Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica 26 Mar. 2015
PNL a anuntat, joi, ca prim-vicepresedintii PNL Teodor Atanasiu si Catalin Predoiu au avut o intrevedere cu liderii PSRO, pentru discutii despre formarea unei majoritati parlamentare, stabilindu-se ca, daca se ajunge la un punct de vedere agreat de ambele partide sa se semneze un Acord de guvernare.
Politica 27 Mar. 2015
Primarul suspendat al municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, arestat preventiv in dosarul Microsoft, a demisionat din aceasta functie, cererea sa de demisie fiind inregistrata, vineri dimineata, la registratura Prefecturii Neamt.
PMP va depune plangere penala impotriva presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, pe motiv ca ar fi incalcat articolul 176 din Constitutie la votul in privinta cererii justitiei de arestare preventiva a lui Dan Sova, a anuntat, vineri, presedintele PMP, Eugen Tomac.
Romania sprijina implementarea unei Uniunii Energetice in Europa, in contextul in care evolutiile negative din ultimii ani, inclusiv cele din Ucraina, au demonstrat ca accesul la energie este nu doar o chestiune economica ci si una de securitate, a declarat, vineri, ministrul Bogdan Aurescu.
Senatorul PNL Cristian Bodea l-a criticat pe presedintele Klaus Iohannis, pentru ca acesta "a blamat intregul Parlament" in mesajul postat pe Facebook dupa votul dat de senatori in cazul arestarii lui Dan Sova si spune ca seful statului trebuie sa se decida "daca vrea sa fie arbitru sau procuror".
Presedintele Turciei, Recep Erdogan, urmeaza sa faca o vizita la Bucuresti, saptamana viitoare, pe 1 aprilie.
Eugen Teodorovici va fi ministru al Finantelor, iar functia acestuia de ministru al Fondurilor Europene va fi preluata de Marius Nica, pana in prezent secretar general al Ministerului Muncii.
Politica 28 Mar. 2015
Administratia Prezidentiala a anutat, vineri, ca se alatura unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate protectiei mediului, ”Earth Hour - Ora Pamantului”, astfel ca sambata, in intervalul orar 20.30-21.30, iluminatul Palatului Cotroceni va fi intrerupt.
Prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu a declarat, vineri, ca numirea lui Eugen Teodorovici la sefia Ministerului Finantelor ”este si un pas inainte, pentru ca ministerul trece de la punga, la discoteca” si a adaugat ca ”Ponta a ajuns in ultimul stadiu, cel al improvizatiilor".
Politica 29 Mar. 2015
Presedintele Klaus Iohannis le ureaza crestinilor catolici si protestanti care serbeaza Duminica Floriilor multa sanatate si bucurie.
Calin Popescu-Tariceanu spune ca nu poate fi de acord cu critici publice venite dinspre alte autoritati ale statului la adresa Senatului si mentioneaza ca, dupa votul in cazul Sova, "nimic nu sta in calea" procurorilor de caz de la DNA sa finalizeze ancheta si sa-l trimita pe acesta in judecata.
Asistentul secretarului de Stat pentru Controlul armelor, verificare si conformitate, Frank Rose, va face vizite in Romania, Israel si Turcia in perioada 28 martie-4 aprilie pentru consultari pe tema securitatii spatiale, apararii antiracheta si pe alte subiecte de interes bilateral si multilateral.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a prezentat, sambata, omologului olandez, Bert Koenders, argumentele Romaniei in asteptarea unei decizii favorabile privind aderarea la Schengen, cei doi convenind sa identifice modalitatile cele mai potrivite pentru gasirea unei solutii in acest sens.
Politica 30 Mar. 2015
Eugen Teodorovici si Marius Nica au depus, luni, juramantul de investitura in calitate de ministri ai Finantelor, respectiv Fondurilor Europene, in cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni, la care au fost prezenti si premierul Victor Ponta si presedintii celor doua Camere.
Copresedintele PNL Alina Gorghiu sustine, intr-o postare pe Facebook, in care raspunde unor acuzatii facute la adresa sa de Calin Popescu Tariceanu, ca acesta i-a propus, anul trecut, "functii ministeriale, in schimbul plecarii din PNL".
Scara normala a valorilor din sistemul de salarizare bugetara trebuie rearanjata, deoarece nu este normal ca presedintele tarii, prim-ministrul, presedintii Camerelor parlamentare sa castige mai putin decat un angajat dintr-o institutie militarizata sau companie de stat, a afirmat premierul Ponta.
Fostul presedinte Traian Basescu a postat, luni, pe Facebook, un mesaj in care face din nou referire la instalarea lui Eugen Teodorovici in functia de ministru al Finantelor.
Eventuale abuzuri ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in combaterea evaziunii fiscale vor fi sanctionate, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta, apreciind insa in acelasi timp ca exista o "fratie a evazionistilor fiscali" care ar critica ANAF.
Comisia juridica a Camerei Deputatilor a aprobat, luni, cererea Parchetului de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului UDMR Marko Attila.
Calin Popescu Tariceanu a declarat, luni, despre sesizarea Curtii Constitutionale de catre CSM si presedintele Klaus Iohannis, dupa votul in cazul Dan Sova, ca independenta Parlamentului e un principiu de la care nu va abdica si ca senatorii voteaza cum considera si nu asculta ordine de la nimeni.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a postat un mesaj in care spune ca vrea sa explice de ce a refuzat, luni, sa raspunda la intrebarea unui jurnalist privind votul senatorilor PSD in cazul Sova si spune ca el raspunde doar la intrebarile celor care reprezinta companii ce isi achita corect taxele.
Independenta energetica e cel mai bun mijloc de aparare si prevenire a vulnerabilitatilor, in contextul evolutiilor din vecinatatea estica,a declarat presedintele Klaus Iohannis, apreciind ca stabilitatea Romaniei constituie un argument puternic pentru a deveni un hub al investitiilor SUA in regiune.
Senatorul PSD Gabriela Firea reclama ca biroul din Parlament i-a fost spart, dar ca nu poate spune inca daca i s-a umblat in cele doua laptop-uri din birou sau daca ii lipsesc unele documente, urmand sa fie efectuate verificari.
Presedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, pe Facebook, concluziile intalnirii cu Michael Turner, co-presedinte a Grupului de Prietenie pentru Romania din Congresul SUA, mesajul transmis fiind ca ne dorim ca SUA sa se afle printre primii 10 investitori straini din Romania.
Politica 31 Mar. 2015
Traian Basescu a fost mutat in apartamentul unei vile de la Scrovistea pentru maximum doua luni, Secretariatul General al Guvernului cerand gasirea unei solutii pentru fostul presedinte si fiind informat vineri ca problema a fost rezolvata, a declarat directorul RA-APPS, Georgian Surdu.
Consiliul Superior al Magistraturii sesizeaza Curtea Constitutionala privind decizia Senatului de respingere a cererii DNA de retinere si arestare a lui Dan Sova, cerand solutionarea posibilului conflictul juridic dintre puterea judecatoreasca si cea legislativa.
Directorul SPP, Lucian Pahontu este audiat, marti, la comisia de aparare din Senat, potrivit unor surse parlamentare, tema audierii vizand o informarea cu privire la activitatea Serviciului.
Fostul presedinte al Romaniei Traian Basescu va efectua, la sfarsitul acestei saptamani, o vizita in Republica Moldova, a anuntat purtatorul de cuvant al presedintiei de la Chisinau, Vlad Turcanu, citat de Radio Chisinau in pagina electronica.
Clubul Roman de Presa ii cere premierului Victor Ponta sa isi "reconsidere atitudinea fata de ziaristi, cea din ultimele declaratii ale sefului Executivului fiind de "desconsiderare" si un "regres in comunicare", se spune intr-o declaratie a asociatiei profesionale.
Comisia juridica a Senatului a avizat favorabil, marti, a doua cerere a DNA privind urmarirea penala a lui Darius Valcov, cu noua voturi "pentru", si cererea privind retinerea si arestarea preventiva a senatorului PSD, cu sapte voturi pentru" si doua abtineri.
Deputatul PSD Mihai Sturzu a anuntat ca va depune, miercuri, o initiativa legislativa pentru abrogarea Legii privind timbrul literar, fiind sustinut de mai multe asociatii de editori, care vor sesiza in perioada urmatoare Avocatul Poporului in privinta neconstitutionalitatii legii.
Presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Gelu Stefan Diaconu, a fost invitat la urmatoarea sedinta a Comisiei de Buget-Finante a Senatului pentru a explica de ce nu pune in aplicare titluri executorii de 315 milioane de euro si "inchide cofetarii pentru 5 lei".
Foloseste formularul de mai jos