Amanti...

AMANŢI...

Amanţi vor fi acei copii ce-n ale lor cămine
n-au dragoste şi nu-s iubiţi aşa cum se cuvine.
E dreptul lor să aibă parte şi de iubire-n viaţă
de-aceea caută haihui un suflet ce-i răsfaţă.

Nu îi condamn, că-i dreptul lor să fie fericiţi,
măcar aşa în viaţa lor să fie împliniţi.
Ei şi-au făcut, tineri fiind, familii şi copii
sperau să fie multumiţi, să aibă bucurii.

Dar uneori chiar frumuseţea şi agerimea minţii
îi fac o pradă prea uşoară în gheara suferinţei.
Apoi, se înhamă la jug că mai sunt încă tineri
şi este greu să înţeleagă că nu-i iubeşte nimeni.

Şi nu e drept, tânăr fiind, să-ti sacrifici viaţa,
doar pentru c-ai ales greşit perechea, dimineaţa.
Că-n zorii vieţii nu-ţi dai seama că eşti nefericit
şi tot încerci, pe orice căi, să simţi că eşti iubit.

Apoi, matur fiind, constaţi că te întorci acasă
doar pentru a te odinhni şi ai un loc la masă.
Astăzi e ziua unuia, mâine - o sărbătoare...
alergi să cumperi un cadou şi să oferi o floare.

Dar sufletul nemulţumit plânge-n adâncul firii,
emoţii tandre nu găseşte în zâmbetul privirii.
Şi dintr-o dată-n univers apare strălucirea
sunt ei, amanţii minunaţi, ce-şi dăruiesc iubirea.

Nicicând, nimic n-a fost aşa, dar totul e aievea
de este el sau este ea, ţi-o spune chiar plăcerea...
Dorinţa de a fi iubit nu-ţi trece într-o noapte,
imbold erotic – să trăieşti ale iubirii şoapte...

Eşti zi de zi tot mai surprins cum te trezeşti la viaţă
te-ai dărui la infinit, n-ai vrea să pieri în ceaţă.
Secretul crezi că îl păstrezi de ceilalţi ascunzându-l,
nu vrei rupturi, doar să repeţi - iubirea frematândă.

Prin dragoste purificaţi nu vă temeţi de Soare
şi-n mare voi vă aruncaţi când Luna-n nori dispare...
Nimic nu este aşa sublim ca dragostea-nfocată
Ce o primiţi şi-o dăruiţi amanţilor deodată.

Amanţi - cei care se iubesc doar pentru a lor plăcere,
nu cer nimic, doar dăruiesc imensa lor avere...
Iubire este tot ce au mai scump şi pur în lume
şi nu le pasă de genuni, trăiesc doar o minune.

Se poate întâmpla oricui, oricând în astă viaţă,
să se trezească-n zori de zi c-a rupt a vrăjii mreajă.
Şi oare nu ar fi păcat să-ţi iroseşti iubirea
fără să simţi pe-acest pămant ce-nseamnă fericirea?

Amanţii sunt complementari şi-şi satisfac capricii
ce le-nfrânau de mai mulţi ani, trăind în sacrificii.
Un foc de tabară arzând în noaptea înstelată
înalţă flăcări şi scântei, mocnesc tăciuni în vatră..


Autor - Mariana Cârdei