul centrelor penitenciare din regiunea Nord-Pas de Calais in care sunt incarcerati 4597 de persoane, pentru un numar de 4132 de locuri, deci rata de ocupare fiind de 121%, care la inceputul anului 2005 era de 157% !
Iar altele in care rata de ocupare este mult sub 100% cum ar fi: Mont de Marsan, Pau, Châlons en Champagne, Nevers, Arras, Aurillac.
Merita sa mentionam si faptul ca exista azi in lume peste noua milioane de detinuti (8.974.998 in 2003), conform ICSP (International Center for Prison Studies) !
Numai noua din cele 209 nu sunt incluse : Guinea Ecuatoriala, Guinea si Somalia in Africa, Bhoutan, l’Irak, Laos si Corée du Nord, respectiv, Nauru si Palau in Oceania !
Primele trei locuri fiind ocupate de catre SUA (2.080.132 de detinuti), China (1.547.213) si Rusia (812.965)
In 112 tari din 159 densitatea carcerala este peste 100%, primele trei locuri fiind ocupate de catre : Barbade (302%), Camerun (296%) si Bangladesh (288%).
Mayotte si Polinezia Franceza figureaza cu 250%, respectiv cu 195%.
Grecia, Ungaria si Italia figureaza cu 158%, 147%, respectiv 134%.
Prevenitii ajung pana la 75% din populatia carcerala.
Astfel, in Europa ei sunt intre 20-40%, in Franta 37%.
In Paraguay, Haiti, respectiv Republica Dominicana si Honduras, numarul lor depaseste 75%.
In majoritatea tarilor europene (in 25), peste un sfert sunt straini din efectivele penitenciare.
In Elvetia, Andora si Luxemburg, numarul lor este peste 65%.
In Franta cca 22%- 23% dintre cei incarcerati sunt straini.
Numai in trei state europene nu exista inchisori suprapopulate: Austria, Macedonia si Slovacia !
In sapte state europene : Suedia, Croatia, Danemarca, Finlanda, Slovenia, Norvegia si Olanda numai intr-un sfert din centrele penitenciare efectivele depasesc numarul de locuri.
In Irlanda, Franta, Letonia, Belgia, Marea Britanie, Italia si Spania peste jumatate dintre inchisori sunt suprapopulate.
Mai mult de 80% in Ungaria, in Romania, in Bulgaria, Portugalia si Estonia.
Mai multe tari, printre care Austria, Germania si Elvetia au planuri de a construi centre penitenciare in strainatate, in special in Romania pentru ca detinutii lor sa-si poata executa pedepselor lor private de libertate in tarile lor de origine.
In ceea ce priveste minorii, D-na Dati, afirma ca printre cei 32.000 de angajati ai AP, 6000 au primit deja o formatiune dedicata prevenirii sinuciderii minorilor si numarul lor va fi extins in anii care urmeaza !
In plus, dupa incarcerarea minorilor ei vor fi examinati din punct de vedere medical si psihic, fiind supusi in mod obligatoriu unei « grile de evaluare » psihologica.
COMENTARIUL AUTORULUI
Din cercetarile aprofundate legate de acest dosar, atat direct cat si indirect putem trage concluzia ca unul dintre motivele principale care contribuie la numarul mare de siunucideri in inchisorile franceze se datoreaza suprapopularii acestor unitati private de libertate (violarea Codului de Procedura Penala, articolele 716 si 719, D.83-D.85 si D.95).
Din cauza acestei suprapopulari (intre 2.4-4.0 m2, spatiu vital al unui detinut) cei « fragili » psihologic nu pot fi corect incadrati si suficient supravegheati de catre educatori, profesori, pedagogi, apartinand unitatii de invatamant care functioneaza in centrele penitenciare, precum si de catre personalul medical din cadrul serviciilor psiho-medicale regionale in custodia carora se afla aceste institutii carcerale.
Astfel, prevenirea sinuciderii in mediul carceral trece mai intai printr-o « logica » globala de amenajare « teritoriala » si a conditiilor de detentie a celui incarcerat !
Trebuie favorizata cu orice pret sanatatea lui mentala.
Experienta ne-a aratat ca fenomenul de suicid in inchisori este deseori rezultatul alegerii « politicii » penitenciare, in majoritatea cazurilor, cea a securitatii cu orice pret in detrimentul conditiei umane.
In concluzie, ar exista o diminuare neta (sau absenta totala !) a sinuciderilor, daca am corda populatiei penitenciare mai multe drepturi si libertati, mai multe avantaje materiale, mai multe informatii si vizite, mai multe concedii penale, etc., si desigur mai multa speranta, in defavoarea institutionalizarii ei !
Vorbim in acest caz de o « deschidere » a inchisorilor!
Un alt motiv poate la fel de important este insusi si sistemul judiciar francez!
Pe de o parte ca institutie, de tip « inchizitorie », veche de aproape 400 de ani, avand la baza codul napoleoan, care « crapa » prin toate partile datorita uzurii sale morale! (a se vedea si articolul: « Justitia Romana incotro ? »)
Pe de alta parte, datorita magistratiilor care lucreaza cu acest sistem, fiind vorba de capacitatea lor intelectuala, experienta lor, care nu in putine cazuri lasa mult, chiar foarte mult de dorit !
Codul de instructiune criminala din 1808 este de fapt « une mise à jour » (un mic « petic » !) a ordonantei din 1670, conform careia Juriul de Acuzare este suprimat si înlocuit prin JI (Judecàtorul de Instructie), « mostenitor legitim» al... « Locotenentului Criminal », apoi al « Magistratului de Sigurantà », « actor » esential a orcarei proceduri « inchizitorii », un « fals » judecator pentru ca simultan el dispune de doua functii « antagoniste » si « complementare » : cea de investigatie si cea de jurisdictie !
Cu alte cuvinte, acest Judecator de Instructie, (neavînd pe cale ierarhica nici un superior !) care cu o « mana » acuza, iar cu cealalta « apara » are puteri, practic, nelimitate si decide pentru « inculpat » sau « învunuit » de ceea ce este « bun » sau « rau » pentru el!
Iata si atributiunile acestui Judecàtor de Instructie, care si astazi (!!!) (cu mici « petici » !) sant aceleasi ca si în...1808 !
a) A « forta » pe « inculpat » sau « invinuit » pentru a-si recunoaste vina !
b) Utilizarea detentiei provizorii, ca mijloc de instructie.
c) Nici o « presupunere » (presumptie) de nevinovatie !
d) « Confiscarea » investigatiilor de catre un magistrat JI, « jumatate-judecator » si « jumatate-politist », care cu echipa pe care o alege el cerceteaza cazul (jandarmi, politisti) si efectueaza simultan o instructiune « à charge » et « à decharge » care poate fi consultata de catre avocatul apararii, dar la care el nui poate participa !
e) Secret imposibil de a pastra, pentru ca este vorba de douà fuctii complet diferite si antagoniste : investigatie si jurisdictie !
f) Imposibilitatea suspendarii privarii de libertate, contra unei cautiuni, pe durata anchetei! (mai putin in cazuri “cu totul si cu totul ”exceptionale!)
Si de aici se “naste” atunci întrebarea?
De ce este « necesara» mentinerea unui asemenea sistem judiciar tip « inchizitoriu » la începutul secolului XXI ?
Pentru ca fata de alte state care nu au cunoscut inchizitia (statele anglo-saxone !) cultura franceza ramane ferm « atasata » de « religia » ca inculpatul sa-si marturiseascà fapta !
Aparent, acest sistem « costa» mult mai putin justitiei franceze, decat cautarea probelor juridice împotriva lui !
Apoi, de ce sa fie « ameliorat » un sistem judiciar, « eficace !? », al carei singura « calitate », pentru a asigura « ordinea » se bazeaza pe « frica » care o inspira ?
Cat de eficace este acest sistem cunoastem din cifre, insa este extrem de demoralizant pentru cel incarcerat, care la inceputul anchetei, in preventiv este complet izolat si nu stie nici cat va dura ancheta, maximum 2x 4 luni in cazul corectional si 2x12 luni in criminal, termene care pot fi prelungite daca JI (Judecatorul de Instructie) considera ca sunt necesare pentru elucidarea adevarului.
Din cercetarile noastre reiese ca intr-o proportie de 25-27% cei incarcerati in preventiv sunt nevinovati !
Ghinionul lor este ca sunt suspecti datorita unor conjuncturi independente de ei.
Un alt procent de 8-10% sunt nevinovati in raport cu ceea lor justitia reproseaza, in sensul ca faptele sunt mult exagerate si nu au nimic comun cu realitatea!
Astfel, acest procent de 33-37% dintre detinuti nu va fi niciodata deferit justitiei, pentru ca in preventiv sunt abandonate pana la urma, acuzatiile contra lor, justitia considerand ca nu exista probe suficiente pentru ca ei sa fie deferiti tribunalelor !
Acuzati pe nedrept, detinutii « fragili » psihic, fara o incadrare adecvata din partea tuturor serviciilor AP nu vor rezista presiunii psihologice la care sunt supusi de-a lungul detentiei provizorii care poate dura luni sau chia ani, fara dreptul la despagubire materiala si morala.
Intr-un asemenea context, inculpatul este mult mai avantajat daca recunoaste fapta pentru care el este acuzat dar pe care in realitate el n-a comis-o si solicita « intelegere » din partea parchetului, a completului de judecata de care depinde soarta lui !
Pentru ca, va fi judecat relativ repede si va beneficia de intregul sistem (« arsenal ! ») de reduceri de pedeapsa (din partea JAP-ului, gratiile prezidentiale, ordonantele de urgenta in cazul alegerilor prezidentiale, etc)., inclusiv eliberarea lui sub control judiciar dupa executarea jumatatii din pedeapsa sa privata de libertate !
In caz contrar, daca nu reuseste sa convinga justitia de nevinovatia sa, exista marele risc (in majoritatea cazurilor !) ca detentia lui provizorie sa se prelungeasca ani de zile, pana la proces, la care va avea toate sansele sa fie condamnat la o pedeapsa privata de libertate mut exagerta !
In majoritatea cazurilor justitia franceza nu « repara » niciodata imaginea unui inculpat si nu-l reabiliteaza in fata societatii civile chiar daca a gresit si l-a acuzat, l-a compromis pe nedrept.
Republica Franceza, in ciuda sutelor de erori judiciare comise de catre Legislator nu a revizuit pana in prezent decat sase procese !
Prezentam pe scurt in continuare cateva dosare pe care le-am putut studia si care efectiv ne-au revoltat, avand in vedere indiferenta si lipsa de omenie a unor magistrati in situatii critice, de criza cu adevarat.
« Daca vreti sa va sinucideti nu aveti decat, este problema dvs, dar exista si alte metode! Cea folosita de dvs. a pus in pericol si viata altor detinuti » !
Asa s-a adresat Procurorul republicii de la Lorient unui detinut in varsta de 24 de ani pe 6 decembrie 2004 !
Individul si-a incendiat pe 25 iulie celula sa in Penitenciarul Ploemeur (Lorient, Morbihan) in semn de protest, atragand atentia magistratului ca el nu mai suporta detentia si doreste sa-si puna capat zillelor !
Incendiul s-a propagat repede in incinta inchisorii, AP-ul fiind obligat sa evacueze 240 de detinuti !
In urma acestui incident, detinutul a fost condamnat inca odata la sase luni de inchisoare, pe cand el urma sa fie eliberat la inceputul anului 2005 !
In plus, AP-ul i-a reclamat si 10.030, 25 euro pentru repararea distrugerilor cauzate de incendiul pe care l-a provocat !
Un alt detinut a dededat sambata 8 mai 2004 la Spitalul Mignot de la Versailles (regiunea pariziana), unde a fost internat in urma unei TS care a avut loc doua luni mai devreme in Centrul Penitenciar de la Bois d’Arcy (Yvelinnes, regiunea pariziana).
Vineri, 5 martie 2004, detinutul este prezentat unui JI si este incarcerat, in ciuda faptului, ca prezenta semne evidente de depresivitate si chiar o usoara instabilitate psihica.
Putin timp dupa, el este examinat de catre SMPR (Serviciul Medico-Psihologic Regional) care solicita punerea lui sub o supraveghere « speciala » avand in vadere starea lui psihica.
Dupa prima noapte pe care o petrece in detentie provizorie, a doua zi este trabnsferat intr-o celula a unui QI (Cartier de Izolare), in care se afla sub supraveghere « speciala » detinutii « fragili » din punct de vedere psihic.
Pe 7 martie, dupa un consum exces de medicamente si un consum important de apa de curatat toaleta (Javel) se spanzura !
In stare critica, el este transportat de urgenta la Centrul Spitalicesc de la Versailles, familia lui nefiind anuntata de situatia lui decat luni dimineata, cand el se afla deja in coma profunda.
Pazit de doi politisti, JI hotareste sa-l puna in « libertate » formal pentru ca rudele lui sa-l poata vizita in absenta lor !
Individul moare doua luni mai tarziu fara sa fi revenit din coma.
El nu a fost contabilizat printre cei care s-au sinucis in inchisoare, cum, teoretic vorbind el era in libertate in momentul decesului.
In 2004 pe 24 ianuarie, un detinut a decedat la CHU Cochin (Paris) dupa un TS prin spanzurare in celula sa din QD la Centrul Penitenciar “La Santé” de la Paris.
Pe 5 ianuarie, in urma unei incaierari in curtea inchisoarii, in “recreatie”, in timpul plimbarii cotidiene, detinutul cu cei doi co-detinuti sunt transferati in QD.
Cateva ore mai tarziu el se spanzura in celula sa.
A doua zi dimineata la orele 07h30 cand supraveghetorii il descopera el se afla in coma.
Internat de urgenta la Cochin, el va deceda peste douzeci de zile.
Conform celor declarate si consemnate de catre conducerea inchisorii, detinutul a fost examinat inainte de transferul in QD de catre un medic specialist psihiatru de la SMPR-Paris care nu a sesizat nici depresivitate in cazul lui nici instabilitate psihica !
Sambata, pe 3 aprilie 2004, un detinut in varsta de 23 de ani se sinucide, spanzurandu-se cu ajutorul unei cuverturi rupte in fisii inguste in celula sa QD la Inchisoarea din Epinal (Vosges)
Transferat pe 25 martie de la Inchisoarea din Nancy (Meurthe et Moselle) ca urmare a mai multor incidente disciplinare consecutive, incepand cu data de 1 aprilie este plasat in QD.
Nicio contraindicatie nu a fost semnalata de catre personalul medical al serviciului psiho-medical al inchisorii, in timp ce detinutul a fost deja spitalizat la SMPR-Metz si internat la CHU Nancy.
Miercuri pe 1 decembrie 2004, un alt detinut tot de aceasi varsta, la aceasi inchisoare, tot in QD a incercat sa-si puna capat zilelor comitand un TS !
Transferat cateva zile mai tarziu la Centrul Penitenciar de la Ecrouves (Meurthe et Moselle) in urma unui miscari de protest in QD, el a fost sanctionat cu 21 zile de QD de la sosirea lui !
Considerand pedepsit pe nedrept, el refuza sa se alimenteze, declansand o greva a foamei, ulterior incercand sa se spanzure cu ajutorul unui cearceaf de pat !
Descoperit in timp util de catre doi supraveghetori, este salvat si examinat de catre personalul medical al SPMR-Metz, in urma caruia directorul inchisorii decide ca el isi poate reintegra celula sa din QD !
Cateva zile mai tarziu, un alt detinut, in varsta de 18 ani incarcerat in aceasi inchisoare s-a spanzurat cu cearceaful sau de pat numai la doua zile de la sosirea lui in institutie.
Un alt caz iesit din comun este cel al unui detinut in varsta de 47 de ani, care in noaptea de la 13 la 14 aprilie 2004 s-a spanzurat in celula sa la Inchisoarea din Amiens (Somme).
Plasat in detentie provizorie pe 12 aprilie, omul si-a exprimat in public dorinta lui de a-si pune capat zilelor inainte de procesul lui intentat in procedura juridica criminala.
Ziua urmatoare, dupa masa, el comite un act de TS prin spanzurare, dar este descoperit la timp, este salvat si este internat in SMPR care îi propune un tratament psihiatric.
Cu toate acestea DRSP (Directia Regionala al Serrviciilor Penitenciare) – Lille nu l-a semnalat ca « detinut cu un risc ridicat de sinucidere » si nici nu a fost pus in QI sub supraveghere « speciala »!
Considerat totusi psihologic « fragil » el este plasat in celula dubla cu un alt detinut considerat « stabil », « echilibrat » psihic!
El s-a sinucis chiar in noaptea respectiva cu centura sa!
Colegul sau de celula urmand un tratament medicamentos n-a auzit absolut nimic !
Cadavrul lui a fost descoperit la schimbarea garzii, in toiul noptii !
Cincisprezece zile mai tarziu, in noaptea de 29 catre 30 aprilie, un alt barbat, tot de 47 de ani a fost gasit de gardieni spanzurat in aceasi inchiosoare.
El a utilizat aceasi metoda!
Centura sa si fire electrice dintr-un cablu electric degradat aruncat la gunoi de catre personalul administrativ care lucra la restaurarea unei parti externe a inchisorii.
Individul nu a dat nici cele mai marunte semne de instabilitate psihica !
Un alt caz. Joi, pe 22 iulie 2004, in jurul orelor 13h30, un adolescent de 18 ani este gasit spanzurat, fara suflare la Inchisoarea de la Nisa (Alpes-Maitimes)
Detinut pana pe data de 8 martie la Inchisoare de la Grasse (Cannes, Alpes-Maritimes), el a fost semnalat ca detinut cu « risc ridicat de sinucidere », fiind marcat in dosarul lui « a nu fi incarcerat singur in celula » !
In ciuda acestei mentiuni, el este plasat singur in celula la sosire pe 21 iulie !
In noaptea de 21 catre 22 iulie, adolescentul isi deschide venele cu ajutorul unor lame de ras care le avea asupra lui in bagaje, ceea ce declanseaza interventia SOS Médecin !
Dimineata el este internat la Serviciul de Medicina Generala a inchisorii (unitate de consultatii si ingrijiri ambulatorii) dar nu in SMPR-Nisa pentru un studiu aprofundat al personalitatii lui, respectiv al stabilitatii lui psihice.
La putin timp dupa intoarcerea sa in celula, adolescentul s-a spanzurat !
Pe 10 februarie 2005 la Centrul Penitenciar Metz-Queuleu (Moselle), o detinuta s-a siuncis in prezenta colegei sale de celula care in urma unui tratament medicamentos contra unei depresiuni severe dormea profund.
Pe 23 octombrie 2003, la caderea serii, un minor de numai 15 ani este descoperit intins in pat cu fata la televizor cu un cearceaf infasurat in jurul gatului, la Centrul Penitenciar Strasbourg (Bas-Rhin).
Dupa aces tact de TS el a fost incarcerat cu un alt coleg intr-o celula dubla, insa ceva mai tarziu, pe 22 ianuarie 2004, in aceasi inchisoare si-a pus capat zilelor, tot la caderea serii utilizand aceasi metoda ca si in cazul TS esuate !
Un alt detinut, in varsta de 53 de ani, in noaptea de 15 catre 16 noiembrie 2003 este descoperit mort, spanzurat, de suportul de televiziune !
Incarcerat din 7 noiembrie, plasat in celula dubla si supravegheat de catre SPMR-Lille, omul a incercat de doua ori sa se siuncida cu ceva timp inainte.
Pe 19 februarie 2004 in Centrul Penitenciar Valenciennes (Nord) un alt detinut in varsta de 27 de ani s-a spanzurat cu ajutorul unei sfori legate de conducta care alimenta bazinul de apa a toaletei.
Considerat « sinucigas», el a fost plasat de catre AP intr-o celula cu 5 detinuti pentru a fi sub supraveghere permanenta !
Actul de sinucidere l-a comis in absenta colegilor sai, in momentul in care ei erau la cursuri, respectiv la atelier in activitate lucrativa.
Investigatiile noastre ne-au condus la concluzia ca din cele 75 de sinucideri in celule duble in cursul anului trecut, 32 au avut loc in prezenta colegului de celula, in general noaptea, cand el dormea.
Rareori in asemenea situatii prezentate mai sus AP-ul a putut fi trasa la raspundere de catre justitie.
O asemenea situatie am reusit sa identificam totusi intr-un dosar in cazul unui detinut, toxicoman, depresiv, psihopat, care s-a siuncis pe 3 iunie 2003 in QD al Centrului Penitenciar Laon (Aisne) !
Recunoscand greselile comise sistematic de catre AP si Spitalul din Laon, pe 20 iulie 2004, statul i-a condamnat la plata unei despagubiri « morale » de 12.000 de euro in procesul civil in care parintii detinutului s-au constituit in parte civila.
POST SCRIPTUM (*)
Dedic acest articol celui care a fost prietenul meu Erick CROUZET, un om deosebit, de caracter, un om de suflet, cu multiple valente umane, care si-a pus capat zilelor in cabana parintilor sai in vara anului 1998, intr-o comuna aproape de frontierea franco-elvetiana, in « inima » Alpilor francezi !
Inculpat intr-un dosar penal de « viol incestuos » de catre un JI de la TGI de Annecy (Haute Savoie), Erick a fost incarcerat la Centrul de Detentie Aiton (Savoie) in iarna anului 1998.
Denuntat de catre fica sotiei sale (din prima casatorie) in varsta de 17 ani si jumatate, eleva intr-o clasa terminala de liceu, ca ar fi violat-o, Erick este arestat si considerat de catre Ministerul Public un « pedofil », un « degenerat » periculos !
In detentie provizorie, din primavara anului 1998 a inceput sa frecventeze cursurile mele de Matematici Superioare in cadrul unitatii de invatamant de la Aiton, in vederea pregatirii, dupa eliberarea lui, a unui BTS (Brevet de Tehnician Superior, Bac+2 ani de studii universitare) in domeniul plasturgiei, domeniu in care avea deja peste 15 ani de vechime intr-o intreprindere familiala la care s-a angajat dupa terminarea scolii.
Considerandu-l « fragil » din punct de vedere psihic si nevinovat in raport cu ceea ce justitia franceza îi reprosa, am alertat serviciul medico-psihologic al unitatii de detentie in care era incarcerat !
Nici, JI-ul si nici SPMR-Lyon nu au reactionat in niciun fel !
Parerea mea nu avea valoare juridica !
Nu eram expert abilitat pe langa TGI (Tribunale de Inalta Instanta) si nu aveam nicio calitate care sa-mi fi permis sa intervin pe langa el!
Timp de 4 luni JI (Judecatorul de Instructie) de la TGI Annecy care instruia dosarul lui a facut tot posibilul sa « descopere » adevarul !
Si rezultatul pe care l-am prevazut eu, a fost confirmat!
Erick nu si-a violat fica adoptiva ! Si nici nu a agresat-o sexual !
Intre el si ea, pe care o crestea de la varsta de 10 ani, nu a avut loc nicio relatie sexuala !
In fond si la urma urmei, la insistentele adolescentei, care s-a indragostit de el, in timp, Erick a declarat si fata a recunoscut-o in fata JI-ului ca intre ei nu au avut loc decat niste «mangaieri, atingeri de natura sexuala » si care nu au durat decat cateva…minute!
Este tot la ceea ce s-a rezumat acel « viol incestuos » de care el era acuzat !
Ea, din gelozie a facut o declaratie mincinoasa cu scopul de a se razbuna pe el pentru simplul motiv ca a refuzat-o !
Copila fiind inca, ea nu si-a dat seama de gravitatea actului comis, care nu peste mult timp avea sa aiba consecinte dramatice.
Considerand, lipsit de suficienta maturitate, un tanar de o mare naivitate, « copilul rasfatat al mamei », ceea ce am si semnalat in repetate randuri, JI-ului care instruia dosaarul lui, am fost un apropiat a lui Erick si l-am apreciat ca OM!
L-am ajutat intotdeauna cand acest lucru a fost posibil si am intervenit pe langa el atunci cand era nevoie!
Observatiile mele de natura psiho-sociala legate de personalitatea lui, utilizand metodele modelizarii comportamentului deviant cu ajutorul structrilor matematice, au fost confirmate ulterior si de catre JI-ul fara ca directia Centrului Penitenciar de la Aiton sa fi luat masuri « speciale » !
Pus in libertate la ineputul verii 1998, in ciuda nevinovatiei lui, Erick, in fata celor care l-au cunoscut de aproape, inclusiv la serviciu, unde era sef de echipa, era considerat un « pedofil », ceea ce era grav si lipsit de adevar si, chiar de valoare juridica !
Cum JI-ul i-a solicitat, Erick trebuia sa-i furnizeze o adresa permanenta !
El a ales-o pe cea a parintilor sai (mama naturala, tata vitreg) de la Meythet (Annecy, Haute Savoie), unde a locuit si urma sa si locuiasca in viitor, desi dispunea de un apartament proprietate personala Tip T2 (cu doua camere) care era inchiriat prin intermediul unei agentii imobiliare!
« Persecutat » psihologic atat de catre colegii lui de serviciu cat si de catre parinti, respectiv, prietenii lor, Erick, demoralizat, se hotareste in « secret » sa-si puna capat zilelor !
Fara sa ma « avertizeze » isi duce planul sau diabolic, in week-endul din ultima saptamana a lunii august, le un « bun sfarsit » !
Era un plan bine gandit si meticulos conceput !
Rugandu-l sa ma ajute sa-mi recuperez masina de la un service auto aflat intr-o localitate pe malul lacului Annecy (Sevrier, Annecy), dupa ce m-a lasat la garaj mi-a spus ca se va duce in week-end la cabana parintilor sai in Alpii Francezi (frontiera franco-elvetiana) pentru a sarbatori ziua lui de « nume » cu colegii sai de la serviciu !
Nu m-a mirat ca nu ma invita, in primul rand pentru ca eu nu eram genul de om care participa la onomastici, iar in al doilea rand isi « sarbatorea » ziua intr-un cerc restrans cu colegii lui de munca.
Desi il cunosteam bine sau cel putin aveam impresia si, eram la curent cu dificultatile pe care le intampina acasa si la serviciu, nu m-am gandit nici un moment ca el ar fi in stare sa se sinucida !
Si totusi, fara sa banuiesc, fara sa banuiasca parintii lui, fara sa banuiasca cineva din anturajul sau, Erick a pus la cale din timp actul sau sinucigas, spanzurandu-se in seara zilei de vineri in cabana parintilor sai.
Absenta lui de la locul de munca in dimineata zilei de luni a dat alerta !
Contactata mama sa de catre director, ea m-a sunat imediat stiind ca am fost impreuna in week-end !
Probabil, Erick nu a pomenit parintilor sai nimic de petrecere !
In ceea ce ma priveste nici nu stiu daca a fost sau nu aniversarea zilei sale de nume !
In concluzie, eu am fost ultimul care l-am vazut pe el in viata!
“Abandonat” de catre justitie (care l-a compromis profund!) si SMPR dupa eliberarea lui din penitenciar, mi-am propus sa ma ocup eu de el si sa-l ajut sa depaseasca momentul dificil al vietii sale prin care trecea!
In primul rand, pentru ca il apreciam ca om, iar in al doilea rand, pentru ca devenisem prieteni !
L-am sfatuit sa plece din zona, cel putin pentru un timp, pana cand « apele se limpezesc » si sa-si caute de lucru in alta parte !
Pentru el insa era imposibil !
El nu era in stare, nici sa-si paraseasca mama, nici sa paraseasca locul sau de munca, unde incepuse ca ucenic dupa ce isi terminase studiile de BEP (Brevet de Studii Profesionale)!
La inceput aveam timp si ne vedeam mai des, reusind sa-l fac sa-si recastige increderea in el, sa-i redau gustul vietii !
Avand o pasiune comuna, cursele de masini, tocmai primise cadou de la bunicul lui o masina de teren cu care ne faceam planuri pentru raliul din toamna care urma sa se desfasoare la Bucuresti.
Mai tarziu insa fiind ocupat am inceput sa ne vedem mai rar !
Fara sa-mi dau seama, Erick devenise din ce in ce mai depresiv, inchis in el, apatic, pana cind intr-o zi s-a hotarat sa-si puna capat zilelor, in « libertate » !
Dupa moartea lui mi-am facut o serie de reprosuri considerand ca sunt responsabil pentru ceea ce i s-a intamplat !
Si ma consider responsabil si astazi, fiind obligat sa traiesc cu aceasta povara in sufletul meu pana la sfrasitul zilelor mele !
Pentru ca desi am reusit sa salvezi alti depresivi, disperati, care nu aveau decat un singur gand : sa se sinucida si nici nu-mi erau prieteni, Erick pentru mine a fost un esec !
Un esec total !
Victima a naivitatii si imaturitatii sale, cert, Erick a comis o gresala juridic vorbind, grava, acceptant provocarea ficei sale vitrege, insa, ceea ce s-a intamplat in realitate a fost infim fata de ceea ce justitia franceza i-a reprosat : « viol incestuos » !
Mai mult, in raport cu capul de acuzare, el era total nevinovat !
Nimic, niciodata, nu va justifica moartea lui !
Erick nu merita sa moara !
Daca astazi traia, foarte probabil, el ar fi iubit aceasi femeie, sotia sa, ar fi fost tot copilul rasfatat al mamei si ar fi lucrat la aceasi intreprindere, al carui director venea saptamanal sa-l viziteze si sa-l incurajeze !
Daca Erick traia, astazi ar fi avut 44 de ani.
Murind in « libertate » el nu a fost contabilizat in statisticile privind sinuciderile in randul populatiei penale !
» Inapoi la articolul "Cel mai mare datornic din Romania: sase milioane de euro"
» Afiseaza toate temele de discutii propuse de utilizatori
» Afiseaza toate temele de discutii propuse de utilizatori
Alte comentarii pe articolul Cel mai mare datornic din Romania: sase milioane de euro
- Urzica de la COLEUS ?
- bun asa
- Si eu care credeam ca...
- "Moartea voluntara"!
- Oaia neagra in turma alba-SV
- Nepalul
- Cel mai mare datornic din Romania
- Si asta e unul din aia "pusi cu mana"
- Incertitudine....?
- "Moartea voluntara"!
Din ce tara / localitate mai doresti sa gasesti stiri pe 9AM ?
|
©2004-2012 INTERNET CORP SRL Toate drepturile rezervate.
Site din reteaua:
INTERNETCORP
News:
9AM
Parteneri:
eJobs - locuri de munca
Recomandari:
Horoscop zilnic,
Horoscop dragoste,
Numerologie,
Retete culinare,
Felicitari,
Kuponiada,
Curs valutar
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatie, Atasat de Presa, Paris, Grupul de Presa al Politiei Capitalei
La inceputul acestui an, mai exact in luna februarie 2008, Principatul Lichtenstein (*) face obiectul celui mai mare scandal in « materie » de evaziune fiscala din toata istoria lui in care este implicata in primul rand « coloana vertebrala » a Uniunii Europene, axa centrala Paris-Berlin, dar nu este exclusa nici implicarea altor state mari ale UE ca Marea Britanie, Italia, Spania sau din afara ei ca Australia, Statele Unite sau Canada.
PREAMBUL
In cursul lunii februarie 2008, un informator « misterios » a carei identitate nu o putem dezvalui publicului din motive de securitate, in schimbul unei sume fabuloase de bani, (aproape 5 milioane de €), prezinta o lista « completa » autoritatilor fiscale germane, pe care erau « gravate » numele a aproape 1000 de cetateni germani (printre care si o serie de personalitati) implicati in cea mai mare frauda fiscala din toata istoria Germaniei !
In fond si la urma urmei aceste persoane si-au disimulat averile lor in Principatul Lichtenstein (*) , pentru reducerea contributiei lor, in special la impozitul de solidaritate, impozitul pe avere, utilizat in tarile post-industrializate la « echilibrarea balantei sociale » intre cei bogati si cei defavorizati social ! (A se vedea si articolul autorului aparut anterior « Teoria naiva CUI-IA cui ? Cota Unica de Impozitare-Impozitul pe Avere », reprodus la comentarii publicat si in Monitorul Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului nr.7/2005, Ziarul « Politia Capitalei » nr.268, respectiv in « Curierul National » din 9 februarie 2005)
APROFUNDAREA DOSARULUI
Din investigatiile pe care le-am intreprins in acest dosar a reiesit ca 126 de proceduri de ancheta au fost lansate de catre autoritatile fiscale germane impreuna cu Politia Criminala Germana (Criminal Polizei), Biroul de Crima Organizata, contra unor oameni de afaceri germani bogati si foarte bogati si 914 mandate de perchezitie au fost efectuate, in special intr-una dintre cele mai bogate regiuni ale Europei « Rhin-Rhur », in particular la Koln si Düsseldorf.
Din surse apropiate dosarului am aflat ca serviciile secrete germane, cu acordul Guvernului Federal German ar fi platit misteriosului « Schindler » pentru faimoasa sa « lista » o suma care s-ar situa undeva, intre 4,2-5 milioane de €.
Confirmat si de catre Peer Steinbrück, Ministrul de Finante, o suma exacta credem ca nu poate fi « avansta » pentru ca am aflat ca numai o parte a ei a fost « donata » in « cash » denuntatorului, restul fiindu-i atribuit sub forma de « bonusuri », prin anularea unor « malusuri » ale lui, pentru ca asa cum Camus mentiona in « Ciuma » lui, din pacate pentru unii si din fericire pentru altii, toti suntem, mai mult sau mai putin « atinsi de ciuma » !
In sfarsit, avem convingerea ferma ca “ambele” parti au fost satisfacute in urma “tranzactiei”, pentru ca in general asa cum rezulta din studiile noastre de arhiva si din documente, multe dintre ele considerate « foarte confidentiale », comisionul acordat in asemenea situatii nu reprezinta aproximativ decat 0,1% din evaziuna fiscala !
Cu alte cuvinte, ea se situeaza undeva intre 4-5 miliarde de € !
Pe de alta parte, conducerea bancii LGT (Lichtenstein Global Trust), proprietatea Printului, a recunoscut ca datele bancare aflate in posesia autoritatilor fiscale germane provin de pe o lista « strict confidentiala » sustrasa de catre un fost angajat in 2002, concediat si condamnat mai tarziu !
Din surse fiabile stim ca «Schindler » a contactat serviciile secrete germane aproximativ cu doi ani in urma, mai exact in ianuarie 2006, printr-un « lant al slabiciunilor » si ca « negocierile » au durat « ceva timp » in care el s-a « pus la adapost » pentru a-si proteja viata !
Suntem ferm convinsi deasemenea ca el nu se va prezenta nici in fata unui tribunal in calitate de « martor » pentru ca existenta lui este serios compromisa !
In concluzie, Hans-Martin Uehlinger, purtatorul de cuvant al LGT, pentru a calma spiritele, afirma ca i-a anuntat « oficial » pe toti clientii sai « rataciti » pe « Lista lui Schindler », iar fiscul german « sfatuieste » persoanele respective sa se « autodenunte » pentru a putea beneficia de o « reducere a pedepsei » lor.
Din cercetarile noastre reiese ca directia LGT ar fi aflat de disparitia « Listei lui Schindler » numai in 2007 si nici nu « banuia » ca ea ar fi putut ajunge in « maini criminale » !
Primul care « a inteles » pericolul care il paste, Klaus Zumwinkel, PDG al "Deutsche Post” a si demisionat luna trecuta, imediat dupa deschiderea anchetei de catre autoritatile fiscale germane, cand politia germana a efectuat primele perchezitii la proprietatea lui, precum si in biroul lui directorial!
Implicarea lui in acest dosar facand obiectul, fara rezerve, al celei mai mari evaziuni fiscale din toata istoria Germaniei dar si a Europei, a relansat dezbaterea privind morala sefilor de mari intreprinderi, deja atacati in ultimul timp pentru remunerarea lor mirobolanta (fantasmagorica) independenta de rezultatele lor obtinute.
Societatea civila se simte si ea « socata » de eveniment.
Ministrul Economiei, Michael Glos, solicita sefilor de intreprinderi « dezvoltarea unei etici profesionale » si « debarasarea lor de prostul obicei » de a fi « ciumati » in sensul lui Camus.
Din pacte insa, « diluati » cu fratii lor ex-RDGisti, precum si cu cei « auslender » din fostele tari dictatoriale din estul continentului, nemtii de azi nu mai sunt ca nemtii de ieri, ex-RFGistii !
Jürgen Thumann, Presedintele FIG (Federatia Industriei Germane) considera vestea dezastruoasa si consecintele ei dramatice pentru industria germana, prima industrie in Europa.
Peter Struck, seful grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat (aflat la putere) la randul lui solicita pedepsa severa celor care se sustrag Impozitului pe Avere si ceea ce deja se pedepseste grav, cu pana la 10 ani de recluziune criminala conform CPG (Codul Penal German).
In ceea ce il priveste pe Frank Bsirske, seful celui mai puternic Sindicat « VERDI » lanseaza ideea ca rata de impozare ale salariilor sefilor de intreprinderi care depasesc doua milioane de euro/an sa fie de 80% !
In sfarsit, Otmar Hasler, omologul in Principat al Cancelarului German Angela Merkel, in “vizita” sa “grabita” la Berlin a promis ca el va sprijinii ancheta lansata de catre autoritatile germane pentru ca cei responsabili sa-si faca datoria lor de « patrioti » !
COMENTARIUL AUTORULUI
In cautarea unui adevar care de fapt nu exista, intocmai pentru ca el este misterios si usor de pierdut, am aflat nu fara dificultati ca Germania nu este singura tara care este implicata in dosarul « Lichtenstein » !
Se pare ca « Lista lui Schindler » are si o « anexa », un fel de « prelungire prin continuitate » in Franta pe care sunt gravate numele a 207 contribuabili francezi, toti detinatori de conturi bancare la LGT !
Ministrul Bugetului francez Eric Woerth s-a si « autosesizat » pentru o eventuala evaluare a evaziunii fiscale de care sunt responsabili « compatriotii » sai !
Foarte prudent insa, el nu a facut nicio declaratie privind identitatea celor aflati pe lista, afirmand ca trebuie « verificata » informatia.
Legislatia franceza nu interzice detinerea de conturi private in strainatate, sub rezerva ca ele sa fie declarate administratiei fiscale franceze.
In ceea ce il priveste pe Laurent Wauquiez, purtatorul de cuvant al guvernului, promite ca exista o « deosebita vointa » din partea politicului de a se lansa intr-o batalie de proportii pentru combaterea evaziunii fiscale, care in tarile dezvoltate ale UE variaza intre 2,7-7,5% in medie si intre 10-35% in tarile fostului bloc comunist !
In incheiere, mentionam ca sunt putine persoane care cunosc « Lista lui Schindler » gravata pe un CD-ROM aflata in mainile autoritatilor germane!
Din informatiile noastre care par a fi fiabile, ea ar contine 1.427 de nume, din care numai 625 de persoane ar fi de cetatenie germana, iar 163 dintre ele s-au si autodenuntat deja !
Contactat, Mats Sjostrand, directorul administratiei fiscale suedeze ne-a declarat ca exista noua state care colaboreaza pentru combaterea evaziunii fiscale « via » Lichtenstein : Franta, Marea Britanie, Italia, Spania si Suedia din Uniunea Europeana, SUA si Canada de pe continentul nord-american, respectiv Astralia si Noua Zeelanda din Oceania.
Aparent, cum Germania nu esta membra a acestei « organizatii » anti-evazioniste, s-ar parea ca acesta ar fi fost motivul principal pentru care magnatii nemti sa fi fost cei mai multi care au fost implicati in acest dosar.
Evident, tinand cont si de buna « vecinatate » geografica dintre Germania si Principatul Lichtenstein (*), de « afinitatile » lingvistice care « unesc » cele doua tari, dar si de dimensiunea Germaniei, pe departe cea mai populata tara a UE cu 82,5 milioane de locuitori !
Studiind insa mai « atent » lista, am descoperit si 207 « potentiali » evazionisti francezi, ceea ce ar putea contrazice ipoteza noastra.
Mai mult, credem ca tarile care s-au « asociat » in lupta contra evaziunii fiscale « via » Lichtenstein, sunt tari care au facut acest lucru nu atat preventif cat din necesitate pentru ca frauda fiscala comisa de catre contribuabilii lor era considerabila !
Astfel, avem convingerea ferma ca « Lista lui Schindler » se « prelungeste » si in celelalte state mai sus mentionate si credem ca n-ar fi exclus ca numarul celor mentionati ca « probabili » evazionisti sa fie chiar mai mare in unele state dintre ele decat in Franta, cu atat mai mult ca cat sursele noastre indica cateva sute de nume anglo-americane (411), sute de nume de origine italo-spaniole (255), multi dintre ei cu duble sau chiar triple nationalitati !
Cel mai interesant este insa faptul ca « The Schindler list » contine si cateva nume de origine romana care daca autoritatile romane ar avea interesul sa le cunoasca nu le-ar imposibil !
Post Scriptum
Daca pe lista lui Schindler erau "gravate" numele unor persone, in majoritatea cazurilor evrei, care urmau sa fie executate in mod barbar, nedemn si pe nedrept (in camere de cazare, prin impuscare, prin spanzurare, etc.) in lagarele de concentrare (exterminare) nazite, una dintre cele mai regretabile si de neiertate evenimente ale istoriei moderne, pe lista informatorului "misterios" pe care l-am descoperit se afla numele unor ceteni care urmeaza si merita sa fie "executati" de catre autoritatile fiscale, pentru delictul criminal de "evaziune fiscala" ! _______________________________________________________________________________
(*) Un minuscul Principat independent, unul dintre cele mai mici in lume, « desfasurat » pe o suprafata de numai 157km2, marginit la est de catre Austria si la sud-vest de Elvetia, Lichtenstein, cu capitala la Vaduz, are numai o populatie de 34.640 de locuitori, din care peste 98% sunt « vorbitori » de limba germana.
Monarhie constitutionala si parlamentara condusa de catre « printi mostenitori », conform constitutiei din 1921 inca in vigoare, puterea legislativa este exercitata de catre « Dieta » (“Landtag” !)
Incepand din 1919, din punct de vedere diplomatic, Lichtenstein este reprezentat « in strainatate » de catre Elvetia, tara a carei moneda a si adoptat-o.
In ciuda faptului ca Lichtenstein nu dispune de niciun fel de resurse naturale, el este unul dintre cele mai bogate « state » in lume luand ca indicator PIB pe « cap de locuitor », depasind cu mult chiar si a Elvetiei.
In 1990 intra in ONU (Organizatia Natiunilor Unite) iar in 1992 in EEE (Spatiul Economic European).
In 1997 el numara 31.320 de locuitori din care 34,3% erau straini, originari in special din Elvetia, Austria si Germania.
Restul, din Italia (7,6%), Turcia (7,5%), Yugoslavia (3,5%), Portugalia (3,3%), Spania (2,2%) si Bosnia-Hrerzegovina (2,3)