Am ajuns sclavii EU?

Am luptat pentru a intra in comunitatea UE si ne-am supus tuturor conditiilor impuse pentru ce?
Ne-am vandut flota si tezaurul, opere de arta sunt furate si vandute la preturi de nimic strainilor, poporul roman munceste pe o nimica toata in strainatate ,contribuind la dezvoltarea economica a unor tari ce nu au resurse dar au mandrie si NU SE VAND.
Este de condamnat o femeie care a plecat in Italia la lucru ?Pentru a-si intretine copiii?In nici un caz.
Dar este de condamnat faptul ca la nivel diplomatic nu ia nimeni masuri pentru apararea mandriei poporului roman.
Permitem poporului italian(si nu numai) sa ne umilieasca sistematic, ne permitem noi intre noi sa ne pierdem ca popor, cultural si material, Romania a murit o data cu revolutia.Atunci a inceput declinul, desi acolo trebuia sa-si gaseasca inceputurile procesul de renastere ,evolutia, acolo trebuia sa gasim libertatea de a fi mai buni si mai mandri ,mai puternici si mai curajosi.
Unde ne este curajul?
Unde este un al doilea Codreanu?
Am 27 de ani si imi este groaza de starea aceasta comuna de nepasare.
Ma intreb cum gandeste restul poporului roman?
Ce isi doreste?
Romania ...iubeste-te!

Da, trebuie sa ne acceptam cu calitati si cu defecte si sa ne corectam propriile defecte daca putem ( sau obligati de imprejurari).

Am fost in Italia de 4 ori, prima data am plecat curajoasa si cu speranta ca voi avea un trai mai bun, am 3 copii si eram mandra ca voi putea sa le ofer o viata mai buna. Am 40 ani anul acesta si acum 4 ani cand am plecat pentru prima data am crezut ca voi gasi cainii cu colacii in coada, la inceput a fost bine, familia era de treaba, dar statul in casa fara sa ies prea mult si mai ales alertarile sotului ca cel mic (avea pe atunci 3,5 anisori) nu se simte bine si plange mereu dupa mine, m-a facut sa ma intorc dupa numai 2,5 luni acasa. A doua oara am plecat din nou pentru ca datoriile se intetisera si aparusera problemele, am stat in jur de 3 luni si de data aceasta, platisem postul si ma trimisesera la dracu-n praznic cu numa 400 euro pe luna si nimerisem la o familie de rahat. M-am intors din nou in tara crezand ca o voi putea lua de la capat si nu ma voi mai intoarce niciodata in Italia, dar soarta nu a vrut asa pentru ca problemele se aprofundasera si la chiamarea unei prietene de a veni in Italia, am dat raspunsul pozitiv dar cu inima stransa. De data asta o nimerisem mai binisor, eram intr-o familie unde eu imi organizam munca si nu era asa greu. Am stat un an dar pretul platit a fost foarte mare. La inceputul lui august m-am simtit rau, am vorbit cu sotul meu ca vreau sa ma intorc, dar el a zis ca daca am rezistat 9 luni, mai pot rezista 3 luni cum planificasem de la inceput, ca sa ne putem da toate datoriile si facuse demersurile sa puna centrala si daca ma intorc vom sta din nou in frig fiind debransati cu vreo 3 ani inainte. Raul nu a disparut, dar vreo 10 ani inainte fusesem descoperita cu glicemia mare, peste 200 dar o controlam zilnic si cu ajutorul amicii mele luam niste medicamente pentru diabet. Dar ma simteam rau si cu glicemia buna, intrasem intr-o depresie si nu mai gaseam iesirea. Am fost intrebata ce mi se intampla si nu am stiut ce sa zic, nu ma lamentam prea mult pentru ca vroiam sa mai rezist inca 3 luni si apoi sa ma intorc si sa ma tratez in tara. Le-am spus intr-o doara ca am descoperit un nodul la sanul stang si sunt ingrijorata, dar nu era tocmai asa. Descoperisem nodulul dar nu i-am dat prea multa importanta. Au vorbit cu doctorul lor de familie si m-au dus pentru un consult. M-au sfatuit sa fac investigatii, dar eu ma gandeam ca nu se va intampla nimic in 3 luni pana ma intorc acasa. Totul a decurs repede in urma mamografiei m-au sfatuit sa fac o ecografie apoi o punctie, verdictul a fost devastator, am primit raspunsul in 21 noiembrie 2006 si cu ajutorul familiei, a doctorului de la emigrari s-a pus in discutie in consiliul director operatia mea. Am fost operata pe 1 decembrie 2007, doctorul care m-a operat a fost ca un Dumnezeu pentu mine, sunt in tara de pe 21 decembrie 2007, am ajuns la serbarea de iarna a baietelului meu, am facut chimioterapie, radioterapie aici in tara si imi doresc sa ma intorc in Italia doar ca turist desi familia care m-a ajutat in Italia e ca si familia mea, ii respect si acum fac parte din viata mea dar pretul platit pentru suferinta mea a fost prea mare.Va doresc sanatate si liniste sufleteasca