Login · Inregistrare
Acceseaza wall-street.ro/sati pentru a vedea Topul Siteurilor din Romania.

back to top ∧

Asta este România, dlor Berceanu si Băsescu !!

Comentarii pe articolul "Berceanu recunoaste: In campanie am mintit!"

mgeorgescu2000
Trimis de mgeorgescu2000 la 02 Iunie 2010, ora 21:39
Spânzurați-ne !!!



Nu înțeleg de ce țipă Băsescu la mine.
De ce mă amenință că intră România în colaps.
În ceea ce mă privește, țara mi se pare în colaps dintodeauna. De când
m-am născut.
Comuniștii, nu știu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la
contract porcul din coteț. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul
cu țuică, pe orătăniile din bătătură.
Pe capitaliști i-am primit cu bucurie generoasă, aproape
nefirească.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În
dificultate a fost țara și la mica privatizare, și la marea
privatizare, și după ce am scăpat de primul FMI, și când duduia
economia, și când căutam luminița de la capătul tunelului, pe care văd
că n-am mai găsit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la căpătâiul
părinților și bunilor noștri.
Și-acum aud că România se duce fix în faliment.



Iar Traian Băsescu mă solicită să fiu solidară nu știu cu cine, să dau
25% din leafa mea, 15% din pensia mea.



Mă uit la Băsescu și nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul sau
Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s
crizate.



Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut și urechi de auzit.




- Da. Aparatul de stat este uriaș. Dar nu populația l-a făcut
uriaș.Voi, clasa politică,

l-ați transformat în monstru.

- Dacă există un monstru care căpușează mediul privat, acela nu este
profesorul, doctorul, inginerul, funcționarul public; monstrul care a
încălecat țara asta sunteți voi, clasa politică. Și pentru că sunteți
la putere peste tot, voi, PDL, sunteți grasul care l-a încălecat pe
slab! Cu contribuția anterioară, în ordine procentelor de reprezentare
în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc...
Ați devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reușit.
Și-apoi ați călărit țara, ați luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate
respira, de câtă clientelă

i-ați vârât pe gât.

- Ați spart instituțiile statului nu pentru că așa era necesar, ci
pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de
partid.

- Ați creat instituții noi nu pentru că nu funcționa statul fără ele,
ci pentru că ați avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie
mare director, mare președinte, i-ați fabricat o instituție.

Și nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, ați mai creat
alte structuri; ați adus directori noi, ceilalți au rămas în sistem.

- Nu populația ocrotește fărădelegea în țara asta, ci voi, cu
cercurile voastre de interese cu tot.

- Nu populația a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Și venituri de
100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politică, ați făcut-o: în
guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din
partidele voastre, iar legile le-a promulgat... instituția
președintelui României.

- Nu mama - mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul și
rafinăriile, a tăiat pădurile și a mânărit pământurile. Ministere
conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre,
consiliile județene ale voastre, primăriile voastre.

- Nu populația a prăpădit banii statului - sute și mii de miliarde de
lei, munți de bani- pe licitații trucate, pe lucrări proaste,
inutile, pe șosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu
ghiotura, ci primarii voștri, ai clasei politice; consilierii voștri,
ai clasei politice; miniștri voștri, ai clasei politice.

- Nu populația a organizat doi ani întregi de dănțuieli, de parcă
venea sfârșitul lumii. Voi, clasa politică, ați făcut-o. Pe banii
cui?!! Pe ăștia pe care-i tăiați azi de la pensionari!
- V-ați construit un aparat uriaș de represiune: ministere, agenții,
deconcentrate conduse de voi și clientela voastră politică. Prin ei,
controlați tot, terorizați înstituțiile mai ceva decât poliția
politică a lui Ceaușescu.
- Nu populația se află în AGA și CA din companiile și băncile de stat,
plătite, am văzut, regește, ci voi, clasa politică.
- Nu populația a stricat țara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa
politică. Cum ați venit, ați distrus tot ceea ce a făcut guvernul de
dinainte și ați luat-o iar de la zero. Și-apoi, ați rostogolit
vinovății între voi, partidele politice, de parcă ați fi jucat
ping-pong cu România.



Dați-vă afară întâi pe voi și clanurile voastre și-apoi să v-atingeți
de părinții noștri!

Și veniți, acum, să mă trageți de urechi pe mine. Să ne trageți de
urechi pe noi, că se duce România de râpă.
Vreți s-o scoateți din criză pe spinarea șomerilor, a pensionarilor și
a bugetarilor de execuție, cei care vă țin în spate aleșii și numiții,
în funcțiile de conducere.
Ce ce curaj? Cu ce moralitate?
Până să vă atingeți de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care
v-a pus creionul în mână, restructurați- vă întâi pe voi!
Dați-vă afară și în șomaj pe voi, pe oamenii voștri, ai clasei
politice, și după aceea scuipați pe noi.
După aceea umblați la salariile și pensiile necăjite.
După aceea să-l certați pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască,
să ducă România-n faliment, cu venitul lui... gras, de 500 sau 600 de
lei.


1.Dacă nu sunteți capabili să comasați sau să desființați instituțiile
de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceți numărul de
directori. Aveți o droaie de șefi. Ați umplut țara de șefi. Pe ei
dați-i afară întâi și după aceea ajungeți la pensionar. Sau la doctor.
2. Trei sferturi dintre directorii voștri pe care i-ați instalat, moț,
în instituțiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul
public. Dați-i pe aceștia afară! Nu ei să mănânce cu două guri, și de
la firma lor grasă, și de la buget, iar altul să crape de foame!
3. Luați-vă clientela politică din toate AGA și CA-urile companiilor
de stat, de pe lângă primării, consilii județene și ministere. Aveți
deja directori acolo, există specialiști.
4. Dați-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce ați
crede că ei sunt mai puțin paraziți pe buget decât profesorul?
5. Dați-vă afară consilierii de pe lângă miniștri, secretari de stat,
subsecretari de stat, primari, prefecți, președinți de consilii
județene, cățel, purcel, directori generali, din companiile de stat,
din parcurile industriale.
6. Încetați să mai căpușați ministerele (primăriile, consiliile
județene) cu clientela pe care o serviți cu miliarde de euro.
7. Voi, clasa politică, ați creat și întrețineți evaziunea fiscală și
munca la negru. Oamenii voștri, ai partidelor, îi protejează. Îi apără
de funcționari, să nu-i descopere. Îi apără de lege.
8.După ce veți face toate astea, abia atunci să aveți îndrăzneala să
vă legați de bătrânii acestei țări.

Asta este România, dlor Berceanu si Băsescu. O știți, o cunoașteți, dar nu
îndrăzniți să vă apropiați de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i
jupuiți de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi. Ascultători. Mult prea
blajini. Tăcuți. Loviți-i cu nădejde! Nu țipă.



 


Alte comentarii pe articolul Berceanu recunoaste: In campanie am mintit!

Din ce tara / localitate mai doresti sa gasesti stiri pe 9AM ?




 
 
 
 
close setari
 
 
 
off