Presa poate fi un pericol

Presa privata, CHIAR este un pericol, cu atat mai mult cu cat mare parte e in mana unor tigani.

De acord presa este un pericol in general atata timp cat nu exista o lege a presei si nu poate fi responsabilizata pentru minciunile cat si pentru realitatea inventata de slujbasi ei.
Eu am gasit remediul, consum animal planet un program cu politicieni mai onesti.

Va propun spre lectură un extras dintr-un document din fondul Serviciului Istoric al Marelui Stat Major, elaborat in 1934 de generalul Ion Antonescu, in care este prezentată starea armatei.

„Armata este, cum se ştie că este, din cauza:
• haosului pe care l-a produs prin legislaţia numeroasă‚improvizată şi nearmonizată, rău studiată şi rău aplicată;
• hidrocefaliei;
• birocraţiei, care s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte în detrimentul corpului principal al oştirii;
• servituţilor, care i-au supt toată seva şi care au sporit şi sporesc continuu în detrimentul armatei, pe care se sprijină‚ cu adevărat apărarea naţională şi care astăzi primeşte resturile şi chiar deşeurile naţiunii;
• bugetului rău studiat şi rău aplicat;
• lipsei unui plan precis de ansamblu al pregătirii statului pentru apărarea lui;
• lipsei unui plan propriu de organizare, de dotare, de încadrare şi de pregătire de război, adaptat condiţiilor generale,
• nevoilor şi posibilităţilor actuale;
• lipsei continuităţii în toate ramurile de activitate care privesc direct şi indirect, apărarea de astăzi şi de mâine a statului.

Din aceste cauze, schiţate numai în liniile lor generale, toate sacrificiile materiale făcute, de la război, de stat cu armata; tot timpul pierdut de cetăţeni, în instituţii militare, în timpul serviciului lor sub drapel; toate energiile consumate, pe toată scara, de la soldat la general, pot fi trecute în bilanţul general al statului, total la capitolul pierderii de timp, de bani,de energii şi de bune intenţii, când şi unde au fost.

Ţara este astăzi într-o totală imposibilitate de a se apăra, dacă va fi atacată.
Armata ei este complet dezarmată, pseudo-instruită şi demoralizată.

Dacă va fi chemată în situaţia de astăzi să apere frontierele, va fi, cu toate sacrificiile de vieţi care se vor face – şi vor fi pe cât de numeroase pe atât de inutile – un dezastru militar unic în istoria popoarelor.

După el va urma cu siguranţă la scurt, foarte scurt interval de timp, dezastrul social şi politic care ne va costa nu numai graniţele României Mari, dar ne va duce chiar în situaţia de a nu ne putea opri nici la acelea ale României de la 1916.

Situaţia este cunoscută. Se pot găsi în această ţară oameni conştienţi, care să nu fie îngrijoraţi? Şi care să nu se întrebe în fiecare zi, şi de mai multe ori pe zi, cu inima strânsă şi cu fruntea încreţită, ce ne facem dacă ne surprind evenimentele în halul şi în haosul de astăzi?

Cohorta lor este nenumărată şi întreabă, au dreptul să întrebe, şi la ziua judecăţii supreme vor întreba: ce au făcut atâţia ani de zile conducătorii?

Răspund eu.

S-au certat, au discutat, au făcut, rând pe rând, proiecte peste proiecte şi cu aceeaşi uşurinţă cu care le-au făcut unii, cu aceeaşi uşurinţă le-au rupt alţii; s-au acuzat şi continuă să se acuze reciproc de nepricepere, de necinste, de rea credinţă etc….

Vrem să evităm finalul tragediei…
Dacă o facem imediat, avem putinţa, sper eu, de redresare.

Nu trebuie pentru aceasta bani aşa mulţi cum s-a spus şi nici numai bani, fiindcă oricâţi am avea, cu sistemul actual de întrebuinţare a lor, vom ajunge matematic unde simţim cu toţii că mergem: la dezastru.

Pe lângă bani trebuie:
• o voinţă fermă conducătoare;
• un plan clar, complet şi metodic de refacere;
• continuitate şi energie în aplicarea lui;
• înlăturarea, cu biciul şi fără milă a farsorilor, a fait-neantilor şi a prevaricatorilor care, ridicându-se la treptele de conducere prin alte mijloace decât acelea pe care le dă trecutul, meritul şi munca lor, n-au făcut decât să anihileze acţiunea celor animaţi, desigur foarte mulţi, de alte sentimente, dotaţi cu alte calităţi şi în plus apţi de o muncă încordată, modestă, dezinteresată şi discretă”.

In concluzie, afirm că nimeni nu va fi vinovat, dar toţi vom fi responsabili dacă actuala stare a armatei seamăna cu concluziile de mai sus.

General maior (r) Iordache OLARU